Unii au tăiat salariile bugetarilor otova, alţii
reduc la sânge schemele de personal (vezi concedierile colective ce se
pregătesc prin companiile de stat). Nu ne mai vindem străinilor resursele (Cupru
Min), le dăm doar infrastructura (CFR Marfă).Programul de privatizări a rămas
la fel de ambiţios (vă mai amintiţi de moţiunea „Opriţi Guvernul şantajabil.
Aşa nu, niciodată!” care a dărîmat guvernul Ungureanu?). Despre gazele de şist
nu mai zic nimic, diferenţele de abordare au dispărut chiar dacă între timp
s-au ţinut nişte referendumuri la nivel local iar oamenii de la Roşia Montana
nu vor iarăşi decât să muncească prin reclamele cumpărate de RMGC fapt ce a
determinat demisia ecologistului Remus Cernea din USL. Debitorii cu clauze
abuzive prin contracte sunt lăsaţi mai departe la mâna băncilor, acordul cu FMI
va trece dar mai vrem unul, pentru „stabilitate”. Băsescu era omul serviciilor,
bugetul SRI a crescut şi sub guvernarea Ponta. Fiecare are acum justiţia lui,
sinecurile proprii (ASF?) iar asemănările pot continua.
Care sunt atunci diferenţele de substanţă între
fosta şi actuala Putere? Cea mai importantă vine din calibrarea reacţiilor
contestatarilor. În locul isteriei Antenei 3 avem sarcasmul moderat al postului
B1 (deh, sunt totuşi măsuri de dreapta!). OTV-ul, singurul care putea juca pe
coarda populistă fără a i se da peste nas a fost închis preventiv. De fapt, a
fost închis mai degrabă partidul-televizor care e zero barat fără suportul
media (cam riscant să zburde liber un partid anti-sistem când ai aceeaşi Marie
cu altă pălărie la guvernare ) pentru că esenţa OTV-ului pare să fi migrat la
Naşul TV dacă e să mă raportez la toţi ciudaţii care încep să apară pe acolo
(doar n-aţi vrea să rămână orfan publicul amator de senzaţional ieftin). În
plus, avem mutarea de maestru în cazul „tonomatului” Ciutacu. Cu echivalentul a
15.000 euro pe lună, cît s-a vehiculat prin presă, mitul tribunilor poporului
de la talk-show-ul de seară s-a prăbuşit iremediabil-„e doar o chestiune de
bani şi la ăştia”. Vorbesc în principal de opoziţia de la televizor, opoziţia
din Parlament (PDL) este sfâşiată între felia pro-PNL şi cea pro-PSD, deci nu
contează prea mult.
Avem apoi o diferenţă de abordare în ieşirile
publice. A dispărut aroganţa înţepată, avem populism bonom şi explicaţii
interminabile. În loc de Băsescu care dă cu pumnul în masă ni se livrează un
Ponta care parca îşi cere mereu scuze cu aerul său de tocilar inofensiv. O
mediatizare mai eficientă pentru Premier (cu ce s-o ocupa purtătorul de cuvânt
al guvernului Ponta?), o critică mai puţin virulentă decât cea împotriva lui
Boc, o paralizie generală a Opoziţiei (câte partide de dreapta sunt în acest
moment?) şi electoratului (care e alternativa la actuala Putere?)-iată o reţetă
de un real succes. Cum de îi ies atît de bine actualului Premier flotările de
PR? Recunosc că nici eu nu imi explic fenomenul, politicianul român n-a fost
niciodată atât de subtil. Dacă ne raportăm la Ponta, e o diferenţă ca de la cer
la pământ între „au furat mai mult ca noi” din urmă cu câţiva ani şi discursul
recitat în Parlament în urmă cu un an la investitura cabinetului Ungureanu ori
împachetarea pentru presă a măsurilor neplăcute de acum. O transformare
desăvârşită cu ocazia suspedării Preşedintelui anul trecut, când Ponta a plecat
la Bruxelles cu argumentele lui Antonescu şi s-a întors cu cele ale lui
Barosso. Dacă în cazul lui Boc era clar cine e păpuşarul, în cazul lui Ponta se
pare că firele sunt ceva mai lungi şi pornesc din acelaşi loc cu cele ale lui
Băsescu. Poate că şi de asta se înteleg atât de bine.
