Perspectiva de a ajunge la o datorie publică de 70% din PIB în următorii 4 ani este palpabilă acum după cel mai recent raport al agenției de rating Fitch.
Să repetăm niște cifre pentru context. Deficit bugetar spre 9% din PIB, deficit de cont curent de 9% din PIB, datorie publică de 54% din PIB. În 2024.
„Deși consolidarea fiscală ar putea începe în 2025, ne-am revizuit previziunile privind deficitul bugetar la 7,5% din PIB în 2025 și 6,8% în 2026”, arată reprezentanții Fitch.
Analiștii agenției de rating consideră că orice încercare de creștere a fiscalității se va confrunta cu impactul negativ al creșterii economice deja reduse și a riscului că volatilitatea piețelor financiare să crească costurile dobânzilor.
„Una dintre ancorele cheie ale politicii economice a fost respectarea cadrului european, dar acum Guvernul țintește o ieșire din procedura de deficit excesiv abia în 2031, prin aducerea deficitului sub 3% din PIB”, se mai arată în raport.
Aici funcționează principiul vaselor comunicante iar deficitul public este acoperit prin noi împrumuturi, deci finanțează de fapt datoria publică.
Unde vom ajunge rulând deficite mari în continuare? Ne spune tot Fitch care anticipează o datorie publică de 62% din PIB în 2026, peste nivelul proiectat al statelor cu rating BBB care este de 56% (România are acum rating BBB-) și va continuă să urce în jurul a 70% din PIB până în 2028.
Ce înseamnă o datorie publică de 70% din PIB peste 4 ani? Având în vedere că în prezent plătim aproximativ 3,5% din PIB doar pentru dobânzile aferente datoriei publice, la o datorie de 70% din PIB am putea plăti srpe 5% din PIB doar pe dobânzi.
Să reținem că veniturile statului sunt de numai 33% din PIB, deci aproape o șesime din acestea ar merge spre plata dobânzilor ceea ce este nesustenabil pe termen lung. Evident, asta dacă ne mai dorim servicii publice acoperite de stat.
Cum s-a ajuns aici? În 1989 porneam de la datorii zero. În următorii 17 ani s-a ajuns la datorie publică de 13% din PIB în 2007. Era anul intrării în UE, teoretic urma să ne meargă mai bine, să ne refinanțăm la costuri mai mici, să avem creștere economică explozivă, etc.
După încă 17 ani, în 2024 avem o datorie publică de 53% din PIB după efectele unei crize economice din 2008-2009 rezolvate printr-un împrumut de la FMI rostogolit între timp și a unei pandemiii rezolvate prin alte împrumuturi masive.
Germania are o datorie publică de 62% din PIB dar pe care și-a construit-o în decenii bune în condițiile în care veniturile statului sunt de peste 46% din PIB.
Guvernele care s-au succedat după 2012 au avut impresia că pot rezolva creșterea economică a țării majorând salarii și pensii și țînând cursul pe loc astfel încât să avem o creștere a PIB-ului doar din consum și o creștere a puterii de cumpărare a populației care să aducă voturi.
Deficitele? Deficitele nu contează, doar suntem în UE și piețele nu ne vor atacă. Ei bine, nu merge să ai o economie axată doar pe consum. Creșterea de venituri trebuie să se bazeze și pe producție exportată astfel totul se poate sparge ca un balon de săpun când investitorii încep să îți vadă găurile din surtuc.
Iar surtucul economiei românești e tot mai peticit. Ceea ce ar trebui să ne umple de indignare este însă faptul că tot acest derapaj din ultimii ani, toate aceste deficite rulate nebunește s-au petrecut pe fondul alimentării cu fonduri europene.
Ni se tot aruncă în față statistici din care rezultă cum România este în top 3 al beneficiarilor neți de fonduri europene. Dacă este adevărat și am luat toți acești bani cum de am ajuns atunci la deficit bugetar de 9% din PIB, cât deficitul de cont curent, și la o datorie publică care merge spre 70% din PIB?
Cât de mult s-a putut fura, cât de mare a fost incompetența autorităților în ultimii ani de am ajuns în asemenea hal?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu