De ce se-mpiedică mereu România?

Pe scurt: stăm grozav la capitolul individualism dar ne lipsește spiritul antreprenorial, mentalitatea asistențială e (prea) bine reprezentată în timp ce sentimentul comunității e costeliv. 

Au intrat în peisaj blocurile cu scări insalubre dar cu interioare ale apartamentelor cochete, mijloacele de transport în comun vandalizate, mizeria care se aruncă cu voioșie în stradă, etc. Proasta creștere poate fi explicația rapidă, dar la fel de bine ne putem gândi că lipsește sentimentul comunității. Câți se gândesc că dacă distrug, murdăresc și emit tensiune în jur, se vor simți și ei inconfortabil, că vor fi afectați la un momen dat? Iar modul in care se exploateaza functiile publice si se baga mana in buzunarul statului ține în esență și de asta. La fel, e greu să coagulezi o mișcare de protest în România, sa determini aderența la ceva. “Toți sunt niște hoți, toți sunt mânjiți, să te implici e un moft”. Românul e deștept, știe el mai bine cum stau lucrurile, dacă ar adera la ceva, o mișcare sau un set de valori și-ar pierde individualitatea la care ține atât de mult, dreptul lui suveran de a fi cârcotaș, de a exclama post-factum “vedeti, v-am spus eu!”. Bulă nu e membru de sindicat. Lipsa sentimentului de comunitate, individualismul de care dau dovada romanii au făcut greu de digerat comunismul iar odată sistemul adoptat cu forța l-au făcut nefuncțional. Țările nordice, chibuțul evreiesc sunt mult mai aproape de ideea de comunism și datorită sentimentului puternic de apartenență la cumunitate care există în interiorul societății.

Din păcate, individualismul nostru nu se prelungește în spirit antreprenorial. De când ne-am pierdut pierdut evreii și nemții, exportați masiv de Ceaușescu, libera inițiativă suferă în România. Uitați-vă la fotografiile de epocă din piața Victoriei. Vedeți numele scrise pe vitrine-nu prea sunt românești neaoșe. De altfe, populația urbană românească era minoritară între cele două războaie. Cele mai profitabile afaceri în prezent le au importatorii care driblează taxele și firmele-căpușa pe banii publici.

Suntem de asemenea asistați de succes. “Am muncit o viață și acum ce pensie primesc? “ Vedeți ce gropi sunt pe stradă, ce face primăria?” Să vină statul să ne dea despăgubiri, nu vedeți ce inundații grozave?” Ce ai făcut însă cu banii economisiți o viață, de ce nu pui mâna să dai zăpada pe trotoar, de ce nu te unești cu vecinii să umpli gropile, de ce-ți faci casă în zonă inundabilă fără să ai măcar asigurare? Vestea proastă este că odată cu îmbătrânirea populației și migratia generațiilor mai tinere și bine pregatite profesional, mâinile întinse către bugetul public se vor înmulți.

Suntem individualiști, n-avem spirit comunitar și antreprenorial, dar așteptăm ca statul “să ne dea”.Mai e ceva? Critica corozivă, capacitatea de a ne plânge în permanență remarcată repede de străinii cu care venin în contact sunt doar derivate ale trasăturilor de mai sus, pornite din dorinta de a ne distanța, de a nu ne asuma mediul în care am ales să trăim (autorul acestui text gândeste evident, românește). Avem și calități? Bineînțeles. Suntem flexibili, versatili, adaptabili. Dovadă că integrați într-un sistem funcțional românii fac ce știu cel mai bine, “se descurcă” cu succes, se integrează, sunt profesioniști respectați și bine plătiți. Nenorocirea e că nu ne construiește nimeni un sistem funcțional acasă, să vezi atunci “tigrul estului” la lucru.”Descurcăreala” ne vine probabil din istorie, au fost prea multe stăpâniri de mulțumit, prea multe invazii de ocolit. Și o migrație permanentă a segmentului sănătos, viu, calificat din populație cum se întâmplă și acum.

Mai știm să facem haz de necaz, o calitate rară și deosebit de utilă în primele momente după un dezastru când disperarea poate să ucidă la fel de bine. Ulterior, calitatea cu pricina se transformă în handicap, prea mult haz de necaz te pot împiedica să faci efectiv ceva pentru îndreptarea situației. Dar pentru asta e nevoie de spirit de inițiativă, de efort conjugat, iar aici, cum spuneam, nu stăm prea bine. Hazul de necaz era desăvârșit când regimul era opresiv, acum cand autoritatea statului s-a moleșit chiar și bancurile cu Bulă au dispărut, care ar mai fi miza lor?

Cu atâtea defecte și calități, este evident că avem clasa politică pe care o merităm. Nu sunt reprezentanții invadatorilor, politicienii sunt doar tușe mai groase trase pe portretul românului mediu.Fanfaroni, incapabilli să se coaguleze în proiecte cu orizonturi mai largi, oportuniști, puși repede pe căpătuială, semidocți cu aere atotștiutoare, individualisti, raportandu-se doar la interesele grupusculului din care fac parte, patrioți cu majuscule care îi dau repede două palme interesului public când interesul personal o cere insistent. Să ne mai mire că singura alternativa la actuala clasă politică pe care a produs-o societatea în ultimii ani a fost..PPDD? Existau și alți oameni credibili, competenți în domeniul lor și bine intenționați de scos în față și făcut un partid? Păi, probabil că da, dar nu prea putem da nume luati repede, exceptându-i poate pe românii… Arafat și Johhanis.