2020-2022: credibilitatea media se predă dar moare

Dacă e să numărăm victimele după 3 ani catastrofali pentru umanitate, doi dilatați de pandemie și unul focalizat pe război, credibilitatea mass-media ar figura în capul tuturor listelor posibile.

Răspândirea terorii sanitare inițial pentru rating și apoi pentru subvențiile guvernamentale în scopul „informării publicului”, înăbușirea vocilor critice și apoi campania de decredibilizare a tuturor celor care nu cântau în corul oficial, au fost inițial justificate de sumele masive pompate de guverne.

Pandemia a adus niște subvenții guvernamentale pentru industriile cele mai lovite, precum Horeca de pildă, dar și ajutoare de stat pentru presă deși ratingul era în creștere (calamitățile fac rating) iar companiile care se axau pe vânzările online vărsau bani în publicitatea din pandemie mai vârtos ca înainte.

Am avut deci ajutoare de stat pentru media dar și campanii finanțate de stat pentru „informare”, într-unul din astfel de spoturi defilând muribunzii care nu pot respira și imploră ajutorul.

De aici și până la emisiunile „libere de nevaccinați” nu a fost decât un pas, unul făcut pe repede înainte de posturile de știri. Bonus campania de decredibilizare și compromitere a celor care nu îmbrățișau narativul oficial, cu moderatorul și 2-3 invitați făcând praf argumentele vreunui Gică-contra rătăcit prin platou sau suspendarea pur și simplu a vocilor critice de pe platformele sociale pe care activau.

Pe finalul pandemiei, pentru recuperarea ratingului migrat spre canalele You Tube, media a început să dea cuvântul și contestarilor versiunii oficiale privind Covid și  vaccinurile, ba am văzut chiar și emisiuni despre morțile subite printre vaccinați, lucru de neconceput înainte.

Și nici nu a evoluat bine pandemia spre versiunile mai blânde ale virusului că am avut războiul din Ucraina și presa a dezbrăcat halatul alb pentru a îmbrăca uniformă de camuflaj.

Selecția surselor se face acum doar printre cele care pot difuza puncte de vedere pro-Ucraina, poveștile de succes de pe front sunt doar dintr-o parte iar din cealaltă vin doar istorii ridicole sau grotești. Sursele ucrainiene sunt preluate de cele occidentale mari și apoi redistribuite în toate colțurile lumii occidentale în vreme ce sursele ruse sunt cenzurate sau ignorate. 

Să fie doar comoditate a jurnalistului simplu, care poate traduce cuminte din engleză ce scriu ziarele oocidentale mari sau o selecție deliberată care a dus în multe redacții la desemnarea unor persoane anume care să trateze tema războiului în cheie ucrainian-triumfalistă și  catastrofal-rusească.

Și așa am ajuns la jocul video prezentat ca scenă reale de luptă în aer, la bătrânele care doborau dronele cu borcanul de murături sau fantomele din Kiev. Narațiuni care s-ar potrivi mai bine în benzile desenate și nu în jurnalele de știri ale unor televiziuni mari.

Așa că în acest moment, după 3 ani de promovat versiuni guvernamentale ale realității, selectare părtinitoare a surselor și filtrat opinii incomode, presa ocidentala se confruntă cu o decredibilizare accelerată și va sfârși probabil în urma platformelor care asigură conținut independent destul de curând.

Ce mecanisme au făcut jurnaliștii să-și pună în paranteză spiritul critic în perioada 2020-2022? 

Definiția jurnalistului veritabil era chiar legată de acest concept-cineva care își folosește spiritul critic în folosul publicului. Or spiritul critic din media a fost folosit exclusiv pentru vânzarea versiunii guvernamentale a evenimentelor și compromiterii contestatarilor acesteia. Cum de a fost posibil așa ceva?

Din păcate, celebra strategie bățul și morcovul a fost implementată cu succes și aici.

Uitați-vă la jurnaliștii care pun întrebări la conferințele Președintelui unde se ridică pe bandă rulantă doar mingi la fileu. Când ați auzit ultima întrebare incomodă? De ce se comportă așa cei care vin colo?

Este vorba de un mecanism de filtrare și de stimulare a conformării. 

Cu ani în urmă am fost desemnat de o redacție să fac partea dintr-o delegație de jurnaliști care urma să poarte niște discuții neoficiale cu reprezentanți ai instituțiilor financiare de la Frankfurt. BCE, ESMA, etc. Diurnă de 500 de euro pentru 4 zile, casă și masă, discuții neoficiale deci zero articole. Ce huzur, ce odihnă. Unii nu mai pot fi critici confruntați cu atâta generozitate iar cei care nu sunt afectați pozitiv nu mai sunt selectați a doua oară.

Iar redactorii-șefi au la dispoziție o paleta vastă de cenzurare a opiniilor neconforme cu linia impusă în redacție, de la „acum nu e momentul”, la „să mai așteptăm reacții” și la demontarea cu argumente logice dar lipsite de onestitate a demersurilor incomode iar șeful, se știe, are ultimul cuvânt.

Cum stimulentele au venit pentru toți cei care au fost dispuși să distribuie și să justifice narațiunile oficiale legate de pandemie și război, dorința publicațiilor de a concura între ele a fost anulată iar cei care doreau să conteste liniile impuse prin redacții au fost marginalizați sau eliminați. Când statul și partidele (cazul din România) plătesc, de ce s-ar împiedica media de opinia publicului? Oricum presa nu mai trăiește din vânzări de ziare și abonamente la site-uri...

Așa că dragi cititori, sunteți mari, sunteți și vaccinați, va puteți face singuri selecția de știri relevante trăgând concluzii pe cont propriu. Nu va trebuie decât ceva timp pentru documentare, ceva timp pentru intepretare și puterea de a va plasa în minoritate când e cazul. E simplu.

Boicotul neputincioșilor

În legătură cu neadmiterea României în Schengen s-au vehiculat prin media 3 scenarii mari, cu ceva variațiuni fiecare.

Ar fi vorba de influența rusească asupra Austriei, pentru a dezbina Europa. Apoi starea proastă din sondaje a coaliției la putere în Austria a determinat învârtoșarea antiromânească pentru un beneficiu electoral în ianuarie. În sfârșit, coridorul româno-bulgar ar fi fost cam riscant pentru țările bogate din Europa în față valului migraționist care intră prin Turcia. Niciunul din cele 3 scenarii nu are substanță privite mai atent.

Austria a avut mereu o componentă de influență rusească, de la încheierea celui de al doilea război mondial, dar în schema votului pentru Schengen intră azi și Olanda, care mai întâi s-a îmbățoșat împotriva României și apoi împotriva Bulgariei, iar pe olandezi nu i-a acuzat nimeni până acum că ar fi pro-ruși.

Similar, alegerile din Austria nu explică poziția Olandei astfel încât cele două țări aflate în tandem împotriva extinderii româno-bulgare par să-și fi împărțit mai degrabă oprobiul opiniei publice din cele două țări, pentru a nu lăsa pe umerii unei singure nații boicoturile blajine care se pregătesc împotriva celor care au votat Nu.

România și Bulgaria ca zid din afara spațiului Schengen împotriva emigrației are cea mai multă logică din cele 3 scenarii, dar până nu privim harta mai atent. Emigranțîi care vin prin Turcia au în față două țări-Bulgaria și Grecia. Dacă trec prin Bulgaria, au prin România cale deschisă spre Ungaria și Austria. 

Dar pot trece și prin Grecia, fie venind din Turcia fie venind direct pe mare și, prin câteva state foste iugoslave, inclusiv Croația, ajung tot în Ungaria și apoi Austria. Că să nu mai pomenim că s-ar putea ajunge în Croația și direct, pe mare, dacă se trece pe sub nasul italienilor. Deci, dacă s-ar fi dorit invocarea bulevardului pentru refugiați, Croația nu trebuia exclusă. Nu mai că aceasta a fost inclusă, dar în Schangen.

Dacă ar fi să căutăm și alte explicațîi, ne-am gândi la negocierile ruso-americane care au precedat invadarea Ucrainei din februarie. Rușii au cerut atunci retragerea NATO pe aliniamentul de dinainte de 1991 și au fost refuzați. NATO nu putea acceptă un pas înapoi atât de mare dar, la următoarele negocieri, poate se gândește să accepte unul mai mic. Iar Romaia și Bulgaria ar putea fi monede de schimb ceea ce ar face procesul mai dificil dacă sunt deja în Schengen.

Să facem însă abstracție de motivul real al refuzului, ne vor lămuri istoricii peste 50 de ani, și să ne concentrăm puțin pe clasa noastră politică.

Am organizat o campanie de mobilizare a opiniei publice care se dovedește astăzi jalnică, n-am precupețit niciun efort legislativ (legile justiției și cedarea de suveranitate atât de comentată cu câteva săptămâni în urmă) sau de business (vezi și niște comenzi pentru olandezi) și pentru ce?

Dacă politicienii noștri nu au știut nimic despre sucirea Austriei și ce se pregătea în culise (cu pivotarea aparentă a Olandei dar numai pentru a vota tot împotriva, pretextând cu blocarea Bulgariei) e o dovadă de incompetență crasă din partea ministerului de externe și serviciilor de informațîi și câteva capete ar trebui să cadă de pe acolo.

Dar dacă s-a știut și s-a mers înainte pentru a forța opinia publică să înghită mai ușor niște modificări legislative dureroase (precum posibilitatea de ocolire a deciziilor CCR fără ca magistrații în cauză să fie sancționați), atunci nu mai vorbim de incompetență și prostie ci de ticăloșie de-a dreptul.

Mai nou, pentru a detensiona opinia publică aceiași politicieni, proști sau ticăloși-cum vă place, probabil că ambele în diferite grade-au început să încurajeze boicotul afacerilor austriece. Asta după ce am consumat un spectacol inedit de operetă-relatările despre mimarea opoziției Germaniei care ar fi mers până la dojenirea Austriei și chiar amenințarea cu respingerea Croației, statul lor favorit din lumea ex-iugoslavă (de ce n-au votat românii pentru respingerea Croației dacă tot era clar că vom fi respinși, cu justificarea ori toți ori niciunul?)

Adică să nu mai alimenteze populația la OMV, să cumpere eventual din târgul de Crăciun de la Viena plătind în eurocenți, să meargă la ski în Austria după 15 ianuarie când sunt prețurile mai mici că să îi doară sau să își mute banii de la BCR la Raiffeisen.

Cu alte cuvinte, să le scădem puțin profitul ca să dea afară mai ușor niște angajați români.

Nu pronunță însă nimeni cuvântul naționalizare a resurselor energetice (jumătate din gaz și tot petrolul românesc, cât mai e, este la OMV) deși contextul economic ar permite asta de vreme ce marile democrații din Franța și Germania au cochetat cu astfel de idei recent.

Dar nu, nu putem duce boicotul atât de departe. Așa cum nu putem boicota deciziile viitoare la nivel de UE și NATO, nu am fi serioși dacă am vota împotriva până intrăm în Schengen, politicienii noștri de la PNL-PSD și un anumit dulap săsesc se evidențiază prin responsabilitate (ca și prin speranța ocupării unor posturi călduțe pe la Bruxelles după terminarea mandatelor aici).

Ca să închei, dacă ar fi să recomand la rândul meu un boicot, atunci acesta ar fi boicotul clasei politice românești care a gestionat butaforia intrării în Schengen 2022. Să votăm împotriva PSD-PNL la viitoarele alegeri, acesta ar fi adevăratul boicot. Și nu va gândiți că nu există alternativă acum, până atunci se pot construi mai multe partide și mișcări suveraniste reale, nu cu voie de la prefectură. Asta dacă națiunea asta mai are ceva vlagă și nu ne-am transformat majoritar în limacși.

 

Legătura dintre teroriștii din decembrie 1989 și Elon Musk

Mass media locală a fost bulversată la sfârșitul lunii trecute de vestea că celebrul Elon Musk va face o petrecere privată de Hallowen în România, unde închiriase Castelul Bran pentru el și o mulțime de alte vedete (printre care și Angelina Jolie).

Isteria a ținut aproape 2 zile, presa a mutat la Bran o droaie de corespondenți, apăruseră chiar și martori (cu identitate protejată-oare de ce? ) care declarau că i-au văzut cu ochii personali pe Musk și Angelina, patronii de restaurante de prin părțile locului jurau la rândul lor că Musk va apare sau apăruse deja. În final, toată desfășurarea de forțe s-a rezumat la un fake, Musk nici măcar nu intenționase să ajungă la Bran. Cum de a fost posibil ca toată presă din România să înghită și să regurgiteze o asemenea gogoașa?

Pentru o explicație care să meargă mai departe decât obsesia presei noastre pentru can-can și divertisment în dauna unor subiecte mai serioase, m-aș întoarce tocmai la Revoluția din decembrie 1989. La teroriștii care trăgeau din toate pozițiile, apa otrăvită, cei 60.000 de morți, etc.

Și acolo simțul critic lipsise cu desăvârșire, toată media s-a întrecut în a înghiți pe nemestecate dezinformarile livrate și a le trece tot pe nemestecate către publicul avid de noutăți.

Explicația fenomenelor de mai sus e destul de simplă-când informația livrată nu are potențial de controversă și vine pe un orizont de așteptare al publicului, nimeni n-o va contesta din primul moment și potențialul de dezinformare este imens pe termen scurt.

Toată lumea îl ura pe Ceaușescu înainte de Revoluție așa că știrile cu chiuvetele sale aurite și teroriștii care să îl protejeze luptând până la unul au fost înghițite fără întrebări. Luna trecută, pe fondul pasiunii noastre pentru bârfă și divertisment, informația că mari vedete ajung la castelul lui Dracula a picat mănușă pe așteptările publicului (dar și pe interesele comerciale din zona) neexistând nicio tabăra importantă care să se poziționeze prin interese și preocupări împotriva unei astfel de informații.

Să ne amintim însă și de povestea intervenției jandarmilor pe 10 august 2019 după demonstrația soldată cu violențe din fața Guvernului. Cum societatea era destul de divizată în jurul manifestațiilor de protest din acea perioada, părerile au fost repede împărțite în ceea ce privește mijloacele folosite.

Ori scandalul cu diaspora care nu e lăsată să voteze la alegerile prezidențiale din 2015. Televizunile erau deja împărțite, în funcție de tabăra politică sprijinită, dar chiar dacă nu a existat atunci un consens, fabricarea poveștii a folosit pentru mobilizarea dreptei (sau pentru justificarea unei fraude, depinde de scanariul care va place mai mult).

Iar mai aproape de noi, să ne amintim cum în primele zile de la declanșarea invaziei din Ucraina, când capitalul de simpatie al occidentului era asigurat, am putut vedea pe televizuni tot soiul de fake-uri lacrimogene (fantoma din Kiev, bătrâna care dobora dronele cu borcanul de murături, secvențe dintr-un joc video prezentate în direct ca episoade de lupta în aer, etc, etc).

Dacă am reține ceva din poveștile de mai sus ar fi observația că manipulările reușite vin pe fondul lipsei controverselor față de subiectul respectiv, fiind plasate în orizontul de așteptare al publicului (sau unei majorități din rândurile acestuia) și că succesul lor este asigurat pentru o perioada limitată de timp, folosită de multe ori pentru a impune decizii contestabile (să ne amintim de Colin Powell, fostul secretar de stat american sub George W. Bush, agitând o sticluța pentru a susține existența armelor de distrugere în masă înainte de a doua invazie a Irakului, afirmație dovedită ulterior ca falsă).

5 măsuri urgente pentru a grăbi intrarea României în spațiul Schengen

După adoptarea pe repede înainte a noilor legi ale justiției, cu cedarea de suveranitate aferentă prin adoptarea mecanismelor care permit ca judecătorii să treacă peste deciziile CCR când găsesc vreo decizie mai interesantă a justiției comunitare de care să se agațe, a venit și recompensa din Olanda.

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluție care recomandă Guvernului să nu voteze încă pentru admiterea României și Bulgariei în spațiul Schengen pentru că mai sunt chestiuni de lucrat, lucruri de îndreptat pe partea de luptă împotriva corupției, etc.

Unii au spus că e doar un interes economic meschin aici-traficul prin portul Roterdam, care e responsabil cam de 10% din PIB-ul Olandei, nu merita concurat de cel din portul Constanța după intrarea României în Schengen. Alții, mai prăpăstioși, că România și Bulgaria ar fi puse pe un bilețel pentru viitoarele negocieri post-război Nato-Rusia (vezi retragerea Ford, Exxon de aici, zvonurile că BSOG ar cauta un cumpărător și că norvegienii care au făcut oferta pentru OMV nu sunt interesați și de Petrom).

Au apărut chiar cereri de represalii, precum ideea lui Rareș Bogdan de a refuză să mai transportăm cerealele din Ucraina prin România (calmat prompt a două zi de președintele Iohanis) sau sugestia lui Ion Cristoiu într-un moment de curaj de a refuză să aprobăm în Parlament extinderea Nato cu Finlanda și Suedia dacă suntem ținuți în continuare la porțile spațiului Schengen.

Dar astea sunt doar reacții la nervi, cred că am putea trece peste dezamăgirea olandeză suflecându-ne mânecile pentru a da noi dovezi de îndreptare în față criticilor noștri europeni. Iată câteva măsuri care, adoptate urgent, ar putea să ne aducă admiterea în Schengen mai repede.

1. România va înlocui imnul Deșteaptă-te Române cu Slavă Ucraina! iar funcționarii statului vor face cerere pentru a dobândi dublă cetățenie, româno-ucrainiană. Avantaje-vameșul corupt român ar deveni vameșul cinstit ucrainian. Înainte de război Ucraina era polul corupției din Europa iar acum e vindecată complet de acest flagel și lăudată de peste tot deci cine ar mai acuză administrația românească de corupție dacă ar defila cu steagul, imnul și cetățenia vecinilor?

În plus, cetățenia ucrainiană poate aduce o sursă importantă de venit pentru economie. În Germania, ucrainienii refugiați primesc ajutor social de 1.000 de euro iar cum nimeni nu verifică dacă aceștia rămân sau nu în țară după ce au depus cererea, s-a dezvoltat o afacere de succes-turismul de război cu autocare Flixbus. Oamenii plătesc 180 de euro dus-întors, ajung în Germania, încasează ajutoarele și pleacă acasă în Ucraina până la sfârșitul lunii să cheltuie diferența de 820 de euro. Poate fi un model de succes și pentru o parte dintre compatrioții noștri.

2. România, criticată foarte des pentru că nu respectă drepturile minorităților sexuale, va regândi modul în care este bifată casuța legată de identitiatea sexuală în cărțile de identitate. În loc de M/F ar trebui să avem toți autobifată litera B, de la bisexual. Avantaje-dacă vom deveni toți bisexuali, cine ar putea să ne mai acuze că nu suntem suficient de emancipați în chestiunea minorităților sexuale, că nu acceptăm conceptul gender fluid, etc?

3. Vom permite cultivarea de cânepă în gospodăriile țărănești și vânzarea ei în piețe. Avantaje-asta ar fi pe placul exigenților olandezi care pot trage câte un joint la colțul străzii, în pauză de masă de la job. Dacă și în România am putea trage câte un fum la măsuțele din piață, la o gustare asezonată cu un mic și o bere, nu am părea mai europeni, deci demni de spațiul Schengen? Mă rog, la o adică, și fetele din Mătăsari ar putea fi expuse în vitrine, ca în cartierul roșu din Amsterdam, pentru un plus de crediblitate.

4. Vom comanda urgent 80 de milioane doze de vaccinuri ambivalente pentru a ne apară de valul 7 Covid. De la fiecare producător un număr de doze egal cu cel al populației totale. Avantaje-am acționa după modelul brevetat de șefa Comisiei Europene care ar aprecia în acest fel sprijinul tacit primit din partea României.

5. Am lăsat la urmă partea mai dură, care va fi folosită ca ultima soluție. România are experiența birurilor impuse de Imperiul Otoman și uite că am supraviețuit iar agresorul nostru e bine mersi și el, membru Nato. Un număr de 1.000 de copii din România vor fi oferiți anual Uniunii Europene pentru a fi educați corespunzător, în lumina principiilor progresismului, pentru a deveni experți anti-corupție, funcționari la Bruxelles, șefi de ONG, etc. La care să se adauge și o cota importantă din rezervele noastre de gaze și petrol pentru a sprijini embargoul anti-Rusia. Avantaje-tributul nu a fost o chestie chiar așa de rea în relația cu Înalta Poartă, ne-a permis să ne păstram o oarecare politică internă dar și religia strămoșească, putem repeta figura dacă interesele noastre în Europa o cer iar intrarea în spațiul Schengen merită toate eforturile.

Presa românească a ajuns pe fundul oceanului și continuă să sape

Miercuri seara, la Antena 3, un fost călugăr aducea acuzații grave de pedofilie și orgii sexuale unor capi ai Bisericii. Invitații din studio, parte a cremei jurnalismului romanesc, se limitau sa îl ironizeze si să îl contrazică prin punctele esențiale când lansa acuzații și teorii. Nimeni nu își punea însă întrebarea dacă e deontologic să permiți ca oricine să poată acuza de orice pe oricine în lipsa unor dovezi concrete, doar cu prezența avocatului celui incriminat care să ofere aparența echidistanței?

O seară mai târziu, Ion Cristoiu se întreba în jurnalul său video dacă o persoană care ar fi dorit să o acuze de adulter pe Carmen Iohanis ar fi găsit la fel de repede spațiu de emisie. Probabil că nu, chiar și cu dovezile aferente, din cauza sensibilității subiectului, în vreme ce Teodosie al Constanței putea fi târât mai ușor în noroi având în vedere aura sa de contestatar al adevărurilor oficiale din pandemie. 

CNA  a asistat pasivă la demonstrația de jurnalism șchiop de miercuri astfel încât joi seara, același personaj dubios, la granița dintre patologic și bufonerie, se lăfăia pe ecranul România TV, un post gelos probabil pe audienta concurenței. 

Ce rămâne acum, să apară și un reality-show pe tema asta? Sau să îl vedem pe denunțător plimbat pe la televiziuni și săptămâna viitoare, eventual și la Animal Planet, doar sexul are și o dimensiune animalică?

Dar nu vorbim de un caz izolat aici, ne amintim ce demonstrație de propaganda șchioapă și simț critic amputat ne-a servit media locală în pandemie și cum se comportă acum în vremuri de război când s-a trecut de la canale cu profil medical la oficine de propagandă fără perdea. 

Miercuri, aflam că s-a găsit o cameră de tortura în regiunea Harkov unde rușii scoteau dinții de aur din gura ucrainienilor. Plus o victimă îngropată de vie. Parcă te duce gândul la lagărele naziste. Am citit știrea asta mai peste tot, inclusiv în presa „quality” gen Digi24 și Hotnews. Apoi, la o zi distanță, altă știre. O ancheta Bild demostreaza că dinții de aur de fapt fuseseră furați de la cabinetul unui stomatolog local, hoții confundând otelul inoxidabil cu aurul. Dar sunt mult mai puține surse care preiau știrea cu stomatologul decât cele care au făcut paralela dintre dinții de aur și Auschwitz. 

Ne mai amintim de fantoma de la Kiev, bunicuțele care doborau dronele cu borcanul de murături sau care otrăveau soldații inamici cu prăjiturele, de jocul Arma 3 prezentat la Antena 3 ca scene reale de luptă, etc. O minimă prudență ar fi determinat presa locală când mai preia știri cu iz de fake dinspre Ucraina să le pună sub semnul întrebării, să caute surse alternative, să amintească de dezinformările precedente. 

Material aveau la dispoziție din belșug, inclusiv declarațiile fostului Avocat al Poporului din Ucraina, acum demisionar, care mărturisea că multe dintre abuzurile dezvăluite la un moment dat (printre care violarea copiilor în prezența mamelor) erau pure invenții, la sfatul serviciilor speciale, Ucraina încercând să atragă simpatia occidentală și noi transporturi de arme. 

De fiecare dată când Rusia lansa aluzii legate de armele nucleare prin reprezentanții săi mai mult sau mai puțin oficiali știrea era preluată prompt de media românească și dilatată emoțional corespunzător. Joi, președintele Ucrainei, în calitate de video-invitat la un institut din Australia, declara ferm că NATO ar trebui să bombardeze nuclear preventiv Rusia pentru a o împiedica...să facă același lucru în Ucraina. N-am văzut aceeași isterie mediatica locală deși toți cei care ventilează idea anihilării complete a vieții pe Pământ (nu e o metaforă, armele nucleare de care dispun Rusia și SUA permit asta) mi se par la fel de dezechilibrați. 

Sigur, se poate invoca faptul că până la întâlnirea G20 din noiembrie, Biden afirmând recent că nu respinge ideea unei întâlniri cu Putin, lucrurile pot escalada în vederea apropierii de o soluție negociată mai repede, la cererea publicului vlăguit emoțional corespunzător, dar de ce să existe totuși o dublă măsură atât de evidentă?

Una peste alta, ne apropiem de statutul presei comuniste, care făcea risipă de logoree deși credibilitatea ei tindea spre zero. 

Nu riscăm să ducem și audientele în preajma celor de atunci pentru că ni se livrează consecvent circ azi ceea ce ieri nu se întâmpla, dar tot mai mulți oameni care vor să afle și puncte de vedere alternative evadează pe canalele de Telegram sau Youtube, singurul impediment pentru ca această mutare să se transforme în sport de masă fiind deocamdată bariera lingvistică.

Tot jucând tontoroiul antirusesc să nu ne iasă Ardealul pe nas

Două evenimente de joi, 21 iulie, mai puțin comentate în presa noastră, mi se par pline de semnificații geopolitice. Mai întâi, vizita ministrului ungar de externe, Szijjarto, la Serghei Lavrov acasă. Ungaria vrea mai mult gaz rusesc exact în momentul în care Europa vorbește de raționalizări și alternative.

De ce nu a venit chiar Orban în Rusia? Pentru că era ocupat să susțină spre seară Sepsi Sfântul Gheorghe în preliminariile Conference League, echipat regulamentar în tribună cu fular în culorile echipei și ovaționat de parcă era Ronaldo însuși.

Ungaria, care nu a renunțat la revizionism și privește cu regret spre Ucraina Transcarpatică și Ardealul autohton, susține de ceva vreme sportul din Har-Cov iar performanțele necunoscutei până mai ieri Sepsi (câștigătoarea supercupei României printre altele în acest an) reflectă bine asta.

Să ne amintim și că prin luna mai președinta Ungariei, Katalin Novak, vizita România focalizandu-se tot în zonele ocupate de maghiari și declara că „reprezintă toți maghiarii”, deci și pe cei din România.

Având în vedere interesele Ungariei și politica să externă, ar părea înțelept să însoțim Ungaria în toate structurile în care aceasta aderă și prin toate parteneriatele importante, nelăsând-o să monopolizeze aliați puternici cu care să își apropie aceste obiective. A intrat Ungaria în UE și NATO, a urmat-o și România. Acum Ungaria s-a apropiat foarte mult de Rusia lui Putin iar România joacă cartea antirusismului agresiv. O fi bine?

E drept, nu ne putem imagina acum un scenariu în care Ungaria intră cu trupe în Transilvania și ocupă zonele din centrul țării unde sunt masați vorbitorii de maghiară, după modelul Donbas. Dar ce ziceți de o anexare mai întâi economică, apoi politică și administrativă, a unor zone de interes pentru Ungaria?

Există destule voci în Ardeal supărate pe miticii din București, pe hoția centrului față de periferia ardeleană, destule aere de superioritate transilvană. Cum ar fi acestea exarcerbate în cazul unei crize majore?

Dacă riscul de faliment în ceea ce ne privește vi se pare neglijabil să ne mai uităm odată la datoria publică (49% din PIB), la veniturile statului (în jur de 31% din PIB, cele mai mici din UE, în vreme ce în Ungaria sunt de peste 42%) și la dobânzile pe care le plătim în aceste momente pentru refinanțarea datoriei publice, cele mai mari din UE (peste 9%, atât pe termen scurt-1 an cât și pe termen lung-10 ani). Unde vom ajunge dacă datoria publică va continua să crească și la fel o vor face și dobânzile?

Sigur, ne putem liniști și la ideea că Nato, adică SUA, e aici să ne apere de toate relele. Avem baze, avem trupe străine, deci nimic rău nu se poate întâmpla. De ce atunci au început americanii deja retragerea din economie? Fondul Proprietatea, după ce ani de zile a bătut la cap statul să listeze Hidroelectrica, a decis să vândă singur participația detinută acolo (20%) și vine spre sfârșitul anului cu o ofertă la bursă. Cam ciudată graba având în vedere criză energetică și faptul că energia hidro, nepoluantă, e la mare preț. Dar și Exxon a ieșit din exploatarea din Marea Neagră lăsând Romgazului cota sa pentru un miliard de dolari. Gazul e scump acum dar Exxon nu a mai ținut cont de asta. Iar Ford a pasat unor turci fabrică de automobile de la Craiova.

Să aruncăm un ochi pe hartă. Ucraina e tocată mărunt de ruși, Ungaria e apropiată de Moscova, Serbia la fel, în Bulgaria tocmai a căzut un guvern # rezist iar Turcia, vecina noastră de Marea Neagră, are o politică volatilă, vezi și recenta întâlnire în trei Turcia-Iran-Rusia. Devenim un cap izolat de pod în regiune. 

Vor dori aliații occidentali păstrarea sa cu orice preț sau vom retrăi modelul Yalta? Investitorii americani nu au dorit să mai riște pe aici, pentru noi speranța moare ultima.

Ce este o femeie?

Va recomand sa nu ratati documentarul "Ce este o femeie?". Vedeti acolo defiland toata fauna din jurul miscarii LGBT, genuflexiunile logice in apararea teoriei de gen, modul in care copiii sunt directionati fara prea mare consiliere spre spitalele care fac operatii de schimbare de sex, dementa non-binaritatii si multe altele. 

De ce atata tevatura in Vest pe tema asta de vreme ce Restul nu pare dispus sa defileze sub curcubeu? Descurajarea familiei traditionale, limitarea cresterii populatiei prin transformarea comunitatii LGBT in grup aspirational aproape, pare doar un moft cata vreme sunt 1 miliard in Occident si restul de 6 miliarde au alte valori...Nu va grabiti insa. Occidentul are rolul de trompeta si model. Multi privesc cu admiratie spre Occiedent si incearca sa copieze modelele furnizate de "lumea civilizata". Media occidentala livreaza prompt (vedeti cu cata incapatanare ne ofera Netfllix, HBO filme cu personaje LGBT in prim plan, cum rolurile acestora sunt exclusiv pozitive iar invatamantul a inceput sa se axeze pe inducerea ideii ca orientarile homosexuale reprezinta o alternativa nu o anomalie.....

Sa nu subestimam deci capacitatea mediei de a genera curente de opinie, sa ne amintim cum a fost in pandemie si in primele luni de razboi in Ucraina....Am gasit flimul pe site-ul Iesirea din Matrix, destul de slabut tradus, dar cred ca il gasiti si prin alte parti, inclusiv torente...

PS: Textul acesta a rezistat 10 minute pe Facebook dupa care a fost suspendat contul autorului pt o luna....

De la evacuarea obiectivității la predarea bunului simț în media

În urmă cu câteva zile, știrea momentului era predarea luptătorilor ucrainieni baricadați de săptămâni bune în combinatul Azovstal. După apeluri disperate la marile puteri din zonă, papa de la Roma și chiar Elon Musk, aceștia au decis în final să depună armele.

Șocantă pentru mine nu a fost atât știrea în sine, în definitiv când te confrunți cu lipsa hranei și împuținarea muniției predarea e mutarea rațională, ci modul în care aceasta a fost reflectată în presă naționala și internațională.

Titlurile comunicau fie că a fost vorba de o evacuare acolo, fie că Ucraina a decis încheierea misiunii din Azovstal. Asta în timp ce canalele de Telegram rusești vorbeau la unison de o predare necondiționată. De fapt, cum poți numi altfel fenomenul după ce apar imagini cu militari care predau armele și sunt percheziționați?

În primele momente de la aflarea știrii, a existat o suspectă unitate de abordare prin media națională și internațională, precum în cazul presei de război care primește liniile directoare de la șeful cenzurii și le reflectă corespunzător pentru cititori. Numai că aici nu avem de-a face cu un război declarat iar lumea liberă occidentală nu e parte directă în conflict.

Așa că mulți se întreabă cum se obține o abordare atât de unitară în lipsa unor directive explicite de la o autoritate exterioară redactiilor?

Din experiența mea jurnalistică, pot afirmă că nota dominantă, tușele decisive, pleacă din partea redactorilor-șefi și rareori sub formă ultimativă.

Cel mai frecvent, se merge pe linia „argumentele șefului sunt cele mai puternice”.

Țin minte că în perioada în care lucram la un cotidian național, prin 2013-2014, am avut o discuție cu redactorul-șef (persoană importantă și acum, ajuns șef la o instituție media de stat) pe baza abordării mele că economia autohtonă a fost distrusă iar resursele transferate către investitorii străini care au mituit când era cazul autoritățile naționale pentru a cumpăra subevaluat afaceri importante. Mi s-a spus că greșeam pentru că vina principala nu e a străinilor care își văd interesele ci a decidenților români care ar trebui să apere interesele naționale iar ei lăsându-se mituiți trădează aceste interese. Am mai întâlnit de atunci argumentul asta așa că mă întreb dacă nu face cumva parte dintr-un punctaj. Știu că atunci am replicat că vina principala e a celui care inițiază actul de corupție, dând exemplul biblic când cel care ispitește e răul absolut dar argumentele șefului s-au impus. Important e că nu mi se băgase pumnul în gură ci fusese un schimb de argumente, nu?

Sigur, nu e obligatoriu ca subordonațîi să le accepte dar în felul asta se economisește timp, nervi și se salvează o relație cu șeful, care ajunge în timp să își formeze echipe de fideli pe care ii poartă cu el când migrează de la un organ de presă la altul. 

Iar când nu se poate cu argumente, când pur și simplu acestea ar fi prea forțate pentru a împiedica emiterea unor idei sau informații, atunci se pot găsi bariere procedurale. Îmi amintesc că la același cotidian, nu am putut publica un articol în care se vorbea (în titlu, conținutul nu era la fel de contondent) despre lobbyul pe care ambasada SUA îl face pentru Fondul Proprietatea în România. Articolul nu a plecat pentru că nu exista un punct de vedere al ambasadei și în așteptare a și murit pentru că acesta nici nu a venit vreodată. Deontologia înainte de orice.

Dincolo de relația cu șeful pe care cei mai mulți o vor menajată, există și relația cu alte organisme exterioare-ONG-uri importante, structuri europene și euroatlantice, comitete și comiții. Cultivarea prezenței unor anumiți jurnaliști pe la tot soiul de evenimente prin care se învârt acestea, cu avantaje de rigoare, poate asigura începutul unei frumoase prietenii deși pentru jurnalist interesul publicului ar trebui să primeze.

Ca să dau un exemplu tot din experiența mea, am făcut la un moment dat o deplasare într-un grup de jurnaliști la Frankfurt, pentru a discuta cu oficiali BCE în mod neoficial. Deci nu trebuia să scriu ceva, doar să înregistrez puncte de vedere și să cultiv contacte. Au fost 5 zile de cazare, masă și ceva bani de buzunar (diurnă de 500 euro din partea Comisiei Europene) după care, pentru mulți, a scrie ceva negativ negativ despre autoritățile europene ar fi reprezentat un hop cam greu de trecut. Asta pentru că destui colegi au privit tratamentul bun de care au avut parte ca o facilitate pentru cititorii lor, pentru punctele de vedere oferite acestora ci au luat-o personal, ca un efort de câștigare a bunavoinitei care poate fi oricând retras iar mesagerul înlocuit dacă mesajul începe să nu mai corespundă.

Așa că ne mai mirăm că presa s-a transformat în portavoce a autorităților în situații excepționale, când la orizont s-au profilat amenințări sanitare (vezi unitatea de opinii la televiziunile de știri în pandemie) sau geopolitice (toată media românească s-a transformat în presă de război la invazia Ucrainei, precum cu 70 de ani în urmă în campania pentru Stalingrad)?

Adevărul este că sunt doar o mână de oameni care dau tonul marilor publicații și care pot deturna simțul critic al angajaților sub diferite pretexte (apărarea interesului național, a sănătății publice, piețelor libere, etc) și strategii (focalizarea pe anumite surse și blocarea altora, echidistantă invocată pentru unele subiecte sensibile și stilul militant favorizat pentru alte subiecte sensibile în funcție de interese, etc). Iar mâna aceasta de oameni poate fi influențată în timp prin strategii de tipul bățul (șantaj economic) și morcovul (avantaje materiale, carieră politică) astfel încât puțini reușesc să își păstreze echidistanța. Ne mai mirăm atunci că numărul consumatorilor de media scade an după an?

Ne-am lamurit si cu pandemia. Vai de noi...

A aparut un documentar inteligent despre fraudarea alegerilor in SUA-2000 Mules. Pentru ca frauda sa poata fi instrumentata era nevoie de instituirea votului prin corespondenta. Iar pentru aparitia votul prin corespondenta era nevoie de pandemie. 

Pandemie care apare in Wuhan, la unul dintre laboratoarele biologice coordonate de armata americana prin interpusi. Lucrurile incep sa se lege, nu? De ce trebuia debarcat Trump? Razboiul din Ucraina, invingerea Rusiei, aparitia unui nou Eltsin care sa puna la dispozitie resursele Rusiei...

Rusia a atacat si asa am aflat si despre laboratoarele din Ucraina...Va reveni pandemia? Doar daca alegerile viitoare din SUA risca sa fie castigate de cine nu trebuie astfel incat sa fie necesar un nou vot prin corespondenta, in izolare...

Sunt paranoici chinezii cu zero Covid? Poate, dar acum sufla si in iaurt. Daca le-au pregatit prietenii de peste mari o tulpina dedicata? 

Doar se tot studiaza razboiul biologic in sutele de biolaboratoare ale SUA raspandite peste tot in lume. 

Asta e noua arma de distrugere in masa dupa ce bomba atomica s-a democratizat fiind detinuta de toate marile puteri. Si se pare ca SUA au deocamdata un avantaj pe partea asta. 

Asa ca de fiecare data cand apar primele cazuri barda partidului chinez loveste repede taind circulatia virusului...Una peste alta, pandemia a fost o operatiune de tip militar nu medical...

Intrebarea de 100 puncte este ce vor face Rusia si China? 

Vor accepta sa fie distruse/santajate biologic sau vor ataca preventiv nuclear-conventional? Ca sansele unei reasezari geopolitice in sensul multipolararitatii pasnice par tot mai mici...

PS: Retragerea intempestiva din Afganistan anunta intentia SUA legata de razboiul din Ucraina. Ar fi fost greu sa se sustina 2 razboaie simultan. Daca va intrebati si de ce s-a retras Exxon din Romania...

De la petrodolar la agrorublă?

Vestea că Rusia va cere țărilor „neprietene” să plătească gazul importat în ruble în loc de dolari a stârnit un șoc în piețele financiare. Primul efect vizibil a fost creșterea cotațiilor gazului natural cu 25% și a petrolului cu 5% iar rubla s-a întărit în fața euro și a dolarului până la o cotație de 95 ruble/dolar și 110 ruble euro. De amintit că înainte de invazia din Ucraina, euro valora 85 ruble iar dolarul 75 iar minimul atins de rublă după primul val de sancțiuni a presupus un curs de 132 ruble/dolar și 147 ruble/euro.

Decizia Rusiei deschide însă calea spre dedolarizarea economiei globale. După abandonarea standardului aur, dolarul și-a inventat o acoperire în mărfuri, petrolul Arabiei Saudite fiind tranzacționat în dolari iar banii fiind investiți de arabi în bonuri americane de trezorerie. În felul acesta, cererea de dolari era asigurată iar SUA putea rula fără migrene deficite bugetare enorme. Rusia deschide însă o breșă în această filosofie monetară și rămâne de văzut dacă vor urma și altele-tranzacționarea petrolului rusesc în ruble, schimburi comerciale cu China în yani și, de ce nu, tranzacționarea mărfurilor agricole rusești/belaruse/kazahe în ruble.

Pentru piețele de capital este însă o veste proastă, șubrezirea statului dolarului echivalând cu posibile creșteri de dobândă, pe filosofia cerere mai mică pentru dolari egal dobânzi mai mari în compensație. Oricum, dobânzile mai mari erau în grafic pentru combaterea inflației. Iar dobânzi mai mari înseamnă profituri mai mici pentru companii, deci dividende și cotații mai mici.

Ironia sorții, după ce cu câteva săptămâni în urmă nimeni nu s-ar mai fi aplecat după o rublă, azi percepția se schimbă radical (dobânda de politică monetară este la rândul sau semnificativă în Rusia) și putem vedea creșteri susținute dacă, la începutul lunii aprilie, începe să se tranzacționeze efectiv gaz rusesc în ruble. Cum ar fi să vedem în câțiva ani rubla că moneda de rezervă, într-un coș cu dolarul, euro și yuanul? Pare fantezie pură dar și ideea unui conflict armat părea la fel de SF în Europa anul trecut ca să nu mai pomenesc de cea a unuia nuclear.

Dacă pentru energie există alternativa mersului pe jos și a hainei mai groase iarna, cum ne sfătuia un personaj istoric care a sfârșit împușcat în decembrie 1989, pentru produsele alimentare nu există decât alternativa foamei. Iar Rusia, Ucraina, Belarus și Kazahstan reprezintă cam 40% din exporturile de cereale, ca să nu mai vorbim și de exporturile rusești de îngrășăminte. Rămâne de văzut dacă vom mai avea vreo vară arabă în 2022, pe fondul creșterilor prețurilor la cereale, precum primăvara arabă din urmă cu câțiva ani. Oricum, alternativele la foame se anunța la fel de descurajante, voci tot mai numeroase cerând de pildă importarea culturilor modificate genetic din SUA. Mă rog, amenințările unor complicații legate de cancer ar veni mai târziu decât foamea dar cine și le dorește totuși?

Una peste alta vin vremuri tulburi. Și, ca de fiecare dată când apare la orizont incertitudinea, cea mai bună strategie rămâne diversificarea portofoliului de investiții. Până la urmă, viitorul reprezintă rezultanta a foarte multe forțe-pe unele le vedem, pe altele le intuim dar sunt și forțe despre care habar nu avem și care pot influența rezultatul final în mod decisiv. Astfel încât nu are rost să ne spargem capetele pentru a găsi soluțiile ideale, e suficient să prindem printre opțiuni o gama cât mai vastă de soluții posibile.

Cum arata fatalaii care fac agenda media

Am dat de Marco Badea urmărind ce mai debiteaza cunoscută trompeta militarista Mandruta. Lucica dadea link spre Marco, jurnalist la Digi acest Marco și autor de rezumate zilnice ale situatiunii de pe front. Ei bine am urmărit de curiozitate câteva astfel de rezumate. Selecție partinitoare, în linia propagandistica cu care ne-a obișnuit media romaneasca. Așa ca i-am dat un mesaj acid intreband „unde sunt inserate in pomelnicul asta si declaratiile, filmarile, pozitiile rusesti? ce rahat de jurnalism e asta? nu trebuie sa ai pozitiile ambelor parti iar publicul sa decida care reflecta cel mai bine realitatea?”. Raspunsul lui Marco Badea: “găsiți totul în text. Faptele sunt evidente. Putin a pornit un război nejustificat și armata rusă a omorât civili!”. Adica o sentinta si nu o justificare a selectiei partinitoare. 

Omul nu e blogger sau manuitor de Facebook oarecare, face astfel de compilatii pentru Digi. 

Asa ca am aruncat o privire pe profilul sau de Facebook. Marco apare in poza de profil purtand masca si are o deviza dar si o scurta prezentare. “Cum să rămâi ignorant, când lumea are nevoie de disciplina ta individuală pentru a câștiga bătălia cu COVID-19?!”. Iar prezentarea paginii de Facebook suna asa  “Informații cu substanță și o corectă democrație a opiniilor. 🌍Climate Change is a global issue!”. Deci a impuscat din 2 fraze obsesiile rezistilor fara frontiere-schimbarile climatice si isteria Covid. 

Ce background are Marco? Foarte interesant si asta. Mai intai studiile, o sa vedeti un ghiveci delicios. . 

A studiat la Centrul de Excelenta in Filosofie-CEX, a facut Stiinte Politce la Universitatea Bucuresti, a trecut apoi la Facultatea de Istorie tot din UB, apoi la Drept la Titu Maiorescu si a incheiat tot la Drept dar la Universitatea Bucuresti. Nu stiu cum cineva isi poate incepe pregatirea la un centru de excelenta in filosofie, dupa care sa bifeze stiinte politice, istorie si drept (la doua facultati, o fi inceput la una si a terminat la alta sau la una a facut facultatea si la alta masterul?). O fi vreun geniu? Dupa poza, cat se vede de la radacina nasului in sus pentru ca omul nostru s-a pozat cu masca, ar avea in jur de 35 de ani. Le-o fi facut in paralel, s-o fi plimbat prin facultati fara sa le termine pe toate, doar ca sa dea bine in CV, si-o fi inflorit CV-ul? Orice e posibil...

Sa vedem acum si experienta profesionala. Voluntar la IUF-International University Fair, angajat la centrul ceh, apoi la New Europe Colege (nu spune si ce facea pe acolo), proiect manager la UNHCR Romania, corespondent la European Youth Press apoi-asta imi place cel mai mult!-actor la Clubul de Arta Aidol (sa faci filosofie, stiinte politice, istorie si drept pentru a te juca de-a actoria, asta da realizare!), secretar de transmisie la Digi FM, membru fondator Legal Runners (asta da job!), trainer la Leader Mindset Training (da, cand te-ai jucat de-a joburile pana atunci esti calificat sa fi trainer pentru altii), proprietar si fondator al Dialectica, apoi membru la Future Energy Leaders si, in final, evident apoteotic, jurnalist la digi24.ro

Cumva omul e un soi de portret robot pentru o specie tot mai numeroasa. Vanatori de burse si granturi, atarnatori de parinti pana la varste inaintate ca sa se joace de-a boemii, focalizati pe temele la moda care pot aduce finantari pe ONG-ul personal, trompete ale propagandei globaliste ca sa manance si gura lor ceva.

PS: Marco a terminat liceul in 2015, am descopwrit asta pe pagina lui. Deci are vreo 25 de ani. Va dati seama cata valoare...?

Copilăria de ieri, de azi și de mâine. Avem motive de panică

Am copilărit în București, în mahalaua Gurgiului, lângă Piața Progresul. Aveam și apartament la bloc dar cum nu avea cine să stea cu mine când mama era la lucru am aterizat la bunica. Casă de cărămidă netencuită, WC în curte, apă la colțul străzii la cișmea. M-a prăbușit lipsa de confort? Nici nu am băgat de seamă. Stradă era lată și pietruită, cu tei mari care miroseau dumnezeiește la începutul verii și foarte lată pentru standardele de azi. Și înfundată. Aveam 5-6 copii de vârste apropiate. Adică fotbal, țurca, prinselea. În nopțile de vară stat la povești și felinare din dovleci. Iarna derdeluș și bătăi cu bulgari. Eram vecin cu școala! Va dați seama ce înseamnă să poți merge la școala sărind un gard?

De prin clasa a cincea ne-am mutat terenul de joacă în curtea școlii. O curte mare, cu un tren de baschet, unul de volei (în care se juca mai mult tenis cu piciorul), unul mare de fotbal, mese de ping-pong și o suprafață cu iarbă pe unde ne băteam cu cornete. Eram toată ziua în curtea școlii pentru că nimeni nu interzicea accesul după cursuri ca azi. Acum a răsărit o ditamai sala de sport care a înghițit bună parte din suprafața liberă dar care zace goală după ore și au dispărut instalațiile sportive de pe terenul rămas (ca nu vină golanii în timpul liber). Oricum copiii nu mai aveau acces după ore.

Cum arată copilăria băiatului meu? Din fericire stăm la curte, una destul de mare, astfel încât avem câini, pisici, pești de iaz și acvariu, canari. Sunt prietenii lui de joacă când nu mă găsește pe mine la o miuță prin curte pentru că pe stradă nu se mai poate juca nimeni la ce trafic este. Și oricum nu există decât un singur copil de vârsta lui cu care nici nu prea se intersectează. În curtea școlii nu se poate juca un fotbal precum o făceam eu pentru că accesul nu mai e permis așa că joacă FIFA în rețea. Mai mergea prin parculetele de lângă blocuri cu colegii înainte de pandemie dar nici asta nu mai face pentru că ceilalți copii au fost speriați cu succes de părinți și nu mai interacționează în aer liber să nu se infecteze. Școala online e o glumă, ce să înveți cu 30 de copii conectați la internet, fără ieșit la tablă, fără supravegherea profesorului directă (mulți copii își închid oricum camerele la orele online)?

Eu nu aveam internet în copilărie și pândeam desene animate 10 minute pe zi și 15 minute sâmbăta când toți știam cine era Viorica Bucur. Dar citeam, mai ales iarna când era zăpada prea mare sau viscolul mai oprea și școlile (da, băiatul meu nu își imaginează acum fenomenul asta). Cireșarii, personajele lui Jules Verde, Haralab Zincă, Rodica Ojog Brașoveanu mi-au populat o parte a copilăriei. Citind am învățat să urmăresc un raționament în pași, să nu îmi pierd răbdarea la o demostrație. Copiii de azi nu mai vor demonstrații vor doar concluzii și alea scurte. Au însă gadgeturi pe care derulează la infinit pagini de jocuri, filmulețe inepte de pe Tik Tok ori clipuri vulgare de pe You Tube.

Copiii de azi au tehnologie dar nu prea mai au copilărie dar cum vor arăta copiii de mâine? Evident, cu și mai multă tehnologie. Am văzut zilele trecute o știre în care se anunța trecerea completă în Matavers a unei școli din Statele Unite. Am văzut și o reclamă la Synevo în care un copil era momit cu niște ochelari de realitate virtuală ca să stea cuminte la analize. Va imaginați cum vine asta? Ca și cum ar avea o consolă pe cap și două ecrane de telefoane mobile montate în fața ochilor. Pentru ei se construiește Metaversul, își vor pierde și bruma de interacțiune socială pe care o mai au copiii de azi, ce să mai pomenesc eu de copiii de ieri. Vor începe cu jocuri în rețea, ceva mai realiste, mai imersive decât cele de pe consolă. Apoi vor primi o lume virtuală în care să interacționeze social cu alții, cu joburi mutate în Metavers treptat pentru o parte din noi, ca animatori. Că în virtual ai amprenta de carbon mică și nici nu riști să iei nu știu ce nouă tulpină dacă te plimbi prea mult pe afară. Pandemia ne va facilita prizonieratul în virtual, ne-a obișnuit cu munca online, cu școala online, cu întâlnirea prietenilor pe Skype sau Zoom și nu față în față. Când am reflexe conspiraționiste mă întreb dacă nu cumva asta era și scopul.

În concluzie, de la genunchi juliți, mingea bătută pe maidan și cățărat prin copaci sau derdelș și bulgărit am sărit la fotbal pe calculator și întâlnit cu copii doar prin parcurile de lângă bloc și ne așteaptă o lume în care copiii se vor lovi isteric de obiectele din casă încercând să vâneze monștri virtuali (dar foarte reali în ochelarii lor) sau să dea un gol din foarfecă si aterizare pe canapea. Un copil cu ochelari imenși montați pe cap împleticindu-se într-un spațiu mobilat sărăcăcios e o imagine care mă înspăimântă tot mai mult. Nici n-ar mai fi o distanță prea mare față de lumea din Matrix, cu viețile care migrează în virtual pentru a lăsa în urmă o realitate deprimantă. Om mai avea timp să luăm pilula corectă și, mai ales, o mai avea cine să ne-o ofere?