marți, 3 aprilie 2012

Cand va fi cel mai bun moment pentru parasirea leului?

Cu 10 miliarde de euro datorie publica externa de rambursat intre 2013-2014, cu dobanzi in scadere pentru leu pentru a face fata serviciului datoriei interne, moneda nationala nu mai pare pariul recomandat alta data. In plus, aniii post-electorali nu sunt de bun augur pentru curs. Cand ar fi momentul optim pentru a ne diversifica economiile incluzand ceva valuta? Din punctul meu de vedere intre cele duua runde de alegeri, in lunile de vara. Iata de ce.

Discutiile privind “reintregirea” salariilor bugetarilor s-au soldat instantaneu cu un mic salt al cursului leu-euro, de la 4,35 la 4,38. S-a spus ca aceasta miscare n-ar avea neaparata legatura cu cheltuielile suplimentare, cu pericolul ce pandeste deficitul ci cu orgoliul ranit al BNR care n-a fost consultata inainte de promisiunile Presedintelui Basescu. O fi, n-o fi asa, un lucru e cert: anul viitor se aduna mai multe note de plata. Pe langa cea traditionala, a anului electoral 2012, avem datorii externe de achitat de aproximativ 5 miliarde euro in 2013 si 2014. O parte le suporta BNR din rezerva, o parte le achita Ministerul Finantelor rostogolind datoria. Accesarea unor noi credite pentru finantarea celor vechi de la FMI inseamna insa ingreunarea serviciului datoriei publice, pentru ca una este sa platesti dobanzi de 3 si ceva la suta, si cu totul altceva sa achitit unele duble (randamentele la obligatiunile de stat in dolari vandute recent trec de 6%).

Una peste alta, avem pentru 2013: un deficit posibil in crestere dupa anul electoral, o rezerva valutara mai mica la BNR, dobanzi de platit mai mari pentru datoriile in valuta. Cum jumatate din datoria publica este in lei, si cum autoritatile s-au tot imprumutat de la banci in ultimii ani la dobanzi de 6-7%, nu va ganditi ca leul va ramane relativ stabil fata de euro doar datorita dobanzilor ceva mai mari la lei. Perspectivele sunt in continuare de scadere, pentru ca mai bine iei credite cu 4-5% in lei decat cu peste 6% in euro, nu? Statul va fi obligat sa tot scada dobanda la leu pentru a-si permite sa iasa onorabil cu serviciul datoriei publice.

Ganditi-va la cazul Japoniei. Par disperati la datorii publice de 200% din PIB, nu? Ganditi-va insa ca pentru aceasta datorie platesc dobanzi de aproximativ 1%. Ce e mai rau, sa ai datorii de 200% din PIB pentru care platesti dobanzi de 1%, sau de 40% din PIB pentru care platesti dobanzi de peste 6%? Mie mi se pare mai rea varianta 2, unde mai pui ca procentul veniturilor in PIB e mult mai viguros in Japonia, Romania fiind printre codasele UE la acest capitol (33% din PIB)?

Ce va face deci leul fata de euro in conditiile in care Romania are in urmatorii 2 ani de rambursat sume mari in valuta, dobanzile la leu isi mentin tendinta de scadere iar anul electoral trebuie decontat cumva? Exact, e momentul sa va diversificati cel putin economiile incluzand ceva valuta (euro, dolari, franci). Cand este momentul optim?

Eu va recomand s-o faceti intre cele doua runde de alegeri, prin vara (vara leul se simte mai bine, nu se fac multe importuri care sa preseze cursul, etc). Dupa alegerile generale, cam toata lumea se va gandi sa ia valuta, asa ca BNR ar putea sa pregateasca anticipat un curs mai mare care sa descurajeze (“pai, daca n-am luat pana acum, in decembrie, de ce sa mai iau, ca uite ca s-a stabilizat la valorile astea mai mari?”) achizitiile masive post-factum.

Si cum va face asta, permitand cresteri mici mai multe zile la rand ca tot bizonul sa-si de-a seama ce se petrece? In nici un caz, va fi un salt brusc astfel incat in 2-3 zile cursul leu-euro va ajunge exact acolo unde vrea Banca Centrala. In prima zi vom ridica mirati din sprancene (ce sepetrece?), in ziua 2 ne vom gandi ca a fost o miscare prea brusca, probabil o speculatie ce va fi descurajata, in ziua 3 o mica parte dintre deponenti isi va muta economiile in valuta, restul vor mai astepta sa vada daca nu cumva cursul isi revine. In ziua 4 leul se va aprecia putin astfel incat cei care n-au cumparat se vor felicita dar vestile bune se vor opri insa aici. Cursul se va stabiliza apoi ramanand in noua banda de variatie, superioara celei anterioare iar majoritatea va ramane cu leii, intrebandu-se daca mai are rost sa schimbe din moment ce avem iarasi un leu stabil, chiar daca mai anemic.

4 comentarii:

  1. ceea ce preziceti s-a mai intampat odata , din cate mi-aduc aminte bine pe la sfarsitul lui 2008 si inceputul lui 2009 si i-a penalizat bine pe detinatorii in lei ... asta ca sa vedeti cat are grija isarel de cei care "mizeaza pe leu"!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună dimineața !
    Am o mare rugăminte la dvs. Știude la Victor SareinOchi, că sunteți persoana cea mai în măsură să mă lămuriți pentru că vă priceți.
    Ce taxe trebuie sa platesti la stat in fiecare din cele 2 cazuri (PFA si cesiune drepturi de autor) si cum se calculeaza ele ?

    Vă mulțumesc anticipat.
    Carmen Amza

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. a, nu m-ati nimerit, nu sunt cu documentarea la zi...va dau 2 linkuri pt PFA -http://www.evz.ro/detalii/stiri/specialistul-raspunde-cat-plateste-la-stat-un-pfa-928548.html
      -http://www.taxepfa.ro/

      PENTRU drepturi autor:
      http://e-juridic.manager.ro/articole/drepturi-de-autor:-exemplu-de-calcul-pentru-impozit-si-contributiile-sociale-5280.html

      Ștergere
  3. Atunci prezicerea nu s-a intamplat pt ca Romania a luat imprumutul de 20 mld care acum e la scadenta. si prezicerea curenta nu se poate intampla daca mai ia Rromania alte 20 de mld. Orice se poate intampla totusi acum e mai probabila o devalorizare decat atunci. Parerea mea.
    Sa nu uitam ca FMI vrea ca statul sa curete bilanturile bancilor, asa ca nu ar fi de mirare sa mai ia statul inca un imprumut tocmai in acest scop.

    RăspundețiȘtergere