Există alternative la tabloidizare*?

Presa generalista se mișcă între tabloidizare și talibanizare. Două soluții comode care ne scutesc de căutarea unor răspunsuri la întrebările cititorilor și a soluțiilor la problemele lor.

Tentația tabloidului ține de resorturile comparației cu situația altuia. Mica bârfă are rol de socializare în comunitate dar oferă și un set de rezolvări la problemele zilnice prin raportare la soluțiile găsite de alții, personaje cu notorietate în general. Iar asta livrează și ziarele cu multe poze și text puțin. Evenimentele din viața vedetelor tratate generos de tabloide sunt devorate de mulți pentru că le oferă ocazia de a trage concluzii aplicabile la situația lor. „E Bănică jr misogin? Le tratează prost pe femei?. Foarte bine, deci nu sunt singurul în situația asta, nu numai eu simt că femeile îmi adulmecă doar banii, că sunt isterice și incapabile să poarte o discuție serioasă”. Până la urmă, câți mai observă că Bănică jr (Bahmuțeanca, Adi Minune, Zăvoranca, etc) nu sunt totuși reprezentativi pentru situația lor, că nu pot ține loc de repere fiind vorba de personaje și situații de viață complet diferite?

Alternativa la tabloid a ajuns, odată cu criza, talibanizarea. Talibanii de presă au convingeri ferme, susțin o cauza bine conturată (stânga sau dreapta, basismul sau antibasismul), nu bagă în seamă nuanțele și nu-și pun, aparent, prea multe întrebări. Campaniile negative vând încă bine, cu diferențe de ton și limbaj demonizarea adversarilor (ridicarea în slăvi a patronilor sau protejaților politici e contraproductivă), descărcarea vidanjelor în capul acestora, exagerările, acuzele „pe surse” fără o minimă documentare care să includă și părerea celui „demolat” fac parte din peisaj. Din pacate, talibanismul nu vinde bine (tirajele scad) si nici audienta nu da in clocot.

S-ar putea face și altfel de presă? Care să pună în plan secund stilul militant și subiectele ușoare? O presă cu o dimensiune educativă și formativă, care să încerce să ofere răspunsuri la întrebările cititorilor, soluții la problemele lor, care să repovesteasca lumea pe înțelesul celor mulți? Mă refer aici la echipe redacționale relativ numeroase, plătite la timp, care să nu fie suprasolicitate cum se întâmplă în prezent. Oameni care să poată documenta temeinic o anchetă, o analiză, care să pregătească bine un interviu, nu să le livreze cu sufletul la gură într-o singură zi. Jurnaliști cu un anumit background pe domeniul respectiv, cu o anumită viziune asupra sa, cu surse și repere, capabili să exprime un punct de vedere asupra tendințelor și nu doar reproducători de păreri nefiltrate ale altora. 

Pentru o astfel de presă e nevoie că cineva să își asume însă să piardă bani. Și asta fără speranța că îi va recupera altfel-promovându-și afacerea, descurajându-și adversarii ori justiția sau find recompensat pentru trompetele media puse la dispoziția partidului. Nu poți plăti cu 1.000 de lei pentru știri pe bandă rulantă la on-line și cu 2.500 lei pentru print oameni care pot radiografia profesionist un domeniu. Nu le poți cere să vina la 9 dimineață și să plece la 9 seara pentru a face economii de personal. Și nici nu te poți aștepta să închidă ochii când le ceri să nu dea în afacerile patronului, în prietenii săi politici, să apere alte interese decât cele ale cititorilor, să fie altceva decât o voce critică în slujba interesului public. Vorbesc de pierderi pentru că e greu de crezut că subiectele mari nu vor fi furate de tot soiul de site-uri pentru a fi repovestite sau de televizuni pentru a fi comentate astfel încât o parte din cumpărători să aștepte cuminți informația gratuită, la mâna a doua.

Fără un astfel de mecenat în presă, cât timp nu apar oameni care să fie dispuși să piardă bani pentru a oferi societății puncte oneste de vedere într-un ocean de marketing, manipulare politică și apărare a intereselor corporatiste, slabe speranțe să existe alternative reale la tabloidizare. Și asta pentru că realitățile ultimilor 4-5 ani ne demonstrează că informarea corectă și educarea publicului nu pot fi lăsate pe seama platformelor Blogger, Wordpress, Facebook sau Twiter. Marea majoritate a bloggerilor economici pe care îi urmăream în urmă cu 4-5 ani au cam dispărut sau scriu extrem de rar (businessday.ro, himeryon.ro, romaniadeieri.ro, riscograma.ro, etc). S-au sufocat, s-au blazat, consideră că au spus ce aveau de spus și că nu mai merită efortul. Iar facebook-ul sau twiterul sunt mai mult spații pentru a debita un soi de maxime și cugetări, bune pentru a-ți vinde imaginea și nu pentru analize sistematice oferite gratuit

*Acest text mi-a fost scos de pe site-ul Romaniei Libere pe motiv ca este prea...superficial. In subsidiar, ca nu are atitudinea potrivita. Urma sa intre in ziarul de maine (print) in categoria Opinii-o rubrica ce presupune de regula expunerea unui punct de vedere pe scurt si nu analize stufoase pe un domeniu. 

Cărțile te fac "neprost". Oare?

În ciuda percepției comune, cărțile reprezintă doar un mod agreabil de petrecere a timpului liber, nu o scurtătură spre inteligență.
 
Va mai amintiți campania „cărțile te fac neprost”? Spotul TV era plin de umor iar argumentul „citește ca să te deștepți”-lovea exact acolo unde trebuie, în amorul propriu al multor cititori. 
 
Adevărul este că cel mai eficace slogan folosit pentru a vinde cărți în ultima vreme conține, în esența, un neadevăr. Dacă lectura ar produce oameni deștepți pe bandă rulantă n-am mai avea bule imobiliare, cicluri ale economiei, alegeri catastrofale în politică, etc, etc. Asta deoarece prin școală se mai citește câte ceva (oricât am fi tentați să credem contrariul!), la fel prin universități, fie ele și particulare.
 
Din păcate, memoria se dovedește deosebit de perisabilă, e greu să fixezi noțiuni, evenimente, întâmplări fără o amprenta emoțională iar marea majoritate a cărților sfârșesc în a fi uitate de cititorii lor. Informația înghesuita în timpul școlii dispare repede și nu numai din cauza modului greșit în care se practică studiul (reproducere mecanică), se descurajează creativitatea și se ignoră aplicabilitatea practică a noțiunilor ingurgitate de elevi.
 
Pentru ca noțiunile, ideile de prin cărți să se fixeze și să devină o parte a experienței cotidiene a cititorului ar trebui că acestea să explice clar ce gândește cititorul în mod abstract, neconturat. Dacă o carte nu te face să exclami „Evrika, asta e! ăsta e răspunsul pe care îl căutăm!”-probabil că va sfârși în uitare, plină de praf în bibliotecă fără să-ți fi transmis pe termen lung nimic. Și câte cărți nu au soarta asta?
 
Asta nu înseamnă că o carte nu este un companion plăcut, că lectura ca petrecere a timpului liber nu este de recomandat. Nu cumpărați însă cărți pentru că ar garanta automat urcarea câtorva trepte în ierarhia socială. E nevoie și de alte ingrediente pentru asta.

Prețuri-reper și prețuri-capcană

Ce se vinde mai bine-un calendar la prețul de 1 leu sau două calendare la preț de unul, oferite promoțional pentru numai ...2 lei?

Marketingul reprezintă știința care învață comercianții toate scurtăturile posibile spre punga clientului potențial. „Cum să vinzi un homar” (Bill Bishop) este o carte ce concentrează câteva strategii simple dar eficace de vânzări, relativ ușor de recunoscut de mai toată lumea.

„Cele trei cutii” este poate cea mai simpatică dintre ele și presupune generarea unor prețuri-reper. Dacă vinzi un singur produs, la preț unic, clienții vor avea tendința să ezite să cumpere sau să negocieze prețul. Lucrurile se schimbă dacă ai o ofertă care include trei prețuri.

Unul mic, pentru o cantitate redusă, unul mediu, croit pentru majoritatea clienților potențiali și unul foarte mare, pentru zonă exclusivista. Acum puțini vor dori să mai negocieze deoarece au deja variante la alegere. Majoritatea se vor orienta spre oferta medie, realizând că nu și-o pot permite pe cea scumpă și bănuind că este ceva în neregulă cu cea mai ieftină.

În acest mod, comerciantul își poate permite să urce chiar prețurile ofertei mijlocii, din moment ce oricum vor părea reduse în raport cu oferta cea mai scumpă. Efectele? Va vinde mai mult și la un preț mai mare când generează opțiuni pentru clienți, ideal în număr de 3 (pentru 4 prețuri va fi mai greu de ales varianta de...mijloc).

Un truc similar se petrece în cazul vânzărilor „doi la preț de unul”, mai ales când clientul nu are un reper de preț pentru produsul oferit. Faptul că se prezintă drept promoție, ocazie unică, etc, împachetarea a două produse poate vinde mai bine decât oferirea lor la bucată la jumătate din preț. Alte mici trucuri sugerate de Bishop:
 

• alegerea mai multor prețuri de catalog și gruparea lor sub titulatura de ofertă specială, excluivista, etc
• câștigarea de clienți prin oferirea de mici produse, servicii la prețuri modice. Odată ce clientul este deprins să plătească regulat un furnizor i se pot solicta și prețuri mai mari pentru servicii mai complexe (pachetele mari se vând cel mai bine când clientul este câștigat mai întâi prin mici oferte care îl fidelizează treptat)
• ofertele gratuite vizând publicul-țintă al comerciantului (disconturile și reducerile se adresează celor care cumpără ceva, oferirea unor produse gratuite clienților potențiali îi poate determină să cumpere mai târziu și pe cei ce afișau scepticism inițial)

Ești imun la strategiile agenților de vânzări?

Poți fi transformat în client fără să realizezi că decizia ți-a fost influențată subtil de agentul de vânzări care mânuiește perfect câteva noțiuni de psihologie practică.

„Întrebările sunt de fapt răspunsuri” (Allan Pease) este o cărțulie foarte utilă celor care vor să învețe câteva noțiuni elementare despre succesul în vânzări. În numai 100 de pagini autorul încearcă să-i învețe pe cei intrați în rețelele piramidale de vânzări cum să-și crească eficiența și să-și mărească numărul de clienți. Sfaturile sale pot fi utile și celor care sunt principală țintă a agenților de vânzări, clienții potențiali putând să sesizeze când se încearcă subtil să li se influențeze deciziile. Care sunt secretele lui Pease?

În primul rând, descoperirea proporției. Este vorba de numărul mediu de prezentări pe care trebuie să le facă un agent ca să câștige un client. Odată descoperită această proporție, nu rămâne decât să persevereze. „Nu trebuie să te descurajeze refuzurile” spune Pease. „Când știi că la 4 prezentări câștigi 100 dolari, e ca și cum ai avea asigurați 25 dolari la fiecare discuție cu un potențial client” (agentul este sfătuit deci să își păstreze entuziasmul de vreme ce lucrează pe bani și când este refuzat). Clientul potențial trebuie să rețină deci că entuziasmul agentului face parte dintr-o strategie.

În al doilea rând, toate sugestiile care se fac clientului trebuie să pornească...de la acesta. În acest scop, Pease recomandă agenților de vânzări să facă o lista cu potențiale obiective personale (venit suplimentar, independența financiară, a avea propria afacere, mai mult timp liber, dezvoltare personală, a-i ajută pe alții, a întâlni oameni noi, pensionare, lăsarea unei moșteniri). Agentul de vânzări trebuie să-i prezinte apoi clientului această lista, sub diferite pretexte (de pildă-„iată de ce am intrat eu în această afacere”) și apoi să-i pună implacabil 5 întrebări: Care este prioritatea ta numărul unu? De ce ai ales-o pe asta? De ce este importantă pentru ține? Care sunt consecințele în cazul în care nu ai avea această oportunitate? De ce te-ar îngrijora asta? 

Clientul e forțat în acest mod să își fixeze un obiectiv, să-i sublinieze importanța, să repede obsesiv de ce trebuie să-l atingă (atenție! clientul vorbește despre obiectivele sale nu agentul de vânzări îi prezintă un plan pentru a le atinge). Ideea: sugestiile venite de la agentul de vânzări pot fi respinse mult mai ușor decât obiectivele personale ale clientului, subliniate și întărite prin propriile afirmații chiar dacă acestea sunt insuflate abil de alții. 

În al treilea rând, agenții de vânzări trebuie să descifreze la timp limbajul trupului clienților pentru a contracara atitudinile defensive sau neîncrezătoare (într-o prezentare față în față limbajul trupului dă 60-80% din impactul total, 10-30% este oferită de vocea interlocutorului și numai de 7-10% din impactul total îl reprezintă cuvintele din care e compus mesajul-subliniază Pease). Autorul exemplifica cu câteva gesturi care denotă rezervele sau neîncrederea clienților: brațe încrucișate (atitudine închisă), frecatul urechii sau ochiului, scărpinatul pe o parte a gâtului (neîncredere sau nesiguranța față de ce se spune), atingerea feței cu mâna (se spun neadevăruri), îndepărtarea de scame imaginare de pe haine.

Agentul de vânzări va trebui să le elimine subtil (se aduc scaune cu brațe, solicita să ridice mâna în sus cei care au de pus întrebări, se dă cuvântul celor care arată neîncredere, etc). Există și atitudini pozitive care semnalează interes din partea clientului: capul înclinat într-o parte, aplecarea înainte a corpului, palme ținute sub formă de acoperiș, suptul ramei ochelarilor, etc.

Cartea merită citită în întregime de toți cei care se consideră clienți...vulnerabili 

Doar niste boi (Traian, Victor Viorel?) pot grabi adoptarea euro

Romania a notificat Comisia Europeana ca din 2019 ar urma sa adopte euro. Ce inseamna asta? Cresteri pe linie ale preturilor „mici” prin conversia leu-euro cum s-a intamplat mai peste tot la adoptarea monedei unice, cu efect catastrofal pentru cei cu bugete mici si pondere mare in cosul zilnic a produselor alimentare. In plus, imposibilitatea unor ajustari in caz de criza, altfel decat prin taieri de salarii si pensii si majorari de taxe (capitol la care oricum Romania exceleaza). Sa le luam pe rand.

„Rotunjirile”de preturi s-au petrecum mai peste tot in Europa cand s-a adoptat euro. Este o tentatie greu de refuzat pentru comercianti iar impactul va fi maxim pe preturile mici. Efectul reducerii de TVA la paine poate fi topit de exprimarea preturilor in euro, de pilda. Iar painea are o pondere mare in consumul populatiei sarace. De altfel, produsele alimentare-cele care vor suporta cele mai multe ajustari prin conversia leu-euro-au printre cele mai mari ponderi din Europa in cheltuielile lunare ale romanilor. Trecerea la euro echivaleaza deci cu o reducere a puterii de cumparare.

In cei peste 6 ani de criza cursul euro/leu s-a ajustat de la 3,1 in lei in 2007 la 4,5 lei. In lipsa acestei corectii pe curs operate cu binecuvantarea BNR, economia se putea regla doar prin scaderi de salarii si pensii in sectorul bugetar si majorari de taxe, plus taieri de posturi din cel privat, peste cele deja efectuate. Daca ne amintim cat de prost a primit populatia masurile de austeritate din 2010, intelegem care ar fi riscurile daca o noua criza erupe dupa ce Romania a adoptat euro. Ar fi interesant si ca exercitiu-cu cat ar fi trebuit majorat TVA si reduse salariile bugetarilor daca nu aveam o corectie a cursului in 2010-2011? Cu 10-15% TVA-ul si cu 50% salariile bugetarilor? E o posibilitate.

Cum s-ar putea indulci acest scenariu? Ma gandesc la o apreciere incurajata de BNR a leului fata de euro in anul (anii?) premergatori trecerii la euro, pentru ca scumpirile de dupa sa para mai suportabile. In aceasta ipoteza, ramaneti pe lei pana prin vara lui 2018 si schimbati apoi repede in euro cand se apropie "momentul istoric". Partea proasta este ca o manevra a BNR de genul astaa s-ar putea intampla intr-un context global pozitiv, fara noi corectii de amploare pe burse si fara o reintrare in recesiune a marilor economii. Daca tinta 2019 ramane batuta in cuie iar peste ea se suprapune o noua criza financiara, Dumnezeu cu mila!

Doamna Nuland, majorati capitalul (si) la Romania Libera!

Statele Unite au anunţat vineri deblocarea unei sume de 1,2 milioane de dolari pentru susţinerea presei ucrainene în vederea alegerilor prezidenţiale din 25 mai. "În ultimele luni, jurnaliştii s-au confruntat cu pericole şi provocări grave" a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, în cadrul unei conferinţe de presă. Începând din noiembrie 2013, peste 500 de jurnalişti au fost hărţuiţi, bătuţi sau răpiţi în Ucraina, iar un reporter ucis, a acuzat ea. Decizia SUA e salutara, se stie ca un salariu mai mare, venit la timp, te poate face sa lupti mai bine cu “pericolele si provocarile grave”.Si, mai ales, sa ai atitudinea corecta

La inceputul lunii a avut loc “discursul Victoriei Nuland în faţa Congresului SUA, când a precizat ca SUA se vor concentra pe lupta împotriva coruptiei în Europa Centrală şi de Est, pentru a ajuta ţările din regiune să aibă guverne curate, presă independentă şi o societate civilă puternică. Este un plan al SUA care vine odată cu suplimentarea trupelor şi a tehnicii militare americane din aceste state, la graniţa estică a NATO” (cotidianul.ro).
Avand in vedere acest fapt, coroborat cu neplata de 2 luni a salariilor la Romania Libera in ciuda atitudinii editoriale corecte (!), astept cu interes ceva majorari de capital (care sa poarte sau nu acelasi nume) prin presa democratica, de dreapta, cu probleme mari de cash-flow, ori variatiuni pe aceeasi tema. In definitiv, ce mare lucru cateva milioane de dolari pentru apararea democratiei si statului de drept?

In alt context, la Odesa, mai multi manifestanti pro-europeni tocmai i-au prajit de vii pe 30 de filo-rusi refugiati intr-o cladire ce avea sa fie incendiata. Cum relateaza presa romaneasca evenimentul? Pai, cam asa “Serviciul de securitate ucrainean: Revolta din Odesa, planuita si finantata din afara/ UE cere o ancheta independenta asupra violentelor/ La Kramatorsk au loc lupte. Atacuri ale insurgentilor la Lugansk” (Hotnews). Eu inteleg ca presa in vremuri de razboi este prima inrolata, dar parca n-am ajuns acolo, inca.

Sar de la una la alta pe final. Cu cine votez eu la europarlamentare? Pai, votez cum am mai explicat aici. In afara clasei politice actuale. Voi incerca sa dau o sansa partidelor extraparlamentare sa se coaguleze, in timp. Asta deoarece, prin legile electorale (vezi numarul minim de membri, garantia electorala, etc), clasa politica actuala a taiat cele mai groase crengi de sub picioarele concurentei. Voi vota deci cu PAS (Partidul Alternativa Socialista) din simplul motiv ca Manole (Lucian Sarbu, fondatorul blogului Balonul Imobiliar din vremurile de bula a creditului) imi inspira incredere. Recunosc, ma consider si un om de stanga-o stanga moderata insa. Nu sunt adeptul etatismului si nationalizarilor pe scara larga din simplul motiv ca atata vreme cat profilul psihologic al speciei nu se modifica radical, n-are rost sa mai experimentam comunismul. Am inlocui doar privilegiile materiale-proprietati si bani, cu unele de statut-functii si puterea deciziei. Comunismul inseamna interesul colectivitatii iar cat timp individualismul e predominant, indiferent sub ce forma, n-are rost sa ne mai obosim. Votati deci PAS sau orice alt partid din liste care n-a mai fost la Guvernare sau prin Parlament in ultimii ani, poate iese ceva. Mai rau decat cu alternanta perpetuata la putere cu ajutorul votului negativ (se pedepsesc, alternativ, partidele la Guvernare, inlocuindu-le cu opozitia hulita pana mai ieri cand era ea la butoane) si mitei electorale (un segment din populatie chiar voteaza pe mici, zahar, pui congelati), chiar n-are cum sa fie. Sau poate il preferati pe Basescu premier peste 2 ani, ca raul mai mic? Sau pe Victor Viorel, regele ipocritilor, premierul si, poate, presedintele-gumilastic? Sau va rugati ca relicva Isarescu sa iasa din sarcofagul BNR pentru a ne salva de clasa politica cu mijloacele finantei mondiale pe care o slujeste umil de ceva vreme? Cum se vede, doar alternative bune....

PS: 1. Doua vorbe despre cuplul Basescu-Ponta atat de apreciat de "aliatii nostri occidentali". Atacurile reciproce le consolideaza pozitiile in interiorul grupurilor de sustinatori iar alternanta putere-opozitie cu ei ca lideri (plus Isarescu, "factorul de stabilitate") este ideala avand in vedere proptitudinea cu care pun in opera sugestiile de afara. 

    2. Azi, o imagine delicioasa de la malul marii. Basescu in tricou inscriptionat PMP si Udea (idem), strangandu-se de mana...tovaraseste. Cred ca Base sta cam prost in sondaje cu PMP-ul de apeleaza la recuzita de opereta.Vezi si declaratiile tot mai  razboinice, nu doar la adresa "pisicului".

3. Aflu ca magazinul Unirea ar putea participa la majorarea de capital la Astra cumparand actiuni de 16 milioane euro (suma coincide cu cei 70 milioane lei cu care trebuie majorat capitalul asiguratorului in prima faza). Adamescu care detine ambele entitati isi vinde siesi niste actiuni pentru a face rost de bani. Hait, poate particip si eu cu salariul la viitoarea majorare (in total trebuie adusi 110 milioane euro pentru a "imbunatati indicatorii prudentiali")!

Secretul „norocoșilor”

Cred că au și vor avea noroc, sunt sociabili, au o atitudine relaxată, își bazează deciziile pe intuiție, știu să vadă chiar și în dezastre o parte bună.

 

 Am răsfoit zilele trecute o carte interesantă-Cum să-ți ajuți norocul, de Richard Wiseman. Apărută în colecția Psihologie practică la editură Trei, bazată pe observarea comportamentului și interviurile cu sute de ghinioniști și norocoși declarați, cartea aduce câteva observații interesante:

 

 1. Norocoșii consideră că au avut, au și vor avea noroc în viață. 

 

 2. Norocoșii sunt persoane sociabile, cu o atitudine relaxată în fața vieții. Faptul că sunt sociabili îi ajută să cunoască multă lume, iar succesul în viață ține și de relațiile pe care le faci și le cultivi.  Iar atitudinea relaxată te ajută să recunoști mai bine oportunitățile care apar la un moment dat. Stresul, complexele , frustrările nu dau deloc o mână de ajutor în sensul asta.

 

 3. Norocoșii iau cele mai importante decizii bazându-se pe intuiție. Cine are experiența jocului la bursă știe cât de fragile sunt așa-zisele analize ale experților, cât de des apar lucruri nepravazute, „accidente”, care afectează scenariul inițial. Intuiția include experiența anterioară dar și ceva în plus, un soi de al șaselea simț cu care fiecare e înzestrat.

 

 4. Nu în ultimul rând, norocoșii nu se descurajează în fața eșecurilor și văd chiar și aici o parte pozitivă: o experiență inedită, ocazia să cunoști persoane noi, etc. În plus, norocoșii perseverează când se izbesc de un zid, caută să identifice modalități de a depăși situația spre deosebire de „ghinioniști” care renunță mult mai ușor în fața obstacolelor.

 

 Voi cum va considerați? Dacă vedeți doar jumătatea goală a paharului și vă considerați mai degrabă ghinioniști, poate e momentul să începeți să lucrați puțin asupra mentalității și abordărilor voastre, ținând cont de cele 4 puncte din lista de mai sus. Succes!