Cand bancile o duc prea bine economia isi face bagajele pentru recesiune

Ce se intampla dupa ce profiturile bancilor ating un maxim? Boom-ul creditarii asfixiaza relativ repede economia reducand cererea dupa ce consumatorii s-au supraindatorat (observati efectele fostului credit cu buletinul asupra achizitiei de mobila si electrocasnice din acest moment). Asumarea de riscuri exagerate de catre bancherii in goana dupa bonusuri ii va determina apoi sa majoreze discretionar dobanzile clientilor buni platnici pentru a compensa pierderile cu provizioanele (vezi fenomenul subprime, pataniile posesorilor de carduri de credit, a titularilor creditelor de nevoi personale, etc). Solutia? Responsabilizarea cu forta a bancherilor prin taxarea activelor in exces si reducerea administrativa a apetitului de creditare prin diminuarea raportului rata/venituri.

Cand bancilor le merge bine, economiei ii merge de asemenea bine, corect? Ei, bine, fals! Intr-o prima faza, asta e impresia generala, consumul ia avant pe fondul banilor care inunda economia, salariile cresc, oamenii au senzatia ca le merge mai bine. Destul de curand insa descoperim ca ceva nu se invarte rotund, consumatorii si-au blocat veniturile pe ani buni iar dupa ce platesc ratele si isi asigura strictul necesar nu le mai ramane mare lucru de cheltuiala cu care sa sustina cererea, economia incepe sa gafaie (vezi ce s-a intamplat in 2009 in Romania dupa un an anterior fenomenal pentru profiturile din industria financiara), bancile sa aiba pierderi, uneori trebuie ca statele sa le salveze, bineinteles tot pe cheltuiala contribuabilului care va trebui sa suporte impozite si taxe mai mari. De regula, dureaza relativ putin pana se suprasatureaza piata creditului (vezi modelul romanesc sau baltic), apoi consumatorii trebuie sa stranga cureaua o perioada mult mai lunga, se pierd locuri de munca, incep problemele cu bancile, executari silite si tot tacamul.

De ce se intampla asta? Pentru ca bancile nu intampina nici o rezistenta cand vor sa declanseze boom-ul creditului. Rezervele minime obligatorii sunt simbolice in multe parti (2% in spatiul euro, 10% in SUA). Dispunand de capital redus, bancile pot extinde aproape nelimitat volumul creditelor. In Romania, desi RMO-urile au fost consistente, bancile au apelat la capital imprumutat mizand pe iminenta reducere a rezervelor odata cu apropierea integrarii in zona euro, iar isteria creditului nu a putut fi temperata. S-a incercat apoi limitarea administrativa a raportului rata/venituri pentru debitorii persoane fizice. A functionat destul de bine in Romania limita de 33-40%, in functie de tipul creditului, pana cand BNR s-a decis sa “ia taurul de coarne” si permita extinderea pana la 70% tocmai in momentul de apogeul al bulei imobiliare (2007).

Bankingul se face doar la anumite marje de profit?
In opinia mea, cea mai sigura modalitate de descurajare a viitoarelor bule ale creditului este limitarea raportului rata/venituri pentru persoanele fizice, dublata de o taxare a bancilor aplicata la activele totale, eventual de la o anumita limita in sus (si taxarea profitului, care poate fi ascuns relativ usor prin bilant sau diluat prin investitii) pentru a le impiedica sa inventeze debitori pe banda rulanta, inclusiv din sfera privata. Daca nu se pun bariere in calea bancherilor avizi de bonusuri si prime, implicit de asumarea unor riscuri exagerate, economiile cunosc interminabile cicluri de umflare si spargere a baloanelor speculative sustinute de imprumuturi, iar o mana de rechini cu capital la panda profita in dauna debitorilor care isi pierd agoniseala prin executari silite si a micilor actionari care vand periodic in panica pe minime dupa ce au cumparat increzatori pe maxime. Stim cu totii ce s-a intamplat in Romania si in lume dupa spargerea bulei creditului. PIB-ul si bursele au picat spectaculos. Unii si-au permis apoi injectii ample de lichiditate, dobanzi coborate aproape de zero, programe de stimulare guvernamentala a anumitor sectoare, altii nu, dupa buget coane Fanica

Vor refuza in aceste conditii bancherii sa crediteze economia? Si ce vor face in schimb, isi vor reinventa profesia, vor face gambling cu banii din depozite, se vor axa doar pe inchirierea casetelor de valori? Sa fim seriosi, se pot da credite si in conditii crescute de responsabilitate, cu marje de profit si risc asociat mai mic. Creditele subprime, acordate unor homeless-i de pe strada ofereau initial cele mai mari satisfactii bancherilor, avand dobanzile cele mai mari din piata, pe masura riscului asumat. La fel imprumuturile cu buletinul din Romania. Se scapa din vedere un singur detaliu, uneori debitorii nu mai platesc pana la scadenta. Ca sa ne intoarcem in Romania, creditele cu probleme sunt peste cifra recunoscuta oficial in acest moment, cam 7% din total ( nu uitati de externalizarile pe banda rulanta operate de banci la un moment dat), o cifra periculoasa pentru capitalul fragil al bancilor. Fara reglementari care sa-i oblige sa tina cont de normele elementare de prudenta, bancherii vor repeta figura ori de cate ori vor avea ocazia, tentatia castigului facil, din multiplicarea masei monetare, fiind irezistibila.

Impozitarea bancilor prin alte parti
Ungaria, Austria, Germania, Marea Britanie, Austria, Portugalia, Suedia taxeaza suplimentar bancile in urma “deranjului” provocat de acestea in timpul crizei (vezi aici un studiu KPMG). Se impoziteaza activele totale (Ungaria) sau doar pasivele, unele tari impoziteaza si insa si portofoliul de produse derivate (Austria, Portugalia). Ungaria a strans 700 milioane euro anul trecut din impozitarea bancilor, o suma deloc de neglijat in conditii de criza. Romania a incercat timid o astfel de intiativa parlamentara (taxare suplimentara a profitului bancilor de 2,5%) inabusita repede in fasa (“nu e de acord FMI”). Poate la urmatoarea criza financiara (daca mai ramane sectorul bancar in picioare) mai incercam o data...
.