O magarie cat casa: coafarea bilanturilor bancilor pe spinarea contribuabilului si “salvarea” lui ulterioara prin inflatie

Am avut mai intai asumare de riscuri porcesti de catre sistemul bancar. Bule imobiliare create mai peste tot in lume, credite super-generoase accesate de cei care nu si le permiteau. La un moment dat numarul celor dispusi sa incerce creditul pe viata a scazut dramatic, preturile au inceput si ele in curand sa dea inapoi. Bancile s-au vazut asadar confruntate cu pierderi, putinul lor capital a fost facut praf de ajustarea valorii activelor pe masura ce debitorii se declarau in incapacitate de plata. Ce s-a intamplat apoi?

Statele au intrat in joc salvand pe cei care nu meritau asta. Erau prea mari sa cada rechinii din financiar-bancar, de parca in capitalism alocarea gresita a capitalului trebuia premiata si nu penalizata prin faliment. Ei bine, vesti proaste. Activele neperformante sunt tot acolo, in bilanturi, desi imprumuturile de la stat si noi norme de declarare a valorii acestora (in nici un caz prin marcare la pretul pietei!) au dat o vreme impresia ca se pot ascunde. In plus, statele au nevoie de imprumuturi pentru a-si finanta deficitele, deficite adancite de schemele de salvare a sistemului bancar. Care este solutia? Una care sa impace si capra bugetara si varza financiar-bancara.

Bancile centrale ofera bancilor fonduri nelimitate, la costuri derizorii, cu care bancile crediteaza apoi statele, la dobanzi ceva mai mari, diferenta insemnand profit pentru banci. Vezi de pilda BNR care imprumuta bancile cu 6,25% pentru ca acestea sa mearga repede la Ministerul Finantelor si sa-l imprumute cu 7%. Cu titlurile de stat proaspat achizitionate si puse drept garantie se merge din nou la BNR cu mana intinsa pentru noi fonduri si ciclul se reia. Simultan, bancile centrale au programe de rascumparare de active toxice oferite de banci (bonduri ale porcusorilor de pilda) transferand in bilanturile proprii mizeria de sub presul bancilor.

Cum naiba se iese din aceasta babilonie, cu datorie suverana in crestere perfuzata in bilanturile bancilor? Cu taxe si impozite mai mari pentru ca prostimea sa acopere costurile? Se poate incerca, dar riscul este dinamitarea cresterii economice prin strangularea puterii de cumparare si implicit a cererii. Cu alte cuvinte, deflatia va fi doar o paranteza, inflatia urmand sa stearga repede urmele si sa dea o noua sansa consumului. Vom avea deci inflatie si dobanzi de politica monetara scazute, doar n-o sa vreti ca statele sa nu se poata finanta si refinanta, nu? Asta inseamna ca ponderea datoriilor va scadea gradual, proportional cu valoarea economiilor celor putini care poseda asa ceva.

In concluzie: Statele sunt prea datoare pentru a-si permite deflatia, la fel contribuabilii (in deflatie ponderea datoriilor creste). Dobanzile de politica monetara vor ramane multa vreme jos, ceea ce nu se va intampla cu preturile. Sigur, vor exista mai multe viteze aici, unde s-au facut anterior excese cresterile nu vor apare decat in ultima faza inflationista. Mai devreme sau mai tarziu inflatia o sa apara, cu atat mai repede cu cat statele sunt dispuse sa isi asume mai multa datorie in acest moment. Chiar daca acum cash-ul pare rege, la un moment dat cash-ul o sa fie gunoi la propriu. E doar o chestie de fler si instinct de acum. Castiga cine sesizeaza momentul optim de a iesi din depozite sau de a scoate banul de sub saltea pentru a cumpara la sfarsitul deflatiei ce se poate (actiuni, terenuri agricole, aur-daca ii mai scade pretul, etc). Va recomand un articol inteligent de Florin Catu pe care il gasiti aici.