BNR ajută Guvernul sau îi pune mai mult bețe în roate?

Mă refer la creșterea dobânzilor în condițiile unei datorii publice în urcare constantă, la intențiile privind limitarea gradului de îndatorare pentru persoanele fizice care ar paraliza cererea limitând creșterea economică și, mai nou, la criticile pe "persoană fizică” venite dinspre BNR față de emisiunile de titluri de stat pentru populație gândite să diverisifice sursele de finanțare ale Guverului.

A făcut vâlvă recent un document privind planurile BNR de limitare a gradului de îndatorare pentru debitorii în lei. Se vorbea acolo de un raport rată/venituri de maxim 50% în cazul unui credit ipotecar în lei cu dobânda fixă, 40% pentru același tip de împrumut cu dobândă variabilă și între 25-30% pentru creditele de consum in lei (30% dacă dobânda e fixă, 25% pentru dobânzi variabile). Chiar dacă sursa pretinsă a documentului nu i-a mai recunoscut ulterior paternitatea, oficialii BNR nu au negat și intențiile din spatele acestuia afirmând că este nevoie de o limitare a apetitului pentru credit dar că nu doresc deloc sugrumarea creditării. Limitarea creditului în condițiile în care economia începe să încetinească ușor după toate estimările echivalează însă cu adâncirea dezechilibrelor prin descurajarea cererii. Cum restricțiile păreau mai severe în cazul împrumuturilor de consum, o paletă destul de vastă de cheltuieli ale persoanelor fizice pentru îmbunătățirea locuinței, achiziții de echipamente electrice și electrocasnice, gadgeturi IT, concedii, studii, cheltuieli medicale și mici investiții din partea companiilor de buzunar ar putea fi diminuate sau chiar amânate dacă se merge în continuare pe o retezare a gradului de îndatorare pentru acest tip de împrumuturi. Ciudat însă, în documentul apărut în presă creditul ipotecar era privit cu mai mare indulgență deși acolo sumele luate cu împrumut sunt mult mai mari, scadențele mai lungi decât la creditul de consum iar sincopele care pot să apară pe parcurs (pierderea jobului, diminuarea veniturilor, etc) sunt mai probabile din cauza lungirii relației debitor-creditor. Ca să nu mai vorbim că acești debitori sunt mut mai vulnerabili în cazul majorării dobânzilor decât cei care au credite de consum (ponderea dobânzilor în rată este mai mare decât în cazul unui credit de consum din cauza faptului că la împrumuturile ipotecare băncile folosesc marje mai mici de profit). Un efect pervers al limitării gradului de îndatorare pentru creditele de consum ar fi și creșterea riscului asociat acestor împrumuturi deoarece mulți finanțatori ar sugera debitorilor să lungeasca scadențele pentru a se încadra într-un raport rată/venituri mai redus iar în acest fel un împrumut care urma să fie luat pentru 2-3 ani ar putea fi lungit până la 4-5 ani cu toate consecințele ce pot decurge de aici (crește riscul unor incidente de plată dacă scadențele se lungesc).

 Până la limitarea apetitului de creditare ne-am confruntat însă cu creșterea explozivă a Robor-să nu uităm că în toamna lui 2016 indicatorul interbancar pentru împrumuturile pe 3 luni ajunsese la 0,7% iar acum a sărit de 3%-o evoluție pe care BNR nu a părut dispusă să o atenueze ba, dimpotrivă, chiar a alimentat-o majorând succesiv dobânda de politică monetară. Argumentul oferit a fost că așteptările inflaționiste s-au majorat la rândul lor și că amânarea acestor ajustări ale dobânzilor ar alimenta presiunea de devalorizare a leului. Tot BNR recunoaștea însă că inflația este în mare parte conjuncturală, dată în bună măsură de ajustări ale prețurilor la energie electrică, gaze, combustibili și că la finalul anului aceasta se va calma simțitor. Cu toate astea dobânda de politică monetară a fost majorată până la 2,5% și au urmat și câteva operațiuni de aspirare a lichidității deși asta nu reprezenta în nici un fel un stimulent pentru calmarea Roborului. Nu e însă un secret pentru nimeni că majorarea dobânzilor e mult mai greu digerată de Guvern pentru că se majorează costurile de refinanțare decât o eventual depreciere a leului (datoriile statului sunt acum majoritar în lei, ca și cele ale persoanelor fizice și companiilor). BNR a părut însă mai preocupată de cursul de schimb și de profitul băncilor-grosul împrumuturilor de după criza financiară s-a dat in ultimii ani cu Robor la minime istorice iar acum băncile culeg roadele încrederii (și lipsei de prevedere) din partea debitorilor.

Nu în ultimul rând, mi-a sărit în ochi poziția a unui expert BNR care se produce des prin presa economică de cele mai multe ori fără să precizeze însă funcția pe care o ocupă în cadrul Băncii Centrale. Ionuț Bălan, expert al direcției de comunicare, are o opinie interesantă în Capital pe marginea programului guvernamental de emisiune a titlurilor de stat pentru populație la dobânzi foarte atractive (5% pe an la o maturitate de 5 ani în condițiile în care majoritatea băncilor dau 1-1,5% pe an pentru depozitele la 12 luni). " Pe această speță, a titlurilor de stat pentru populație, analiștii s-au repezit să spună că băncile vor fi abandonate în favoarea statului, fără a se pomeni însă nicio secundă că titlurile pentru persoanele fizice sunt netransmisibile și netranzacționabile pe piața secundară, iar modul la care gestionează guvernul economia face ca cinci ani până la scadența bonurilor de tezaur să fie un termen lung ca să i se dea cuiva bani pe mână"(...). De ce beneficiază titlurile de stat de un regim fiscal special față de acțiuni și opțiuni? De ce nu-i impozitat și câștigul lor, ci sunt considerate principala garanție pentru refinanțare? Fiindcă ele finanțează deficitul bugetar și, implicit, datoria publică, rezultate din proastă gestiune politică. Iar astfel politicienii forțează încrederea în ei, indiferent de ceea ce fac", spune Bălan. Cu alte cuvinte, experții din BNR nu privesc cu ochi buni faptul că statul s-a decis să își diversifice sursele de finanțare pentru a nu mai conta doar pe bănci. Și brusc a început să li se pară incorect ca cei care împrumută statul beneficiază de lipsa impozitului pe dobândă. Când ani buni însă doar băncile au satisfăcut, cu randamente frumoase, nevoia statului de bani, niciun expert din BNR nu își pusese problema că nu e just că acest tip de plasament să ocolească impozitul pe dobândă. Sigur, reprezentanții instituției pot invoca faptul că opiniile angajaților nu angajează BNR-ul și că nu reprezintă decât părerea lor pe persoană fizică. Totuși, își amintește cineva de vreun punct de vedere pornit din BNR care să se abată de la politica și viziunea generală propuse de Banca Centrală?