Criza creditelor în franci: modelul polonez

Băncile poloneze ar putea fi obligate, în contextul apropiatei campanii electorale, să convertească împrumuturile în franci elvețieni acordate în principal între 2007-2008 la cursul din momentul acordării, suportând grosul pierderilor. Situația e rezumată foarte bine în ziarul Bursa din 7 august, sub semnătura lui Călin Rechea.  “Acţiunile băncilor poloneze au avut  joi 6 august scăderi semnificative la WSE (Warsaw Stock Exchange) după ce Seimul, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat legea conversiei creditelor acordate în franci elveţieni.  Reacţia negativă a investitorilor a fost determinată de aprobarea unei variante a proiectului de lege care prevede că 90% din costul conversiei va fi suportat de bănci, în timp ce aşteptările de pe piaţă indicau împărţirea egală a costurilor între creditori şi debitori.Conform legii, creditele acordate în franci elveţieni vor fi convertite în zloţi la cursul din ziua conversiei, fiind stabilite şi o serie de criterii de eligibilitate. Warsaw Business Journal scrie că pot beneficia de prevederile legii proprietarii apartamentelor cu o suprafaţă de până la 100 de metri pătraţi şi ai caselor de până la 150 de metri pătraţi care sunt utilizate ca reşedinţă primară. Aceste restricţii nu se aplică familiilor care au cel puţin trei copii. Pentru a fi aplicată, legea trebuie aprobată şi în Senat şi apoi semnată de preşedinte. În condiţiile intrării în vigoare a legii, costurile pentru sistemul bancar vor depăşi semnificativ estimarea iniţială, de 9 miliarde de zloţi (2,34 miliarde de dolari), după cum scrie Bloomberg”. De ce este posibilă o astfel de conversie în Polonia? Un prim argument , conjunctural, este că alegerile de la sfârșitul accestui an fac posibilă adoptarea unor legi sensibile pentru electorat. În al doilea rând, o astfel de conversie este votată în special în cazul băncilor din rațiuni ce țin de specificul activității de creditare. Dacă oricine ar împrumuta o parte din economiile sale, indiferent de valută, ar fi tare nemulțumit să afle că acestea îi vor fi returnate la un curs diferit de cel al zilei (mai exact, unul sensibil mai mic), pierderea rezultată urmând s-o suporte integral. Lucrurile stau însă diferit în cazul băncilor și nu neapărat pentru că acestea ar fi avut capacitatea să sesiseze riscurile mai bine decât debitorii, să vadă că nu e înțelept să creditezi în monede susceptibile să se aprecieze când ești pe vârful unui ciclu economic. Cu bancile problema se poate pune diferit deoarece acestea nu dispun integral de resursele impumute clienților în momentul acordării împrumutului. Pur și simplu, specificul activității de creditare face ca băncile să dispună doar de o fracțiune din principal, o fracțiune egală cu procentul rezervelor minime obligatorii (RMO) impus de banca centrală din respectiva țară. Cu alte cuvinte, la un credit de 100 de unități monetare (lei, euro, zloți, etc), o bancă va trebui să dispună de numai 40 unități dacă RMO-urile sunt 40%, 10 unități la RMO-uri de 10%, etc. Restul e ..creație monetară din nimic. Am descris pe lag acest fenomen aici. Or, în cazul în care nu ai toată suma acordată drept credit debitorilor, dar percepi dobânzi și comisioane ca și cum ai fi avut-o la dispoziție, lucrurile se pot pune oarecum diferit decât în cazul unei persoane fizice sau juridice nebancare ce își împrumută economiile pentru a obține un oarecare randament.