Ca și în urmă cu 15 ani, ieșirea din criză se face prin creșterea TVA-ului, impozitarea suplimentară a pensiilor, tăierea veniturilor bugetarilor. Cu onoarea proaspăt reperată de CCR, Băsescu poate contempla liniștit revenirea modelului anticriză croșetat în 2010 cu mânuțele umilului Boc.
Ce am avut atunci? Tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, tăierea pensiilor cu 15%, creșterea TVA de la 19% la 24%, reducerea paturilor de spital, deprecierea accentuată a leului. Și atunci, ca și acum, aveam deficit bugetar masiv (7% atunci), deficite de cont curent anterioare (13% în 2007, 11% în 2008).
Ce avem acum? Creștere a TVA-ului de la 19% la 21% (dar majorare și pe palierele TVA-ului minim până la 11% pentru categorii taxate anterior cu 5%), taxarea suplimentară a pensiilor cu 10% (se introduce CASS în pensiile mai mari de 3.000 de lei), reducerea salariilor bugetarilor tot cu circa 25% (asta înseamnă propunerea de a se acorda 5 zile concediu fără plată pe lună).
Ce este diferit? Atunci nu am avut creșterea impozitului pe dividende, cum avem acum (de la 5% s-a ajuns prin majorări succesive la 16%, bornă care va fi bifată din ianuarie 2026). Cursul nu s-a depreciat spectaculos pentru că zonele din care se extrag rentele pentru exterior sunt mai numeroase, iar lumea nu vrea să schimbe leii pe euro la un curs neprietenos când își repatriază dividendele. Pensiile rămân taxabile acum; atunci, CCR a respins impozitarea cu 15%.
După 2010, țara a rămas cu un împrumut masiv de la FMI în spate, care a fost plasat la datoria publică după un ocol pe la BNR. Acum n-a mai venit FMI, dar vin tot soiul de facturi pentru reînarmare. De pildă, Guvernul Bolojan a reușit în numai o lună să semneze contracte de 7 miliarde de euro cu francezii de la Mistral pentru rachete și cu israelienii tot pentru rachete și ceva interceptoare tip Iron Dome, că tot și-a dovedit eficiența în fața rachetelor iraniene.
Avem și legile Vexler acum, ceea ce nu s-a întâmplat în 2010, de parcă suveranismul mai avea nevoie de o palmă suplimentară după mascarada electorală din ultimele 6 luni.
Cine suferă cel mai mult? Evident, nu baza electorală a dreptei. Cota progresivă care ar fi corectat niște discrepanțe între venituri iese din discuție (pensiile speciale ar fi putut fi corectate cel mai eficient așa, fără teama că propunerea pică la CCR). Nu se pune problema impozitării pe cifra de afaceri pentru multinaționalele care fac optimizări fiscale agresive de ani buni. Impozitul pe dividende majorat îl vor plăti preponderent IMM-urile locale, care n-au habar cum se ascunde profitul prin achiziții intra-grup și consultanță babană.
Chiar și numirea noului purtător de cuvânt al Guvernului e definitorie pentru caracterul ciclic al istoriei noastre recente: o băsistă înfocată la vremea ei, cea care l-a intervievat pentru prima oară pe Coldea, doamna „colonel” Dogioiu, va purta vorbele unui guvern Bolojan care pare o reeditare a executivului Boc.
Cum de a fost posibil? Cum de am ajuns iar pe mâna „asasinilor economici”?
Ca și în pandemie, prin propagandă furibundă, prin aducerea tuturor trompetelor media la același numitor – fapt ce a generat o isterie incredibilă.
Prin manipulare și fraudă, așa cum și-a câștigat și Băsescu al doilea mandat.
Prin presiuni externe, așa cum a fost repus în funcție suspendatul Băsescu.
Prin suportul unei categorii de îmbuibați de dată recentă, care s-au temut că le vor fi diluate privilegiile și osânza (ONG-iști, securiști, bugetari de lux, corporatiști etc.), așa că s-au grăbit să voteze responsabil și „proeuropean”.
