O tempora, o Tolontanes!

Via Ninel Ganea, un articol memorabil (ma rog, am inclus pasajul cu pricina integral ca sa nu fiu acuzat ca citez trunchiat) scris de Tolontan in 2014, exact inaintea alegerilor din care aflam ca avem servicii scumpe, dar merita efortul avand in vederea treaba multa pe care o au de facut, ca acestea tocmai reoxigeneaza Romania (s-a vazut mai apoi in ce fel si cat de selectiv, corupatorii straini ramanand mai mereu neoxigenati spre deosebire de mituitii interni care au fost de-a dreptul criogenati la mitica), etc, etc. Alegerile au trecut, serviciile ne-au oxigenat de ne-au mers fulgii de manuta cu DNA, preferata lui Tolontan. Iar investigatorul de la GSP s-a transformat apoi intr-un Savonarola pentru coruptia din sistemul medical de stat, tocmai bun de imbalsamat pentru a face loc imaculatului sistem privat (pentru impresie artistica Tolontan a produs la final si o ancheta in care privatul iese prost). O observatie de final. Mare atentie cum se citeaza prietenii serviciilor intre ei-Tolontan citeaza din Tapalaga (cum de nu l-o fi uitat Turturica?)-cand se discuta probleme sensibile...

"Dorința lui Traian Băsescu de a-i beli pe toți cei care nu cred în Elena Udrea se va stinge amar, undeva în urmă. Ce joase au fost insinuarea la adresa Sorina Matei și trimiterea aiuritoare la Emil Hurezeanu! Dar temele importante îi vor supraviețui. Cum li se întîmplă de fiecare dată muritorilor. Articolul lui Dan Tăpălagă ar fi un început ca să vadă o altă perspectivă asupra moștenirii. Există două lucruri care poate merită spuse despre serviciile secrete:

1. Reoxigenarea României, prin actele de justiție care readuc încrederea oamenilor că ceva se poate schimba, n-ar fi fost posibilă fără servicii. Și nu e vorba doar despre cooperarea vizibilă cu DNA. Serviciile au și rolul de a analiza starea unei societăți, de a asculta cu galena la calorifer temperatura unei nații. Ele trebuie să se racordeze la ceea ce istoricii numesc ”inteligență superioară”, nu numaidecît cea a elitelor, ci mai degrabă inteligența exasperărilor și speranțelor generațiilor care se succed. Cam în ultimi doi ani a apărut în România o altă interpretare nu doar a infracțiunilor, ci și a ”normalului” social. Printre afacerile făcute de facțiunile lor lacome, printre luptele dintre ele, serviciile au găsit resursele de a înțelege, într-un sfîrșit, că ne facem praf cu toții dacă vom continua să acționăm așa! O fi fost și impulsul extern, desigur, dar ele au preluat practic voința de schimbare a societății și au conceptualizat-o. Pare vag, sună ca și cum m-am încurcat în formulări prețioase. Dar dacă azi nu ni se pare acceptabil ca hoții să ne conducă, dacă nu mai sîntem resemnați, asta nu e doar pentru că cetățenii s-au înfuriat de-a binelea și pentru că presa a avut un mare rol în expunerea corupției, ci și pentru că niște forțe care au mijloacele și obligația legală au început să acționeze sincronizat!

2. Ca să-și îndeplinească scopul, serviciile trebuie să se obișnuiască, în dezbaterea publică, cu distanța critică și cu un control viitor făcut ca lumea, nu precum cel de azi. Să fii, cu toată forța miilor de agenți secreți, de partea binelui nu e doar extrem de relativ, ci și primejdios. Serviciile noastre, analiza lui Lucian Davidescu deschide un geam, sînt scumpe, însă avînd în vedere cîtă treabă ar avea de făcut poate că sînt niște costuri pe care merită să se suportăm. Însă prețul împovărător ale serviciilor asupra noastră e acela că, în principiu, ele știu tot. Mai mult decît ar avea voie și nevoie. SRI, SIE, SPP, STS și celelate ințiale pot afirma chiar, precum Chris Anderson, redactorul șef de la ”Wired” că ”nu mai avem nevoie de teorii sau de modele de interpretare de vreme ce companii precum Google dețin o abundență de date”. Ce vrea să spună Anderson? Că, știind tot despre siteurile pe care intră, cumpărăturile pe care le fac cu cardurile, stațiile de metrou unde urcă și benzinăriile unde alimentează, totul despre numerele pe care le sună, companiile știu tot despre fiecare om. Imaginați-vă ce știu serviciile secrete! Anderson proclamă: ”Gata cu teoriile despre comportamentul uman! Noi putem identifica și măsura cu o fidelitate fără egal ce fac oamenii. Nu mai contează de ce o fac. Cu suficiente date, informațiile vorbesc de la sine”. Altfel zis, nu mai e nevoie de sondaje, panelul este populația însăși. Răspunzîndu-i lui Anderson, filozoful german Byung-Chul Han are cîteva pagini fabuloase despre păcăleala ”informației totale”, pagini pe care orice serviciu din România ar putea să le lipească pe pereți, la lifturi. Filozoful susține că ”o gîndire propulsată de date nu există. Propulsată de date este doar aritmetica”. Informațiile în sine sînt pozitive, crede Han, însă ”masa de informații sporește entropia lumii, ba chiar debitul de zgomote”. Ceea ce este bazat exclusiv de informație, fără o analiză și un discernămînt, nu produce cunoaștere. ”De informații doar se ia la cunoștință. Dar cunoștința nu e cunoaștere”. Prinse în nirvana informațiilor, serviciile sînt datoare să țină minte asta: ele au informațiile, dar secretele se transformă în cunoaștere și în bine public doar dacă respectă legea. Legea clarifică lumea, nu informațiile. Iar Crin Antonescu a avut dreptate. Testul real pentru duminică este acesta: cine poate zîmbi și cine poate lua de pe tavă doar ceea ce are dreptul, doar ceea ce ne poate folosi tuturor, acela merită să fie președintele României".