joi, 7 iulie 2016

Ce ne-a adus Uniunea Europeană?

Cu ochi la fondurile europene pierdem din vedere transferul activelor, cedarea suveranității și migrația elitelor profesionale. Propaganda pro-europeană, progresistă, umanistă, pro-diversitate și ce mai vreți încearcă să ne convingă că Romania e pe calea cea bună, beneficiar net al fondurilor europene și în curând, datorită diferentialului de creștere economică, va prinde din urmă media UE la nivel de trai. În timpul asta petrolul a plecat de mult, distribuțiile de energie l-au urmat împreună cu jumătate din terenul arabil, pădurile ne fac cu mâna din goana tirurilor. Importăm mai mult decât exportăm chiar și în ceea ce privește produsele agricole și alimentare, crema specialiștilor a plecat de mult împreună cu micii meseriași care au găsit salarii mai atractive în Vest, s-au integrat în comunităților respective iar din a doua generație legătura lor cu țara se va rupe, implicit fluxul remiterilor se va subția considerabil. Continuarea

3 comentarii:

  1. La nivel individual Uniunea Europeana si deschiderea granitelor au adus foarte mult romanilor. Mai mult de 4 (patru) milioane au plecat. Iar acesti patru milioane mai au cel putin alte patru milioane in Romania care benfeciaza de aceste plecari. Si asta conteaza cel mai mult. Deci 8-10 milioane au beneficiat.


    Cei care au plecat nu sunt neaparat "crema specialistilor". Au alt lucru in comun, sunt intreprinzatori - capsunari. Nu au plecat toti. Intreprinzatorii ramasi in romania sunt in politica, sri, etc. Lucreaza toti la stat. Diferenta fata de cei plecati este ca traiesc din jaf.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pe langa cei 4 milioane de plecati, mai exista inca vreo 5-6 milioane de victiime colaterale...orase monoindustriale, muncitori trecuti de 40 de ani cand s-a inchis fabrica, etc...distrugerea economiei i-am lasat in fundul gol pe multi care n-au putut sa plece..iar multi dintre cei plecati sunt refugiati economic, daca ar avea ceva decent de facut in tara n-ar mai sterge la fund batrani, n-ar mai culege capsuni sau desfunda canale....ei sunt majoritatea din cele 4 milioane nu IT-isti, nu medicii sau asistentele...

      Ștergere
  2. Fabrici se inchid in toata lumea, victime sunt in Romania. Asta e viata. Si vina e a altcuiva, altfel nu ar exista victime.
    Majoritatea daca ar avea bani suficienti sau o indeletnicire decenta ar prefera nu Romania ci plaja din Bahamas. Logica asta exista peste tot: daca as avea ce face as ramane in satul meu, dar nu am, asa ca ma duc la oras sau mai departe in Bucuresti (Bucuresti nu e oras, e ...). Sau si mai departe

    Nu e cumva o chestie genetica. Unul isi cheltuie energia in Panama sa faca bani, altul isi conserva energia in satul lui, iar secu' sta la panda sa vad pe cine poate pradui. Strategii diferite, obiectiv comun de supravietuire. Timpul urmeaza sa decida rezultatele.

    RăspundețiȘtergere