vineri, 9 decembrie 2022

Boicotul neputincioșilor

În legătură cu neadmiterea României în Schengen s-au vehiculat prin media 3 scenarii mari, cu ceva variațiuni fiecare.

Ar fi vorba de influența rusească asupra Austriei, pentru a dezbina Europa. Apoi starea proastă din sondaje a coaliției la putere în Austria a determinat învârtoșarea antiromânească pentru un beneficiu electoral în ianuarie. În sfârșit, coridorul româno-bulgar ar fi fost cam riscant pentru țările bogate din Europa în față valului migraționist care intră prin Turcia. Niciunul din cele 3 scenarii nu are substanță privite mai atent.

Austria a avut mereu o componentă de influență rusească, de la încheierea celui de al doilea război mondial, dar în schema votului pentru Schengen intră azi și Olanda, care mai întâi s-a îmbățoșat împotriva României și apoi împotriva Bulgariei, iar pe olandezi nu i-a acuzat nimeni până acum că ar fi pro-ruși.

Similar, alegerile din Austria nu explică poziția Olandei astfel încât cele două țări aflate în tandem împotriva extinderii româno-bulgare par să-și fi împărțit mai degrabă oprobiul opiniei publice din cele două țări, pentru a nu lăsa pe umerii unei singure nații boicoturile blajine care se pregătesc împotriva celor care au votat Nu.

România și Bulgaria ca zid din afara spațiului Schengen împotriva emigrației are cea mai multă logică din cele 3 scenarii, dar până nu privim harta mai atent. Emigranțîi care vin prin Turcia au în față două țări-Bulgaria și Grecia. Dacă trec prin Bulgaria, au prin România cale deschisă spre Ungaria și Austria. 

Dar pot trece și prin Grecia, fie venind din Turcia fie venind direct pe mare și, prin câteva state foste iugoslave, inclusiv Croația, ajung tot în Ungaria și apoi Austria. Că să nu mai pomenim că s-ar putea ajunge în Croația și direct, pe mare, dacă se trece pe sub nasul italienilor. Deci, dacă s-ar fi dorit invocarea bulevardului pentru refugiați, Croația nu trebuia exclusă. Nu mai că aceasta a fost inclusă, dar în Schangen.

Dacă ar fi să căutăm și alte explicațîi, ne-am gândi la negocierile ruso-americane care au precedat invadarea Ucrainei din februarie. Rușii au cerut atunci retragerea NATO pe aliniamentul de dinainte de 1991 și au fost refuzați. NATO nu putea acceptă un pas înapoi atât de mare dar, la următoarele negocieri, poate se gândește să accepte unul mai mic. Iar Romaia și Bulgaria ar putea fi monede de schimb ceea ce ar face procesul mai dificil dacă sunt deja în Schengen.

Să facem însă abstracție de motivul real al refuzului, ne vor lămuri istoricii peste 50 de ani, și să ne concentrăm puțin pe clasa noastră politică.

Am organizat o campanie de mobilizare a opiniei publice care se dovedește astăzi jalnică, n-am precupețit niciun efort legislativ (legile justiției și cedarea de suveranitate atât de comentată cu câteva săptămâni în urmă) sau de business (vezi și niște comenzi pentru olandezi) și pentru ce?

Dacă politicienii noștri nu au știut nimic despre sucirea Austriei și ce se pregătea în culise (cu pivotarea aparentă a Olandei dar numai pentru a vota tot împotriva, pretextând cu blocarea Bulgariei) e o dovadă de incompetență crasă din partea ministerului de externe și serviciilor de informațîi și câteva capete ar trebui să cadă de pe acolo.

Dar dacă s-a știut și s-a mers înainte pentru a forța opinia publică să înghită mai ușor niște modificări legislative dureroase (precum posibilitatea de ocolire a deciziilor CCR fără ca magistrații în cauză să fie sancționați), atunci nu mai vorbim de incompetență și prostie ci de ticăloșie de-a dreptul.

Mai nou, pentru a detensiona opinia publică aceiași politicieni, proști sau ticăloși-cum vă place, probabil că ambele în diferite grade-au început să încurajeze boicotul afacerilor austriece. Asta după ce am consumat un spectacol inedit de operetă-relatările despre mimarea opoziției Germaniei care ar fi mers până la dojenirea Austriei și chiar amenințarea cu respingerea Croației, statul lor favorit din lumea ex-iugoslavă (de ce n-au votat românii pentru respingerea Croației dacă tot era clar că vom fi respinși, cu justificarea ori toți ori niciunul?)

Adică să nu mai alimenteze populația la OMV, să cumpere eventual din târgul de Crăciun de la Viena plătind în eurocenți, să meargă la ski în Austria după 15 ianuarie când sunt prețurile mai mici că să îi doară sau să își mute banii de la BCR la Raiffeisen.

Cu alte cuvinte, să le scădem puțin profitul ca să dea afară mai ușor niște angajați români.
Nu pronunță însă nimeni cuvântul naționalizare a resurselor energetice (jumătate din gaz și tot petrolul românesc, cât mai e, este la OMV) deși contextul economic ar permite asta de vreme ce marile democrații din Franța și Germania au cochetat cu astfel de idei recent.

Dar nu, nu putem duce boicotul atât de departe. Așa cum nu putem boicota deciziile viitoare la nivel de UE și NATO, nu am fi serioși dacă am vota împotriva până intrăm în Schengen, politicienii noștri de la PNL-PSD și un anumit dulap săsesc se evidențiază prin responsabilitate (ca și prin speranța ocupării unor posturi călduțe pe la Bruxelles după terminarea mandatelor aici).

Ca să închei, dacă ar fi să recomand la rândul meu un boicot, atunci acesta ar fi boicotul clasei politice românești care a gestionat butaforia intrării în Schengen 2022. Să votăm împotriva PSD-PNL la viitoarele alegeri, acesta ar fi adevăratul boicot. Și nu va gândiți că nu există alternativă acum, până atunci se pot construi mai multe partide și mișcări suveraniste reale, nu cu voie de la prefectură. Asta dacă națiunea asta mai are ceva vlagă și nu ne-am transformat majoritar în limacși.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu