Israelul dinamiteaza modelul occidental

Primul razboi mondial a inceput de la un asasinat iar cel de al doilea de la frustrarile declansate de primul. Nu e nevoie de un eveniment epocal, un soi de T zero care sa puna in miscare beligerantii. Tensiunile se acumuleaza lent si cauta apoi pretexte sa explodeze.

Vedem ca lumea unipolara dupa prabusirea URSS genereaza tot mai multe frustrari. Musulmanii au testat pe pielea lor efectele interventiilor civilizatoare ale democratiilor occidentale in Irak, Libia, Afganistan. Retragerea trupelor americane si aliate a lasat in urma haos si fundamentalism. Israelul da acum inca o lovitura imaginii occidentale (chiar si in ochii propriilor cetateni din Europa si America, in ciuda efortului de spalare pe creier din partea media).

Ce se intampla in Gaza e genocid, oricat ne-am feri de cuvinte. Stiu, „dreptul Israelului de a se apara”. Reactia sa este insa diproportionata dupa toate criteriile posibile, nu poti linsa un popor si transforma un teritoriu in ruine pentru a raspunde unor descreierati care trag, fara prea mare spor, cu proiectile improvizate in tine. Cum s-ar simti cei care-i apara pe evrei daca ai invoca alte nedreptati istorice, inclusiv cea in care au fost victime evreii, la modul „poate si Turcia a fost provocata cand i-a casapit pe armeni, poate si frustrarile germanilor fata de evrei erau intemeiate cand l-au adus pe Hitler la putere”? Cu alte cuvinte, cand iti sparg copii din vecini geamurile nu te napustesti cu toporul in casa lor lovind la intamplare, in virtutea dreptului tau la aparare (ce nu s-ar intampla pe strada mea are insa loc bine mersi, cu binecuvantarea ONU,in Gaza).

Actiunea Israelului, abil camuflata sub ramasitele avionului prabusit in Ucraina, ascute tot mai mult tensiunile intre Occident si restul lumii iar SUA (aliata fidela a Israelului) este tot mai hulita ca superputere care in loc sa arbitreze este partinitoare si creioneaza regulile jocului in timpul desfasurarii sale. Cazul Rusiei este alta fateta a monedei. Impingerea NATO sub ferestrele unei mari puteri n-a picat bine, cum nici tentativa de a subjuga economia rusa prin privatizari „strategice” n-a prins. Reteta prin care fostele state comuniste din Est au fost bagate in noul lagar consumist occidental, deposedate de activele de valoare, a fost refuzata de Rusia odata cu Putin.

Cand s-a afirmat ca o criza a supraindatorarii ca cea din 2008 (tratata si calmata aparent cu si mai multa indatorare publica) va fi rezolvata printr-un razboi am fost sceptic: nu vedeam taberele. Acum acestea incep incet sa prinda contur. Rusia-China-lumea araba-si emergentii din America de Sud vs occidentul inglobat in jurul NATO (plus minus cativa pioni-vezi Ungaria lui Orban care ar parasi prima corabia occidentala in caz de avarie). Iar nebuni precum Netanyahu pun tot mai multe paie pe un conflict ce a inceput sa genereze primele scantei. Deocamdata, din fericire, Rusia este o nuca grea, n-ar putea fi "rezolvata" prin bombardamente precum Iugoslavia, prin stepele sale si-au piedut mai multe armate de invazie bocancii. Si nici occidentalii de rand n-ar mai fi dispusi sa inghita propaganda media pentru apararea valorilor nationale si...corporatiste cu arma in mana, departe de casele si ipod-urile lor. Iar asta ii tine pe toti pe loc. Sa vedem pana cand. 

Un mod original de a te raporta la risc

Decât să-ți asumi riscuri medii cu toate economiile, mai bine oferi siguranță maximă pentru 90% din bani iar cu restul de 10% țintești pariuri mai riscante.

Ideea îi aparține lui Nassim Nicholas Taleb și o expune pe larg în „Antifragil”, o carte despre risc, prectibilitate și probabilități. Riscurile medii par „sigure” dar asumarea lor constantă sfârșește, invariabil, prin întâlnirea cu „lebedele negre” (evenimente rare dar cu potențial distructiv enorm, în măsură să schimbe din temelii paradigmele sistemului financiar global-de pildă o astfel de lebăda neagră a apărut în 2007 sub formă crizei subprime din SUA). 

Taleb afirmă că nu ne putem proteja de astfel de evenimente rare dar cu potențial distructiv decât eliminând într-o cât mai mare măsură riscurile de orice natură, urmând să ne concentrăm în ceea ce privește potențialul de câștig pe asumarea unor pariuri riscante cu o mică parte din portofoliu. 

Raționamentul? Alegând siguranța maximă pentru grosul economiilor ești ferit de eventuale „lebede negre” cum nu se întâmplă în cazul asumării unor riscuri medii iar jucând riscant cu o mică parte din bani (5-10%) poți trage la un moment dat lozul câștigător. 

Exemplul pe care insistă Taleb în ceea ce privește pariurile riscante îl reprezintă opțiunile (dreptul dar nu obligația de a cumpăra sau vinde acțiuni la un anuumit preț, drept achiziționat contra unei sume de bani denumită primă). Opțiunile utilizează sume relativ modeste care oferă, în eventualitatea unui eveniment corect anticipat, câștiguri foarte mari raportate la valoarea primelor plătite. 

Ideea este să identifici corect acțiuni cu un mare potențial de scădere în eventualitatea unei crize (cum au fost acțiunile bancare în 2008) sau de creștere într-un anumit context (companii ce se salvează miraculos de la faliment) și să achiziționezi din timp opțiuni de vânzare sau cumpărare pentru acestea. Iar de restul de 90-95% din bani, parcați în depozite garantate, poți uita liniștit. Este o strategie care se poate dovedi mult mai profitabilă decât, să spunem, plasarea tuturor economiilor la bursă, într-un portofoliu diversificat (risc mediu).  

De ce beau fanii "racoritoarelor" apa de la robinet

„Cine se concetrează prea mult pe detalii pierde din vedere ansamblul” este un principiu ce funcționează și în deciziile noastre de consum, după cum reiese din următoarele două exemple.

Sunt convins că mulți dintre cei care consumă regulat „răcoritoare” (mă rog, cât de răcoritoare pot fi băuturile saturate de zahăr), n-ar bea apă de la robinet cu sufletul împăcat și au o strângere de inimă când o pun chiar și la ceai sau cafea. Chiar dacă n-am auzit recent de îmbolnăviri în urma contaminării cu microorganismele aduse pe țevile rețelei publice de apă și canalizare, puțini se încumetă să bea banala apă de la robinet (taxată cu aproximativ 6 lei/mc), mai ales că există soluții mai „sănătoase”, mineralizate, etc îmbuteliate la „numai” 1 leu/litrul (5 lei costă uzual o sticlă de 5 l de apa plată). În plus, e și o chestie de imagine, pari cam pauper, mai la marginea societății (de consum) dacă bei apă de la robinet în loc să apelezi la purificatoare, dozatoare, apă limpede de izvor la PET, etc. Cu ce apă credeți că se prepară însă băuturile răcoritoare? 

Cu apă de munte rece ca gheața, cu apă microbiologic pură, apă minerală, cu apă plată sau cu cea mai comună apă la îndemâna producătorilor, cea care să le maximizeze marja de profit? Oricum, dacă ar fi fost altfel de apă decât cea „de la robinet”, companiile ne-ar fi anunțat repetat prin tot soiul de reclame.... Ideea este că cei care n-ar pune gura pe apa de la robinet decât chinuiți intens de sete, n-au nici o problemă să o consume sub forma de băuturi compuse în principal din această apă deoarece au sub nas produsul finit și nu se mai gândesc la ingrediente. 

Mă rog, nu apa e problema principală la răcoritoare, încercam doar să arătăm cum se pierde din vedere pădurea urmărind prea atent copacii.

 Ceva similar se petrece în cazul Calgonului. „Masina de spălat trăiește mai mult cu Calgon, nu?”. Cât de mult însă și cu ce preț? Pentru cineva care spală la 2-3 zile și folosește cu dărnicie Calgonul, în aproximativ 2-3 ani mai cumpără o mașină de spălat numai investind în „protecția” celei vechi. Merită? Luați în calcul că 2 ani este oricum perioada în care mașina este în garanție. 

Investitii "placebo": leacuri si vindecatori

Poțiuni magice, hapuri naturiste miraculoase, tehnici originale de vindecare care n-au de-a face cu medicina clasică. Cum separăm potențialul benefic de excrocherie?

Am asistat în ultimii ani la o explozie a preparatelor naturiste și tehnicilor de vindecare care ocoleasc soluțiile medicinii clasice. Cum afli dacă poțiunea magică care ți se oferă la un preț piperat este eficientă prin conținutul sau și nu este doar un camuflaj placebo pentru compuși ineficienți sau poate chiar nocivi pentru tine? Și asta fără să testezi repetat produsul în cauză? Chiar dacă nu avem strategii miraculoase de recunoaștere a imposturii unor companii ce vând un anumit produs naturist drept panaceu universal, putem propune măcar câteva repere:

*produsul în cauza folosește un ingredient natural recunoscut pentru proprietățile sale? Aduce și studii în sprijinul eficacității produsului sau doar se limitează la recunoașterea sa largă? Întrebăm asta deoarece bunica nu obișnuia să ne dea ceaiul de musețel sub formă de păstile. Chiar dacă în stare naturală o plantă poate avea proprietăți curative, nu e la fel de sigur că prelucrată și transformată în pastile își va păstra efectele benefice. Departe de noi să negam avantajele și proprietățile „farmaciei verzi”, tot ce spunem este că o companie care vinde preparate având la bază diferite plante recunoscute în natură pentru proprietățile lor curative ar trebui să aducă dovezi (studii) care să ateste că respectivele proprietăți nu dispar prin prelucrare, altfel totul rămâne în stadiul de loterie sau...placebo.

*ce strategii de marketing sunt folosite? Să aduni declarații ale unor martori fericiți și mulțumiți de efectele produsului este cât se poate de neprofesionist. Clientul potențial care ia cunostiinta de acestea nu are de unde să știe câți utilizatori nemulțumiți au fost totuși ocoliți de la interviuri. Nu în ultimul rând, prin ce canale se promovează produsele? Dacă reclamele apar prin presă tabloidă și sunt gândite în stilul tabloid, un clopoțel de alarmă trebuie să înceapă să sune.

*care este prețul de comercializare? Având în vedere că vorbim de prelucrarea unor plante tradiționale și nu este prea multă tehnologie implicată în majoritatea cazurilor, prețurile mult prea piperate sună suspect. Nu uitați că plătiți deja pentru tratamentul gratuit oferit de stat pentru bolile incurabile (ne referim la contribuțiile pentru sistemul de asigurări de sănătate care vi se rețin din salariu toată viața) iar să supralicitați pentru produse naturiste, care nici măcar nu vin cu argumentul unor studii serioase privind eficacitatea lor, ar putea reprezenta un efort financiar greu de susținut pe termen lung. 

Luneta media: supralicitarea „terorismului rus”, ignorarea genocidului din Gaza

Sa toci metodic o fasie de teren suprapopulat, sa bifezi deja peste 600 de morti si mii de raniti din tabara palestiniana in virtutea dreptului Israelului la aparare impotriva unor obuze anihilate profesionist inainte de invazie, iar media libera din Romania sa taca chitic, ce performanta! Interventia Istraelului in Gaza seamana tot mai mult a genocid, se face atat de eficace loc pentru noi colonii implantate in teritoriul palestinian iar presa noastra combate inca terorismul rusofonilor din Ucraina! Un terorism rus cam lipsit de elementul de intentie, dupa cum par sa recunoasca si americanii.

Singurul loc unde am vazut ceva reportaje despre ororile din Gaza este Kanal D, explicabil daca ne gandim la actionarul turc. In rest, tacere lucie si propaganda ieftina anti-Rusia. Pe unde or fi vajnicii reporteri de razboi care transmiteau despre eroismul trupelor aliate din Afganistan? Cum se explica tacerea mormantala a mediei autohtone?

Posturile publice sunt prea ocupate sa faca sluj in fata autoritatilor si sa nu supere mai-marii zilei (corespondentul din Ierusalim Dragos Ciocarlan de la Radio Romania e o mostra de jurnalism de propaganda). Antena 3 are un parteneriat cu CNN-ul de conservat. Romania TV? Mogulul Ghita vorbea destul de recent intr-un interviu de o cariera internationala si, oricum, serviciile sunt fidele parteneriatului strategic. Prima tv/Adevarul-vezi actionariatul si e suficient. Realitatea-se pregateste de o alianta cu cele doua, B1 este postul basist prin execelenta, asa ca ce mai ramane? Romania libera-consecvent orientarii „de dreapta”, Evenimentul Zilei dependent de banii Elenei Udrea; singurele puncte de vedere mai echilibrate vis-a-vis de Gaza apar prin editorialele Leiliei Munteanu de prin Gandul.

Este Hamas o organizatie terorista? Da, este, dar o contributie majora in radicalizarea Hamas o are si Israelul (mi-au ramas pe retina imagini mai vechi cu copii ce aruncau cu pietre in timpul Intifadei, impuscati prompt de soldatii israelieni). Am mai admirat, recent, o mostra de cinism: Netanyahu vorbea la CNN de „mortii telegenici” ai Hamas, prin care teroristii vor sa castige razboiul media! (sigur, nu e cazul presei romanesti, unde acestia nu apar). Ce va ramane in urma invaziei din prezent? Un morman de moloz, cadavre si ura care sa alimenteze viitorul Hamas. Sub Netanyahu, Israelul incearca abil sa dinamiteze orice efort de pace cu arabii de teama unor concesii viitoare in relatia cu acestia. Din pacate, invazia din Gaza ne arata ca natiunile pot trece relativ repede de la statutul de victima la cel de opresor, e nevoie de mai putin de doua generatii...

Care terorism?

De regula, teroristii au ceva revendicari concrete (eliberarea unor camarazi, o suma mare de bani si un avion la dispozitie, etc), fie vor sa razbune o actiune anterioara a autoritatilor sau sa bage in sperieti populatia pentru a forta mana oficialilor. Ce vor teroristii din estul Ucrainei? Sa isi bata singuri cuie in talpi fortand comunitatea internationala sa sanctioneze drastic Rusia fortand-o sa le taie cordonul ombilical? Acuzatiile de terorism sunt pure tampenii, motivate doar de impactul lor emotional. Teroristii rusofoni din Ucraina sunt tot atat de teroristi ca militarii americani care au doborat un avion iranian (cu foarte multi copii la bord) in 1988. Ironia sortii, si Rusia a doborat la randul sau un avion sud-coreean si la fel a patit si Ucraina anterior fara ca nimeni sa le acuze de terorism (militarii americani au fost chiar decorati).

Sunt multe intrebari lasate in suspensie in legatura cu doborarea avionului malaezian, avantajele partilor implicate din aceasta catastrofa (vezi sumele pe care le va incasa din asigurari falimentara companie de aviatie) dar presa noastra se inghesuie sa condamne, sa arate cu degetul, sa se comporte ca un veritabil organ de propaganda. Cel mai probabil a fost un accident nefericit, o imprudenta condamnabila a rusofonilor din estul Ucrainei, insuficient antrenati sa manuiasca arme sofisticate. Responsabilitati, alaturi de Rusia care i-a inarmat, au insa si Ucraina (de ce nu a inchis complet spatiul aerian deasupra conflictului?) si compania aviatica (de ce nu si-a deviat ruta?).

Propaganda „de dreapta” trage insa cu toate tunurile de ceva vreme, fara sa se mai preocupe de regulile jurnalismului (informatie verificata din mai multe surse, nu dai doar declaratiile unei singure parti, etc). Ce vedem este reproducerea acuzatiilor lansate de autoritatile din Ucraina, demonizarea rusofonilor cu care este in conflict si a lui Putin, iar cand alte puncte de vedere razbat din cealalta parte, sunt in majoritate caricaturizari (vezi avionul plin cu morti pe care ar fi relatat-o ca explicatie presa din Rusie-nu se spune insa ce publicatie lanseaza teoria asta, o fi tabloida?). Mai pe larg despre deontologie pe subiectul asta aici

Daca e sa ma refer la terorism, ma uit insa si spre Cotroceni. Sa acuzi Rusia de complicitate la terorism, sa te dai mai cocos decat marile puteri din Europa este un act de terorism politic pe care Romania l-ar putea deconta la un moment dat, cand viteazul de la Cotroceni va fi de mult plecat. Stiu, Rusia a anexat Crimeea, „Rusia vrea sa refaca imperiul sovietic”! Pana acolo e cale lunga, fostii sateliti sunt membri NATO si uite ce probleme sunt sa reincorporeze macar teritoriile populate de rusi, chiar daca populatia respectiva vrea in marea majoritate o anexare. Este adevarat, Rusia a ajuns sa incomodeze cu strategiile sale de construire a unei alternative la FMI impreuna cu BRICS, cu dorinta sa de tranzactiona petrol cu China ocolind dolarul, cu protectia acordata lui Snowden, etc. In definitiv Irakul, Libia au incomodat chiar mai putin si uite cum au au pierdut „razboiul impotriva terorii”.

PS:Vad ca si Victor Viorel a avut azi o pozitie apropiata de Basescu (dovada ca mana care le invarte cheitele e una si aceeasi), batand saua pe combaterea terorismului, desi se pozitionase initial intr-o zona moderata.

„La trei carti cumparate, una cadou!”

Strategiile de marketing pentru vânzarea de carte au început să se apropie de cele folosite pentru pasta de dinți. Efectul? Câștigă retailerii de carte, pierde lectura.

În această vară, cei mai mari retaileri de carte-e vorba de Libris și Elefant-aveau promoții ce includeau, pe lângă discounturile obișnuite, oferirea unor cărți gratis la anumite valori ale achizițiilor. O strategie de marketing ce se apropia cumva de vânzarea de detergent și pastă de dinți. „La trei cumpărate, una gratis”. Cartea era transformată într-o marfă ca oricare alta din hipermarket, fără a se mai ține cont de paleta vastă de preferințe ale publicului și relația mult mai personală cititor-autor-carte.

O strategie ce amintește de împachetarea unor colecții gen „Biblioteca pentru toti” între paginile ziarelor în perioada 2007-2009 (vezi Cotidianul, Jurnalul Național), resortul ce urma să declanșeze apetitul pentru lectură fiiind..prețul accesibil, de 5-10 lei/exemplar. Ca și atunci, cititorul este invitat să cumpere...prețul cărților, nu autorul, nu firul logic al narațiunii, nu ideile conținute în acestea. 

Riscurile? Îndepărtarea cititorului de lectură și forțarea unei cheltuieli inutile. Dacă în cazul pastei de dinți, strategia 3 la preț de 1 poate fi câștigatoare pentru ambele părți-producătorul vinde mai mult, clientul face o economie cumpărând un produs nu foarte perisabil, în cazul cărților oferite că bonus la cumpărături mai consistente, riscul este ca suma astfel economisită să rămână totuși la capitolul pierderi. Dacă cărțile gratis nu sunt pe gustul celor ce le primesc aceștia vor regreta destul de repede sumele scoase din buzunar pe baza acestui stimulent iar dezamăgirea lor se poate răsfrânge la un moment dat asupra lecturii în sine în loc să sancționeze doar retailerii on-line (în favoarea unor librării clasice).

Sfatul meu? Cum cărțile au ajuns destul de scumpe, cumpărați doar în momentul în care sunteți convinși că respectiva achiziție merită banii. Răsfoiți-le pe îndelete într-o librărie (multe din cărțile cumpărate on-line nu trec acest test) astfel încât să reduceți riscul de a da doar peste paginile mai interesante, apoi căutați alternativele mai ieftine în oferta Elefant și Libris dacă prețul de librărie descurajează, dar nu comandați decât ce ați răsfoit cu propriile mâini.

Cele mai frecvențe greșeli: cărți cumpărate pe baza unor prezentări elogioase de pe copertă, cărți cumpărate pentru că sunt la reducere, cărți cumpărate la sfatul prietenilor dar fără a fi răsfoite personal înainte, titluri achiziționate doar pentru că arată frumos în bibliotecă (cartonate, scrise de clasici, ecranizate, etc)

Cat de mult te temi sa pierzi?

Lăcomia și teama guvernează ciclurile economice. Suntem expansivi când economia și bursele cresc și depresivi când recesiunile revin. Dincolo de aceste stări firești, există o categorie de persoane care se tem să își plaseze bani într-o afacere sau pe piața de capital indiferent de evoluțiile din economie. Sunt cei care de teamă că ar putea să piardă ceva din principal renunță de tot la investiții sau plasamente chiar dacă câștigul posibil depășește cu mult pierderea potențială. 

Nu e nimic rău să ai aversiune la risc, e chiar înțelept „să îți plasezi ouăle în mai multe coșuri”. Dar de aici până la a refuza orice activitate care nu îți garantează siguranță de 100% este un drum destul de lung. Cei ce se recunosc în descrierea de mai sus ar trebui să știe că:

-Între risc și câștig există o relație de proporționalitate. Marile casiguri vin acompaniate invariabil mai mereu de un risc pe măsură. Ba, de cele mai multe ori, marile câștiguri nici nu se profilează drept oportunități în prima fază (altfel ar da năvală măsele) ci drept pariuri riscante. 

- Nu e nimic rău să îți asumi riscuri dacă te asiguri-printr-o analiză temeinică pe teren, analiză facilitată de experiență în domeniu-că riscul asumat este net inferior câștigului posibil. Nu risca de dragul riscului deci, riscă doar când promisiunile de câștig depășesc net pierderea potențială.

-Cine se teme obsesiv de pierdere (psihologic, pierderea e percepută ca o diminuare a personalității jucătorului/investitorului) ignoră faptul că, pe alte planuri, oricum pierde constant. Te temi să pierzi bani? Observă cum, treptat, pierzi din vitalitate, din forța tinereții, din entuziasm. Am înțelege obsesia pentru a nu pierde venită din partea unor matusalemi. Dar, cât timp avem o existență destul de limitată, pierderea banilor n-ar trebui să sperie mult mai mult decât pierderea/scurgerea timpului, un capital la fel de prețios în final. 

-Dorința obsesivă de conservare a capitalului contrazice un principiu solid: „singura constantă din Univers este schimbarea”. Cine nu vrea decât să conserve încalcă această lege a evoluției și poate fi prins din urmă în mod imprevizibil de schimbări surprinzătoare (și băncile pot falimenta, pământul, aurul își cresc și pierd valoarea periodic, etc).  

Fiscalitate "de stanga" sau "de dreapta"? Mai e loc de nuante?

Am auzit de atatea ori teoria „daca vei creste taxele vei pune pe fuga antreprenorii si vei baga economia in recesiune” incat imi vine deja sa vars. Teoria se declanseaza invariabil fie ca e vorba de crestere progresiva a taxelor, fie de una liniara care sa afecteze in mod egal (procentual) pe toata lumea. Sa disecam mai atent fenomenul.

Mai intai, ce urmaresc bogatii? Sa fie si mai bogati sau sa arate ca sunt destepti (plini de idei, buni antreprenori si oameni de afaceri, etc)? Eu zic ca de la cateva milioane in sus motivatia financiara cam dispare si este inlocuita de nevoia de recunoastere. Bogatii au de regula ceva de demonstrat celorlalti bogati, le place competitia din nevoia de competitie, de gambling, mai degraba decat ca scurtatura spre inmultirea propriei averi care e deja suficienta pentru cateva generatii. Cum vor reactiona bogatii, cei care detin niste afaceri de anvergura, daca le cresc taxele? Cat timp raman profitabili (pierderile sunt considerate o diminuare a abilitatilor, o nota proasta care sa le impresioneze neplacut anturajul) si nu percep fiscalitatea ca un handicap in competitia cu altii asemenea lor, eu zic ca destul de bine. Ba o sa fie chiar fericiti daca cresterea fiscalitatii vine la pachet cu un avantaj competitiv intern sau extern.

Nu la fel de incantati vor fi cei cu pozitii minoritare sau actiuni intr-o companie listata (mai ales daca le-au luat pe varf de bula) cand aceasta isi reduce marjele de profit. Ei sunt lupii tineri si flamanzi care vor mai mult. Sa aiba mai mult este inca o scurtatura spre obiectivele lor mari din viata-masini, femei, insemnele exterioare ale succesului, asa ca vor accepta mai greu o crestere a fiscalitatii si un impozit progresiv pe proprietatea imobiliara multipla sau banii din banca (vezi postarea de mai jos). Din acest motiv, bursele contribuie la cresterea somajului mai mult decat la dezvoltarea economiei (presiunea de a reduce costurile de orice fel, mai ales cele cu personalul, are efecte mai ample decat beneficiile unei finantari mai ieftine ca la banca prin emisiune de actiuni sau obligatiuni-vezi postarea Efectul nociv al burselor pentru economie).

Pana la urma intrebarile fundamentale care trebuie puse in fata unei schimbari de filosofie fiscala sunt: in ce tip de societate se produce aceasta? Si in ce tip de economie?

Intr-o societate polarizata, cu diferente mari intre bogati si saraci, de tipul 20% din populatie detine 80% din averi, impozitarea progresiva a proprietatilor este masura ideala pentru a echilibra raportul de forte. Intr-o societate mai egalitara, cum era Romania dupa 1989, este in regula sa reduci fiscalitatea pentru a incuraja acumularile de capital.Probabil ca in acest moment, intr-o Romanie destul de polarizata, optima este o politica mixta: stimulente fiscale pentru cei care sunt la inceput de drum in profesie sau business, fiscalitatea majorata pentru cei din varful piramidei.O reducere generala a fiscalitatii, la fel ca o crestere generala si uniforma, nu ar face decat sa adanceasca dezechilibrele si decalajele bogati-saraci intr-o lume polarizata.

O filosofie similara se poate aplica in legatura cu rolul statului in economie, privatizam totul sau pastram un sector public puternic? Pai ce tip de societate avem? Una in care predomina spiritul antreprenorial sau mentalitatea asistentiala? La o populatie dubla fata de Ungaria avem de doua ori mai putine IMM-uri. Si atunci cum poti vinde filosofia privatizarilor pana in panzele albe si a sectorului public supradimensionat? Cine va prelua forta de munca disponibilizata de privatii pusi pe eficientizari? In America ne putem juca de-a privatizarile, economia e puternica si genereaza locuri de munca (sau inca genereaza desi, dupa explozia externalizarilor in Asia, sunt tot mai putine joburi noi si acolo)...in Romania, cu 5 milioane angajati la o populatie de 21 milioane, fenomenul trebuie tratat cu maxima prudenta. Ce ziceti de o eficienta mai mare in modul in care statul cheltuie banii (DNA pune umarul mai nou la asta) in locul privatizarilor cu orice pret?

Din pacate, acest gen de nuante nu se traseaza niciodata in disputele stanga vs. dreapta. Ideea ca abordarile de stanga sau de drepta nu sunt bune sau rele in sine, ci doar prin raportare la economia si societatea unde ar urma sa se aplice le pute multora. Explicatia e simpla, tine de tribuna de unde se emit astfel de idei: prin vehicolele media ale unor oligarhi imbogatiti repede, mai ales din afaceri cu statul, care se cred de dreapta doar pentru ca se tem ca ar putea da inapoi ce au furat, ori pe banii unor fundatii/asociatii care sunt sponsorizate de grupuri de interese cu orientari clare iar dubiile nu-si au locul.

Un alt mod de a trece ideile primite de-a gata prin filtrul tipului de societate vizat este si modelul democratric. Unde urmeaza sa aplicam democratia? Intr-o societate cu o populatie cu grad ridicat de cultura si simt civic sau intr-una tribala, unde legea islamica este la mare moda? Ne mira ca tanara democratie irakiana se apropie de califat?

PS: Vad ca au inceput sa apara trolii in comentarii. Daca recidiveaza, cu scuzele de rigoare,  voi fi nevoit sa activez moderarea comentariilor

Cateva lucruri in care cred

1.Cred in Schimbare. Se spune ca schimbarea e singura constanta din Univers. Orice teorie, orice lege care incearca sa „inghete” realitatea intr-o formula (si in acest mod sa nege universalitatea schimbarii) isi erodeaza, treptat, valabilitatea dupa momentul T zero in care a fost adoptata/acceptata.

2. Cred in Redistributie. Nu sunt fanul egalitarismului dar aprob politicile de redistributie. Acumularea impinsa dincolo de anumite limite genereaza o polarizare nesanatoasa a societatii. In consecinta, este necesar un impozi progresiv pe proprietate si sumele economisite. Proprietatea multipla trebuie descurajata prin impozite progresive, sumele din conturi ce trec de 100.000 euro (plafonul de garantare) ar trebui impozitate progresiv. Nu merg pe ideea impozitului progresiv pe venit pentru a nu descuraja consumul si investitiile personale dar in momentul in care banii sunt parcati in banci, bursa, fonduri de investitii, etc, statul ar trebui sa-i taxeze peste o anumita valoare. Acumularea peste anumite limite si fara un scop precis (pentru pensionare de pilda) contrazice de altfel legea schimbarii (resursele circula in sens unic, intra si nu mai ies).

3. Cred in Intuitie. Intuitia bazata pe ceva experienta poate surclasa majoritatea analizelor sofisticate ale „specialistilor”. Asta pentru ca e greu de radiografiat satisfacator o realitate tot mai complexa (evident, in ipoteza in care analizele in cauza sunt oneste si nu carlige de marketing).

4. Cred in Gandirea Critica. Din pacate, exact asta nu ofera sistemul de invatamant, preocupat sa toarne in memoria elevilor tone de informatie fara relevanta in cea mai mare parte. Nu poti deprinde de pe Google gandirea critica dar poti gasi cu relativa usurinta 99% din informatia predata de dascali la scoala.

Cum sa castigi (garantat) la pariuri si loterie

De regulă, loteriile, cazinourile, casele de pariuri câștigă pe termen lung împotriva clienților indiferent de ingeniozitatea schemelor „norocoase” ale acestora. Pentru a le rupe din profit nu trebuie decât să...oferi servicii conexe jucătorilor. „Cu numerele mele norocoase (variație-în zilele mele norocoase) voi avea până la urmă succes la loto/ruleta”. Asta e doar una din formulele câștigatoare pentru....organizatorii jocurilor de noroc. Cine participă are împotriva sa teoria probabilităților iar șansele de a câștiga pe termen lung sunt practic apropiate de zero.

Cel mai frecvent mit legat de loterie este că dacă vei juca mereu același set de numere, până la urmă vei câștiga. Corect, așa este, cu condiția să joci constant până în...mileniul patru. Cu o șansă de câștig la 14 milioane în cazul unei variante simple la 6/49, cam de câte ori ar trebui să repeți acceași combinație de numere pentru a avea o ocazie rezonabilă de câștig? În plus, ar trebui să te demoralizeze suplimentar constatarea că mai puțin de jumătate din sumele strânse de la jucătorii de loterie/bingo revin fondului de premii (cam 40%). Cea mai sigură modalitate de a câștiga mereu la loterie/bingo/cazino este să...organizezi așa ceva. Și, după cum ați remarcat în ultima vreme, chiar și statul pierde la Bingo (firmele organizatoare se declară din timp în timp insolvente pentru a nu-și plăti taxele cuvenite bugetului de stat deși funcționează după o rețetă evident câștigătoare)

La pariurile sportive rețeta este un pic diferită: jucătorii au impresia (falsă în marea majoritate a cazurilor) că pot controla mai bine hazardul, urmărind ultimele știri despre echipe și jucători. Și schema de câștig e un pic diferită: pentru a obține premii comparabile ca valoare cu marele pot de la Loterie, pariorii ar trebui să riște sume considerabile; asta deoarece cu sume mici, poți obține doar câștiguri nespectaculoase (nu există cote astronomice), bune doar să-ți întrețină însă iluzia că poți bate organizatorii pe termen lung. Și totuși, cum se poate câștiga garantat la loterie/cazino/pariuri, în cazul în care nu ești organizatorul jocului? Oferind servicii pentru împătimiții acestor jocuri sau pentru organizatori. 

Exemple? Un ziar în care sunt centraliate rezultatele meciurilor, popularizați câstigatorii, etc. O carte ab-so-lut unică cu combinații „secrete” de numere câștigatoare la Loto. Panouri electronice pe care să defileze cotele meciurilor că la bursă. Sau, se pot oferi contra-cost, combinațiile potențial câștigatoare la Loterie, contra unui abonament periodic. Găsiți așa ceva pe site-ul loto-castig.ro. Pe ce se bazează afacerea? Deși probabilistic toate variantele au potențial egal de a ieși câștigătoare totuși nimeni n-a văzut până acum 6 numere consecutive extrase. De asemenea, nici o combinație câștigatoare nu s-a repetat în nici un sistem de loterie din Europa, deși ar avea la fel de multe șanse precum o combinație de numere care n-a ieșit niciodată.

Așa că organizatorii afacerii au conceput un sistem de generare a combinațiilor posibile, care elimină aceste anomalii-numere jucate prea des, combinații de numere consecutive, etc iar amatorii de câștiguri „sigure” primesc săptămânal, contra unui abonament, seturi de numere cu șanse mai mari de a nimeri combinația câștigatoare la Loterie. E suficient pentru a câștiga? Bineînțeles că nu (pentru participanți) sau evident că da (pentru organizatori). Cu ce va încânta dacă cele câteva milioane de variante posibile pentru marile premii (6 sau 5 numere corect nimerite din 49) se ...înjumătățesc? Eu unul nu sar în sus de bucurie nici dacă în loc de 1 la 14 milioane mă trezesc cu șanse de, să zicem, 1 la 7 milioane. Nici măcar cu 1 la 100.000 nu dau din colț în colț de fericire. Organizatorii merg însă la sigur vânzând săptămână de săptămână combinațiile mai mult sau mai puțin câștigatoare.  

Gratuitatile, pretext pentru taxe noi. Studiu de caz: disperatii de la UPC

UPC este o companie cunoscuta, printre greii operatorilor de cablu. Pentru a-si pune sub presiune concurenta, UPC s-a gandit sa-i smulga in urmatorii 5 ani o felie din publicul captiv dezvoltand un parteneriat cu posturile care au achizitionat drepturile de transmisie pentru Liga I din fotbalul autohton. Dupa parerea multora, un pariu cam riscant avand in vedere costurile retransmisiei si interesul tot mai firav pe care il starneste campionatul local.

Ei bine, partea interesanta acum urmeaza. Abonatii care vor sa vada toate meciurile de fotbal vor trebui sa achite un abonament lunar suplimentar de 10 lei (anterior, RCS-RDS le oferea in interiorul pachetului de baza, fara adaosuri de pret). Cum interesul abonatilor este, se pare, pe masura calculelor si a cheltuielilor cu retransmisia bugetate de UPC, compania apeleaza la mici strategii pentru cresterea incasarilor.

O astfel de strategie am experimentat pe pielea mea. Este vorba de oferirea cu titlul gratuit a unui serviciu suplimentar pentru o luna (internet de mare viteza-150 Mbps-in cazul meu) simultan cu notificarea clientilor in acest sens (daca nu te trage nimeni de maneca nu prea afli ca internetul iti alearga mari repede) dupa care, in luna urmatoare, UPC a inceput sa factureze senina serviciul in cauza. Cine nu a anuntat din timp ca nu are nevoie de asa ceva sau nu a intrebat ce urmeaza dupa luna de serviciu gratuit, s-a trezit pe factura cu 5 lei in plus la plata. Probabil ca multi ii vor plati mai departe din inertie fara sa se mai intrebe cum de le-a crescut subit valoarea facturii iar o parte din abonati vor suna ulterior sa renunte la serviciul in cauza. Una peste alta, ceva profit pentru UPC.

Morala? Orice produs/serviciu oferit poate fi un carlig de marketing pentru a percepe ulterior plati in contul sau. Problema in cazul UPC este ca nu si-a asteptat clientii sa solicite mai intai acest serviciu oferit initial gratuit ci s-a grabit sa il bage pe gat propriilor abonati imediat ce a expirat „perioada de proba”.

ps: UPC va folosi aceeasi schema pentru a impune postul ce transmite meciurile de fotbal din campionatul intern (taxa suplimentara de 10 lei, cu o luna de gratuitate initial si apoi tarifare suplimnetara fara acordul clientilor-acestia sunt invitati sa sune sa se dezaboneze daca nu le convine). Poate va faceti careva timp pentru o reclamatie la ANPC, ca lucrurile nu sunt deloc cuser. 

De câte ori ți-ai schimbat frigiderul în 2014?

Credeți că ultimul Zanusi o să va ofere o „experiență de utilizare” mai bună decât vechiul Arctic din dotare? Ați schimba televizorul cumpărat acum 3 luni pentru a trece la modelul superior, unul cu super-extra-ultra-HD? Pariez că nu, e vorba de achiziții cu bătaie lungă în ambele cazuri, electrocasnicele nu sunt produse „aspiraționale” precum...telefoanele și tabletele. Și aici intru de fapt în subiect. „La ce interval de timp vă schimbați telefonul mobil?”erau întrebați vizitatorii unui site despre gadgeturi. Majoritatea le țineau puțin, destui schimbau smartpone-urile de mai multe ori pe an. Sigur, un frigider second-hand îl vinzi mai greu, dar graba de a ne descotorosi de gadgeturile tehnologice care nu mai au patina noului ține și de marketingul agresiv al producătorilor, recenziile entuziaste pe bani (deși  nu se declară mereu asta) de pe net și standardele grupului din care fac parte adolescenții.

Sunt mult mai multe reclame la telefoane mobile decât la frigidere, mult mai multe review-uri la tablete decât la televizoare iar ironia grupului de prieteni („ia uite ce telefon antic are X”) realmente doare pentru un adolescent dependent de părerea anturajului. Ce se poate face? Cel mai la îndemână este să faceți niște comparații. Ce aș primi de aceeași bani? Cum un smartpone performant a ajuns să coste cât un frigider și un televizor led medii luate împreună, întrebarea următoare este dacă chiar merită costurile? Ce poți face cu un smartphone performant și nu poți face cu unul low cost? Cu ambele poți consulta mailurile primite și frunzări internetul, poți face fotografii de calitate relativ slabă, poți ascultă ceva muzică și naviga cu gps-ul. Se justifică să plătești 2.000 lei în loc de 300 de lei pentru un procesor mai rapid, memorie ceva mai mare, fotografii un pic mai reușite? Și să faci asta de câteva ori pe an?  

Iar daca tot vorbim de mobile, am remarcat doua "detalii" cvasi-ignorate: indicatorul SAR si utilizarea parazita. SAR-ul masoara radiatia, trebuie sa fie sub valoarea de 2 W/kg in Europa, si nici un review facut pe site-urile pentru gadgetari nu il baga in seama pornind de la ideea ca toate sunt oricum sub limita maxima. Or, nu e acelasi lucru sa ai SAR de 1,5 sau 0,2, nu? Mai ales daca vorbesti destul de mult si nu iti este indiferent daca o sa-ti faci creierul pulbere peste 10 ani..Ati incercat sa observati cu ce se mai ocupa calatorii din metrou? Foarte putini mai citesc ziare, cei mai multi freaca mobilele. Jocuri in principal, frunzarit internetul (facebook mai ales), etc. Un timp care poate fi folosit pentru introspectie, pus ordine in idei, trasat niste prioritati, observat natura umana din jur a fost parazitat de folosirea mobilului. Si ce primesti in schimb? Iniformatie fara relevanta de cele mai multe ori, gargara cu amicii, jocuri fara utilitate practica....Unul dintre putinele momente pentru reflexivitate-mersul de acasa la job-a fost anexat de joaca pe mobil. 

Efectul nociv al burselor pentru economie (I)

Ne-am obisnuit, am fost indopati, cu argumente gen „bursele contribuie la dezvoltarea economiei finantand afacerile”, „fara burse costul finantarilor ar fi mai mare”, etc.Nimeni nu prea vorbeste de faptul ca presiunea continua a actionarilor pentru cresterea dividendelor duce la cresterea somajului (companiile sunt obligate sa devina tot mai eficiente si sa-si restranga cat pot costurile cu forta de munca-putini angajati platiti relativ bine dar storsi ca lamaile in timpul saptamanii). Sa le luam pe rand.

„Dezvoltarea economiei”. Mecanismul de finantare oferit de bursa este indiscutabil. Prin obligatiuni sau emisiuni de actiuni multe afaceri fac rost de fondurile necesare. Problema este ca multi fac rost de bani, in special pe varful unor bule bursiere, in ocnditiile in care bancile nu i-ar fi creditat. Falimentul Contor Group, un IPO incheiat cu succes in 2007 spune cate ceva. Imi amintesc si de un obscur dezvoltator imobiliar-Pomponio-care a esuat la mustata sa ia bani tot intr-un IPO la BVB in 2007. Da, prin bursa faci rost de bani mai ieftin ca la banca, fara mari riscuri (minoritarii nu o sa te execute silit daca nu le dai dividende), dar asta pe spezele fraierilor. Deosebirea esentiala: bancherul care da bani verifica mult mai temeinic soliditatea afacerii pentru ca poate fi tras la raspundere, la bursa nimeni nu verifica si nimeni nu raspunde daca afacerea esueaza. Chiar daca pe termen scurt poate fi benefic pentru economie, pe termen lung economia sufera prin asumarea unor riscuri in mecanismele de finantare si evaluare a riscurilor. 

„Costul finantarilor”. Da, randamentul obigatiunilor influenteaza costul creditului. Daca actionarii si investitorii cer putin, bancherii isi ajusteaza pretentiile. Dar exista si reversul. In perioadele de recesiune, prin bursa se fac mai greu finantari (IPO-uri, emisiuni obligatiuni) iar acest fapt ii tempereaza si pe bancheri in a acorda credite sau ii incurajeaza sa ceara dobanzi mai mari. 

„Somaj”. Este relevant ce s-a intamplat dupa 2008. Companiile din SUA au obtinut rezultate surprinzator de bune pe fondul taierii agresive a cheltuielilor de personal. Investitorii au vrut repede dividende tot mai mari pentru a compensa scaderea cotatiilor iar managerii au presat pentru reducerea salariilor, bonusurilor si numarului de angajati. Recent, se vorbeste de restructurarea Electrica dupa listare. Asta inseamna somaj. Petrom a concediat mai bine de jumatate din forta de munca dupa privatizare. Ganditi-va cum procedeaza fondurile de investitii care intra in actionariatul unei companii (si FP este un exemplu). Pretind dividende mari repede, preseaza pentru valorificarea unor active, sunt intr-o disputa permanenta cu sindicatele (si asta ca minoritari, pentru ca ajungand intr-o pozitie majoritara nu mai au nevoie de permisiunea cuiva pentru a da cu barda). Sigur, decizii pentru reducerea costurilor cu forta de munca se pot lua si cand compania nu e listata. Dar prin listare exista perceptia palpabila ca asta va creste proportional valoarea companiei (se imbunatateste PER-ul) iar tentatia de a actiona in aceasta directie e mai mare.

Una peste alta: bursele iti ofera ocazia sa participi intr-o afacere la care nu ai avea acces in mod normal dar destul de repede te fac sa regreti acest lucru daca nu esti nabab cu resurse consistente. O economie cu majoritatea companiilor listate este una trista pentru angajati care vor munci mai mult si vor fi retribuiti mai putin (in ciuda PR-ului poleit, polarizarea tot mai accentuata din SUA ilustreaza bine asta). 

Bursa amplifica dezechilibrele din economie

Norocul Romaniei intre 2005-2008 a fost ca bursa nu era dezvoltata. In caz contrar, multe proiecte rezidentiale plasate strategic...in camp ar fi fost cumparate cu entuziasm ca IPO-uri de investitorii care deja masurau mp de teren intravilan de sub companiile listate. Va imaginati cum ar fi evoluat ulterior preturile daca SIF-urile s-au corectat intre 2008-2009 cu 90% si implicit gaura din buzunarele investitorilor? Si e valabil pentru imobiliare dar si pentru IT (bula dotcom), preturile la energie, etc. Contrargumentul ar fi ca bursele pot contribui si la dezumflarea unor bule din economie, daca investitorii intuiesc ca preturile sunt deja nesimtite si incep sa vanda in lipsa (operatiuni short). Pentru asta ar trebui ca piata de capital sa fie cu adevarat dezvoltata iar investitorii avizati (nu oricine se joaca cu shorturile). Operatiuni de vanzare in lipsa nu sunt insa usor de lansat (poti pierde cu usurinta toti banii) iar din acest motiv dureaza atat de mult pana se sparg bulele.

Bursele au devenit cazinouri

Avem deja roboti de tranzactionare care fac grosul operatiunilor la bursele din SUA iar Forexul culege mii de fraieri si din Romania (taxa pe prostie pe care o percepe loteria nu este la fel de trendy ca jocul la bursa). O patura tot mai groasa de intermediari (mai ales in City-ul londonez) si una in umflare continua de speculatori profesionisti care si-au facut, dupa caz, o meserie, o vocatie sau un viciu din urmaritul caruselului cotatiilor.

Va urma. 

Bank run Bulgaria: pedepsirea elevului neascultator?

Bulgarii se confrunta cu o criza bancara de proportii, mii de deponenti repezindu-se sa-si retraga agoniseala pe fondul unui ajutor de urgenta UE de 2,3 miliarde euro. De ce se intampla asta acum? Dan de la Trenduri vine cu niste explicatii interesante. Experiment sau pedepsirea elevului neascultator?

Pentru varianta experimentului pledeaza ideea ca europenii trebuie obisnuiti cu posibilitatea de a-si pierde banii economisiti chiar daca n-au in banca mai mult de 100.000 euro. Ce s-ar intampla in acest caz? Bursele ar exploda si fara monetizari, piata imobiliara ar urca la cer-doar banii trebuie bagati repede in altceva, nu? Bancile Centrale ar putea urca dobanzile fara sa se teama de fuga investitorilor, etc...suna plauzibil?

Pentru varianta pedepsei: bulgarii au fost convinsi pe ultima suta de metri sa amane South Stream, au relatii bune cu rusii, multe fonduri rusesti or fi prin bancile bulgaresti. In plus, Bulgaria nu s-a inghesuit sa se imprumute cum a facut Romania in ultimii ani, deci merita „incurajata”...suna credibil?

Ma rog, poate fi si o combinatie a celor doua....sa vedem cum evolueaza ostilitatile. Pentru mine bursele arata oricum interesant, parca am senzatia de deja-vu la BVB. Ma refer la situatia din 2007 cand exista teama sa ai SIF-uri in portofoliu mai mult de cateva saptamani, cotatiile fiind supraevaluate. Acum, aceeasi retinere, din motive ce tin de iminenta schimbarii politicii monetare la nivel global (vezi niste avertizari ale Bancii Bancilor Centrale aici). Pareri?