Mai viseaza cineva “V”-uri verzi pe pereti? Putini mai spera acum la o revenire rapida a economiilor, consensul este ca reechilibrarea se va produce cu lacrimi si suferinta, fie prin austeritate care sa erodeze lent stilul actual de viata, fie prin inflatie care sa mature rapid gunoaiele din perioada de boom odata cu valoarea economiilor pastrate in banci. Ce diferenta exista deci intre perioada nevrotica a Crizei si capitularea prin depresie care incepe sa se contureze din perspectiva consumatorului si a investitorului?
Am gasit un link interesant hat din 2008. BNR isi “reitera punctul de vedere conform caruia Criza nu va afecta economia Romaniei”. O tempora! Cand oficialii si-au dat seama ca lucrurile sunt mai serioase, s-a vanturat ideea unei crize “in V”. Adica o cadere brusca urmata de o revenire pe masura, context in care trebuia sa stai doar cu banii pregatiti asteptand sa-ti pice chilipirurile din cer pentru a marca cateva luni mai tarziu profiturile babane. Acum suntem deja in faza “post-V” care seamana leit a “D” de la Depresiune (faza a economiei de revenire lenta dupa Criza, putere de cumparare scazuta, cerere si preturi pe masura).Unii mai astepta ceva de la Stat (programe de stimulare evident), altii s-au resemnat cu austeritatea pe termen lung, exista si reprezentanti ai curentului inflationist care sa urmeze actualei tendinte de scadere a preturilor. Singurele “oportunitati” de care se mai vorbeste acum sunt cele de... conservare a valorii. Iata o succesiune a evolutiei fazelor psihologice ale crizei economice si posibile urmari din punctul in care ne aflam.
1.De la vanatoarea de oportunitati la auto-conservare si conserve
“Cu preturi ca astea n-o sa va intalniti curand” spuneau brokerii rataciti la Money Channel prin 2008. Si au avut dreptate, n-o sa mai vedem curand preturi la bursa la fel de mari ca in...2008. Ideea ca “Criza a fost doar pretextul nimerit pentru oamenii cu cash-ul pregatit sa faca afacerea vietii” e doar amintire (adevarat, putini au reusit sa faca bani in 2009, cumparand pe minime si vanzand in vara lui 2011; majoritatea care aveau ceva bani erau insa prea speriati sa ia pozitii atunci). Nici brokerii si nici agentii imobiliari nu ne mai dau coate acum. “Contra-lumanarile” de revenire pe graficul pretului au ajuns de la faza de speranta..palpabila, la vis SF. Majoritatea jucatorilor pare sa convina ca urmatoarea bula va veni dupa o perioada lunga de echilibru, cu tendinte descendente. Modelul japonez deci. De la artificii anticipate, la conserve de vreme rea. Partea buna este ca a disparut componenta nevrotica din Criza. Bursele nu mai pica spectaculos, putini mai vad bancile inchizandu-se peste noapte (bank run). Ziua de maine nu mai pare sa aduca o castastrofa iminenta, convenim doar ca nu va aduce “nimic bun”, cel putin pe termen mediu.
2. D de la Depresie/Depresiune, E de la endorfine.
Incercarea de a readuce cu forta entuziasmul consumist, prin declaratii optimist-populiste si masuri monetare extreme (quantitative easing) a esuat. Companiile fac economie, consumatorii strang cureaua, Guvernele canta aria austeritatii. In loc ca economiile sa vina in cap din varful scarilor, se cade pe fund treapta cu treapta. Daca marii bolnavi din economie ar fi fost lasati sa se curete in momentul T zero in loc sa fie considerati “too big to fail” poate ca am fi asistat la un impuls de crestere de pe fundul gropii. In loc sa cadem in prapastie si sa incepem apoi urcusul plini de cucuie dar un pic mai optimisti, ne-am afundat in schimb in nisipuri miscatoare iar pesimismul urca incet dar sigur. Ce ne mai scoate din...austeritate si depresie? La inceputul secolului s-a iesit din Depresiune cu un razboi, acum fortele de descurajare sunt prea consistente in toate taberele pentru pentru a repeta experienta. Poate totusi inflatia, desi e greu sa faci inflatie dupa spargerea unei bule a creditului. Sau un neasteptat salt inainte tehnologic, ceva gen “free energy”. Sau, in ultima instanta, ciocolata la tot satul…global. Endorfine la liber, fie si din bani publici, pentru a inveseli electoratul apatic. Ramane de vazut forma in care ni se vor aplica respectivele substante in ciorba noastra zilnica de consumatori.
Se afișează postările cu eticheta criza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta criza. Afișați toate postările
miercuri, 14 decembrie 2011
vineri, 25 noiembrie 2011
Tot ce ai vrut sa stii despre masurile anti-Criza dar ti-a fost jena sa intrebi
Cand si mai ales pentru cine este digerabila Austeritatea? De ce nu se mai poate lupta cu cresterea deficitelor publice impotriva Crizei ca pe vremea lui Keynes dar se poate cu restructrurarea datoriilor? De ce argumentul “impozitarea marilor averi e abuziva pentru ca banii utilizati la construirea lor au mai fost impozitati o data (taxa pe profit/venit adica)” e fariseic? De ce impozitarea tranzactiilor financiare e frectie la picior de lemn dar impozitarea profiturilor speculative toarna plumb in cizmele rechinilor financiari?
1Austeritate, dar nu pentru catei
Dupa o perioda lunga de excese care au slabit bugetele publice si personale, dupa explozia unei bule a creditului si destramarea acestui El Dorado imobiliar global, Au steritatea cu majuscule este vanduta ca panaceu universal. De ce este ea aplicata tuturor de vreme ce participarea la profituri in perioada de boom a fost inegala? Se iluzioneaza cineva ca se poate iesi din criza dinamitand cererea? Sau somerii coplesiti de rate abia asteapta sa rupa usa supermarketurilor?
Stiu, “pietele” silesc Guvernele sa aplice dureroasele masuri. “Investitorii” au devenit brusc sensibili si nu mai imprumuta statele cu datorii si deficite mari decat la randamente super-avantajoase, evident. In paranteza fie spus, n-ati remarcat amnezia recenta a pietelor fata de problemele din SUA si ciclicitatea panicilor investitorilor in bonduri? Prin vara SUA isi pierdea cei trei A din rating, majorarea limitei maxime de indatorare se tot tergiversa, iar euro surclasa dolarul. Nimeni nu se mai focaliza atunci pe problemele Europei desi Grecia & Co tot acolo erau. Acum Europa e in colimator, va urma iarasi SUA dupa o vreme, poate si Japonia, miza fiind desigur obtinerea unor dobanzi mai mari pentru imprumuturile acordate statelor cu probleme proaspat repuse pe tapet. O mostra de recunostiinta a bancilor salvate cu luni in urma prin programe generoase din bani publici, masura care a vulnerabilizat finantele publice ale statelor puse acum la colt. Nu afirm insa ca austeritatea ar trebui exclusa din ecuatie, ci doar indreptata impotriva beneficiarilor de pana acum ai Crizei. Am in vedere:
Impozit progresiv pe proprietate, in functie de valoarea activelor imobiliare si numarul lor. Nimeni nu zice sa majoram impozitul pe garsonierele din Militari, dar cel pe terenurile de sute de metri patrati din orase, pe vilele de neam prost din proprietatea firmelor si a persoanelor fizice ar trebui sa fie realmente usturator. In definitiv, n-ar trebui sa ne bucure ca o astfel de taxare, scazand valoarea imobilelor din piata, ar lichidiza tranzactiile si ar face mai accesibile achizitiile pentru cei care nu dispun inca de o locuinta?
Impozit progresiv pe venit. Dupa episodul Nokia si declaratiile recente de la Viena (bancilor austriece li se recomanda sa o lasa mai moale cu finantarea in Est pentru a nu afecta ratingul de tara al Austriei) se mai iluzioneaza cineva ca prin cota unica atragem altceva decat investitorii speculativi? Adica aia care te lasa cand ti-e lumea mai draga? Descurajarea sistemului de salarii si bonusuri nesimtite poate ar fi atenuat criza subprime si bula imobiliara (agentul avea si el comision din valoarea tranzactiei, nu?).
Impozit pe profiturile speculative, descurajarea mentalitatii speculative. Am mai avut asa ceva si la BVB, cand marcarile de profituri sub o anumita perioada minima de detinere se taxa suplimentar. Ar trebui interzise de asemenea la nivel global tranzactiile speculative derulate de entitati care n-au nici in clin nici in maneca cu activele suport ale produselor financiare tranzactionate (de ce sa se joace o banca cu derivate pe petrol sau grau, de ce se poate acoperi riscul de faliment al unui emitent de bonduri pentru un speculator care n-a detinut in viata sa bondurile respective-vezi “CDS”-urile?, etc, etc). Sa vad daca mai exista apetit pentru speculatii cand grosul castigurilor merge la stat. Aferim re-separarea bancilor comerciale de cele de investitii. Solutia lui Sarkozy-taxarea tranzactiilor financiare nu rezolva nimic, incurajeaza poate robotii de pe Wall Street sa tranactioneze mai des pentru a acoperi costurile cu respectiva taxa (da, oamenii au devenit entitati neglijabile in trading)
Realocari bugetare. In loc sa scadem numarul si valoarea serviciilor de asistenta sociala, sa regandim politica de investitii. Eu prefer insule de performanta in Invatamant si spitale decente in loc de autostrazi la costuri exorbitante si Sali de sport in sate unde tinerii sunt marfa rara. Or fi bune si astea, dar nu in perioadele de criza, nu cand trebuie sa echilibram bugetul public si sa refinantam niste datorii babane. In loc sa tai bani de la invatamant sa luam de pilda de la serviciile speciale, marii privilegiati ai ultimilor ani (fondul de salarii cumulat pentru SPP, SRI, SIE, STS depaseste cheltuielile cu angajatii pentru Ministerul Economiei, Muncii, Transporturilor, Sanatatii, Comunicatiilor luate impreuna). In loc sa pandesti sa tai din pensiile amaratilor care au cotizat la sistem, mai bine rupi din pensiile speciale (apropo, pensia medie la SRI este de 3.000 lei!).
2. “Impozitarea bogatilor va dinamita intreaga economie”. Of-of, mai-mai
Cel mai parsiv argument vehiculat in Romania in acest sens e “marile averi s-au construit cinstit, din bani care au fost impozitati inainte de a intra in buzunarele bogatilor. De ce sa-i mai taxam odata?” Las la o parte averile care s-au format din contrabanda, munca la negru (manelisti), incalcarea legii. Pe astia nu ii impozitezi, ii condamni si le confisti ce ai de confiscat, daca iti permite..Justitia. Sa vorbim de afacerile de monopol, de marjele lor nesimtite de profit, de baietii destepti din energie, de castigatori de licitatii trucate de tot felul, de profitorii contextului econimic (cei care au incurajat formarea unor bule marcand inteligent profitul la timp). Ne induioseaza soarta lor? Le suntem atat de recunoscatori pentru cei 16% impozit pe profit varsati anterior? Oare de ce nu li se plange de mila la fel prin Europa, majoritatea statelor taxand mult mai sever si proprietatea si veniturile? Daca vor sa nu fie impozitati mai mult n-au decat sa nu-si marcheze atunci profiturile, sa le lase in afacerea lor minunata, sa o dezvolte, sa nu scoata bani din ea, sa se multumeasca doar cu recompensele egoului din pozitia lor de guru de business si sef de gospodarie corporatista. Pentru ca suntem in Criza putem mentine impozitul pe profit (oricum cine vrea il ascunde contabil), la fel pe cel pe dividende (ca sa nu tuflim spiritul “antreprenorial”). Cu asta sper sa nu mai aud argumentul “daca taxam profiturile bogatii isi retrag banii, sufera intreaga economie, saracii vor suferi mai mult”. In stilul asta nu s-ar mai fi desfiintat niciodata sclavia, doar bietele unelte umblatoare ar fi murit de foame fara suportul capitalui proprietarului, nu?
3. “Odihneasca-se in pace robul tau, Keynes”.
Ce a mers pe vremea Marii Depresini nu mai tine azi. Cheltuielile publice furibunde care sa compenseze timiditatea sectorului privat in vremuri de criza functionau cata vreme economiile aveau un grad decent de indatorare. Ia sa vedem cine mai cumpara azi bonduri cand ai datorie publica de 100% din PIB, deficit de 5% si nici nu poti dispune de tipar dupa bunul plac (cum se intampla in UE)? Banca Centrala ca imprumutator de ultima instanta e o figura care merge pe termen scurt, dar care poate fi falimentara pe termen lung (nu ca ar plange cineva dupa Bancile Centrale). Ce punem atunci in loc? Dupa modesta mea parere, Restructurarea datoriilor. A mers in cazul Greciei (desi intr-o proportie insuficienta, grecii sunt iarasi azi cu mana intinsa la FMI), va merge si in cazul Italiei, Portugaliei, etc. In definitiv, in loc sa moara debitorii strangand cureaua tot mai mult, pana ajung sa o stranga in jurul gatului, mai bine sa moara creditorii care au alocat gresit capitalul, ca parca asa e in capitalism. Fie ca vrem, fie ca nu vrem, la restructurarea datoriilor se va ajunge in cele din urma, apetitul pentru bail-out-uri e oricum in scadere, creditorii privati (banci, fonduri de pensii, fonduri de investitii) urmand sa ia o parte din pierderi acasa secondati intr-un final de insusi FMI. Cine strange la urma cioburile falimentelor bancare, se poate gandi la o strategie care sa refaca imaginea sistemului monetar, poate la etalonul aur regretat se pare de Greenspan fostul sef al Fed (!), poate la un cos de produse energetice. Una peste alta, avem in concluzie urmatoarele solutii anti-criza: Restructurarea datoriilor publice cu falimentele bancare de rigoare plus Austeritate pentru bogati (taxe crescute pe activele imobiliare, profituri speculative si venituri). Foarte departe de ce s-a incercat pana acum dar timpul nu e trecut, o criza a supraindatorarii tine ani buni (iar daca ne referim la resursele energetice limitate ale planetei, poate ca nici nu e de dorit sa se revina la modelul consumist la nivel global, cum ar fi ca fiecare chinez sa aiba in viitor un SUV cand de abia se respira prin Beijing acum?) Cum va place?
PS: In final, doua documentare interesante care n-ar trebui ratate. Primul, despre mitul expertului (“Necazul cu expertii”) , al doilea despre configuratia actuala a relatiilor de Putere, pe diferite paliere (“THRIVE: What on Earth Will It Take?). Le gasiti aici si aici. ,
1Austeritate, dar nu pentru catei
Dupa o perioda lunga de excese care au slabit bugetele publice si personale, dupa explozia unei bule a creditului si destramarea acestui El Dorado imobiliar global, Au steritatea cu majuscule este vanduta ca panaceu universal. De ce este ea aplicata tuturor de vreme ce participarea la profituri in perioada de boom a fost inegala? Se iluzioneaza cineva ca se poate iesi din criza dinamitand cererea? Sau somerii coplesiti de rate abia asteapta sa rupa usa supermarketurilor?
Stiu, “pietele” silesc Guvernele sa aplice dureroasele masuri. “Investitorii” au devenit brusc sensibili si nu mai imprumuta statele cu datorii si deficite mari decat la randamente super-avantajoase, evident. In paranteza fie spus, n-ati remarcat amnezia recenta a pietelor fata de problemele din SUA si ciclicitatea panicilor investitorilor in bonduri? Prin vara SUA isi pierdea cei trei A din rating, majorarea limitei maxime de indatorare se tot tergiversa, iar euro surclasa dolarul. Nimeni nu se mai focaliza atunci pe problemele Europei desi Grecia & Co tot acolo erau. Acum Europa e in colimator, va urma iarasi SUA dupa o vreme, poate si Japonia, miza fiind desigur obtinerea unor dobanzi mai mari pentru imprumuturile acordate statelor cu probleme proaspat repuse pe tapet. O mostra de recunostiinta a bancilor salvate cu luni in urma prin programe generoase din bani publici, masura care a vulnerabilizat finantele publice ale statelor puse acum la colt. Nu afirm insa ca austeritatea ar trebui exclusa din ecuatie, ci doar indreptata impotriva beneficiarilor de pana acum ai Crizei. Am in vedere:
Impozit progresiv pe proprietate, in functie de valoarea activelor imobiliare si numarul lor. Nimeni nu zice sa majoram impozitul pe garsonierele din Militari, dar cel pe terenurile de sute de metri patrati din orase, pe vilele de neam prost din proprietatea firmelor si a persoanelor fizice ar trebui sa fie realmente usturator. In definitiv, n-ar trebui sa ne bucure ca o astfel de taxare, scazand valoarea imobilelor din piata, ar lichidiza tranzactiile si ar face mai accesibile achizitiile pentru cei care nu dispun inca de o locuinta?
Impozit progresiv pe venit. Dupa episodul Nokia si declaratiile recente de la Viena (bancilor austriece li se recomanda sa o lasa mai moale cu finantarea in Est pentru a nu afecta ratingul de tara al Austriei) se mai iluzioneaza cineva ca prin cota unica atragem altceva decat investitorii speculativi? Adica aia care te lasa cand ti-e lumea mai draga? Descurajarea sistemului de salarii si bonusuri nesimtite poate ar fi atenuat criza subprime si bula imobiliara (agentul avea si el comision din valoarea tranzactiei, nu?).
Impozit pe profiturile speculative, descurajarea mentalitatii speculative. Am mai avut asa ceva si la BVB, cand marcarile de profituri sub o anumita perioada minima de detinere se taxa suplimentar. Ar trebui interzise de asemenea la nivel global tranzactiile speculative derulate de entitati care n-au nici in clin nici in maneca cu activele suport ale produselor financiare tranzactionate (de ce sa se joace o banca cu derivate pe petrol sau grau, de ce se poate acoperi riscul de faliment al unui emitent de bonduri pentru un speculator care n-a detinut in viata sa bondurile respective-vezi “CDS”-urile?, etc, etc). Sa vad daca mai exista apetit pentru speculatii cand grosul castigurilor merge la stat. Aferim re-separarea bancilor comerciale de cele de investitii. Solutia lui Sarkozy-taxarea tranzactiilor financiare nu rezolva nimic, incurajeaza poate robotii de pe Wall Street sa tranactioneze mai des pentru a acoperi costurile cu respectiva taxa (da, oamenii au devenit entitati neglijabile in trading)
Realocari bugetare. In loc sa scadem numarul si valoarea serviciilor de asistenta sociala, sa regandim politica de investitii. Eu prefer insule de performanta in Invatamant si spitale decente in loc de autostrazi la costuri exorbitante si Sali de sport in sate unde tinerii sunt marfa rara. Or fi bune si astea, dar nu in perioadele de criza, nu cand trebuie sa echilibram bugetul public si sa refinantam niste datorii babane. In loc sa tai bani de la invatamant sa luam de pilda de la serviciile speciale, marii privilegiati ai ultimilor ani (fondul de salarii cumulat pentru SPP, SRI, SIE, STS depaseste cheltuielile cu angajatii pentru Ministerul Economiei, Muncii, Transporturilor, Sanatatii, Comunicatiilor luate impreuna). In loc sa pandesti sa tai din pensiile amaratilor care au cotizat la sistem, mai bine rupi din pensiile speciale (apropo, pensia medie la SRI este de 3.000 lei!).
2. “Impozitarea bogatilor va dinamita intreaga economie”. Of-of, mai-mai
Cel mai parsiv argument vehiculat in Romania in acest sens e “marile averi s-au construit cinstit, din bani care au fost impozitati inainte de a intra in buzunarele bogatilor. De ce sa-i mai taxam odata?” Las la o parte averile care s-au format din contrabanda, munca la negru (manelisti), incalcarea legii. Pe astia nu ii impozitezi, ii condamni si le confisti ce ai de confiscat, daca iti permite..Justitia. Sa vorbim de afacerile de monopol, de marjele lor nesimtite de profit, de baietii destepti din energie, de castigatori de licitatii trucate de tot felul, de profitorii contextului econimic (cei care au incurajat formarea unor bule marcand inteligent profitul la timp). Ne induioseaza soarta lor? Le suntem atat de recunoscatori pentru cei 16% impozit pe profit varsati anterior? Oare de ce nu li se plange de mila la fel prin Europa, majoritatea statelor taxand mult mai sever si proprietatea si veniturile? Daca vor sa nu fie impozitati mai mult n-au decat sa nu-si marcheze atunci profiturile, sa le lase in afacerea lor minunata, sa o dezvolte, sa nu scoata bani din ea, sa se multumeasca doar cu recompensele egoului din pozitia lor de guru de business si sef de gospodarie corporatista. Pentru ca suntem in Criza putem mentine impozitul pe profit (oricum cine vrea il ascunde contabil), la fel pe cel pe dividende (ca sa nu tuflim spiritul “antreprenorial”). Cu asta sper sa nu mai aud argumentul “daca taxam profiturile bogatii isi retrag banii, sufera intreaga economie, saracii vor suferi mai mult”. In stilul asta nu s-ar mai fi desfiintat niciodata sclavia, doar bietele unelte umblatoare ar fi murit de foame fara suportul capitalui proprietarului, nu?
3. “Odihneasca-se in pace robul tau, Keynes”.
Ce a mers pe vremea Marii Depresini nu mai tine azi. Cheltuielile publice furibunde care sa compenseze timiditatea sectorului privat in vremuri de criza functionau cata vreme economiile aveau un grad decent de indatorare. Ia sa vedem cine mai cumpara azi bonduri cand ai datorie publica de 100% din PIB, deficit de 5% si nici nu poti dispune de tipar dupa bunul plac (cum se intampla in UE)? Banca Centrala ca imprumutator de ultima instanta e o figura care merge pe termen scurt, dar care poate fi falimentara pe termen lung (nu ca ar plange cineva dupa Bancile Centrale). Ce punem atunci in loc? Dupa modesta mea parere, Restructurarea datoriilor. A mers in cazul Greciei (desi intr-o proportie insuficienta, grecii sunt iarasi azi cu mana intinsa la FMI), va merge si in cazul Italiei, Portugaliei, etc. In definitiv, in loc sa moara debitorii strangand cureaua tot mai mult, pana ajung sa o stranga in jurul gatului, mai bine sa moara creditorii care au alocat gresit capitalul, ca parca asa e in capitalism. Fie ca vrem, fie ca nu vrem, la restructurarea datoriilor se va ajunge in cele din urma, apetitul pentru bail-out-uri e oricum in scadere, creditorii privati (banci, fonduri de pensii, fonduri de investitii) urmand sa ia o parte din pierderi acasa secondati intr-un final de insusi FMI. Cine strange la urma cioburile falimentelor bancare, se poate gandi la o strategie care sa refaca imaginea sistemului monetar, poate la etalonul aur regretat se pare de Greenspan fostul sef al Fed (!), poate la un cos de produse energetice. Una peste alta, avem in concluzie urmatoarele solutii anti-criza: Restructurarea datoriilor publice cu falimentele bancare de rigoare plus Austeritate pentru bogati (taxe crescute pe activele imobiliare, profituri speculative si venituri). Foarte departe de ce s-a incercat pana acum dar timpul nu e trecut, o criza a supraindatorarii tine ani buni (iar daca ne referim la resursele energetice limitate ale planetei, poate ca nici nu e de dorit sa se revina la modelul consumist la nivel global, cum ar fi ca fiecare chinez sa aiba in viitor un SUV cand de abia se respira prin Beijing acum?) Cum va place?
PS: In final, doua documentare interesante care n-ar trebui ratate. Primul, despre mitul expertului (“Necazul cu expertii”) , al doilea despre configuratia actuala a relatiilor de Putere, pe diferite paliere (“THRIVE: What on Earth Will It Take?). Le gasiti aici si aici. ,
joi, 8 septembrie 2011
Aveti mai putine motive decat credeti sa va speriati de efectele crizei financiare
Criza? O serie de banci si investitori institutionali (fonduri de pensii) au imprumutat mai mult decat se cuvenea si risca falimentul (ori marcarea unor pierderi consistente) pentru iresponsabilitatea lor. Mai multi debitori persoane fizice risca sa isi blocheze o parte din venituri daca inceteaza platile, oricum un procent mai mic decat cel alocat pana acum pentru achitarea ratelor. Zona euro are nevoie de mai multa disciplina fiscala, SUA trebuie sa isi restranga cheltuielile prea generoase (un buget subtiat pentru miliatari ar rezolva repede problema). Aduce asta a sfarsitul lumii? Doar daca te iei dupa titlurile catastrofiste din presa de scandal.financiar ori dupa analizele alarmiste ale unor banci de investitii cu pozitii deja luate pentru a specula panica. Trecem mai jos in revista temerile la moda, incercand sa le atenuam perceptia.
1.Datoriile suverane-intra statele in faliment!
Nu, nu e sfarsitul lumii, statele mai falimenteaza, e plina istoria de asa ceva. O perioada nu te mai imprumuta nimeni, trebuie sa te intinzi cat te tine plapuma. Se curata bancile care au expunere maxima pe statul in cauza, niste fonduri de pensii pierd o parte din active, viata isi urmeaza cursul (vezi Argentina). La ce bun sa pui biruri inrobitoare pe bietul contribuabil pentru a acoperi iresponsabilitatea politicienilor si pe cea a creditorilor? Asta nu duce decat la o spirala periculoasa: impozite mai mari, cerere mai mica, concedieri pentru ajustarea ofertei, o noua crestere a taxelor pentru a compensa scaderea veniturilor bugetare, si tot asa pana cand falimentul amanat devine iminent. O alternativa ar fi impozitarea proprietatii si activelor financiare, daca ar exista suficienta vointa politica pentru asta. Daca nu, se pot lasa simplu bancile sa falimenteze si sa se restructureze datoria. Se intampla frecvent in relatia persoane fizice-banci, de ce ar fi imposibil implicand statele?
2. Suntem sclavi pe plantatia bancii!
Aud vaicareli de genul “m-am indatorat ca prostul, platesc trei sferturi din salariu bancilor, sunt disperat”. Pai, de ce platesti toti banii astia? Ai fost naiv, ai fost lacom-de acord, dar si bancile au fost la fel. De ce sa atarne povara doar intr-o parte, iar cealalta sa culeaga caimacul? Nu mai plati ratele la banca, e simplu. Risti o poprire de 30% pe salariu, asta e, poti trai relativ confortabil cu restul de bani, mai ales daca ai incercat pana acum sa supravietuiesti cu numai o treime din salariu. Iar de multe ori banca te varsa in contul unui recuperator de credite care plateste mai putin de 20% din valoarea imprumutului cu probleme pentru a-l prelua. Cu el poti negocia altfel, poate ajungi la rate mai mici, poate dai inapoi doar o parte din bani (oricum a platit putin la pentru cesiune si isi permite negocierea spre deosebire de banca obligata sa faca provizioane relativ repede).
Miscarea e valabila pentru imprumuturile de nevoi personale fara ipoteca, dar si pentru cele ipotecare dublate de un credit de nevoi personale pentru avans. Sa dai timp de 30 de ani marea majoritate a veniturilor bancii, e sinucidere curata. Da-l naibii de apartament comunist, nu merita asta. Lasa-l pe mana bancii, sa se spele pe cap cu el. Poate vei fi sicanat in continuare daca suma obtinuta din executare e mai mica decat valoarea creditului, poate nu (nu se stie cui va fi cesionat pana la urma imprumutul cu probleme, ce legi mai apar, etc). Cea mai inconfortabila e pozitia celor cu rate inrobitoare pentru credite de nevoi personale cu ipoteca. Aici riscurile sunt comparabile cu... beneficiile insolventei. Poate va refinantati totusi in...franci elvetieni (acum ca tot au fixat elvetieni un prag maxim fata de euro). Daca imprumutul e deja in franci va ramane sa strangeti din dinti (din fericire scadentele sunt mai scurte aici, cam 10 ani din care au trecut probabil vreo 3-4), sa renegociati conditiile (bancile sunt speriate de provizioane pe cat sunteti voi de intarzierea la plata ratelor).
3. Cad bursele, actiunile vor ajunge la zero!
Am auzit tot soiul de teorii care anunta ca bursele se vor intoarce la nivelul din anii ’80 (vorbim de indici) de unde a inceput “nebunia”. Nu cred, din simplul motiv ca si productivitatea, nivelul tehnologic si nu in ultimul rand, numarul consumatorilor ar trebui sa revina acolo. De acord, mai e loc de scadere (mai ales pe financiare, unde paradigma s-a schimbat odata cu optica debitorilor) acolo unde exista inca supraevaluare. Cand insa profitul mediu pe actiune in ultimii 5 ani reprezinta dublul dobanzii bancare, marja de risc e mica pe termen lung. La bursa, victime sunt insa cei care se cred investitori cand de fapt gandesc ca speculatorii fara experienta. Cei care cumparau SIF-uri in 2007 in ideea ca ar mai putea creste cu 20-30% doar pentru ca urcasera enorm in ultimii 7 ani, fara sa arunce un ochi pe profitabilitatea companiilor la respectivele preturi.
De regula, cei care pierd la bursa fac cam asa. “Azi am luat actiuni, vor creste sigur si relativ repede, oricum nu ma intereseaza ce fac in urmatorii 5 ani, eu sunt investitor. ...Hm...au scazut cu 10%...ce chestie.....au mai scazut cu 10%...cred ca sunt manipulate cotatiile pentru a acumula mai jos rechinii care au pus ochii pe companie....inca 10% scadere!!...ce naiba se intampla, de ce nu intervine CNVM, BNR, Basescu, Fed?!!....inca 5% pierdere, gata, nu mai suport, vand repede sa salvez ce se mai poate salva!....ia uite, mai scad 2%, ce destept am fost iesind la timp....cresc cu 10%? Ha, intrati fraierilor, sa vedeti ce patiti....inca 15% urcare....ha-ha, balon de sapun, cursa pentru fazani....15% crestere in 2 zile...bai ce piata, ce volatilitate, ce sa fac, ce sa fac?....20% plus!....bursele merg de-acum numai in sus, deja au recuperat pierderile, stirile sunt bune, intru din nou....ia uite, am deja 10% profit, ce idee inspirata, o sa recuperez si eu, poate chiar castig ceva, voi ramane de data asta ani buni in companie, merg si la AGA....hm, vestile incep din nou sa fie proaste...-10%....tt, tt, -20%....declaratii sumbre ale oficialilor...lasa, poate isi revine inca o data...+5%, asta e am scapat!....-25%...fir-ati ai dracului cu bursa asta, vand tot, sa nu mai aud de voi!!!!
4. Vine inflatia, ne pierdem economiile!
O veni inflatia la un moment dat, deocamdata nu e nimic la orizont care sa semene a asa ceva. Daca dupa trilioanele pompate pana acum pentru salvarea bancilor inflatia n-a saltat voiniceste nu e cazul sa aveti palpitatii acum. Oricum riscurile asociate hiperinflatiei-alegatorii furiosi pot aduce la putere miscari extremiste-sunt mai mari decat costurile salvarii sistemului financiar, asa ca nimeni nu va risca pana la urma decat cel mult o inflatie moderata (de care te poti proteja tinand banii la banca).
Despre gogorita destramarii euro am mai scris, asa ca nu insist.
1.Datoriile suverane-intra statele in faliment!
Nu, nu e sfarsitul lumii, statele mai falimenteaza, e plina istoria de asa ceva. O perioada nu te mai imprumuta nimeni, trebuie sa te intinzi cat te tine plapuma. Se curata bancile care au expunere maxima pe statul in cauza, niste fonduri de pensii pierd o parte din active, viata isi urmeaza cursul (vezi Argentina). La ce bun sa pui biruri inrobitoare pe bietul contribuabil pentru a acoperi iresponsabilitatea politicienilor si pe cea a creditorilor? Asta nu duce decat la o spirala periculoasa: impozite mai mari, cerere mai mica, concedieri pentru ajustarea ofertei, o noua crestere a taxelor pentru a compensa scaderea veniturilor bugetare, si tot asa pana cand falimentul amanat devine iminent. O alternativa ar fi impozitarea proprietatii si activelor financiare, daca ar exista suficienta vointa politica pentru asta. Daca nu, se pot lasa simplu bancile sa falimenteze si sa se restructureze datoria. Se intampla frecvent in relatia persoane fizice-banci, de ce ar fi imposibil implicand statele?
2. Suntem sclavi pe plantatia bancii!
Aud vaicareli de genul “m-am indatorat ca prostul, platesc trei sferturi din salariu bancilor, sunt disperat”. Pai, de ce platesti toti banii astia? Ai fost naiv, ai fost lacom-de acord, dar si bancile au fost la fel. De ce sa atarne povara doar intr-o parte, iar cealalta sa culeaga caimacul? Nu mai plati ratele la banca, e simplu. Risti o poprire de 30% pe salariu, asta e, poti trai relativ confortabil cu restul de bani, mai ales daca ai incercat pana acum sa supravietuiesti cu numai o treime din salariu. Iar de multe ori banca te varsa in contul unui recuperator de credite care plateste mai putin de 20% din valoarea imprumutului cu probleme pentru a-l prelua. Cu el poti negocia altfel, poate ajungi la rate mai mici, poate dai inapoi doar o parte din bani (oricum a platit putin la pentru cesiune si isi permite negocierea spre deosebire de banca obligata sa faca provizioane relativ repede).
Miscarea e valabila pentru imprumuturile de nevoi personale fara ipoteca, dar si pentru cele ipotecare dublate de un credit de nevoi personale pentru avans. Sa dai timp de 30 de ani marea majoritate a veniturilor bancii, e sinucidere curata. Da-l naibii de apartament comunist, nu merita asta. Lasa-l pe mana bancii, sa se spele pe cap cu el. Poate vei fi sicanat in continuare daca suma obtinuta din executare e mai mica decat valoarea creditului, poate nu (nu se stie cui va fi cesionat pana la urma imprumutul cu probleme, ce legi mai apar, etc). Cea mai inconfortabila e pozitia celor cu rate inrobitoare pentru credite de nevoi personale cu ipoteca. Aici riscurile sunt comparabile cu... beneficiile insolventei. Poate va refinantati totusi in...franci elvetieni (acum ca tot au fixat elvetieni un prag maxim fata de euro). Daca imprumutul e deja in franci va ramane sa strangeti din dinti (din fericire scadentele sunt mai scurte aici, cam 10 ani din care au trecut probabil vreo 3-4), sa renegociati conditiile (bancile sunt speriate de provizioane pe cat sunteti voi de intarzierea la plata ratelor).
3. Cad bursele, actiunile vor ajunge la zero!
Am auzit tot soiul de teorii care anunta ca bursele se vor intoarce la nivelul din anii ’80 (vorbim de indici) de unde a inceput “nebunia”. Nu cred, din simplul motiv ca si productivitatea, nivelul tehnologic si nu in ultimul rand, numarul consumatorilor ar trebui sa revina acolo. De acord, mai e loc de scadere (mai ales pe financiare, unde paradigma s-a schimbat odata cu optica debitorilor) acolo unde exista inca supraevaluare. Cand insa profitul mediu pe actiune in ultimii 5 ani reprezinta dublul dobanzii bancare, marja de risc e mica pe termen lung. La bursa, victime sunt insa cei care se cred investitori cand de fapt gandesc ca speculatorii fara experienta. Cei care cumparau SIF-uri in 2007 in ideea ca ar mai putea creste cu 20-30% doar pentru ca urcasera enorm in ultimii 7 ani, fara sa arunce un ochi pe profitabilitatea companiilor la respectivele preturi.
De regula, cei care pierd la bursa fac cam asa. “Azi am luat actiuni, vor creste sigur si relativ repede, oricum nu ma intereseaza ce fac in urmatorii 5 ani, eu sunt investitor. ...Hm...au scazut cu 10%...ce chestie.....au mai scazut cu 10%...cred ca sunt manipulate cotatiile pentru a acumula mai jos rechinii care au pus ochii pe companie....inca 10% scadere!!...ce naiba se intampla, de ce nu intervine CNVM, BNR, Basescu, Fed?!!....inca 5% pierdere, gata, nu mai suport, vand repede sa salvez ce se mai poate salva!....ia uite, mai scad 2%, ce destept am fost iesind la timp....cresc cu 10%? Ha, intrati fraierilor, sa vedeti ce patiti....inca 15% urcare....ha-ha, balon de sapun, cursa pentru fazani....15% crestere in 2 zile...bai ce piata, ce volatilitate, ce sa fac, ce sa fac?....20% plus!....bursele merg de-acum numai in sus, deja au recuperat pierderile, stirile sunt bune, intru din nou....ia uite, am deja 10% profit, ce idee inspirata, o sa recuperez si eu, poate chiar castig ceva, voi ramane de data asta ani buni in companie, merg si la AGA....hm, vestile incep din nou sa fie proaste...-10%....tt, tt, -20%....declaratii sumbre ale oficialilor...lasa, poate isi revine inca o data...+5%, asta e am scapat!....-25%...fir-ati ai dracului cu bursa asta, vand tot, sa nu mai aud de voi!!!!
4. Vine inflatia, ne pierdem economiile!
O veni inflatia la un moment dat, deocamdata nu e nimic la orizont care sa semene a asa ceva. Daca dupa trilioanele pompate pana acum pentru salvarea bancilor inflatia n-a saltat voiniceste nu e cazul sa aveti palpitatii acum. Oricum riscurile asociate hiperinflatiei-alegatorii furiosi pot aduce la putere miscari extremiste-sunt mai mari decat costurile salvarii sistemului financiar, asa ca nimeni nu va risca pana la urma decat cel mult o inflatie moderata (de care te poti proteja tinand banii la banca).
Despre gogorita destramarii euro am mai scris, asa ca nu insist.
joi, 11 august 2011
Lumea intreaga e in crize. Vestea buna: exista solutii. Vestea proasta:actuala clasa politica nu poate sa le aplice
SUA si-a pierdut ratingul de fite. Euro-zone scartaie din toate incheieturile. China a scapat haturile inflatiei, Londra e in flacari si nici eu nu ma simt prea bine. Nu va panicati, exista solutii decente de iesire din criza (vezi mai jos). Nu ne-a ajuns cutitul la os pentru a trece la aplicarea lor, atata tot.
Bine v-ati intors in 2008: breaking news cu burse zgribulite, Roubini avertizeaza, Soros speculeaza, eternul Isarescu coboara tinta de inflatie doar ca sa-si ia avant pentru a o impinge mai sus. Ca si atunci, aflam in aceste zile ca o ducem prost pentru ca indicii burselor au mai luat o tranta. Ma rog, nu o duceam bine nici cand acestia cresteau sustinut intre aprilie 2009-mai 2010 dar mizeria avea alta poleiala. In ciuda panicii care ni se strecoara in suflet din jurnalele de stiri, exista solutii de iesire de criza. Asta cu conditia sa accepte sa piarda cei care castiga de regula mereu: pietele si inginerii financiari, wallstreet-ul in favoarea mainstreet-ului. Iata-le:
1. Lasati bancile sa falimenteze
Din 2008 se pompeaza trilioane si trilioane (ma rog, poate ca s-a schimbat intre timp si ordinul de marime) in sistemele bancare. Recent, bancile centrale au anuntat din nou injectii nelimitate de lichiditate. De ce asta? Pentru ca gunoaiele de sub presurile bancilor sunt atat de mari incat bancile au devenit adevarate gauri negre. Asta dupa ce au fost salvate cu bani publici iar statele salvatoare sunt la randul lor cu un picior in groapa. Nota de plata va fi transferata la un moment dar contribuabilului de rand, care va plati pentru excesele bancherilor (“prea mari sa fie lasati sa cada”) prin taxe si impozite mai mari. De ce n-am lasa insa bancile sa intre in faliment in corpore? Ne pierdem economiile? Ce impiedica bancile centrale, dornice sa repereze la infinit onoarea bancherilor, sa tipareasca banii celor care au depozite in falitele banci? Sa falimenteze bancile, sa isi primeasca deponentii integral agnoseala, sa schimbam apoi regulile jocului, sa impunem reglementari draconice care sa faca imposibile excesele si sa lasam apoi doritorii sa construiasca alt gen de institutii de acest tip. Vedeti ce usor e?
2. Lasati vechea clasa politica sa falimenteze
Vi se pare ca exista diferente notabile intre actualii politicieni? Cand esti Goldman Sachs sponsorizezi ambele partide, republican si democrat. Cand vezi cum au distrus economia, reperele morale si bunul simt, mai conteaza ca politicianul X vine din PD-L, PNL, PSD? Alte fete trebuie sa apara, alte discursuri. Vi se pare imposibil? Nu, nu am ajuns doar in acel punct, nu suntem suficient de disperati. Va amintiti de URR (Uniunea pentru Reconstructia Romaniei)? Multi ii simpatizau, erau tineri, scoliti, cu spirit antreprenorial si abilitati exersate prin multinationale, dar n-au avut succes din pricina rationamentului “votului util”(de ce sa votez cu ei? nu castiga oricum si eu irosesc votul). Ei bine, asta e mentalitate de domnisoare care n-au strans cureaua. Daca URR isi conserva pozitia, inasprea tonul si refuza sitematic sa colaboreze cu marile partide, altfel discutam acum despre lipsa de alternative la vot. N-au fost suficient de hotarati, au gandit prea pragmatic, au vrut rezultate repede. Acum avem nevoie de altfel de discurs politic, de oameni care sa-si propuna sa ofere solutii reale, sa tina la principii si sa nu vizeze castigul imediat. La modul rapid in care se dezintegreaza societatea se vor face curand auziti.
3. Lasati globalizarea sa falimenteze
Cui foloseste globalizarea? Grosul profiturilor merge in buzunarele marilor corporatii care se delocalizeaza, folosesc mana de lucru ieftina si uneori si resursele mai ieftine ale bastinasilor si vand productia in tarile de origine, la aceleasi preturi mari. Cateva firimituri ajung si in tarile gazda, din spagi bine plasate si salarii modeste platite angajatilor. Locurile de munca se pierd in tarile marilor corporatii, apar grupuri dezabuzate care rabufnesc din cand in cand in acte de vandalism (Londra, revoltele din Paris, etc. Nu e departe insa momentul in care revoltatii vor avea si o platforma, nu toti cei care au iesit in strada in Londra erau infactori-vezi aici). Globalizarea trebuie sa lase locul relocalizarii, comunitatea locala trebuie sa ia locul “satului global”.
Sa nu ne temem exagerat nici de taxele vamale. Adeptii comertului liber ca pasarea cerului sunt avocatii celor care primesc subventii generoase in tarile de origine si sparg apoi pietele unde acordarea lor e considerat ajutor de stat.
Taxarea marilor averi e de asemenea bine venita. Inteleg ca libera initiativa, spiritul antreprenorial si acumularea de capital trebuie incurajate dar nu va faceti un fetis din asta. Goana dupa profit dezumanizeaza de la un punct in colo si se pare ca oamenii trebuie trasi de maneca cand sar prea mult calul in directia asta. Care o fi diferenta intre 50 si 500 milioane dolari cand vine vorba de nivel de trai? Cate iahturi sa-ti iei, cate limuzine, amante, vile in Monaco? De ce sa strangi averi pentru sute de generatii intr-una singura? De ce nordicii pot sa puna niste bariere acumularilor de acest tip si restul lumii nu?
Bine v-ati intors in 2008: breaking news cu burse zgribulite, Roubini avertizeaza, Soros speculeaza, eternul Isarescu coboara tinta de inflatie doar ca sa-si ia avant pentru a o impinge mai sus. Ca si atunci, aflam in aceste zile ca o ducem prost pentru ca indicii burselor au mai luat o tranta. Ma rog, nu o duceam bine nici cand acestia cresteau sustinut intre aprilie 2009-mai 2010 dar mizeria avea alta poleiala. In ciuda panicii care ni se strecoara in suflet din jurnalele de stiri, exista solutii de iesire de criza. Asta cu conditia sa accepte sa piarda cei care castiga de regula mereu: pietele si inginerii financiari, wallstreet-ul in favoarea mainstreet-ului. Iata-le:
1. Lasati bancile sa falimenteze
Din 2008 se pompeaza trilioane si trilioane (ma rog, poate ca s-a schimbat intre timp si ordinul de marime) in sistemele bancare. Recent, bancile centrale au anuntat din nou injectii nelimitate de lichiditate. De ce asta? Pentru ca gunoaiele de sub presurile bancilor sunt atat de mari incat bancile au devenit adevarate gauri negre. Asta dupa ce au fost salvate cu bani publici iar statele salvatoare sunt la randul lor cu un picior in groapa. Nota de plata va fi transferata la un moment dar contribuabilului de rand, care va plati pentru excesele bancherilor (“prea mari sa fie lasati sa cada”) prin taxe si impozite mai mari. De ce n-am lasa insa bancile sa intre in faliment in corpore? Ne pierdem economiile? Ce impiedica bancile centrale, dornice sa repereze la infinit onoarea bancherilor, sa tipareasca banii celor care au depozite in falitele banci? Sa falimenteze bancile, sa isi primeasca deponentii integral agnoseala, sa schimbam apoi regulile jocului, sa impunem reglementari draconice care sa faca imposibile excesele si sa lasam apoi doritorii sa construiasca alt gen de institutii de acest tip. Vedeti ce usor e?
2. Lasati vechea clasa politica sa falimenteze
Vi se pare ca exista diferente notabile intre actualii politicieni? Cand esti Goldman Sachs sponsorizezi ambele partide, republican si democrat. Cand vezi cum au distrus economia, reperele morale si bunul simt, mai conteaza ca politicianul X vine din PD-L, PNL, PSD? Alte fete trebuie sa apara, alte discursuri. Vi se pare imposibil? Nu, nu am ajuns doar in acel punct, nu suntem suficient de disperati. Va amintiti de URR (Uniunea pentru Reconstructia Romaniei)? Multi ii simpatizau, erau tineri, scoliti, cu spirit antreprenorial si abilitati exersate prin multinationale, dar n-au avut succes din pricina rationamentului “votului util”(de ce sa votez cu ei? nu castiga oricum si eu irosesc votul). Ei bine, asta e mentalitate de domnisoare care n-au strans cureaua. Daca URR isi conserva pozitia, inasprea tonul si refuza sitematic sa colaboreze cu marile partide, altfel discutam acum despre lipsa de alternative la vot. N-au fost suficient de hotarati, au gandit prea pragmatic, au vrut rezultate repede. Acum avem nevoie de altfel de discurs politic, de oameni care sa-si propuna sa ofere solutii reale, sa tina la principii si sa nu vizeze castigul imediat. La modul rapid in care se dezintegreaza societatea se vor face curand auziti.
3. Lasati globalizarea sa falimenteze
Cui foloseste globalizarea? Grosul profiturilor merge in buzunarele marilor corporatii care se delocalizeaza, folosesc mana de lucru ieftina si uneori si resursele mai ieftine ale bastinasilor si vand productia in tarile de origine, la aceleasi preturi mari. Cateva firimituri ajung si in tarile gazda, din spagi bine plasate si salarii modeste platite angajatilor. Locurile de munca se pierd in tarile marilor corporatii, apar grupuri dezabuzate care rabufnesc din cand in cand in acte de vandalism (Londra, revoltele din Paris, etc. Nu e departe insa momentul in care revoltatii vor avea si o platforma, nu toti cei care au iesit in strada in Londra erau infactori-vezi aici). Globalizarea trebuie sa lase locul relocalizarii, comunitatea locala trebuie sa ia locul “satului global”.
Sa nu ne temem exagerat nici de taxele vamale. Adeptii comertului liber ca pasarea cerului sunt avocatii celor care primesc subventii generoase in tarile de origine si sparg apoi pietele unde acordarea lor e considerat ajutor de stat.
Taxarea marilor averi e de asemenea bine venita. Inteleg ca libera initiativa, spiritul antreprenorial si acumularea de capital trebuie incurajate dar nu va faceti un fetis din asta. Goana dupa profit dezumanizeaza de la un punct in colo si se pare ca oamenii trebuie trasi de maneca cand sar prea mult calul in directia asta. Care o fi diferenta intre 50 si 500 milioane dolari cand vine vorba de nivel de trai? Cate iahturi sa-ti iei, cate limuzine, amante, vile in Monaco? De ce sa strangi averi pentru sute de generatii intr-una singura? De ce nordicii pot sa puna niste bariere acumularilor de acest tip si restul lumii nu?
luni, 16 august 2010
De ce are probleme presa economica?
Nu ma refer aici la lipsa de credibilitate ca urmare a atitudinii cuminti fata de furnizorii de reclama ori lipsa filtrului critic in momentul promovarii ofertelor jucatorilor din financiar-bancar. Ma gandesc insa la scaderea veniturilor din publicitate, mult mai dureroasa decat cea a reducerii audientelor. In definitiv, nu traia nimeni din vanzari in presa economica, de aici si atitudinea de portavoce fata de opiniile si ofertele de retail din banci, brokeraj, asigurari, administrare de active, etc. De ce au scazut atat de tare veniturile? Pai, ganditi-va ca exista deja cate un imprumut pentru fiecare salariat din economie (unii n-au nici un credit dar altii au 2-3). Ce sa-si mai promoveze bancile in conditiile in care intarzierile la plata ratelor sunt in crestere, pe masura reducerii bruste a veniturilor? Cine strange de gat un numar de debitori cat mai mare, mai pluseaza sporadic cu reclame de intretinere si reparare a imaginii (“voi cu cine faceti banking?” sper ca nu cu BCR). Brokerii n-au ce reclama sa-si faca, nici in vremurile de glorie cu BET-FI la 100.000 tot nu erau decat 10.000 de investitori activi. Iar numai de maxime istorice nu e vorba acum. Asiguratorii? Da, ei mai au oase de ros in campaniile pentru RCA si asigurarea obligatorie a locuintelor. Administratorii de fonduri? Pensiile private obligatorii si-au primit iobagii lor si n-au de ce sa se mai promoveze, cele facultative au avut audienta modesta si nu mai vor sa insiste iar fondurile mutuale nu si-au mai revenit dupa episodul FNI (cresterea activelor vine din plassamentele bancilor-mama, sa nu ne imbatam cu apa rece).
Cel mai mare avant, cele mai mari salarii s-au platit in media financiara in periada 2005-2007, cand institutiile financiar-bancare erau la vanatoare de fraieri si aveau nevoie de vehicole media pentru a-i agata mai usor. Acum, distractia s-a incheiat, carnavalul a lasat locul calvarului lunar la ghiseu, iar presa financiara a ramas cu mana intinsa si trebuie sa stranga la randul sau cureaua.De aici valul de inchideri de publicatii si concedieri de ziaristi. Si cum criza este cea mai buna scoala, nici nu se va intalni curand cu exuberanta din urma cu 3 ani, creditacii, asiguratii de viata, cumparatorii de actiuni pe maxime istorice au si ei memoria lor.
Cel mai mare avant, cele mai mari salarii s-au platit in media financiara in periada 2005-2007, cand institutiile financiar-bancare erau la vanatoare de fraieri si aveau nevoie de vehicole media pentru a-i agata mai usor. Acum, distractia s-a incheiat, carnavalul a lasat locul calvarului lunar la ghiseu, iar presa financiara a ramas cu mana intinsa si trebuie sa stranga la randul sau cureaua.De aici valul de inchideri de publicatii si concedieri de ziaristi. Si cum criza este cea mai buna scoala, nici nu se va intalni curand cu exuberanta din urma cu 3 ani, creditacii, asiguratii de viata, cumparatorii de actiuni pe maxime istorice au si ei memoria lor.
miercuri, 4 august 2010
In vizita in sufrageria Crizei
Azi mi-a venit o idee:sa mai scriu ceva despre criza, sa nu imi ies din mana. Prin ce punct om mai fi acum? “Isi revine domne masinaria consumului, creditul, imobiliarele si bursele vor dudui iarasi"? Pai, avand in vedere ca avem o criza rezultata din supraindatorarea populatiei si companiilor si, mai nou, a statelor, n-as paria pe asta. Ce s-a intamplat intre timp sa ne dea de banuit asa ceva? Au crescut cumva veniturile? A scazut ponderea ratelor? Apetitul pentru imprumuturi si consum pe datorie este din nou viguros? Avem insa o serie de rapoarte optimiste, din mai multe surse, avem ceva rezultate temporare (nu uitati de stimuli guvernamentali si de scaderea costurilor companiilor prin concedieri) mai bune, subliniate cu emfaza si accentuate exagerat de analistii-agenti de marketing. In felul asta n-o sa iesim din criza, poate doar din excesul o pessimism, pentru a recadea apoi in el cand asteptarile se vor dovedi din nou prea mari. Ce ne-ar putea scoate din criza la nivel global?
O descoperire epocala in sectorul energetic? Poate dar nu am vazut nimic care sa anunte asta. Pana n-o sa consume pana la fund bidonul de petrol al Terrei, complexul militaro-petrolier n-o sa permita energii alternative pe scara larga.
Hyper-inflatia? Mda, ar fi ceva ca datoriile tale sa cantareasca brusc mai putin, dar ce mananci in intervalul asta? Si haideti apoi sa fim seriosi: principalul perdant ar fi bancile (presupunand prin absurd ca n-ar fi lasate sa ajusteze dobanda la indicii de referinta, miscare ce ar anula efectul inflatiei asupra imprumuturilor). Or nu cumva bancherii au fost salvati recent cu bani publici? Lobby-ul asta e prea puternic pentru a permite derapaja inflationiste in defavoarea sa, nu?
Deflatia? Ar fi o veste buna ca in piete mancarea sa coste mai putin, dar nu uita ca si salariul tau va fi mai mic, moment in care ponderea ratelor pe care le ai deja va creste (castiga bancherii deci e un scenariu mai plauzibil ca hyperinflatia). Oricum nu-i nici o branza.
O resetare a sistemului monetar? Va imaginati ca publicul revoltat si neincrezator in banii de hartie va forta bancile centrale sa revina la etalonul aur? Ce visatori sunteti…Adica nu s-a putut face nimic cand au fost inlocuite aurul si argintul si vom putea face ceva acum cand mass-media e in mana oligarhiei bancaro-farmaceutico-petroliero-militara? Daca se face ceva in directia asta va fi numai cu binecuvantarea lor si asta presupune ca tot ei vor avea cel mai mult de castigat.
Mi-a mai scapat ceva? Daca nu, ramane cum am stabilit, stati linistiti la locurile voastre si rugati-va pentru un picaj lin si in Romania. A, apropos, mai exista si scenariul hard. Filozofia consumatorului se poate schimba radical prin confruntarea cu o experienta de viata bulversanta: o confruntare militara de amploare, de calibrul razboiului din Golf. Nu stiu altii cum sunt, dar mie exercitiile israelienilor prin muntii nostri imi cam seamana a repetitie generala pentru Iran. Apropo, ce-o fi fost in capul baietilor din CJ Brasov, aia care au votat 500.000 lei pentru cartele de rationalizarea a hranei in judet, “numai” in caz de razboi insa? Sunt suprarealisti sau doar foarte realisti?
PS: Am tot incercat zilele astea sa mai scriu cate ceva cu rezulte zero. Am senzatia ca ce trebuia spus s-a mai spus intr-un fel sau altul, asa ca la ce bun sa ne mai repetam? N-ar strica o schimbare de substanta in mentalitatea colectiva, o resetare a sistemului de acum in colo, evenimente care sa genereze o revelatie globala, ceva care sa imi justifice senzatia din prezent de final de ciclu si moment al bilantului. Sa vedem ce combinatie vom nimeri ca specie, zarurile par aruncate si se invart energic. Ma rog, poate ma insel, si in jurul anului 1000 lucrurile pareau oarecum la fel. Atunci a urmat insa un salt imens inapoi, vom putea de data sa bifam unul inainte?
O descoperire epocala in sectorul energetic? Poate dar nu am vazut nimic care sa anunte asta. Pana n-o sa consume pana la fund bidonul de petrol al Terrei, complexul militaro-petrolier n-o sa permita energii alternative pe scara larga.
Hyper-inflatia? Mda, ar fi ceva ca datoriile tale sa cantareasca brusc mai putin, dar ce mananci in intervalul asta? Si haideti apoi sa fim seriosi: principalul perdant ar fi bancile (presupunand prin absurd ca n-ar fi lasate sa ajusteze dobanda la indicii de referinta, miscare ce ar anula efectul inflatiei asupra imprumuturilor). Or nu cumva bancherii au fost salvati recent cu bani publici? Lobby-ul asta e prea puternic pentru a permite derapaja inflationiste in defavoarea sa, nu?
Deflatia? Ar fi o veste buna ca in piete mancarea sa coste mai putin, dar nu uita ca si salariul tau va fi mai mic, moment in care ponderea ratelor pe care le ai deja va creste (castiga bancherii deci e un scenariu mai plauzibil ca hyperinflatia). Oricum nu-i nici o branza.
O resetare a sistemului monetar? Va imaginati ca publicul revoltat si neincrezator in banii de hartie va forta bancile centrale sa revina la etalonul aur? Ce visatori sunteti…Adica nu s-a putut face nimic cand au fost inlocuite aurul si argintul si vom putea face ceva acum cand mass-media e in mana oligarhiei bancaro-farmaceutico-petroliero-militara? Daca se face ceva in directia asta va fi numai cu binecuvantarea lor si asta presupune ca tot ei vor avea cel mai mult de castigat.
Mi-a mai scapat ceva? Daca nu, ramane cum am stabilit, stati linistiti la locurile voastre si rugati-va pentru un picaj lin si in Romania. A, apropos, mai exista si scenariul hard. Filozofia consumatorului se poate schimba radical prin confruntarea cu o experienta de viata bulversanta: o confruntare militara de amploare, de calibrul razboiului din Golf. Nu stiu altii cum sunt, dar mie exercitiile israelienilor prin muntii nostri imi cam seamana a repetitie generala pentru Iran. Apropo, ce-o fi fost in capul baietilor din CJ Brasov, aia care au votat 500.000 lei pentru cartele de rationalizarea a hranei in judet, “numai” in caz de razboi insa? Sunt suprarealisti sau doar foarte realisti?
PS: Am tot incercat zilele astea sa mai scriu cate ceva cu rezulte zero. Am senzatia ca ce trebuia spus s-a mai spus intr-un fel sau altul, asa ca la ce bun sa ne mai repetam? N-ar strica o schimbare de substanta in mentalitatea colectiva, o resetare a sistemului de acum in colo, evenimente care sa genereze o revelatie globala, ceva care sa imi justifice senzatia din prezent de final de ciclu si moment al bilantului. Sa vedem ce combinatie vom nimeri ca specie, zarurile par aruncate si se invart energic. Ma rog, poate ma insel, si in jurul anului 1000 lucrurile pareau oarecum la fel. Atunci a urmat insa un salt imens inapoi, vom putea de data sa bifam unul inainte?
sâmbătă, 1 mai 2010
Cine intineaza nobilele idealuri ale capitalismului?
Am auzit tot felul de argumentatii aiuritoare in ultima vreme. Nu capitalismul in sine ar fi vinovat de criza profunda, economica si morala, pe care o traversam, ci scaparile sale marginale (dereglementarea pietelor de pilda). Parca aud un personaj politic autohton vorbind de comunism si cei care i-au intinat principiile nobile!. Adevarul este ca prin capitalism se ajunge invariabil la crize economice profunde, lacomia fiind un sentiment incurajat discret sau pe fata iar cresterea perpetua doar un vis. La fel cum in comunism egalitarismul reprezinta un sol proprice pe care se dezvolta privilegiile de clasa si casta. In fond, aceeasi lacomie omeneasca, in varianta capitalista distribuita uniform, in cea comunista blocata la varful societatii si mascata cu mai multa sau mai putina discretie. "Mai mult, mai repede" nu conteaza pretul si costurile economice, sociale, ecologice poate fi sintetizata contributia capitalismului; "unii pot fi mai egali decat altii" e marele "castig" al comunismului, un sistem care a neglijat bunastarea doar pentru a valoriza puterea de dragul puterii. Si atunci ce punem in loc?
Din pacate, nu cred ca e ceva de pus in loc, binele nu trebuie asteptat adoptand un alt sistem de valori si un set de norme care devin repede forme fara fond. Pur si simpu solutia este sa ne schimbam treptat, lent dar consecvent, noi insine. Daca realizam ca achizitiile materiale, spirituale, de orice alta natura nu sunt niciodata suficiente si ca ne-am deprins sa vrem din ce in ce mai mult, dorinta fiind intotdeauna cu un pas inaintea realizarilor efective, atunci decizia de a ne opri din aceasta cursa nebuneasca de acumulare pare absolut rationala. La fel, ar trebui sa evitam ca ego-ul nostru, deposedat de bunuri pe care sa le etaleze, sa se multumeasca cu privilegii politice si dreptul de a decide soarta altora. Inainte de a schimba sisteme sa ne asiguram ca am schimbat cate ceva, prin punctele esentiale, in propriul nostru mod de a ne raportam la lume si viata. Altfel, putem repeta la infinit crizele economice din capitalism si visurile esuate in totalitarism ale comunismului.
Din pacate, nu cred ca e ceva de pus in loc, binele nu trebuie asteptat adoptand un alt sistem de valori si un set de norme care devin repede forme fara fond. Pur si simpu solutia este sa ne schimbam treptat, lent dar consecvent, noi insine. Daca realizam ca achizitiile materiale, spirituale, de orice alta natura nu sunt niciodata suficiente si ca ne-am deprins sa vrem din ce in ce mai mult, dorinta fiind intotdeauna cu un pas inaintea realizarilor efective, atunci decizia de a ne opri din aceasta cursa nebuneasca de acumulare pare absolut rationala. La fel, ar trebui sa evitam ca ego-ul nostru, deposedat de bunuri pe care sa le etaleze, sa se multumeasca cu privilegii politice si dreptul de a decide soarta altora. Inainte de a schimba sisteme sa ne asiguram ca am schimbat cate ceva, prin punctele esentiale, in propriul nostru mod de a ne raportam la lume si viata. Altfel, putem repeta la infinit crizele economice din capitalism si visurile esuate in totalitarism ale comunismului.
marți, 16 februarie 2010
Beneficiile crizei: redescoperirea eticii si moderatiei
Care era filozofia incurajata pana in 2007? Sa cheltui fara grija zilei de maine, sa-ti amanetezi veniturile pana la pensie, sa-ti surclasezi vecinul ori prietenul la bunuri. De ce am ajuns in aceasta fundatura? Sa reducem totul la lacomie ar fi simplu. Nu uitati insa ca oamenii sunt educati sa fie lacomi, toate miturile reusitei in viata cultivate prin scoala, modelele promovate de televiziuni, cliseele din industria publicitatii ne arata ca suntem doar ce avem. Supraindatorarea n-ar fi fost posibila fara contributia mediei, a cohortelor de specialisti si analisti fabricate pentru a legitima si justifica euforia consumului si legenda cresterii perpetue. Daca aceasta criza financiara ne va schimba mentalitatea, ar merita din punctual meu de vedere toate sacrificiile de pana acum. Americanul mediu care avea un bilant negativ venituri-cheltuieli in 2005 a ajuns acum sa economiseasca 4% din ceea ce castiga, iar asta spune multe intr-o societate unde consumul este religie. Poate ca ne va schimba treptat si modul de raportare la credit, aceasta mare iluzie a societatii actuale (nu poate decat sa ma bucure faptul ca numarul interogarilor la Biroul de Credit a scazut dramatic, semn ca romanii au sesizat adevarata natura a relatiei cu bancile), poate ca in locul isteriei consumului vom acorda mai mult timp unor preocupari marginalizate precum ecologia, spiritualitatea, etica in viata privata si in afaceri.
Doua cuvinte despre investitii, la urma urmei motivul pentru care exista aceasta rubrica. Recunosc ca am facut eu insumi greseala de a pandi false oportunitati, cateva procente pe care sa le smulg cat mai des printr-un plasament "pe trend". Ma interesa prea putin ce este in spatele afacerii, cata vreme pretul actiunii era in stare sa creasca, dicolo de bunul simt si de valoarea reala a companiei. Adevarul este ca bursele s-au trasformat de ceva vreme intr-un cazinou, iar investitorii sunt de fapt gambleri. Cati ar accepta riscul unor fluctuatii zilnice ample, a unor erori de management si posibilitatea unui faliment sau frauda, pentru un randament din dividend comparabil cu dobanda bancara la termen sau chiar sub aceasta, cum se intampla in 2007 la BVB? Daca Li se insufla insa sentimentul ca se pot imbogati doar din fluctuatiile pietei (pe care sa le intuiasca insa la timp) fara ca societatea pe care au pariat sa devina un nou Microsoft, atunci vor veni lacomi sa se infupte la festinul bursei. Nu vreau sa spun ca detinerea de actiuni e un lucru rau in sine, poti participa la afaceri in crestere si poti identifica conturarea unor noi tendinte in economie din postura de actionar. Putini gandesc insa asa. Si nici nu este de mirare cat timp pe marile piete de capital brokerii vand preponderent beneficiile jocului in marja, incurajeaza clientii sa profite de efectul de levier, sa tranzactioneze non-stop si cu instrumente din ce in ce mai sofisticate. De cele mai multe ori insa, cine adopta acest mod de viata descopera ca a intrat intr-un joc de suma nula, ca si-a tocat timpul si nervii pentru a ajunge doar putin mai avut decat incepuse. Am vazut putini oameni imbogatiti din bursa dar stiu mult mai multi dependenti de evolutia zilnica a cotatiilor, stresati si nervosi, nefericiti.
Nu sunt atat de naiv incat sa cred ca goana irationala dupa profit va dispare usor, la fel tendinta de a manipula si minti clientii. Depinde insa de noi daca le vom mai face sau nu jocurile. Iar daca filozofia conumatorului se schimba, companiile isi vor modifica la randul lor comportamentul. Iar cine nu se va reforma va iasi din joc. In sinea lor, cei care cumparau garsoniere de 70.000 euro in Militari in 2007 stiau ca fac o prostie, ca si cei care investeau in SIF Oltenia la 5 lei/actiunea sau cei care cumparau cu ochii inchisi terenuri in camp. Sentimentul ca ies din rand daca se sustrag goanei generale dupa profit, ca nu vor avea cu ce sa se laude la o bere cu prietenii a fost insa mai puternic. Mintea poate inventa tot soiul de argumente in favoarea lacomiei, mai ales daca totul conspira in jur pentru asta. Bunul simt n-o sa va insele insa niciodata. Ascultati-va pe viitor mai mult intuitia si mai putin ratiunea (mass-media se pricepe foare bine la impunerea unor false argumente), pretuiti mai mult impul liber decat bonusurile salariale (actuala criza a venit de mana cu o exarcerbata etica a muncii de tip protestant) si poate ca nu ne vom mai confrunta cu un nou bubble prea curand.
Doua cuvinte despre investitii, la urma urmei motivul pentru care exista aceasta rubrica. Recunosc ca am facut eu insumi greseala de a pandi false oportunitati, cateva procente pe care sa le smulg cat mai des printr-un plasament "pe trend". Ma interesa prea putin ce este in spatele afacerii, cata vreme pretul actiunii era in stare sa creasca, dicolo de bunul simt si de valoarea reala a companiei. Adevarul este ca bursele s-au trasformat de ceva vreme intr-un cazinou, iar investitorii sunt de fapt gambleri. Cati ar accepta riscul unor fluctuatii zilnice ample, a unor erori de management si posibilitatea unui faliment sau frauda, pentru un randament din dividend comparabil cu dobanda bancara la termen sau chiar sub aceasta, cum se intampla in 2007 la BVB? Daca Li se insufla insa sentimentul ca se pot imbogati doar din fluctuatiile pietei (pe care sa le intuiasca insa la timp) fara ca societatea pe care au pariat sa devina un nou Microsoft, atunci vor veni lacomi sa se infupte la festinul bursei. Nu vreau sa spun ca detinerea de actiuni e un lucru rau in sine, poti participa la afaceri in crestere si poti identifica conturarea unor noi tendinte in economie din postura de actionar. Putini gandesc insa asa. Si nici nu este de mirare cat timp pe marile piete de capital brokerii vand preponderent beneficiile jocului in marja, incurajeaza clientii sa profite de efectul de levier, sa tranzactioneze non-stop si cu instrumente din ce in ce mai sofisticate. De cele mai multe ori insa, cine adopta acest mod de viata descopera ca a intrat intr-un joc de suma nula, ca si-a tocat timpul si nervii pentru a ajunge doar putin mai avut decat incepuse. Am vazut putini oameni imbogatiti din bursa dar stiu mult mai multi dependenti de evolutia zilnica a cotatiilor, stresati si nervosi, nefericiti.
Nu sunt atat de naiv incat sa cred ca goana irationala dupa profit va dispare usor, la fel tendinta de a manipula si minti clientii. Depinde insa de noi daca le vom mai face sau nu jocurile. Iar daca filozofia conumatorului se schimba, companiile isi vor modifica la randul lor comportamentul. Iar cine nu se va reforma va iasi din joc. In sinea lor, cei care cumparau garsoniere de 70.000 euro in Militari in 2007 stiau ca fac o prostie, ca si cei care investeau in SIF Oltenia la 5 lei/actiunea sau cei care cumparau cu ochii inchisi terenuri in camp. Sentimentul ca ies din rand daca se sustrag goanei generale dupa profit, ca nu vor avea cu ce sa se laude la o bere cu prietenii a fost insa mai puternic. Mintea poate inventa tot soiul de argumente in favoarea lacomiei, mai ales daca totul conspira in jur pentru asta. Bunul simt n-o sa va insele insa niciodata. Ascultati-va pe viitor mai mult intuitia si mai putin ratiunea (mass-media se pricepe foare bine la impunerea unor false argumente), pretuiti mai mult impul liber decat bonusurile salariale (actuala criza a venit de mana cu o exarcerbata etica a muncii de tip protestant) si poate ca nu ne vom mai confrunta cu un nou bubble prea curand.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
