Decât să-ți asumi riscuri medii cu toate economiile, mai bine oferi siguranță maximă pentru 90% din bani iar cu restul de 10% țintești pariuri mai riscante.
Ideea îi aparține lui Nassim Nicholas Taleb și o expune pe larg în „Antifragil”, o carte despre risc, prectibilitate și probabilități. Riscurile medii par „sigure” dar asumarea lor constantă sfârșește, invariabil, prin întâlnirea cu „lebedele negre” (evenimente rare dar cu potențial distructiv enorm, în măsură să schimbe din temelii paradigmele sistemului financiar global-de pildă o astfel de lebăda neagră a apărut în 2007 sub formă crizei subprime din SUA).
Taleb afirmă că nu ne putem proteja de astfel de evenimente rare dar cu potențial distructiv decât eliminând într-o cât mai mare măsură riscurile de orice natură, urmând să ne concentrăm în ceea ce privește potențialul de câștig pe asumarea unor pariuri riscante cu o mică parte din portofoliu.
Raționamentul? Alegând siguranța maximă pentru grosul economiilor ești ferit de eventuale „lebede negre” cum nu se întâmplă în cazul asumării unor riscuri medii iar jucând riscant cu o mică parte din bani (5-10%) poți trage la un moment dat lozul câștigător.
Exemplul pe care insistă Taleb în ceea ce privește pariurile riscante îl reprezintă opțiunile (dreptul dar nu obligația de a cumpăra sau vinde acțiuni la un anuumit preț, drept achiziționat contra unei sume de bani denumită primă). Opțiunile utilizează sume relativ modeste care oferă, în eventualitatea unui eveniment corect anticipat, câștiguri foarte mari raportate la valoarea primelor plătite.
Ideea este să identifici corect acțiuni cu un mare potențial de scădere în eventualitatea unei crize (cum au fost acțiunile bancare în 2008) sau de creștere într-un anumit context (companii ce se salvează miraculos de la faliment) și să achiziționezi din timp opțiuni de vânzare sau cumpărare pentru acestea. Iar de restul de 90-95% din bani, parcați în depozite garantate, poți uita liniștit. Este o strategie care se poate dovedi mult mai profitabilă decât, să spunem, plasarea tuturor economiilor la bursă, într-un portofoliu diversificat (risc mediu).
Rationamentul Dvs este corect si se adreseaza grosului populatiei. Este mai prudent asa, adoptand aceasta mentalitate, dar trebuie sa stim ca si castigurile vor fi proportionale cu riscul - adica infime. Atat timp cat vom merge cu gramada vom avea parte de beneficiile pe care le au toti membrii gramezii din care facem parte: http://mnmlistro.blogspot.ro/2014/05/inglodat-in-opinia-publica.html
RăspundețiȘtergereEste exact starea aceea cand toata lumea, inclusiv taximetristul si coafeza, stiu si discuta despre o investitie la moda. Acesta este un semn, tarziu - e adevarat, ca n-ar mai trebui sa faci acel fel de investitie.
Multumesc.
ma tem ca nu se adreseaza chiar grosului populatiei...cati stiu cu ce se mananca optiunile?....
RăspundețiȘtergereMai exsita si varianta de a cumpara toata piata in anumite proportii si a rebalansa potrofoliul o data la 3 ani. (index fonds pt actiuni, obligatiuni, REITs ...) Asta e singura solutie care e deomostrata sa mearga pe termen lung,
RăspundețiȘtergerePai,noi romanii ,suntem prudenti in extremis.Am inteles ca sunt doar 25.000 conturi la bvb.Sau nu este asa?
RăspundețiȘtergerenumarul conturilor active e chiar mai mic, din cate stiu...daca ii numaram si pe cuponari, atunci sunt cateva milioane de conturi...
ȘtergereIar de restul de 90-95% din bani, parcați în depozite garantate, poți uita liniștit
RăspundețiȘtergereAsta tinde sa devina o gluma sinistra pe zi ce trece. Trecand peste discutia despre randamente(care tind sa devina negative) mai e si problema unui nou val de "nationalizari", ce va veni in curand. Ei ii spun "bail-in". Bazele legislative au fost stabilite, cel putin pentru Europa.
2-5% risc pe tranzactie. Asta spune orice carte de money management in investitii. Asta ca sa nu te cureti repejor. Deci ce spune Taleb e de bun simt dar nu e nici o noutate.....
nu toate bancile sunt la fel de vulnerabile in fata unui bail-in...altfel, nimic nu e complet lipsit de risc, gradele de risc difera
Ștergere