sâmbătă, 17 ianuarie 2015

BNR si avocatii sai din oficiu

Leul intrat in corzi dupa abandonarea bornei de 1,2 franci/euro de catre SNB a adus multa emotie printre debitorii in franci, un soi de “Darius, fa-te ca lucrezi” de la Premier la Minstrul de Finante si multa, multa cerneala prin media. Daca pana acum BNR avea pentru iesirile din presa o singura voce-bunicul Vasilescu (prezent in emisiuni la radio si televiziune, prin editoriale laborioase dar cam seci ma rog, mult prea prolific pentru a nu fi banuit ca exploateaza un efort editorial colectiv-vezi cei cativa ziaristi care vegeteaza prin departamentul de comunicare al BNR) , acum cu lucrurile ceva mai precipitate, cu critici deschise din partea ZF-ului, am avut in sfarsit un cor al vanatorilor…de contestatari, cu ceva implanturi pentru eficienta. 
Stiu ca va e greu sa va imaginati asa ceva, dar ZF-ul chiar a acuzat joi BNR-ul ca n-a fortat conversia automata a creditelor din franci in lei desi a avut timp berechet pentru asta. Oau, sacrilegiu! Cine a sarit sa repereze onoarea institutiei? Moise Guran, teoretic aparatorul clientului pe care il tot sfatuieste prin emisiunile sale (iar sfaturile de saptamana asta au fost sa faca ciocul mic daca a fost prost! Ce pacat ca bancile unguresti n-au sesizat potentialul polemic al reputatului, echidistantului, onestului Guran ca Orban era mancat daca ii traduceau lui Moise tiradele anti-debitori supraindatorati in franci cand Ungaria a fortat conversia creditelor din franci in forinti…). Si cum sa aperi cel mai bine daca nu atacand? Iar Guran ataca ZF-ul acuzand ca trustul Media Pro a fost privilegiat cand s-au dat imprumuturile in franci iar furia ziaristului critic la adresa BNR e de fapt disperare a debitorului indatorat in franci…(" ..numerosi jurnalisti au credte ipotecare in franci elvetieni. Asta pentru ca, acum cativa ani, s-au crezut mai destepti decat altii, pentru ca o banca sau mai multe le-au facut oferte preferentiale, lor, jurnalistilor, dar si pentru ca acum 8-9 ani, multi de la Pro TV si-au luat astfel de creedite in CHF. Cum PRO TV-ul e trendsetter, puteam sa zic eu orice, putea sa faca Isarescu orice, putea Dumnezeu sa le spuna ca francul e moneda de economisire, NU de credit, ei tot ar fi facut creditul"). Frumos, colegial. Si absolut fara dovezi. Poate ca Paslaru a luat doar in euro, de unde stie Guran sigur ca nu? Paslaru avea insa si ceva argumente cand acuza BNR dar ce mai conteaza asta daca omul e dator in franci, vorbea disperarea probabil iar Moise nu s-a obosit sa le mai demonteze. Dupa ce face praf ZF-ul (distruge mesagerul), Moise devine brusc responsabil si se ocupa si de debitorii in franci. "Daca tu iesi in strada si ceri Guvernului o ordonanta care sa-ti permita sa platesti creditul la o diferenta de 20% fata de nivelul la care l-ai luat, atunci banca pierde cam jumatate din banii pe care ti i-a dat tie. Cum banca nu lucreaza cu bani de acasa ci cu banii altor romani, s-ar putea ca ea sa blocheze fondurile unor companii care ar avea de exemplu de platit salarii". Adica, fir-ati ai dracului de debitori in franci, din cauza voastra n-o sa-si ia Dorel leafa! Pacat ca Guran n-a urmarit fenomenul din Ungaria, ca n-am auzit de acolo de blocari ale salarilor desi debitorii ramburseaza la un curs fix, dat inapoi in istoria recenta...
 Se oboseste insa sa lucreze la argumentele din ZF un alt editorialist al BNR camuflat in analist independent pe Vox Publica, Daniel Oanta. Nu inainte de a indica alt motiv posibil al tonului critic din ZF. Sunt agentii lui Piperea! “Sunt foarte multe argumente ce pot servi in a demonstra populismul gaunos de care uzeaza semnatarul editorialului din ZF pentru a intari prostia din titlul sau. Intrebarea este insa daca mai are sens in conditiile in care intregul numar din data de azi, 16 ianuarie 2015, pare mustiucul trompetei dlui Gheorghe Piperea avocatul” napastuitilor” care considera ca aprecierea substantiala a francului va crea o problema sociala extrem de grava, iar BNR este responsabila pentru aceasta situatie. Transformarea a ditamai publicatia de nisa de specialitate intr-un organ de propaganda a debitorilor fie ei si in franci elvetieni este o optiune bizara din punctul meu de vedere”. Frumos, colegial, echilibrat (parca la BNR nu se purta insa insulta…o tempora!).Argumentele lui Oanta? Debitorii sa mai taca, la inceputul creditului le-a convenit sa plateasca dobanzi mici (da, era mica dobanda dar numai in comparatie cu cea de la euro si lei poate, daca 10% e dobanda mica cand Liborul la franc era sub 2%, nota mea). Apoi, cum sa discrimineze BNR clientii in franci fata de cei in euro si lei? Mai ales ca acestia sunt doar 5% din total…Argumentul e fals, se leaga de ponderea debitorilor in franci si de situatia mai buna a altor creditati in loc sa ia in calcul si responsabilitatea creditorilor.In sfarsit, BNR intervine in relatiile dintre debitori doar daca stabillitatea sistemului e pusa in pericol mai zice Oanta. Cu alte cuvinte, cat prostii isi platesc ratele la cursul ala dublat, la dobanzile exorbitante la franc (banca centrala a elvetiei a ajuns la dobanzi negative acum), sa mai astepte. Dar daca incep sa apara intarzierile...poate ne mai gandim la o lege care sa salveze si debitorii in franci. Si nu trebuie ca statul sa isi asume pierderile (cum fariseic se caineaza Oanta, amintind in treacat si de insolventa Mediafax-inca un sut in fundul sursei criticilor), e suficient ca bancile s-o faca, ca in Ungaria de care gura analistului nu pomeneste. Il astept cu incredere si pe Marin Pana (potrivit surselor mele, e vorba de Cristian Plangean, alt fost ziarist din departamentul de comunicare al BNR; sper ca informatia se nu fie falsa, caz in care ar fi normal sa se renunte totusi la pseudonim...) care sa faca vreo doua tabele prin cursdeguvernare.ro in care sa arate efectele pozitive ale creditului in franci si victimizarea exagerata a debitorilor. Pe la inceputul anului domnul Pana arata cum grijulia BNR este preocupata de asigurarea cresterii averii romanilor, cursul marcand o usoara apreciere fata de euro in acel moment ("Acum, potrivit aceleiași logici a păstrării forței leului în raport cu euro, ar fi trebuit să fim undeva la peste 4,50 lei pe euro dar nu suntem. Tot am mai păstrat un mic avantaj. (...)Unde se vede străduința discretă de a aprecia în termeni reali nu doar puterea de cumpărare dar și valoarea activelor deținute de populație"). Sigur, nu era vorba de cursul leu/dolar sau leu/franc ci de leu/euro, desi si acesta s-a mai sifonat intre timp. Probabil ca urmeaza domnul Lucian Croitoru pe Contributors….
 Care e problema cu Oanta & Co si Guran? In prumul caz e vorba de salariati ai BNR cu acte in regula. Este de presupus ca au o contributie la redactarea unor puncte de vedere care sunt puse apoi in gura domnului Vasilescu. De ce mai simt nevoia sa iasa si in particular cu alte puncte de vedere care sa le sustina activitatea de la job, de data asta in papucii de analist independent? Nu s-or simti ridicoli din postura de mame-closca ce isi lauda plozii indiferent de context si vai de capul tau daca zici ceva de rau de ei?…Parca postura de editorialist cere ceva echidistanta, ca parca nu scrie sub creatiile domnului Oanta “primit la redactie din partea diviziei editoriale BNR”. Nu le interzice nimeni sa se exprime prin presa, eu as evita insa sa iau apararea institutiei la care lucrez cand semnez ceva, pentru bun-simt . Cu Moise Guran e alta ciorba. Ati observat vreo pozitie critica vis-à-vis de BNR de cand isi face emisiunile? Daca institutia ar avea acoperitii sai in presa, Moise ar fi un soi de Turcescu nedeconspirat inca. Ma rog, presupun ca omul a fost cultivat intens, multi-bagat in seama si cu orgoliul gadilat, gandindu-se probabil si la viitorul sau, Moise face si el ce poate…

Tragand linie, cum au replicat avocatii BNR la articolul din ZF? Incercand mai intai sa distruga credibilitatea sursei (salariatii ZF au credite in franci si sunt interesati de o solutie, sunt oricum agentii de vanzari pentru avocatul Piperea, grupul de presa e insolvent dar asta nu-l impedica sa ceara ajutarea debitorilor, eventual cu bani publici), apeland apoi la populisme ieftine (daca bancile accepta rambursari la cursuri mai mici atunci pierd bani si pot bloca conturile de salarii) si in final contraargumentand din putul gandirii-nu se pot produce discriminari intre debitorii in valuta mai ales ca cei in franci sunt doar 5% din debitori iar BNR nu intervine in relatia debitor-banca decat daca stabilitatea sistemului e pusa la incercare (de aici poate veni deci salvarea debitorilor in franci; deh, gura pacatosului..). 
Mai remarcati ceva. In pozitiile oficiale-Bunicul Vasilescu-mijloacele si argumentele BNR sunt "soft" ("BNR a averizat asupra pericolului creditului in valuta"-de parca institutia ar fi una de consiliere si nu de reglementare si "exista deja solutii legale pentru atenuarea situatiei debitorilor", adica electorata, nici un atac la adresa celor cu pareri contrare) dar asta nu impiedica vocile pro-BNR din media sa adpte varianta "hard" si sa dea cu ghioaga (cum am aratat mai sus) cu multa abnegatie.

25 de comentarii:

  1. sunt curios: in scoala austriaca, al carei fan va declarati, ati gasit argumente pentru ajutarea/inlesnirea creditorilor si in favoarea distorsionarii pietii libere (atat cat mai exista)?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aveti dreptate, am facut o updatare la profit (fan al scolii austriece cu updatarile de rigoare)...asta pentru ca sunt in barca austriecilor cand vine vorba de expandarea masei monetare, dar e nevoie de updatari la capitolul bail-out. Nu sunt de acord cu salvarea actorilor institutionali (vezi bancile salvate in criza) dar cred ca statul poate interveni in favoarea micilor jucatori (IMM, persoane fizice)....iar distorsiunea pietei libere s-a produs in momentul in care lobby-ul bancar a inlaturat toate reglementarile care ingradeau expansiunea financiarelor (glass-stegal, raport rata/venituri, etc), cand au aparut corporatii gigant care dicteaza statelor si care primesc facilitati peste facilitati....mai putem vorbi de piata libera in conditiile astea?

      Ștergere
    2. In scoala austriaca se mentioneaza undeva ca statul ( adica poporul) trebuie sa salveze bancile cu 20 miliarde pe gratis? Raspunsul este evident nu? Au avut bancile voie de mila noastra? Da. Ce au dat in schimb? Nimic. Sunt 2 modele in Europa pe care statul le putea urma. 1. Islanda: Au lasat bancile sa falimenteze si au suferit enorm timp de 2-3 ani, dar soscietatea a reinviat din cenusa mai puternica ca niciodata. 2. UK: unde statul a untat bancile du peste 80 miliarde si au devinit actionar la Royal Bank of Scotland cu 83% si 40% la grupul Lloyds Bank. Noi am inventat modelul propriu : ii ajutam pe gratis. E acum vrem si noi inapoi acel serviciu.

      Ștergere
    3. Dar cine a zis ca statul trebuie sa o faca? eu chiar spun ca nu e bine ca statul sa intervina in favoarea bancilor, pentru ca astfel nu mai e capitalism, ci socializare a pierderilor.....mai cititi blogul meu

      Ștergere
  2. Pe FB s-a infiintat “Grupul clientilor cu credite in CHF”.
    M-a amuzat ca pe acest grup un domn vroia raul si celor care au credite in euro si anume: sa ajunga eur/ron 11 lei ca sa vada pe “toti sobolanii acestei tari care ne critica cum alearga in toate colturile pt solutii”.
    Domnul respectiv nu-si da seama ca un euro la 11 lei va face si francul elvetian sa coste tot 11 lei. Asta pentru ca Romania nu are curs valutar cu francul elvetian. Cursul afisat de BNR pentru franc este un raport intre eur/ron si cotatia internationala chf/eur. Deci cine vrea raul altora isi face mai mult rau singur.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu acel domn, nu v-a mai avea nimic de pierdut la 11 RON francul pentru ca a pierdut deja de azi cand cotatia e la 4. La 11 RON un EUR vor reactiona si cei cu credite in moneda europeana care vor striga dupa acelasi ajutor dupa care urla cei indatorati in CHF. Diferenta va fi doar ca pe langa epitetele alipite imprumutatilor in CHF de "prosti" si "lacomi", indatoratii in EUR vor ma fi numiti si "demagogi"!

      Ștergere
    2. pentru ca cei cu credite in eur nu stiu ca legea pt care lupta cei cu francii are aplicabilitate la toti. in plus cursul eur a fost tot timpul ajutat de bnr cand o lua razna.... in 7 ani francul a cresuct de la 1,8 la 4,5...eur a crescut cat? e normal sa isi doreasca asta..sa vada in ce situatie disperata sunt cei cu francii...

      Ștergere
  3. Alta problema a creditelor in CHF este aceea ca atunci cand ni s-a acordat creditul, banca avea o dobanda. In momentul cand CHF a scazut pentru cateva luni in 2007 de la 2,1 ron la 1,95 ron, banca a gasit imediat solutia ca sa nu ne scada rata si anume a marit dobanda chiar daca LIBOR era in scadere. Astfel, mie niciodata nu mi-a scazut rata asa cum se intampla de exemplu la alte programe, gen Prima Casa. Ceea ce inseamna ca suntem discriminati. Sunt printre noi datornici la banci care au marje in momentul de fata si de 3 (trei) ori mai mari decat la acordarea creditului. Consider ca daca bancile ar fi fair play cu clientii lor ACUM ar trebui sa-i ajute prin scaderea acestei marje astfel incat rata sa ramana asa cum a ramas si atunci cand CHF a scazut. Aici este NEDREPTATEA IMENSA care ni se face. Ca exemplu daca Raiffeisen si-ar scadea marja de la 7,5% cat o are in prezent la 3 % cat a avut-o in 2007 cand mi-a acordat creditul, rata mea nu ar depasi valoarea pe care am platit-o in decembrie 2014 nici daca CHF ar fi 5 ron. Acest mesaj trebuie sa-l transmitem tuturor acelora care cred ca noi cersim ceva de la statul roman (foarte multi din pacate - bucurosi ca am patit-o, nesolidari si fara empatie!!) Cand unii care nu merita (dar sunt agresivi) cer ajutor de la stat se face tot posibilul sa fie ajutati, iar cand noi cerem SA FIM TRATATI CORECT ni se intoarce spatele!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cristian, niciodata nu am spus ca nu sunt angajat BNR dar nu cred ca ar trebui sa ma rusinez cu asta. Nu public foarte des. Exista si alte argumente in textul publicat decat cele expuse de tine in articol.Te inseli in privinta articolelor dlui Vasilescu si le scrie singur. Daca echidistanta este din postrura de editorialist asa cum spui, poate te referi la editorialul dlui Paslaru intr-un ziar. Eu am semnat un comentariu partinitor cum spui tu pe o platforma de opinii si comentarii la care ma aflu printer membrii fondatori. Faptul ca lucrez la BNR ca angajat numai si imi permit sa iau aparerea institutiei in care lucrez cred ca doar tie iti poate parea jenant.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. salut Daniel. O institutie precum BNR are purtator de cuvant si instrumentul comunicatului de presa pentru a raspunde contestatarilor. Cand angajatii iau pixul in mana sa ii apere onoarea, initiativa e suspectata din start de PR mascat. Iar cand autorul in cauza nu se limiteaza la combaterea argumentelor contestatarilor si expunerea celor personale ci da cu toti peretii de oponenti facandu-le procese de intentie (agenti de vanzari pentru Piperea), atunci impresia generala este ca gulerele albe folosesc si la strangerea de gat a carcotasilor din presa...eu cam asta intelegeam prin jenant, imaginea de ciomagar de presa pentru om pe care il stiam echilibrat....daca eu gresesc si tu ai si alte argumente care sa-ti justifice atitudinea (despre care vom afla pe parcurs), o sa-ti prezint scuzele mele

      Ștergere
    2. http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-19141715-oficial-bnr-calitatea-mea-editorialist-nu-este-data-bnr-cei-peste-17-ani-experienta-presa-scrisa-avand-activ-nenumarate-editoriale-mii-alte-articole-presa-publicate-jurnale-prestigiu-nationa.htm

      Ștergere
  5. Daca banca se comporta legal si ne scotea comisionul de risc din prima pentru ca este ilegal dupa legea din 2010 altfel ar fi stat problema acum si poate am fi crezut vorbele BNR. Eu am platit pana acum peste 17,000 CHF pentru un credit de 100,000 si trebuie sa ma bat in instanta pentru anularea lui. Unde este BNR? Unde era BNR cand banca a modificat denumirea unilateral din risc in administrare comportandu-se ca un camatar fara scrupule? 22% din rata e comisionul acum. Deci as fii putut trece peste valorizarea CHF fara probleme. De ce am imprumutat 20 miliarde sa salvam bancile si statul nu detine nici un procent din banci acum cum s-a intamplat in UK? De ce daca boborul a platit 2o miliarde sa salveze bancile iar acum bancile nu pot sa dea 1 miliard din profit sa salveze vaca de muls adica populatia? Astea sunt problemele pe care guvernul trebuie sa le rezolve.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intradevar, acel comision de risc este ilegal. Atata timp cat la acordarea creditului banca imi percepe comision pentru analiza dosarului, acel comision ar trebi sa acopere riscul ulterior al creditarii mele. Asta ar insemna sa-si asume responsabilitatea analizei, nu sa-si traga si comision de risc pe toata durata creditului.
      De acord cu pozitia autorului articolului. Cat despre Daniel, in materilaul publicat trebuia sa ne spuna ca este angajat BNR pentru a fi considerat/interpretat caatare.

      Ștergere
  6. Electorata se va transforma in francorata :) desi suna cam revolutionar :) S i cand te gandesti ca unii bancheri recomandau francul pt credite acum vreo 2 ani dupa ce au pus pragul elvetienii :) Curat specialisti :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Intrebarea e daca dupa pun elvetienii iar pragul in cateva zile care va fi efectul? Va mai lua cineva credite in franci in urmatorii o mie de ani ?Sau va mai face cineva depozite daca ia francul peste euro si dupa asta pica iar la 1.2?

    RăspundețiȘtergere
  8. Cred ca ar trebui apasat mai tare pe raspunderea bancilor. Daca clientrul a mers sa-si ia un
    credit, el s-a dus la o banca cu prestigiu, care cu asta se ocupa ( nu s-a dus la camatari la
    care datoria creste de nu mai apuci sa o platesti toata viata ta). S-a dovedit in final ca
    banca a pus in vanzare un produs cu acte in regula care avea un viciu ascuns. Pe scurt produsul
    ar trebui inlocuit pe cheltuiala bancii. Daca am fi fost informati, ar fi fost scris in
    contract despre riscul valutar al "valutelor exotice".
    Daca tu ca si cumparator de buna credinta te duci la un magazin cu renume si cumperi un suc
    otravit esti tu de vina ca l-ai baut sau are o raspundere si cel care ti la oferit?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu toate ca produsul avea un viciu ascuns banca l-a promovat ca fiind sigur. Tin minte cum ofiterul de credit imi lauda francul ca fiind o valuta idela, fara riscuri. El avea un target, eu ma bucuram ca am gasit o banca in care relatia de tip win-win cu un client e la loc de cinste... Cat de mare e teapa pe care mi-am luat-o?!

      Ștergere
  9. Daca Elvetia va reusi prin aceasta manevra sa creeze frica de a mai face cineva credite pt speculatii dar si frica de a face depozite in franci abia atunci isi va controla moneda fara sa mai cumpere hartia igienica europenilor in cantitati masive .Sunt unii care cred acum ca Elvetia va face nani in timp ce francul se va duce peste 5.Oare nu o sa se arda si astia ca aia care credeau in pragul 1.2 ?

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu am luat credit in chf. Banca mi-a creditat contul cu chf (am auzit situatii in care banca a pus lei in cont nu chf). Pentru plati am avut nevoie de lei, prin urmare am vandut bancii intreaga suma in chf si am primit lei. Din punct de vedere al bancii lucrurile s-au echilibrat instant a primit inapoi intreaga suma in chf, cu care a putut sa ramburseze la randul ei un eventual credit in chf. Aceasta situatie s-a intamplat poate in 99% din cazuri, au fost foarte putine cazurile in care clientul a facut plati mai departe in chf. Bancile au primit intr-un termen foarte scurt inapoi intreaga suma in chf la un curs pe care ele singure l-au imps. In perioada 2008-2009 mi-au majorat de doua ori dobanda, ajungand undeva in jur de 7,5 % pe an. In momentul in care au aplicat ordonanata 50 daca nu ma insel care presupunea printre altele un calcul transparent al dobanzii de genul libor + marja, mi-a transpus in marja toata diferenta intre 7,5 si libor chf de la acel moment care era foarte proape de 0. N-am putut sa fac absolut nimic nici atunci cand mi-au mjorat dobanda de doua ori consecutiv fara sa ma intrebe macar in perioada de criza acuta, nici cand mi-au transpus totul in marja (desi am refuzat sa semnez actul aditional prin care faceau aceasta modificare). Eu n-am nevoie sa ma ajute statul sa-mi platesc ratele, am luat creditul singur si-l voi achita singur. Insa nu mi se pare corect ca toate pierderile sa fie la mine si tot castigul la banca. Daca banca a achitat dupa ce i-am vandut eu francii din credit eventualul credit pe care l-ar fi luat de undeva (desi nu sunt sigur ca a contractat un credit poate ca pur si simplu a fost o operatiune de trezorerie, a cumparat din piata franci m-a creditat pe mine, a cumparat apoi inapoi de la mine franci si i-a vandut din nou, facand mai multe operatiuni consecutive de vanzare/cumparare valuta, operatiuni pe care le face intodeauna in castig - cand i-am vandut chf-ii mi-a dat ce curs a vrut- balanta lui pe chf fiind pe 0 in final), nu a avut si nici nu are un risc valutar. Acum incaseaza venituri din dobanzi de 7,5 % / an la chf, enorm in conditiile in care in Elvetia dobanzile sunt negative de ani buni, si incaseaza venituri enorme din diferente de curs valutar.
    Dupa parerea mea ar trebui urmat circuitul banilor, sa vedem exact in fiecare situatie ce s-a intamplat, care au fost costurile bancii cu creditul pe care la dat fiecarei persoane si care au fost veniturile in fiecare caz in parte. Iar acolo unde castigurile bancii sunt nesimtite ar trebui facut ceva. Nu poti sa stai si sa privesti pasiv ca si organism de reglementare si sa vorbesti de pierderile pe care bancile le-ar avea in caz de conversie a creditelor la un curs istoric oricare ar fi el, de faptul ca oamenii trebuiau sa stie, sa anticipeze, sa se gandeasca la ce ar putea fi maine sau peste 10 ani, iar castigurile bancilor atentie sunt de peste 100%. Repet eu imi platesc ratele, sunt suparat dar le platesc, dar sunt unii oameni disperati care-si vor pierde casele, acesti oameni care au fost de buna credinta, care au luat de bune asigurarile functionarilor din banci ca se imprumuta intr-o moneda foarte sigura n-ar trebui lasati sa fie jegmaniti si aruncati apoi in strada.

    RăspundețiȘtergere

  11. A fost o greșeala a băncilor din România să ofere o creditare atât de riscanta, dar în general vorbind
    sistemul bancar din România este primitiv cu taxe pe orice operațiune bancară, lipsa ofertelor de
    investiții la bursele internationale și în bonduri. Bursele de valori din România se remarca numai
    prin lipsa de volum și prin volatilitate. Nivelul de corupție nu ajută de loc.

    Cei care s-au împrumutat în franci elvețieni (CHF) și-au asumat riscuri foarte mari. Dar greșeala cea
    mai mare a fost a bancilor care au făcut astfel de împrumuturi și care tipic pentru România s-au
    lăcomit la un profit imediat în detrimentul stabilității pe termen lung.
    Așa cum spunea și Guran s-au lăcomit la dobânzile mici de la astfel de împrumuturi și au pierdut din
    vedere riscul de schimb valutar. Nu trebuiau cunoscute multe lucruri, doar că Elveția este o țară bogată
    în care bogătașii își depun banii (mulți de tot) în special de vremuri de restriște. Iar când mulți bani intră
    într-o țară mai mica, să zicem ca Elveția, ce se întâmpla? Moneda ei începe să se întărească!
    Cu alte cuvinte francul elvețian este o monedă de depozitare și nu de împrumut, cele doua acțiuni financiare
    fiind opuse ca interese, iar a împrumuta în astfel de monedă reprezintă un risc mare, asemănător cu cel de la pariuri.
    Acțiune băncii Elveției era așteptată deoarece în timpul acestei crize sute si sute de miliarde de euro/dolari
    au intrat în Elveția, venind de peste tot Grecia, Italia, Spania, Rusia, Siria, Egypt, etc. Banca Elveției impusese o
    rată de schimb artificiala în 2011 de 1.2 CHF/Euro, dar aceasta nu mai putea fi ținută în condițiile în care Banca
    Centrală Europeană va începe quantitative easing în curând! Menținerea ratei de schimb ar costa Banca Elveției
    mult prea mult!

    CHF nu ar trebui perceput decât ca o valută "exotică" de nișă cu alte cuvinte. Este moneda unei țări mici
    cu un specific aparte - băncile și ceasurile, și ambele sunt produse de lux!
    Creșterea valorii CHF conduce la scumpirea produselor elvețiene. Dar să vedem ce anume produce Elveția
    ceasuri, ciocolată, turism în special de ski, etc. Astfel de produse corespund pieții de lux care nu prea este afectat
    de scumpiri deoarece cei care beneficiază de astfel de produse sunt dispuși să platească oricât.

    RăspundețiȘtergere

  12. Din moment ce Banca Elveției tipărește hârtiile de valoare înregistrate ca CHF, tot ei decid ce fac cu aceste
    hâtrtii. Nu prea poate nijeni din exterior să le impună ceva. Însă lucrurile pe care le-am spus mai sus
    sunt de bun simț pentru cel cu o cunoaștere financiară minimă.

    BNR-ul nu are nici un fel de pârghii asupra CHF-ului, deoarece hârtiile respective de valoare nu îi aparțin.
    BNR ar putea avea în vedere numai stabilitatea ratei de schimb a leului față de euro și poate în măsură
    mai mică față de USD. Rata de schimb CHF/Leu nu o interesează deoarece nu ar avea de ce. Mai mult
    BNR-ul nu a recomandat niciodată astfel de împrumuturi spunând că "Împrumuturile ar trebui făcute
    în moneda în care sunt veniturile" adică împrumuturile în CHF ar putea fi potrivite pentru cei cu job-uri
    stabile în Elveția. Imprumuturile în euro sunt diferite deoarece leul este parțial corelat cu Euro în vederea
    unei convergențe ulterioare cu posibila intrare a României în clubul Euro.

    Care ar fi soluția!? Probabil că acum este prea târziu dar ... acum câțiva ani când francul elvețian incepuse
    să se întărească, cei cu credite in CHF ar fi putut sa facă refinanțări pe lei (mai ales ca dobânzile in lei erau
    în scădere). Apoi, să nu uităm că Banca Elveției odată cu suspendarea pragului de 1.2 CHF/Euro a scăzut
    dobânda de referința la -0.75% (dobândă negativă, ceea ce înseamna că cei care fac depozite in CHF
    trebuie să platească 0.75% din sumă pe an!). În consecință și bancile ar trebui să scadă dobânzile la
    împrumuturile în CHF și o astfel de scădere ar putea compensa parțial creșterea CHF-ului.
    O altă măsură ar fi fost aceea ca bancile să ofere o asigurare la creșterea valorii CHF. Bineînțeles, acest
    produs ar fi o ocazie pentru bancă să facă niște bani în plus, dar ar fi fost o măsură mai sigură. Astfel
    de asigurări corespund unor operațiuni de hedging și pot corespunde unor pariuri în favoarea creșterii CHF.
    Adică căștigi cănd CHF crește în valoare și implicit aceasta compensează pentru daunele produse la
    împrumutul în CHF.

    Astfel de lucruri ar trebui cunoscute și dacă nu, atunci cel puțin băncile ar fi trebuit să informeze clienții
    despre acestea și despre cum ar trebui să procedeze. Din păcate bancile sunt pline de absolvenți de
    profil economic unde nu se învață nimic dincolo de regula trei simplă și cât este 16% din X.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. refinatatrile nu s-au putut face acu 4 ani pt ca valoarea caselor pe care le luasem cu creditul a scazut si nu ne mai incadram cu ipoteca. de fapt aici e problema..nu numai ca a s-a dublat francul dar valoarea caselor s-a micsorat cu 50%

      Ștergere
  13. Ceea ce s-a intamplat acum cu francul e un eveniment rar iar banca ar fi trebuit sa aiba asigurare pt acest tip de eveniment .Unele chiar au.Daca banca are asigurare pt astfel de risc iar clientului i s-a ascuns asta nu e normal sa transmita clientului toata cresterea de curs .

    RăspundețiȘtergere
  14. Deja nenea Jordan zice ca chf e supraevaluat rau si ca poate interveni oricand :) deci gata cu panica , manevra e clara va misca piata din vorbe ca au prins frica :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Cum au tupeul acesti „oameni” platiti din banii nostrii sa faca astfel de comentarii?!. L-am vazut cu totii pe Cinteza vorbind in Parlamentul Romaniei in comisie vorbind de parca era in Consiliul de administratie al Raiffeisen Bank spunand ca da e un pic nasol de oameni aceia cu credite in chf dar problema este ca poate fi rau pt banci o reconversie la un curs istoric. Sa fim seriosi cand bancile au propus acele contracte si cursul era 1,8 sau 2,1 sau 2,5 acele banci aveau PROFIT. Acum nu vor sa faca o reconversie la un curs de 2,5 sau 3 ca nu vor avea profit sau nu vor avea profit pe masura lacomiei?! Pai cand au propus contractele nu aveau profit destul sau s-au STIAU DE ATUNCI CA FRANCUL ELVETIAN O SA CREASCA??!!!! Bancile nu dau inapoi din lacomie!!!! Ni se spune ca in Romania expunerea pe acest tip de credit este mica ,pai atunci si diminuarea profitului bancilor ar fi MICA!!. Pt cei cu credite in euro, noi nu suntem impotriva dvs suntem impreuna impotriva clauzelor abuzive si practicilor incorecte imorale. Un adevar istoric este ca euro a fost tot timpul sutinut de BNR si francul nu poate asa nu ar fi avut o crestere de 97 la suta pana in ianuarie si 120 la suta acum.
    Răspunde

    RăspundețiȘtergere