Vă amintiți cum își umilea clienții nevaccinați Kaufland în pandemie, atunci când crease culoare din plase de sârmă care să-i separe de vaccinați? La Lidl poți fi umilit și fără pretextul pandemiei.
Nu sunt împotriva controalelor de rutină la ieșirea din magazine, atunci când firmele de pază au suspiciuni motivate, dar nu credeam că poți fi percheziționat fără motiv, fie și în România. Până am pățit-o personal într-un Lidl de cartier (Str. Turnu Măgurele 16-24, Sector 4, București).
Probabil eram din start suspect după cumpărături în valoare de numai 8,92 lei. Cine s-ar deranja pentru asemenea sumă, nu? Iar când ieși din magazin cu două pungi de patiserie în loc de un coș voluminos, e foarte posibil — în viziunea firmei de pază — să ascunzi ceva în geantă. Cel puțin așa pare să gândească firma de pază, care are rolul de a se asigura că profitul companiei nu este afectat în vreun fel de clienții locali.
Prin urmare, am fost invitat la un control de rutină la ieșirea din magazin. OK, nu am obiectat, deși părea curios că tocmai investiția mea de 8,92 lei în produsele comercializate de Lidl a trezit suspiciuni. Paznicul a constatat că produsele de pe bon se aflau asupra mea, deci nimic suspect.
Povestea nu se oprește aici: am fost rugat să arăt și geanta! Iar aici chiar am o problemă. Nu poți fi obligat să arăți bagajele personale decât dacă există probe solide că respectivul client este hoț. Dacă cineva a surprins pe camere că și-a băgat un produs în geantă, pe sub haine, în buzunar etc. Nu poți face percheziții când ți se năzare, doar pentru a da bine ca firmă de pază în ochii patronatului german.
Arăt geanta și încerc apoi să depun o reclamație online pe site-ul Lidl. Primesc imediat un răspuns automat: „Vă mulțumim pentru mesaj! Solicitarea dumneavoastră a fost înregistrată, iar în scurt timp veți primi un răspuns de la noi.”
Uite, organizare germană, mă gândesc. Să vezi că vor lua măsuri. Apoi vine următorul mesaj pe mail: „Vă mulțumim că ne-ați contactat. Ne pare extrem de rău că nu sunteți mulțumit/ă de produsul nostru. Dorim să vă prezentăm scuzele noastre și să vă mulțumim pentru că ne-ați adus la cunoștință situația. Acest lucru ne ajută să îmbunătățim în mod continuu calitatea produselor noastre.” Mi se explică apoi cum să beneficiez de garanție în baza bonului.
Deci nici măcar nu citesc reclamațiile — primești pe mail variante formatate de răspunsuri.
Mă întorc la Lidl și cer să vorbesc cu șeful de magazin. Când acesta se prezintă, cer să depun o reclamație scrisă. „Nu se mai pot depune reclamații scrise la noi, aveți un număr de telefon la care puteți semnala neregulile.”
Sun la respectivul număr de telefon. „Din cauza unor probleme tehnice nu putem răspunde apelurilor dumneavoastră. Puteți completa formularul de pe site.”
Adică sunt redirecționat la robotul cu răspunsuri formatate. Insist totuși la șeful de magazin și mergem împreună la paznicul din hol să vedem ce s-a întâmplat.
„Așa mi-a indicat șeful de tură, ați ieșit fără să aveți produsele în coș”, mi se spune. „Bine, dar ați văzut că aveam în mână ce era trecut și pe bon. De ce mi-ați cerut să vă uitați și în geantă?”
Paznicul dă vina pe șeful de tură. La insistențele mele îl sună. Îl ajut să găsească numărul — are un telefon cu butoane de vreo 100 de lei, ca din salariul de paznic, banii frumoși îi iau patronii firmelor de pază, nu paznicii.
Urmează o conversație scurtă: „Știți, e domnul de mai devreme, cred că s-a supărat.” Îi cer telefonul și vorbesc direct cu „șeful”. De fapt, încerc să o fac, pentru că după primele cuvinte îmi închide telefonul.
Îl las pe paznic scuzându-se: „Nu avem încotro. Dacă refuzăm să controlăm, suntem penalizați, putem fi dați afară.” Șeful de magazin se scuză și el: „Și pe noi ne controlează mereu, deși ne văd că lucrăm aici.”
Mi se pare totuși exclus ca firma de pază să facă exces de zel în lipsa unor indicații certe de la patronat.
Ei bine, dragi patroni nemți ai lanțului Lidl România, pe mine m-ați pierdut ca și client. Așa cum am decis în pandemie să nu mai calc pe la Kaufland, așa voi proceda de acum înainte și cu Lidl. Găsesc și în piață legume sau brânzeturi, pot renunța la cartofii din Franța și cașcavalul din Germania. Nu vreau să mai intru client și să ies hoț din magazinul vostru.
Dacă eram în SUA, toată povestea asta v-ar fi costat de v-ar fi usturat. Dar, într-un stat capturat ca al nostru, investitorii străini nu pot fi deranjați nici cu o floare, nici când au cifre de miliarde și profituri aproape inexistente în urma „optimizărilor fiscale”. Strânsul curelei e doar pentru cei mulți, nu pentru ei. Nouă ne-a rămas doar boicotul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu