Reglementarea sectorului financiar este împotriva… naturii umane

“Susținem ideea că orice proiect care privește societatea trebuie să fie compatibil cu natura umană pentru a aduce beneficii”. Nu este din declaratia de independenta  a Statelor Unite, este din consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, care incepe asa o analiza privind reglementarea din sistemul financiar-bancar ("Sfarsitul reglementarii si ultimul reglementator"-Hotnews, 9 aprilie). Care este mesajul (mea culpa pentru simplificare)?

1. Reglementarea sectorului financiar limiteaza liberatea de alegere si este deci impotriva naturii umane. („Forța care se naște din dorința omului de a fi respectat (Thymos-ul la care se referea Platon) modelează reglementarea astfel încât aceasta să asigure transparența în sectorul finaciar, contabilitatea corectă a avuției și minimizarea fraudei.Orice reglementare care nu asigură aceste cerințe sau care este în exces limitează libertatea de alegere și intră în conflict cu nevoia omului de a fi respectat. Pe termen lung, întărirea reglementării de tipul „comandă și control” care se realizează în prezent se va dovedi ineficientă”). Altfel spus, daca autoritatile vor ca prin reglemetarea sectorului financiar sa ajusteze cumva cererea la posibilitatile pe termen lung ale economiei, astfel incat bulele creditului, imobiliare sau bursiere sa se umfle mai rar si mai putin, atenteaza la libertatea de alegere a electoratului, limitand-o.

2. Pietele ar trebui sa se regleze singure in interiorul ciclului comportament rational-euforie-panica-comportament rational iar interventia autoritatilor pentru relglementare si control nu va elimina decat temporar riscurile supraincalzirii anumitor segmente din mediul financiar („Această suscesiune repetabilă între rațiune-euforie-panică-rațiune permite piețelor să se repare singure, nu pentru că o cer reglementatorii. În cel mai bun caz, reglementările cer piețelor să facă ajustări în direcții spre care piețele s-ar fi îndreptat oricum”).

3.Chiar si in contextul institurii reglementarilor, treptat vor apare presiuni tot mai mari (citeste lobby din partea sectorului financiar-bancar, „cointeresare” a decidentilor din politica) pentru eliminarea lor, presiuni ce vor avea, in final, castig de cauza. („controalele stricte nu pot împiedica apariția euforiei prin suprimarea libertății de alegere decât temporar, deorece îngrădirea libertății declanșează lupta pentru eliminarea controalelor. Această luptă a început la mijlocul anilor ’80 și a rezultat în dereglementarea care a urmat până la izbucnirea crizei în 2007”)

Ce putem spune aici? Bancherii se viseaza din cand in cand trimisii lui Dumnezeu pe pamant. Boss-ul de la Goldman Sachs a spus-o aproape textual acum vreo 2 ani. Domnul Croitoru este mai modest, se limiteaza la apararea naturii umane. Avem insa cateva obiectii de ridicat.

1.Daca reglementarea incalca dreptul la alegere, ce sa spunem de salvarea bancilor din bani publici care s-a practicat pe scara larga in lume? Oare contribuabilul a fost intrebat daca e dispus sa plateasca prin taxe si impozite pentru supravietuirea celor care au practicat pe scara larga hazardul moral? Poate vroia sa directioneze fonduri suplimentare spre educatie si sanatate nu spre banci sau plata imprumuturilor destinate salvarii sectorului bancar? Nu i-am incalcat liberatatea de alegere?

2.Pe linia asta, a menajarii..naturii umane si liberatatii de alegere, ar putea fi justificate o multime de chestii. Pornografia infantila de pilda sau consumul de droguri. De ce sa le interzicem daca exista cerere pentru asa ceva si dorinta de a le alege? Ce scapa din vedere domnul Croitoru este ca liberatea mea de alegere n-ar trebui sa afecteze viata celor de langa mine, cu alte cuvinte libertatea lor de alegere. N-ar avea nimeni nimic cu cei ce inghit halucinogene daca respectivii ar lenevi apoi zile intregi in pat razand de mama focului; riscul ca un astfel de om „liber” sa capete un comportament incontrolabil, punand in pericol viata si integritatea altora e insa evident. La fel in cazul bulei creditului. Daca cei care vor sa se imprumute cu pana la 70% din venituri, contractand ipotecare fara garantii nu m-ar afecta si pe mine, in momentele cand spargerea bulelor imobiliare si de creditare provoaca recesiune severa in economie, as fi dispus sa-i lasam sa moara pe mana lor. Or, cat timp programele de austeritate care au urma dupa dilatarea deficitelor bugetare in scopul salvarii bancilor ne afecteaza pe toti, poate n-ar trebui sa fim suparati daca bancilor li se reteaza din aripi cand vor sa ne inunde cu credite tocmai pe final de ciclu economic.

3.Daca doar pietele ar trebui sa regleze ciclul ratiune-euforie-panica-ratiune, de ce n-au fost lasate sa cada TOATE bancile cu probleme? Nu era o solutie in spiritul miscarii pietelor (vezi cotatiile bancilor in 2009)?. De ce li s-a permis sa acceseze bani publici, fonduri de la Fed, sa adopte noi reguli de raportare prin care sa-si evalueze decent mizeriile de sub pres? Argumentul „too big to fail” are ceva in comun cu natura umana? Cu ideea de echitate, de justitie sociala?. Ce ar spune Platon despre asta?

PS. „Experiența României confirmă că întărirea unor reglementări în condițiile liberalizării capitalului au rămas ineficiente (Isărescu 2009, pp. 346-360; Georgescu, 2011)” mai spune domnul Croitoru. Da, asa e, am avut o bula a creditului si in conditiile unor rezerve minime de 40% la valuta. Dar daca n-ar fi permis BNR ca, pe varful bulei, in 2007, raportul dintre rata si venituri ale debitorilor sa poata urca pana la 70% (de la 33-40% anterior) poate n-am fi avut atatea credite neperformante acum (cam 20% din total, peste 700.000 romani cu restante).Cati dintre cei care tremura sa nu fie aruncati in strada din casa pentru care nu mai pot plati rate ar mai apara liberatea de a alege un credit scump, cu clauze defavorabile si intr-o valuta care sa surclaseze in vremuri de criza leul?