Mentalitatea “jucătorului”: loto, bursă, pariuri

Se spune că Loto reprezintă taxa pe prostie aplicată săracilor, pentru bogaţi inventându-se bursa. De ce atunci sunt antrenaţi şi oamenii bine situaţi în isteriile generate de poturile mari la loto iar jucătorii la bursă sunt preponderent bărbaţi intre 25-35 de ani? Pentru că doar în baza săracilor şi fără efectul de contagiune creat de televiziuni marile câştiguri la 6/49 ar aparea doar din an în Paste iar in ceea ce priveşte bursa, pentru majoritatea “jucătorilor” aceasta e doar scurtătura spre femei şi maşini de fiţe.

Săracii care cumpără 1-2 bilete la 6/49 intuiesc pe undeva că pierd timpul având doar o şansă la 14 milioane cu toate astea buluceala la ghişeele Loteriei apare doar când valoarea premiului urcă la câteva milioane de euro deşi s-ar "ieşi din foame" şi cu nişte amărâte de sute de mii acordate ca premiu la categoria I în extragerile uzuale.Asta pentru că televiziunile au intrat deja pe fir (fie în baza unui contract de promovare cu Loteria, fie intuind o ocazie de cancan), valoarea marelui premiu apare în fiecare jurnal, au chemat experţi care dau deja sfaturi potenţialului câştigător cum să-şi chivernisească banii iar asta a generat un efect de contagiune, super-producţia "Eu, stăpânul lumii" rulează deja în imaginaţia multora, nu toţi săraci. Fără ajutorul mediei care face sa pară... palpabile marile câştiguri s-ar obţine sume mari la 6/49 rarisim. A fost o coincidenţă (sau..nu?) faptul că pe 14 octombrie s-a câştigat la categoria I la 6/49 în condiţiile în care numărul total de variante jucate a fost de numai 640.000, conform comunicatului Loteriei. Cu alte cuvinte, din cele 13,98 milioane de variante posibile s-au jucat doar 4,5% ( mai puţin de 1 la 20 şanse ca marele premiu să fie câştigat deci) deşi televiziunile au promovat cu generozitate "oportunitatea". Iar după acordarea unui câştig, până la acumularea unui report mai semnificativ, participarea scade sub 1% din numărul total de variante. Vă daţi seama că în aceste condiţii, fără promovarea care să-i scoata din casă şi pe bogaţi, câştigarea premiilor importante ar deveni..suspectă (prin raportarea la numărul de variante jucate)? Iar celor care se gândesc că "taxa pe prostie" sau tariful pentru "cumpărarea de speranţă" e derizoriu, le spun doar să înmulţească cei aproximativ 1 euro cotizaţi de 2 ori pe săptămană cu 3.000 (participarea timp de 30 de ani, cât o generaţie). Depuşi într-un cont de economii, cu efectul dobânzii compuse contabilizat, ar însemna mai mult decât dublu. Iar 6.000 de euro înseamnă avansul pentru un credit "Prima Casă" pentru copiii "jucătorului" sau 2 maşini la mâna a doua. Parcă n-ar fi chiar de colo fie şi pentru un "sărac". In fond, cati au pusi de-o parte 6.000 euro dupa o viata de munca?

Dacă te nimereşti pe un forum al jucătorilor la bursă vezi ce prototip predomină. Bărbat, maxim 35, temperamental, cu un ego bine conturat. Pentru ei riscul e singura portiţă spre obiectivele vârstei-maşini, sex, ego saturat. Cât ia să construieşti o afacere care să te îmbogăţească? Ani buni, probabil.Cu marjă de 1:100 ar putea să-ţi iasă în câteva sâptămâni, dacă ai şansă. Dar, la 30 de ani, cum să nu crezi în şansa ta? În plus, poţi să te lauzi amicilor că ai fost mai deştept decât piaţa. Paradoxal, femeile sunt jucători mai buni decât bărbaţii la bursă, nu pentru că ar avea abilităţi analitice superioare ci tocmai pentru că tranzacţionează mai rar (cheltuie mai puţini pe comisioane), îşi asumă riscuri mai mici şi există şi o diferenţă majoră de obiective (o femeie ştie că va găsi mai greu prin intermediul bursei familia ideala, copii, un soţ "de casă", etc-iar raţionamentele sale sunt mai puţin distorsionate). Iar în paranteză fie spus, maimuţele îi bat pe toţi, femei sau barbati amatori de bursa, portofoliile de actiuni alese la întâmplare de câteva rude mai îndepărtate în cadrul unor experimente au depăşit indicii bursieri (la performanţele cărora, majoritatea managerilor de fonduri de investiţii nu se ridică). Mă rog, asta poate pentru că maimuţele nu folosesc bursa ca o pârghie şi nici nu se implică emoţional în alegerile lor.

Credeţi că nu există nici o legătură între fanii lui 6/49 şi amatorii de credite cu buletinul? Sau între speculatorii la bursă şi investitorii în imobiliare între 2006-2008? Vă înşelaţi. Băncile comercializau speranţă, visuri când au lansat împrumuturile de nevoi personale fără garanţii folosind efectul de contagiune creat de televiziuni iar printre cei mai entuziaşti creditaci au fost si jucătorii consecvenţi de loto. "Iei un credit şi viaţa ţi se schimbă peste noapte, dă-le dracului de bile". Iar la capitolul imobiliare, amintiţi-vă cine şi-a blocat banii în 2008, ce prototip de "investitor". Dacă aveţi cunoştiinţe apropiaţi în această situaţie veţi vedea că şansele ca aceştia să semene cu clasicii speculatori de bursă sunt foarte mari. Inclusiv la obiectivele imediate (masini, femei) după marcarea marelui câştig.

O combinaţie interesantă între vânâtorul celor "6 norocoase" (loto) şi amatorul de investiţii cu efect de levier (bursă) este fanul pariurilor sportive. El ştie că are şanse microscopice, dar se iluzionează că le va dilata prin cunoştiinţele sale de chibiţ. Este mai greu de mobilizat cu televizorul şi greu de ucis cu marja pentru că pariază oricum sume mici. Ca şi jucătorul de loto cotizează pentru a-şi întreţine speranţa, dar vrea să câştige din aceleaşi motive ca şi jucătorul de bursă (bani, femei, stima prietenilor care-l vor sui pe soclul de expert-majoritatea pariorilor sunt de asemenea bărbaţi). Până la urmă, este jucătorul care se distrează cel mai mult. Se bucură de ambianţă (casele de pariuri au devenit un fel de stadioane cu galerii în miniatură, cu ecrane şi bomboane agricole) spre deosebire de amatorul de loto şi nu este măcinat de stresul speculatorului la bursă, riscând bani mai puţini (asta nu înseamnă că nu va ajunge si el falit dacă perseverează).

Articol aparut initial aici

Viitorul jurnalismului. Trei (triste) posibilitati

Motto: "Scriu pliante corporatiste, recenzii pe Facebook, dezbat subiecte controversate. Ieftin!"

Cândva, jurnalismul reprezenta o platformă de exercitare a simţului critic în folosul publicului. Azi, jurnalistul riscă să devină scriitor de pliante corporatiste sau menestrel de partid (pentru „onorabilitate", nu-si va lăuda fără rezerve patronul politic, ci îi va demola sistematic adversarii).

Presa clasică pierde constant din audienţă, şi nu doar din cauza plusului de expresivitate şi actualitate din online ori a epuizării marilor teme ale zilei în talk-show-ul de seară, ci şi a partizanatului explicit sau implicit. Măcar de s-ar asuma cu onestitate o anumită orientare politică, aşa cum se întâmplă prin Occident. Asta ar exclude însă demolarea constantă a unei singure tabere - partidele se mai rotesc, strategiile se mai schimbă, uneori partidele de stânga au politici de dreapta -, iar eficacitatea publicaţiei în lupta politică s-ar diminua.

Reclama e tot mai puţină, iar când intră totuşi, plătitorul vrea să obţină nu doar expunere, ci şi protecţie (nu vei mai scrie cu uşurinţă critic despre cineva care cumpără constant spaţii în ziar, doar îţi plăteşte indirect salariul, nu?). Publicitatea ca taxă de protecţie, iată o evoluţie interesantă (ziarele sunt încă redutabile ca lansatoare de judecăţi usturătoare de valoare şi rememorare a greşelilor trecutului, de ce să nu le cumperi miopia sau amnezia?). Iar asta nu încurajează prea mult audienţa.

Cititorii? Ar putea ei susţine presa clasică? Poate doar în cazul variantelor de nişă, hobby-ştii fiind dispuşi să plătească în general pentru a citi despre pasiunile lor. Dar asta presupune continuarea comprimării din media tipărită. În plus, lumea nu prea mai citeşte, iar ziarele sunt cumpărate mai mult de publicul de o anumită vârstă, nefamiliarizat cu internetul. Generaţiile care vin din urmă vor da probabil lovitura de graţie tipăriturilor. Care sunt alternativele mai neortodoxe la dispoziţia jurnaliştilor?

1. Jurnaliştii corporatişti
Nu mă refer neapărat la ziarele de companie, în care angajaţii citesc cât de bine îi merge firmei şi ce fericiţi sunt împreună, care este programul de team-building şi ce gadgeturi s-au mai adus prin bucătăria comună. De ce să cumperi însă reclamă în ziare pe care nu prea le mai citeşte nimeni în loc să ai propriul tău ziar distribuit gratuit abonaţilor? Poate că generaţiile de ziarişti tineri vor sfârşi la „Orange News", „Vocea Apa Nova" sau „Adevărul Petrom". Ai o interfaţă cu clienţii, poţi să demolezi subtil concurenţa şi, dacă ţi se pare scump să-ţi tipăreşti publicaţia, poate o dai gratis pe mail o dată cu factura. E loc de reportaj de la locul în care se comercializează produsele şi serviciile companiei, de interviuri subtile cu staff-ul, de o pagină a consumatorului bine periată şi de eseuri filozofice despre proiectele inovative ale firmei. Plus un editorial lacrimogen despre noua strategie de responsabilitate socială.

2. Scriitorii de impresii pe Facebook
Avem deja postacii de partid care transpiră, exultă când idolii lor politici au puncte de vedere ferme şi înfierează cu mânie contraargumentele adversarilor la finalul articolelor din paginile electronice ale ziarelor. Nimeni nu se mai uită însă în paginile de comentarii, mai ales când le vede încărcate de sute de poziţii „ferme" şi angajate. Dar dacă înlocuim postacul cu... recenzacul? Recent, citeam despre un autor de romane uşurele vândute pe internet cu preţul psihologic de 0,99 dolari în milioane de bucăţi. Omul cumpărase pur şi simplu recenzii, oferind bani pentru review-uri favorabile. Cum pentru mulţi existenţa unor păreri entuziaste din partea altor cititori e un argument solid de cumpărare a cărţii, strategia s-a dovedit de succes. Poate extindem asta la nivel larg, orice produs ori serviciu poate avea pagina sa de Facebook, cu utilizatori încântaţi (contra cost), bloguri care să povestească experienţa utilizării sale, autori de haiku-uri consumiste care să instige prin SMS la shopping.

3. Ziariştii de dezbatere
Există mari subiecte în dezbatere? Polarizare la nivelul societăţii pe anumite teme sau nevoia de a capta rapid bunăvoinţa publicului? În loc să avem seară de seară jurnalişti care intervievează politicieni, oameni de afaceri, patroni de cluburi de fotbal, de ce să nu existe jurnalistul de dezbatere, documentat, plin de expresivitate şi disponibil pentru a fi închiriat de cei interesaţi? Deja partidele şi-au cumpărat jurnalişti pe care îi plimbă prin dezbateri ca pe urs. N-ar fi mai simplu şi mai ieftin să-i închirieze cu ora? De ce s-o plăteşti pe Gabriela Vrânceanu Firea cu un loc de deputat, când ai putea s-o utilizezi contra cost doar în talk-show-urile cu profil economic? De ce să-l faci pe Sorin Roşca Stănescu parlamentar, când ai putea să-l angajezi doar pentru a susţine... mă rog, nu am acum ideea potrivită, SRS poate susţine orice la nevoie, la fel Bogdan Chirieac. Sau, la nivel corporatist, de ce să te baţi pentru aurul de la Roşia Montană sau gazul de şist aruncând în luptă experţi capabili, dar plicticoşi, în loc să închiriezi un ziarist proaspăt documentat, plin de imaginaţie şi figuri de stil, mai spurcat la gură, dar simpatic? Ar fi o găselniţă de succes, românii iubesc histrionii, uitaţi-vă cine câştigă, de regulă, alegerile.
Articol aparut initial aici

PS: Sigur, nu este neaparat obligatoriu ca viitorul sa arate atat de sumbru...Poate invatam alta meserie...Sau ne apucam de graffiti...Loteria vizelor?

Cristian Sima, portretul inca unui "guru" financiar devenit proscris

Azi, cand nu se stie prea bine unde sunt banii clientilor care au speculat pietele externe, Sima aduce mai mult a Madoff. Ieri, multi il credeau inca un soi de Roubini autohton. Speculator, patron de casa de brokeraj (WBS Holding), fost actionar si membru in conducerea Bursei din Bucuresti apoi actionar si presedinte al Bursei din Sibiu (ma rog, cam mult spus bursa, un soi de casa de pariuri pe diferenta de curs), cu aer atotstiutor, charismatic, Sima e gata sa bifeze si rolul de parinte al unei mini-scheme Ponzi. Nu vreau sa reiau informatiile deja vehiculate azi (Sima e de negasit,clienti care nu pot retrage banii, a lichidat cu ceva vreme inainte tot-inclusiv o casnicie, inlocuit pe fuga din fotoliu Sibex cand scandalul se amplifica, etc), ci doar sa pomenesc cateva dintre ipostazele in care l-am urmarit si in care am interactionat.

1.Forumist/speculator.
L-am cunoscut in 2007 cand Sima frecventa deseori forumul micilor speculatori bursieri, AGF. Avea experienta si cunostiinte bogate despre pietele financiare, exprimari colorate si umor cat cuprinde, care se transforma repede in sarcasm cand era contrazis. Facea prozeliti dar si inamici, mai ales printre investitorii care mizau pe cresterea la stele a actiunilor romanesti. De notorietate este si pariul castigat de el in acea perioada cu Adrian Simionescu, un broker cunoscut, Sima intuind corect magnitudinea crizei financiare. In ciuda unor succese rasunatoare pe forum si unei liote de discipoli, Sima a sfarsit exilat de pe AGF din cauza jignirilor aduse moderatorului si catorva mici investitori.

2. „Oficialul"

Greu de crezut pentru imaginea sa de rebel bine cultivata, Sima a fost acceptat in comitetul BVB de unde a demisionat relativ repede invocand mentalitatea prafuita a conducerii institutiei, apoi in conducerea bursei din Sibiu, unde a venit de asemenea cu entuziasm si idei mari, pe care nu le-a urmarit insa consecvent si a intrat relativ repede in conflict cu restul echipei, ca si la BVB. Ca mai peste tot pe unde a fost in ultima vreme, a creat mai intai emulatie si apoi conflict sfarsind prin a fi ejectat din schema. Pana la urma, cea mai inspirata decizie a sa privind BVB a fost sa-si vanda la timp actiunile.

3. Omul-spectacol

Am participat la lansarea oficiala a firmei sale de brokeraj in Romania, prin 2006. Era asociat atunci cu un american care a disparut repede din peisaj. „Intamplator", toata presa economica a livrat articole despre cat de „trendy" este sa investesti pe pietele externe inainte de eveniment. Lansarea a fost la Inter, a avut mult fast, lume buna, un trabuc cadou la plecare si, cireasa de pe tort, un concurs „live" cu 50.000 dolari premiu, pentru cel care ghicea inainte de deschiderea bursei americane ce actiune avea sa performeze cel mai bine in primele 15 minute de tranzactionare. Surpriza!, a castigat o doamna „de la Radio". In alt context, mi-l amintesc mai tarziu pe Sima invitat la Turcescu, in vremea cu bilele, cerand sa puna o intrebare de final si lasand moderatorul masca provocandu-l sa explice prescurtarea „CNN". Am avut ocazia sa-i iau cateva interviuri si am ramas uimit de cultura sa enciclopedica, de experienta din zona financiara, de „folclorul" bursier pe care-l stoca dar si de extrema sa nervozitate. Stresul urmaririi permanente a cotatiilor si oportunitatilor din piete il marcase, efectiv nu putea sta 20 de secunde nemiscat.

4. Gamblerul

Sima vorbea inca din 2007 de caderea SIF-urilor, incepuse sa le „shorteze" (sa parieze pe scaderea cotatiilor) si a facut o gramada de bani. Apoi, in 2008, a decis ca actiunile scazusera suficient si a inceput sa cumpere, tot in marja. Cand a fost ironizat de alti forumisti pe AGF, s-a ambitionat sa arate ca el avea dreptate, a ridicat miza, si a pierdut poate la fel de mult (minimul a fost atins in 2009). De altfel, sa piarda tot si sa o ia de la inceput nu era ceva nou pentru el, Sima se lauda pe AGF ca a ajuns de 2 ori milionar si a pierdut tot de 2 ori tot. Desi afirma in repetate randuri ca si-a invatat lectia si ca n-ar mai risca niciodata nebuneste, Sima a cedat probabil in final tentatiei de a le demonstra pietelor ca el este mai destept, folosind ca parghie si banii investitorilor.Se pare ca n-a fost.

PS: In urma cu cteva saptamani l-am sunat pe Cristian Sima intrebandu-l daca a avut clienti care sa fi participat la IPO-ul Facebook, in contextul dezumflarii ulterioare a actiunilor la bursa. Sima mi-a spus ca nu dar ca au fost destui „brokeri-fantoma" in Romania care, desi nu aveau dreptul sa intermedieze oferta, au incercat sa atraga naivi cu promisiuni fanteziste. Ironia sortii, Sima este el insusi acum un „broker-fantoma". Patania celor care s-au fript cu WBS Holding aminteste de excrocarea fostilor clienti Capital Partners, brokerii din Cehia operand multa vreme pe sub nasul CNVM (chiar nu v-a sunat nimeni de la CP sa va propuna un pont minune pe pietele externe? Aveau comisioane enorme si riscai sa faci tot soiul de tranzactii de care nu aveai habar doar pentru rulajul firmei). Poate ca cerberul fara dinti al pietei romanesti de capital ia in sfarsit taurul de coarne si interzice promovarea agresiva a tot soiul de firmulite obscure, de prin paradisurile fiscale, cu „forex" in coada...
Articolul a aparut initial aici

Cu disciplină, poţi BATE uşor un fond de pensii

Cu un portofoliu asemănător (85% din bani plasaţi în instrumente monetare, 15% în acţiuni) poţi obţine randamente superioare unui fond de pensii facultativ, fără să-ţi blochezi banii pe termen lung. Vezi mai jos cum.

În momentul în care eşti arondat unui fond de pensii ţi se reţin lunar un comision de subscriere (2,5% din orice sumă nouă adusă în fond) şi unul de administrare (0,05% pe lună din activul net acumulat-comision ce se “îngreunează” pe măsură ce contribuţiile în fond cresc în timp ca valoare). Per total, uşor peste 3,1% este handicapul fondului de pensii facultativ (am construit exemplul pornind de la un fond de pensii facultativ pentru că la cele obligatorii nu prea există alternativă dacă ai ales/ai fost deja alocat unuia). 

Competiţie în zona monetară

Ce avantaje competitive au fondurile faţă de simplu deponent? Au acces la titlurile de stat, unde valoarea nominală cam exclude acumularea lunară din partea unui mic jucător (10.000 lei). Asta înseamnă că nu mai plătesc impozitul pe dobândă, ca la orice titlu de stat. Cu alte cuvinte, au un radament cu 0,16% mai mare la orice procent de dobândă. Dacă deponentul şi fondul de pensii ar primi fiecare o dobândă de 7%, una la depozitul la termen, alta pentru un certificat de trezorie, fondul de pensii ar primi în final cu 1,12% mai mult (7 x 0,16%). Certificatele de trezorerie au însă dobânzi uşor mai mari decât depozitele uzuale, cu 1-2%, în funcţie de banca unde economiseşti. Să presupunem un plus de 1,5% la dobândă care face ca în final, avantajul competitiv al fondurilor de pensii în faţa deponentului simplu să fie de aproximativ 2,6% (1,12% + 1,5%). Ce procent din activul fondurilor merge în astfel de instrumente? Incluzând şi obligaţiunile municipale care au acelaşi regim fiscal şi randamene asemănătoare, aproximativ 70% (67% sunt ttitlurile de stat). Trâgând linie, din acest plasament, fondul de pensii obţine un avantaj competitiv egal cu 1,8% (0,7 x 2,6%) la nivelul întregului portofoliu.

Depozitele bancare reprezintă 9% în acest moment în portofoliile fondurilor facultative de pensii, potrivit statisticilor APAPR. Aici nu mai există avantaj competitiv în ceea ce priveşte impozitarea dobânzii, ci doar randamentul în sine (cu sume mai mari îţi poţi negocia dobânzi mai bune). Să presupunem că un fond obţine cu 2-4% mai mult. Aceeaşi situaţie în cazul obligaţiunilor corporative (5% este media din portofolii)-cu generozitate presupunem că bonusul este în acest caz de 3-5%. Contribuţia plusului de randament din obligaţiuni este de 0,2% (0,05 x 4%) iar cea din depozite de 0,27% (0,09 x 3%). Tragem acum linie şi însumăm plusul de randament al fondului din instrumentele cu venit fix la nivelul întregului portofoliu: 1,8% (din titluri de stat) + 0,27% (din depozite la termen) + 0,2% (din obligaţiuni corporative) =2,27%.

Acţiunile nu pot face diferenţa, ponderea lor e “decorativă”

Mai rămâne o singură componentă în discuţie, cea rezultată din investiţia la bursă. Cum fondurile au mai puţin de 15% din active în acţiuni contribuţia lor nu prea poate face diferenţa. Să presupunem însă că portofoliul fondului obţine un câştig dublu faţă de cel al unui mic investitor (mergem până la acordarea unui avans mediu de 10% pe an pentru componenta bursieră din portofoliul acestuia, deci 5% în plus pentru fond). Ponderând aceast câştig cu cota deţinută de acţiuni obţinem 0,75 (0,15 x 5).

"Bilanţ"

Per total, fondul de pensii aduce un randament suplimentar de 3,02%, avantaj anulat însă de comisioanele percepute (3,1%-şi am făcut abstracţie de comisioanele de tranzacţionare introduse recent!). Faptul că am fost foarte generoşi în estimări este reliefat de performanţele fondurilor facultative de pensii anul trecut: valoarea medie a unităţii de participare a crescut cu numai 1,6%, de la 13,58 lei la 13,80 lei. Atenţie, este vorba de randamente obţinute de sumele nete intrate în fond , după reţinerea comisioanelor. Performanţele fondurilor pot creşte doar în ipoteza în care randamentele intrumentelor monetare urcă spectaculos iar băncile/statul oferă bonusuri semnificative de dobândă la sumele mari atrase. În condiţiile unei pieţe “liniştite” şi pe termen lung, cine economiseşte pe cont propriu poate bate în final fondul de pensii având în plus confortul de a putea dispune de bani când doreşte (într-un fond retragerea prematură e suprataxată).

Cum 0,05% e mai mare decât 2,5%

 În extrasul de cont pe care îl primiţi de la administratorul fondului de pensii veţi observa că sunt evidenţiate doar comisioanele de subscriere, nu şi cele de administrare. Explicaţia? Pentru “moralul” viitorului pensionar. Deşi par mici (0,05% pe lună) acestea vor ajunge să cântărească mai mult, peste câţiva ani, când suma acumulată în fond va creşte. Să presupunem că  cineva acumulează 100 lei pe lună. Pentru primul an, comisioanele de subscriere sunt de 30 lei iar cel de adminstrare aproximativ 7,2 lei. Peste 10 ani, cand a acumulat cel puţin 12000 lei, comisioanele de subscriere vor fi tot 30 lei pe an dar cele de administrare vor însuma cel puţin 72 lei.