Povestea proștilor

Orice om onest care ar arunca o privire în urmă, la traiectoria țării după căderea regimului comunist, ar trebui să se ia cu mâinile de cap. Țara e supraîndatorată, dezindustrializată, de-energizată, polarizată social, iar economia se reduce exclusiv la consum.

Supraîndatorarea

Am pornit fără datorii și avem acum o datorie de peste 60% din PIB. Dar nu a fost o evoluție liniară; intrarea în UE a accelerat procesul. În 2007, anul aderării, România avea o datorie de sub 13% din PIB. Apoi au venit câteva evenimente legate de statutul nostru de membru. O bulă a creditării, stimulată de băncile majoritar străine și tolerată de BNR, a dus, în final, la spargerea ei și la împrumutul-mamut de la FMI, care a fost parcat, în final, în datoria publică. Iar de la 13% în 2007 am ajuns la 38% în 2012.

Statutul de membru UE, în pandemie, ne-a oferit șansa să cumpărăm milioane de doze și, așa, datoria publică a mai primit un boost. Apoi războiul din Ucraina, cu sumele pompate în regimul Zelenski, pe care nici acum nu le știm, fiind secretizate. Apoi planurile de înarmare ale UE, unde am luat credite cu două mâini pentru a cumpăra armament de la nemți, după ce pompasem și în industria americană, cu umilință, la apelul lui Trump. Dacă nu eram în UE, în mod cert nu am fi fost la fel de datori.

Dezindustrializarea

România și-a vândut pe repede înainte și pe nimic industria pusă la punct de Ceaușescu, cu pretextul că era energofagă și uzată moral. Ce așezat în loc? Evident, nimic. Am ajuns la 60% din PIB datorie publică fără ca asta să se vadă în capacități moderne de producție, autostrăzi, universități și spitale performante. Infrastructura e la pământ, dar face și asta parte din plan. Doar începutul războiului din Ucraina a grăbit construcția de autostrăzi spre Moldova, că trebuiau să meargă repede ajutoarele militare.

Producția internă a fost sistematic descurajată, prin măsuri administrative, piedici datorate normelor UE și lipsa unor programe de finanțare decente. Asta se potrivește de minune cu rețelele extinse de hipermarketuri cu capital străin, care reprezintă o curea de transmisie între producția din Vest și piața de desfacere de aici.

De-energizarea

Am vândut resurse esențiale (Petrom), am renunțat la distribuțiile de energie (alte state foste comuniste au cumpărat, prin jur, astfel de distribuții), am oferit clienți captivi pentru distribuția de apă (Veolia). Când aberațiile climatice din UE au venit în prim-plan, am răspuns docil și cu supramăsură la cererile de închidere a capacităților așa-zis poluante și am ajuns acum să ne bazăm mai mult pe importuri. Nu avem nici măcar capacitățile de înmagazinare ale altora (Bulgaria), că doar n-om fi colaborat cu China pentru construcția unora.

Polarizarea socială

Restitutio in integrum a fost o decizie nemaiîntâlnită la scara României în fosta Europă de Est. Peste tot au existat limitări și bariere administrative; la noi s-a dat totul înapoi. Din revenirea proprietăților sau a despăgubirilor în contul lor urmașilor foștilor moșieri și industriași și din corupția aferentă retrocedărilor, în România a apărut o clasă de îmbogățiți care fac acum multe jocuri în politică și economie. Lor li se adaugă clientela postrevoluționară-multinaționalistă, fără impozit progresiv, noii secretari cu propagandă (ONG-iști), serviciile supradimensionate, administrația centrală, justiția. Sistemul se bazează pe ei ca factor de presiune și de decizie când un intrus îl amenință (vezi CCR-Georgescu și secta blugi-banane). Nu sunt majoritari, dar sunt foarte vocali și au expunere neîngrădită în media, o media cumpărată și servilă față de partidele mainstream.

De ce a funcționat schema?

În paralel cu devalizarea țării, puterea de cumpărare a populației a crescut. Am ajuns chiar să rivalizăm cu Polonia și Ungaria în regiune, mult mai avansate decât noi, de altfel. Dar, când obiectivul e să ai o economie de consum, trebuie să ai și putere de cumpărare. Salariul minim a fost majorat succesiv, proces care a tras în sus și restul veniturilor. O parte din banii necesari pentru asta au mers direct în deficit și, de acolo, în datoria publică. Ce fac românii cu banii? Cumpără din hipermarketuri produse de import, merg în city-breakuri să cheltuie afară, iau credite de la băncile cu capital străin pentru locuințe din ce în ce mai scumpe, pe care le plătesc de 2-3 ori până la scadență.

Cum curba vârstelor devine riscantă, importăm populație din alte culturi și civilizații ca să compensăm lipsa contribuțiilor sociale care să ne finanțeze deficitele fondurilor de sănătate și pensii.

Până când?

România, cu o datorie de 60% din PIB, are costuri mai mari cu refinanțarea sa decât Italia, cu 140% din PIB, din cauza dobânzilor de junk la care ne împrumutăm azi. Este un junk nedeclarat, dar să nu uităm că și Enron a dat faliment cu triplu A. Încet-încet, statul a ajuns să se împrumute lunar de la populație, la scadențe din ce în ce mai mari (avem 10 ani și la lei, și la euro). Primele semnale de alarmă încep să apară. Fitch a prelungit ratingul investițional, ultima treaptă a sa, doar pentru că s-au primit niște telefoane de la București, cum apare chiar în raportul lor. La 6 luni, investițiile străine directe, care măsoară încrederea companiilor străine în economie, au scăzut cu 82%. Asta nu e conjunctură, e consemn.

Încet-încet, ziua scadenței prostiei și ticăloșiei naționale se apropie. Nu ni se va prăbuși nivelul de trai prea tare pentru că suntem în UE și au nevoie de economia noastră de consum? Nu fiți prea siguri: când economia derapează din cauza datoriilor, se dă cu barda, ca în cazul Greciei, iar România nu are turismul lor. Și poate nu avem nici norocul de sprijin ca la greci; nu se știe cum pică sferele de influență după conflictul din Ucraina.

Clasa profitoare din media, economie, politică și afaceri are mereu zarul de fugă pregătit, iar dacă lucrurile se împut, se pot retrage demn la proprietățile lor secundare din Europa. Ce veți face însă voi, apunădăcii paradisului UE și NATO în care ne-au îngropat pro-occidentalii?

"Pro-europenismul" își dă seama că avea și naționalismul părțile lui bune

In primul razboi mondial recrutii plecau pe front cantand. Era si o doza mare de inconstienta-se credea ca "totul se va termina pana la Craciun", dar si rezultatul unui nationalism manifest. Popoarele  din Balcani isi doreau independenta, scolile, presa vremii intretineau obsesia "totul pentru patrie", ar fi fost o mare rusine pentru un tanar sa se eschiveze in timp ce prietenii lui mergeau sa se inroleze. Razboiul a fost insa lung, nu a durat luni ci ani, s-a ajuns la o macinare lenta in luptele de transee iar entuziasmul de inceput s-a topit in depresie.

Al doilea razboi mondial a inceput din frustrare. Frustrarea Germaniei, frustrari acumulate si prin alte parti dupa Marea Depresie. Desi generatiile mai varstnice stiau ce presupunea razboiul, nationalismul era inca la locul lui si multi au raspuns la "chemarea patriei", care fie trebuia razbunata (Germania), fie aparata (statele agresate de aceasta). 

Globalismul a distrus in acesti ultimi ani sentimentul national. Ca si bolsevismul care dorea un paradis-inchisoare a popoarelor (peste care sa domneasca insa poporul ales...), globalismul incerca sa construiasca pe deznationalizare pana la uniformizare. Nationalismul trebuia eliminat din schema numai ca, ghinion, a inceput. razboiul din Ucraina. Razboi care, in pranteza fie spus, s-a bazat la randul sau pe filonul nationalist. Pana sa recruteze cu arcanul, cum se petrec lucrurile azi, Uraina avut sute de mii de voluntari, iar Rusia nu a mobilizat decat 300.000 de rezervisti, bazandu-se si acum pe voluntari bine platiti.

Dupa ce au incercat sa distruga orice reper national, birocratilor de la UE le-ar place acum sa adune o oaste de stransura pe care sa o trimita impotriva Rusiei in Ucraina. Numai ca nu au ce idealuri sa le mai insufle. Invatati sa dispretuiasca sau sa isi ignore patria, pentru ce ar trebui sa lupte noii recruti? Pentru valorile "europenismului"? Pentru dreptul de a fi arestat cand distribui orice articol Russia Today in Germania, cum pateau romanii care ascultau Europa Libera sub Ceausescu? Pentru dreptul adolescentilor de a-si schimba sexul? Pentru dreptul autoritatilor de a te inchide cand iti sapi fantana in curte? Pentru legile Vexler? asta ca sa revenim pe plan local...Pentru isteria climatica, dimensiunile standardizate ale castravetelui, vaccinare obligatorie? Pentru dreptul de a se anula alegerile naționale când nu convin rezultatele la Bruxelles , precum pe piciorul nostru de plai?

Învățați să trăiască (bine) doar pentru ei, europenii nu vor să moară pentru lucruri abstracte și desuete indiferent cat i-ar spala propaganda pe creier. Pentru că mandrutii, raduhossii și cetepeii europeni nu pot înlocui prin postări vitriolante cei 7ani de acasă și primii ani de școală când se deprindea iubirea de patrie și disponibilitatea de a valoriza interesul colectiv în dauna celui individual. Si ce așteptări sa ai când istoria națională se invata la paritate cu istoria holocaustului, ca știm noi unde...?

De ce nu a știut URSS de ieri cum sa fie China de azi?

Cum a fost posibilă izbucnirea războiului rece la doar câțiva ani de la închiderea celui cald? WWII se încheiase cu lumea împărțită în blocuri, armele nucleare făceau imposibilă confruntarea directă. Și totuși, Vestul s-a năpustit cu mare aplomb in a demoniza URSS și aliații săi imediat după înfrângerea bazistilor. Sa fi fost pericolul ideologic cel care a impus "cordonul sanitar"? Nu cred, Vestul a scos repede la înaintare social-democratia semn că știa cum să reechilibreze societatea tentata de rețetă egalitaristă. Mai degrabă Vestul a intuit slăbiciunile structurale ale comunismului, faptul că după prima generație de țărani transformați în oraseni care și-a crescut nivelul de viață, motivația muncii se va to dilua ca urmare a impunerii barierelor legale în calea celor care ar fi dorit să acumuleze mai mult prin muncă și inovație. Am văzut cum arata industria comunistă, comerțul, cultura in ultimii ani ai comunismului. Și intuind slăbiciunile acestuia Vestul le-a speculat și amplificat până la colapsul din 1991.

De ce nu a reușit URSS sa propună modelul chinez de azi (capitalism de stat)? Pentru că elitele au refuzat să accepte concurenta pe care o astfel de societate o presupunea, nu una acerbă că în Vest dar nici conducerea-monolit ca in Est de până atunci. China a învățat din greșelie sovieticilor iar modelul său actual e imbatabil-meritocratie, libertate economica fara segregare socială, refuzul societății civile sorosiste cu agenda ei externa, controlul delicventei și deviantei. Sigur, nu am uitat că în pandemie regulile au fost draconice in China dar e posibil că partidul sa fi crezut atunci că e vorba de o arma biologica și a impus izolarea in mod agresiv pentru a limita fenomenul.

Vestul se afla acum in postura URSS iar competitorii de azi, China dar și Rusia, in postura Vestului din a doua jumătate a secolului trecut. Daca in China avem capitalism de stat, in Rusia avem conservatorism de stat. Oligarhia este de altfel singura replica posibilă la societatea deschisă de tip sorosist, unde ONG-urile sunt finanțate pentru a promova interese externe sub tot soiul de lozinci aparent inofensive. De altfel, ONG-istul de azi e secretarul cu propaganda de ieri.

Vestul nu are nicio șansă în fața acestor formule de guvernare, cel puțin până nu revine la valorile anilor 60-70. Adică social democrație, combaterea polarizării, familie traditionala, industrie în locul speculațiilor financiare, cultura și nu propaganda. Creșterea polarizării sociale a fost mascata in Vest prin deturnarea discursului și obiectivelor stângii, care a ajuns sa lupte pentru drepturile minorităților rasiale și sexuale in loc de reducerea decalajului dintre bogați și săraci.O reforma ar însemna mai puțini bani pentru complexul militaro-farmaceutico-financiar și nimeni nu pare dispus să și-o asume, precum elitele ideologice din Est la începutul anilor 90 ai secolului trecut. Atunci liderii Estului erau anchilozați in obsesia lor pentru statut, acum liderii Vestului sunt anchilozați in obsesia lor pentru multiplicarea averii.

Confruntarea din Ucraina (în speranța că va duce la schimbarea de regim in Rusia și revenirea unui soi de Eltsin reinventat care sa aplaude jefuirea tarii), din Iran și Venezuela (in speranța unei sugrumării a resurselor spre China) nu sunt decât, cel mult, încetiniri in ritmul dezintegrării Vestului. Nu resursele sunt problema ci modelul social falimentar. 

Divortul dintre elitele Vestului și proprii cetățeni, precum în cazul sistemului comunist acum 35 de ani, nu mai poate fi băgat sub plapuma propagandei iar Vestul va repeta soarta Estului comunist în mai puțin de o generație. Sau, in cazul Vestului, o degenerație.

"Rusia a invadat de 12 ori in istorie Romania"

Un individ a scris o carte pe aceasta tema  urmarind, probabil, ca in mentalul colectiv sa se intipareasca cifra respectiva fara alte nuante.

De fapt, 9 din cele 12 "invazii" s-au petrecut in contextul conflictelor ruso-turce. Otomanii sprijiniti logistic si uneori si cu trupe de vasalii lor din principatele romane traversau aceste teritorii pentru a ataca imperiul tarist, rusii traversau la randul lor tarile romane pentru a-i lovi pe turci. 

In urma acestor razboaie a fost pierduta si Basarabia, in 1812, prin pacea de la Bucuresti, cand Imperiul Otoman, slabit, a cedat-o rusilor in schimbul pacii. 

"Invazia" din 1877-1878 a fost la invitatia Principatelor, in urma altui razboi ruso-turc obtinandu-se independenta acestora. 

Desi fusesem aliati, rusii au ocupat si anexat in 1878 sudul Basarabiei dar s-a primit la schimb Dobrogea care nu fusese romaneasca (exceptand cativa ani in care Mircea cel Batran o anexase) pana atunci si uite asa avem azi iesire la mare, un schimb avantajos.

Celelalte invazii care au depasit contextul razboaielor ruso-turce au fost in 1848 ( trupele ruse impreuna cu cele turce ai inabusit revolutia din Tara Romaneasca), 1940 (reanexarea Basarabiei, pe care rusii o considerau castigata prin pacea de la Bucuresti, dar si a nordului Bucovinei si a tinutului Herta ca bonus) si in 1944, ca efect al invaziei URSS de catre Germania si aliatii sai, Romania fiind cel mai important aliat din Europa.

Ce ar mai fi de spus? Fara bunavointa lui Stalin Romania nu ar fi recuperat Ardealul dupa WWII pe care il pierduse cu binecuvantarea lui Hitler prin diktatul de la Viena. Noroc si ca Horthy a mers pana in panzele albe alaturi de nemti....

Doar o scurta rememorare a faptelor pentru rezistii care isi construiesc cultura generala pe retelele sociale, de unde isi iau si lozincile...

Dacă doriți să revedeți.....(selecțiuni din programul «Ciclurile istoriei»)

Hitler era antiglobalist, luptând împotriva comunismului internaționalist în a doua fază a celui de-al Doilea Război Mondial. În prima fază însă, a putut mima colaborarea: Ribbentrop–Molotov vs. Alaska/Anchorage.

Hitler avea nevoie de spațiul său vital pentru Germania / „emisfera noastră vestică”.

Naționalism exacerbat / excepționalism exacerbat.

Reconstruim clasa muncitoare / idem, dar cu ajutorul tarifelor, de data asta.

Inamic ideologic – comunismul / inamic ideologic – neocomunismul.

Discurs revanșard – Germania a fost distrusă de inamicii din Europa și mafia evreiască / discurs revanșard – SUA a fost distrusă de externalizarea spre China (pierderea locurilor de muncă) și mafia sorosistă.

Mizăm pe omul nou, germanul pur arian / mizăm pe omul nou, tradiționalist, creștin.

Contextul local

Atunci am pierdut Ardealul pentru că Hitler era în alianță cu Horthy și apoi am încercat să recuperăm Basarabia, pentru că Germania părea pariul câștigător, ba și ceva în plus, mergând peste Nistru, de unde ne-am întors cu coada între picioare. Atunci mareșalul a făcut echipă inițial cu legionarii pentru a se cupla la remorca lui Hitler.

Acum Orban este cel mai bun prieten cu Trump din Europa, iar clasa noastră politică este încă cu Soros. Dar avem noi niște băieți buni, trumpiști, adevărați suveraniști (nu suveraniști de podcast), patrioți veritabili, nu doar declarați, care ar putea prelua puterea în caz că Donald pune piciorul si armatele în prag.

Suboamenii

Atunci comunistul rus era „subomul” în Europa, iar peste ocean „galbejiții” din Japonia erau demonizați cu mare aplomb / acum „orcii” din Rusia sunt demonizați în Europa și avem noii „galbejiți”, chinezii parșivi, care ar putea fi demonizați în SUA, după ce terminăm de gestionat ura față de iranienii fundamentaliști (pe narcotraficanții din Venezuela i-am terminat).

Coincidențe sau începe să se repete un model?

Armata din Venezuela era gata să lupte dar a împiedicat-o mita

Din informațiile apărute ulterior, explicația pentru extragerea rapidă a lui Maduro este simplă-trădarea a fost generalizată în rândurile conducerii armatei. Nu superioritatea militară zdrobitoare a SUA a închis socotelile cu armata lui Maduro în trei ore. Antiaeriana nu a fost distrusă, ci dezactivată deliberat. Măcar în Siria armata a luptat câțiva ani înainte să fie cumpărată.

Trădarea, ca orice altă formă de jigodism, pornește din convingerea că totul se întâmplă aici și acum. Trăiești o singură dată, așa că de ce să nu profiți? s-or fi gândit generalii lui Maduro. Moralitatea apare, în majoritatea cazurilor, doar când există frica unui decont. Aici sau dincolo. Fie superstiția că răul atrage răul în această viață, fie credința că răul îți afectează karma, viețile viitoare sau bilanțul de la Ziua Judecății de Apoi. Fără ideea de răsplată, morala se evaporă rapid. Vestul încă poate cumpăra cu ușurință factorii-cheie din lumea a treia, atrasi de “oglinjoarele” oferite oportun, așa cum și Imperiul Roman a supraviețuit în ultima sa perioadă mituind căpeteniile barbare să se lupte între ele sau să ocolească Roma.

De ce nu au intervenit Rusia și China în favoarea regimului Maduro? Pentru că nicio țară nu luptă în locul unui popor care nu mai vrea să lupte. Rușii au încercat în Afganistan și Siria. Americanii au încercat în Vietnam și Afganistan. Rezultatul a fost același: un eșec scump și inevitabil. Când apare insurgența internă, ocupația străină pleacă mai devreme sau mai târziu. Dar Ucraina? Acolo a existat rezistență față de invazia rusă, însă să nu uităm anii buni de spălare a creierelor de după Maidanul de la Kiev și ura față de ruși atent cultivată de media și sistemul educațional.

Dacă venezuelenii se retrag în munți și luptă ca partizani, vor fi ajutați. Discret. Indirect. Nu cu trupe. Pentru că e dificil să aduci armate lângă curtea americană-la fel cum americanii nu vor pune piciorul în Ucraina sau Taiwan, oricât ar poza în apărători ai libertății.

Și nu, nu e vorba de vreo înțelegere Trump–Putin pentru împărțirea lumii. Doar un sărac cu duhul poate confunda Alaska cu Ialta. Ialta a fost o împărțire a lumii între învingători, după un război mondial. Alaska a fost o întâlnire de imagine între reprezentanții unui stat cu continuitate și ai unui stat în care următoarea administrație se poate șterge la fund cu orice înțelegere semnată de Trump. Exact cum SUA au făcut deja cu promisiunile privind neextinderea NATO. Chiar crede cineva că rușii mai pot fi păcăliți încă o dată în același mod? Alaska a fost un exercițiu de PR pentru Trump, tolerat de Putin pentru un singur motiv: îi mai adăuga o doză de legitimitate în ochii Vestului.