Trump oferă o combinație de infantilism, țâfnă adolescentină, soluții economice nefuncționale și o luptă încrâncenată pentru pace care a declanșat cea mai mare cursă a înarmărilor în Vest de după Războiul Rece.
"Anexarea Canadei”, care a reconfirmat la putere partidul lui Trudeau, propunerea de a construi un resort de lux în Gaza, războiul tarifelor vamale care a început cu taxe de sute de procente aplicate Chinei și s-a sfârșit cu complimente la adresa „marelui lider” Xi, pozele în costum de Papă, promisiunea încheierii războiului din Ucraina în 24 de ore prelungită cu negocieri de pace între cele două țări, timp în care bombardierele strategice rusești au fost lovite „fără știrea lui Trump”, cearta ca la ușa cortului cu Musk, apoi negocierile cu Iranul, care au dus la atacul declanșat de Israel tot în timpul negocierilor, apelurile la evacuarea Teheranului, urmate de amânarea cu două săptămâni a atacului asupra siturilor nucleare iraniene, dar lovirea lor după prima săptămână, declararea încheierii ostilităților după un atac de răspuns al Iranului asupra unor baze goale pentru care Iranului i s-a mulțumit, deși anterior fusese amenințat cu replici devastatoare, apoi apelul la renunțarea la procesul împotriva lui Netanyahu în Israel, obsesia obținerii Premiului Nobel pentru Pace în paralel cu amenințări la adresa membrilor NATO care nu acceptă cota de 5% din PIB („Spania ar putea păți un accident urât la un moment dat”).
Lista ar putea continua și am impresia că, dacă aș adăuga din imaginație cine știe ce ciudățenie sau enormitate de care cititorii să nu fi auzit din colecția „Trump 2025”, în puține cazuri s-ar căuta confirmări pe internet, atât de firesc a devenit grotescul personajului.
Întreaga lume urmărește cu gura căscată șirul de tweet-uri ale unui individ a cărui vârstă reală pare de cel puțin cinci ori mai mică decât vârsta sa biologică, dacă e să ne luăm după vocabularul limitat, reacțiile stereotipe și crizele de isterie care coboară sub nivelul adolescenței, în prima copilărie.
Ba mai mult, pentru a putea comunica cu el, liderii lumii au început să-i împrumute stilul și limbajul, să-l flateze fără rețineri, să pluseze fără teama de ridicol, căci Trump iubește exagerările.
Scrisoarea recentă a lui Mark Rutte, secretar general al NATO, către Trump, publicată de acesta pe rețeaua Truth Social la 24 iunie 2025, conține lingușiri care amintesc de modul în care erau flatați sultanii în alte vremuri:
„Donald, ne-ai condus către un moment cu adevărat important pentru America, Europa și întreaga lume. Vei realiza ceva ce niciun președinte american nu a făcut în ultimele decenii. Europa va plăti într-un mare fel, așa cum trebuie, și va fi victoria ta.”
Cum vor plăti țări precum România, care se chinuie în aceste zile să reducă 2% din PIB din datoria publică și care ar trebui să-și dubleze cheltuielile militare anul viitor, până la 5% din PIB, nu știe nimeni. Mai ales că trebuie să achităm și ca membri NATO, și ca vasali ai Franței, către care tocmai au plecat 2 miliarde de euro.
Împăratul e gol, dar toată lumea laudă hainele sale cele noi – candidatura la Nobelul pentru Pace pentru medieri fără rezultat într-un conflict care trebuia să se încheie în 24 de ore, încetarea focului într-un alt conflict început cu binecuvântarea sa (doar nu credeți că Israelul l-a luat prin surprindere și pe Trump?), contribuția inexistentă la încheierea ostilităților dintre India și Pakistan, plățile „într-un mare fel” pe care le va suporta Europa (poate la pachet cu tarife vamale noi din 9 iulie) etc., etc.
Orbirea în fața ridicolului pare să fi devenit o nouă dimensiune a corectitudinii politice, cel puțin cât timp cei care o practică speră să obțină ceva din slugărnicia față de „Omul păcii” care, mai nou, cu campaniile sale de achiziții militare prin NATO, l-ar fi făcut să pălească de invidie și pe „Pictorul vienez”.
Și, dacă ar fi doar lupta pentru pace, viziunea schioapă de business, cursa înarmărilor și planurile de anexare a Canadei și Groenlandei... „Omul păcii” se ia la trântă și cu istoria – recent a declarat că SUA au câștigat cel de-al Doilea Război Mondial, iar bombardamentele din Iran au grăbit sfârșitul războiului, precum cele de la Hiroshima.
Mă întreb dacă Trump s-ar plictisi la un moment dat de pace și, după binemeritatul Nobel, ar dori să încerce și alte senzații tari până la finalul mandatului, eventual să dea foc unei părți din lume, precum Nero la Roma. S-ar bucura oare de aplauze la fel de energice ca acum?
E suficient ca cineva să fie anti-woke și pro-America tradițională (cu sionism la pachet) pentru a i se scuza orice enormitate? Dacă da, să nu subestimăm efectul de pendul după unul sau două mandate MAGA si revenirea woke-ismului pe steroizi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu