Cand vorbesc despre comunism și inteligenta artificiala nu ma refer la partea represiva a acestuia. Securitatea lui Ceausescu ar fi fost deosebit de încântată dacă cei supravegheati ar fi fost obligați sa poarte un dispozitiv care să-i localizeze și să-i asculte precum telefonul mobil de astăzi dar sa nu ne mintim singuri. Comunismul n-a căzut în Est prin Revolutie și prin supraveghere deficitara ci prin consens al marilor puteri. Rușii și-au dat seama ca sistemul nu funcționează, au vrut să se reformeze și pornind de la asta au lăsat mana libera tarilor-surori din Estul Europei (mai puțin Romaniei, poate si din cauza distantei mici fata de Moscova, poate si din cauza existentei unui nucleu pro-rus, cu care s-a încercat mentinerea în sfera sa de influența prin impunerea unui regim-prieten, legitimat prin lupta cu „teroristii”).
Unde gresea sistemul comunist? Egalitarismul promovat fortat a scos sute de milioane de oameni din foame efectiv. Tarani care traiau intr-o mizerie crunta au fost transformati prin industrializare fortata in oraseni, muncitori la fabrica, cu apartament, televizor si frigider in casa. Fata de bordeiele de pamant era un mare salt inainte. Numai ca, de la a doua generatie, taranii scosi din foame si-au pierdut motivatia odata ajunsi oraseni. Aveau casa, aveau principalele instrumente ale civilizatiei, apare golul motivational repede. Asta pentru ca sistemul nu permitea acumularea astfel incat nu prea merita sa muncesti suplimentar ca sa te diferentiezi de altul. In plus, nu munceai pentru tine munceai pentru toti, deci pentru nimeni concret. Asa ca a inceput sa apara furtul de la stat-nu furai de la cineva anume, furai de la toti, deci de la nimeni. Chiulul, lenea au acompaniat furtul de la stat, oamenii nu ajunsesera in stadiul in care egoul sa fie sublimat si pus la treaba in folosul comunitatii asa ca daca tot nu puteau acumula mai mult decat altul incercau sa acumuleze pe partea de nemunca de la altul (prin furt, chiul, pile si relatii). In contrapartida, capitalismul care se simtise amenintat in primele decenii ale comunismului, se reformase, muncitorii nu mai erau exploatati ci incurajati sa devina clasa mijlocie printr-unsistem de impozitare progresiva. In capitalismul devenit mult mai social puteai sa acumulezi pentru a te diferentia de altii prin propria munca dar daca o faceai la modul irationalvenea impozitul progresiv si te punea cu botul pe labe, dadeai la stat din prea plinul tau. Dupa cum vedeti in aceste zile, lipsa concurentei din partea comunismului n-a fost de bun augur, capitalismul occidental incepe sa isi piarda in ultimii ani valentele sociale, impozitul progresiv exista pentru persoanele fizice dar acumularea irationalapentru corporatii nu e descurajata astfel incat clasa medie se tot subtiaza in multe locuri din Occident. Iar China a observat la randul sau ca fara un comunism de piata nu se poate vorbi de un sistem viabil asa ca acum sistemul din China nu seamana deloc cu Rusia lui Hrusciov sau cu Romania lui Ceausescu. Ba, mai mult, se pregateste sa ne fie model si in ceea ce priveste organizarea sociala, dupa cum veti vedea mai jos.
Ajungem acum si la Coronavirus. Plecat din China virusul face acum ravagii in toata lumea, mai ales in Europa si SUA, fiind intre timp aproape eradicat din China. Ciudat pentru un virus cu rata mare de contagiune si o populatie atat de densa ca in China, nu? De fapt, nu chiar, daca ne uitam la sistemul pus la punct de chinezi. La inceput a fost scoringul social. Ideea pare simpla-pentru fapte antisociale esti penalizat, pentru fapte de bun cetatean esti recompensat cu puncte de credit social. La limita, cand acumulezi prea multe bile negre ti se poate refuza accesul in mijloacele de transport in comun, cand esti cetatean model poti lua un credit bancar mai ieftin. Pentru a functiona impecabil scoringul este implementat prin inteligenta artificiala. Cetatenii sunt obligati sa isi ia la ei telefoanele pe care sunt instalate anumite aplicatii. Camerele de supraveghere stocheaza fizionomii si ajung sa te recunoasca oriunde comunicand si cu telefoanele mobile. Iar cine triseaza orise comporta necorespunzator este imediat identificat si sanctionat. Cum functioneaza asta in materie de pandemie? Cine se prezinta la un centru medical cu simptome de coronavirus si este confirmat la testare, are ancheta epidemiologica gata facuta. Sistemul care i-a stocat interactiunile stie cu cine s-a intalnit, a stat de vorba de aproape, stie contactii sai din ultimele 2 saptamani iar respectivii pot fi chemati la teste. Daca sunt depistati mai multi pozitivi intr-o zona se baga in carantina doar strada sau blocul unde sunt acestia. Si uite asa contagiunea e tinuta in frau. Cum e posibil sa stochezi si sa prelucrezi atatea date in timp real? 5G!
Nu prea ne descurcam bine in Occident cu virusul chinezesc. Speram la un vaccin dar daca nu e prea eficient iar imunizarea tine prea putin incat trebuie repetat des? Si poate apar si efecte secundare... In acest timp economiile, din carantina in carantina, se fac praf, se pierd multe locuri de munca. Lumea e disperata, cere solutii. Iar solutiile vin, sunt la indemana, le au prietenii din China. De ce sa ne temem de o banala aplicatie in telefon, de o camera de supravegehere de pe stalp daca astfel boala poate fi controlata si fara vaccin si in felul asta ne reluam vietile dinainte? Nici nu trebuie sa fim cipati ca sa fim controlati, avem cipul la purtator. Daca in felul asta ar putea fi controlata pandemmia, de ce nu? Si uite cumAI isi da mana cu 5G-ul si pandemia pentru victoria finala a globalizarii. O lume supravegheata tropaind vesela spre binele tehnologic comun, o distopie cu final fericit. Probleme? Una singura, odata instituit acest sistem de supracontrol revenirea la starea inintiala nu mai e posibila, revolutiile nu mai au sens, orice act de fronda fiind imediat detectat. 1984 la patrat. Nu ne ramane decat sa speram ca noua dictatura globala va fi una cu fata umana, asta daca nu preia la un moment dat AI-ul fraiele.