Cand vezi ca potentialele victime ale crizei s-au tranformat in profitorii ei (bancherii, gulerele albe din financiar), ca oalele sparte le platesc tot cei fraieriti de primii (austeritate pentru catei, nu pentru dulai), ca marile ”schimbari” de pana acum au consolidat pozitiile privilegiate (ajutoare doar pentru cei prea mari sa cada, strangerea curelei pentru angajatii corporatiilor spre multumirea actionarilor si cresterea cotatiilor bursiere, etc) iti vine sa fluieri a paguba in biserica Wall Street-ului. De ce am sperat oare altceva? Trecem in revista mai jos cateva dintre viitoarele apocalipse deja anuntate (destramarea euro, picajul burselor, falimentele suverane, etc) din perspectiva intereselor marilor licurici financiari si creionam solutii pentru ...mase (de manevra, evident).
1.Destramarea euro, un pas spre Statele Unite ale Europei
Euro a facilitat un hei-rup imens de indatorare a saracilor din Europa, intrati brusc sub umbrela zonei euro cu plusul de imagine aferent. Una e sa te imprumuti in drahme, alta in euro, nu? Cu totul si cu totul alte costuri. Aparitia monedei unice a insemnat un cadou nesperat oferit bancherilor. Ce se va intampla daca euro dispare? Pai, in primul rand niste datorii acumulate in euro vor fi mai greu de platit. Va imaginati de pilda ca Grecia, Portugalia, Irlanda care au deja datorii inrobitoare in euro, vor avea viata mai usoara revenind la monedele nationale proaspat depreciate? Datoriile lor vor cantari si mai mult brusc. Poate doar Germania s-ar simti mai bine parasind euro. Ar scapa de nota de plata inghesuita pe umerii sai in ultima vreme si ar achita mai usor datoria sa de vreme ce marca ar deveni un soi de franc. Dar poate accepta asta o natiune exportatoare? Una peste alta, destramarea euro ar fi o grea lovitura pentru bancheri, acele fiinte delicate care nu suporta asa ceva avand naturelul delicat. Parasirea spatiului euro echivaleaza cu defaultul pentru porcusori de pilda, din acest motiv nimeni nu vrea sa ia in calcul asa ceva, mai bine mai luati cate credite e nevoie, bitii din calculator nu inseamna de fapt nimic.
Ce le-ar prinde bine insa bancherilor? Pai, le-ar prinde bine orice masura apta sa intareasca efortul de rambursare al datornicilor-state, disciplina fiscala, taierea ajutoarelor sociale, etc. Cum datoriile au crescut brusc in urma crizei cu nota de plata a salvarii bancilor, e nevoie de masuri speciale care sa asigure recuperarea banilor. Ce ziceti de Statele Unite ale Europei, o cedare a suveranitatii locale in folosul celei comunitare, o parghie pentru aparitia mecanismelor de responsabilitate fiscala in folosul celor care au bani de incasat? Eu suntr convins ca in ipoteza ca va urma inca o zguduitura serioasa in regiune, panica creata va avea acest unic scop: acceptarea mai usoara a unei constructii supra-statale in plan fiscal, o cedare de suveranitate pentru “salvarea” euro. Pentru bancheri, e oricum mai usor sa aiba de a face cu un bloc al debitorilor decat cu entitati disparate si cu miscari centrifuge. Pisica disparitiei euro se va arata doar pentru ca dulaul fiscalitatii si austeritatii sa alerge mai slobod prin Europa.
Ce puteti face in acest caz? Mai nimic, doar sa nu alergati panicati sa tot schimbati economiile din lei in euro, din euro in dolari din dolari in franci si apoi din nou in euro, usurati. Euro nu dispare, dispare doar o felie din propriul vostru confort material.
2. Bursele se pregatesc de un nou picaj? Poate cumparati ceva....
Cum spuneam mai sus, scenariul destramarii euro presupune si asa ceva. Poate pica si o banca importanta din euro-zone, sa amplifice efectele (Societe Generale?). Va fi o buna ocazie sa luati din nou actiuni ieftine, poate ultima in aceasta decada. Vom vorbi din nou de insolvabilitate, blocarea schimburilor interbancare, ma rog, un mic Lehman. Totul se va rezolva cu aparitia “Statelor Unite ale Europei” (vorba marinarului de la Cotroceni, tot mai grabit in ultima vreme sa lustruiasca bombeurile marilor licurici, vezi si declaratiile privind Rosia Montana) si o noua runda de QE-uri in SUA care vor pune bazele unei bule proaspete in piete. Cu Europa “rezolvata” datoriile suverane vor parea mai digerabile iar stirile legate de acestea vor incepe usor-usor sa se estompeze. Daca scenariul de mai sus se confirma, fiti pregatiti sa cumparati din nou actiuni cu preturi discountate. Probabil anul viitor, e pacat ca semnificatia deja construita in mentalul colectiv pentru 2012 sa nu isi gaseasca un corespondent in pietele financiare, nu?
Stiu, criza a facut vizibile personalitati din afara ordinii prestablite, am aflat mai multe despre modul in care functioneaza industria financiara, publicul nu mai e la fel de ignorant ca in 2007. La nivelul decidentilor schimbarile sunt insa minore. Lobby-ul bancar e la fel de eficient, n-au aparut forte politice care sa isi propuna sa schimbe substanta sistemului. Cand acest lucru se va produce, voi crede in dimensiunea reformatoare a crizelor financiare. Deocamdata persistam in aceleasi greseli, eventual altfel ambalate, ceea ce inseamna ca masa critica pentru a modifica radical sistemul nu s-a format inca.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
yep.
RăspundețiȘtergererazboiul a fost pretextul si pentru crearea UE..o noua sperietoare va fi pretextul pentru StateleUnite ale Europei..si sunt convins ca un alt mare razboi va fi pretextul pentru o Uniune Globala. Si nu prea sunt eu fan carti bisericesti..dar vad ca totusi anumite predictii facut de Sf Ioan Teologul in Apocalipsa sunt pe cale sa se implineasca: Guvernul Unic Mondial. si stai sa te minunezi...sa vorbesti la vremea aia de Guvern Unic...e totusi ceva
RăspundețiȘtergereCat priveste hartiile numite bani..singurul lor scop este sa-ti fure averea..micile cotituri (eventuale mici si locale deflatii) ale marii directii sunt frectii la picior de lemn
interesant text!totusi,cristian,daca ar fi sa traiesti din scris...ai muri de foame.cateva randuri in zece zile,cam putin.
RăspundețiȘtergereanonim3@ da, adevarat...insa si daca as scrie mai des tot asta ar fi deznodamantul...
RăspundețiȘtergerefaza cu actiunile la minimele decadei s-ar putea sa fie tzeapa, poate doar niste minime locale pe 2-3 ani.
RăspundețiȘtergereJaponia e cam din minime in minime la 20 de ani de la bubble-ul lor.
In SUA+UE au trecut doar vreo 3-4, aplicand cam cu aceleasi politici ca ei.
Sunt multi care cred ca originea acestei crize economice este in primul rand una morala.
RăspundețiȘtergereSociete Generale are expunere la jumate pe porcusori fata de, sa zicem, BNP Paribas (73 fata de 136) care in timpul primei parti a crizei a iesit in castig de imagine pt. ca era o banca mai prudenta decat prima.
RăspundețiȘtergereIn contextul actual, al datoriilor suverane (nu a celor bazate pe speculatie) bancile mai cuminti (inclusiv Santander) au de suferit.
Pe de alta parte, dividendul la Soc. Gen a ajuns 8% :)