Se afișează postările cu eticheta suspendare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suspendare. Afișați toate postările

miercuri, 4 iulie 2012

Suspendarea lui Basescu, o eroare de strategie


USL si-a cucerit procentele din sondaje capitalizand greselile PDL la guvernare si antipatia unui segment al electoratului fata de stilul autoritar, pe alocuri discretionar, al Presedintelui. Foarte repede, dupa ce au renuntat la pozitia critica (propriile erori si ezitari din actul de guvernare sunt tocate acum marunt de presa) sunt gata sa renunte si la cea de “victima”a Cotroceniului (suspendarea a fost demarata). Cum economia nu pare sa-i ajute prea tare, cum vor impiedica pierderea de voturi pana la alegerile din toamna?

Stiu, se invoca repetarea scenariului din 2008: Guvern PDL+PPDD+UDMR+minoritati si ceva fripturisti care nu vor risca sa repete alegerile, cu premier legat cu firul rosu de Cotroceni. Eu nu prea cred asta, nu vad USL coboarand atat de repede in sondaje si nici PDL nu pare pregatit sa recupereze in 4 luni cat a pierdut in 4 ani. Chiar si asa insa, de ce sa nu fie demarata suspendarea in momentul in care devine limpede ca iar este vorba de deturnarea votului popular? Pana sa pice 1-2 guverne “experimentale” iar dizolvarea Parlamentului sa para o amenintare serioasa, se poate demara lejer suspendarea lui Basescu, chiar justificata in acel scenariu.

Asa, cu Basescu victimizat si PDL recastigand electoratul pierdut, postura USL va fi mai putin comoda, cu o forta puternica de opozitie in coaste, in contextul in care economia, repet, nu da deloc o mana de ajutor. Ma rog, poate va fi mai bine pentru noi toti sa existe o forta puternica de opozitie-cu votul uninominal la parlamentare PDL-ul se putea contracta sub 15% iar o suspendarea a Presedintelui, dupa o incercare esuata de a rupe noi UNPR-uri din USL si aliante incropite cu Diaconescu, nu i-ar mai permite marinarului de la Cotroceni decat sa conduca cel mult vaporul din Herestrau.

Vom avea deci un PDL revitalizat (vor recupera o parte din voturile din 2008 victimizandu-se, o parte le poate aduce inapoi Ungureanu cu miscarea sa civica) si un Basescu posibil reevaluat din 2013-2014 (romanul e iertator si iubitor de spectacol, nu degeaba au tot castigat alegerile smecherasii in dauna unora mai onesti dar fara carisma) si gata de o functie..executiva (poate s-o vacanta pana atunci postul de la Transporturi, hah, hah, hah, poate tinteste chiar mai sus). Pana atunci, urmeaza insa o luna de circ. Inca mai avem si ceva paine. Cine se plangea de plictiseala dupa terminarea Campionatului European de Fotbal?