Intre sabloanele fericirii si cantonamentul pentru spiritualitate

Mai nou, observ o avalansa de cursuri de spiritualizare a angajatilor din multinationale pentru o poala de bani (se pretinde subtil ca nu poti aprecia suficient ceva primit gratis), invatati sa intre in rezonanta cu propriul sine, sa isi armonizeze chakrele, sa isi vindece traumele emotionale, “sa fie in loc sa stie”(de parca profunzimea unei sfecle ar trebui sa fie targetul general), sa practice “legea atractiei”, etc, etc, pentru a atinge astfel o forma de fericire spirituala.

Ca si in cazul creditului si in ceea ce priveste spiritualitatea nu tot ce zboara se mananca, nimic nu e bun (sau rau) in proportie de 100%. Creditul poate fi ales inspirat la inceputul unui tendinte de crestere pe piata imobiliara, cat timp nu te indatorezi porceste asa cum aplecandu-te spre spiritualitate poti cadea in cap, autosuficienta sau pretiozitati gaunoase gen Dan Puric. Sunt de acord ca excesul de “minte” incomodeaza, ca e contraproductiv sa incurajezi interminabilul monolog interior, dar nici sa invidiezi stadiul de creier spalat si sa tinzi spre starea de meditatie permanenta nu cred ca ar fi de dorit. Nu stiu cum se face, dar toate citatele memorabile pe care mi le amintesc, toate experientele de viata interesante si teoriile de care m-am simtit apropiat n-au venit din partea unor guru indieni vegetativi la umbra de smochin, ci din partea unor personaje care au oscilat indelung pana sa se fixeze in adevarul propriu.

Imaginati-va 7 miliarde de oameni adoptand sabloanele fericirii occidentale puternic impregnate de materialism. Fiecare chinez cu 2 masini (una de teren), fiecare indian cu casa lui de vacanta-brrr! am putea sa ne cautam deja alta planeta. Luand in calcul un model mai decent, cel al fericirii comunitare, venind din sentimentul de apartenenta, din exersarea empatiei-s-ar putea extinde asta la nivel de Planeta? I-am lasa brusc fara job pe toti slujbasii absolutului institutionalizat, fie ei budisti, musulmani, crestini, etc, ca sa nu mai vorbesc ca asta ar fi intr-adevar sfarsitul istoriei, nu ce credea cetateanul Fukuyama cand cu caderea comunismului. Nu stiu insa daca am mai putea vorbi atunci de Umanitate (umanitate=dualitate?) ca sa nu mai zic ca am dubii serioase ca poate exista fericire in lipsa totala a nefericirii la care sa se raporteze.

Nisa spiritualitatii s-a aglomerat pe nesimtite si destui “intreprinzatori” incearca sa profite de naivitatea si banii unora care au probleme reale (sau doar imaginare) de integrare si echilibrare emotionala sau doar ifose de satisfacut. Si asta sperie si publicul celor care au ceva de oferit celorlalti, fie la nivel teoretic-conceptual, fie la cel al experientei practice. Cu spiritualitatea ca si cu internetul de altfel, iti trebuie multa energie si rabdare sa imparti graul de neghina.

Va recomand sa folositi insa cu incredere una dintre mantrele utilizate frecvent in noul curent. “Ma iubesc si ma accept asa cum sunt”. E chiar foarte buna. Ma felicit deci pentru lucrurile bune din viata mea si incerc sa ma accept in ciuda imperfectiunilor de care sunt constient. Mai important decat sa fiu fericit sau nefericit, spiritual sau materialist, habotnic sau liber-cugetator este ca pur si simplu...SUNT. E o experienta unica sa fiu in pielea mea (buna sau proasta, nu discut acum) si n-as renunta la ea nici pentru un abonament in Nirvana. Asta din simplul motiv ca nu cred in echilibrul perpetuu (imi displace deci si ideea de Rai si Iad, de condamnare sau gratie Vesnica). Orice voi cauta de aici inainte, pe orice drum voi fi tentat sa merg nu va fi la fel de important decat cautarea sau drumul in sine. De cate ori incerci sa “ingheti” ceva intr-o definitie sau convingere iti dai seama ca ai creat un efect de plan inclinat si ca fortele se reaseaza treptat. Pana la urma, singura constanta din Univers este SCHIMBAREA, cum spune un clasic in viata.

Iar in ceea ce priveste fericirea, de multe ori descoperi ca e ..retrospectiva. Stii foarte bine cand ai fost fericit dar nu poti fi la fel de sigur ca esti in momentul prezent. Cat despre spiritualitate si feluriti guru si indrumatori, un singur lucru: avem nevoie de repere pe drumul pe care mergem, ne ajuta sa ne orientam dar trebuie sa le depasim daca vrem sa inaintam.