Cand 10.000 de politisti au parasit schema MAI in acest an, s-a invocat media europeana, eram mult prea bine reprezentati la sectiunea “cashchete”. Cat priveste “ochii albastri” comparatiile se fac mai greu, numarul alor nostri e informatie clasificata. Bugetele lor insa nu, iata cateva paralele interesante privind cheltuielile cu personalul ale SRI+SIE+STS+SPP in 2012 vs. restul lumii. Stiati de pilda ca toate salariile din invatamant, cumulate, sunt cu 10% mai mici decat salariile din “servicii”(si nici macar n-am luat in discutie toate salariile baietilor, exista servicii plasate sub umbrele mai largi, gen DGIPI, unde bugetele sunt mai greu de dibuit)? Sau ca salariile din cele 4 institutii “ochiul si timpanul” acopera salariile cumulate din Ministerul Economiei, Muncii, Transporturilor, Sanatatii, Comunicatiilor? Pai austeritatea asta e doar pentru catei, nu si pentru dulaii sub acoperire? Apropo, am scazut demografic, luam in discutie scaderea numarului de parlamentari si nu diluam si serviciile de informatii?
Bugetul pe 2012 este unul auster, cu reduceri de cheltuieli cu personalul bugetar, alocari mai sarace pentru asistenta sociala, etc. Sunt insa cativa privilegiati care primesc mai multi bani pentru angajatii din dotare. Exact unde merge mai bine in Romania: justitia, ministerul public, SRI, STS, SPP, SIE se vor lua mai multi bani. Daca de la Munca, Transporturi, Economie, Sanatate si Comunicatii se taie intre 9-24%, la servicii baietii sunt remunerati cu un plus de 2,5-4%. Bugetele institutiilor in cauza au continuat sa se umfle incontrolabil in ultimii zece ani fiind de cateva ori mai mari decat in 2000 de pilda. In intervalul 2000-2008 bugetele celor patru institutii au crescut cu procente cuprinse intre 400-800% (cel mai mult SPP, SRI are “:doar” 531% plus). Iar intre 2008-2011, ani de criza si austeritate, au fost indexate cel putin proportional cu inflatia (in 2011 SRI a primit totusi pentru angajati cu 17% mai multi bani ca in 2010). In momentul de fata, costurile cu personalul ating 1,1 miliarde lei in cele 4 institutii (729 milioane lei SRI, 103 milioane lei SPP, 106 milioane SIE si 156 milioane STS). Ministerul Educatiei cheltuie cu angajatii sai mai putin de 1,1 miliarde lei iar in Sanatate cheltuielile de personal sunt de numai 204 milioane lei.
Binenteles, un om din servicii nu se poate trage la vatra cu pensie modesta la cata informatie a inmagazinat. Pensiile speciale au crescut dupa reforma sistemului cu 17% fata de 2010, in timp ce restul muritorilor pensionari iau mai putini bani decat atunci. De altfel, o pensie medie din SRI (3000 lei) este de peste 4 ori mai mare decat pensia medie pentru restul lumii, pentru “nespeciali”adica (747 lei). Una peste alta, daca veniturile serviciilor erau asa in 1989 mai intelegeam ceva, costa sa ai 22 milioane de hamesiti sub observatie, sa pazesti secrete economice, sa lupti cu “bubulii” imperialisti. Dar asa? Cand facem parte dintr-o alianta a tuturor impotriva mai nimanui (NATO), cand nu mai avem secrete economice pentru ca nu mai avem economie totul venind din import, cand suntem in criza si taiem salarii si in curand pensii, cand facem parada de austeritate, cum naiba de ingrasam zeci de mii de securisti?!? Pai unde sunt bugetarii grasi care cocoseaza bietul angajat de la privat?
In definitiv, cati angajati o avea SRI-ul? FBI, o institutie care a auzit de transparenta, are 33.000, din care 13.000 (!) agenti si restul auxiliari (traducatori, analisti, angajati la “tehnic”, etc). Pai SUA are o populatie de vreo 15 ori mai mare decat Romania, are secrete de aparat si amenintari teroriste de constracarat, in mod serios. Ar insemna ca 2.000 de vigilenti ne ajung si noua? Sa ne raportam mai bine la cei 4000 de angajati MI5?
De ce se vorbeste atunci de peste 12.000 la SRI, peste 3000 la SIE, ceva mai putin la DGIPI, cifre oferite de fosti sefi ai institutiilor in cauza (aici)? Si presupun ca cifrele sunt modeste, fiind oferite inainte de 2008, dupa care tot sectorul bugetar a explodat numeric. Pana la urma intrebarea care se pune este urmatoarea: isi permite Romania servicii speciale atat de stufoase? Daca da, faceti-o domnilor guvernanti transparent, sa plateasca fiecare lefegiu din Romania o taxa pentru “siguranta nationala”, taxa Big Brother, sa stim cel putin o socoteala.
Se afișează postările cu eticheta analize. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta analize. Afișați toate postările
luni, 14 noiembrie 2011
miercuri, 9 noiembrie 2011
Statul politienesc poate fi ultima masura anti-criza
Daca autoritatile vor continua sa salveze principalii beneficiari ai crizei cu banii victimelor acesteia, cum au facut pana acum, violenta nascuta din frustrarile strazii poate deveni pretextul potrivit pentru restrangerea libertatilor cetatenesti dupa modelul 11 septembrie (bineinteles, cu un scop “nobil”-apararea vietii si proprietatii cetatenilor onesti).Spre deosebire insa de teroristii religiosi sau politici, teroristii financiari au scapat momentan cu o cearta parinteasca si bonusuri intacte
Repetitia generala s-a facut la Londra, infiltrarea miscarii “Ocupy Wall Street” cu anarhisti si provocatori poate oferi pretextul asteptat de autoritati in SUA iar grecii, spaniolii, italienii vor contribui la randul lor la tabloul haosului global pentru eradicarea caruia autoritatile vor primi tot mai multe somatii sa intervina din partea comunitatii de afaceri si a “oamenilor de bine” de pretutindeni. Dupa toate seturile de masuri anti-criza adoptate pana acum care mai mult au adancit-o, conservarea privilegiilor si a marilor averi dobandit in anii de boom nu poate fi obtinuta decat printr-un regim de mana forte iar asta pare o explicatie posibila a “lipsei de inspiratie” de care au dat dovada factorii de decizie in ultimii 4 ani. Cand bancile au fost salvate cu bani publici, cine isi imagina ca oamenii simpli, deja afundati in datorii, vor accepta senini sa preia si nota asta de plata?
In plus, s-a facut ceva intre timp pentru a descuraja macar pe viitor mentalitatea speculativa? Taxarea tranzactiilor financiare pentru care se impauneaza Sarkozy (pe lista de prioritati pentru...2012 in Europa, SUA nefiind de acord) nu e decat praf in ochii celor saraci cu duhul. Nu tranzactiile speculative trebuie taxate ci profiturile speculative. Ce-i impiedica pe robotii care fac grosul tranzactiilor la bursele din SUA sa fie mai activi pentru a compensa modesta taxa impusa de autoritati? Alta ar fi situatia daca grosul profiturilor obtinute din astfel de speculatii (operatiunile cu derivate derulate de entitati fara capacitati productive, detinerile de actiuni sub o anumita perioada minima, speculatiile cu CDS-uri din partea celor care nu detin efectiv bonduri, etc) ar ajunge la stat. Similar, despre proscrierea paradisurilor fiscale se vorbeste din 2009 fara rezultate palpabile. Bancile salvate de state pot da in continuare bonusuri si dividende. Si exemplele de decizii in favoarea celor vinovati de criza si dispretul suveran al celor loviti dar pusi sa plateasca oalele sparte pot continua.
In Romania, mi-e teama ca vom utiliza o buna parte din imprumutul FMI pentru a cumpara pe varful crizei gaoacele parasite ale catorva banci straine proaspat falimentare. Oricum, faptul ca un stat cu probleme de finantare precum Romania trebuie sa isi majoreze anul viitor contributia la FMI cu peste 800 milioane euro pentru ca institutia sa poata “lupta” mai bine cu criza, spune multe Simultan, s-au taiat otova salarii si cat p-aici pensii dar au ramas neatinse marile averi facute prin spolierea statului in ultimii 20 de ani, nu avem o lege a falimentului personal, nici vorba de taxarea bancilor,etc.
Cum va reactiona electoratul in cele din urma? Resemnandu-se sa plateasca generatii pentru lacomia si prostia gulerelor albe din financiar-bancar si complicitatile politicienilor? Strangand cuminte cureaua? Sau rabufnind in miscari violente abil incurajate de puterea politica? Totul este ca replicile violente sa vina relativ repede, cand nemultumirea generala nu a apucat inca sa se coaguleze sub un anumit steag, cand nu exista inca platforme politice si revendicari punctuale iar Strada nu s-a transformat in concurent pentru actiuala clasa politica. Represiunea si restrangerea preventiva a libertatilor cetatenesti (“pentru ca astfel de excese sa nu se mai repete”) este posibila cat timp miscarile de protest sunt expresia unor grupuri eterogene, amestec de flower-power, fani Che Guevara & Bakunin si ecologisti/spiritualisti aerieni. Cat timp nemultumitii pot atrage simpatii dar nu si voturi, cat timp doar critica fara sa ofere alternative inchegate miscarile de protest pot fi “ajutate” usor sa devina generatoare de haos si amenintari la adresa cetatenilor responsabili si tratate ca atare. Daca avem ghinion, asta se va si intampla si vom avea si austeritate economica si incorsetare a libertatii de expresie. Daca avem noroc, clasa politica se poate pricopsi cu un concurent serios care sa forteze in timp schimbarea actualului echilibru de forte.
Repetitia generala s-a facut la Londra, infiltrarea miscarii “Ocupy Wall Street” cu anarhisti si provocatori poate oferi pretextul asteptat de autoritati in SUA iar grecii, spaniolii, italienii vor contribui la randul lor la tabloul haosului global pentru eradicarea caruia autoritatile vor primi tot mai multe somatii sa intervina din partea comunitatii de afaceri si a “oamenilor de bine” de pretutindeni. Dupa toate seturile de masuri anti-criza adoptate pana acum care mai mult au adancit-o, conservarea privilegiilor si a marilor averi dobandit in anii de boom nu poate fi obtinuta decat printr-un regim de mana forte iar asta pare o explicatie posibila a “lipsei de inspiratie” de care au dat dovada factorii de decizie in ultimii 4 ani. Cand bancile au fost salvate cu bani publici, cine isi imagina ca oamenii simpli, deja afundati in datorii, vor accepta senini sa preia si nota asta de plata?
In plus, s-a facut ceva intre timp pentru a descuraja macar pe viitor mentalitatea speculativa? Taxarea tranzactiilor financiare pentru care se impauneaza Sarkozy (pe lista de prioritati pentru...2012 in Europa, SUA nefiind de acord) nu e decat praf in ochii celor saraci cu duhul. Nu tranzactiile speculative trebuie taxate ci profiturile speculative. Ce-i impiedica pe robotii care fac grosul tranzactiilor la bursele din SUA sa fie mai activi pentru a compensa modesta taxa impusa de autoritati? Alta ar fi situatia daca grosul profiturilor obtinute din astfel de speculatii (operatiunile cu derivate derulate de entitati fara capacitati productive, detinerile de actiuni sub o anumita perioada minima, speculatiile cu CDS-uri din partea celor care nu detin efectiv bonduri, etc) ar ajunge la stat. Similar, despre proscrierea paradisurilor fiscale se vorbeste din 2009 fara rezultate palpabile. Bancile salvate de state pot da in continuare bonusuri si dividende. Si exemplele de decizii in favoarea celor vinovati de criza si dispretul suveran al celor loviti dar pusi sa plateasca oalele sparte pot continua.
In Romania, mi-e teama ca vom utiliza o buna parte din imprumutul FMI pentru a cumpara pe varful crizei gaoacele parasite ale catorva banci straine proaspat falimentare. Oricum, faptul ca un stat cu probleme de finantare precum Romania trebuie sa isi majoreze anul viitor contributia la FMI cu peste 800 milioane euro pentru ca institutia sa poata “lupta” mai bine cu criza, spune multe Simultan, s-au taiat otova salarii si cat p-aici pensii dar au ramas neatinse marile averi facute prin spolierea statului in ultimii 20 de ani, nu avem o lege a falimentului personal, nici vorba de taxarea bancilor,etc.
Cum va reactiona electoratul in cele din urma? Resemnandu-se sa plateasca generatii pentru lacomia si prostia gulerelor albe din financiar-bancar si complicitatile politicienilor? Strangand cuminte cureaua? Sau rabufnind in miscari violente abil incurajate de puterea politica? Totul este ca replicile violente sa vina relativ repede, cand nemultumirea generala nu a apucat inca sa se coaguleze sub un anumit steag, cand nu exista inca platforme politice si revendicari punctuale iar Strada nu s-a transformat in concurent pentru actiuala clasa politica. Represiunea si restrangerea preventiva a libertatilor cetatenesti (“pentru ca astfel de excese sa nu se mai repete”) este posibila cat timp miscarile de protest sunt expresia unor grupuri eterogene, amestec de flower-power, fani Che Guevara & Bakunin si ecologisti/spiritualisti aerieni. Cat timp nemultumitii pot atrage simpatii dar nu si voturi, cat timp doar critica fara sa ofere alternative inchegate miscarile de protest pot fi “ajutate” usor sa devina generatoare de haos si amenintari la adresa cetatenilor responsabili si tratate ca atare. Daca avem ghinion, asta se va si intampla si vom avea si austeritate economica si incorsetare a libertatii de expresie. Daca avem noroc, clasa politica se poate pricopsi cu un concurent serios care sa forteze in timp schimbarea actualului echilibru de forte.
joi, 13 octombrie 2011
Ghid pentru interpretarea declaratiilor oficiale: optimism fortat vs. pesimism simulat
Cativa sefi de banci centrale (Trichet, Mervyn King) au dat recent cu pesimismul in capul electoratului. Sunt depresivi sau doar ...imaginativi? Spun brusc adevarul sau fac doar mai suportabila doctoria amara ce urmeaza sa fie administrata contribuabilului? Sa vedem mai intai in ce context este folosit de regula optimismul/pesimismul.
“Ne asteptam la cea mai grava criza din 1930 incoace” afirma in urma cu cateva zile seful Bancii Angliei, King (vezi aici). Sperietura destinata bizonului britanic venea imediat dupa noi injectii masive de lichiditate. “Tiparim bani (e vorba de un program de cumparare de obligatiuni guvernamentale) pentru ca nu sunt suficienti in economie”. Cu alte cuvinte, va diminuam puterea de cumparare, va ciuntim economiile (inflatia se apropie de 5% in Marea Britanie in vreme ce dobanda de politica monetara e 0,5%) dar ce putem face avand in vedere amenintarile cu care ne confruntam? In definitiv, un artificiu banal de justificare a unor masuri impopulare: anunti ca vine potopul, confisti umbrelele si apoi bizonul rasufla usurat “bine ca era doar o ploaie de vara si mi-au lasat macar cizmele de cauciuc”. Va amintiti de altfel de discursul autoritatilor cand au anuntat taierea salariilor, pensiilor si majorarea TVA.
Un alt panicos de ultima ora este musiu Trichet. “Problemele cu care se confruntă zona euro pun in pericol întreaga economie mondială, iar criza a atins o „dimensiune sistemica“, a declarat luni Jean-Claude Trichet, presedintele Băncii Centrale Europene. Riscul ca socurile economice sa se extinda tot mai mult in sectorul financiar a crescut semnificativ”. In ce context face viitorul “ex” de la BCE declaratia asta apocaliptica? In contextul in care Franta si Germania au anuntat ca pun la punct un plan de recapitalizare a bancilor si de rezolvare a crizei grecesti (probabil prin stergerea unei parti substantiale din datorie). Cu ce banuti se va face acest lucru? Pai cu banutii tuturor contribuabililor, doar n-o sa fie impozitati exclusiv bogatii Europei, nu? Iar ca saracii sa mai salveze odata bogatii din banci trebuie sa li se arate o pisica mare de tot. Va fi ca in ‘29-‘33, poate muuult-muuult mai rau daca nu acceptati inca un sacrificiu pentru pielea bancherilor. Cam asta e mesajul.
Totusi, cand sunt oficialii optimisti? Pai, simplu, cand vor sa justifice dinamitarea masurilor prudente luate anterior, cand sunt avocatii dereglementarii, etc. Amintiti-va de BNR si majorarea raportului rata/venituri in 2007 pentru creditaci, pe varf de bula imobiliara, de cresterea pensiilor inainte de criza in Romania, de renuntarea la separatia banci de investitii-banci comerciale in SUA, etc.
Onestitatea e o marfa rara spre inexistenta in discursul public, practicata cel mult din opozitie de partidele de “nisa”. Pentru putere insa singura strategie este “batul si morcovul”. De inteles daca ne raportam la gusturile publicului majoritar, la emisiunile care fac rating si ziarele care mai vand cate ceva. Poate de asta sunt inghitite pe nemestecate genul asta de argumente.
“Ne asteptam la cea mai grava criza din 1930 incoace” afirma in urma cu cateva zile seful Bancii Angliei, King (vezi aici). Sperietura destinata bizonului britanic venea imediat dupa noi injectii masive de lichiditate. “Tiparim bani (e vorba de un program de cumparare de obligatiuni guvernamentale) pentru ca nu sunt suficienti in economie”. Cu alte cuvinte, va diminuam puterea de cumparare, va ciuntim economiile (inflatia se apropie de 5% in Marea Britanie in vreme ce dobanda de politica monetara e 0,5%) dar ce putem face avand in vedere amenintarile cu care ne confruntam? In definitiv, un artificiu banal de justificare a unor masuri impopulare: anunti ca vine potopul, confisti umbrelele si apoi bizonul rasufla usurat “bine ca era doar o ploaie de vara si mi-au lasat macar cizmele de cauciuc”. Va amintiti de altfel de discursul autoritatilor cand au anuntat taierea salariilor, pensiilor si majorarea TVA.
Un alt panicos de ultima ora este musiu Trichet. “Problemele cu care se confruntă zona euro pun in pericol întreaga economie mondială, iar criza a atins o „dimensiune sistemica“, a declarat luni Jean-Claude Trichet, presedintele Băncii Centrale Europene. Riscul ca socurile economice sa se extinda tot mai mult in sectorul financiar a crescut semnificativ”. In ce context face viitorul “ex” de la BCE declaratia asta apocaliptica? In contextul in care Franta si Germania au anuntat ca pun la punct un plan de recapitalizare a bancilor si de rezolvare a crizei grecesti (probabil prin stergerea unei parti substantiale din datorie). Cu ce banuti se va face acest lucru? Pai cu banutii tuturor contribuabililor, doar n-o sa fie impozitati exclusiv bogatii Europei, nu? Iar ca saracii sa mai salveze odata bogatii din banci trebuie sa li se arate o pisica mare de tot. Va fi ca in ‘29-‘33, poate muuult-muuult mai rau daca nu acceptati inca un sacrificiu pentru pielea bancherilor. Cam asta e mesajul.
Totusi, cand sunt oficialii optimisti? Pai, simplu, cand vor sa justifice dinamitarea masurilor prudente luate anterior, cand sunt avocatii dereglementarii, etc. Amintiti-va de BNR si majorarea raportului rata/venituri in 2007 pentru creditaci, pe varf de bula imobiliara, de cresterea pensiilor inainte de criza in Romania, de renuntarea la separatia banci de investitii-banci comerciale in SUA, etc.
Onestitatea e o marfa rara spre inexistenta in discursul public, practicata cel mult din opozitie de partidele de “nisa”. Pentru putere insa singura strategie este “batul si morcovul”. De inteles daca ne raportam la gusturile publicului majoritar, la emisiunile care fac rating si ziarele care mai vand cate ceva. Poate de asta sunt inghitite pe nemestecate genul asta de argumente.
luni, 3 octombrie 2011
O magarie cat casa: coafarea bilanturilor bancilor pe spinarea contribuabilului si “salvarea” lui ulterioara prin inflatie
Am avut mai intai asumare de riscuri porcesti de catre sistemul bancar. Bule imobiliare create mai peste tot in lume, credite super-generoase accesate de cei care nu si le permiteau. La un moment dat numarul celor dispusi sa incerce creditul pe viata a scazut dramatic, preturile au inceput si ele in curand sa dea inapoi. Bancile s-au vazut asadar confruntate cu pierderi, putinul lor capital a fost facut praf de ajustarea valorii activelor pe masura ce debitorii se declarau in incapacitate de plata. Ce s-a intamplat apoi?
Statele au intrat in joc salvand pe cei care nu meritau asta. Erau prea mari sa cada rechinii din financiar-bancar, de parca in capitalism alocarea gresita a capitalului trebuia premiata si nu penalizata prin faliment. Ei bine, vesti proaste. Activele neperformante sunt tot acolo, in bilanturi, desi imprumuturile de la stat si noi norme de declarare a valorii acestora (in nici un caz prin marcare la pretul pietei!) au dat o vreme impresia ca se pot ascunde. In plus, statele au nevoie de imprumuturi pentru a-si finanta deficitele, deficite adancite de schemele de salvare a sistemului bancar. Care este solutia? Una care sa impace si capra bugetara si varza financiar-bancara.
Bancile centrale ofera bancilor fonduri nelimitate, la costuri derizorii, cu care bancile crediteaza apoi statele, la dobanzi ceva mai mari, diferenta insemnand profit pentru banci. Vezi de pilda BNR care imprumuta bancile cu 6,25% pentru ca acestea sa mearga repede la Ministerul Finantelor si sa-l imprumute cu 7%. Cu titlurile de stat proaspat achizitionate si puse drept garantie se merge din nou la BNR cu mana intinsa pentru noi fonduri si ciclul se reia. Simultan, bancile centrale au programe de rascumparare de active toxice oferite de banci (bonduri ale porcusorilor de pilda) transferand in bilanturile proprii mizeria de sub presul bancilor.
Cum naiba se iese din aceasta babilonie, cu datorie suverana in crestere perfuzata in bilanturile bancilor? Cu taxe si impozite mai mari pentru ca prostimea sa acopere costurile? Se poate incerca, dar riscul este dinamitarea cresterii economice prin strangularea puterii de cumparare si implicit a cererii. Cu alte cuvinte, deflatia va fi doar o paranteza, inflatia urmand sa stearga repede urmele si sa dea o noua sansa consumului. Vom avea deci inflatie si dobanzi de politica monetara scazute, doar n-o sa vreti ca statele sa nu se poata finanta si refinanta, nu? Asta inseamna ca ponderea datoriilor va scadea gradual, proportional cu valoarea economiilor celor putini care poseda asa ceva.
In concluzie: Statele sunt prea datoare pentru a-si permite deflatia, la fel contribuabilii (in deflatie ponderea datoriilor creste). Dobanzile de politica monetara vor ramane multa vreme jos, ceea ce nu se va intampla cu preturile. Sigur, vor exista mai multe viteze aici, unde s-au facut anterior excese cresterile nu vor apare decat in ultima faza inflationista. Mai devreme sau mai tarziu inflatia o sa apara, cu atat mai repede cu cat statele sunt dispuse sa isi asume mai multa datorie in acest moment. Chiar daca acum cash-ul pare rege, la un moment dat cash-ul o sa fie gunoi la propriu. E doar o chestie de fler si instinct de acum. Castiga cine sesizeaza momentul optim de a iesi din depozite sau de a scoate banul de sub saltea pentru a cumpara la sfarsitul deflatiei ce se poate (actiuni, terenuri agricole, aur-daca ii mai scade pretul, etc). Va recomand un articol inteligent de Florin Catu pe care il gasiti aici.
Statele au intrat in joc salvand pe cei care nu meritau asta. Erau prea mari sa cada rechinii din financiar-bancar, de parca in capitalism alocarea gresita a capitalului trebuia premiata si nu penalizata prin faliment. Ei bine, vesti proaste. Activele neperformante sunt tot acolo, in bilanturi, desi imprumuturile de la stat si noi norme de declarare a valorii acestora (in nici un caz prin marcare la pretul pietei!) au dat o vreme impresia ca se pot ascunde. In plus, statele au nevoie de imprumuturi pentru a-si finanta deficitele, deficite adancite de schemele de salvare a sistemului bancar. Care este solutia? Una care sa impace si capra bugetara si varza financiar-bancara.
Bancile centrale ofera bancilor fonduri nelimitate, la costuri derizorii, cu care bancile crediteaza apoi statele, la dobanzi ceva mai mari, diferenta insemnand profit pentru banci. Vezi de pilda BNR care imprumuta bancile cu 6,25% pentru ca acestea sa mearga repede la Ministerul Finantelor si sa-l imprumute cu 7%. Cu titlurile de stat proaspat achizitionate si puse drept garantie se merge din nou la BNR cu mana intinsa pentru noi fonduri si ciclul se reia. Simultan, bancile centrale au programe de rascumparare de active toxice oferite de banci (bonduri ale porcusorilor de pilda) transferand in bilanturile proprii mizeria de sub presul bancilor.
Cum naiba se iese din aceasta babilonie, cu datorie suverana in crestere perfuzata in bilanturile bancilor? Cu taxe si impozite mai mari pentru ca prostimea sa acopere costurile? Se poate incerca, dar riscul este dinamitarea cresterii economice prin strangularea puterii de cumparare si implicit a cererii. Cu alte cuvinte, deflatia va fi doar o paranteza, inflatia urmand sa stearga repede urmele si sa dea o noua sansa consumului. Vom avea deci inflatie si dobanzi de politica monetara scazute, doar n-o sa vreti ca statele sa nu se poata finanta si refinanta, nu? Asta inseamna ca ponderea datoriilor va scadea gradual, proportional cu valoarea economiilor celor putini care poseda asa ceva.
In concluzie: Statele sunt prea datoare pentru a-si permite deflatia, la fel contribuabilii (in deflatie ponderea datoriilor creste). Dobanzile de politica monetara vor ramane multa vreme jos, ceea ce nu se va intampla cu preturile. Sigur, vor exista mai multe viteze aici, unde s-au facut anterior excese cresterile nu vor apare decat in ultima faza inflationista. Mai devreme sau mai tarziu inflatia o sa apara, cu atat mai repede cu cat statele sunt dispuse sa isi asume mai multa datorie in acest moment. Chiar daca acum cash-ul pare rege, la un moment dat cash-ul o sa fie gunoi la propriu. E doar o chestie de fler si instinct de acum. Castiga cine sesizeaza momentul optim de a iesi din depozite sau de a scoate banul de sub saltea pentru a cumpara la sfarsitul deflatiei ce se poate (actiuni, terenuri agricole, aur-daca ii mai scade pretul, etc). Va recomand un articol inteligent de Florin Catu pe care il gasiti aici.
sâmbătă, 17 septembrie 2011
De la victimizarea nereusita a lui DD la otravirea strategica a Albei ca Zapada
Ce faci ca partid erodat de guvernare si fara dezlegare la pomeni electorale in postul Crizei? Inventezi niste constructii politice care sa rupa din voturile adversarilor. Ghinion, desi interzis in cascada la tribunal, partidul otevistilor gandit sa ia din electoratul cu IQ modest al stangii (PSD) nu creste in sondaje. Intra deci in scena parintele Albei ca Zapada proaspat martirizat la Cotroceni dar apt sa pretinda o felie din electoratul dreptei (PNL).
Ce poate face PDL ca sa intoarca raportul de forte din prezent? Acordul cu FMI, criza datoriilor suverane din Europa nu lasa prea mult spatiu de manevra. Electoratul, oricum deprins cu exercitiul votului negativ, nu mai poate fi intors usor de la urne, desi scenarii reusite gen intalnirea de taina Geoana-Vantu s-ar mai putea imagina. E necesara aparitia unor partide de buzunar care sa poata rupe felii din voturile USL, chiar daca nu suficient de mari pentru a le permite accesul in Parlament. Avem deci o alternativa pentru votantul grobian de stanga in Partidul Poporului, “ultra-persecutat” la Tribunal (ciocoizarea lui Oprescu la OTV, sustinut discret de USL pentru primaria Bucurestiului, arata destul de clar ce politica de aliante va practica DD).
Pentru felia de dreapta din electoratul USL s-a pregatit o constructie cu discurs inchegat si lideri mai credibili. Proaspat martirizat, Sebastian Lazaroiu va putea canta de acum partitura rupturii de Cotroceni mergand pana la declansarea unei cruciade soft anti-PDL. Si nici nu e nevoie ca cele doua partide sa rupa multe procente din voturile PSL, e suficient doar vreo 10-15%. De restul se vor ocupa organizatorii alegerilor din strainatate, strategii electorali ai PDL (trebuie s-o recunosc, chiar foarte inspirati, cei care-i potrivesc pasii lui Basescu imi aduc aminte de Boris Eltin dansand ca un urs in direct cu ani in urma si inmuind decisiv inima electoratului) , prostia proverbiala a PSD, etc. Iar cu un rezultat strans in alegeri mai poti sa-l condamni pe Basescu ca nu numeste un premier de la USL?
Ce poate face PDL ca sa intoarca raportul de forte din prezent? Acordul cu FMI, criza datoriilor suverane din Europa nu lasa prea mult spatiu de manevra. Electoratul, oricum deprins cu exercitiul votului negativ, nu mai poate fi intors usor de la urne, desi scenarii reusite gen intalnirea de taina Geoana-Vantu s-ar mai putea imagina. E necesara aparitia unor partide de buzunar care sa poata rupe felii din voturile USL, chiar daca nu suficient de mari pentru a le permite accesul in Parlament. Avem deci o alternativa pentru votantul grobian de stanga in Partidul Poporului, “ultra-persecutat” la Tribunal (ciocoizarea lui Oprescu la OTV, sustinut discret de USL pentru primaria Bucurestiului, arata destul de clar ce politica de aliante va practica DD).
Pentru felia de dreapta din electoratul USL s-a pregatit o constructie cu discurs inchegat si lideri mai credibili. Proaspat martirizat, Sebastian Lazaroiu va putea canta de acum partitura rupturii de Cotroceni mergand pana la declansarea unei cruciade soft anti-PDL. Si nici nu e nevoie ca cele doua partide sa rupa multe procente din voturile PSL, e suficient doar vreo 10-15%. De restul se vor ocupa organizatorii alegerilor din strainatate, strategii electorali ai PDL (trebuie s-o recunosc, chiar foarte inspirati, cei care-i potrivesc pasii lui Basescu imi aduc aminte de Boris Eltin dansand ca un urs in direct cu ani in urma si inmuind decisiv inima electoratului) , prostia proverbiala a PSD, etc. Iar cu un rezultat strans in alegeri mai poti sa-l condamni pe Basescu ca nu numeste un premier de la USL?
joi, 8 septembrie 2011
Aveti mai putine motive decat credeti sa va speriati de efectele crizei financiare
Criza? O serie de banci si investitori institutionali (fonduri de pensii) au imprumutat mai mult decat se cuvenea si risca falimentul (ori marcarea unor pierderi consistente) pentru iresponsabilitatea lor. Mai multi debitori persoane fizice risca sa isi blocheze o parte din venituri daca inceteaza platile, oricum un procent mai mic decat cel alocat pana acum pentru achitarea ratelor. Zona euro are nevoie de mai multa disciplina fiscala, SUA trebuie sa isi restranga cheltuielile prea generoase (un buget subtiat pentru miliatari ar rezolva repede problema). Aduce asta a sfarsitul lumii? Doar daca te iei dupa titlurile catastrofiste din presa de scandal.financiar ori dupa analizele alarmiste ale unor banci de investitii cu pozitii deja luate pentru a specula panica. Trecem mai jos in revista temerile la moda, incercand sa le atenuam perceptia.
1.Datoriile suverane-intra statele in faliment!
Nu, nu e sfarsitul lumii, statele mai falimenteaza, e plina istoria de asa ceva. O perioada nu te mai imprumuta nimeni, trebuie sa te intinzi cat te tine plapuma. Se curata bancile care au expunere maxima pe statul in cauza, niste fonduri de pensii pierd o parte din active, viata isi urmeaza cursul (vezi Argentina). La ce bun sa pui biruri inrobitoare pe bietul contribuabil pentru a acoperi iresponsabilitatea politicienilor si pe cea a creditorilor? Asta nu duce decat la o spirala periculoasa: impozite mai mari, cerere mai mica, concedieri pentru ajustarea ofertei, o noua crestere a taxelor pentru a compensa scaderea veniturilor bugetare, si tot asa pana cand falimentul amanat devine iminent. O alternativa ar fi impozitarea proprietatii si activelor financiare, daca ar exista suficienta vointa politica pentru asta. Daca nu, se pot lasa simplu bancile sa falimenteze si sa se restructureze datoria. Se intampla frecvent in relatia persoane fizice-banci, de ce ar fi imposibil implicand statele?
2. Suntem sclavi pe plantatia bancii!
Aud vaicareli de genul “m-am indatorat ca prostul, platesc trei sferturi din salariu bancilor, sunt disperat”. Pai, de ce platesti toti banii astia? Ai fost naiv, ai fost lacom-de acord, dar si bancile au fost la fel. De ce sa atarne povara doar intr-o parte, iar cealalta sa culeaga caimacul? Nu mai plati ratele la banca, e simplu. Risti o poprire de 30% pe salariu, asta e, poti trai relativ confortabil cu restul de bani, mai ales daca ai incercat pana acum sa supravietuiesti cu numai o treime din salariu. Iar de multe ori banca te varsa in contul unui recuperator de credite care plateste mai putin de 20% din valoarea imprumutului cu probleme pentru a-l prelua. Cu el poti negocia altfel, poate ajungi la rate mai mici, poate dai inapoi doar o parte din bani (oricum a platit putin la pentru cesiune si isi permite negocierea spre deosebire de banca obligata sa faca provizioane relativ repede).
Miscarea e valabila pentru imprumuturile de nevoi personale fara ipoteca, dar si pentru cele ipotecare dublate de un credit de nevoi personale pentru avans. Sa dai timp de 30 de ani marea majoritate a veniturilor bancii, e sinucidere curata. Da-l naibii de apartament comunist, nu merita asta. Lasa-l pe mana bancii, sa se spele pe cap cu el. Poate vei fi sicanat in continuare daca suma obtinuta din executare e mai mica decat valoarea creditului, poate nu (nu se stie cui va fi cesionat pana la urma imprumutul cu probleme, ce legi mai apar, etc). Cea mai inconfortabila e pozitia celor cu rate inrobitoare pentru credite de nevoi personale cu ipoteca. Aici riscurile sunt comparabile cu... beneficiile insolventei. Poate va refinantati totusi in...franci elvetieni (acum ca tot au fixat elvetieni un prag maxim fata de euro). Daca imprumutul e deja in franci va ramane sa strangeti din dinti (din fericire scadentele sunt mai scurte aici, cam 10 ani din care au trecut probabil vreo 3-4), sa renegociati conditiile (bancile sunt speriate de provizioane pe cat sunteti voi de intarzierea la plata ratelor).
3. Cad bursele, actiunile vor ajunge la zero!
Am auzit tot soiul de teorii care anunta ca bursele se vor intoarce la nivelul din anii ’80 (vorbim de indici) de unde a inceput “nebunia”. Nu cred, din simplul motiv ca si productivitatea, nivelul tehnologic si nu in ultimul rand, numarul consumatorilor ar trebui sa revina acolo. De acord, mai e loc de scadere (mai ales pe financiare, unde paradigma s-a schimbat odata cu optica debitorilor) acolo unde exista inca supraevaluare. Cand insa profitul mediu pe actiune in ultimii 5 ani reprezinta dublul dobanzii bancare, marja de risc e mica pe termen lung. La bursa, victime sunt insa cei care se cred investitori cand de fapt gandesc ca speculatorii fara experienta. Cei care cumparau SIF-uri in 2007 in ideea ca ar mai putea creste cu 20-30% doar pentru ca urcasera enorm in ultimii 7 ani, fara sa arunce un ochi pe profitabilitatea companiilor la respectivele preturi.
De regula, cei care pierd la bursa fac cam asa. “Azi am luat actiuni, vor creste sigur si relativ repede, oricum nu ma intereseaza ce fac in urmatorii 5 ani, eu sunt investitor. ...Hm...au scazut cu 10%...ce chestie.....au mai scazut cu 10%...cred ca sunt manipulate cotatiile pentru a acumula mai jos rechinii care au pus ochii pe companie....inca 10% scadere!!...ce naiba se intampla, de ce nu intervine CNVM, BNR, Basescu, Fed?!!....inca 5% pierdere, gata, nu mai suport, vand repede sa salvez ce se mai poate salva!....ia uite, mai scad 2%, ce destept am fost iesind la timp....cresc cu 10%? Ha, intrati fraierilor, sa vedeti ce patiti....inca 15% urcare....ha-ha, balon de sapun, cursa pentru fazani....15% crestere in 2 zile...bai ce piata, ce volatilitate, ce sa fac, ce sa fac?....20% plus!....bursele merg de-acum numai in sus, deja au recuperat pierderile, stirile sunt bune, intru din nou....ia uite, am deja 10% profit, ce idee inspirata, o sa recuperez si eu, poate chiar castig ceva, voi ramane de data asta ani buni in companie, merg si la AGA....hm, vestile incep din nou sa fie proaste...-10%....tt, tt, -20%....declaratii sumbre ale oficialilor...lasa, poate isi revine inca o data...+5%, asta e am scapat!....-25%...fir-ati ai dracului cu bursa asta, vand tot, sa nu mai aud de voi!!!!
4. Vine inflatia, ne pierdem economiile!
O veni inflatia la un moment dat, deocamdata nu e nimic la orizont care sa semene a asa ceva. Daca dupa trilioanele pompate pana acum pentru salvarea bancilor inflatia n-a saltat voiniceste nu e cazul sa aveti palpitatii acum. Oricum riscurile asociate hiperinflatiei-alegatorii furiosi pot aduce la putere miscari extremiste-sunt mai mari decat costurile salvarii sistemului financiar, asa ca nimeni nu va risca pana la urma decat cel mult o inflatie moderata (de care te poti proteja tinand banii la banca).
Despre gogorita destramarii euro am mai scris, asa ca nu insist.
1.Datoriile suverane-intra statele in faliment!
Nu, nu e sfarsitul lumii, statele mai falimenteaza, e plina istoria de asa ceva. O perioada nu te mai imprumuta nimeni, trebuie sa te intinzi cat te tine plapuma. Se curata bancile care au expunere maxima pe statul in cauza, niste fonduri de pensii pierd o parte din active, viata isi urmeaza cursul (vezi Argentina). La ce bun sa pui biruri inrobitoare pe bietul contribuabil pentru a acoperi iresponsabilitatea politicienilor si pe cea a creditorilor? Asta nu duce decat la o spirala periculoasa: impozite mai mari, cerere mai mica, concedieri pentru ajustarea ofertei, o noua crestere a taxelor pentru a compensa scaderea veniturilor bugetare, si tot asa pana cand falimentul amanat devine iminent. O alternativa ar fi impozitarea proprietatii si activelor financiare, daca ar exista suficienta vointa politica pentru asta. Daca nu, se pot lasa simplu bancile sa falimenteze si sa se restructureze datoria. Se intampla frecvent in relatia persoane fizice-banci, de ce ar fi imposibil implicand statele?
2. Suntem sclavi pe plantatia bancii!
Aud vaicareli de genul “m-am indatorat ca prostul, platesc trei sferturi din salariu bancilor, sunt disperat”. Pai, de ce platesti toti banii astia? Ai fost naiv, ai fost lacom-de acord, dar si bancile au fost la fel. De ce sa atarne povara doar intr-o parte, iar cealalta sa culeaga caimacul? Nu mai plati ratele la banca, e simplu. Risti o poprire de 30% pe salariu, asta e, poti trai relativ confortabil cu restul de bani, mai ales daca ai incercat pana acum sa supravietuiesti cu numai o treime din salariu. Iar de multe ori banca te varsa in contul unui recuperator de credite care plateste mai putin de 20% din valoarea imprumutului cu probleme pentru a-l prelua. Cu el poti negocia altfel, poate ajungi la rate mai mici, poate dai inapoi doar o parte din bani (oricum a platit putin la pentru cesiune si isi permite negocierea spre deosebire de banca obligata sa faca provizioane relativ repede).
Miscarea e valabila pentru imprumuturile de nevoi personale fara ipoteca, dar si pentru cele ipotecare dublate de un credit de nevoi personale pentru avans. Sa dai timp de 30 de ani marea majoritate a veniturilor bancii, e sinucidere curata. Da-l naibii de apartament comunist, nu merita asta. Lasa-l pe mana bancii, sa se spele pe cap cu el. Poate vei fi sicanat in continuare daca suma obtinuta din executare e mai mica decat valoarea creditului, poate nu (nu se stie cui va fi cesionat pana la urma imprumutul cu probleme, ce legi mai apar, etc). Cea mai inconfortabila e pozitia celor cu rate inrobitoare pentru credite de nevoi personale cu ipoteca. Aici riscurile sunt comparabile cu... beneficiile insolventei. Poate va refinantati totusi in...franci elvetieni (acum ca tot au fixat elvetieni un prag maxim fata de euro). Daca imprumutul e deja in franci va ramane sa strangeti din dinti (din fericire scadentele sunt mai scurte aici, cam 10 ani din care au trecut probabil vreo 3-4), sa renegociati conditiile (bancile sunt speriate de provizioane pe cat sunteti voi de intarzierea la plata ratelor).
3. Cad bursele, actiunile vor ajunge la zero!
Am auzit tot soiul de teorii care anunta ca bursele se vor intoarce la nivelul din anii ’80 (vorbim de indici) de unde a inceput “nebunia”. Nu cred, din simplul motiv ca si productivitatea, nivelul tehnologic si nu in ultimul rand, numarul consumatorilor ar trebui sa revina acolo. De acord, mai e loc de scadere (mai ales pe financiare, unde paradigma s-a schimbat odata cu optica debitorilor) acolo unde exista inca supraevaluare. Cand insa profitul mediu pe actiune in ultimii 5 ani reprezinta dublul dobanzii bancare, marja de risc e mica pe termen lung. La bursa, victime sunt insa cei care se cred investitori cand de fapt gandesc ca speculatorii fara experienta. Cei care cumparau SIF-uri in 2007 in ideea ca ar mai putea creste cu 20-30% doar pentru ca urcasera enorm in ultimii 7 ani, fara sa arunce un ochi pe profitabilitatea companiilor la respectivele preturi.
De regula, cei care pierd la bursa fac cam asa. “Azi am luat actiuni, vor creste sigur si relativ repede, oricum nu ma intereseaza ce fac in urmatorii 5 ani, eu sunt investitor. ...Hm...au scazut cu 10%...ce chestie.....au mai scazut cu 10%...cred ca sunt manipulate cotatiile pentru a acumula mai jos rechinii care au pus ochii pe companie....inca 10% scadere!!...ce naiba se intampla, de ce nu intervine CNVM, BNR, Basescu, Fed?!!....inca 5% pierdere, gata, nu mai suport, vand repede sa salvez ce se mai poate salva!....ia uite, mai scad 2%, ce destept am fost iesind la timp....cresc cu 10%? Ha, intrati fraierilor, sa vedeti ce patiti....inca 15% urcare....ha-ha, balon de sapun, cursa pentru fazani....15% crestere in 2 zile...bai ce piata, ce volatilitate, ce sa fac, ce sa fac?....20% plus!....bursele merg de-acum numai in sus, deja au recuperat pierderile, stirile sunt bune, intru din nou....ia uite, am deja 10% profit, ce idee inspirata, o sa recuperez si eu, poate chiar castig ceva, voi ramane de data asta ani buni in companie, merg si la AGA....hm, vestile incep din nou sa fie proaste...-10%....tt, tt, -20%....declaratii sumbre ale oficialilor...lasa, poate isi revine inca o data...+5%, asta e am scapat!....-25%...fir-ati ai dracului cu bursa asta, vand tot, sa nu mai aud de voi!!!!
4. Vine inflatia, ne pierdem economiile!
O veni inflatia la un moment dat, deocamdata nu e nimic la orizont care sa semene a asa ceva. Daca dupa trilioanele pompate pana acum pentru salvarea bancilor inflatia n-a saltat voiniceste nu e cazul sa aveti palpitatii acum. Oricum riscurile asociate hiperinflatiei-alegatorii furiosi pot aduce la putere miscari extremiste-sunt mai mari decat costurile salvarii sistemului financiar, asa ca nimeni nu va risca pana la urma decat cel mult o inflatie moderata (de care te poti proteja tinand banii la banca).
Despre gogorita destramarii euro am mai scris, asa ca nu insist.
marți, 6 septembrie 2011
Cum sa rezolvi criza economica, financiara si morala in 2 timpi si 3 miscari (inclusiv pauza de tigari)
Am aflat ca prosperitatea obtinuta prin credit iase pe nas, am descoperit ca pietele financiare dau periodic palpitatii, intuim ca epuizarea resurselor e dupa colt. Ce simpla ar redeveni viata daca profiturile speculative si nu tranzactiile ar fi impozitate, daca expansiunea creditului ar fi limitata si nu incurajata, daca in locul austeritatii pentru catei am impozita proprietatile si mega-profiturile dulailor. Solutiile sunt evidente, la fel interesele care impiedica implementarea lor. Sa le trecem inca o data in revista.
1.Austeritate pentru ...bogati.
Cresterea taxelor pe consum loveste in fragila clasa de mijloc, taierea salariilor si pensiilor loveste in majoritatea votantilor. Cu toate astea media, sau cel putin o buna parte a sa, incearca sa ne convinga ca asta e singura solutie de iesire din criza. Corectam excesele strangand cureaua. Se pierde din vedere ca in lumea dezvoltata mai putin de 20% din populatie poseda peste 80% din averea natiunilor. Austeritatea e bineinteles pentru cei 80%, bogatii trebuie menajati, doar nu vreti sa fuga capitalurile, nu? De ce sa tai insa veniturile in loc sa taxezi proprietatea?. De ce sa cresc TVA cu cateva procente in loc sa majorez impozitele pe proprietate, pe activele mobiliare si imobiliare? Stiu, banii pot fugi in alte conturi, dar activele fixe stau cuminti la locul lor.
Iar cat despre descurajarea capitalului, a se slabi. Sa ne uitam la Patriciu de pilda. Omul critica consecvent statul, il considera opresiv cu afaceristii. Totusi, nu s-a gandit sa traiasca confortabil din sutele de milioane luate pe Rompetrol ci a venit sa faca afaceri tot aici, in statul asta hraparet. Oricum pentru astfel de indivizi banii nu mai sunt importanti, conteaza doar poleiala succesului, gamblingul din business. De asta nu se pot opri sa-si cheltuie linistiti averea, de asta nici nu se gandesc sa intoarca societatii o parte din banii facuti pe spinarea ei (apropo, coane Dinule ce nevoie mai ai de banii amarestenilor care spera sa dea lovitura cu pariul norocos cotizand saptamanal la Bet Arena?) si tot din acest motiv ar trebui umanizati cu forta printr-un impozit progresiv pe venit si unul consistent pe proprietati (asta ar lichidiza si piata imobiliara). Capitalul va continua sa circule, fiti linistiti, nevoia de recunoastere si prestigiu e un stimulent la fel de bun ca dorinta initiala de a face avere. Iar cat timp banii care lancezesc sunt impozabili, spiritul antreprenorial e stimulat cu forta.
2. Impozit pe profiturile speculative, nu doar pe tranzactii
Cu timiditate, europenii au avansat propunerea taxarii tranzactiilor financiare. O taxa modesta nu va descuraja robotii de trading si nici rechini gen Goldman Sachs in creionarea unor noi instrumente toxice. O taxa consistenta pe profiturile speculative i-ar pune insa cu botul pe labe. La ce bun sa transpiri sa prabusesti lira sterlina daca grosul profitului merge la...Guvern? Cum deosebim profitul speculativ de cel onest, obtinut prin hedging de pilda? In functia de perioada de mentinere a pozitiei printre altele. Un operator de transport aviatic poate tranzactiona combustibil la termen, dar nu se va juca cu pozitiile zilnic sau saptamanal cum face un speculator.
3. RMO-uri de 100%, grad de indatorare limitat
Excesele creditarii umfla periodic bule speculative in imobiliar, cu noi victime intrate tarziu in joc si profitori sositi devreme. Nu ne-am plictisit de asta? Bancile ar trebui impiedicate sa imprumute banii clientilor care nu doresc decat protectie (depozitele la vedere) si sa nu dea credite celor care n-au venituri suficiente (maxim 1/3 raport rata/venituri). Am mai ajunge la executari silite pe banda rulanta si la interventii ale statului in ajutorul...bancilor in acest mod?
1.Austeritate pentru ...bogati.
Cresterea taxelor pe consum loveste in fragila clasa de mijloc, taierea salariilor si pensiilor loveste in majoritatea votantilor. Cu toate astea media, sau cel putin o buna parte a sa, incearca sa ne convinga ca asta e singura solutie de iesire din criza. Corectam excesele strangand cureaua. Se pierde din vedere ca in lumea dezvoltata mai putin de 20% din populatie poseda peste 80% din averea natiunilor. Austeritatea e bineinteles pentru cei 80%, bogatii trebuie menajati, doar nu vreti sa fuga capitalurile, nu? De ce sa tai insa veniturile in loc sa taxezi proprietatea?. De ce sa cresc TVA cu cateva procente in loc sa majorez impozitele pe proprietate, pe activele mobiliare si imobiliare? Stiu, banii pot fugi in alte conturi, dar activele fixe stau cuminti la locul lor.
Iar cat despre descurajarea capitalului, a se slabi. Sa ne uitam la Patriciu de pilda. Omul critica consecvent statul, il considera opresiv cu afaceristii. Totusi, nu s-a gandit sa traiasca confortabil din sutele de milioane luate pe Rompetrol ci a venit sa faca afaceri tot aici, in statul asta hraparet. Oricum pentru astfel de indivizi banii nu mai sunt importanti, conteaza doar poleiala succesului, gamblingul din business. De asta nu se pot opri sa-si cheltuie linistiti averea, de asta nici nu se gandesc sa intoarca societatii o parte din banii facuti pe spinarea ei (apropo, coane Dinule ce nevoie mai ai de banii amarestenilor care spera sa dea lovitura cu pariul norocos cotizand saptamanal la Bet Arena?) si tot din acest motiv ar trebui umanizati cu forta printr-un impozit progresiv pe venit si unul consistent pe proprietati (asta ar lichidiza si piata imobiliara). Capitalul va continua sa circule, fiti linistiti, nevoia de recunoastere si prestigiu e un stimulent la fel de bun ca dorinta initiala de a face avere. Iar cat timp banii care lancezesc sunt impozabili, spiritul antreprenorial e stimulat cu forta.
2. Impozit pe profiturile speculative, nu doar pe tranzactii
Cu timiditate, europenii au avansat propunerea taxarii tranzactiilor financiare. O taxa modesta nu va descuraja robotii de trading si nici rechini gen Goldman Sachs in creionarea unor noi instrumente toxice. O taxa consistenta pe profiturile speculative i-ar pune insa cu botul pe labe. La ce bun sa transpiri sa prabusesti lira sterlina daca grosul profitului merge la...Guvern? Cum deosebim profitul speculativ de cel onest, obtinut prin hedging de pilda? In functia de perioada de mentinere a pozitiei printre altele. Un operator de transport aviatic poate tranzactiona combustibil la termen, dar nu se va juca cu pozitiile zilnic sau saptamanal cum face un speculator.
3. RMO-uri de 100%, grad de indatorare limitat
Excesele creditarii umfla periodic bule speculative in imobiliar, cu noi victime intrate tarziu in joc si profitori sositi devreme. Nu ne-am plictisit de asta? Bancile ar trebui impiedicate sa imprumute banii clientilor care nu doresc decat protectie (depozitele la vedere) si sa nu dea credite celor care n-au venituri suficiente (maxim 1/3 raport rata/venituri). Am mai ajunge la executari silite pe banda rulanta si la interventii ale statului in ajutorul...bancilor in acest mod?
joi, 1 septembrie 2011
Despre latura... morala a Crizei economice. Ha, ha, ha…
Cand vezi ca potentialele victime ale crizei s-au tranformat in profitorii ei (bancherii, gulerele albe din financiar), ca oalele sparte le platesc tot cei fraieriti de primii (austeritate pentru catei, nu pentru dulai), ca marile ”schimbari” de pana acum au consolidat pozitiile privilegiate (ajutoare doar pentru cei prea mari sa cada, strangerea curelei pentru angajatii corporatiilor spre multumirea actionarilor si cresterea cotatiilor bursiere, etc) iti vine sa fluieri a paguba in biserica Wall Street-ului. De ce am sperat oare altceva? Trecem in revista mai jos cateva dintre viitoarele apocalipse deja anuntate (destramarea euro, picajul burselor, falimentele suverane, etc) din perspectiva intereselor marilor licurici financiari si creionam solutii pentru ...mase (de manevra, evident).
1.Destramarea euro, un pas spre Statele Unite ale Europei
Euro a facilitat un hei-rup imens de indatorare a saracilor din Europa, intrati brusc sub umbrela zonei euro cu plusul de imagine aferent. Una e sa te imprumuti in drahme, alta in euro, nu? Cu totul si cu totul alte costuri. Aparitia monedei unice a insemnat un cadou nesperat oferit bancherilor. Ce se va intampla daca euro dispare? Pai, in primul rand niste datorii acumulate in euro vor fi mai greu de platit. Va imaginati de pilda ca Grecia, Portugalia, Irlanda care au deja datorii inrobitoare in euro, vor avea viata mai usoara revenind la monedele nationale proaspat depreciate? Datoriile lor vor cantari si mai mult brusc. Poate doar Germania s-ar simti mai bine parasind euro. Ar scapa de nota de plata inghesuita pe umerii sai in ultima vreme si ar achita mai usor datoria sa de vreme ce marca ar deveni un soi de franc. Dar poate accepta asta o natiune exportatoare? Una peste alta, destramarea euro ar fi o grea lovitura pentru bancheri, acele fiinte delicate care nu suporta asa ceva avand naturelul delicat. Parasirea spatiului euro echivaleaza cu defaultul pentru porcusori de pilda, din acest motiv nimeni nu vrea sa ia in calcul asa ceva, mai bine mai luati cate credite e nevoie, bitii din calculator nu inseamna de fapt nimic.
Ce le-ar prinde bine insa bancherilor? Pai, le-ar prinde bine orice masura apta sa intareasca efortul de rambursare al datornicilor-state, disciplina fiscala, taierea ajutoarelor sociale, etc. Cum datoriile au crescut brusc in urma crizei cu nota de plata a salvarii bancilor, e nevoie de masuri speciale care sa asigure recuperarea banilor. Ce ziceti de Statele Unite ale Europei, o cedare a suveranitatii locale in folosul celei comunitare, o parghie pentru aparitia mecanismelor de responsabilitate fiscala in folosul celor care au bani de incasat? Eu suntr convins ca in ipoteza ca va urma inca o zguduitura serioasa in regiune, panica creata va avea acest unic scop: acceptarea mai usoara a unei constructii supra-statale in plan fiscal, o cedare de suveranitate pentru “salvarea” euro. Pentru bancheri, e oricum mai usor sa aiba de a face cu un bloc al debitorilor decat cu entitati disparate si cu miscari centrifuge. Pisica disparitiei euro se va arata doar pentru ca dulaul fiscalitatii si austeritatii sa alerge mai slobod prin Europa.
Ce puteti face in acest caz? Mai nimic, doar sa nu alergati panicati sa tot schimbati economiile din lei in euro, din euro in dolari din dolari in franci si apoi din nou in euro, usurati. Euro nu dispare, dispare doar o felie din propriul vostru confort material.
2. Bursele se pregatesc de un nou picaj? Poate cumparati ceva....
Cum spuneam mai sus, scenariul destramarii euro presupune si asa ceva. Poate pica si o banca importanta din euro-zone, sa amplifice efectele (Societe Generale?). Va fi o buna ocazie sa luati din nou actiuni ieftine, poate ultima in aceasta decada. Vom vorbi din nou de insolvabilitate, blocarea schimburilor interbancare, ma rog, un mic Lehman. Totul se va rezolva cu aparitia “Statelor Unite ale Europei” (vorba marinarului de la Cotroceni, tot mai grabit in ultima vreme sa lustruiasca bombeurile marilor licurici, vezi si declaratiile privind Rosia Montana) si o noua runda de QE-uri in SUA care vor pune bazele unei bule proaspete in piete. Cu Europa “rezolvata” datoriile suverane vor parea mai digerabile iar stirile legate de acestea vor incepe usor-usor sa se estompeze. Daca scenariul de mai sus se confirma, fiti pregatiti sa cumparati din nou actiuni cu preturi discountate. Probabil anul viitor, e pacat ca semnificatia deja construita in mentalul colectiv pentru 2012 sa nu isi gaseasca un corespondent in pietele financiare, nu?
Stiu, criza a facut vizibile personalitati din afara ordinii prestablite, am aflat mai multe despre modul in care functioneaza industria financiara, publicul nu mai e la fel de ignorant ca in 2007. La nivelul decidentilor schimbarile sunt insa minore. Lobby-ul bancar e la fel de eficient, n-au aparut forte politice care sa isi propuna sa schimbe substanta sistemului. Cand acest lucru se va produce, voi crede in dimensiunea reformatoare a crizelor financiare. Deocamdata persistam in aceleasi greseli, eventual altfel ambalate, ceea ce inseamna ca masa critica pentru a modifica radical sistemul nu s-a format inca.
1.Destramarea euro, un pas spre Statele Unite ale Europei
Euro a facilitat un hei-rup imens de indatorare a saracilor din Europa, intrati brusc sub umbrela zonei euro cu plusul de imagine aferent. Una e sa te imprumuti in drahme, alta in euro, nu? Cu totul si cu totul alte costuri. Aparitia monedei unice a insemnat un cadou nesperat oferit bancherilor. Ce se va intampla daca euro dispare? Pai, in primul rand niste datorii acumulate in euro vor fi mai greu de platit. Va imaginati de pilda ca Grecia, Portugalia, Irlanda care au deja datorii inrobitoare in euro, vor avea viata mai usoara revenind la monedele nationale proaspat depreciate? Datoriile lor vor cantari si mai mult brusc. Poate doar Germania s-ar simti mai bine parasind euro. Ar scapa de nota de plata inghesuita pe umerii sai in ultima vreme si ar achita mai usor datoria sa de vreme ce marca ar deveni un soi de franc. Dar poate accepta asta o natiune exportatoare? Una peste alta, destramarea euro ar fi o grea lovitura pentru bancheri, acele fiinte delicate care nu suporta asa ceva avand naturelul delicat. Parasirea spatiului euro echivaleaza cu defaultul pentru porcusori de pilda, din acest motiv nimeni nu vrea sa ia in calcul asa ceva, mai bine mai luati cate credite e nevoie, bitii din calculator nu inseamna de fapt nimic.
Ce le-ar prinde bine insa bancherilor? Pai, le-ar prinde bine orice masura apta sa intareasca efortul de rambursare al datornicilor-state, disciplina fiscala, taierea ajutoarelor sociale, etc. Cum datoriile au crescut brusc in urma crizei cu nota de plata a salvarii bancilor, e nevoie de masuri speciale care sa asigure recuperarea banilor. Ce ziceti de Statele Unite ale Europei, o cedare a suveranitatii locale in folosul celei comunitare, o parghie pentru aparitia mecanismelor de responsabilitate fiscala in folosul celor care au bani de incasat? Eu suntr convins ca in ipoteza ca va urma inca o zguduitura serioasa in regiune, panica creata va avea acest unic scop: acceptarea mai usoara a unei constructii supra-statale in plan fiscal, o cedare de suveranitate pentru “salvarea” euro. Pentru bancheri, e oricum mai usor sa aiba de a face cu un bloc al debitorilor decat cu entitati disparate si cu miscari centrifuge. Pisica disparitiei euro se va arata doar pentru ca dulaul fiscalitatii si austeritatii sa alerge mai slobod prin Europa.
Ce puteti face in acest caz? Mai nimic, doar sa nu alergati panicati sa tot schimbati economiile din lei in euro, din euro in dolari din dolari in franci si apoi din nou in euro, usurati. Euro nu dispare, dispare doar o felie din propriul vostru confort material.
2. Bursele se pregatesc de un nou picaj? Poate cumparati ceva....
Cum spuneam mai sus, scenariul destramarii euro presupune si asa ceva. Poate pica si o banca importanta din euro-zone, sa amplifice efectele (Societe Generale?). Va fi o buna ocazie sa luati din nou actiuni ieftine, poate ultima in aceasta decada. Vom vorbi din nou de insolvabilitate, blocarea schimburilor interbancare, ma rog, un mic Lehman. Totul se va rezolva cu aparitia “Statelor Unite ale Europei” (vorba marinarului de la Cotroceni, tot mai grabit in ultima vreme sa lustruiasca bombeurile marilor licurici, vezi si declaratiile privind Rosia Montana) si o noua runda de QE-uri in SUA care vor pune bazele unei bule proaspete in piete. Cu Europa “rezolvata” datoriile suverane vor parea mai digerabile iar stirile legate de acestea vor incepe usor-usor sa se estompeze. Daca scenariul de mai sus se confirma, fiti pregatiti sa cumparati din nou actiuni cu preturi discountate. Probabil anul viitor, e pacat ca semnificatia deja construita in mentalul colectiv pentru 2012 sa nu isi gaseasca un corespondent in pietele financiare, nu?
Stiu, criza a facut vizibile personalitati din afara ordinii prestablite, am aflat mai multe despre modul in care functioneaza industria financiara, publicul nu mai e la fel de ignorant ca in 2007. La nivelul decidentilor schimbarile sunt insa minore. Lobby-ul bancar e la fel de eficient, n-au aparut forte politice care sa isi propuna sa schimbe substanta sistemului. Cand acest lucru se va produce, voi crede in dimensiunea reformatoare a crizelor financiare. Deocamdata persistam in aceleasi greseli, eventual altfel ambalate, ceea ce inseamna ca masa critica pentru a modifica radical sistemul nu s-a format inca.
vineri, 12 august 2011
Capitalism glorios, comunism odios. Patru picioare-bine, doua picioare rau.
Sa facem un efort de imaginatie: cum ar arata binomul democratie+capitalism in Somalia sau Sudan? Dar comunismul implementat cu forta in cantoanele elvetiene sau Benelux? Pariez ca n-ar fi raiul pe pamant in primul caz si nici dracul n-ar fi atat de negru in cel de-al doilea. Jonglam printre sistemele posibile (ca tot a pus criza in discutie falimentul capitalismului) dar ignoram detaliile esentiale: gradul de educatie, maturitatea emotionala a liderilor care le impun si a populatiei care le adopta. Democratia fara educatie pica in populism, in capitalismul fara repere morale vor coexista opulenta si bantustanul iar comunismul nu poate fi experimentat decat in societati unde altruismul si empatia sunt dominante, altfel dorinta de posesie se deghizeaza in privilegii politice si rang social.
Se spune ca orice intamplare pe care o traim este in esenta neutra. Noi ii conferim atribute in functie de sistemul propriu de valori. Nicolae Steinhardt descrie in “Jurnalul fericirii” cum detentia din perioada comunista poate fi traita ca o experienta utila, de crestere interioara. Poti descoperi peste ani ca ai trait reusite care te-au imputinat si esecuri care te-au ridicat in proprii ochi. De ce n-am extinde ipoteza din start si asupra sistemelor pollitice? Dupa Revolutie am trait o etapa de demonizare a comunismului, acum descoperim ca si capitalismul are limitele sale. Putem condamna/ridica in slavi un sistem facand abstractie de societatea in care se aplica, de gradul de educatie, calitatea umana, sistemul de valori al celor pusi sa il implementeze si a celor care opereaza in interiorul sau?
Vorbim cu emfaza despre Grecia antica, leaganul democratiei, trecand repede peste caracteristicile societatii respective. Lasand la o parte inechitatea sociala niciodata pusa in discutie in orasul-stat (un grupuscul de 20-30.000 de cetateni, de doua ori mai multi meteci-“expatii”-si cateva sute de mii de sclavi fara drepturi) nu putem ignora gradul de educatie (desavarsita in scoli apoi in agora) al celor care o practicau. O populatie redusa numeric si relativ educata deci, cam ca in cantoanele elvetiene unde se practica cu succes democratia directa si institutia referendumului e foarte populara. Poate fi democratia un succes translatata in societati numeroase, lipsite de gradul de educatie necesar si cu un set dominant de valori care pune accent pe individualim si posesie? Obtinem, dupa caz, un amestec de populism si capitalism feroce, ori acelasi populism cu egalitarism de fatada, dar lupte interne pentru privilegii si putere de decizie.
Ciclic, capitalismul si comunismul isi organizeaza procese. Nu dam in judecata si natura umana?
Imi amintesc ce revolta a starnit cugetarea lui Ion Iliescu “comunismul, o idee generoasa aplicata prost”. Nu aplicarea a fost gresita, societatea in care s-a aplicat nu avea valorile necesare. Sunt comvins ca si despre capitalism, acum la 20 de ani de la Revolutie, sunt multi care pot gandi la fel, mai ales dintre cei cocosati de rate, sau locuitori ai oraselor monoindustriale in curs de desertificare. La ce v-ati fi asteptat dupa 45 de ani de egalitarism fortat? Complexele de inferioritate si dorinta de parvenire au dat repede nastere multor ocupanti de fotolii in Top 300, s-au facut in cativa ani averi care in societati asezate se fac in generatii. Nu eram pregatiti pentru capitalism asa cum nu eram pregatiti nici pentru comunism. Dovada ca oamenii sunt importanti si nu sistemul pe care il adopta o avem contempland socialismul decent din statele nordice, capitalismul digerabil din Europa de Vest ori variantele sale extreme, cu bantustanele rasarind printre palate prin Africa si America de Sud sau cultul eficientei si profitului corporatist amintind de inceputurile industrializarii prin Asia.
Ce sens are atunci condamnarea comunismului, dincolo de discutabilul capital politic al celor care o propun? Sa condamnam si capitalismul pentru excesele sale din secolul trecut, pentru derapajele corporatiste din lumea a treia (vezi Cochabamba in Bolivia) ori modul in care castanele azvarlite in foc de bancheri sunt scoase acum de contribuabilul de rand? Ce vina au bietele sisteme cand societatea care le aplica e bolnava? Avem cenzura si politie politica si in capitalism (vezi Pinochet), simbioza stat-corporatism (Mussolini), putem avea chiar si comunismul-capitalist daca ne place China. Unde va ajunge lumea araba cu un import de democratie si capitalism? La fundamentalism sau impartire feudala a resurselor. Circulatia libera a ideilor poate genera progres si bunastare ori purificare etnica si genocid cum au patit-o niste state africane. Atentie, mare atentie deci la modul in care manuim lozincile si la ce se afla in spatele lor. Prea repetam ca niste tonomate refrenul orwelian din “Ferma Animalelor”-patru picioare-bine, doua picioare-rau.
Se spune ca orice intamplare pe care o traim este in esenta neutra. Noi ii conferim atribute in functie de sistemul propriu de valori. Nicolae Steinhardt descrie in “Jurnalul fericirii” cum detentia din perioada comunista poate fi traita ca o experienta utila, de crestere interioara. Poti descoperi peste ani ca ai trait reusite care te-au imputinat si esecuri care te-au ridicat in proprii ochi. De ce n-am extinde ipoteza din start si asupra sistemelor pollitice? Dupa Revolutie am trait o etapa de demonizare a comunismului, acum descoperim ca si capitalismul are limitele sale. Putem condamna/ridica in slavi un sistem facand abstractie de societatea in care se aplica, de gradul de educatie, calitatea umana, sistemul de valori al celor pusi sa il implementeze si a celor care opereaza in interiorul sau?
Vorbim cu emfaza despre Grecia antica, leaganul democratiei, trecand repede peste caracteristicile societatii respective. Lasand la o parte inechitatea sociala niciodata pusa in discutie in orasul-stat (un grupuscul de 20-30.000 de cetateni, de doua ori mai multi meteci-“expatii”-si cateva sute de mii de sclavi fara drepturi) nu putem ignora gradul de educatie (desavarsita in scoli apoi in agora) al celor care o practicau. O populatie redusa numeric si relativ educata deci, cam ca in cantoanele elvetiene unde se practica cu succes democratia directa si institutia referendumului e foarte populara. Poate fi democratia un succes translatata in societati numeroase, lipsite de gradul de educatie necesar si cu un set dominant de valori care pune accent pe individualim si posesie? Obtinem, dupa caz, un amestec de populism si capitalism feroce, ori acelasi populism cu egalitarism de fatada, dar lupte interne pentru privilegii si putere de decizie.
Ciclic, capitalismul si comunismul isi organizeaza procese. Nu dam in judecata si natura umana?
Imi amintesc ce revolta a starnit cugetarea lui Ion Iliescu “comunismul, o idee generoasa aplicata prost”. Nu aplicarea a fost gresita, societatea in care s-a aplicat nu avea valorile necesare. Sunt comvins ca si despre capitalism, acum la 20 de ani de la Revolutie, sunt multi care pot gandi la fel, mai ales dintre cei cocosati de rate, sau locuitori ai oraselor monoindustriale in curs de desertificare. La ce v-ati fi asteptat dupa 45 de ani de egalitarism fortat? Complexele de inferioritate si dorinta de parvenire au dat repede nastere multor ocupanti de fotolii in Top 300, s-au facut in cativa ani averi care in societati asezate se fac in generatii. Nu eram pregatiti pentru capitalism asa cum nu eram pregatiti nici pentru comunism. Dovada ca oamenii sunt importanti si nu sistemul pe care il adopta o avem contempland socialismul decent din statele nordice, capitalismul digerabil din Europa de Vest ori variantele sale extreme, cu bantustanele rasarind printre palate prin Africa si America de Sud sau cultul eficientei si profitului corporatist amintind de inceputurile industrializarii prin Asia.
Ce sens are atunci condamnarea comunismului, dincolo de discutabilul capital politic al celor care o propun? Sa condamnam si capitalismul pentru excesele sale din secolul trecut, pentru derapajele corporatiste din lumea a treia (vezi Cochabamba in Bolivia) ori modul in care castanele azvarlite in foc de bancheri sunt scoase acum de contribuabilul de rand? Ce vina au bietele sisteme cand societatea care le aplica e bolnava? Avem cenzura si politie politica si in capitalism (vezi Pinochet), simbioza stat-corporatism (Mussolini), putem avea chiar si comunismul-capitalist daca ne place China. Unde va ajunge lumea araba cu un import de democratie si capitalism? La fundamentalism sau impartire feudala a resurselor. Circulatia libera a ideilor poate genera progres si bunastare ori purificare etnica si genocid cum au patit-o niste state africane. Atentie, mare atentie deci la modul in care manuim lozincile si la ce se afla in spatele lor. Prea repetam ca niste tonomate refrenul orwelian din “Ferma Animalelor”-patru picioare-bine, doua picioare-rau.
marți, 9 august 2011
De ce nu fac doua cepe degerate analizele expertilor. Caz particular: Fondul Proprietatea
In mai putin de 2 saptamani, de la cresteri de salarii iminente pentru bugetari inca din 2011 s-a trecut la unele problematice si in 2012, an electoral. De la optimism pe pietele financiare, la panica. De ce nu reusesc analistii ,expertii, marii guru financiari livrati de mass-media sa nimereasca estimarile, macar pe departe? Simplu, atunci cand nu sunt pur si simplu agenti de marketing sau electorali, expertii extrapoleaza liniar informatiile existente, facand abstractie de “lebedele negre” care pandesc dupa colt.
Va mai amintiti de analizele cu care brokerii inundau piata in preajma listarii Fondului Proprietatea la bursa? Optimism necenzurat, preturi tinta pentru o actiune FP intre 0,72 lei (BCR a fost chiar modesta aici, salutari Mihai Caruntu!) si 0,96 lei (Raiffeisen Zentralbank Österreich). Ba, tin minte ca vorbind cu cineva de la o casa de brokeraj autohtona, am aflat ca actiunile se vor tranzactiona la un moment dat peste activul net unitar (!), doar are active bune Fondul, din domenii cheie. Sigur, ar mai trebui spus ca exista in curtea SSIF-ului cu pricina si un fond mutual care investise masiv in FP inainte de listare, deci...wishful thinking. Acum o actiune e 0,4 lei si nimeni nu se mai inghesuie cu perspectivele optimiste (ca sa ma auto-tamaiez inca o data, am avertizat pe Hotnews ca FP va fi o mare dezamagire pentru cei ce cumpara repede, vezi aici). Nimeni nu introdusese in ecuatie posibilitatea scaderii actiunilor dupa listare, ceea ce s-a si intamplat, constant, cu exceptia perioadei scurte de usor rebound, cand Fondul si-a rascumparat propriile actiuni.
De ce se inseala analistii atat de des? 2 motive pot fi invocate.
1) E o strategie de marketing. Ce vedeti de regula pe la televizor sunt analisti inregimentati in banci, case de brokeraj, institutii guvernamentale. Ei sunt acolo sa vanda ceva, fie si propria imagine institutionala. Cum clientii dau buzna pe cresteri sa cumpere si doar putini se inghesuie pe scaderi sa shorteze, e mai profitabil sa afisezi optimism, chiar daca datele reale nu ar indemna la asa ceva.
2) Analizele sunt o fotografie a prezentului dar viitorul e mereu surprinzator. Datele care razbat din rapoartele bancilor, brokerilor sunt o extrapolare liniara a prezentului. Putini introduc mai multe scenarii (pesimist/optimist/neutru) din considerentele expuse mai sus. Chiar in ipoteza ca analistul in cauza e de buna credinta, viitorul contine o doza de hazard imposibil de surprins, cu atat mai mult in vremuri de criza cand nisipurile sunt miscatoare.
De exemplu, era imposibil ca ratingul SUA sa fie scazut? Nu, daca observam cum s-a comportat cea mai mare economie a lumii in ultima vreme. Avand in vedere insa conformismul marilor agentii de rating, temenelele pe care le-au facut pana acum in fata clientilor, decizia S&P a luat prin surprindere. In alta ordine de idei, cine a spus asta “SUA vor fi mereu o tara de rating maxim, indiferent de ce spun agentiile”? Sigur Obama? Schimband putin numele proprii si contextul, nu cumva Goebbels?
Una peste alta, ignorati orice viziune pesimista/optimista care are un orizont de timp mai larg. “Pe termen lung vom fi oricum morti” spunea un clasic. N-am auzit de clarvazatori care s-o fi nimerit-o la o ora de maxima audienta. Ori sunt popularizati intens si se inseala copios, ori sunt ignorati de toti si aflam ca au indicat corect viitorul. Poate pentru ca orice previziune cunoscuta de multi, este filtrata si modificata de asteptarile si temerile fiecaruia iar asta modifica viitorul comun.
Acum, media abunda de viziuni pesimiste. Sunt justificate? Da, in cea mai mare parte. Focalizarea media se poate schimba? Bineinteles, daca apar noi injectii de lichiditate, declaratii conjugate ale autoritatilor centrale, supralicitari din partea unor mari investitori gen Buffett, etc. Pe termen lung insa, doar o responsabilitate crescuta din partea Guvernelor si constructia unor bugete echilibrate cu frana trasa pe cheltuieli ar mai putea schimba ceva. Altfel vom avea o succesiune dureroasa de depresii temporare si sperante renascute moarte.
Va mai amintiti de analizele cu care brokerii inundau piata in preajma listarii Fondului Proprietatea la bursa? Optimism necenzurat, preturi tinta pentru o actiune FP intre 0,72 lei (BCR a fost chiar modesta aici, salutari Mihai Caruntu!) si 0,96 lei (Raiffeisen Zentralbank Österreich). Ba, tin minte ca vorbind cu cineva de la o casa de brokeraj autohtona, am aflat ca actiunile se vor tranzactiona la un moment dat peste activul net unitar (!), doar are active bune Fondul, din domenii cheie. Sigur, ar mai trebui spus ca exista in curtea SSIF-ului cu pricina si un fond mutual care investise masiv in FP inainte de listare, deci...wishful thinking. Acum o actiune e 0,4 lei si nimeni nu se mai inghesuie cu perspectivele optimiste (ca sa ma auto-tamaiez inca o data, am avertizat pe Hotnews ca FP va fi o mare dezamagire pentru cei ce cumpara repede, vezi aici). Nimeni nu introdusese in ecuatie posibilitatea scaderii actiunilor dupa listare, ceea ce s-a si intamplat, constant, cu exceptia perioadei scurte de usor rebound, cand Fondul si-a rascumparat propriile actiuni.
De ce se inseala analistii atat de des? 2 motive pot fi invocate.
1) E o strategie de marketing. Ce vedeti de regula pe la televizor sunt analisti inregimentati in banci, case de brokeraj, institutii guvernamentale. Ei sunt acolo sa vanda ceva, fie si propria imagine institutionala. Cum clientii dau buzna pe cresteri sa cumpere si doar putini se inghesuie pe scaderi sa shorteze, e mai profitabil sa afisezi optimism, chiar daca datele reale nu ar indemna la asa ceva.
2) Analizele sunt o fotografie a prezentului dar viitorul e mereu surprinzator. Datele care razbat din rapoartele bancilor, brokerilor sunt o extrapolare liniara a prezentului. Putini introduc mai multe scenarii (pesimist/optimist/neutru) din considerentele expuse mai sus. Chiar in ipoteza ca analistul in cauza e de buna credinta, viitorul contine o doza de hazard imposibil de surprins, cu atat mai mult in vremuri de criza cand nisipurile sunt miscatoare.
De exemplu, era imposibil ca ratingul SUA sa fie scazut? Nu, daca observam cum s-a comportat cea mai mare economie a lumii in ultima vreme. Avand in vedere insa conformismul marilor agentii de rating, temenelele pe care le-au facut pana acum in fata clientilor, decizia S&P a luat prin surprindere. In alta ordine de idei, cine a spus asta “SUA vor fi mereu o tara de rating maxim, indiferent de ce spun agentiile”? Sigur Obama? Schimband putin numele proprii si contextul, nu cumva Goebbels?
Una peste alta, ignorati orice viziune pesimista/optimista care are un orizont de timp mai larg. “Pe termen lung vom fi oricum morti” spunea un clasic. N-am auzit de clarvazatori care s-o fi nimerit-o la o ora de maxima audienta. Ori sunt popularizati intens si se inseala copios, ori sunt ignorati de toti si aflam ca au indicat corect viitorul. Poate pentru ca orice previziune cunoscuta de multi, este filtrata si modificata de asteptarile si temerile fiecaruia iar asta modifica viitorul comun.
Acum, media abunda de viziuni pesimiste. Sunt justificate? Da, in cea mai mare parte. Focalizarea media se poate schimba? Bineinteles, daca apar noi injectii de lichiditate, declaratii conjugate ale autoritatilor centrale, supralicitari din partea unor mari investitori gen Buffett, etc. Pe termen lung insa, doar o responsabilitate crescuta din partea Guvernelor si constructia unor bugete echilibrate cu frana trasa pe cheltuieli ar mai putea schimba ceva. Altfel vom avea o succesiune dureroasa de depresii temporare si sperante renascute moarte.
marți, 2 august 2011
“Fiat money” exclude marile falimente suverane
“Defaultul” SUA e o gluma buna. Cum sa intre in faliment un stat care poate tipari cat doreste? Portugalia, Italia,Spania? Noi credite de la BCE asteapta pe “teava”. Cand datoria publica urca in stratosfera iar banii nu sunt legati de vreun activ forte, nu se pune problema daca detinatorii de obligatiuni isi vor recupera investitia, ci la ce putere de cumparare li se vor rascumpara detinerile.Cititi mai jos care poate fi refugiul investitorilor din bonduri guvernamentale in perioada urmatoare.
M-au amuzat discutiile din ultima vreme despre “falimentul” SUA. Se indoia cineva ca plafonul de indatorare urma sa fie ridicat? Intre a starni nemultumiri printre pensionari, soldati, asistatii social, etc in pre-an electoral si ridicarea plafonului de indatorare, deci inchiderea gurilor cu dolari mai multi si mai “slabi”, ce varianta credeati ca vor alege politicienii? “In trecut, ridicarea plafonului de indatorare era rutina. Din 1950, Congresul a aprobat-o mereu si fiecare Presedinte si-a pus semnatura. Reagan a facut-o de 18 ori, George W Bush de 7 ori. Iar noi va trebui s-o aprobam pana pe 2 august, altfel nu vom putea sa ne onoram angajamentele” spunea Barack Obama recent. Chiar nu mai e nimic de adaugat. Cand platesti cu “hartii”, ti se returneaza hartii la scadenta, e simplu, numai ca nu se precizeaza nicaieri la ce putere de cumparare.
Paranteza: ati observat cum s-a comportat dolarul dupa anuntul privind ridicarea plafonului de indatorare in SUA (luni)? Apreciere fata de euro dar scadere fata de francul elvetian (in urma cu un an, raportul dolar/franc era de 1,05, acum a coborat la 0,78), francul atingand noi maxime atat fata de dolar cat si fata de euro. Sigur, dupa evolutia din ultima vreme, e greu sa recomanzi fara rezerve francul, exportatorii lor sunt tot mai vocali, cerand actiune din partea Bancii Centrale a Elvetiei; ideea este ca marile valute ale lumii au probleme la fel de mari si n-are sens sa ne tot refugiem de pe dolar pe euro si invers (asta daca nu aveti nimic impotriva ingrasarii bancilor cu comisioane). Francul e doar una dintre supape, poate cea mai vizibila, monedele din Rusia, Africa de Sud, Brazilia, Norvegia dar si cele ale tarilor cu un echilibru bugetar mai bun pot fi de asemenea alternative viabile la euro si dolar. Inchid paranteza.
Tarile care s-au supraindatorat, care au facut din consum o religie si care n-au resurse energetice la discretie, vor trebui sa stranga cureaua in viitor. Si care este cel mai bun mod de a face acest lucru, fara convulsii sociale majore, deci fara taieri brutale de prestatii sociale? O devalorizare lenta a monedelor, in tandem cu o reducere in pasi mici a prestatiilor sociale. Investitorii vor fi din ce in ce mai reticenti sa acopere cheltuielile publice, fondurile de pensii vor fi mai prudente pe masura pensionarii generatiei baby-boom, bancile isi vor proteja mai atent capitalul. Guvernele vor fi deci obligate sa puna pe taraba ceva masuri de austeritate, nici intr-atat de draconice incat sa provoace electoratul sa le mature la viitoarele alegeri, nici absolut decorative incat sa sperie nevroticii cumparatori de bonduri. In paralel, slabirea monedei face bine serviciului datoriei, mai ales cand esti dator unor entitati din exterior carora le poti returna dolari/euro “slabi” chiar daca ti-au imprumutat banii cand monedele erau mult mai puternice. Banii si standarul de viata din Vest se vor subtia lent, sa speram ca fara convulsii majore care sa impuna deturnarea atentiei populatiei.
Unde migreaza detinatorii de bonduri?
Cand ai miliarde de plasat, cand esti mare administrator de fond de pensii sau de investitii, nu ai prea multe optiuni. Titlurile de stat erau considerate pana acum refugiul ultim, ratingul era pe masura, piata era foarte lichida. Miscarea care incepe acum in piata bondurilor e asemenea celei a placilor tehtonice. Lenta, dar consistenta. Investitorii vor incepe sa se uite foarte atent la gradul de indatorare, deficite, executia bugetara. Cum spuneam, nu se asteapta nimeni sa nu isi ia banii la scadenta bondurilor americane, intrebarea este “ce fel de bani”? Vor fi tot mai preferate statele care au deficite si datorii mici, resurse energetice in spate. Companiile solide s-ar putea sa adune in curand mai repede bani decat statele in dificultate, mai ales daca emisiunile de obligatiuni sunt denominate in valute mai sigure decat euro si dolarul. Plasamentele in marfuri si actiuni ale unor companii cu capacitati productive vor fi tot mai cautate, terenurile agricole vor arata mai bine in portofolii decat ansamblurile rezidentiale.
M-au amuzat discutiile din ultima vreme despre “falimentul” SUA. Se indoia cineva ca plafonul de indatorare urma sa fie ridicat? Intre a starni nemultumiri printre pensionari, soldati, asistatii social, etc in pre-an electoral si ridicarea plafonului de indatorare, deci inchiderea gurilor cu dolari mai multi si mai “slabi”, ce varianta credeati ca vor alege politicienii? “In trecut, ridicarea plafonului de indatorare era rutina. Din 1950, Congresul a aprobat-o mereu si fiecare Presedinte si-a pus semnatura. Reagan a facut-o de 18 ori, George W Bush de 7 ori. Iar noi va trebui s-o aprobam pana pe 2 august, altfel nu vom putea sa ne onoram angajamentele” spunea Barack Obama recent. Chiar nu mai e nimic de adaugat. Cand platesti cu “hartii”, ti se returneaza hartii la scadenta, e simplu, numai ca nu se precizeaza nicaieri la ce putere de cumparare.
Paranteza: ati observat cum s-a comportat dolarul dupa anuntul privind ridicarea plafonului de indatorare in SUA (luni)? Apreciere fata de euro dar scadere fata de francul elvetian (in urma cu un an, raportul dolar/franc era de 1,05, acum a coborat la 0,78), francul atingand noi maxime atat fata de dolar cat si fata de euro. Sigur, dupa evolutia din ultima vreme, e greu sa recomanzi fara rezerve francul, exportatorii lor sunt tot mai vocali, cerand actiune din partea Bancii Centrale a Elvetiei; ideea este ca marile valute ale lumii au probleme la fel de mari si n-are sens sa ne tot refugiem de pe dolar pe euro si invers (asta daca nu aveti nimic impotriva ingrasarii bancilor cu comisioane). Francul e doar una dintre supape, poate cea mai vizibila, monedele din Rusia, Africa de Sud, Brazilia, Norvegia dar si cele ale tarilor cu un echilibru bugetar mai bun pot fi de asemenea alternative viabile la euro si dolar. Inchid paranteza.
Tarile care s-au supraindatorat, care au facut din consum o religie si care n-au resurse energetice la discretie, vor trebui sa stranga cureaua in viitor. Si care este cel mai bun mod de a face acest lucru, fara convulsii sociale majore, deci fara taieri brutale de prestatii sociale? O devalorizare lenta a monedelor, in tandem cu o reducere in pasi mici a prestatiilor sociale. Investitorii vor fi din ce in ce mai reticenti sa acopere cheltuielile publice, fondurile de pensii vor fi mai prudente pe masura pensionarii generatiei baby-boom, bancile isi vor proteja mai atent capitalul. Guvernele vor fi deci obligate sa puna pe taraba ceva masuri de austeritate, nici intr-atat de draconice incat sa provoace electoratul sa le mature la viitoarele alegeri, nici absolut decorative incat sa sperie nevroticii cumparatori de bonduri. In paralel, slabirea monedei face bine serviciului datoriei, mai ales cand esti dator unor entitati din exterior carora le poti returna dolari/euro “slabi” chiar daca ti-au imprumutat banii cand monedele erau mult mai puternice. Banii si standarul de viata din Vest se vor subtia lent, sa speram ca fara convulsii majore care sa impuna deturnarea atentiei populatiei.
Unde migreaza detinatorii de bonduri?
Cand ai miliarde de plasat, cand esti mare administrator de fond de pensii sau de investitii, nu ai prea multe optiuni. Titlurile de stat erau considerate pana acum refugiul ultim, ratingul era pe masura, piata era foarte lichida. Miscarea care incepe acum in piata bondurilor e asemenea celei a placilor tehtonice. Lenta, dar consistenta. Investitorii vor incepe sa se uite foarte atent la gradul de indatorare, deficite, executia bugetara. Cum spuneam, nu se asteapta nimeni sa nu isi ia banii la scadenta bondurilor americane, intrebarea este “ce fel de bani”? Vor fi tot mai preferate statele care au deficite si datorii mici, resurse energetice in spate. Companiile solide s-ar putea sa adune in curand mai repede bani decat statele in dificultate, mai ales daca emisiunile de obligatiuni sunt denominate in valute mai sigure decat euro si dolarul. Plasamentele in marfuri si actiuni ale unor companii cu capacitati productive vor fi tot mai cautate, terenurile agricole vor arata mai bine in portofolii decat ansamblurile rezidentiale.
sâmbătă, 16 iulie 2011
Euro si dolarul sunt in competitia “cine trece ultimul linia de sosire”
Italia are probleme, Irlanda a fost retrogradata la “junk”, planul de salvare a Greciei nu mai pare batut in cuie, creditorii privati nu mai vor sa isi asume nici un fel de pierderi. De abandonat euro, da? De peste ocean, ultimele stiri: SUA se zbate sa mareasca plafonul de indatorare, Bernanke ameninta cu un nou val de tiparire, economia e tot mai fragila. De cumparat euro, nu?. Nu va simtiti cumva figuranti intr-o piesa de teatru financiar, in care marii protagonisti isi pun proptele reciproc in culise desi ar trebui sa concureze serios pe scena? Cand sa fugim panicati de pe euro vin stiri proaste pentru dolar, cand sa ne refugiem de pe dolar de teama tiparului lui Ben, ni se aduce aminte iar de porcusori. Ce-i de facut?
Sa facem insa un mic ocol si sa vorbim pentru inceput despre banci, tema eterna a... ultimilor 3 ani. Oare de ce credeti ca sunt atat de greu de acceptat pierderile bancilor? Sigur, lobby-ul e un argument solid, dar reflectati putin. De ce nu poate falimenta o banca mare, din Europa sau de peste ocean? Pentru ca in acest moment, la gunoiul derivatelor de sub fiecare pres, un faliment mare se transforma in mai multe falimente mari, in cosul sistemelor bancare orice mar putred afecteaza instantaneu restul. Amintiti-va de teama de contraparte declansata dupa falimentul Lehman Brothers. Un imens castel de nisip, spoit bine de marketing si decorat cu scoici pentru “rezistenta” de grupurile de lobby, asta e sistemul bancar global. Orice piesa care se prabuseste antreneaza efectul de domino.
Si acum, inapoi la oile noastre valutare. Pendularea asta intre vestile proaste din zona euro, contrabalansate repede de vestile proaste din... SUA ar putea sa ne amuze daca nu e deja tragica. O vanzare agresiva de active denominate in euro ar antrena pierderi substantiale pentru banci, pierderi care s-ar transmite in sistem pulverizandu-l. O devalorizare accentuata a dolarului ar pune pe fuga putini investitori in bonduri “pe bune” (cumpararile Fed cu tot soiul de paravane nu se pun) pe care ii mai are SUA. Asa ca asistam la baletul tragi-comic din prezent. Observati ce s-a intamplat miercuri. Euro a urcat de la 1,4 dolari la 1,42, pe fondul remercilor lui Bernanke ca Fed mai are cartuse de tras si QE-uri prin ranita dar a ...scazut fata de francul elvetian, de la 1,16 la 1,15 CHF iar aurul a continuat sa se scumpeasca. Sigur, dureaza ceva vreme pana marii investitori incep sa se diversifice mai viguros indepartandu-se de principalele doua valute pline de bube in cap. Fenomenul va deveni insa din ce in ce mai vizibil cu timpul, in contatiile altor valute periferice fata de euro si dolar (sigur, nu ma refer la leu, ci la economii cu resurse in spate gen Rusia, Canada, Brazilia, etc) si in cotatiile unor marfuri strategice exprimate in euro si dolari.
Ce-i de facut?
Daca aveti potenta financiara, diversificati-va hartiile achizitinand reali, ruble, dolari canadieni si chiar si franci elvetieni. Bancile va pot oferi in cadrul serviciilor de private banking astfel de optiuni. Daca sunteti mai “calici”, cu doar cateva mii-zeci de mii de euro/lei prin conturi, bancile romanesti nu va pot oferi decat alternativa francilor elvetieni, multe punand la dispozitie doar conturile curente pentru asta (in plus, cotatiile de cumparare-vanzare sunt absolut nesimtite, cu un spread de vreo 3% fata de cursul BNR). Cand stiu ca CHF-ul era 2 lei si ceva in urma cu 3 ani (cei care s-au imprumutat atunci in franci isi smulg acum parul din cap), nu imi vine usor sa il recomand fara rezerve, cel putin la cotatiile actuale. Poate ar fi mai bine sa cumparati dupa un puseu de depreciere venit dupa ceva stiri mai linistitoare din zona euro, cum s-a intamplat la anuntarea aprobarii planului de austeritate de parlamentul grec. Francul e insa o optiune serioasa pe termen mai lung, chiar si la pretul sau umflat din prezent pentru ca actuala criza financiara nu se poate rezolva miraculos. Mai devreme sau mai tarziu vom trece printr-un varf de panica generalizata care sa permita luarea unor masuri mai dure de corectare a dezechilibrelor.
Sa facem insa un mic ocol si sa vorbim pentru inceput despre banci, tema eterna a... ultimilor 3 ani. Oare de ce credeti ca sunt atat de greu de acceptat pierderile bancilor? Sigur, lobby-ul e un argument solid, dar reflectati putin. De ce nu poate falimenta o banca mare, din Europa sau de peste ocean? Pentru ca in acest moment, la gunoiul derivatelor de sub fiecare pres, un faliment mare se transforma in mai multe falimente mari, in cosul sistemelor bancare orice mar putred afecteaza instantaneu restul. Amintiti-va de teama de contraparte declansata dupa falimentul Lehman Brothers. Un imens castel de nisip, spoit bine de marketing si decorat cu scoici pentru “rezistenta” de grupurile de lobby, asta e sistemul bancar global. Orice piesa care se prabuseste antreneaza efectul de domino.
Si acum, inapoi la oile noastre valutare. Pendularea asta intre vestile proaste din zona euro, contrabalansate repede de vestile proaste din... SUA ar putea sa ne amuze daca nu e deja tragica. O vanzare agresiva de active denominate in euro ar antrena pierderi substantiale pentru banci, pierderi care s-ar transmite in sistem pulverizandu-l. O devalorizare accentuata a dolarului ar pune pe fuga putini investitori in bonduri “pe bune” (cumpararile Fed cu tot soiul de paravane nu se pun) pe care ii mai are SUA. Asa ca asistam la baletul tragi-comic din prezent. Observati ce s-a intamplat miercuri. Euro a urcat de la 1,4 dolari la 1,42, pe fondul remercilor lui Bernanke ca Fed mai are cartuse de tras si QE-uri prin ranita dar a ...scazut fata de francul elvetian, de la 1,16 la 1,15 CHF iar aurul a continuat sa se scumpeasca. Sigur, dureaza ceva vreme pana marii investitori incep sa se diversifice mai viguros indepartandu-se de principalele doua valute pline de bube in cap. Fenomenul va deveni insa din ce in ce mai vizibil cu timpul, in contatiile altor valute periferice fata de euro si dolar (sigur, nu ma refer la leu, ci la economii cu resurse in spate gen Rusia, Canada, Brazilia, etc) si in cotatiile unor marfuri strategice exprimate in euro si dolari.
Ce-i de facut?
Daca aveti potenta financiara, diversificati-va hartiile achizitinand reali, ruble, dolari canadieni si chiar si franci elvetieni. Bancile va pot oferi in cadrul serviciilor de private banking astfel de optiuni. Daca sunteti mai “calici”, cu doar cateva mii-zeci de mii de euro/lei prin conturi, bancile romanesti nu va pot oferi decat alternativa francilor elvetieni, multe punand la dispozitie doar conturile curente pentru asta (in plus, cotatiile de cumparare-vanzare sunt absolut nesimtite, cu un spread de vreo 3% fata de cursul BNR). Cand stiu ca CHF-ul era 2 lei si ceva in urma cu 3 ani (cei care s-au imprumutat atunci in franci isi smulg acum parul din cap), nu imi vine usor sa il recomand fara rezerve, cel putin la cotatiile actuale. Poate ar fi mai bine sa cumparati dupa un puseu de depreciere venit dupa ceva stiri mai linistitoare din zona euro, cum s-a intamplat la anuntarea aprobarii planului de austeritate de parlamentul grec. Francul e insa o optiune serioasa pe termen mai lung, chiar si la pretul sau umflat din prezent pentru ca actuala criza financiara nu se poate rezolva miraculos. Mai devreme sau mai tarziu vom trece printr-un varf de panica generalizata care sa permita luarea unor masuri mai dure de corectare a dezechilibrelor.
miercuri, 6 iulie 2011
Statul da 10% din Petrom, acum la pretul corect. Domnu’Boc, dati drumul si la un pachetel din Romgaz pana nu vin iar criza si FMI, bine?
Iata ca avem si o privatizare prin bursa. Sunt doar firimituri din Petrom-ce sa-i faci-pe cine ar fi interesat ca cedarea controlului companiei sa se faca la pretul stabilit de piata? (cum, pe contribuabil? ha,ha, ha!). Statul face una dintre putinele sale tranzactii la un pret corect, prin bursa, renuntand partial la postura de Popa Prostu la care il condamna oricum majoritarul (va amintiti de cumpararea benzinariilor OMV de catre Petrom, cu ceva ani in urma?). Banii vor avea probabil aceeasi soarta ca cei obtinuti din vanzarea BCR, dar cel putin sunt scosi din cosul OMV care-i clocea in principal pentru sine si vin sa acopere niste gauri in locul unor noi si previzibile imprumuturi guvernamentale. Ar trebui repetata figura si in cazul altor pachete minoritare?
In criza, statul trebuie sa se imprumute de undeva pentru a asigura salariile bugetarilor si serviciile negociate in contractul social. Apar deci FMI, Banca Mondiala si alte institutii cu multe initiale. Acum, daca oamenii astia iti dau bani, trebuie sa puna niste conditii sa se asigure ca ii si recupereaza, nu? (asa se justifica elegant viitoarele privatizari si taieri in carne vie). Ce poate sa faca statul? Sa renunte la companiile unde este majoritar (si care de bine ce sunt capusate merg in pierdere), de preferat cele care au in spate utilitati sau resurse naturale sau sunt monopoluri cu infrastructura deja construita . Adica petrol, gaze, distributie de electricitate, transport de marfa, etc.
N-am auzit pe cineva de la FMI sa ceara de pilda privatizarea transportului public urban, RADET, etc, ca sa nu zic a azilelor de batrani, centrelor pentru handicapati, cantinelor sociale, etc desi si astea sunt foarte prost administrate de stat, nu? Dupa stabilirea activului ce urmeaza a fi privatizat, urmeaza un raport de evaluare pentru a aproxima pretul tranzactiei, raport care, absolut intamplator, subevalueaza compania de stat, rezervele sale, potentialul sau real (vezi aici). Tranzactia nu se face niciodata prin bursa, altfel concurentii viitorului castigator al pachetului majoritar ar putea sa urce pretul pana la o valoare onesta, ceea ce ar reduce dramatic comisionul de succes al partii romane ce parafeaza vanzarea, corect? Ba mai mult, nici asa subevaluata cum se ofera afacerea la vanzare, cumparatorul nu plateste mereu integral contravaloarea pachetului majoritar. De exemplu, la Petrom, austriecii au platit 33%, apoi au ajuns in postura de control printr-o majorare de capital la care statul n-a mai participat (exercitiu de imaginatie: ce parere aveti, daca OMV ar fi cumparat initial 51%, pachetul de 10% pe care il vinde acum Guvernul Boc ar fi valorat semnificativ mai putin decat in cazul de fata?). Pentru amuzament, aici aveti un extras din presa vremii care comenta extaziata tranzactia OMV-Petrom.
Uite ca poate fi contrazis si FMI-ul!
Dupa ce statul s-a imprumutat de la institutiile internationale doar ca BNR-ul sa poata elibera usurat rezervele minime obligatorii pentru banci, ma asteptam ca sugestiile FMI de eficientizare a activitatii Guvernului prin obtinerea de fonduri suplimentare din privatizari sa fie urmate cu slugarnicie. Ei bine, uite ca poate fi refuzat si mister FMI. Marile privatrizari asteptate, gen Romgaz, sunt de fapt vanzari de pachete minoritare (acum Petrom, poate Romtelecom mai tarziu) iar managementul neperformant din companiile de stat ar putea fi inlocuit de management strain, o solutie ideala pentru a nu mai privatiza pentru vecie profiturile companiilor de stat prin vanzarea lor, doar pentru a anula niste pierderi temporare rezultate din management gaunos (vezi Sidex).
Eu sper ca si Oltchim sa intre in aceasta categorie chiar si in ceasul al 12-lea (poate ca eternul domn Roibu ar trebui inlocuit mai intai din scaunul de manager iar compania privatizata doar daca viitorul manager, roman sau strain, da gres in incercarea de aducere a Oltchimului pe profit). Pastrarea CEC-ului ca banca de stat s-a dovedit salutara in contextul crizei financiare, asa cum un Petrom de stat ar fi oferit un pret mai suportabil in interiorul unui anumit cos de consum (sa extragi petrol la costuri de 20 dolari/baril si sa il vinzi cu 90 dolari, ca si cum l-ai importa, asta da afacere!), cum se intampla acum la Romgaz.
Mai vindem ceva din casa?
Marile companii stiu sa ascunda bine profitul pentru a nu fi impozitat (vezi Rompetrol care a reusit constat sa ramana pe pierdere), mai ales cand statul este actionar important si ar trebui sa imparta cu el dividendele. Fara speranta unor mari castiguri viitoare din dividende, cu posibilitatea unor majorari de capital care sa-i reduca si mai mult cota si cu pretul corect oferit de bursa pentru detinerile sale, statul face o afacere buna vanzand pachete minoritare. Probabil ca banii nu vor fi folositi mai cu cap decat la privatizarea BCR, dar cel putin se mai umplu temporar niste gauri din buget, se micsoreaza riscul solicitarii unor noi imprumuturi de urgenta, unde conditiile pot fi inrobitoare (vezi ce pateste Grecia).
Pentru a nu mai avea insa surprize neplacute cu viitorii consultanti, firme de avocatura, la o eventuala privatizare viitoare cu cutitul la os si pret subevaluat, ar fi bine ca statul sa listeze cat mai repede pachete minuscule din companiile importante care i-au mai ramas. Un 5% din Romgaz pe bursa, din Hidroelectrica, etc ar da un reper de pret important si ar genera un imbold spre transparenta si eficienta conducerii acestor firme de stat.
PS1: Uitasem de remarca de Gaga a Primului Ministru: “vom lua pe 10% din Petrom cat a luat Adrian Nastase pe pachetul de control”. O sa dea bine in campania electorala dar viata, alta piata coane Fanica. E ca si cum ai spune “prostilor care ati vandut apartamente in 2004, uite cum iau eu pe sufragerie cat ati fi luat voi pe toata casa cu 3 camere”. In 2004 Petrom era o firma capusata, cu profit mic, si multipli de evaluare la bursa pe masura (PER). S-a schimbat managementul, s-au schimbat si indicatorii bursieri, cum se poate intampla si la Oltchim.
PS2: O coincidenta fericita: cu cateva zile inaintea demararii vanzarii prin bursa a pachetului de 10% din Petrom, Fitch acorda Romaniei calificativ “investment grade”, largind bulevardul eventualilor investitori institutionali interesati de actiuni. Aferim!
In criza, statul trebuie sa se imprumute de undeva pentru a asigura salariile bugetarilor si serviciile negociate in contractul social. Apar deci FMI, Banca Mondiala si alte institutii cu multe initiale. Acum, daca oamenii astia iti dau bani, trebuie sa puna niste conditii sa se asigure ca ii si recupereaza, nu? (asa se justifica elegant viitoarele privatizari si taieri in carne vie). Ce poate sa faca statul? Sa renunte la companiile unde este majoritar (si care de bine ce sunt capusate merg in pierdere), de preferat cele care au in spate utilitati sau resurse naturale sau sunt monopoluri cu infrastructura deja construita . Adica petrol, gaze, distributie de electricitate, transport de marfa, etc.
N-am auzit pe cineva de la FMI sa ceara de pilda privatizarea transportului public urban, RADET, etc, ca sa nu zic a azilelor de batrani, centrelor pentru handicapati, cantinelor sociale, etc desi si astea sunt foarte prost administrate de stat, nu? Dupa stabilirea activului ce urmeaza a fi privatizat, urmeaza un raport de evaluare pentru a aproxima pretul tranzactiei, raport care, absolut intamplator, subevalueaza compania de stat, rezervele sale, potentialul sau real (vezi aici). Tranzactia nu se face niciodata prin bursa, altfel concurentii viitorului castigator al pachetului majoritar ar putea sa urce pretul pana la o valoare onesta, ceea ce ar reduce dramatic comisionul de succes al partii romane ce parafeaza vanzarea, corect? Ba mai mult, nici asa subevaluata cum se ofera afacerea la vanzare, cumparatorul nu plateste mereu integral contravaloarea pachetului majoritar. De exemplu, la Petrom, austriecii au platit 33%, apoi au ajuns in postura de control printr-o majorare de capital la care statul n-a mai participat (exercitiu de imaginatie: ce parere aveti, daca OMV ar fi cumparat initial 51%, pachetul de 10% pe care il vinde acum Guvernul Boc ar fi valorat semnificativ mai putin decat in cazul de fata?). Pentru amuzament, aici aveti un extras din presa vremii care comenta extaziata tranzactia OMV-Petrom.
Uite ca poate fi contrazis si FMI-ul!
Dupa ce statul s-a imprumutat de la institutiile internationale doar ca BNR-ul sa poata elibera usurat rezervele minime obligatorii pentru banci, ma asteptam ca sugestiile FMI de eficientizare a activitatii Guvernului prin obtinerea de fonduri suplimentare din privatizari sa fie urmate cu slugarnicie. Ei bine, uite ca poate fi refuzat si mister FMI. Marile privatrizari asteptate, gen Romgaz, sunt de fapt vanzari de pachete minoritare (acum Petrom, poate Romtelecom mai tarziu) iar managementul neperformant din companiile de stat ar putea fi inlocuit de management strain, o solutie ideala pentru a nu mai privatiza pentru vecie profiturile companiilor de stat prin vanzarea lor, doar pentru a anula niste pierderi temporare rezultate din management gaunos (vezi Sidex).
Eu sper ca si Oltchim sa intre in aceasta categorie chiar si in ceasul al 12-lea (poate ca eternul domn Roibu ar trebui inlocuit mai intai din scaunul de manager iar compania privatizata doar daca viitorul manager, roman sau strain, da gres in incercarea de aducere a Oltchimului pe profit). Pastrarea CEC-ului ca banca de stat s-a dovedit salutara in contextul crizei financiare, asa cum un Petrom de stat ar fi oferit un pret mai suportabil in interiorul unui anumit cos de consum (sa extragi petrol la costuri de 20 dolari/baril si sa il vinzi cu 90 dolari, ca si cum l-ai importa, asta da afacere!), cum se intampla acum la Romgaz.
Mai vindem ceva din casa?
Marile companii stiu sa ascunda bine profitul pentru a nu fi impozitat (vezi Rompetrol care a reusit constat sa ramana pe pierdere), mai ales cand statul este actionar important si ar trebui sa imparta cu el dividendele. Fara speranta unor mari castiguri viitoare din dividende, cu posibilitatea unor majorari de capital care sa-i reduca si mai mult cota si cu pretul corect oferit de bursa pentru detinerile sale, statul face o afacere buna vanzand pachete minoritare. Probabil ca banii nu vor fi folositi mai cu cap decat la privatizarea BCR, dar cel putin se mai umplu temporar niste gauri din buget, se micsoreaza riscul solicitarii unor noi imprumuturi de urgenta, unde conditiile pot fi inrobitoare (vezi ce pateste Grecia).
Pentru a nu mai avea insa surprize neplacute cu viitorii consultanti, firme de avocatura, la o eventuala privatizare viitoare cu cutitul la os si pret subevaluat, ar fi bine ca statul sa listeze cat mai repede pachete minuscule din companiile importante care i-au mai ramas. Un 5% din Romgaz pe bursa, din Hidroelectrica, etc ar da un reper de pret important si ar genera un imbold spre transparenta si eficienta conducerii acestor firme de stat.
PS1: Uitasem de remarca de Gaga a Primului Ministru: “vom lua pe 10% din Petrom cat a luat Adrian Nastase pe pachetul de control”. O sa dea bine in campania electorala dar viata, alta piata coane Fanica. E ca si cum ai spune “prostilor care ati vandut apartamente in 2004, uite cum iau eu pe sufragerie cat ati fi luat voi pe toata casa cu 3 camere”. In 2004 Petrom era o firma capusata, cu profit mic, si multipli de evaluare la bursa pe masura (PER). S-a schimbat managementul, s-au schimbat si indicatorii bursieri, cum se poate intampla si la Oltchim.
PS2: O coincidenta fericita: cu cateva zile inaintea demararii vanzarii prin bursa a pachetului de 10% din Petrom, Fitch acorda Romaniei calificativ “investment grade”, largind bulevardul eventualilor investitori institutionali interesati de actiuni. Aferim!
luni, 27 iunie 2011
Cand bancile o duc prea bine economia isi face bagajele pentru recesiune
Ce se intampla dupa ce profiturile bancilor ating un maxim? Boom-ul creditarii asfixiaza relativ repede economia reducand cererea dupa ce consumatorii s-au supraindatorat (observati efectele fostului credit cu buletinul asupra achizitiei de mobila si electrocasnice din acest moment). Asumarea de riscuri exagerate de catre bancherii in goana dupa bonusuri ii va determina apoi sa majoreze discretionar dobanzile clientilor buni platnici pentru a compensa pierderile cu provizioanele (vezi fenomenul subprime, pataniile posesorilor de carduri de credit, a titularilor creditelor de nevoi personale, etc). Solutia? Responsabilizarea cu forta a bancherilor prin taxarea activelor in exces si reducerea administrativa a apetitului de creditare prin diminuarea raportului rata/venituri.
Cand bancilor le merge bine, economiei ii merge de asemenea bine, corect? Ei, bine, fals! Intr-o prima faza, asta e impresia generala, consumul ia avant pe fondul banilor care inunda economia, salariile cresc, oamenii au senzatia ca le merge mai bine. Destul de curand insa descoperim ca ceva nu se invarte rotund, consumatorii si-au blocat veniturile pe ani buni iar dupa ce platesc ratele si isi asigura strictul necesar nu le mai ramane mare lucru de cheltuiala cu care sa sustina cererea, economia incepe sa gafaie (vezi ce s-a intamplat in 2009 in Romania dupa un an anterior fenomenal pentru profiturile din industria financiara), bancile sa aiba pierderi, uneori trebuie ca statele sa le salveze, bineinteles tot pe cheltuiala contribuabilului care va trebui sa suporte impozite si taxe mai mari. De regula, dureaza relativ putin pana se suprasatureaza piata creditului (vezi modelul romanesc sau baltic), apoi consumatorii trebuie sa stranga cureaua o perioada mult mai lunga, se pierd locuri de munca, incep problemele cu bancile, executari silite si tot tacamul.
De ce se intampla asta? Pentru ca bancile nu intampina nici o rezistenta cand vor sa declanseze boom-ul creditului. Rezervele minime obligatorii sunt simbolice in multe parti (2% in spatiul euro, 10% in SUA). Dispunand de capital redus, bancile pot extinde aproape nelimitat volumul creditelor. In Romania, desi RMO-urile au fost consistente, bancile au apelat la capital imprumutat mizand pe iminenta reducere a rezervelor odata cu apropierea integrarii in zona euro, iar isteria creditului nu a putut fi temperata. S-a incercat apoi limitarea administrativa a raportului rata/venituri pentru debitorii persoane fizice. A functionat destul de bine in Romania limita de 33-40%, in functie de tipul creditului, pana cand BNR s-a decis sa “ia taurul de coarne” si permita extinderea pana la 70% tocmai in momentul de apogeul al bulei imobiliare (2007).
Bankingul se face doar la anumite marje de profit?
In opinia mea, cea mai sigura modalitate de descurajare a viitoarelor bule ale creditului este limitarea raportului rata/venituri pentru persoanele fizice, dublata de o taxare a bancilor aplicata la activele totale, eventual de la o anumita limita in sus (si taxarea profitului, care poate fi ascuns relativ usor prin bilant sau diluat prin investitii) pentru a le impiedica sa inventeze debitori pe banda rulanta, inclusiv din sfera privata. Daca nu se pun bariere in calea bancherilor avizi de bonusuri si prime, implicit de asumarea unor riscuri exagerate, economiile cunosc interminabile cicluri de umflare si spargere a baloanelor speculative sustinute de imprumuturi, iar o mana de rechini cu capital la panda profita in dauna debitorilor care isi pierd agoniseala prin executari silite si a micilor actionari care vand periodic in panica pe minime dupa ce au cumparat increzatori pe maxime. Stim cu totii ce s-a intamplat in Romania si in lume dupa spargerea bulei creditului. PIB-ul si bursele au picat spectaculos. Unii si-au permis apoi injectii ample de lichiditate, dobanzi coborate aproape de zero, programe de stimulare guvernamentala a anumitor sectoare, altii nu, dupa buget coane Fanica
Vor refuza in aceste conditii bancherii sa crediteze economia? Si ce vor face in schimb, isi vor reinventa profesia, vor face gambling cu banii din depozite, se vor axa doar pe inchirierea casetelor de valori? Sa fim seriosi, se pot da credite si in conditii crescute de responsabilitate, cu marje de profit si risc asociat mai mic. Creditele subprime, acordate unor homeless-i de pe strada ofereau initial cele mai mari satisfactii bancherilor, avand dobanzile cele mai mari din piata, pe masura riscului asumat. La fel imprumuturile cu buletinul din Romania. Se scapa din vedere un singur detaliu, uneori debitorii nu mai platesc pana la scadenta. Ca sa ne intoarcem in Romania, creditele cu probleme sunt peste cifra recunoscuta oficial in acest moment, cam 7% din total ( nu uitati de externalizarile pe banda rulanta operate de banci la un moment dat), o cifra periculoasa pentru capitalul fragil al bancilor. Fara reglementari care sa-i oblige sa tina cont de normele elementare de prudenta, bancherii vor repeta figura ori de cate ori vor avea ocazia, tentatia castigului facil, din multiplicarea masei monetare, fiind irezistibila.
Impozitarea bancilor prin alte parti
Ungaria, Austria, Germania, Marea Britanie, Austria, Portugalia, Suedia taxeaza suplimentar bancile in urma “deranjului” provocat de acestea in timpul crizei (vezi aici un studiu KPMG). Se impoziteaza activele totale (Ungaria) sau doar pasivele, unele tari impoziteaza si insa si portofoliul de produse derivate (Austria, Portugalia). Ungaria a strans 700 milioane euro anul trecut din impozitarea bancilor, o suma deloc de neglijat in conditii de criza. Romania a incercat timid o astfel de intiativa parlamentara (taxare suplimentara a profitului bancilor de 2,5%) inabusita repede in fasa (“nu e de acord FMI”). Poate la urmatoarea criza financiara (daca mai ramane sectorul bancar in picioare) mai incercam o data...
.
Cand bancilor le merge bine, economiei ii merge de asemenea bine, corect? Ei, bine, fals! Intr-o prima faza, asta e impresia generala, consumul ia avant pe fondul banilor care inunda economia, salariile cresc, oamenii au senzatia ca le merge mai bine. Destul de curand insa descoperim ca ceva nu se invarte rotund, consumatorii si-au blocat veniturile pe ani buni iar dupa ce platesc ratele si isi asigura strictul necesar nu le mai ramane mare lucru de cheltuiala cu care sa sustina cererea, economia incepe sa gafaie (vezi ce s-a intamplat in 2009 in Romania dupa un an anterior fenomenal pentru profiturile din industria financiara), bancile sa aiba pierderi, uneori trebuie ca statele sa le salveze, bineinteles tot pe cheltuiala contribuabilului care va trebui sa suporte impozite si taxe mai mari. De regula, dureaza relativ putin pana se suprasatureaza piata creditului (vezi modelul romanesc sau baltic), apoi consumatorii trebuie sa stranga cureaua o perioada mult mai lunga, se pierd locuri de munca, incep problemele cu bancile, executari silite si tot tacamul.
De ce se intampla asta? Pentru ca bancile nu intampina nici o rezistenta cand vor sa declanseze boom-ul creditului. Rezervele minime obligatorii sunt simbolice in multe parti (2% in spatiul euro, 10% in SUA). Dispunand de capital redus, bancile pot extinde aproape nelimitat volumul creditelor. In Romania, desi RMO-urile au fost consistente, bancile au apelat la capital imprumutat mizand pe iminenta reducere a rezervelor odata cu apropierea integrarii in zona euro, iar isteria creditului nu a putut fi temperata. S-a incercat apoi limitarea administrativa a raportului rata/venituri pentru debitorii persoane fizice. A functionat destul de bine in Romania limita de 33-40%, in functie de tipul creditului, pana cand BNR s-a decis sa “ia taurul de coarne” si permita extinderea pana la 70% tocmai in momentul de apogeul al bulei imobiliare (2007).
Bankingul se face doar la anumite marje de profit?
In opinia mea, cea mai sigura modalitate de descurajare a viitoarelor bule ale creditului este limitarea raportului rata/venituri pentru persoanele fizice, dublata de o taxare a bancilor aplicata la activele totale, eventual de la o anumita limita in sus (si taxarea profitului, care poate fi ascuns relativ usor prin bilant sau diluat prin investitii) pentru a le impiedica sa inventeze debitori pe banda rulanta, inclusiv din sfera privata. Daca nu se pun bariere in calea bancherilor avizi de bonusuri si prime, implicit de asumarea unor riscuri exagerate, economiile cunosc interminabile cicluri de umflare si spargere a baloanelor speculative sustinute de imprumuturi, iar o mana de rechini cu capital la panda profita in dauna debitorilor care isi pierd agoniseala prin executari silite si a micilor actionari care vand periodic in panica pe minime dupa ce au cumparat increzatori pe maxime. Stim cu totii ce s-a intamplat in Romania si in lume dupa spargerea bulei creditului. PIB-ul si bursele au picat spectaculos. Unii si-au permis apoi injectii ample de lichiditate, dobanzi coborate aproape de zero, programe de stimulare guvernamentala a anumitor sectoare, altii nu, dupa buget coane Fanica
Vor refuza in aceste conditii bancherii sa crediteze economia? Si ce vor face in schimb, isi vor reinventa profesia, vor face gambling cu banii din depozite, se vor axa doar pe inchirierea casetelor de valori? Sa fim seriosi, se pot da credite si in conditii crescute de responsabilitate, cu marje de profit si risc asociat mai mic. Creditele subprime, acordate unor homeless-i de pe strada ofereau initial cele mai mari satisfactii bancherilor, avand dobanzile cele mai mari din piata, pe masura riscului asumat. La fel imprumuturile cu buletinul din Romania. Se scapa din vedere un singur detaliu, uneori debitorii nu mai platesc pana la scadenta. Ca sa ne intoarcem in Romania, creditele cu probleme sunt peste cifra recunoscuta oficial in acest moment, cam 7% din total ( nu uitati de externalizarile pe banda rulanta operate de banci la un moment dat), o cifra periculoasa pentru capitalul fragil al bancilor. Fara reglementari care sa-i oblige sa tina cont de normele elementare de prudenta, bancherii vor repeta figura ori de cate ori vor avea ocazia, tentatia castigului facil, din multiplicarea masei monetare, fiind irezistibila.
Impozitarea bancilor prin alte parti
Ungaria, Austria, Germania, Marea Britanie, Austria, Portugalia, Suedia taxeaza suplimentar bancile in urma “deranjului” provocat de acestea in timpul crizei (vezi aici un studiu KPMG). Se impoziteaza activele totale (Ungaria) sau doar pasivele, unele tari impoziteaza si insa si portofoliul de produse derivate (Austria, Portugalia). Ungaria a strans 700 milioane euro anul trecut din impozitarea bancilor, o suma deloc de neglijat in conditii de criza. Romania a incercat timid o astfel de intiativa parlamentara (taxare suplimentara a profitului bancilor de 2,5%) inabusita repede in fasa (“nu e de acord FMI”). Poate la urmatoarea criza financiara (daca mai ramane sectorul bancar in picioare) mai incercam o data...
.
joi, 23 iunie 2011
America nu mai tipareste bani…temporar. Ce urmeaza?
Fed-ul a decis sa intrerupa programele de cumparare de bonduri ale Trezoreriei (quantitative easing) lasand insa o portita de revenire la butoanele tiparului electronic daca economia se va descurca nesperat de ...prost sau daca lucrurile iau o turnura amenintatoare pe pietele internationale (Grecia?). Cu rusii si chinezii nerabdatori sa isi reduca detinerile in bonduri americane, Fed-ul ramane oricum ultima speranta de finantare a cheltuielilor guvernamentale americane, motiv pentru care, in ciuda trepidatiilor care vin din euro-zone, dolarul nici n-a castigat prea mult teren in fata monedei europene in ultimele saptamani.
Bernanke s-a tinut de cuvant: nu vom avea QE3, cel putin deocamdata, cat timp economia Americana nu recade in recesiune sau panica nu revine in pietele internationale.”Fed este pregatita sa intreprinda actiuni suplimentare, daca se impune, inclusiv prin cumparare de bonduri” a afirmat acesta ieri. “Economia va depasi probabil pe termen scurt dificultatile cauzate de preturile mari la energie si disfunctionalitatile din sectorul manufacturier pe fondul problemelor din Japonia. Cu toate astea, “declinul care continua in piata imobiliara, somajul ridicat si slabiciunile din pietele financiare pot pune in pericol revenirea economiei pe termen lung”.
Un mesaj mai pe gustul Wall Street, care se temea ca o inasprire brusca a politicii Fed va speria speculatorii si va prabusi cotatiile. E greu de spus insa cum isi vor mentine tonusul pietele fara banii pompati cu generozitate de Banca Centrala, la dobanzi apropiate de zero.
Cine castiga din meciul euro-dolar?
In conditiile in care chinezii si rusii incerca in ultima vreme sa isi reduca expunerile pe bondurile americane iar autoritatile din SUA vor sa obtina extinderea gradului de indatorare, nu prea se stie cine va mai alerga sa imprumute Guvernul in lipsa Fed. Tiparul Fed este probabil cea mai probabila explicatie a lipsei de elan a dolarului, care n-a saltat semnificativ fata de euro in ciuda iminentei falimentului Greciei si a problemelor celorlalti porcusori din Europa.
Poate ca solutia la slabiciunea euro nu este dolarul, yenul sau lira, ci monedele unor economii care detin resurse in spate si care nici nu sunt la fel de indatorate iar in anii ce vin vom vorbi mai mult despre plasamentele in reali, dolari canadieni, coroane norvegiene, yuani sau ruble. Sic transit gloria mundi.
Concurs de scenarii
Fed-ul a intrerupt (pana la noi ordine) QE-urile, analistii chestionati de Bloomberg nu se asteapta la o crestere mai mare de 0,25% a dobanzii Fed pana la sfarsitul anului. Economia SUA incetineste insa vizibil, de la o crestere de 3,1% (anualizat) in ultimul trimestru din 2011, la doar 1,8% in primul trimestru din 2011.Datele recente arata o continua degradare in ceea ce priveste activitatea din domeniul manufacturier precum si slabiciuni in mediul de afaceri si scaderea apetitului de consum. “Somajul.ridicat precum si problemele din pietele imobiliare si financiare pot fi mai puternice si mai persistente decat credem” spunea seful Fed. Cum vor reactiona in aceste conditii pietele?
Din punctul meu de vedere, declinul este iminent iar singura necunoscuta ramane viteza cu care vor incepe sa scada cotatiile la bursa. Problemele legate de statele cu probleme din zona euro pot amplifica fenomenul daca temerile legate de sovabilitatea sistemului bancar revin. E greu de presupus insa ca vom mai vedea raliuri pe segmentul marfurilor, in ciuda eventualelor noi interventii ale Bancilor Centrale, atata vreme cat cererea globala se reduce iar marile economii fac pasi inapoi.
Bernanke s-a tinut de cuvant: nu vom avea QE3, cel putin deocamdata, cat timp economia Americana nu recade in recesiune sau panica nu revine in pietele internationale.”Fed este pregatita sa intreprinda actiuni suplimentare, daca se impune, inclusiv prin cumparare de bonduri” a afirmat acesta ieri. “Economia va depasi probabil pe termen scurt dificultatile cauzate de preturile mari la energie si disfunctionalitatile din sectorul manufacturier pe fondul problemelor din Japonia. Cu toate astea, “declinul care continua in piata imobiliara, somajul ridicat si slabiciunile din pietele financiare pot pune in pericol revenirea economiei pe termen lung”.
Un mesaj mai pe gustul Wall Street, care se temea ca o inasprire brusca a politicii Fed va speria speculatorii si va prabusi cotatiile. E greu de spus insa cum isi vor mentine tonusul pietele fara banii pompati cu generozitate de Banca Centrala, la dobanzi apropiate de zero.
Cine castiga din meciul euro-dolar?
In conditiile in care chinezii si rusii incerca in ultima vreme sa isi reduca expunerile pe bondurile americane iar autoritatile din SUA vor sa obtina extinderea gradului de indatorare, nu prea se stie cine va mai alerga sa imprumute Guvernul in lipsa Fed. Tiparul Fed este probabil cea mai probabila explicatie a lipsei de elan a dolarului, care n-a saltat semnificativ fata de euro in ciuda iminentei falimentului Greciei si a problemelor celorlalti porcusori din Europa.
Poate ca solutia la slabiciunea euro nu este dolarul, yenul sau lira, ci monedele unor economii care detin resurse in spate si care nici nu sunt la fel de indatorate iar in anii ce vin vom vorbi mai mult despre plasamentele in reali, dolari canadieni, coroane norvegiene, yuani sau ruble. Sic transit gloria mundi.
Concurs de scenarii
Fed-ul a intrerupt (pana la noi ordine) QE-urile, analistii chestionati de Bloomberg nu se asteapta la o crestere mai mare de 0,25% a dobanzii Fed pana la sfarsitul anului. Economia SUA incetineste insa vizibil, de la o crestere de 3,1% (anualizat) in ultimul trimestru din 2011, la doar 1,8% in primul trimestru din 2011.Datele recente arata o continua degradare in ceea ce priveste activitatea din domeniul manufacturier precum si slabiciuni in mediul de afaceri si scaderea apetitului de consum. “Somajul.ridicat precum si problemele din pietele imobiliare si financiare pot fi mai puternice si mai persistente decat credem” spunea seful Fed. Cum vor reactiona in aceste conditii pietele?
Din punctul meu de vedere, declinul este iminent iar singura necunoscuta ramane viteza cu care vor incepe sa scada cotatiile la bursa. Problemele legate de statele cu probleme din zona euro pot amplifica fenomenul daca temerile legate de sovabilitatea sistemului bancar revin. E greu de presupus insa ca vom mai vedea raliuri pe segmentul marfurilor, in ciuda eventualelor noi interventii ale Bancilor Centrale, atata vreme cat cererea globala se reduce iar marile economii fac pasi inapoi.
marți, 21 iunie 2011
Mortii-vii din cimitirul datoriilor publice. De ce Grecia nu poate da faliment decat cu forta...populara.
De regula, alocarea gresita a resurselor se penalizeaza in capitalism prin faliment. Asta atata vreme cat sistemul nu este pus in pericol. Ce-ar fi insa ca Grecia,. membru UE, sa copieze modelul argentinian sau islandez? Intr-o lume tot mai indatorata, faptul ca debitorii pot scapa fara sa stranga cureaua in jurul taliei sau a gatului n-ar fi deloc de bun augur. Daca schema incepe sa functioneze la scara larga? Daca Portugalia, Irlanda, tarile lumii a treia vor incerca si ele?Grecii vor trebui convinsi deci sa mai ia un imprumut, doua, ma rog, cate e nevoie, pentru a mentine aparenta de functionare a relatiei datornic-creditor.Sa vedem daca vocea democratiei, in propria sa patrie, va suna mai tare decat cea a oligarhiei financiare care a scris pana acum partiturile.
Mai pot plati sau nu grecii o datorie de peste 150% din PIB? Pare de o importanta secundara pentru cei care insista acum ca Grecia sa accepte un nou imprumut, cu sau fara constrangeri bugetare draconice (nu va lasati derutati de aparente: grecilor li se arata deocamdata pisica “nu luati masuri dure nu primiti noi perfuzii financiare si va trebui sa luati unele si mai dure”. Pariez insa ca daca Guvernul grec va pica, oficialii europeni se vor replia la randul lor si vor propune imprumuturi neconditionate).
Falimentul Greciei pare imposibil de digerat din perspectiva stabilitatii sistemului financiar european, cu bancile sale zombi care au putut extinde indecent dimensiunile creditului beneficiind de RMO-uri de 2%. Bancile franceze si germane nu pot inghiti in aceste conditii (capitalul lor propriu e mai mult decat modest) noi pierderi iar institutiile supra-statale nu privesc cu ochi buni un accident in relatia creditor-debitor. Modelul grecesc poate deveni apoi exemplu pentru datornici la fel de impovarati precum Irlanda, Portugalia, poate ca si de prin alte colturi de lume. “Nu putem permite inca un impact gen Lehman Brothers in pietele financiare” ni se tot spune pe un ton panicos, de parca decesul catorva banci care s-au aventurat cu nesimtire in zona riscurilor necontrolabile ar fi sfarsitul lumii. Ce-i impiedica pe oficialii europeni sa inchida bancile care vor avea probleme si sa salveze doar deponentii lor? Ce, nu s-a inventat tipar pentru deponenti, acesta poate fi pornit doar pentru acoperirea pierderilor bancilor, nota de plata fiind apoi trecuta in sarcina bugetelor publice? Daca tot e sa plateasca in final contribuabilii sa o faca cel putin pentru a salva economiile altor contribuabili, nu sa cotizeze pentru viitoarele bonusuri nesimtite care sa recompenseze hazardul moral din banci.
In definitiv marile banci, pline peste cap de mizerii subprime, au mai fost salvate cu bani publici in urma cu mai bine de 2 ani. Acum, se incearca o miscare similara pentru a acoperi gunoiul bondurilor grecesti, portugheze, irlandeze, etc si al asigurarilor impotriva riscului de faliment (CDS) pentru detinatorii de astfel de instrumente. Parca traim totusi in capitalism, un sistem care premia inovatia si penaliza esecul in alocarea gresita a capitalului. Bancile par instalate insa in cel mai pur socialism cand le convine (“sunt ale tuturor cand au pierderi”) revenind in capitalism la impartirea profiturile si bonusurilor ce intra pe mai departe in doar cateva buzunare.
Viata dupa “default”-ul suveran. Ghid de supravietuire
Am vazut ce s-a intamplat cu monedele tarilor intrate in stare de faliment (Argentina, Islanda). Devalorizare puternica, se scumpesc drastic importurile, standardul de viata scade considerabil. Delicventa creste. Bancile care au finantat dezmatul intra in faliment sau scapa cu pierderi usturatoare pentru actionari. Nimeni nu mai e dispus sa imprumute tara asa ca Guvernul va trebui sa fie mult mai atent cum cheltuie banul public. Viata merge insa mai departe. Activele care au devenit foarte ieftine isi gasesc cumparatori, apar investitori care vor sa beneficieze de costul redus al fortei de munca, oportunitatile de pe bursa locala, etc.. Dupa un prim soc violent, economia incepe treptat sa isi revina, pe baze mai sanatoase. Nu e sfarsitul lumii, poate doar pentru o parte dintre creditorii care sperau sa-si primeasca banii inapoi integral (30 de centi la dolar s-a recuperat, in timp, din Argentina).
Ce va spune “Cochabamba”?
Grecii protesteaza azi violent desi intuiesc doar efectul restrictiilor bugetare pe care vor trebui sa le suporte de maine. Care va fi reactia in momentul in care efectul acestor masuri se va simti in buzunare? Un val de privatizari asteapta la randul sau la usa, probabil la preturi super-avantajoase pentru cumparatori (ce sa-i faci, asa-i in criza!). Cat de departe se va merge si in aceasta directie? Poate ca nu atat de departe cum s-a intamplat in..Bolivia. Cum Romania are o problema cu autostrada Bechtel si costurile sale super-umflate, poate n-ar fi rau sa ne reamintim ce s-a intamplat in urma cu mai bine 10 ani in Bolivia, in urma concesionarii apei potabile in al treilea oras al tarii catre un consortiu (Aguas del Tunari) care avea printe actionari compania Bechtel. Era vorba de un proiect finantat de Banca Mondiala, cea care conditionase acordarea unui imprumut modest de 25 milioane dolari Boliviei de privatizarea servicilor de alimentare cu apa potabila in cateva din orasele tarii.Potrivit contractului, consortiul avea garantat un profit anual de 15%, ajustabil cu rata inflatiei din SUA. Prima masura a fost cresterea tarifelor pentru apa potabila, pana la o medie de 20 dolari per consumator. In conditiile in care venitul mediu era de 100 dolari, iar 20 de dolari era suma care se cheltuia pe mancare, cresterea de tarif nu a fost suportabila iar populatia din Cochabamba s-a rasculat, lucrurile degenerand in violente de strada. Protestatarii n-au putut fi inspaimantati nici de instituirea legii martiale, nici de reactia dura a Politiei si armatei si in final consortiul international care detinea apa din oras (inclusiv cea de ploaie!) a trebuit sa paraseasca tara (vezi aici) .
Mai pot plati sau nu grecii o datorie de peste 150% din PIB? Pare de o importanta secundara pentru cei care insista acum ca Grecia sa accepte un nou imprumut, cu sau fara constrangeri bugetare draconice (nu va lasati derutati de aparente: grecilor li se arata deocamdata pisica “nu luati masuri dure nu primiti noi perfuzii financiare si va trebui sa luati unele si mai dure”. Pariez insa ca daca Guvernul grec va pica, oficialii europeni se vor replia la randul lor si vor propune imprumuturi neconditionate).
Falimentul Greciei pare imposibil de digerat din perspectiva stabilitatii sistemului financiar european, cu bancile sale zombi care au putut extinde indecent dimensiunile creditului beneficiind de RMO-uri de 2%. Bancile franceze si germane nu pot inghiti in aceste conditii (capitalul lor propriu e mai mult decat modest) noi pierderi iar institutiile supra-statale nu privesc cu ochi buni un accident in relatia creditor-debitor. Modelul grecesc poate deveni apoi exemplu pentru datornici la fel de impovarati precum Irlanda, Portugalia, poate ca si de prin alte colturi de lume. “Nu putem permite inca un impact gen Lehman Brothers in pietele financiare” ni se tot spune pe un ton panicos, de parca decesul catorva banci care s-au aventurat cu nesimtire in zona riscurilor necontrolabile ar fi sfarsitul lumii. Ce-i impiedica pe oficialii europeni sa inchida bancile care vor avea probleme si sa salveze doar deponentii lor? Ce, nu s-a inventat tipar pentru deponenti, acesta poate fi pornit doar pentru acoperirea pierderilor bancilor, nota de plata fiind apoi trecuta in sarcina bugetelor publice? Daca tot e sa plateasca in final contribuabilii sa o faca cel putin pentru a salva economiile altor contribuabili, nu sa cotizeze pentru viitoarele bonusuri nesimtite care sa recompenseze hazardul moral din banci.
In definitiv marile banci, pline peste cap de mizerii subprime, au mai fost salvate cu bani publici in urma cu mai bine de 2 ani. Acum, se incearca o miscare similara pentru a acoperi gunoiul bondurilor grecesti, portugheze, irlandeze, etc si al asigurarilor impotriva riscului de faliment (CDS) pentru detinatorii de astfel de instrumente. Parca traim totusi in capitalism, un sistem care premia inovatia si penaliza esecul in alocarea gresita a capitalului. Bancile par instalate insa in cel mai pur socialism cand le convine (“sunt ale tuturor cand au pierderi”) revenind in capitalism la impartirea profiturile si bonusurilor ce intra pe mai departe in doar cateva buzunare.
Viata dupa “default”-ul suveran. Ghid de supravietuire
Am vazut ce s-a intamplat cu monedele tarilor intrate in stare de faliment (Argentina, Islanda). Devalorizare puternica, se scumpesc drastic importurile, standardul de viata scade considerabil. Delicventa creste. Bancile care au finantat dezmatul intra in faliment sau scapa cu pierderi usturatoare pentru actionari. Nimeni nu mai e dispus sa imprumute tara asa ca Guvernul va trebui sa fie mult mai atent cum cheltuie banul public. Viata merge insa mai departe. Activele care au devenit foarte ieftine isi gasesc cumparatori, apar investitori care vor sa beneficieze de costul redus al fortei de munca, oportunitatile de pe bursa locala, etc.. Dupa un prim soc violent, economia incepe treptat sa isi revina, pe baze mai sanatoase. Nu e sfarsitul lumii, poate doar pentru o parte dintre creditorii care sperau sa-si primeasca banii inapoi integral (30 de centi la dolar s-a recuperat, in timp, din Argentina).
Ce va spune “Cochabamba”?
Grecii protesteaza azi violent desi intuiesc doar efectul restrictiilor bugetare pe care vor trebui sa le suporte de maine. Care va fi reactia in momentul in care efectul acestor masuri se va simti in buzunare? Un val de privatizari asteapta la randul sau la usa, probabil la preturi super-avantajoase pentru cumparatori (ce sa-i faci, asa-i in criza!). Cat de departe se va merge si in aceasta directie? Poate ca nu atat de departe cum s-a intamplat in..Bolivia. Cum Romania are o problema cu autostrada Bechtel si costurile sale super-umflate, poate n-ar fi rau sa ne reamintim ce s-a intamplat in urma cu mai bine 10 ani in Bolivia, in urma concesionarii apei potabile in al treilea oras al tarii catre un consortiu (Aguas del Tunari) care avea printe actionari compania Bechtel. Era vorba de un proiect finantat de Banca Mondiala, cea care conditionase acordarea unui imprumut modest de 25 milioane dolari Boliviei de privatizarea servicilor de alimentare cu apa potabila in cateva din orasele tarii.Potrivit contractului, consortiul avea garantat un profit anual de 15%, ajustabil cu rata inflatiei din SUA. Prima masura a fost cresterea tarifelor pentru apa potabila, pana la o medie de 20 dolari per consumator. In conditiile in care venitul mediu era de 100 dolari, iar 20 de dolari era suma care se cheltuia pe mancare, cresterea de tarif nu a fost suportabila iar populatia din Cochabamba s-a rasculat, lucrurile degenerand in violente de strada. Protestatarii n-au putut fi inspaimantati nici de instituirea legii martiale, nici de reactia dura a Politiei si armatei si in final consortiul international care detinea apa din oras (inclusiv cea de ploaie!) a trebuit sa paraseasca tara (vezi aici) .
joi, 16 iunie 2011
Din unghiul potrivit, cosmarul creditelor poate parea un vis frumos.
Cand supraindatorarea statelor si indivizilor care misca cel mai mult contoarul consumului planetar se suprapune peste imputinarea resurselor naturale, criza economica seamana brusc a pauza pentru incarcarea bateriilor iar avansul PIB-ului sustinut de banci aduce a guturai care va slabi si mai mult sistemul. Cititi mai jos cum se va rezolva pragmatic ecuatia cresterii economice fara sfarsit, ce glaciatiune va ucide mamutii creditului si care pot fi solutiile pentru conservarea stilului actual de viata in lumea dezvoltata.
Sa facem o flotare de imaginatie si sa ne inchipuim o stergere generala a datoriilor, la nivel individual si national. Statele preiau apoi bancile devenite insolvabile, le curata bilanturile, socializeaza pierderile si le ofera apoi investitorilor noi-noute, pentru a se relua la turatie maxima ciclul consumului (cam ce s-a facut prin Romania cu Banca Agricola si Bancorex-sub fusta BCR). Ce fericire pe intreaga planeta daca in SUA consumatorii nu vor mai avea bugetele de familie incarcate de ratele la carduri, creditele de consum si ipotecare, nu? Ce avant ar lua economia globala, cu ce fericire se vor repezi statele in curs de dezvoltare sa onoreze comenzi si sa pregateasca propriilor cetateni ariile consumismului. Ce mare lucru sa stergem toate datoriile care ne impovareaza viata si sa incepem de la zero, cu etalonul aur daca vreti, pentru mai mare incredere?
Vestea proasta este ca resursele planetei nu mai fac fata la inca un puseu de consum dintr-o generatie, ba ar trebui sa ne schimbam radical modul de viata odata cu imputinarea petrolului. Criza datoriilor are si partile ei bune, infranand consumatorii din statele dezvoltate si reducand presiunea pe resursele naturale. Sigur, nu ne pica deloc bine, mai ales ca majoritatea populatiei traieste in statele in cauza din servicii, cheltuieli pe care orice om cu scaunul la cap le taie in dauna celor dedicate strictului necesar cand vin vremuri grele pentru finantele sale. Poate ca masina electrica e o solutie pentru transport in lipsa petrolului, dar ce te faci cu ingrasamintele chimice, masele plastice, etc? Asa cum se prefigureaza lucrurile, peste 100 de ani vom avea un procent mult mai mare din populatie lucrand in agricultura decat in prezent. Revenind la oile noastre, reluarea cresterii economice de care se tot vorbeste nu va face decat sa grabeasca inlocuirea actualului stil de viata odata cu epuizarea resurselor. Avem de ales intre o degradare lenta, continua, a standardului actual de viata, relativ suportabila in dozele potrivite sau consevarea actualului stus quo pana in momentul unei ajustari bruste si mult mai dureroase. Grea decizie, nu?
Ultima solutie, inc-o revolutie (industriala). Sau poate doar o involutie...culturala?
Aici presupun ca voi fi injurat copios de tot soiul de fundamentalisti, religiosi sau...consumisti.Carevasazica, iata 2 solutii posibile pentru conservarea lumii asa cum o stim:
1 Reducerea numarului de consumatori.
Scaderea demografica a inceput deja in Vest, pe fondul schimbarii mentalitatilor si a stilului de viata (citeste un articol pe aceasta tema aici). Mai pregnant in Europa de Vest, Japonia, mai putin vizibil in SUA, unde gruparile neo-protestante si fanii poruncii biblice “cresteti si va inmultiti”, eventual ca termitele, sunt inca bine reprezentati. Asta va reduce in timp cererea din astfel de zone, dar ce folos cat timp India, China si restul lumii a treia aspira la modul de viata occidental? China a reusit sa opreasca expansiunea populatiei cu politica “o familie, un singur copil”, dar incearca sa impui asta in lumea musulmana sau in Africa, unde copiii numerosi sunt o nota de trecere pentru atributele masculinitatii capului familiei. Din pacate, nu avem timp si resurse sa asteptam ca lumea in curs de dezvoltare si lumea a treia sa ajunga la stilul de viata occidental, ca mai apoi populatia sa scada ca efect al schimbarii mentalitatii...reproductive care o presupune adoptarea sa.
In alta ordine de idei, populatia lumii in vremea lui Hristos era, conform unui raport OECD de 230 milioane. In anul 1000 gasim doar 38 milioane in plus, adica 268 de milioane (183 in Asia, 33 in Africa, 32 in Europa, 11,5 in America Latina, 7 milioane pe teritoriul fostei URSS). Peste 500 de ani, avem 438 milioane locuitori (285 in Asia, 70 in Europa, 46 in Africa, 17,5 in America Latina, 17,5 in fosta URSS). Mai sarim inca 500 de ani si gasim in preajma anului 2000 putin peste 6 miliarde de persoane in intreaga lume (3,5 miliarde in Asia, 0,75 miliarde in Africa, 0,5 miliarde in Europa, 0,3 miliarde in fosta URSS, 0,5 miliarde America Latina si 0,3 miliarde USA). Interesant de remarcat este ca in urma cu 100 de ani, pe la 1910 erau doar 1,7 miliarde de oameni pe planeta, ce a urmat apoi dpdv demografic fiind un efect al exploatarii petrolului si al aplicatiilor sale industriale.
2. Rationalizarea resurselor
Asta inseamna sa consumam mai putin, Guvernele sa nu mai functioneaza cu deficite nefinantabile, se trece la standarul aur (pentru a bloca bancile in tentativa de a extinde necontrolat masa monetara, dilatand artificial cererea). Spre deosebire de primul caz ( unde se vor impotrivi luptand cot la cot fundamentalistii crestini cu cei musulmani ca sa nu mai vorbim ca partizanii controlului nasterilor ar fi linsati in India), solutiile de mai sus ar fi mai usor de implementat, e suficient sa arati pisica unui faliment global. Cand vezi ca poti pierde tot ce ai agonisit (la hartii ma refer) sub forma unui bank-run general, nu accepti o conversie aur-hartie, chiar daca asta inseamna sa pastrezi doar 30-40% din puterea anterioara de cumparare a economiilor tale? Cand iti trece pe la ureche pericolul suspendarii totale a serviciilor sociale, nu accepti unele mai costelive? Cand iti poti pierde tot ce ai pus de-o parte intr-un fond de pensii, nu accepti si o retributie lunara simbolica post-pensionare? Asteptati-va insa la legi stufoase impotriva protestelor stradale, etc. Autoritatile se asteapta la ample miscari sociale, cam ca in Grecia in acest moment, si trebuie sa existe si modalitati de descurajare.
Sigur, pentru optimisti, ramane sa speram la un ghiseft de ultima ora al stiintei si tehnicii. Ceva similar petrolului, bun de inlocuit isi ingrasamintele si care, suplimentar, nici sa nu ingrase.
Sa facem o flotare de imaginatie si sa ne inchipuim o stergere generala a datoriilor, la nivel individual si national. Statele preiau apoi bancile devenite insolvabile, le curata bilanturile, socializeaza pierderile si le ofera apoi investitorilor noi-noute, pentru a se relua la turatie maxima ciclul consumului (cam ce s-a facut prin Romania cu Banca Agricola si Bancorex-sub fusta BCR). Ce fericire pe intreaga planeta daca in SUA consumatorii nu vor mai avea bugetele de familie incarcate de ratele la carduri, creditele de consum si ipotecare, nu? Ce avant ar lua economia globala, cu ce fericire se vor repezi statele in curs de dezvoltare sa onoreze comenzi si sa pregateasca propriilor cetateni ariile consumismului. Ce mare lucru sa stergem toate datoriile care ne impovareaza viata si sa incepem de la zero, cu etalonul aur daca vreti, pentru mai mare incredere?
Vestea proasta este ca resursele planetei nu mai fac fata la inca un puseu de consum dintr-o generatie, ba ar trebui sa ne schimbam radical modul de viata odata cu imputinarea petrolului. Criza datoriilor are si partile ei bune, infranand consumatorii din statele dezvoltate si reducand presiunea pe resursele naturale. Sigur, nu ne pica deloc bine, mai ales ca majoritatea populatiei traieste in statele in cauza din servicii, cheltuieli pe care orice om cu scaunul la cap le taie in dauna celor dedicate strictului necesar cand vin vremuri grele pentru finantele sale. Poate ca masina electrica e o solutie pentru transport in lipsa petrolului, dar ce te faci cu ingrasamintele chimice, masele plastice, etc? Asa cum se prefigureaza lucrurile, peste 100 de ani vom avea un procent mult mai mare din populatie lucrand in agricultura decat in prezent. Revenind la oile noastre, reluarea cresterii economice de care se tot vorbeste nu va face decat sa grabeasca inlocuirea actualului stil de viata odata cu epuizarea resurselor. Avem de ales intre o degradare lenta, continua, a standardului actual de viata, relativ suportabila in dozele potrivite sau consevarea actualului stus quo pana in momentul unei ajustari bruste si mult mai dureroase. Grea decizie, nu?
Ultima solutie, inc-o revolutie (industriala). Sau poate doar o involutie...culturala?
Aici presupun ca voi fi injurat copios de tot soiul de fundamentalisti, religiosi sau...consumisti.Carevasazica, iata 2 solutii posibile pentru conservarea lumii asa cum o stim:
1 Reducerea numarului de consumatori.
Scaderea demografica a inceput deja in Vest, pe fondul schimbarii mentalitatilor si a stilului de viata (citeste un articol pe aceasta tema aici). Mai pregnant in Europa de Vest, Japonia, mai putin vizibil in SUA, unde gruparile neo-protestante si fanii poruncii biblice “cresteti si va inmultiti”, eventual ca termitele, sunt inca bine reprezentati. Asta va reduce in timp cererea din astfel de zone, dar ce folos cat timp India, China si restul lumii a treia aspira la modul de viata occidental? China a reusit sa opreasca expansiunea populatiei cu politica “o familie, un singur copil”, dar incearca sa impui asta in lumea musulmana sau in Africa, unde copiii numerosi sunt o nota de trecere pentru atributele masculinitatii capului familiei. Din pacate, nu avem timp si resurse sa asteptam ca lumea in curs de dezvoltare si lumea a treia sa ajunga la stilul de viata occidental, ca mai apoi populatia sa scada ca efect al schimbarii mentalitatii...reproductive care o presupune adoptarea sa.
In alta ordine de idei, populatia lumii in vremea lui Hristos era, conform unui raport OECD de 230 milioane. In anul 1000 gasim doar 38 milioane in plus, adica 268 de milioane (183 in Asia, 33 in Africa, 32 in Europa, 11,5 in America Latina, 7 milioane pe teritoriul fostei URSS). Peste 500 de ani, avem 438 milioane locuitori (285 in Asia, 70 in Europa, 46 in Africa, 17,5 in America Latina, 17,5 in fosta URSS). Mai sarim inca 500 de ani si gasim in preajma anului 2000 putin peste 6 miliarde de persoane in intreaga lume (3,5 miliarde in Asia, 0,75 miliarde in Africa, 0,5 miliarde in Europa, 0,3 miliarde in fosta URSS, 0,5 miliarde America Latina si 0,3 miliarde USA). Interesant de remarcat este ca in urma cu 100 de ani, pe la 1910 erau doar 1,7 miliarde de oameni pe planeta, ce a urmat apoi dpdv demografic fiind un efect al exploatarii petrolului si al aplicatiilor sale industriale.
2. Rationalizarea resurselor
Asta inseamna sa consumam mai putin, Guvernele sa nu mai functioneaza cu deficite nefinantabile, se trece la standarul aur (pentru a bloca bancile in tentativa de a extinde necontrolat masa monetara, dilatand artificial cererea). Spre deosebire de primul caz ( unde se vor impotrivi luptand cot la cot fundamentalistii crestini cu cei musulmani ca sa nu mai vorbim ca partizanii controlului nasterilor ar fi linsati in India), solutiile de mai sus ar fi mai usor de implementat, e suficient sa arati pisica unui faliment global. Cand vezi ca poti pierde tot ce ai agonisit (la hartii ma refer) sub forma unui bank-run general, nu accepti o conversie aur-hartie, chiar daca asta inseamna sa pastrezi doar 30-40% din puterea anterioara de cumparare a economiilor tale? Cand iti trece pe la ureche pericolul suspendarii totale a serviciilor sociale, nu accepti unele mai costelive? Cand iti poti pierde tot ce ai pus de-o parte intr-un fond de pensii, nu accepti si o retributie lunara simbolica post-pensionare? Asteptati-va insa la legi stufoase impotriva protestelor stradale, etc. Autoritatile se asteapta la ample miscari sociale, cam ca in Grecia in acest moment, si trebuie sa existe si modalitati de descurajare.
Sigur, pentru optimisti, ramane sa speram la un ghiseft de ultima ora al stiintei si tehnicii. Ceva similar petrolului, bun de inlocuit isi ingrasamintele si care, suplimentar, nici sa nu ingrase.
vineri, 3 iunie 2011
Cura de iaurt grecesc pentru batrani,vaduve si orfani. Bonus: “vrem sa fim islandezi”
Nu stiu daca Grecia va da pana la urma faliment (riscul este apreciat acum la peste 70% potrivit CMA Data Vision) sau daca creditorii sai vor suferi doar o restructurare “soft” a datoriilor. Nu stiu daca la anul vom vorbi la fel de mult despre solutia portugheza, irlandeza ori spaniola sau italiana a crizei datoriilor. Un singur lucru mi se pare cert: deficitele bugetare vor fi tot mai greu de finantat de acum, investitorii in bonduri tot mai greu de multumit, serviciile de asistenta sociala tot mai subtiri. Facem insa mai jos o simulare a scenariului horror: falimentul declarat al Greciei.
Cine pariaza ca masurile de “salvare”, presupunand privatizari si colectari de taxe administrate extern, vor starni revolte blande sub Acropole, in ritm de sirtaki, precum mersul pinguinului din fata Guvernului Boc, s-ar putea sa piarda ceva bani precum detinatorii de bonduri grecesti. Cu tot planul de salvare a Greciei anuntat recent, probabilitatea cumulata de incetare a platilor de catre statul elen (CPD) era joi de 70,49% (in topul celor mai riscante 5 state urmau Venezuela cu 53%, Pakistan si Portugalia cu 44%, Irlanda cu 43%). Nu se stie daca populatia nu va matura pe jos cu politicienii care au dat ok respectivului plan.
Adevarul este ca in acest moment Grecia nu se poate finanta din pietele de capital. La fel Portugalia si Irlanda. Nu te poti imprumuta la costurile din prezent ale CDS-urilor (asigurari impotriva riscului de faliment). Singura sansa pentru ca Guvernelel sa functioneze si sa-si onoreze contractul social este obtinerea de noi imprumuturi de la institutiile internationale sau BCE si rostogolirea celor vechi.
Vrem sa fim islandezi!
Indiferent ce se va intampla pe termen scurt cu criza datoriilor suverane, pe termen lung deficitele din bugetele publice generate de costurile imbatranirii populatiei si rambursarea datoriilor acumulate deja vor presupune o sarabanda de micsorari si taieri din lista prestatiilor sociale. Pensii mai mici, ajutoare pentru handicapati reduse, alocatii pentru copii taiate, co-plata la medic extinsa, dar si taxarea mai severa a proprietatii si mostenirilor, etc. Statul asistential se pregateste de obstescul sfarsit, sufocat de datorii. Nu am nici un dubiu insa ca pana la urma nota de plata va fi extinsa si asupra adevaratilor beneficiari ai crizei, dupa model unguresc.
“Cand vom creste mari vrem sa fim islandezi” au inceput sa scandeze tinerii care demonstreaza in Spania. “Cand vom creste mari vrem sa fim argentinieni” (creditorii au recuperat,in timp,doar 30 de centi la dolar din falimentul Argentinei) ar putea fi refrenul in Grecia. O revolta legitima a unei generatii pe umerii careia va apasa nota de plata dupa spargerea bulei creditului la nivel global. “Nu-i mai votati” se striga prin Spania de catre cei care au realizat ca partidele actuale nu pot aduce schimbarea de substanta pe care o doresc. Poate ca din aceste miscari haotice se vor naste forte inchegata care sa conteste actualul sistem, in ciuda legislatiei “anti-tero” de la care se spera ca va inabusi in fata protestele mai viguroase si a cenzurii internetului care se pregateste.
Primiti cu Noua Ordine Monetara?
Sa presupunem ca Grecia alege modelul argentinian. Stirea face valuri in pietele financiare. Tot soiul de oficiali dau asigurari ca tara are o dimensiune neglijabila in euro-zone, ca fenomenul e controlabil, ca “nimeni nu va pierde nici un euro-ut”,vorba premierului Boc. Deponentii se reped insa sa isi retraga banii din bancile grecesti domiciliate in tara-mama. Repetitia a fost deja facuta (vezi aici). Apoi din bancile grecesti de prin alte parti, de teama ca bancile-mama vor cere ficelor sa puna umarul la colectarea de lichiditati. Bancile care au cea mai mare expunere pe Grecia incep sa piarda teren la bursa. Apoi sa aibe probleme cu onorarea cererilor de retragere din partea deponentilor. Bondurile portugheze, spaniole, irlandeze si italiene se resimt, CDS-urile urca la cer.
Apar estimari ale pierderilor suferite de sectorul bancar european in aceasta afacere. BCE ar vrea sa treaca la tiparitul de urgenta dar nemtii spun in sfarsit “nein”. Se fuge spre dolar (spre bucuria chinezilor care au niste exituri de facut) dar mai ales spre francul elvetian. Americanii profita si anunta incetarea oficiala a QE-urilor (quantitative easing) si resping propunerile de majorare a plafonului de indatorare nationala. Europa e insa pe marginea prapastiei. Are loc o reuniune de urgenta a reprezentantilor marilor economii. Cine sunt principalii creditori? Bancile, fondurile de pensii, unele state. Creditorilor, vreti sa pierdeti totul sau doar partial?
Se decide o restructurare la nivel planetar. Vom avea deci o noua valuta globala. De fapt un cos valutar cu principalele devize ce include in plus cam o treime aur. Veniturile viitoare ale populatiei se convertesc in noua valuta, la paritatea puterii de cumparare dinainte de conversie. Cu credibilitatea restabilita dupa includerea aurului, valuta globala se apreciaza puternic in fata celorlalte devize care circula insa in paralel. Datoriile vor fi rambursate gradual, in noua valuta, la cursul din momentul rambursarii. Majoritatea e in final relativ multumita (mai putin cei care nu si-au transformat repede economiile) doar debitorii reprezinta grosul in Vest. O anumita minoritate consistenta dintr-o tara proaspat admisa in UE exulta, felicitandu-se pentru modul traditional de a economisi “cocosei” la purtator. Asta le e karma, meritau poate o compensatie, doar au fost robi (domnesti, manastiresti, boieresti) pana acum 150 de ani. Cade cortina.
Cine pariaza ca masurile de “salvare”, presupunand privatizari si colectari de taxe administrate extern, vor starni revolte blande sub Acropole, in ritm de sirtaki, precum mersul pinguinului din fata Guvernului Boc, s-ar putea sa piarda ceva bani precum detinatorii de bonduri grecesti. Cu tot planul de salvare a Greciei anuntat recent, probabilitatea cumulata de incetare a platilor de catre statul elen (CPD) era joi de 70,49% (in topul celor mai riscante 5 state urmau Venezuela cu 53%, Pakistan si Portugalia cu 44%, Irlanda cu 43%). Nu se stie daca populatia nu va matura pe jos cu politicienii care au dat ok respectivului plan.
Adevarul este ca in acest moment Grecia nu se poate finanta din pietele de capital. La fel Portugalia si Irlanda. Nu te poti imprumuta la costurile din prezent ale CDS-urilor (asigurari impotriva riscului de faliment). Singura sansa pentru ca Guvernelel sa functioneze si sa-si onoreze contractul social este obtinerea de noi imprumuturi de la institutiile internationale sau BCE si rostogolirea celor vechi.
Vrem sa fim islandezi!
Indiferent ce se va intampla pe termen scurt cu criza datoriilor suverane, pe termen lung deficitele din bugetele publice generate de costurile imbatranirii populatiei si rambursarea datoriilor acumulate deja vor presupune o sarabanda de micsorari si taieri din lista prestatiilor sociale. Pensii mai mici, ajutoare pentru handicapati reduse, alocatii pentru copii taiate, co-plata la medic extinsa, dar si taxarea mai severa a proprietatii si mostenirilor, etc. Statul asistential se pregateste de obstescul sfarsit, sufocat de datorii. Nu am nici un dubiu insa ca pana la urma nota de plata va fi extinsa si asupra adevaratilor beneficiari ai crizei, dupa model unguresc.
“Cand vom creste mari vrem sa fim islandezi” au inceput sa scandeze tinerii care demonstreaza in Spania. “Cand vom creste mari vrem sa fim argentinieni” (creditorii au recuperat,in timp,doar 30 de centi la dolar din falimentul Argentinei) ar putea fi refrenul in Grecia. O revolta legitima a unei generatii pe umerii careia va apasa nota de plata dupa spargerea bulei creditului la nivel global. “Nu-i mai votati” se striga prin Spania de catre cei care au realizat ca partidele actuale nu pot aduce schimbarea de substanta pe care o doresc. Poate ca din aceste miscari haotice se vor naste forte inchegata care sa conteste actualul sistem, in ciuda legislatiei “anti-tero” de la care se spera ca va inabusi in fata protestele mai viguroase si a cenzurii internetului care se pregateste.
Primiti cu Noua Ordine Monetara?
Sa presupunem ca Grecia alege modelul argentinian. Stirea face valuri in pietele financiare. Tot soiul de oficiali dau asigurari ca tara are o dimensiune neglijabila in euro-zone, ca fenomenul e controlabil, ca “nimeni nu va pierde nici un euro-ut”,vorba premierului Boc. Deponentii se reped insa sa isi retraga banii din bancile grecesti domiciliate in tara-mama. Repetitia a fost deja facuta (vezi aici). Apoi din bancile grecesti de prin alte parti, de teama ca bancile-mama vor cere ficelor sa puna umarul la colectarea de lichiditati. Bancile care au cea mai mare expunere pe Grecia incep sa piarda teren la bursa. Apoi sa aibe probleme cu onorarea cererilor de retragere din partea deponentilor. Bondurile portugheze, spaniole, irlandeze si italiene se resimt, CDS-urile urca la cer.
Apar estimari ale pierderilor suferite de sectorul bancar european in aceasta afacere. BCE ar vrea sa treaca la tiparitul de urgenta dar nemtii spun in sfarsit “nein”. Se fuge spre dolar (spre bucuria chinezilor care au niste exituri de facut) dar mai ales spre francul elvetian. Americanii profita si anunta incetarea oficiala a QE-urilor (quantitative easing) si resping propunerile de majorare a plafonului de indatorare nationala. Europa e insa pe marginea prapastiei. Are loc o reuniune de urgenta a reprezentantilor marilor economii. Cine sunt principalii creditori? Bancile, fondurile de pensii, unele state. Creditorilor, vreti sa pierdeti totul sau doar partial?
Se decide o restructurare la nivel planetar. Vom avea deci o noua valuta globala. De fapt un cos valutar cu principalele devize ce include in plus cam o treime aur. Veniturile viitoare ale populatiei se convertesc in noua valuta, la paritatea puterii de cumparare dinainte de conversie. Cu credibilitatea restabilita dupa includerea aurului, valuta globala se apreciaza puternic in fata celorlalte devize care circula insa in paralel. Datoriile vor fi rambursate gradual, in noua valuta, la cursul din momentul rambursarii. Majoritatea e in final relativ multumita (mai putin cei care nu si-au transformat repede economiile) doar debitorii reprezinta grosul in Vest. O anumita minoritate consistenta dintr-o tara proaspat admisa in UE exulta, felicitandu-se pentru modul traditional de a economisi “cocosei” la purtator. Asta le e karma, meritau poate o compensatie, doar au fost robi (domnesti, manastiresti, boieresti) pana acum 150 de ani. Cade cortina.
marți, 17 mai 2011
3 scenarii pentru criza datoriilor suverane: mega-austeritatea, giga-restructurarea, hiper-inflatia. Cum va place?
De-o parte China, cu rezerva sa mamut de 3 trilioane dolari. De cealalta parte grosul lumii civilizate cu datorii publice absolut barbare (numai SUA puncteaza cu 13 trilioane dolari). Nu vi se pare ceva putred in Dane…pardon-.Grecia, Irlanda, Spania ma rog, intregul Vest? Sa speri insa ca lucrurile vor merge schiopatand mai departe, ca si pana acum, si ca grosul veniturilor bugetare va merge in perspectiva spre plata datoriilor publice (cam ca la japonezi acum, cu 200% din PIB datorie guvernamentala) si asta fara convulsii sociale, reprezinta dovada ca stai bine la auto-hipnoza. Trecem in revista mai jos posibilele scenarii de spalare a datoriilor publice la nivel global si victimele lor colaterale.
1.Mega-austeritatea
Avantaj SUA, acolo mai e loc din belsug in materie de fiscalitate (vezi cobustibilii indecent de ieftini, taxarea la nevoie a consumului-adica TVA, etc). Din pacate, clasa politica de acolo si-a cam facut un obicei in a promite scutiri de taxe pe banda rulanta, mai ales in anii electorali, asa ca o schimbare de discurs pentru apostolii cresterii prin consum e mai greu de imaginat. Iar despre Europa, ce sa mai spun, suntem campioni la fiscalitate, de unde sa mai intindem coarda? Populatia imbatraneste in plus pe vechiul continent (emigratia atenueaza efectele pe piata muncii dar generatia baby-boom urmeaza sa isi ceara in curand banii economisiti in fondurile de pensii).
Deocamdata, se pare ca au aparut primele masuri in aceasta directie, cu ceva taieri de cheltuieli guvernamentale, majorari ale varstei de pensionare (poate reusesc sa o duca la concurenta cu speranta de viata, sa nu observe batranii ca fondurile de pensii sunt falimentare?), etc. Singura problema este ca salvarea bancilor a pus in carca bugetelor publice o povara mult prea mare pentru a fi sustinuta de cosmetizarile bugetare care se incearca in acest moment. Si apoi, ce austeritate sa incerce grecii la datoriile pe care le au? Nici daca strang cureaua pana la a se limita la paine, masline si branza, ca pe vremea lui Socrate, nu le iese figura.
2. Giga-restructurarea
Argentina s-a declarat falita si a platit in final 30 de centi la dolar. Economia a cazut brusc, nivelul de trai s-a deteriorat dar pana la urma tara si-a revenit iar creditorii au repus-o pe harta (in definitiv, cand esti manager de fond iar bonusurile se dau in functie de performanta, cum sa nu tresari la auzul unor dobanzi semnificativ peste piata?). Restructurarea datoriilor este inevitabila si in Grecia. Singurul lucru care impiedica inca respectivul fenomen este ca nu s-au calculat efectele, nu se stie sub ce pres vor fi pasate pierderile bancilor-creditoare, etc. Asa ca grecii sunt dopati si cu mai multe credite cautandu-se strategia de imagine potrivita pentru acceptarea inevitabilului.
Cum s-ar petrece o restructurare la nivel global? Pai, cel mai bine prin adoptarea unei monede unice (s-o numim la intamplare…DSK sau strotcanul, compusa dintr-un cos valutar cu dolar, euro, yuan, yen, lira, franc, real, rubla si inevitabilul aur pentru credibilitate. Oare suspectul de serviciu inca din fruncea FMI-ului ce parere o fi avand despre asta?). Ar trebui sa fie insa o moneda accesibila si publicului, care sa isi poata converti economiile in aceasta. Si ce sa vezi, va exista chiar un exod al micului depunator spre ceva mai stabil decat eternii euro sau dolari, afectati de problemele si datoriile zonelor de bastina. In concluzie toate valutele importante vor pierde teren in fata monedei unice-minune, Guvernele vor incepe sa plateasca treptat salariile functionarilor in DSK, sa emita bonduri in DSK, etc. Datoriile vechi raman insa in dolari, euro, yeni, etc care vor continua sa circule in paralel, tot mai rahitici, deci mult mai usor de rambursat.
E un scenariu care dezavantajeaza China, care a acumulat pana cum rezerve importante in principalele valute. Dar, stati putin, nu cumva au anuntat si chinezii ca vor sa scape de rezerva lor (vezi aici)? In plus, China nu isi poate sustine inca economia doar din cererea interna asa ca, vrand-nevrand, va aplauda o revigorare a cererii din Vest. Pierd si fondurile de pensii, dar sunt pierderi care se contabilizeaza treptat, in timp, iar participantii lor nu sunt nici ei vesnici, nu? Mai pierd si bancile cate ceva, dar li se poate bate obrazul la nevoie ca au fost salvate la un moment dat din bani publici (si oricum, in procesul de conversie isi vor scoate o parte din parleala).
3. Hiper-inflatia
Un scenariu cu cele mai mari costuri sociale (pe langa faptul ca ar pulveriza economiile personale, acolo unde acestea mai exista, ar urca alarmant costurile vietii de zi cu zi). Cine isi asuma riscurile revenirii extremismului pe acest fond? Pierde toata lumea, banci si deponenti, alesi si alegatori-sigur, mai putin cei care si-au pus niste aur la ciorap sau au ingropat niste arginti in gradina bunicului. Cine supravietuieste se pregateste pentru un nou ciclu de consum. Probleme: 1) cum ajung banii in portofele? (daca toti eram angajati la stat se petrecea ca in Romania anilor ’90, asa angajatorii privati nu prea sunt dispusi sa se sincronizeze in majorari succesive de venituri). 2) ce facem cu bondurile indexate in functie de inflatie, deloc putine la numar mai ales in SUA?
Cam astea ar fi ipotezele de lucru pentru viitorul care se profileaza la orizontul bugetelor publice. Cum va place, vorba batranului Will (nici nu mai stiu la ce echipa joaca!). Cum toata lumea recunoaste ca nivelul actual al datoriilor este nesustenabil, e vremea ca solutiile sa se contureze. Si, pentru cine a avut urechi de auzit, au existat ceva informatii relevante in ultima vreme (fostul guru Fed, Greenspan vorbin de aur cu nostalgie, seful Bancii Mondiale pomenind aurul in eventualitatea includerii intr-un cos valutar, China care vrea sa isi reduca rezervele, Soros organizand forumuri despre noua ordine...monetara, etc, etc).
PS: Nu e neaparat sa fie 1 din cele 3 scenarii, putem avea si o combinatie a lor. De pilda, incepe cu mega-austeritate, ni se vantura prin fata pericolul hiper-inflatiei si ni se serveste in final giga-restructurarea, ca sa rasuflam usurati. Uite domne' ca n-am pierdut chiar tot!
1.Mega-austeritatea
Avantaj SUA, acolo mai e loc din belsug in materie de fiscalitate (vezi cobustibilii indecent de ieftini, taxarea la nevoie a consumului-adica TVA, etc). Din pacate, clasa politica de acolo si-a cam facut un obicei in a promite scutiri de taxe pe banda rulanta, mai ales in anii electorali, asa ca o schimbare de discurs pentru apostolii cresterii prin consum e mai greu de imaginat. Iar despre Europa, ce sa mai spun, suntem campioni la fiscalitate, de unde sa mai intindem coarda? Populatia imbatraneste in plus pe vechiul continent (emigratia atenueaza efectele pe piata muncii dar generatia baby-boom urmeaza sa isi ceara in curand banii economisiti in fondurile de pensii).
Deocamdata, se pare ca au aparut primele masuri in aceasta directie, cu ceva taieri de cheltuieli guvernamentale, majorari ale varstei de pensionare (poate reusesc sa o duca la concurenta cu speranta de viata, sa nu observe batranii ca fondurile de pensii sunt falimentare?), etc. Singura problema este ca salvarea bancilor a pus in carca bugetelor publice o povara mult prea mare pentru a fi sustinuta de cosmetizarile bugetare care se incearca in acest moment. Si apoi, ce austeritate sa incerce grecii la datoriile pe care le au? Nici daca strang cureaua pana la a se limita la paine, masline si branza, ca pe vremea lui Socrate, nu le iese figura.
2. Giga-restructurarea
Argentina s-a declarat falita si a platit in final 30 de centi la dolar. Economia a cazut brusc, nivelul de trai s-a deteriorat dar pana la urma tara si-a revenit iar creditorii au repus-o pe harta (in definitiv, cand esti manager de fond iar bonusurile se dau in functie de performanta, cum sa nu tresari la auzul unor dobanzi semnificativ peste piata?). Restructurarea datoriilor este inevitabila si in Grecia. Singurul lucru care impiedica inca respectivul fenomen este ca nu s-au calculat efectele, nu se stie sub ce pres vor fi pasate pierderile bancilor-creditoare, etc. Asa ca grecii sunt dopati si cu mai multe credite cautandu-se strategia de imagine potrivita pentru acceptarea inevitabilului.
Cum s-ar petrece o restructurare la nivel global? Pai, cel mai bine prin adoptarea unei monede unice (s-o numim la intamplare…DSK sau strotcanul, compusa dintr-un cos valutar cu dolar, euro, yuan, yen, lira, franc, real, rubla si inevitabilul aur pentru credibilitate. Oare suspectul de serviciu inca din fruncea FMI-ului ce parere o fi avand despre asta?). Ar trebui sa fie insa o moneda accesibila si publicului, care sa isi poata converti economiile in aceasta. Si ce sa vezi, va exista chiar un exod al micului depunator spre ceva mai stabil decat eternii euro sau dolari, afectati de problemele si datoriile zonelor de bastina. In concluzie toate valutele importante vor pierde teren in fata monedei unice-minune, Guvernele vor incepe sa plateasca treptat salariile functionarilor in DSK, sa emita bonduri in DSK, etc. Datoriile vechi raman insa in dolari, euro, yeni, etc care vor continua sa circule in paralel, tot mai rahitici, deci mult mai usor de rambursat.
E un scenariu care dezavantajeaza China, care a acumulat pana cum rezerve importante in principalele valute. Dar, stati putin, nu cumva au anuntat si chinezii ca vor sa scape de rezerva lor (vezi aici)? In plus, China nu isi poate sustine inca economia doar din cererea interna asa ca, vrand-nevrand, va aplauda o revigorare a cererii din Vest. Pierd si fondurile de pensii, dar sunt pierderi care se contabilizeaza treptat, in timp, iar participantii lor nu sunt nici ei vesnici, nu? Mai pierd si bancile cate ceva, dar li se poate bate obrazul la nevoie ca au fost salvate la un moment dat din bani publici (si oricum, in procesul de conversie isi vor scoate o parte din parleala).
3. Hiper-inflatia
Un scenariu cu cele mai mari costuri sociale (pe langa faptul ca ar pulveriza economiile personale, acolo unde acestea mai exista, ar urca alarmant costurile vietii de zi cu zi). Cine isi asuma riscurile revenirii extremismului pe acest fond? Pierde toata lumea, banci si deponenti, alesi si alegatori-sigur, mai putin cei care si-au pus niste aur la ciorap sau au ingropat niste arginti in gradina bunicului. Cine supravietuieste se pregateste pentru un nou ciclu de consum. Probleme: 1) cum ajung banii in portofele? (daca toti eram angajati la stat se petrecea ca in Romania anilor ’90, asa angajatorii privati nu prea sunt dispusi sa se sincronizeze in majorari succesive de venituri). 2) ce facem cu bondurile indexate in functie de inflatie, deloc putine la numar mai ales in SUA?
Cam astea ar fi ipotezele de lucru pentru viitorul care se profileaza la orizontul bugetelor publice. Cum va place, vorba batranului Will (nici nu mai stiu la ce echipa joaca!). Cum toata lumea recunoaste ca nivelul actual al datoriilor este nesustenabil, e vremea ca solutiile sa se contureze. Si, pentru cine a avut urechi de auzit, au existat ceva informatii relevante in ultima vreme (fostul guru Fed, Greenspan vorbin de aur cu nostalgie, seful Bancii Mondiale pomenind aurul in eventualitatea includerii intr-un cos valutar, China care vrea sa isi reduca rezervele, Soros organizand forumuri despre noua ordine...monetara, etc, etc).
PS: Nu e neaparat sa fie 1 din cele 3 scenarii, putem avea si o combinatie a lor. De pilda, incepe cu mega-austeritate, ni se vantura prin fata pericolul hiper-inflatiei si ni se serveste in final giga-restructurarea, ca sa rasuflam usurati. Uite domne' ca n-am pierdut chiar tot!
vineri, 6 mai 2011
Masacru in pietele de marfuri. Deja-vu?
Aproape de inchidere bursiera din SUA peisajul era halucinant joi pe pietele de marfuri: argintul pierdea 12%, petrolul aproape 10% (intrare temporara sub 100 dolari/baril), orezul 5%, cuprul peste 4%, aurul scadea cu “numai” 3%, etc. Banii fierbinti se imbulzesc pe scara de incendiu, ajutati si de unele masuri administrative (vezi cresterea marjelor pentru contractele pe argint de pilda) iar intrebarile de 100 de puncte sunt: se repeta scenariul post-Lehman din 2008 (petrolul s-a corectat de la aproape 150 dolari la..35)? Urmeaza inca o migratie temporara pe dolar? Sau “de data asta e diferit”? Atentie, adevaratele oportunitati incep sa se profileze la orizont!
Cine urmareste cat de cat pietele financiare nu poate ignora anumite paralele cu mijlocul anului 2008. Dupa cresteri agresive care dusesera de pilda petrolul in preajma a 150 dolari/baril (atentie, dolarul era si atunci depreciat, euro urcand pana la nivelul de 1,6 dolari!), investitorii au inceput sa se retraga treptat marcandu-si profiturile, tendinta ce avea sa se incheie intr-o adevarata degringolada in momentul falimentului Lehman Brothers, teama de contraparte in lumea bancara determinand investitorii sa se refugieze de pe marfuri si actiuni pe bonduri (dolarul s-a apreciat simultan pana la euro/usd 1,25). Ca si atunci, acum avem preturi ale marfurilor in stratosfera si un dolar pe care aparent nu il mai vrea nimeni. Istoria se repeta, nu-i asa? Mai ales in piete ciclice precum cele financiare…
Cum am scris mai bine de doua luni in urma aici, nu mai cred in scenariul hiperinflationist. Am si enumerat atunci 8 motive. Cei care vedeau preturile materiilor prime urcand la cer in pas de defilare, aurul si mai ales argintul valorand inzecit, sunt destul de bosumflati acum (cu atat mai mult cu cat au mediile de achizitie mai ridicate). Asistam la o corectie cu atat mai agresiva cu cat preturile urcasera mai repede (argintul s-a dezumflat in numai cateva zile de la 50 la 35 dolari/uncie, o scadere deci de 30%). Ce a cauzat aceasta marcare agresiva de profituri? O inasprime inevitabila a politicii monetare in SUA si spatiul euro (deci iesirea banilor fierbinti din joc), niste miscari tehnice (“rezistente”incapatanate precum cea de la 50 dolari in cazul argintului) si masuri administrative (cerinte de crestere a capitalului pentru cei cu pozitii tot in piata argintului, diminund efectul de levier). Intr-o masura mult mai mica, aprecierea de ieri a dolarului fata de euro (2% intr-o singura sedinta, olala!).
Atentie la pendul!
Sa se repete tras la indigo scenariul din 2008? Asta ar insemna ca bursele de actiuni sa urmeze in curand celor de marfuri. Sa nu ne grabim insa. Deocamdata nu vad nimic la orizont care sa inlocuiasca efectul Lehman (poate o majorare intempestiva a dobanzilor in SUA). Mi-e greu sa cred deci ca vom vedea din nou petrolul la 35 dolari, argintul la 11 sau euro/dolar la 1,2. Dar nu exclud total aceasta ipoteza. Oricum, ne vom confrunta cu efectul de pendul. Cand fortezi niste limite intr-o directie, oprirea miscarii de crestere poate genera retrageri la fel de agresive in directia opusa, mai ales iin cazurile in care aprecierea a fost exponentiala, ca in cazul argintului. Cum se intampla deseori in astfel de situatii, miscarea la burse devaseaza stirile de impact care ar justifica-o. Am putea asista in ziele/saptamanile/lunile ce vin la noi perspective pesimiste, noi declaratii panicoase, etc care sa justifice exitul investitorilor. Sigur, in zilele ce vin o revenire tehnica e oricand posibila, pentru a camufla oarecum directia pe care s-au inscris pietele si a deruta investitorii mai putin abili.
Nu ma pot abtine sa reiau insa acest pasaj dintr-un articol de saptamana trecuta
“Pe termen mediu, cresterea dobanzii de politica monetara mi se pare iminenta. Altfel, Fed va ramane singurul cumparator important pentru bondurile americane. Trebuie in plus ca institutia in cauza sa forteze un nou refugiu pe dolar aspirand banii fierbinti din piete (cei oferiti luni bune fara dobanda speculatorilor). Asteptati-va deci la un nou val de deflatie, cu scaderi ale burselor si corectii pentru marfuri, inclusiv pentru aur si argint. Mi-e teama insa ca ar putea fi ultimul pinten deflationist inainte de o inflatie agresiva pe dolar care sa-i schimbe “profilul”. Moment in care ni se va vorbi tot mai mult de rolul stabilizator al aurului, de necesitatea de a reveni la acoperirea in aur a valutelor (intamplator SUA are cea mai mare rezerva de aur)”.
Putina teorie a conspiratiei
Sa punem cap la cap cateva informatii. China vrea sa reduca agresiv rezerva sa valutara in dolari, presedintele Bancii Mondiale vorbeste de rolul aurului intr-un cos valutar de referinta, fostul sef al Fed, Greenspan, vorbeste cu regret de renuntarea la etalonul aur, speculatorul de geniu Soros organizeaza un seminar despre noua ordine…monetara, S&P da perspectiva negativa ratingului SUA. Nu vi se pare iminenta o revenire a dolarului, determinarea prin orice mijloace a investitorilor sa fuga de pe marfuri si actiuni spre certificate ale Trezoreriei SUA? Ramane sa ne intrebam ce urmeaza mai departe.
Am incercat sa formulez luna trecuta 3 scenarii post-criza. Scriam atunci ca “o crestere de dobanzi in SUA, sau macar o declaratie de incetarea a QE 2 (fara prelungirea in QE3) cu prefigurarea unor iminente cresteri de dobanzi nu va pica deloc bine pietelor de actiuni sau de marfuri. Se vor corecta cele care au crescut cel mai mult, deci shortati mai de sus aurul, argintul, cuprul, produsele agricole; evident, long pe dolar, “short” pe euro. Pretul bondurilor urca, alimentat de cresterea dobanzilor si asteptarile deflationiste. Guvernele decid in plus o inasprire a politicii fiscale pentru a insanatosi finantele publice, impozitele cresc. Decizii de aceasta natura pot impinge insa economiile din nou in recesiune, cu o piata a muncii fragilizata anterior si o tendinta deja conturata spre economie in dauna consumului. Modelul japonez deci, cu deflatie si deleveraging in loc de inflatie si global-trading. Conteaza insa foarte mult tipul de reactie a publicului in acest punct. Alegatorii vor cere (foarte vocal, posibil masiv stradal) politicienilor sa intervina, politicienii vor cere Bancilor Centrale sa faca ceva. Consecinta a masurilor adoptate avem recesiune in W, burse in scadere, somaj in crestere, o noua criza, inclusiv de nervi. Bancile Centrale iau taurul de coarne. “Ati vazut ca prima data v-am scos din criza?” Keynes da iar cu tifla scolii austriece. Pentru a lupta cu recesiunea se va monetiza si mai multa datorie, se vor arunca noi stimulente fiscale in piete, dobanzile de politica monetara sunt reduse din nou”.
Strategie pentru investitori
Fie ca asistam doar la o corectie agresiva pe marfuri (moment in care cine cunoaste efectul de pendul va astepta preturi foarte atractive pentru a intra la cumparare) fara ca asta sa ne arunce in din nou in recesiune, fie ca scenariul expus mai sus se materializeaza, moment in care ne aflam intr-o deflatie temporara, ca statie intermediara spre o noua reinflamare a preturilor, e bine sa stati cu ochii pe activele forte-actiuni ale companiilor miniere, metale pretioase dar si imobiliare (o crestere a dobanzilor le va da un nou bobarnac spre scadere). Cum spuneam mai sus, nu mai cred in scenariul hiperinflationist, prin care se distruge valoarea banilor si se reduce ponderea datoriilor istorice. Nu exclud insa un nou Bretton Woods prin care sistemul monetar sa fie resetat, moment in care cine isi pastreaza economiile in..hartie sa iasa destul de ciufulit. Oricum, nu incercati sa prindeti din zbor cutitul care cade. Asteptati ca valul deflationist ce urmeaza sa isi faca consume deplin efectele inainte de a vana “oportunitati” in zona marfurilor. Ce creste in mai bine de 2 ani va scade in cateva luni bune. Ieri a fost doar inceputul.
Cine urmareste cat de cat pietele financiare nu poate ignora anumite paralele cu mijlocul anului 2008. Dupa cresteri agresive care dusesera de pilda petrolul in preajma a 150 dolari/baril (atentie, dolarul era si atunci depreciat, euro urcand pana la nivelul de 1,6 dolari!), investitorii au inceput sa se retraga treptat marcandu-si profiturile, tendinta ce avea sa se incheie intr-o adevarata degringolada in momentul falimentului Lehman Brothers, teama de contraparte in lumea bancara determinand investitorii sa se refugieze de pe marfuri si actiuni pe bonduri (dolarul s-a apreciat simultan pana la euro/usd 1,25). Ca si atunci, acum avem preturi ale marfurilor in stratosfera si un dolar pe care aparent nu il mai vrea nimeni. Istoria se repeta, nu-i asa? Mai ales in piete ciclice precum cele financiare…
Cum am scris mai bine de doua luni in urma aici, nu mai cred in scenariul hiperinflationist. Am si enumerat atunci 8 motive. Cei care vedeau preturile materiilor prime urcand la cer in pas de defilare, aurul si mai ales argintul valorand inzecit, sunt destul de bosumflati acum (cu atat mai mult cu cat au mediile de achizitie mai ridicate). Asistam la o corectie cu atat mai agresiva cu cat preturile urcasera mai repede (argintul s-a dezumflat in numai cateva zile de la 50 la 35 dolari/uncie, o scadere deci de 30%). Ce a cauzat aceasta marcare agresiva de profituri? O inasprime inevitabila a politicii monetare in SUA si spatiul euro (deci iesirea banilor fierbinti din joc), niste miscari tehnice (“rezistente”incapatanate precum cea de la 50 dolari in cazul argintului) si masuri administrative (cerinte de crestere a capitalului pentru cei cu pozitii tot in piata argintului, diminund efectul de levier). Intr-o masura mult mai mica, aprecierea de ieri a dolarului fata de euro (2% intr-o singura sedinta, olala!).
Atentie la pendul!
Sa se repete tras la indigo scenariul din 2008? Asta ar insemna ca bursele de actiuni sa urmeze in curand celor de marfuri. Sa nu ne grabim insa. Deocamdata nu vad nimic la orizont care sa inlocuiasca efectul Lehman (poate o majorare intempestiva a dobanzilor in SUA). Mi-e greu sa cred deci ca vom vedea din nou petrolul la 35 dolari, argintul la 11 sau euro/dolar la 1,2. Dar nu exclud total aceasta ipoteza. Oricum, ne vom confrunta cu efectul de pendul. Cand fortezi niste limite intr-o directie, oprirea miscarii de crestere poate genera retrageri la fel de agresive in directia opusa, mai ales iin cazurile in care aprecierea a fost exponentiala, ca in cazul argintului. Cum se intampla deseori in astfel de situatii, miscarea la burse devaseaza stirile de impact care ar justifica-o. Am putea asista in ziele/saptamanile/lunile ce vin la noi perspective pesimiste, noi declaratii panicoase, etc care sa justifice exitul investitorilor. Sigur, in zilele ce vin o revenire tehnica e oricand posibila, pentru a camufla oarecum directia pe care s-au inscris pietele si a deruta investitorii mai putin abili.
Nu ma pot abtine sa reiau insa acest pasaj dintr-un articol de saptamana trecuta
“Pe termen mediu, cresterea dobanzii de politica monetara mi se pare iminenta. Altfel, Fed va ramane singurul cumparator important pentru bondurile americane. Trebuie in plus ca institutia in cauza sa forteze un nou refugiu pe dolar aspirand banii fierbinti din piete (cei oferiti luni bune fara dobanda speculatorilor). Asteptati-va deci la un nou val de deflatie, cu scaderi ale burselor si corectii pentru marfuri, inclusiv pentru aur si argint. Mi-e teama insa ca ar putea fi ultimul pinten deflationist inainte de o inflatie agresiva pe dolar care sa-i schimbe “profilul”. Moment in care ni se va vorbi tot mai mult de rolul stabilizator al aurului, de necesitatea de a reveni la acoperirea in aur a valutelor (intamplator SUA are cea mai mare rezerva de aur)”.
Putina teorie a conspiratiei
Sa punem cap la cap cateva informatii. China vrea sa reduca agresiv rezerva sa valutara in dolari, presedintele Bancii Mondiale vorbeste de rolul aurului intr-un cos valutar de referinta, fostul sef al Fed, Greenspan, vorbeste cu regret de renuntarea la etalonul aur, speculatorul de geniu Soros organizeaza un seminar despre noua ordine…monetara, S&P da perspectiva negativa ratingului SUA. Nu vi se pare iminenta o revenire a dolarului, determinarea prin orice mijloace a investitorilor sa fuga de pe marfuri si actiuni spre certificate ale Trezoreriei SUA? Ramane sa ne intrebam ce urmeaza mai departe.
Am incercat sa formulez luna trecuta 3 scenarii post-criza. Scriam atunci ca “o crestere de dobanzi in SUA, sau macar o declaratie de incetarea a QE 2 (fara prelungirea in QE3) cu prefigurarea unor iminente cresteri de dobanzi nu va pica deloc bine pietelor de actiuni sau de marfuri. Se vor corecta cele care au crescut cel mai mult, deci shortati mai de sus aurul, argintul, cuprul, produsele agricole; evident, long pe dolar, “short” pe euro. Pretul bondurilor urca, alimentat de cresterea dobanzilor si asteptarile deflationiste. Guvernele decid in plus o inasprire a politicii fiscale pentru a insanatosi finantele publice, impozitele cresc. Decizii de aceasta natura pot impinge insa economiile din nou in recesiune, cu o piata a muncii fragilizata anterior si o tendinta deja conturata spre economie in dauna consumului. Modelul japonez deci, cu deflatie si deleveraging in loc de inflatie si global-trading. Conteaza insa foarte mult tipul de reactie a publicului in acest punct. Alegatorii vor cere (foarte vocal, posibil masiv stradal) politicienilor sa intervina, politicienii vor cere Bancilor Centrale sa faca ceva. Consecinta a masurilor adoptate avem recesiune in W, burse in scadere, somaj in crestere, o noua criza, inclusiv de nervi. Bancile Centrale iau taurul de coarne. “Ati vazut ca prima data v-am scos din criza?” Keynes da iar cu tifla scolii austriece. Pentru a lupta cu recesiunea se va monetiza si mai multa datorie, se vor arunca noi stimulente fiscale in piete, dobanzile de politica monetara sunt reduse din nou”.
Strategie pentru investitori
Fie ca asistam doar la o corectie agresiva pe marfuri (moment in care cine cunoaste efectul de pendul va astepta preturi foarte atractive pentru a intra la cumparare) fara ca asta sa ne arunce in din nou in recesiune, fie ca scenariul expus mai sus se materializeaza, moment in care ne aflam intr-o deflatie temporara, ca statie intermediara spre o noua reinflamare a preturilor, e bine sa stati cu ochii pe activele forte-actiuni ale companiilor miniere, metale pretioase dar si imobiliare (o crestere a dobanzilor le va da un nou bobarnac spre scadere). Cum spuneam mai sus, nu mai cred in scenariul hiperinflationist, prin care se distruge valoarea banilor si se reduce ponderea datoriilor istorice. Nu exclud insa un nou Bretton Woods prin care sistemul monetar sa fie resetat, moment in care cine isi pastreaza economiile in..hartie sa iasa destul de ciufulit. Oricum, nu incercati sa prindeti din zbor cutitul care cade. Asteptati ca valul deflationist ce urmeaza sa isi faca consume deplin efectele inainte de a vana “oportunitati” in zona marfurilor. Ce creste in mai bine de 2 ani va scade in cateva luni bune. Ieri a fost doar inceputul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
