FP vrea să-și răscumpere 4,3%
din actiuni pentru care se oferă să plăteasca 1 leu/acțiune, cu peste 30% mai
mult decât prețul de la bursă înainte de aprobarea ofertei (se va derula între
15 octombrie și 4 noiembrie). Să te oferi să cumperi precipitat, și la un preț
mai mare decât cel de pe bursă (nu se oferă măcar un interval de preț) denota
disperarea fondurilor străine care au cumpărat acțiuni FP și care presează
managerul să urce cât mai repede cotatiile. Recent s-a derulat oferta publică pentru Nuclearlectrica și
urmează pe repede înainte și cea a Romgaz. Discountul cu care se
tranzacționează acțiunile FP față de activul net se va reduce deci urgent, sub
20% de la 35% în prezent, având în vedere valoarea de piață pe care o vor
căpăta deținerile de la Romgaz și Nuclearelectrica (atenție, în 2014 va fi
listată și Hidroelectrica!).
Or, ce urmărește un
investitor când cumpără acțiuni la un fond închis? Discountul fată de activul
net (la SIF Banat acesta e de pildă de 60%). Cu reducerea rapidă a acestui
discount la FP, fondurile care dețin acțiuni acolo și marii investitori trebuie
să își asigure repede un exit care să le permită să marcheze profiturile apropiate
de valoarea din prezent (e posibil ca și Romgaz să fie evaluată de piață sub
valoarea dini contabilitatea FP, cum s-a întâmplat și la Nuclearelecrica). Altfel, în momentul în care marea majoritate a acțiunilor valoroase din energie din portofoliul FP vor fi listate, al ce bun să mai cumperi acțiuni FP? Ca să-ți diluezi profitul cu impozitul de 16% pe dividende (FP dă dividende acționarilor din dividendele pe care le primește la rândul său de la companiile din portofoliu)?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu