Dacă e să numărăm victimele după 3 ani catastrofali pentru umanitate, doi dilatați de pandemie și unul focalizat pe război, credibilitatea mass-media ar figura în capul tuturor listelor posibile.
Răspândirea terorii sanitare inițial pentru rating și apoi pentru subvențiile guvernamentale în scopul „informării publicului”, înăbușirea vocilor critice și apoi campania de decredibilizare a tuturor celor care nu cântau în corul oficial, au fost inițial justificate de sumele masive pompate de guverne.
Pandemia a adus niște subvenții guvernamentale pentru industriile cele mai lovite, precum Horeca de pildă, dar și ajutoare de stat pentru presă deși ratingul era în creștere (calamitățile fac rating) iar companiile care se axau pe vânzările online vărsau bani în publicitatea din pandemie mai vârtos ca înainte.
Am avut deci ajutoare de stat pentru media dar și campanii finanțate de stat pentru „informare”, într-unul din astfel de spoturi defilând muribunzii care nu pot respira și imploră ajutorul.
De aici și până la emisiunile „libere de nevaccinați” nu a fost decât un pas, unul făcut pe repede înainte de posturile de știri. Bonus campania de decredibilizare și compromitere a celor care nu îmbrățișau narativul oficial, cu moderatorul și 2-3 invitați făcând praf argumentele vreunui Gică-contra rătăcit prin platou sau suspendarea pur și simplu a vocilor critice de pe platformele sociale pe care activau.
Pe finalul pandemiei, pentru recuperarea ratingului migrat spre canalele You Tube, media a început să dea cuvântul și contestarilor versiunii oficiale privind Covid și vaccinurile, ba am văzut chiar și emisiuni despre morțile subite printre vaccinați, lucru de neconceput înainte.
Și nici nu a evoluat bine pandemia spre versiunile mai blânde ale virusului că am avut războiul din Ucraina și presa a dezbrăcat halatul alb pentru a îmbrăca uniformă de camuflaj.
Selecția surselor se face acum doar printre cele care pot difuza puncte de vedere pro-Ucraina, poveștile de succes de pe front sunt doar dintr-o parte iar din cealaltă vin doar istorii ridicole sau grotești. Sursele ucrainiene sunt preluate de cele occidentale mari și apoi redistribuite în toate colțurile lumii occidentale în vreme ce sursele ruse sunt cenzurate sau ignorate.
Să fie doar comoditate a jurnalistului simplu, care poate traduce cuminte din engleză ce scriu ziarele oocidentale mari sau o selecție deliberată care a dus în multe redacții la desemnarea unor persoane anume care să trateze tema războiului în cheie ucrainian-triumfalistă și catastrofal-rusească.
Și așa am ajuns la jocul video prezentat ca scenă reale de luptă în aer, la bătrânele care doborau dronele cu borcanul de murături sau fantomele din Kiev. Narațiuni care s-ar potrivi mai bine în benzile desenate și nu în jurnalele de știri ale unor televiziuni mari.
Așa că în acest moment, după 3 ani de promovat versiuni guvernamentale ale realității, selectare părtinitoare a surselor și filtrat opinii incomode, presa ocidentala se confruntă cu o decredibilizare accelerată și va sfârși probabil în urma platformelor care asigură conținut independent destul de curând.
Ce mecanisme au făcut jurnaliștii să-și pună în paranteză spiritul critic în perioada 2020-2022?
Definiția jurnalistului veritabil era chiar legată de acest concept-cineva care își folosește spiritul critic în folosul publicului. Or spiritul critic din media a fost folosit exclusiv pentru vânzarea versiunii guvernamentale a evenimentelor și compromiterii contestatarilor acesteia. Cum de a fost posibil așa ceva?
Din păcate, celebra strategie bățul și morcovul a fost implementată cu succes și aici.
Uitați-vă la jurnaliștii care pun întrebări la conferințele Președintelui unde se ridică pe bandă rulantă doar mingi la fileu. Când ați auzit ultima întrebare incomodă? De ce se comportă așa cei care vin colo?
Este vorba de un mecanism de filtrare și de stimulare a conformării.
Cu ani în urmă am fost desemnat de o redacție să fac partea dintr-o delegație de jurnaliști care urma să poarte niște discuții neoficiale cu reprezentanți ai instituțiilor financiare de la Frankfurt. BCE, ESMA, etc. Diurnă de 500 de euro pentru 4 zile, casă și masă, discuții neoficiale deci zero articole. Ce huzur, ce odihnă. Unii nu mai pot fi critici confruntați cu atâta generozitate iar cei care nu sunt afectați pozitiv nu mai sunt selectați a doua oară.
Iar redactorii-șefi au la dispoziție o paleta vastă de cenzurare a opiniilor neconforme cu linia impusă în redacție, de la „acum nu e momentul”, la „să mai așteptăm reacții” și la demontarea cu argumente logice dar lipsite de onestitate a demersurilor incomode iar șeful, se știe, are ultimul cuvânt.
Cum stimulentele au venit pentru toți cei care au fost dispuși să distribuie și să justifice narațiunile oficiale legate de pandemie și război, dorința publicațiilor de a concura între ele a fost anulată iar cei care doreau să conteste liniile impuse prin redacții au fost marginalizați sau eliminați. Când statul și partidele (cazul din România) plătesc, de ce s-ar împiedica media de opinia publicului? Oricum presa nu mai trăiește din vânzări de ziare și abonamente la site-uri...
Așa că dragi cititori, sunteți mari, sunteți și vaccinați, va puteți face singuri selecția de știri relevante trăgând concluzii pe cont propriu. Nu va trebuie decât ceva timp pentru documentare, ceva timp pentru intepretare și puterea de a va plasa în minoritate când e cazul. E simplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu