Mentaliltatea occidentala include o viziune liniara asupra timpului. Martin Armstrong, fost presedintele al Princeton Economics, demonteaza aceasta perceptie aratand ca tiparele expansiunii si decaderii civilizatiilor se repeta, economia are cicluri, iar sistemele monetare sufera periodic cutremure structurale.
Solutia la criza actuala s-a conturat in 2008: "quantitative easing". Pe romaneste, tiparire de bani. Bancile Centrale ofera injectii de lichiditate pentru a umple gaurile din sistemele bancare. Armstrong indica in studiul sau, "It’s Just Time", o anumita periodicitate pentru crizele sistemului monetar.
Un cutremur major la fiecare 33,7 ani
Ultimele zguduiri pe care sistemul monetar global le-a traversat au fost in anii 1896, 1934, 1971, 2008 si sunt despartite de exact 33,7 ani. In 1933 administratia Roosevelt definitiveaza confiscarea aurului de la populatie. Este ultimul an cand se tiparesc monede de aur in SUA. Acoperirea in aur a banilor este abandonata in 1971, cand administratia Nixon refuza sa isi onoreze obligatiile de a livra cantitatea de aur corespunzatoare fiecarui dolar (Franta si Elvetia au ramas atunci cu mari “stocuri” de dolari). Se consfiintea atunci ruperea acordului de la Bretton Woods, semnat in 1944, cand 44 de state parafau aparitia FMI si a Bancii Mondiale si isi legau rezervele valutare de dolar. In 1971 se bun bazele sistemului cursurilor flexibile, in care moneda nu mai era legata de un activ palpabil precum aurul, fapt ce ar fi limitat expansiunea masei monetare. Criza din 1896 a fost determinata de dorinta SUA de a genera inflatie prin manipularea cotatiilor argintului fata de aur in directia aprecierii celui dintai. Multe natiuni s-au grabit atunci sa livreze argint contra aur in SUA generand o lipsa cronica a metalului galben din visteria Americana ceea ce a facut ca statul sa nu isi mai poata respecta obligatiile. JP Morgan a condus atunci un consortiu de banci care au acordat un imprumut de urgenta Guvernului, iar compania sa a intemediat vanzarea tuturor bondurilor din emisiunea in valoare de 62 milioane dolari (o suma colosala atunci). Armstrong este de parere ca vom asita in curand la un nou acord gen Bretton Woods prin care sistemului monetar global i se va implementa o moneda unica. Asta deoarece datoriile acumulate pana acum prin promisiunile politicienilor (deficite publice in continua crestere) si consum irational alimentat prin credit (o alternativa de multiplicare a banilor in circulatie, imprumuturile netrebuind garantate in prezent decat in mica parte de depozitele atrase sau resursele proprii ale bancilor) au facut nesustenabil sistemul actual. Ramane de vazut daca vom asista si la o tabula rasa in ceea ce priveste datoriile.
Ciclurile increderii in economie: 8,6 ani
Ultimele puncte de maxim din istoria recenta le regasim conform lui Armstrong in 1989, 1998 si 2007. Am pastrat cu totii in memorie exuberanta din 2007, cand banii intrau in economiile emergente, bursele atingeau maxime istorice iar increderea investitorilor parea nelimitata. La doar un an distanta, lucrurile se schimbau radical, creditarea era complet blocata, bancile erau amenintate de faliment, companiile incepeau sa reduca agresiv cheltuielile disponibilizand personal. Daca modelul lui Armstrong este corect, minimul urmeaza sa fie atins in 2011 din acel punct increderea in economia globala va urca spre un nou maxim in 2015. In 1999 se sparge balonul dotcomurilor in SUA iar economia cade in recesiune, o recesiune combatuta ca si azi prin dobanzi scazute care au contribuit la crearea balonului speculativ din imobiliare spart in 2006-2007. In 1989 avem inceputul sfarsitului pentru visul japonez (multi analisti vedeau economia Japoniei depasind-o pe cea Americana) dar si curmarea brusca a tentativelor de democratizare din China. Prabusirea zidului Berlinului aduce in curand economiile din Est intr-un declin pronuntat.
Schimbari de paradigma in istoria civilizatiilor: cicluri de 224 ani
Armstrong identifica perioade mult mai vaste in care se propaga ciclurile poltice. Intre uciderea lui Cezar si apogeul atins de Imperiul Roman in timpul lui Marc Aureliu trec 224 de ani. Statele Unite si-au atins apogeul puterii in 2000, la aproximativ 224 ani dupa Declaratia de Independenta, considera Armstrong. Se vorbeste de altfel in ultima vreme de economia tot mai slabita a Americii, de o lume multipolara pe care o vom cunoaste in viitorul apropiat cu un rol important asumat de China.
Puteti citi integral eseul lui Martin Armstrong la adresa www.contrahour.com/ItsJustTimeMartinArmstrong.pdf.
Personal, remarc in studiul lui Martin Armstrong o intersectare a trei mari cicluri descendente, ”Marea Convergenta” cum o numeste autorul: increderea in economia globala atinge un maxim in 2007, SUA par sa intre in declin ca super-putere la inceputul anilor 2000, iar resorturile sistemului monetar actual par tot mai instabile dupa expansiunea masei monetare inceputa in 2008.
luni, 22 februarie 2010
vineri, 19 februarie 2010
Cum am devenit investitor in argint
Pentru cei dispusi sa investeasca in argint, bijuteriile existente pe piata, cu un cost al manoperei de cateva ori peste cel al metalului, nu reprezinta o solutie.
Puteti comanda insa online monede de argint (emise in SUA, Canada, Austria, Australia etc.) care au avantajul ca sunt oferite la un pret apropiat de cel al argintului la bursa.
Intrebati la un magazin de bijuterii "Cu cat vindeti gramul de argint?" si veti obtine un raspuns-sablon: "Nu vindem la gram, fiecare bijuterie are pretul sau, in functie de complexitatea manoperei". Dupa caz, vi se arunca peste umar pentru convingere: "Argintul nostru are insa o puritate de 925/1.000". si totusi, cat ar trebui sa coste gramul de argint? Daca ne raportam la pretul oficial la bursa, avem 16,5 dolari/uncia (o uncie: ±31,1 grame), adica 0,53 dolari/gramul, iar exprimat in lei – 1,64 lei/gram. Asta inseamna ca metalul dintr-o bijuterie de 10 grame, sa spunem, reprezinta 16,4 lei, restul fiind manopera. Sunt convins ca ati observat in ultima vreme cu cat se vinde prin magazine gramul de aur de 14K (in acest caz, bijuteriile se pot vinde la gram!). Cam 100 lei, nu? Ei bine, la un cost al gramului de aur de 109,6 lei pentru 24 K (sau 64 lei/14 K), ar rezulta ca manopera este evaluata la 36 lei/gram. Cu alte cuvinte, sub valoarea metalului de baza, in timp ce in cazul argintului manopera trece de cateva ori bune peste valoarea argintului. si uite asa am ajuns la concluzia ca cel mai bun mod de a detine niste argint alb pentru vremuri negre ar fi sa il cumpar sub forma de monede. (La lingouri, TVA aplicata in spatiul UE este de 19%, fata de 7% pentru monede. Amatorii de aur sunt avantajati in acest caz, aurul de investitie nefiind purtator de TVA.) De ce argint? Pentru ca se pare ca va fi primul metal epuizat prin exploatare in urmatorii 20-30 de ani, este greu de reciclat, iar raportul aur/argint este foarte mare (62), mult peste valorile de 10-16 intre care a oscilat 900 de ani incepand din anul 1000 si pana in momentul in care argintul a fost demonetarizat.
Taxe de expeditie si transfer bancar
Urmatorul pas a fost sa identific un furnizor. Compania gasita este parte a grupului Jewellers Trade Services Partnership (vinde sub brandul CoinInvestDirect atat lingouri, cat si monede de aur si argint), iar livrarile se fac prin curier (UPS). Aici am avut o strangere de inima, stiu patania unui prieten care urma sa primeasca niste telefoane si s-a trezit cu… globuri in pachet. Dar, cum valoarea mone-delor nu era mare, iar furnizorul era asigurat, am facut comanda. Tariful de expeditie a fost de 15 euro, transferul bancar (intr-un cont Deutsche Bank din Franfurt) a mai facut 25 euro prin CEC, una dintre cele mai avantajoase banci pentru transferuri externe (la sume mai mari ponderea acestor cheltuieli aditionale scade insa). Banii au ajuns in contul furnizorului in ziua urmatoare, am primit "tracking number-ul" transportului in doua zile, iar coletul a facut pe drum 4 zile lucratoare din momentul expeditiei (totul a fost in regula in final).
Intre ce monede puteti opta
Cele mai populare monede de argint sunt "vulturasii" emisi de Trezoreria SUA (Silver Dollar Eagle 2009, reprezentand o uncie de argint cu puritatea 999/1.000). Printre monedele mai ieftine, de o uncie, gasim "Maple Leaf 2010", monede canadiene cu frunza de artar si regina Elisabeta a II-a pe sau monedele austriece "Philharmonic 2010" – de 23,14 dolari. Cele trei monede sunt cele mai ieftine din oferta. Australia emite niste monede foarte frumoase cu animale (koala si "kookaburra"), si unele la fel de interesante cu "anul oii/tigrului/etc" din zodiacul chinezesc. Se adauga Monedele chinezesti cu ursuleti Panda, cele din Marea Britanie de doua lire). Cele mai scumpe sunt monedele irlandeze "10 Euro Ireland Skellig Michael", probabil din cauza raritatii. si Noua Zeelanda a emis monede cu animale (de 1 dolar, cu pasarea Kiwi, balene si vulturi, care costa in jur de 50 dolari/bucata (puritate 999/1.000, emise, de asemenea, in numar limitat). Cine este amator de cantitati mai mari poate alege intre monedele de 1 kg – Noua Zeelanda are astfel de alternative pentru monedele emise (diametrul unei monede este in acest caz cam de 11 cm), dar si Mexicul ("Libertad 2009"). Plata pentru monede se poate face atat in dolari, cat si in euro sau lire sterline.
Puteti comanda insa online monede de argint (emise in SUA, Canada, Austria, Australia etc.) care au avantajul ca sunt oferite la un pret apropiat de cel al argintului la bursa.
Intrebati la un magazin de bijuterii "Cu cat vindeti gramul de argint?" si veti obtine un raspuns-sablon: "Nu vindem la gram, fiecare bijuterie are pretul sau, in functie de complexitatea manoperei". Dupa caz, vi se arunca peste umar pentru convingere: "Argintul nostru are insa o puritate de 925/1.000". si totusi, cat ar trebui sa coste gramul de argint? Daca ne raportam la pretul oficial la bursa, avem 16,5 dolari/uncia (o uncie: ±31,1 grame), adica 0,53 dolari/gramul, iar exprimat in lei – 1,64 lei/gram. Asta inseamna ca metalul dintr-o bijuterie de 10 grame, sa spunem, reprezinta 16,4 lei, restul fiind manopera. Sunt convins ca ati observat in ultima vreme cu cat se vinde prin magazine gramul de aur de 14K (in acest caz, bijuteriile se pot vinde la gram!). Cam 100 lei, nu? Ei bine, la un cost al gramului de aur de 109,6 lei pentru 24 K (sau 64 lei/14 K), ar rezulta ca manopera este evaluata la 36 lei/gram. Cu alte cuvinte, sub valoarea metalului de baza, in timp ce in cazul argintului manopera trece de cateva ori bune peste valoarea argintului. si uite asa am ajuns la concluzia ca cel mai bun mod de a detine niste argint alb pentru vremuri negre ar fi sa il cumpar sub forma de monede. (La lingouri, TVA aplicata in spatiul UE este de 19%, fata de 7% pentru monede. Amatorii de aur sunt avantajati in acest caz, aurul de investitie nefiind purtator de TVA.) De ce argint? Pentru ca se pare ca va fi primul metal epuizat prin exploatare in urmatorii 20-30 de ani, este greu de reciclat, iar raportul aur/argint este foarte mare (62), mult peste valorile de 10-16 intre care a oscilat 900 de ani incepand din anul 1000 si pana in momentul in care argintul a fost demonetarizat.
Taxe de expeditie si transfer bancar
Urmatorul pas a fost sa identific un furnizor. Compania gasita este parte a grupului Jewellers Trade Services Partnership (vinde sub brandul CoinInvestDirect atat lingouri, cat si monede de aur si argint), iar livrarile se fac prin curier (UPS). Aici am avut o strangere de inima, stiu patania unui prieten care urma sa primeasca niste telefoane si s-a trezit cu… globuri in pachet. Dar, cum valoarea mone-delor nu era mare, iar furnizorul era asigurat, am facut comanda. Tariful de expeditie a fost de 15 euro, transferul bancar (intr-un cont Deutsche Bank din Franfurt) a mai facut 25 euro prin CEC, una dintre cele mai avantajoase banci pentru transferuri externe (la sume mai mari ponderea acestor cheltuieli aditionale scade insa). Banii au ajuns in contul furnizorului in ziua urmatoare, am primit "tracking number-ul" transportului in doua zile, iar coletul a facut pe drum 4 zile lucratoare din momentul expeditiei (totul a fost in regula in final).
Intre ce monede puteti opta
Cele mai populare monede de argint sunt "vulturasii" emisi de Trezoreria SUA (Silver Dollar Eagle 2009, reprezentand o uncie de argint cu puritatea 999/1.000). Printre monedele mai ieftine, de o uncie, gasim "Maple Leaf 2010", monede canadiene cu frunza de artar si regina Elisabeta a II-a pe sau monedele austriece "Philharmonic 2010" – de 23,14 dolari. Cele trei monede sunt cele mai ieftine din oferta. Australia emite niste monede foarte frumoase cu animale (koala si "kookaburra"), si unele la fel de interesante cu "anul oii/tigrului/etc" din zodiacul chinezesc. Se adauga Monedele chinezesti cu ursuleti Panda, cele din Marea Britanie de doua lire). Cele mai scumpe sunt monedele irlandeze "10 Euro Ireland Skellig Michael", probabil din cauza raritatii. si Noua Zeelanda a emis monede cu animale (de 1 dolar, cu pasarea Kiwi, balene si vulturi, care costa in jur de 50 dolari/bucata (puritate 999/1.000, emise, de asemenea, in numar limitat). Cine este amator de cantitati mai mari poate alege intre monedele de 1 kg – Noua Zeelanda are astfel de alternative pentru monedele emise (diametrul unei monede este in acest caz cam de 11 cm), dar si Mexicul ("Libertad 2009"). Plata pentru monede se poate face atat in dolari, cat si in euro sau lire sterline.
joi, 18 februarie 2010
Sentimentul de a fi sters de pe lista de prieteni
Acum 3-4 ani eram amic la catarama cu brokerii de la Intercapital. Ieseam impreuna la tenis, ne schimbam linkuri ale documentarelor si filmelor la moda. Eu scriam despre bursa, ei stiau mai bine cu ce se mananca asa ca ii foloseam pentru declaratii iar ei ma utilizau pentru vizibilizare, o relatie de simbioza deci. Cel mai apropiat ma simteam de traderul lor, un tip simpatic ce a plecat prin 2007 la EFG, divizia de brokeraj a Bancpost. Cu el am avut o experienta interesanta, in momentul in care societatea sa de brokeraj a intermediat oferta publica a unei companii de constructii obscure (Pomponius parca) iar eu am scris un pont al saptamanii in revista Banii Nostri in care nu recomandam actiunile pe motiv de artificii contabile pentru a le creste fortat valoarea (o tranzactie imobiliara menita sa umfle profitul). Ei bine, amicul meu a fost foarte indignat, mi-a spus de la obraz ca sefii i-au reprosat relatia cu mine. Am aflat cu aceasta ocazie ca aveam o relatie institutionala de prietenie si nu una personala, ca de la ziar la societate de brokeraj, iar orice pozitie acida de la ziar la SSIF era luata personal. Amicul m-a rugat sa nu il mai sun si uite asa am pierdut un apropiat. Ieri am scris un pont critic pe baniinostri.ro despre evaluarea pe care Intercapital a facut-o Fondului Proprietatea. Sunt oameni simpatici acolo, dar eu consider ca raportul in cauza tot manipulare se cheama. Ei bine, intuiesc ca am mai rupt inca o relatie amical-institutionala. Probabil ca n-am sa mai sun usor acolo pentru declaratii si opinii. Imi asum asta, asa cum mi-am asumat sifonarea unei relatii amicale cu seful research-ului de la BCR in momentul in care banca a lansat o analiza super-optimista pentru bursa in 2010, cu crestere estimata la 77% pe BET. Nu sunt un Savonarola al analizei financiare, pur si simplu cred ca ne-am jucat cu viitorul oamenilor prea mult in ultimii ani (imaginati-va brokerii de credite, pe cei imobiliari, pe intermediarii cumpararii de actiuni pe maxime istorice, etc) si ca n-ar mai trebui sa ne fortam norocul, si nici credulitatea viitoarelor victime ale lumii financiar-bancare. Iar daca eu pot risca pentru un punct de vedere sincer relatiile amicale, mobilitatea profesionala, subtierea veniturilor din reclame si implicit a celor salariale, cred ca pot pretinde si celorlalti decenta si onestitate. N-am nimic impotriva celor care se insala, sa fim bine intelesi, cu conditia s-o faca insa cu buna credinta. Oricum, trebuie sa spun cu mana pe inima ca in ultima perioada simt tot mai pronuntat nevoia de a ma integra intr-un anturaj de care sa nu ma mai lege interese profesionale si gusturi comune, ci valori reciproc impartasite si o arhitectura interioara asemanatoare. Nu aveti aceeasi impresie, ca 2010 sau anii ce vin ar trebui sa va aduca in preajma unor oameni asemanatori, ca relatiile vechi si aliantele de conjunctura sunt tot mai fragile?
miercuri, 17 februarie 2010
De maine ma schimb. Cel tarziu de luni
De cate ori n-am incercat exercitiul asta de fermitate. Legat de dieta, timp pierdut la calculator, relatia in cuplu, demararea unui proiect nou, schimbarea obiceiurilor proaste, si cate altele. Multi chiar incep curajos ce si-au propus, putini au forta sa isi urmareasca ideile pana la capat. In definitiv , ce ne impiedica sa dam dovada de consecventa? Malaxorul cotidian plus dependentele pe care ni le-am creat singuri. Sa facem un calcul simplu: minim 8 ore pe zi la job plus inca 2 ore drumul spre si de la serviciu, 2-3 ore obligatiile casnice+mesele in familie+igiena proprie, 1-2 ore privitul in cutia televizorului, 7-8 ore de somn. Cat mai ramane pentru proiecte revolutionare precum schimbarea tabieturilor zilnice, a raportarii la lume, invatarea a ceva nou, etc? 1-2 ore? Nu cumva ni se scurg si acestea printe ramasitele zilei-cititul unui mail, rasfoitul unei reviste, aranjatul in oglinda, o muzica la mp3 player, etc, etc? Oare s-a condensat timpul sau ne-am labartat noi intre o mie de nimicuri? Si una, si alta. Traim intr-adevar mai repede, informatia circula instantaneu, comunicatiile ne apropie de cel mai indepartat punct de pe glob. Ne-am inventat, e adevarat, destule tabieturi de care ne-am putea dispensa-televizor, chat, pub-uri, retele de socializare, shopping-manii. Ce vreau sa spun este ca ne-am diluat foarte mult capacitate de focalizare. Jobul a devenit mai acaparant, la fel nimicurile cu care ne-am inconjurat. Iar in felul asta pierdem esentialul.
Ce se poate face? O, se pot face multe numai sa existe vointa, inclusiv politica. Cum vi se pare de pilda ideea de a munci cu 20% mai putin, pe 20% mai putin bani, ca masura de combatere a somajului? Asta din perspectiva autoritatilor. Dar ideea de a renunta la orele de privit la televizor in favoarea unei informari lapidare de pe net? Chat-ul, face-bok-ul, jocurile in retea vi se par indispensabile? Alergatul prin magazine dupa nimicuri colorate este esential? Cititul unei carti, o discutie cu un prieten vechi cu experienta mai mare de viata, comunicarea reala in familie le pot inlocui cu prisosinta. Intr-o lume in care industria divertismentului e din ce in ce mai acaparanta, avem nevoie de disciplina si vointa pentru a ne apara spatiul privat, pentru a ne crea timp suplimentar si de a urmari alte teme decat cele propuse de mass-media centrala. Altfel, magnetul care ne aspira in mentalitatea de turma e foarte puternic.
Ce se poate face? O, se pot face multe numai sa existe vointa, inclusiv politica. Cum vi se pare de pilda ideea de a munci cu 20% mai putin, pe 20% mai putin bani, ca masura de combatere a somajului? Asta din perspectiva autoritatilor. Dar ideea de a renunta la orele de privit la televizor in favoarea unei informari lapidare de pe net? Chat-ul, face-bok-ul, jocurile in retea vi se par indispensabile? Alergatul prin magazine dupa nimicuri colorate este esential? Cititul unei carti, o discutie cu un prieten vechi cu experienta mai mare de viata, comunicarea reala in familie le pot inlocui cu prisosinta. Intr-o lume in care industria divertismentului e din ce in ce mai acaparanta, avem nevoie de disciplina si vointa pentru a ne apara spatiul privat, pentru a ne crea timp suplimentar si de a urmari alte teme decat cele propuse de mass-media centrala. Altfel, magnetul care ne aspira in mentalitatea de turma e foarte puternic.
marți, 16 februarie 2010
Victimele dobanzii de politica monetara
Privind pe termen lung, oscilatiile dobanzilor sunt halucinante chiar si pentru un stat care nu a experimentat dezechilibre majore precum SUA.
Intre dobanzi de 0% si 20% in ultimii 40 de ani (cat scadenta unui credit ipotecar) se afla un sir lung de falimente si drame personale.
Cei care sunt tentati acum de perspectiva obtinerii unui credit in programul Prima Casa, incantati de perspective dobanzilor mici (cam 5% pentru imprumutul in euro), se gandesc prea putin cat de impovarator ar putea deveni un astfel de imprumut luat in momentul in care Euribor (dobanda de referinta) este la minimele istorice. Incercam sa-I ajutam urmarind oscilatiile dobanzii de politica monetara in SUA in ultimii 40 de ani.
In ianuarie 1971 de pilda, dobanda Fed era de 4,5%. Pana in februarie cateva modificari successive o aduceau la 3,5%. Ei, ce bine e sa ai credit cand costul finantarilor scade, nu? Asa sunt convins ca au gandit multe mii de americani in acel moment. Numai ca, ghinion! Dobanzile incep sa urce si ajung in jur de 5% in perioada verii, ramanand apoi la acest nivel pana la finalul anului. Ei, 1,5% in plus n-ar fi chiar o tragedie daca nu te-ai indatorat excesiv. In 1972 sI 1973 dobanzile cresc insa sustinut, sigur nu in pasi mari sI brusc, dar cu pasI mici sI desI iar la sfarsitul lui 1973 dobanda de politica monetara este deja de 9%. Ups! O crestere de 6,5% in mai putin de 3 ani nu e chiar de colo, ganditi-va ca in cazul unui credit ipotecar vorbim de sume mari, chiar sute de mii de dolari in cazul nostru. In mai 1974 dobanda urcase la 13%! De la 3,5 la 13% e o distanta care poate fie gala cu cea din casa in …strada, distanta pe care multI au parcurs-o ajutatI sI de o intrare neprevazuta in somaj.
Caruselul Fed
De aici incep insa scaderile, Fed a considerat probabil ca a aspirat suficientI bani din piata astfel incat amenintarile cu inflatia sa scada, iar in noimebrie 1976 intalnim o dobanda de 4,75%. Cine a supravietuit, se putea considera norocos, dobanzile erau ca in urma cu 5 ani, preturile erau altele (mai mari). MultI uita pataniile debitorilor mai varstnici, sI se pregatesc sa bata la usa bancilor pentru un imprumut. Ghinion din nou! Inflatia revine, dobanzile incep iar sa urce. Anul 1978 se termina cu o dobanda de 10%! Credeam ca au vazut deja tot? Se inselau amarnic. Dupa miscari haotice, cresteri sI scaderi bruste in 1981 avem o dobanda de 20%. Olala! Cum este sa fi proaspat somer, imprumutat la o dobanda de 5% pentru casa in urma cu 5 ani pentru a gasi una de peste 20% la banca in prezent? Sigur, nu e deloc confortabil, dar oare vor invata debitorii ceva de data asta. Dobanda de 20% a reprezentat varful, iar scaderile vin repede din acest punct, usurand viata celor care au supravietuit furtunii. Anii 70-80 au reprezentat un varf al inflatiei, justificata de criza petroliera sI tulburarile politice. 1985 se termina cu o dobanda de 7,75%, 1989 cu una de 8,25% iar in 1991 avem deja 4%. Ei, sa te tot imprumutI de la nivelul asta, nu?
Istoria se repeta, cihar daca nu identic
In 1995 avem dobanda de 6%, la fel ca la inceputul lui 2000, iar intervenetiile Fed sunt mult mai discrete acum. {i debitorii sunt mai calmi, n-au mai fost bulversatI de nimic spectaculos ca in deceniul 70-80. Ghinion din nou! Se sparge bula dot-com, colac peste pupaza apar atentatele teroriste din 2001. In incercarile de a impulsiona economia Fed incepe sa scada agresiv dobanzile, sI se ajunge la 1%, record absolut, in iunie 2003. {tim acum ca asta n-a facut decat sa inlocuiasca o bula speculativa cu alta, plantand germenii “subprime”, si pe fondul normelor de creditare mult mai laxe. Balonul imobiliar se umfla in acea perioada pana la nivelul din 2006, cand se sparge aruncand din 2007 SUA in cea mai mare recesiune de la Marea Depresiune. Cei care s-au imprumutat la 1% dobanda de politica monetara incep sa fie evacuatI silit cand aceasta ajunge la 5,25%, in iunie 2006. Odata cu explozia balonului imobiliar bancile incep sa aibe probleme, valoarea ipotecii nu mai acopera valoarea de piata a imobilului, au nevoie urgenta de capital, multI din jucatorii de talie mica falimenteaza, cei mari sunt salvatI insa tot cu banii contribuabilior, ma rog, stitI povestea. Acum dobanda e 0%, in piete se arunca in disperare cu bani fara costuri. E momentul ideal pentru un credit ipotecar, nu? Din pataniile celor prea credului in ultimii 30 de ani nu se invata nimic? Ramane de vazut ce bula speculativa vor umfla acum bancherii centrali (probabil cea a marfurilor alimentare sI a materiilor prime).
Intre dobanzi de 0% si 20% in ultimii 40 de ani (cat scadenta unui credit ipotecar) se afla un sir lung de falimente si drame personale.
Cei care sunt tentati acum de perspectiva obtinerii unui credit in programul Prima Casa, incantati de perspective dobanzilor mici (cam 5% pentru imprumutul in euro), se gandesc prea putin cat de impovarator ar putea deveni un astfel de imprumut luat in momentul in care Euribor (dobanda de referinta) este la minimele istorice. Incercam sa-I ajutam urmarind oscilatiile dobanzii de politica monetara in SUA in ultimii 40 de ani.
In ianuarie 1971 de pilda, dobanda Fed era de 4,5%. Pana in februarie cateva modificari successive o aduceau la 3,5%. Ei, ce bine e sa ai credit cand costul finantarilor scade, nu? Asa sunt convins ca au gandit multe mii de americani in acel moment. Numai ca, ghinion! Dobanzile incep sa urce si ajung in jur de 5% in perioada verii, ramanand apoi la acest nivel pana la finalul anului. Ei, 1,5% in plus n-ar fi chiar o tragedie daca nu te-ai indatorat excesiv. In 1972 sI 1973 dobanzile cresc insa sustinut, sigur nu in pasi mari sI brusc, dar cu pasI mici sI desI iar la sfarsitul lui 1973 dobanda de politica monetara este deja de 9%. Ups! O crestere de 6,5% in mai putin de 3 ani nu e chiar de colo, ganditi-va ca in cazul unui credit ipotecar vorbim de sume mari, chiar sute de mii de dolari in cazul nostru. In mai 1974 dobanda urcase la 13%! De la 3,5 la 13% e o distanta care poate fie gala cu cea din casa in …strada, distanta pe care multI au parcurs-o ajutatI sI de o intrare neprevazuta in somaj.
Caruselul Fed
De aici incep insa scaderile, Fed a considerat probabil ca a aspirat suficientI bani din piata astfel incat amenintarile cu inflatia sa scada, iar in noimebrie 1976 intalnim o dobanda de 4,75%. Cine a supravietuit, se putea considera norocos, dobanzile erau ca in urma cu 5 ani, preturile erau altele (mai mari). MultI uita pataniile debitorilor mai varstnici, sI se pregatesc sa bata la usa bancilor pentru un imprumut. Ghinion din nou! Inflatia revine, dobanzile incep iar sa urce. Anul 1978 se termina cu o dobanda de 10%! Credeam ca au vazut deja tot? Se inselau amarnic. Dupa miscari haotice, cresteri sI scaderi bruste in 1981 avem o dobanda de 20%. Olala! Cum este sa fi proaspat somer, imprumutat la o dobanda de 5% pentru casa in urma cu 5 ani pentru a gasi una de peste 20% la banca in prezent? Sigur, nu e deloc confortabil, dar oare vor invata debitorii ceva de data asta. Dobanda de 20% a reprezentat varful, iar scaderile vin repede din acest punct, usurand viata celor care au supravietuit furtunii. Anii 70-80 au reprezentat un varf al inflatiei, justificata de criza petroliera sI tulburarile politice. 1985 se termina cu o dobanda de 7,75%, 1989 cu una de 8,25% iar in 1991 avem deja 4%. Ei, sa te tot imprumutI de la nivelul asta, nu?
Istoria se repeta, cihar daca nu identic
In 1995 avem dobanda de 6%, la fel ca la inceputul lui 2000, iar intervenetiile Fed sunt mult mai discrete acum. {i debitorii sunt mai calmi, n-au mai fost bulversatI de nimic spectaculos ca in deceniul 70-80. Ghinion din nou! Se sparge bula dot-com, colac peste pupaza apar atentatele teroriste din 2001. In incercarile de a impulsiona economia Fed incepe sa scada agresiv dobanzile, sI se ajunge la 1%, record absolut, in iunie 2003. {tim acum ca asta n-a facut decat sa inlocuiasca o bula speculativa cu alta, plantand germenii “subprime”, si pe fondul normelor de creditare mult mai laxe. Balonul imobiliar se umfla in acea perioada pana la nivelul din 2006, cand se sparge aruncand din 2007 SUA in cea mai mare recesiune de la Marea Depresiune. Cei care s-au imprumutat la 1% dobanda de politica monetara incep sa fie evacuatI silit cand aceasta ajunge la 5,25%, in iunie 2006. Odata cu explozia balonului imobiliar bancile incep sa aibe probleme, valoarea ipotecii nu mai acopera valoarea de piata a imobilului, au nevoie urgenta de capital, multI din jucatorii de talie mica falimenteaza, cei mari sunt salvatI insa tot cu banii contribuabilior, ma rog, stitI povestea. Acum dobanda e 0%, in piete se arunca in disperare cu bani fara costuri. E momentul ideal pentru un credit ipotecar, nu? Din pataniile celor prea credului in ultimii 30 de ani nu se invata nimic? Ramane de vazut ce bula speculativa vor umfla acum bancherii centrali (probabil cea a marfurilor alimentare sI a materiilor prime).
Cum spoliaza bancile clasa mijlocie
Iluzia prosperitatii s-a obtinut in economiile vestice, in special in SUA si Marea Britanie, prin cresterea gradului de indatorare, timp in care economisirea, ca procent din PIB, a stagnat, iar disproportia dintre veniturile de top si cele medii a crescut. La asta au contribuit din plin deciziile bancilor centrale. Concluzia ii apartine lui Albert Edwards, analist al Société Générale (SG).
Nefiind vorba de un simplu blogger, ci de ditamai analistul, punctul sau de vedere merita privit cu atentie (il puteti vedea integral aici: http://www. zerohedge.com/article/scandal-albert-edwards-alleges-central-banks-were-complicit-robbing-middle-classes). Edwards isi incepe expozeul cu o afirmatie provocatoare: in SUA si Marea Britanie a existat o crestere semnificativa a inechitatii si inegalitatilor din societate in ultimii 20 de ani, pe masura ce cresterea venitului national a fost directionata preponderent spre cateva buzunare de top. Clasa de mijloc a asistat la stagnarea veniturilor sale in mod real, timp in care marjele de profit si castigurile corporatiilor au explodat. Edwards este de parere ca instrumentul prin care s-au realizat acestea a fost reprezentat de bancile centrale, ale caror decizii au dus la crearea bulei imobiliare, distragand atentia clasei mijlocii de la redistributia veniturilor si incurajand-o sa consume, uneori prin reipotecarea proprietatilor (cresterea preturilor le-a permis unora sa obtina credite suplimentare de consum prin intermediul unei ipoteci de rang doi).
Edvards subliniaza ca, in ciuda aparentei prosperitati din ultimii 20 de ani, nu a existat un avant al economisirii si investitiilor, ca procent din PIB, ci doar unul al creditarii. Citand un grafic celebru al economistului John Taylor, analistul SG arata ca ponderea acestora chiar s-a redus de la inceputul anilor ’70, de la aproape 26% din PIB la numai 22% in 2005. Or, despre ce fel de explozie de prosperitate vorbim in lipsa economisirii?
Din datele publicate recent de San Francisco Fed reiese, de altfel, ca in statele unde explozia preturilor imobiliare a fost pronuntata exista si cel mai mare grad de indatorare la nivelul gospodariilor, ceea ce scoate in evidenta efectul pervers al creditarii. Din graficul alaturat, care urmareste evolutia raportului dintre datorii si veniturile gospodariilor, se vede clar cum cele mai mari excese in perioada 1997-2007 s-au facut in Irlanda, Danemarca, Olanda, SUA, in timp ce nemtii si-au pastrat, relativ, capul pe umeri si s-au imprumutat mai putin. Asta n-ar fi fost posibil fara politici de scadere a dobanzilor si de elaborare a unor norme laxe de creditare si expunere (vorbim aici de asa-numitul "leverage" bancar).
Interesant de remarcat ca, in ultimii zece ani, ponderea celor care primesc ajutoare pentru achizitionarea alimentelor in SUA ("food stamps") a crescut de la 6% la 12%. Simultan, exista o dinamica similara pentru cei cu venituri mari. Daca intre 1950 si 1980, in SUA, cel mai bine platiti 10% din populatie (peste 109.000 dolari) castigau aproximativ 35% din veniturile totale, in 2007 procentul urcase la 50%. In ceea ce-i priveste pe cel mai bine platiti 1% (peste 398.000 dolari anual), ponderea lor urcase de la 10% la 25%.
Concluzia lui Edwards e dura: in timp ce guvernele au binecuvantat modul in care in ultimele decenii bogatii au devenit si mai bogati, bancile centrale au trebuit sa ofere clasei mijlocii un debuseu care sa mascheze asta, incurajand-o sa consume pentru a evita cu orice pret deflatia. In perioada urmatoare insa, vor fi din ce in ce mai putini dispusi sa tolereze acest transfer de bogatie si, in lipsa bulelor imobiliare, va urma o contractie severa a profiturilor corporatiste.
Locul BNR in schema
Poate va intrebati ce rol a jucat BNR in Romania ultimilor 20 de ani, banca centrala fiind privita de majoritatea populatiei drept un soi de cavaler al dreptatii… monetare. Va amintiti insa inflatia anilor ’90? stiti deja, probabil, ca dobanzile bancare n-au acoperit cresterea preturilor, iar cine si-a pastrat banii la CEC, in lei, a fluierat a paguba zece ani mai tarziu. A venit apoi relaxarea normelor de creditare, in 2007, fapt ce a permis pe varful bulei speculative acordarea de imprumuturi ipotecare populatiei, fara avans si cu un raport rata-venituri de pana la 70%. Privind retrospectiv, nici nu e de mirare ca s-a aparat cursul in 2008 si 2009… In fond, debitorii fusesera impinsi cu generozitate la mana bancilor cu un an inainte, creditul in euro fiind preferat datorita dobanzilor mici si perioadei de apreciere temporara a leului in fata euro.
Nefiind vorba de un simplu blogger, ci de ditamai analistul, punctul sau de vedere merita privit cu atentie (il puteti vedea integral aici: http://www. zerohedge.com/article/scandal-albert-edwards-alleges-central-banks-were-complicit-robbing-middle-classes). Edwards isi incepe expozeul cu o afirmatie provocatoare: in SUA si Marea Britanie a existat o crestere semnificativa a inechitatii si inegalitatilor din societate in ultimii 20 de ani, pe masura ce cresterea venitului national a fost directionata preponderent spre cateva buzunare de top. Clasa de mijloc a asistat la stagnarea veniturilor sale in mod real, timp in care marjele de profit si castigurile corporatiilor au explodat. Edwards este de parere ca instrumentul prin care s-au realizat acestea a fost reprezentat de bancile centrale, ale caror decizii au dus la crearea bulei imobiliare, distragand atentia clasei mijlocii de la redistributia veniturilor si incurajand-o sa consume, uneori prin reipotecarea proprietatilor (cresterea preturilor le-a permis unora sa obtina credite suplimentare de consum prin intermediul unei ipoteci de rang doi).
Edvards subliniaza ca, in ciuda aparentei prosperitati din ultimii 20 de ani, nu a existat un avant al economisirii si investitiilor, ca procent din PIB, ci doar unul al creditarii. Citand un grafic celebru al economistului John Taylor, analistul SG arata ca ponderea acestora chiar s-a redus de la inceputul anilor ’70, de la aproape 26% din PIB la numai 22% in 2005. Or, despre ce fel de explozie de prosperitate vorbim in lipsa economisirii?
Din datele publicate recent de San Francisco Fed reiese, de altfel, ca in statele unde explozia preturilor imobiliare a fost pronuntata exista si cel mai mare grad de indatorare la nivelul gospodariilor, ceea ce scoate in evidenta efectul pervers al creditarii. Din graficul alaturat, care urmareste evolutia raportului dintre datorii si veniturile gospodariilor, se vede clar cum cele mai mari excese in perioada 1997-2007 s-au facut in Irlanda, Danemarca, Olanda, SUA, in timp ce nemtii si-au pastrat, relativ, capul pe umeri si s-au imprumutat mai putin. Asta n-ar fi fost posibil fara politici de scadere a dobanzilor si de elaborare a unor norme laxe de creditare si expunere (vorbim aici de asa-numitul "leverage" bancar).
Interesant de remarcat ca, in ultimii zece ani, ponderea celor care primesc ajutoare pentru achizitionarea alimentelor in SUA ("food stamps") a crescut de la 6% la 12%. Simultan, exista o dinamica similara pentru cei cu venituri mari. Daca intre 1950 si 1980, in SUA, cel mai bine platiti 10% din populatie (peste 109.000 dolari) castigau aproximativ 35% din veniturile totale, in 2007 procentul urcase la 50%. In ceea ce-i priveste pe cel mai bine platiti 1% (peste 398.000 dolari anual), ponderea lor urcase de la 10% la 25%.
Concluzia lui Edwards e dura: in timp ce guvernele au binecuvantat modul in care in ultimele decenii bogatii au devenit si mai bogati, bancile centrale au trebuit sa ofere clasei mijlocii un debuseu care sa mascheze asta, incurajand-o sa consume pentru a evita cu orice pret deflatia. In perioada urmatoare insa, vor fi din ce in ce mai putini dispusi sa tolereze acest transfer de bogatie si, in lipsa bulelor imobiliare, va urma o contractie severa a profiturilor corporatiste.
Locul BNR in schema
Poate va intrebati ce rol a jucat BNR in Romania ultimilor 20 de ani, banca centrala fiind privita de majoritatea populatiei drept un soi de cavaler al dreptatii… monetare. Va amintiti insa inflatia anilor ’90? stiti deja, probabil, ca dobanzile bancare n-au acoperit cresterea preturilor, iar cine si-a pastrat banii la CEC, in lei, a fluierat a paguba zece ani mai tarziu. A venit apoi relaxarea normelor de creditare, in 2007, fapt ce a permis pe varful bulei speculative acordarea de imprumuturi ipotecare populatiei, fara avans si cu un raport rata-venituri de pana la 70%. Privind retrospectiv, nici nu e de mirare ca s-a aparat cursul in 2008 si 2009… In fond, debitorii fusesera impinsi cu generozitate la mana bancilor cu un an inainte, creditul in euro fiind preferat datorita dobanzilor mici si perioadei de apreciere temporara a leului in fata euro.
Inchisoarea mintii
Documentarul "Sfidatorul"(El Sfidante) de care va vorbesc astazi face parte din acea categorie de creatii (filme, carti, etc) care au impactul unei adevarate revelatii asupra noastra. Eu cel putin de la Zeitgeist si Cartile lui Ramtha n-a mai trait asa ceva. E senzatia ca deodata cineva iti spune limpede, cu lux de amanunte, ce gandeai confuz, ce intuiai in subconstient dar nu gaseai formula sau ocazia sa le cristalizezi in limbajul conventional. Presarat cu citate din maestri si indrumatori spirituali (Tolle, Abelar, Castaneda, etc dar si din...Matrix!) textul lui Giulio Achili are o forta si un impact extraordinare, explicabil daca ne gandim la universalitatea problemei pe care o trateaza-inchisoarea mintii. Achili nu se limiteaza insa la observarea si descrierea fenomenului ci traseaza modalitati concrete de evadare de sub influenta unui adversar invizibil.
Documentarul a fost postat pe blogul Iesirea din Matrix (http://fymaaa.blogspot.com) de unde il puteti si descarca, un veritabil portal pentru ce se mai scrie interesant prin blogosfera in sfera spiritualitatii, oferind totodata celei mai noi documentare care apar, cu traducere in limba romana, un efort consistent pentru care eu le multumesc autorilor pe aceasta cale. Sa mai spunem in final ca "Sfidatorul" este un film documentar produs de MareNectaris Center, un centru pentru Dezvoltare Personala a carui intentie este de a oferi instrumente pentru cresterea gradului de constientizare si de realizare a potentialului uman.
Iata un fragment din transcriptul documentarului care sper sa va trezeasca interesul:
"A nu fi capabil sa opresti fluxul gandurilor este o suferinta teribila, insa nu ne dam seama de asta pentru ca aproape toti o avem. Si de aceea o consideram normala.
Eckhart Tolle
Sunteti capabili sa va intrerupeti la vointa aceasta activitate mentala inutila si neincetata care va ocupa constant intreaga minte? Nu sunteti capabili sa va intrerupeti acest inutil macinat al mintii decat pentru 2 sau 3 secunde, si asta cu ceva efort. Sigur, ati putea gandi ca este un lucru normal si lucrul amuzant este ca "ganditi" asta cu adevarat. Totusi, acest argument simplu va pune in fata unei serii de fapte incontestabile.
1. Mintea voastra nu se afla sub controlul vostru, deoarece, daca ar fi, ar putea sa-si intrerupa activitatea mentala inutila la vointa pentru cat timp ar vrea, nu doar pentru 2, 3 secunde.
2. Ati incercat sa va intrerupeti activitatea mentala, dar nu ati reusit.
Rezulta de aici ca "ceva" din voi a incercat sa intrerupa activitatea voastra mentala constanta, reusind pentru cateva clipe. Asadar, acest "ceva" a fost capabil sa observe si sa controleze un fenomen dincolo de mintea care gandeste. Daca lucrurile stau astfel, acest "ceva" din voi nu e mintea voastra, cea care gandeste. Sau, mai bine zis, acest "ceva" din voi nu este mintea care articuleaza neincetat ganduri confuze, inutile. Dar daca in voi exista ceva ce nu este mintea care gandeste ganduri de acest fel, atunci cine sunteti voi? Si de ce mintea voastra cea care gandeste se afla dincolo de controlul vostru? Daca mintea voastra care gandeste este dincolo de controlul vostru, iar voi nu sunteti aceasta minte, care este sursa actiunilor voastre?
In interiorul fiintelor umane actioneaza 2 tipuri de minte.
In termeni de profunzime, prima dintre acestea e cea care se intalneste imediat, mai evident, si care utilizeaza dialogul interior ca element de autoafirmare si autoperpetuare.
Vom numi acest tip de minte, Mintea superficiala. Caracteristicile sale sunt simple:
Mintea superficiala dialogheaza constant cu ea insasi, e complet focalizata pe trecut sau viitor, analizeaza totul in termeni de profit si pierdere pentru cel care reuseste sa interpreteze realitatea si ia decizii doar pe baza experientelor trecute.
Isi schimba ideile si directia la cateva minute odata.
Proiecteaza tot ceea ce e de proiectat.
Calculeaza tot ceea ce e de calculat.
Este incapabila de concentrare si starea sa naturala este aceasta:
Dialog interior necontenit
Atentie constanta pe trecut si viitor
Cat pot sa castig?
Dar daca pierd?
Mereu a fost asa, asadar mereu va fi asa.
Calea mea este aceasta!
Voi merge acolo, voi face asta, voi spune aia.
Incapacitate de atentie totala pe Aici si Acum.
Ne vorbim neincetat de lumea noastra, si tocmai prin acest dialog interior noi o pastram, o reinnoim si il asiguram viata si energia.
In timp ce ne vorbim noua insine, ne alegem caile si astfel ne repetam alegerile si caile pana in ziua mortii, pentru ca pana in acea zi vom repeta aceleasi lucruri.
John Michael Abelar
Sub Mintea de Suprafata exista o minte mult mai tacuta, care percepe realitatea fara interpretarea gandirii. Stie care este calea cea mai buna pentru noi si ne-o comunica prin senzatii si sentimente. Functionarea sa nefiind bazata pe gandire si dialogul interior, ci pe evaluarea energetica a momentului prezent, ea ne indica o cale fara a calcula procentul de castig sau pierdere si nu se asteapta la un anume rezultat. Aceasta minte nu are deloc nevoie sa faca planuri sau proiecte cu termen de finalizare prestabilit deoarece nu foloseste viitorul ca pe o modalitate de evadare si nu ia decizii bazandu-se exclusiv pe baza de date creata de evenimentele trecute, fiindca nu foloseste trecutul ca model imuabil pentru prezent.
O vom numi de acum incolo Mintea Profunda.
Interactiunea cu Realitatea prin Senzatii.
Actiune dincolo de asteptarile rationale.
Trecutul si Viitorul se topesc in Prezent.
A fost intr-un fel, dar Acum poate fi altfel.
Atentie totala pe Aici si Acum.
Deocamdata este suficient sa-ti repet ceea ce ti-am spus referitor la cele doua tipuri de minte. Una este mintea noastra adevarata, produsul experientelor noastre de viata, cea care ne vorbeste rar, pentru ca a fost invinsa si aruncata in intuneric.
Cealalta, cea pe care o folosim in fiecare zi pentru activitatile noastre cotidiene, este o manifestare straina"
John Michael Abelar
Si daca tot am pomenit mai devreme de Ramtha, haideti sa incheiem acest articol cu alte cateva recomandari de lectura si nu numai. Cartile lui Ramtha sunt o experienta initiatica pe care n-ar trebui s-o ratati (le puteti comanda de aici
http://www.divin.ro/?bq5y3=&cat47=&d3t47=&1d4u7=54ad4715fa8d7d8c2dbf26160bec7c1b), asa cum nu ar trebui sa ocoliti nici cartea lui Tom Kenyon-Invatatura Hathor. Mesaje de la o civilizatie inalta (o puteti comanda de aici http://www.divin.ro/?bq5y3=&cat47=&d3t47=&1d4u7=5a6449b8601f551be32d91faef95996a)
Sunt foarte multe de spus despre ele, o colectie impresionanta de enunturi socante si tehnici de meditatie si promit ca voi reveni pe larg asupra lor. Deocamdata, tot ce pot sa spun este: mergeti cu incredere pe mana mea in privinta acestor carti. In final, va propun sa ascultati ceva ce vine tot dinspre Tom Kenyon- unul dintre cei mai cunoscuti terapeuti pe baza de sunete-iar daca va trezi in voi ecourile care trebuie, banuiesc ca veti cauta singuri sa aflati mai multe-dati clik pe download mai intai sau incercati sa ascultati doar:
https://tomkenyon.box.net/shared/b0xc8la6j5
Documentarul a fost postat pe blogul Iesirea din Matrix (http://fymaaa.blogspot.com) de unde il puteti si descarca, un veritabil portal pentru ce se mai scrie interesant prin blogosfera in sfera spiritualitatii, oferind totodata celei mai noi documentare care apar, cu traducere in limba romana, un efort consistent pentru care eu le multumesc autorilor pe aceasta cale. Sa mai spunem in final ca "Sfidatorul" este un film documentar produs de MareNectaris Center, un centru pentru Dezvoltare Personala a carui intentie este de a oferi instrumente pentru cresterea gradului de constientizare si de realizare a potentialului uman.
Iata un fragment din transcriptul documentarului care sper sa va trezeasca interesul:
"A nu fi capabil sa opresti fluxul gandurilor este o suferinta teribila, insa nu ne dam seama de asta pentru ca aproape toti o avem. Si de aceea o consideram normala.
Eckhart Tolle
Sunteti capabili sa va intrerupeti la vointa aceasta activitate mentala inutila si neincetata care va ocupa constant intreaga minte? Nu sunteti capabili sa va intrerupeti acest inutil macinat al mintii decat pentru 2 sau 3 secunde, si asta cu ceva efort. Sigur, ati putea gandi ca este un lucru normal si lucrul amuzant este ca "ganditi" asta cu adevarat. Totusi, acest argument simplu va pune in fata unei serii de fapte incontestabile.
1. Mintea voastra nu se afla sub controlul vostru, deoarece, daca ar fi, ar putea sa-si intrerupa activitatea mentala inutila la vointa pentru cat timp ar vrea, nu doar pentru 2, 3 secunde.
2. Ati incercat sa va intrerupeti activitatea mentala, dar nu ati reusit.
Rezulta de aici ca "ceva" din voi a incercat sa intrerupa activitatea voastra mentala constanta, reusind pentru cateva clipe. Asadar, acest "ceva" a fost capabil sa observe si sa controleze un fenomen dincolo de mintea care gandeste. Daca lucrurile stau astfel, acest "ceva" din voi nu e mintea voastra, cea care gandeste. Sau, mai bine zis, acest "ceva" din voi nu este mintea care articuleaza neincetat ganduri confuze, inutile. Dar daca in voi exista ceva ce nu este mintea care gandeste ganduri de acest fel, atunci cine sunteti voi? Si de ce mintea voastra cea care gandeste se afla dincolo de controlul vostru? Daca mintea voastra care gandeste este dincolo de controlul vostru, iar voi nu sunteti aceasta minte, care este sursa actiunilor voastre?
In interiorul fiintelor umane actioneaza 2 tipuri de minte.
In termeni de profunzime, prima dintre acestea e cea care se intalneste imediat, mai evident, si care utilizeaza dialogul interior ca element de autoafirmare si autoperpetuare.
Vom numi acest tip de minte, Mintea superficiala. Caracteristicile sale sunt simple:
Mintea superficiala dialogheaza constant cu ea insasi, e complet focalizata pe trecut sau viitor, analizeaza totul in termeni de profit si pierdere pentru cel care reuseste sa interpreteze realitatea si ia decizii doar pe baza experientelor trecute.
Isi schimba ideile si directia la cateva minute odata.
Proiecteaza tot ceea ce e de proiectat.
Calculeaza tot ceea ce e de calculat.
Este incapabila de concentrare si starea sa naturala este aceasta:
Dialog interior necontenit
Atentie constanta pe trecut si viitor
Cat pot sa castig?
Dar daca pierd?
Mereu a fost asa, asadar mereu va fi asa.
Calea mea este aceasta!
Voi merge acolo, voi face asta, voi spune aia.
Incapacitate de atentie totala pe Aici si Acum.
Ne vorbim neincetat de lumea noastra, si tocmai prin acest dialog interior noi o pastram, o reinnoim si il asiguram viata si energia.
In timp ce ne vorbim noua insine, ne alegem caile si astfel ne repetam alegerile si caile pana in ziua mortii, pentru ca pana in acea zi vom repeta aceleasi lucruri.
John Michael Abelar
Sub Mintea de Suprafata exista o minte mult mai tacuta, care percepe realitatea fara interpretarea gandirii. Stie care este calea cea mai buna pentru noi si ne-o comunica prin senzatii si sentimente. Functionarea sa nefiind bazata pe gandire si dialogul interior, ci pe evaluarea energetica a momentului prezent, ea ne indica o cale fara a calcula procentul de castig sau pierdere si nu se asteapta la un anume rezultat. Aceasta minte nu are deloc nevoie sa faca planuri sau proiecte cu termen de finalizare prestabilit deoarece nu foloseste viitorul ca pe o modalitate de evadare si nu ia decizii bazandu-se exclusiv pe baza de date creata de evenimentele trecute, fiindca nu foloseste trecutul ca model imuabil pentru prezent.
O vom numi de acum incolo Mintea Profunda.
Interactiunea cu Realitatea prin Senzatii.
Actiune dincolo de asteptarile rationale.
Trecutul si Viitorul se topesc in Prezent.
A fost intr-un fel, dar Acum poate fi altfel.
Atentie totala pe Aici si Acum.
Deocamdata este suficient sa-ti repet ceea ce ti-am spus referitor la cele doua tipuri de minte. Una este mintea noastra adevarata, produsul experientelor noastre de viata, cea care ne vorbeste rar, pentru ca a fost invinsa si aruncata in intuneric.
Cealalta, cea pe care o folosim in fiecare zi pentru activitatile noastre cotidiene, este o manifestare straina"
John Michael Abelar
Si daca tot am pomenit mai devreme de Ramtha, haideti sa incheiem acest articol cu alte cateva recomandari de lectura si nu numai. Cartile lui Ramtha sunt o experienta initiatica pe care n-ar trebui s-o ratati (le puteti comanda de aici
http://www.divin.ro/?bq5y3=&cat47=&d3t47=&1d4u7=54ad4715fa8d7d8c2dbf26160bec7c1b), asa cum nu ar trebui sa ocoliti nici cartea lui Tom Kenyon-Invatatura Hathor. Mesaje de la o civilizatie inalta (o puteti comanda de aici http://www.divin.ro/?bq5y3=&cat47=&d3t47=&1d4u7=5a6449b8601f551be32d91faef95996a)
Sunt foarte multe de spus despre ele, o colectie impresionanta de enunturi socante si tehnici de meditatie si promit ca voi reveni pe larg asupra lor. Deocamdata, tot ce pot sa spun este: mergeti cu incredere pe mana mea in privinta acestor carti. In final, va propun sa ascultati ceva ce vine tot dinspre Tom Kenyon- unul dintre cei mai cunoscuti terapeuti pe baza de sunete-iar daca va trezi in voi ecourile care trebuie, banuiesc ca veti cauta singuri sa aflati mai multe-dati clik pe download mai intai sau incercati sa ascultati doar:
https://tomkenyon.box.net/shared/b0xc8la6j5
Austeritate bugetara? Sa taiem din banii serviciilor secrete!
Stiti cat are buget SRI in 2010, an de criza? 1,2 miliarde lei, jumatate din bugetul Sanatatii sau al Justitiei (2,4 miliarde lei fiecare) si de 4 ori mai mult decat institutiile care sunt acuzate deschis de toata lumea ca topesc banii publici (Senatul si Camera Deputatilor luate impreuna).
Dupa cum s-a mai remarcat prin presa, "SRI are de sase ori mai multi ofiteri la un milion de locuitori decat serviciul omolog american, FBI, si de cinci ori mai mult decat colegii britanici de la MI5. La 20 de ani de la caderea lui Ceausescu si a regimului sau totalitar bazat pe Securitate, Romania are mai multi ofiteri de informatii pe cap de locuitor decat in perioada comunista (sursa ziare.com)". Stiu, s-a votat deja bugetul pe acest an, dar poate o rectificare bugetara, ceva? Poate anul ce vine privim mai atent?
Cum priveste seful SRI acest buget? "Speram ca putem mentine la nivel strategic si operational continuitatea misiunilor noastre referitoare la combaterea terorismului, contraspionaj, sau la misiunea serviciului pe linia apararii cibernetice a tarii. Este un buget satisfacator in conditiile actuale de criza, ne-am adaptat rigorilor acestei situatii".
Ma intreb ce se alegea de bugetul SRI daca nu exista 11 septembrie 2001, acea minunata butaforie pusa la cale pentru a se gasi o scurtatura spre petrolul irakian si cel afgan? Observati cat de repede s-au pliat baietii pe noile rigori, cum isi justifica ei banutii din buget cu participarea la paranoia globala "lupta impotriva terorismului"? Nu-i bai, ar fi inventat ei ceva, poate reimpachetau irendentismul...aaa, ucrainian, ca de, maghiarii sunt in aceeasi barca europeana, basca la guvernare in Romania.
De ce mai avem nevoie de toata armata asta grasa de spioni cu urechile ciulite spre interior, daca tot ne-am integrat in UE, Nato, etc? Combatem spionajul economic? Alo, stati linistiti la locurili voastre, economia e privatizata in partile esentiale, daca se tem ca le fura cineva secretele isi pot angaja contraspionaj privat, dupa modelul veritabilei armate care apara somnul imbogatitilor peste noapte din afaceri cu statul (vezi baietii de la BGS). Ne ocupam profesionist de Opozitie informand Puterea ce se mai discuta la o cafea prin sediile de partid? Ok, am vazut asta cu prisosinta in campanie (apropos, cum credeti ca s-au nimerit ziaristii de la Academia Catavencu si Realitatea tocmai in momentul in care Geoana se intalnea cu Vantu? Sunt paranormali sau doar bine informati?), dar nu ne costa cam mult spionita asta electorala? In definitiv, se gasesc destui turnatori prin partide care sa inlocuiasca munca "profesionista" din servicii.
Similar, cum isi justifica SIE sumele cu multe zerouri? Apara interesele UE si Nato spionand profesionist celulele teroriste? Cam aglomerata nisa asta de piata, probabil pentru a nu se calca pe bataturi cu colegii lor britanici, americani, francezi, israelieni,, etc baietii domnului Ungureanu au obtinut o ora de activitate productiva, duminica intre 23 si 24,00. Cand exista CAER-ul, mai intelegeam, erau doua echipe, baietii buni cu cravata rosie si capitalistii verosi cu tehnologia lor avansata.Atunci mai era cate ceva de protejat in materie de secrete economice (secretul Eugeniei era pandit de multi, ca si patentul pentru "Fratii Petreusi"), mai ne jucam de-a imperialismul...Dar acum? Nu cumva inamicul a trebuit INVENTAT in ultimii ani pentru a nu observa contribuabilul cat de bine sunt platite serviciile secrete? "Teroristii" sunt cei mai buni prieteni ai serviciilor in acest context. Nu uitati ca la lopetile de bani aruncati in directia SRI si SIE mai vin si nenumarate roabe pentru SPP si STS. Una peste alta, daca ne apucam sa adunam cat se cheltuie pentru baietii cu ochii albastri de prin toate departamentele, pariati ca facem un buget mai mare decat cel al Sanatatii? Nu uitati un detaliu, dupa ce se cocoseaza de atata "munca" , mititeii sunt scosi si mai devreme la pensie si mai au si pensii speciale pentru care nu au cotizat. Ce sa-i faci, cand ai de-a face cu un sistem bolnav, e poate normal ca "ochiul si timpanul" sa ia mai mult decat Sanatatea. Doar pacientii mai au la dispozitie si medicina naturista iar doctorii se pot descurca si cu ceva spaga, nu? Curat murdar coane Traiane!
Dupa cum s-a mai remarcat prin presa, "SRI are de sase ori mai multi ofiteri la un milion de locuitori decat serviciul omolog american, FBI, si de cinci ori mai mult decat colegii britanici de la MI5. La 20 de ani de la caderea lui Ceausescu si a regimului sau totalitar bazat pe Securitate, Romania are mai multi ofiteri de informatii pe cap de locuitor decat in perioada comunista (sursa ziare.com)". Stiu, s-a votat deja bugetul pe acest an, dar poate o rectificare bugetara, ceva? Poate anul ce vine privim mai atent?
Cum priveste seful SRI acest buget? "Speram ca putem mentine la nivel strategic si operational continuitatea misiunilor noastre referitoare la combaterea terorismului, contraspionaj, sau la misiunea serviciului pe linia apararii cibernetice a tarii. Este un buget satisfacator in conditiile actuale de criza, ne-am adaptat rigorilor acestei situatii".
Ma intreb ce se alegea de bugetul SRI daca nu exista 11 septembrie 2001, acea minunata butaforie pusa la cale pentru a se gasi o scurtatura spre petrolul irakian si cel afgan? Observati cat de repede s-au pliat baietii pe noile rigori, cum isi justifica ei banutii din buget cu participarea la paranoia globala "lupta impotriva terorismului"? Nu-i bai, ar fi inventat ei ceva, poate reimpachetau irendentismul...aaa, ucrainian, ca de, maghiarii sunt in aceeasi barca europeana, basca la guvernare in Romania.
De ce mai avem nevoie de toata armata asta grasa de spioni cu urechile ciulite spre interior, daca tot ne-am integrat in UE, Nato, etc? Combatem spionajul economic? Alo, stati linistiti la locurili voastre, economia e privatizata in partile esentiale, daca se tem ca le fura cineva secretele isi pot angaja contraspionaj privat, dupa modelul veritabilei armate care apara somnul imbogatitilor peste noapte din afaceri cu statul (vezi baietii de la BGS). Ne ocupam profesionist de Opozitie informand Puterea ce se mai discuta la o cafea prin sediile de partid? Ok, am vazut asta cu prisosinta in campanie (apropos, cum credeti ca s-au nimerit ziaristii de la Academia Catavencu si Realitatea tocmai in momentul in care Geoana se intalnea cu Vantu? Sunt paranormali sau doar bine informati?), dar nu ne costa cam mult spionita asta electorala? In definitiv, se gasesc destui turnatori prin partide care sa inlocuiasca munca "profesionista" din servicii.
Similar, cum isi justifica SIE sumele cu multe zerouri? Apara interesele UE si Nato spionand profesionist celulele teroriste? Cam aglomerata nisa asta de piata, probabil pentru a nu se calca pe bataturi cu colegii lor britanici, americani, francezi, israelieni,, etc baietii domnului Ungureanu au obtinut o ora de activitate productiva, duminica intre 23 si 24,00. Cand exista CAER-ul, mai intelegeam, erau doua echipe, baietii buni cu cravata rosie si capitalistii verosi cu tehnologia lor avansata.Atunci mai era cate ceva de protejat in materie de secrete economice (secretul Eugeniei era pandit de multi, ca si patentul pentru "Fratii Petreusi"), mai ne jucam de-a imperialismul...Dar acum? Nu cumva inamicul a trebuit INVENTAT in ultimii ani pentru a nu observa contribuabilul cat de bine sunt platite serviciile secrete? "Teroristii" sunt cei mai buni prieteni ai serviciilor in acest context. Nu uitati ca la lopetile de bani aruncati in directia SRI si SIE mai vin si nenumarate roabe pentru SPP si STS. Una peste alta, daca ne apucam sa adunam cat se cheltuie pentru baietii cu ochii albastri de prin toate departamentele, pariati ca facem un buget mai mare decat cel al Sanatatii? Nu uitati un detaliu, dupa ce se cocoseaza de atata "munca" , mititeii sunt scosi si mai devreme la pensie si mai au si pensii speciale pentru care nu au cotizat. Ce sa-i faci, cand ai de-a face cu un sistem bolnav, e poate normal ca "ochiul si timpanul" sa ia mai mult decat Sanatatea. Doar pacientii mai au la dispozitie si medicina naturista iar doctorii se pot descurca si cu ceva spaga, nu? Curat murdar coane Traiane!
Toni Tecuceanu a fost rapus de o bacterie. Cine raspunde pentru falsa isterie AH1N1?
La insistentele familiei,s-a aflat in sfarsit cauza mortii fostului Carcotas Toni Tecuceanu: o bacterie capatata in spital. Iata un citat din ziarul Adevarul, publicatie aleasa de noi nu nu intamplator,avand in vedere ca ziarele d-lui Patriciu au pus umarul la randul lor la bagarea in sperieti a maselor (Adevarul de seara avea chiar un contor al cazurilor noi la un moment dat):
"Dosarul medical al lui Toni Tecuceanu a ajuns intr-un final in mainile familiei. Paul, fratele lui Toni Tecuceanu, a reusit sa intre in posesia fisei medicale, asa cum isi dorea de la inceput.In dosarul lui Toni se mentioneaza ca acesta a contractat bacteria acinetobacter, un germen intalnit in aparatele de ventilatie de la Terapie Intensivă. Paul Tecunceanu isi doreste ca cei din spital sa plateasca pentru fapta lor. "Urmeaza sa ma vad cu un avocat. Apoi voi sti daca merg sau nu mai departe", a declarat Paul Tecuceanu."
Am incheiat citatul. Carevasazica a fost totusi o bacterie si nu celebrul virus. Va amintiti cum era plimbat pe la televiziuni precum ursul doctorul Streinu-Cercel, acest doctor Mengele pentru linistea noastra cum l-am numit intr-un articol trecut? Cine raspunde pentru isteria fabricata artificial? Cine raspunde pentru bataia de joc la care au fost supusi sute de mii de romani, inghesuiti de frica la statiile de metrou ca vitele, in asteptarea dozei "salvatoare" de vaccin? Nu ar fi cazul ca marele specialist in viata, renumit pentru balbele de la precedenta "pandemie", cand a comandat doze fara numar de Tamiflu pentru a starpi un virus inexistent in Romania (gripa aviara), sa fie tras in sfarsit la raspundere? La un moment dat facuse un gest elementar de bun simt dandu-si demisia cu ceva luni in urma. A fost repus in functie de ministrul Videanu, cu doua ministere pe cap atunci, si intelegem acum de ce. A fost nevoie de o vedeta rapusa pentru convingerea maselor. Nu au gasit cu adevarat o victima asa ca au fabricat una in persoana lui Toni Tecuceanu.
Gripa porcina pare sa piarda tot mai mult teren, sunt tot mai putine imbolnaviri (doar 4 joi de pilda) ,chiar si marele Inchizitor Streinu Cercel declara recent ca gripa porcina a luat "o pauza, dar ca va reveni probabil in primavara". Sa contam pe ajutorul dvs doctore?
Oricum, cu marele ajutor mediatic oferit cu servilism de ziare si televiziuni, peste 1 milion de romani au fost vaccinati anul trecut. Bine ca dispunerea urban-rural ne-a protejat intrucatva de verva unor specialisti de talia lui Cercel. Se putea si mai rau, in SUA 20% din populatie a fost intepata,dupa o campanie agresiva de inspaimantare sau, dupa caz,amenintare. Si acum e liniste si acolo. O parte din companiile farmaceutice isi freaca mainile de bucurie; altele, cu doze ramase nevandute, promit statelor din lumea a treia ca vor fi tratate cu prioritate in cazul unei noi pandemii,doar sa nu renunte la precomenzi . La noi institutul Cantacuzino fluiera si el a paguba cu milioane de doze ramase in depozite.
Sper,sper din tot sufletul ca suspiciunile celor care combateau vaccinarea sa nu se dovedeasca intemeiate peste ani (argumentele lor: de la insuficienta testare a vaccinului, la temerea ca se pregatesc infuzii de nano-tehnologie pentru controlul populatiei, inoculate prin vaccinare).
"Dosarul medical al lui Toni Tecuceanu a ajuns intr-un final in mainile familiei. Paul, fratele lui Toni Tecuceanu, a reusit sa intre in posesia fisei medicale, asa cum isi dorea de la inceput.In dosarul lui Toni se mentioneaza ca acesta a contractat bacteria acinetobacter, un germen intalnit in aparatele de ventilatie de la Terapie Intensivă. Paul Tecunceanu isi doreste ca cei din spital sa plateasca pentru fapta lor. "Urmeaza sa ma vad cu un avocat. Apoi voi sti daca merg sau nu mai departe", a declarat Paul Tecuceanu."
Am incheiat citatul. Carevasazica a fost totusi o bacterie si nu celebrul virus. Va amintiti cum era plimbat pe la televiziuni precum ursul doctorul Streinu-Cercel, acest doctor Mengele pentru linistea noastra cum l-am numit intr-un articol trecut? Cine raspunde pentru isteria fabricata artificial? Cine raspunde pentru bataia de joc la care au fost supusi sute de mii de romani, inghesuiti de frica la statiile de metrou ca vitele, in asteptarea dozei "salvatoare" de vaccin? Nu ar fi cazul ca marele specialist in viata, renumit pentru balbele de la precedenta "pandemie", cand a comandat doze fara numar de Tamiflu pentru a starpi un virus inexistent in Romania (gripa aviara), sa fie tras in sfarsit la raspundere? La un moment dat facuse un gest elementar de bun simt dandu-si demisia cu ceva luni in urma. A fost repus in functie de ministrul Videanu, cu doua ministere pe cap atunci, si intelegem acum de ce. A fost nevoie de o vedeta rapusa pentru convingerea maselor. Nu au gasit cu adevarat o victima asa ca au fabricat una in persoana lui Toni Tecuceanu.
Gripa porcina pare sa piarda tot mai mult teren, sunt tot mai putine imbolnaviri (doar 4 joi de pilda) ,chiar si marele Inchizitor Streinu Cercel declara recent ca gripa porcina a luat "o pauza, dar ca va reveni probabil in primavara". Sa contam pe ajutorul dvs doctore?
Oricum, cu marele ajutor mediatic oferit cu servilism de ziare si televiziuni, peste 1 milion de romani au fost vaccinati anul trecut. Bine ca dispunerea urban-rural ne-a protejat intrucatva de verva unor specialisti de talia lui Cercel. Se putea si mai rau, in SUA 20% din populatie a fost intepata,dupa o campanie agresiva de inspaimantare sau, dupa caz,amenintare. Si acum e liniste si acolo. O parte din companiile farmaceutice isi freaca mainile de bucurie; altele, cu doze ramase nevandute, promit statelor din lumea a treia ca vor fi tratate cu prioritate in cazul unei noi pandemii,doar sa nu renunte la precomenzi . La noi institutul Cantacuzino fluiera si el a paguba cu milioane de doze ramase in depozite.
Sper,sper din tot sufletul ca suspiciunile celor care combateau vaccinarea sa nu se dovedeasca intemeiate peste ani (argumentele lor: de la insuficienta testare a vaccinului, la temerea ca se pregatesc infuzii de nano-tehnologie pentru controlul populatiei, inoculate prin vaccinare).
Viata e doar o Calatorie
Ne trezim la 6-7 dimineata...pierdem inca 30 de minute in pat (mai mult domnii), inca 20 la baie (mai mult doamnele), mancam in fuga in 10 minute (daca nu, macar cafeaua) si innotam o ora prin trafic spre serviciu. Cine incepe la ora 9 mai are totusi ocazia sa rasfoiasca putin internetul inainte de infernul din trafic (mai mult domnii), sa arunce un ochi la starea vremii la TV, sa pregateasca odraslele pentru scoala (mai mult doamnele). Urmeaza 8 ore de munca mai mult sau mai putin intensa, pentru toata lumea, care oricum nu ne dau ocazia pentru intrebari existentiale, cu un intermezzo pentru pauza de masa, goana prin oras in paralel cu alte sute de mii de lefegii care se grabesc spre casa la randul lor. Si masa de la ora 7-8 seara, mustruluitul copiilor, televizorul cu nelipsitele talk-show-uri politice ori reality-show-uri de mahala, in cel mai bun caz cu ultimul film bun vazut evident in reluare. Si familia merge apoi la culcare, a mai trecut o zi, una din cele 5 lucratoare, din cele 11 luni ale anului ce par trase cam la indigo privite de departe. Am scapat din vedere ceva? Probabil usoara neliniste pe care ratele ce trebuie platite la fiecare 5 ale lunii o trezesc invariabil, visurile legate de concediul de anul asta (cu obiective clare de bifat si aici, ca si la job), calculele casnice (o fi mai ieftin pestele la Cora? sa imi iau sau nu iPhone? or fi intrat reducerile la toale?), copiii, certurile cu vecinii ori colegii, slujba de duminica (ma rog, cine mai merge), meciurile de sambata, cate un teatru accidental si un mall ocazional.
Bun, si asta e tot? Nu mai este loc de nimic? Am pornit la drum copii, explorand si mirandu-ne de tot, am continuat cu entuziasmul tineretii cultivandu-ne atent visele, si ne regasim acum adulti blazati, cu tinte de atins, obiective de indeplinit si infim de putin timp de privit in jur...Va amintiti de Bill Hicks (l-ati intalnit si in Zeitgeist) cu al sau "viata e doar o calatorie"? (It�s just a Ride). Cat de des uitam asta in goana noastra obsedanta de a bifa obiective "de adult", pentru a indeplini sarcini, pentru a intra "in randul lumii", deci intr-un tipar standardizat? Uitam de calatoria unica pe care fiecare viata o reprezinta si in loc sa admiram diversitatea drumului, a calatorilor si partenerilor cu care il impartim, ne tinem ochii fixati doar spre destinatie. Iar toate obiectivele urmarite cu obstinatie ucid frumusetea traseului parcurs spre ele. "Trebuie sa am o casa, fie si platind pentru ea 30 de ani, o masina cu pretentii, o nevasta frumoasa, poate o cabana la tara, copiii dati la scoli cu staif"...Avem in minte doar punctul culminant in relatii, afaceri, distractii si ardem cat putem de repede etapele in drumul spre realizarea lui. Si pierdem din vedere tocmai frumusetea calatoriei. Am putea privi atent in jur, bucurandu-ne de drum si dilatand timpul. Dar alegem sa fim mereu cu ochii pe ceas asteptand sa atingem ce ne-am propus cat mai repede si il comprimam astfel de nu se vede. Si ne trezim batrani si "realizati" si nu stim ce n-a mers, de ce nu suntem totusi fericiti. Stiu ca lucrurile nu se schimba peste noapte, dar ce ziceti de obiective de genul "vreau sa fiu impacat cu mine insumi"; "vreau sa pot contempla senin lumea si oamenii ce ma inconjoara", "nu vreau sa fiu mereu in priza"; "ma pot bucura de lucruri marunte uitand de targeturile mari"; "e mai importanta multumirea clientilor decat profitul firmei"; "apreciez mai mult bucuria cooperarii decat dreptul de a-i controla pe ceilalti"? Ar fi un bun inceput, nu?
Si acum va las cu Bill Hiks:
The world is like a ride at an amusement park, and when you choose to go on it, you think it's real, because that's how powerful our minds are. And the ride goes up and down and round and round and it has thrills and chills and it's very brightly colored and it's very loud. And it's fun, for a while.
Some people have been on the ride for a long time, and they begin to question: "Is this real? Or is this just a ride?" And other people have remembered, and they come back to us and they say "Hey! Don't worry, don't be afraid-ever-because...this is just a ride." And we kill those people.
"Shut him up! We have a lot invested in this ride! Shut him up! Look at my furrows of worry; look at my big bank account, and my family. This has to be real."
It's just a ride. But we always kill those good guys who try and tell us that-ever notice that? - and we let the demons run amok. But it doesn't matter, because... it's just a ride, and we can change it any time we want. It's only a choice. No effort. No worry. No job. No savings and money. Just a choice, right now, between fear and love. The eyes of fear want you to put bigger locks on your door, buy bigger guns, close yourself off. The eyes of love, instead, see all of us as one.
Here's what we can do to change the world, right now, into a better ride. Take all that money we spend on weapons and defense each year and, instead, spend it feeding, clothing and educating the poor of the world, which it would do many times over - not one human being excluded - and we can explore space together, both inner and outer, forever. In peace.
Bun, si asta e tot? Nu mai este loc de nimic? Am pornit la drum copii, explorand si mirandu-ne de tot, am continuat cu entuziasmul tineretii cultivandu-ne atent visele, si ne regasim acum adulti blazati, cu tinte de atins, obiective de indeplinit si infim de putin timp de privit in jur...Va amintiti de Bill Hicks (l-ati intalnit si in Zeitgeist) cu al sau "viata e doar o calatorie"? (It�s just a Ride). Cat de des uitam asta in goana noastra obsedanta de a bifa obiective "de adult", pentru a indeplini sarcini, pentru a intra "in randul lumii", deci intr-un tipar standardizat? Uitam de calatoria unica pe care fiecare viata o reprezinta si in loc sa admiram diversitatea drumului, a calatorilor si partenerilor cu care il impartim, ne tinem ochii fixati doar spre destinatie. Iar toate obiectivele urmarite cu obstinatie ucid frumusetea traseului parcurs spre ele. "Trebuie sa am o casa, fie si platind pentru ea 30 de ani, o masina cu pretentii, o nevasta frumoasa, poate o cabana la tara, copiii dati la scoli cu staif"...Avem in minte doar punctul culminant in relatii, afaceri, distractii si ardem cat putem de repede etapele in drumul spre realizarea lui. Si pierdem din vedere tocmai frumusetea calatoriei. Am putea privi atent in jur, bucurandu-ne de drum si dilatand timpul. Dar alegem sa fim mereu cu ochii pe ceas asteptand sa atingem ce ne-am propus cat mai repede si il comprimam astfel de nu se vede. Si ne trezim batrani si "realizati" si nu stim ce n-a mers, de ce nu suntem totusi fericiti. Stiu ca lucrurile nu se schimba peste noapte, dar ce ziceti de obiective de genul "vreau sa fiu impacat cu mine insumi"; "vreau sa pot contempla senin lumea si oamenii ce ma inconjoara", "nu vreau sa fiu mereu in priza"; "ma pot bucura de lucruri marunte uitand de targeturile mari"; "e mai importanta multumirea clientilor decat profitul firmei"; "apreciez mai mult bucuria cooperarii decat dreptul de a-i controla pe ceilalti"? Ar fi un bun inceput, nu?
Si acum va las cu Bill Hiks:
The world is like a ride at an amusement park, and when you choose to go on it, you think it's real, because that's how powerful our minds are. And the ride goes up and down and round and round and it has thrills and chills and it's very brightly colored and it's very loud. And it's fun, for a while.
Some people have been on the ride for a long time, and they begin to question: "Is this real? Or is this just a ride?" And other people have remembered, and they come back to us and they say "Hey! Don't worry, don't be afraid-ever-because...this is just a ride." And we kill those people.
"Shut him up! We have a lot invested in this ride! Shut him up! Look at my furrows of worry; look at my big bank account, and my family. This has to be real."
It's just a ride. But we always kill those good guys who try and tell us that-ever notice that? - and we let the demons run amok. But it doesn't matter, because... it's just a ride, and we can change it any time we want. It's only a choice. No effort. No worry. No job. No savings and money. Just a choice, right now, between fear and love. The eyes of fear want you to put bigger locks on your door, buy bigger guns, close yourself off. The eyes of love, instead, see all of us as one.
Here's what we can do to change the world, right now, into a better ride. Take all that money we spend on weapons and defense each year and, instead, spend it feeding, clothing and educating the poor of the world, which it would do many times over - not one human being excluded - and we can explore space together, both inner and outer, forever. In peace.
Ce vei face in urmatorii 5 ani?
Mai tineti mine intrebarea-sablon post-Revolutie? Trecutul apropiat era considerat un reper important pentru prezent. Am putea considera in acest mod situatia din prezent drept fundatia viitorului apropiat? Nu neaparat. Ma intreb ce se vedeau facand in urmatorii 5 ani locuitorii Berlinului de Est in 1989. Sau cei ai Imperiului Sovietic ce urma sa se destrame. Cum priveau vitorul apropiat oamenii in Europa anului 1938. Ne-am obisnuit sa credem ca schimbarile vin gradual, ca vom avea tot timpul sa intuim directia in care evolueaza lucrurile. Or, modificarile de substanta par sa fie intotdeauna bruste, schimbarile de paradigma elimina fulgerator cliseele trecutului. Iar noi ne aflam in acest moment pe acele nisipuri miscatoare care fac posibila o astfel de schimbare radicala. Sa recapitulam coordonatele civilizatiei occidentale. Venim dupa o criza fianciara rezolvata temporar prin tiparirea de bani; gaurile bancilor au fost umplute cu banii viitori ai contribuabililor; gradul mare de indatorare la nivelul populatiei si companilor face imposibila o noua expansiune economica prin umflarea creditului; o inflatie globala care sa scada povara datoriilor ar spolia insa o mare parte a populatiei fara economii si venituri; resursele energetice se imputineaza; traversam o criza morala de proportii; exista o neincredere tot mai mare in clasa politica, o condamnare a consumismului si obstinatiei corporatiste pentru profitul cu orice pret; 20% din populatia globului concentreaza 80% din bogatia planetei. Am toate motivele sa cred ca din aceasta combinatie de factori nu vom reface in nici un caz ordinea existenta inainte de 2007. Singura noastra sansa este sa schimbam regulile si configuratia sistemului politico-economic din mers, orice reasezare pe bazele vechi ne va conduce spre noi crize, cu efecte cu adevarat devastatoare iar rezolvarile nu vor mai tine atunci in nici un caz de tipar.
Ce putem face fiecare dintre noi din coltul nostru minuscul? Nu pot sa va indemn la schimbari de proportii cata vreme multa lume nu dispune de resurse suplimentare si trebuie sa tina cu dintii de un serviciu plicticos pentru a-si sustine hangaralele zilnice. Daca nu sunteti insa intr-o astfel de situatie ingrata, daca resursele accumulate pana acum va dau o oarecare libertate de miscare, luati in calcul niste schimbari de substanta. Nu e nevoie de o transformare radicala si demostrativa precum cea a personajului principal din American Beauty, dar nu va mai lasati tiranizati de obligatiile de serviciu, clienti, ore suplimentare ci faceti doar ce va place cu adevarat, munca pentru care va simtiti utili, chiar daca pentru asta trebuie sa o luati de la zero in alta meserie. Cei care nu pot abandona din ratiuni financiare joburile si conventiile actuale se pot limita sa proiecteze schimbarea pe care o doresc in societate si vietile lor. Nu pot sa cred ca in momentul in care majoritatea isi doreste demolarea iluziei consumiste, a castelelor de nisip construite de lumea financiar-bancara, cand tot mai multi incearca sa-si dilueze lacomia si egoismul, sa arate empatie pentru cei din jur, lucrurile pot ramane la fel. Cred ca ne-am subestimat prea mult capacitatea de a obtine schimbarea dorind schimbarea, ne-am resemnat cu ideea ca lucrurile sunt inghetate si ca nimic nu se poate face. Or nu e deloc asa, in momentul in care cei care abandoneaza valorile traditionale ale sistemului ating numarul critic, schimbarea va fi exponentiala iar adoptarea noilor valori aproape generala.
Ce putem face fiecare dintre noi din coltul nostru minuscul? Nu pot sa va indemn la schimbari de proportii cata vreme multa lume nu dispune de resurse suplimentare si trebuie sa tina cu dintii de un serviciu plicticos pentru a-si sustine hangaralele zilnice. Daca nu sunteti insa intr-o astfel de situatie ingrata, daca resursele accumulate pana acum va dau o oarecare libertate de miscare, luati in calcul niste schimbari de substanta. Nu e nevoie de o transformare radicala si demostrativa precum cea a personajului principal din American Beauty, dar nu va mai lasati tiranizati de obligatiile de serviciu, clienti, ore suplimentare ci faceti doar ce va place cu adevarat, munca pentru care va simtiti utili, chiar daca pentru asta trebuie sa o luati de la zero in alta meserie. Cei care nu pot abandona din ratiuni financiare joburile si conventiile actuale se pot limita sa proiecteze schimbarea pe care o doresc in societate si vietile lor. Nu pot sa cred ca in momentul in care majoritatea isi doreste demolarea iluziei consumiste, a castelelor de nisip construite de lumea financiar-bancara, cand tot mai multi incearca sa-si dilueze lacomia si egoismul, sa arate empatie pentru cei din jur, lucrurile pot ramane la fel. Cred ca ne-am subestimat prea mult capacitatea de a obtine schimbarea dorind schimbarea, ne-am resemnat cu ideea ca lucrurile sunt inghetate si ca nimic nu se poate face. Or nu e deloc asa, in momentul in care cei care abandoneaza valorile traditionale ale sistemului ating numarul critic, schimbarea va fi exponentiala iar adoptarea noilor valori aproape generala.
Rolul frizerului in bulele speculative
Va amintiti? "Cand frizerul iti vorbeste de bursa e momentul sa te retragi din piata." Atentie la varianta autohtona: "Cand taximetristul stie tot despre imobiliare, sa fugi de proprietati mancand pamantul!".
Aparitia neinitiatilor in postura de jucatori frenetici semnaleaza sfarsitul oricarei bule speculative. Iar la spargerea bulei regula ne arata ca cei care pierd cel mai mult sunt tocmai neinitiatii.
Grecia a trecut cu ani in urma printr-o bula a pietei bursiere, moment in care euforia atinsese apogeul, iar toata lumea devenise experta in actiuni.
Apoi piata s-a prabusit, iar demonstrantii s-au bulucit la Guvern cerand sa le fie inapoiati banii. Atunci pare ca frizerul a devenit etalon al contagiunii pe care o poate imbraca o isterie financiara. Istoric vorbind, bulele apar si dispar frecvent, lacomia umana fiind regenerabila. Mai avem vreme doar sa ne miram cum de personaje recunoscute pentru abilitatile lor intelectuale intra la fel de usor in scheme piramidale. Va amintiti, de pilda, ca printre pagubitii FNI s-a numarat si Varujan Vosganian, cel care avea sa devina ministru de Finante opt ani mai tarziu? Dar de ce sa ne mai miram de domnul Vosganian, cand chiar Isaac Newton si-a prins urechile in celebra bula "Marea Sudului"?
Interesant de remarcat, Newton se retrasese la un moment dat, cu un castig bunicel la acea vreme (7.000 de lire sterline), dar apoi a fost imbrancit de lacomie si a reintrat in joc, cumparand din nou actiuni. Pentru cine nu stie povestea: Anglia si Franta, iesite cu mari datorii in urma razboaielor de la inceputul anilor 1700, au incercat sa le transfere sectorului privat oferind monopolul comertului cu Lumea Noua pentru Mississippi Company – Franta, respectiv monopolul pentru America de Sud pentru South Sea Company – Anglia. Actiunile celor doua companii au declansat repede o adevarata febra printre investitori. De aceasta data, prabusirea pietei actiunilor de la maximul istoric de 15.000 livre/actiune la 500 livre – pretul initial de lansare a ofertei de cumparare pentru public – l-a gasit captiv pe Newton, care a pierdut o suma considerabila: 20.000 lire sterline. Se spune ca acesta ar fi exclamat atunci: "Pot calcula miscarea corpurilor ceresti, dar nu si nebunia oamenilor".
"Frizerul", o piaza rea?
De ce se sparg bulele tocmai in momentul in care sunt mai populare? Pentru ca asta e rolul lor; ciclurile "boom&bust" fac parte din regula jocului. Momentul in care neinitiatii devin experti in activele umflate ca pret – cand toata lumea nu vorbeste decat despre modul in care te poti imbogati repede – semnaleaza epuizarea masei de manevra, a potentialilor cumparatori. Cine sa mai cumpere de la frizeri in definitiv? Martienii? Cu alte cuvinte, aparitia frizerilor e un semnal de spargere a bulelor speculative, investitorii profesionisti intrand de regula impotriva pietei, cand nimeni nu vrea activele in cauza, si marcandu-si profiturile cand toata lumea le cauta.
Urmariti atent, in acest context, declaratiile ce se fac acum in legatura cu revenirea economiilor dupa criza si momentul de intrat la cumparare. Pare sa se fi conturat un consens printre analisti privind iesirea din criza (e adevarat, acestia prefera de regula sa se insele in grup decat sa aiba dreptate individual), astfel incat aparitia unei schimbari bruste de perspectiva devine tot mai probabila (ce ziceti de un faliment al Greciei sau de cresterea dobanzilor de politica monetara ca urmare a umflarii preturilor marfurilor alimentare si materiilor prime?). La fel ca in 2007, cand optimismul era cvasigeneral, iar pesimistii erau priviti precum extraterestrii, a paria impotriva curentului general poate deveni foarte profitabil (in piete i se spune "strategia contrariana"). Cu atat mai mult cu cat cresterea economica ce s-a obtinut pana acum s-a datorat doar injectiilor monetare si programelor guvernamentale de stimulare economica derulate de autoritati, cu pretul adancirii deficitelor publice.
Aparitia neinitiatilor in postura de jucatori frenetici semnaleaza sfarsitul oricarei bule speculative. Iar la spargerea bulei regula ne arata ca cei care pierd cel mai mult sunt tocmai neinitiatii.
Grecia a trecut cu ani in urma printr-o bula a pietei bursiere, moment in care euforia atinsese apogeul, iar toata lumea devenise experta in actiuni.
Apoi piata s-a prabusit, iar demonstrantii s-au bulucit la Guvern cerand sa le fie inapoiati banii. Atunci pare ca frizerul a devenit etalon al contagiunii pe care o poate imbraca o isterie financiara. Istoric vorbind, bulele apar si dispar frecvent, lacomia umana fiind regenerabila. Mai avem vreme doar sa ne miram cum de personaje recunoscute pentru abilitatile lor intelectuale intra la fel de usor in scheme piramidale. Va amintiti, de pilda, ca printre pagubitii FNI s-a numarat si Varujan Vosganian, cel care avea sa devina ministru de Finante opt ani mai tarziu? Dar de ce sa ne mai miram de domnul Vosganian, cand chiar Isaac Newton si-a prins urechile in celebra bula "Marea Sudului"?
Interesant de remarcat, Newton se retrasese la un moment dat, cu un castig bunicel la acea vreme (7.000 de lire sterline), dar apoi a fost imbrancit de lacomie si a reintrat in joc, cumparand din nou actiuni. Pentru cine nu stie povestea: Anglia si Franta, iesite cu mari datorii in urma razboaielor de la inceputul anilor 1700, au incercat sa le transfere sectorului privat oferind monopolul comertului cu Lumea Noua pentru Mississippi Company – Franta, respectiv monopolul pentru America de Sud pentru South Sea Company – Anglia. Actiunile celor doua companii au declansat repede o adevarata febra printre investitori. De aceasta data, prabusirea pietei actiunilor de la maximul istoric de 15.000 livre/actiune la 500 livre – pretul initial de lansare a ofertei de cumparare pentru public – l-a gasit captiv pe Newton, care a pierdut o suma considerabila: 20.000 lire sterline. Se spune ca acesta ar fi exclamat atunci: "Pot calcula miscarea corpurilor ceresti, dar nu si nebunia oamenilor".
"Frizerul", o piaza rea?
De ce se sparg bulele tocmai in momentul in care sunt mai populare? Pentru ca asta e rolul lor; ciclurile "boom&bust" fac parte din regula jocului. Momentul in care neinitiatii devin experti in activele umflate ca pret – cand toata lumea nu vorbeste decat despre modul in care te poti imbogati repede – semnaleaza epuizarea masei de manevra, a potentialilor cumparatori. Cine sa mai cumpere de la frizeri in definitiv? Martienii? Cu alte cuvinte, aparitia frizerilor e un semnal de spargere a bulelor speculative, investitorii profesionisti intrand de regula impotriva pietei, cand nimeni nu vrea activele in cauza, si marcandu-si profiturile cand toata lumea le cauta.
Urmariti atent, in acest context, declaratiile ce se fac acum in legatura cu revenirea economiilor dupa criza si momentul de intrat la cumparare. Pare sa se fi conturat un consens printre analisti privind iesirea din criza (e adevarat, acestia prefera de regula sa se insele in grup decat sa aiba dreptate individual), astfel incat aparitia unei schimbari bruste de perspectiva devine tot mai probabila (ce ziceti de un faliment al Greciei sau de cresterea dobanzilor de politica monetara ca urmare a umflarii preturilor marfurilor alimentare si materiilor prime?). La fel ca in 2007, cand optimismul era cvasigeneral, iar pesimistii erau priviti precum extraterestrii, a paria impotriva curentului general poate deveni foarte profitabil (in piete i se spune "strategia contrariana"). Cu atat mai mult cu cat cresterea economica ce s-a obtinut pana acum s-a datorat doar injectiilor monetare si programelor guvernamentale de stimulare economica derulate de autoritati, cu pretul adancirii deficitelor publice.
Balonul imobiliar in varianta chinezeasca
Cum suna un raport de 27:1 intre pretul mediu al locuintelor si venitul anual al cumparatorului? Este vorba de Beijing. Daca va raportati la chirii, media raportului dintre pret si suma incasata lunar pe locuinta respectiva este de 500.
De ce vorbim de o "bubble"? La nivel international o locuinta nu ar trebui sa coste mai mult de 5,5-6 venituri anuale, iar cota de alarma in ceea ce privese chiriile (300:1 raport pret/chirie lunara) a fost, de asemenea, depasita.
Un articol interesant postat pe site-ul businessinsider.com vorbeste pe larg despre inflamarea pietei imobiliare chinezesti ("The chinese real estate bubble is the most obvious bubble ever") , in special, in marile centre urbane. Cu exemple concrete, precum cel al unui un apartament in cartierul financiar al Shanghai-ului, cumparat cu 483.000 dolari pentru ca pretul sa ajunga peste 6 luni la 615.000 dolari pentru o unitate similara. Ca pe orice bula speculativa, oamenii au impresia ca pierd ultimul tren daca nu cumpara cat mai repede, iar in cazul chinezilor exista o motivatie suplimentara (cum familiile isi
doresc foarte multi baieti, exista un dezechilibru numeric evident intre sexe, iar un imobil achizitionat de un barbat ii mareste sansele de a-si gasi perechea). Recent, autoritatile chineze au introdus reglementari in care limiteaza expunerea bancilor (cerinte de majorare a capitalului si a depozitelor) si apetitul "investitorilor" persoane fizice (cine cumpara a doua casa trebuie sa dispuna de cash de cel putin 40% din valoare), semn ca au identificat semne de slabiciune in acest sector. De altfel, in ultimii 6 ani pretul caselor a crescut cu peste 30% mai repede decat salariul mediu in Shanghai si cu 80% in Beijing (pretul mediu pe mp este aici cat 7 salarii medii), reiese dintr-un raport Goldman Sachs, banca de investitii care a inceput sa opereze deja primele exituri din sfera imobiliara chinezeasca.
Nu doar sectorul rezidential este sub presiune, ci si cel comercial, unde bancile sunt implicate, la randul lor, ca jucatori, ceea ce nu s-a intamplat nici in SUA in perioada de boom. Din pacate, guvernul chinez este inca obsedat de cresterea economica, iar zonele fierbinti din China pot rivaliza in curand cu Dubaiul – si ne referim aici la deznodamantul visului imobiliar al seicilor. Ramane de vazut daca bomba imobiliara va spulbera miracolul economic chinezesc sau doar il va tempera.
Modelul japonez
Un articol interesant din New York Times ("Bubble burst quickly, but the pain lingered") arata cum s-a dezumflat bula imobiliara in Japonia, la inceputul anilor ’90. Pe varf, in 1991, toate terenurile din Tara Soarelui-Rasare, o tara de dimensiunile Californiei, valorau aproximativ 18 trilioane dolari, de patru ori cat valorau toate proprietatile din SUA in acel moment. Spargerea bulei a venit dupa ce banca centrala a Japoniei a facut o miscare agresiva de crestere a ratelor dobanzii. Piata bursiera si imobiliara s-a prabusit, in timp ce investitorii alergau disperati sa vanda actiuni pentru a achita creditele imobiliare si viceversa. In momentul 2005, terenurile din Japonia erau la jumatate din valoarea lor din 1991, in timp ce proprietatile din SUA isi triplasera valoarea (varful bulei in Statele Unite urma sa fie atins in 2006). Bineinteles, cele mai mari victime ale febrei imobiliare nipone au fost oamenii obisnuiti, mult prea increzatori in ofertele bancilor. In cele mai mari 6 orase japoneze, preturile erau in acel moment cu 64% mai mici decat pe varful din 1991. Reporterul da exemplul lui Yoshihisa Nakashima, angajat guvernamental din clasa de mijloc, care cumparase cu 400.000 dolari un apartament cu 4 camere intr-o suburbie din Tokyo, chiar in 1991, in momentul in care avea 36 de ani (tineti cont si de valoarea dolarului din 1991). Relativ repede dupa ce a luat creditul, piata s-a prabusit, iar apartamentul sau valora in 2005, cand proprietarul sau avea 50 de ani, doar jumatate din pretul platit pentru el. Nakashima mai avea insa de platit bancii 300.000 dolari.
De ce vorbim de o "bubble"? La nivel international o locuinta nu ar trebui sa coste mai mult de 5,5-6 venituri anuale, iar cota de alarma in ceea ce privese chiriile (300:1 raport pret/chirie lunara) a fost, de asemenea, depasita.
Un articol interesant postat pe site-ul businessinsider.com vorbeste pe larg despre inflamarea pietei imobiliare chinezesti ("The chinese real estate bubble is the most obvious bubble ever") , in special, in marile centre urbane. Cu exemple concrete, precum cel al unui un apartament in cartierul financiar al Shanghai-ului, cumparat cu 483.000 dolari pentru ca pretul sa ajunga peste 6 luni la 615.000 dolari pentru o unitate similara. Ca pe orice bula speculativa, oamenii au impresia ca pierd ultimul tren daca nu cumpara cat mai repede, iar in cazul chinezilor exista o motivatie suplimentara (cum familiile isi
doresc foarte multi baieti, exista un dezechilibru numeric evident intre sexe, iar un imobil achizitionat de un barbat ii mareste sansele de a-si gasi perechea). Recent, autoritatile chineze au introdus reglementari in care limiteaza expunerea bancilor (cerinte de majorare a capitalului si a depozitelor) si apetitul "investitorilor" persoane fizice (cine cumpara a doua casa trebuie sa dispuna de cash de cel putin 40% din valoare), semn ca au identificat semne de slabiciune in acest sector. De altfel, in ultimii 6 ani pretul caselor a crescut cu peste 30% mai repede decat salariul mediu in Shanghai si cu 80% in Beijing (pretul mediu pe mp este aici cat 7 salarii medii), reiese dintr-un raport Goldman Sachs, banca de investitii care a inceput sa opereze deja primele exituri din sfera imobiliara chinezeasca.
Nu doar sectorul rezidential este sub presiune, ci si cel comercial, unde bancile sunt implicate, la randul lor, ca jucatori, ceea ce nu s-a intamplat nici in SUA in perioada de boom. Din pacate, guvernul chinez este inca obsedat de cresterea economica, iar zonele fierbinti din China pot rivaliza in curand cu Dubaiul – si ne referim aici la deznodamantul visului imobiliar al seicilor. Ramane de vazut daca bomba imobiliara va spulbera miracolul economic chinezesc sau doar il va tempera.
Modelul japonez
Un articol interesant din New York Times ("Bubble burst quickly, but the pain lingered") arata cum s-a dezumflat bula imobiliara in Japonia, la inceputul anilor ’90. Pe varf, in 1991, toate terenurile din Tara Soarelui-Rasare, o tara de dimensiunile Californiei, valorau aproximativ 18 trilioane dolari, de patru ori cat valorau toate proprietatile din SUA in acel moment. Spargerea bulei a venit dupa ce banca centrala a Japoniei a facut o miscare agresiva de crestere a ratelor dobanzii. Piata bursiera si imobiliara s-a prabusit, in timp ce investitorii alergau disperati sa vanda actiuni pentru a achita creditele imobiliare si viceversa. In momentul 2005, terenurile din Japonia erau la jumatate din valoarea lor din 1991, in timp ce proprietatile din SUA isi triplasera valoarea (varful bulei in Statele Unite urma sa fie atins in 2006). Bineinteles, cele mai mari victime ale febrei imobiliare nipone au fost oamenii obisnuiti, mult prea increzatori in ofertele bancilor. In cele mai mari 6 orase japoneze, preturile erau in acel moment cu 64% mai mici decat pe varful din 1991. Reporterul da exemplul lui Yoshihisa Nakashima, angajat guvernamental din clasa de mijloc, care cumparase cu 400.000 dolari un apartament cu 4 camere intr-o suburbie din Tokyo, chiar in 1991, in momentul in care avea 36 de ani (tineti cont si de valoarea dolarului din 1991). Relativ repede dupa ce a luat creditul, piata s-a prabusit, iar apartamentul sau valora in 2005, cand proprietarul sau avea 50 de ani, doar jumatate din pretul platit pentru el. Nakashima mai avea insa de platit bancii 300.000 dolari.
Credite ipotecare mai putine, case mai ieftine
In prezent, aveti nevoie de peste 150 de salarii medii nete pentru a va cumpara o locuinta de doua camere in Bucuresti. Sau de 62 de ani de economii daca sunteti burlac ori "numai" de 32 de ani de strans cureaua daca sunteti o tanara familie "medie".
Aparitia creditului ipotecar a urcat numarul de salarii medii necesar pentru achizitionarea unei locuinte de la 100 inainte de 2003 la peste 350 pe varful bulei imobiliare, ceea ce face demersul de a achizitiona o casa prin economisire unul sisific.
Cati bani puneti deoparte din salariu pe luna? 10-20%? Sa presupunem ca o familie sot-sotie si un copil, ambii cu salariul mediu pe economie, ar pune deoparte tot ce castiga. In prezent, au nevoie de 150 de salarii medii pentru a-si cumpara o locuinta in Bucuresti, adica 75 de luni de munca fara alte cheltuieli. (Pretul unui apartament de doua camere este putin peste 60.000 euro; am rotunjit totodata in crestere salariul mediu net la 400 euro.) Daca ar economisi 20% din ce castiga, vor trebui sa munceasca de cinci ori mai mult pentru a acumula suma necesara, 375 de luni, adica… 31 de ani.
Hm, nu e prea incurajatoare perspectiva, nu? Sa vedem cum stam daca pretul unei locuinte medii ajunge la 100 de salarii. Avem in acest caz o acoperire a valorii casei in 50 de salarii medii nete, iar cu o economisire de 20% avem 250 de luni de truda pentru tanara familie, adica aproape 21 de ani de economii si de stat cu parintii pentru a avea in sfarsit propria casa. Nu e prea bine nici acum, nu? Ganditi-va insa ca pe varful bulei imobiliare era nevoie de 350 de salarii medii pentru un apartament de doua camere in Bucuresti (vezi preturile pe metru patrat la http://index imobiliar. blogspot.com).
Chirie vs rata, din alta perspectiva
Am citit tot soiul de comparatii rata-chirie, cu concluzia ca e mai bine sa platesti rata la banca, avand in final o proprietate care iti ramane si pe care o vei transmite urmasilor. Sa privim situatia si din alt unghi. Chiria ii revine unei persoane fizice de cele mai multe ori. Care va trai din acesti bani sau ii va cheltui, deci ii va recircula prin economie generand o cerere suplimentara pe termen lung, asigurand locuri de munca si salarii cuiva. Ce face banca? Banii pe care ii vei primi drept credit sunt in majoritate emisi electronic. Nu exista depozite care sa acopere tot creditul emis, nici resurse ale bancii provenite de la actionari, din care acesta sa fie generat in totalitate. In momentul in care datoria este platita, suma initiala se anuleaza, este stearsa din contabilitate, iar in sistem raman doar banii incasati de banca sub forma dobanzilor sau comisioanelor care merg sub forma de dividende la actionari.
Creditul eliberat de finantator genereaza, la randul sau, o crestere temporara a cererii. Angajand veniturile viitoare ale debitorului, imprumutul ii limiteaza insa puterea de cumparare pe termen lung, astfel incat autoritatile vor incerca sa ii usureze povara prin inflatie. Sa presupunem, prin reducere la absurd, ca nimeni nu ar mai dori sa apeleze la banci pentru a finanta achizitiile imobiliare. Preturile imobilelor ar scadea (cererea va fi sustinuta doar de cei care au economisit pentru o casa), iar chiriile nu vor avea motive de crestere (mai putine tranzactii de vanzare-cumparare, mai multe locuinte disponibile pentru inchiriere). S-ar intrerupe in acest fel "sclavagismul" la care condamna in acest moment scadentele lungi ale creditului ipotecar si preturile exorbitante pe care le incurajeaza acest instrument pe piata imobiliara.
Demografia, un aliat de nadejde
Sugestia de a va tine departe de creditul ipotecar se bazeaza si pe dinamica demografica din acest moment. Deja chiriile n-au mai crescut in toamna acestui an, generatia de boboci care a intrat in primul an universitar, in toamna, fiind nascuta dupa 1989, perioada in care avortul s-a liberalizat. Diferenta intre generatiile de "decretei" si cele nascute dupa 1990 este semnificativa: de la 500.000 membri/generatie la putin peste 200.000. Va exista deci, in urmatorii 10-20 de ani, o oferta tot mai consistenta la vanzare si inchiriere de imobile, oferta care isi va gasi cu greu contraponderea in cerere, avand in vedere acest decalaj demografic.
Aparitia creditului ipotecar a urcat numarul de salarii medii necesar pentru achizitionarea unei locuinte de la 100 inainte de 2003 la peste 350 pe varful bulei imobiliare, ceea ce face demersul de a achizitiona o casa prin economisire unul sisific.
Cati bani puneti deoparte din salariu pe luna? 10-20%? Sa presupunem ca o familie sot-sotie si un copil, ambii cu salariul mediu pe economie, ar pune deoparte tot ce castiga. In prezent, au nevoie de 150 de salarii medii pentru a-si cumpara o locuinta in Bucuresti, adica 75 de luni de munca fara alte cheltuieli. (Pretul unui apartament de doua camere este putin peste 60.000 euro; am rotunjit totodata in crestere salariul mediu net la 400 euro.) Daca ar economisi 20% din ce castiga, vor trebui sa munceasca de cinci ori mai mult pentru a acumula suma necesara, 375 de luni, adica… 31 de ani.
Hm, nu e prea incurajatoare perspectiva, nu? Sa vedem cum stam daca pretul unei locuinte medii ajunge la 100 de salarii. Avem in acest caz o acoperire a valorii casei in 50 de salarii medii nete, iar cu o economisire de 20% avem 250 de luni de truda pentru tanara familie, adica aproape 21 de ani de economii si de stat cu parintii pentru a avea in sfarsit propria casa. Nu e prea bine nici acum, nu? Ganditi-va insa ca pe varful bulei imobiliare era nevoie de 350 de salarii medii pentru un apartament de doua camere in Bucuresti (vezi preturile pe metru patrat la http://index imobiliar. blogspot.com).
Chirie vs rata, din alta perspectiva
Am citit tot soiul de comparatii rata-chirie, cu concluzia ca e mai bine sa platesti rata la banca, avand in final o proprietate care iti ramane si pe care o vei transmite urmasilor. Sa privim situatia si din alt unghi. Chiria ii revine unei persoane fizice de cele mai multe ori. Care va trai din acesti bani sau ii va cheltui, deci ii va recircula prin economie generand o cerere suplimentara pe termen lung, asigurand locuri de munca si salarii cuiva. Ce face banca? Banii pe care ii vei primi drept credit sunt in majoritate emisi electronic. Nu exista depozite care sa acopere tot creditul emis, nici resurse ale bancii provenite de la actionari, din care acesta sa fie generat in totalitate. In momentul in care datoria este platita, suma initiala se anuleaza, este stearsa din contabilitate, iar in sistem raman doar banii incasati de banca sub forma dobanzilor sau comisioanelor care merg sub forma de dividende la actionari.
Creditul eliberat de finantator genereaza, la randul sau, o crestere temporara a cererii. Angajand veniturile viitoare ale debitorului, imprumutul ii limiteaza insa puterea de cumparare pe termen lung, astfel incat autoritatile vor incerca sa ii usureze povara prin inflatie. Sa presupunem, prin reducere la absurd, ca nimeni nu ar mai dori sa apeleze la banci pentru a finanta achizitiile imobiliare. Preturile imobilelor ar scadea (cererea va fi sustinuta doar de cei care au economisit pentru o casa), iar chiriile nu vor avea motive de crestere (mai putine tranzactii de vanzare-cumparare, mai multe locuinte disponibile pentru inchiriere). S-ar intrerupe in acest fel "sclavagismul" la care condamna in acest moment scadentele lungi ale creditului ipotecar si preturile exorbitante pe care le incurajeaza acest instrument pe piata imobiliara.
Demografia, un aliat de nadejde
Sugestia de a va tine departe de creditul ipotecar se bazeaza si pe dinamica demografica din acest moment. Deja chiriile n-au mai crescut in toamna acestui an, generatia de boboci care a intrat in primul an universitar, in toamna, fiind nascuta dupa 1989, perioada in care avortul s-a liberalizat. Diferenta intre generatiile de "decretei" si cele nascute dupa 1990 este semnificativa: de la 500.000 membri/generatie la putin peste 200.000. Va exista deci, in urmatorii 10-20 de ani, o oferta tot mai consistenta la vanzare si inchiriere de imobile, oferta care isi va gasi cu greu contraponderea in cerere, avand in vedere acest decalaj demografic.
Istoria isteriei imobiliare
O comparatie a evolutiei imobiliarelor din SUA, conform indicelui Case-Schiller, surprinde foarte bine exuberanta irationala din ultimii 10 ani.
Chiar si cu explozia preturilor din ultimul deceniu, o locuinta-standard din SUA era in 2007 de doua ori mai scumpa decat in urma cu peste 100 de ani.
Am preluat evolutia indicelui de pe blogul "Romania Nuda" (http://romanianuda. blogspot.com/2009/07/ predictiile-smeagolii-si-prima-casta.html) referinte la acesta existand din belsug pe "Balonul imobiliar" si pe "Index Imobiliar", doua surse de informatie care ar trebui consultate de toti entuziastii Programului "Prima Casa". Pe scurt, Robert-Schiller a creat un indice care urmarea evolutia pretului unei proprietati-standard in SUA, ajustat cu valoarea inflatiei anuale. Daca in 1890 pretul poate fi exprimat cu valoarea conventionala de 100, observam ca acesta cunoaste ocilatii modeste pana la isteria de la inceputul anilor 2000. Astfel, in timpul primului razboi mondial, indicele scade de la 97 la 65 puncte. Preturile imobilelor nu se prabusesc semnificativ
in timpul Marii Depresiuni (balonul speculativ a fost creat atunci mai mult pe bursa), dar au o ascensiune interesanta in timpul celui de-al doilea razboi mondial (de la 70 la 100 de puncte – cu alte cuvinte preturile reveneau la valorile din urma cu peste 50 de ani).
In intervalul 1950-1997, aproape 50 de ani, preturile ajustate cu inflatia se misca intr-un canal foarte ingust, indicele avand valori intre 100 si 120. Din 1997 pana in 2006 are loc o adevarata explozie care duce indicele la 200 de puncte! Cu alte cuvinte, timp de 100 de ani oscilatiile preturilor n-au depasit niciodata 30 de procente in sus sau in jos, dar in zece ani are loc aproape o dublare a preturilor (ajustata cu inflatia, nu uitati acest detaliu!). Cum a fost posibil? Autorii morali sunt presedintele Clinton si presedintele Fed, Alan Greenspan. Primul a venit cu reglementari care incurajau bancile sa arunce cu bani in populatie, cel de-al doilea a facut derizoriu costul finantarii (dobanda de politica monetara scazuse la 1%). Asta a pus bazele viitoarelor executari silite care aveau sa culmineze in 2008 si fenomenului "subprime". Amatorii teoriilor conspiratiei au argumente suficiente doar privind acest grafic al preturilor. E greu sa inghiti pe nemestecate ca a fost vorba doar de inconstienta la nivelul autoritatilor si al reglementatorilor, ca s-a tiparit "intamplator" masa monetara in exces. Sa remarcam insa ca, incluzand isteria preturilor din ultimii zece ani, casele din SUA s-au scumpit de "numai" doua ori in ultima suta de ani, daca scoatem din joc inflatia.
Tepe de succes. Contributia romaneasca
Din 2002 pana in 2007, preturile imobiliarelor au explodat cu o forta inimaginabila pe malurile Dambovitei. Tot soiul de analisti dupa ureche anuntau ca preturile n-au cum sa scada in timpul vietii noastre, ca procesul de convergenta le va tine sus pentru vecie (se ignora insa cu buna stiinta ca veniturile mai aveau mult pana la nivelurile celor din Vest, in schimb preturile caselor se aliniasera deja). Urmarea? Un apartament ceausist de doua camere se scumpise de la 10.000 euro la peste 100.000. In mai putin de zece ani, bula romaneasca facea sa crape de invidie orice balonas imobiliar american, reusind un incredibil salt de 1.000%. In prezent, dezumflarea fireasca a balonului speculativ este temperata fortat de Programul "Prima Casa". Sa remarcam ca scaderea preturilor in euro (40-50%) este sensibil mai redusa daca o raportam la lei, semn ca programul Guvernului Boc nu va aduce decat o minuscula paranteza in fenomenul de coborare a preturilor la case cu picioarele pe pamant.
Modelul japonez
In 1989, in Japonia se spargeau doua bule speculative: cea imobiliara (se spune ca terenul de sub Palatul Imperial ajunsese sa valoreze, pe varful bulei, cat toate proprietatile din California) si cea bursiera. Pentru a opri declinul economiei, autoritatile au experimentat tot arsenalul de masuri anticriza posibile. S-au marit investitiile publice, lucrarile de infrastructura, s-au tiparit bani pentru a umple gaurile din banci. Fara rezultat insa; economia a continuat sa se contracte, deficitul public a urcat pana la 170% din PIB, iar deflatia s-a instalat hotarat. Preturile imobilelor au coborat de atunci cu 50-80%, in functie de locatie.
Chiar si cu explozia preturilor din ultimul deceniu, o locuinta-standard din SUA era in 2007 de doua ori mai scumpa decat in urma cu peste 100 de ani.
Am preluat evolutia indicelui de pe blogul "Romania Nuda" (http://romanianuda. blogspot.com/2009/07/ predictiile-smeagolii-si-prima-casta.html) referinte la acesta existand din belsug pe "Balonul imobiliar" si pe "Index Imobiliar", doua surse de informatie care ar trebui consultate de toti entuziastii Programului "Prima Casa". Pe scurt, Robert-Schiller a creat un indice care urmarea evolutia pretului unei proprietati-standard in SUA, ajustat cu valoarea inflatiei anuale. Daca in 1890 pretul poate fi exprimat cu valoarea conventionala de 100, observam ca acesta cunoaste ocilatii modeste pana la isteria de la inceputul anilor 2000. Astfel, in timpul primului razboi mondial, indicele scade de la 97 la 65 puncte. Preturile imobilelor nu se prabusesc semnificativ
in timpul Marii Depresiuni (balonul speculativ a fost creat atunci mai mult pe bursa), dar au o ascensiune interesanta in timpul celui de-al doilea razboi mondial (de la 70 la 100 de puncte – cu alte cuvinte preturile reveneau la valorile din urma cu peste 50 de ani).
In intervalul 1950-1997, aproape 50 de ani, preturile ajustate cu inflatia se misca intr-un canal foarte ingust, indicele avand valori intre 100 si 120. Din 1997 pana in 2006 are loc o adevarata explozie care duce indicele la 200 de puncte! Cu alte cuvinte, timp de 100 de ani oscilatiile preturilor n-au depasit niciodata 30 de procente in sus sau in jos, dar in zece ani are loc aproape o dublare a preturilor (ajustata cu inflatia, nu uitati acest detaliu!). Cum a fost posibil? Autorii morali sunt presedintele Clinton si presedintele Fed, Alan Greenspan. Primul a venit cu reglementari care incurajau bancile sa arunce cu bani in populatie, cel de-al doilea a facut derizoriu costul finantarii (dobanda de politica monetara scazuse la 1%). Asta a pus bazele viitoarelor executari silite care aveau sa culmineze in 2008 si fenomenului "subprime". Amatorii teoriilor conspiratiei au argumente suficiente doar privind acest grafic al preturilor. E greu sa inghiti pe nemestecate ca a fost vorba doar de inconstienta la nivelul autoritatilor si al reglementatorilor, ca s-a tiparit "intamplator" masa monetara in exces. Sa remarcam insa ca, incluzand isteria preturilor din ultimii zece ani, casele din SUA s-au scumpit de "numai" doua ori in ultima suta de ani, daca scoatem din joc inflatia.
Tepe de succes. Contributia romaneasca
Din 2002 pana in 2007, preturile imobiliarelor au explodat cu o forta inimaginabila pe malurile Dambovitei. Tot soiul de analisti dupa ureche anuntau ca preturile n-au cum sa scada in timpul vietii noastre, ca procesul de convergenta le va tine sus pentru vecie (se ignora insa cu buna stiinta ca veniturile mai aveau mult pana la nivelurile celor din Vest, in schimb preturile caselor se aliniasera deja). Urmarea? Un apartament ceausist de doua camere se scumpise de la 10.000 euro la peste 100.000. In mai putin de zece ani, bula romaneasca facea sa crape de invidie orice balonas imobiliar american, reusind un incredibil salt de 1.000%. In prezent, dezumflarea fireasca a balonului speculativ este temperata fortat de Programul "Prima Casa". Sa remarcam ca scaderea preturilor in euro (40-50%) este sensibil mai redusa daca o raportam la lei, semn ca programul Guvernului Boc nu va aduce decat o minuscula paranteza in fenomenul de coborare a preturilor la case cu picioarele pe pamant.
Modelul japonez
In 1989, in Japonia se spargeau doua bule speculative: cea imobiliara (se spune ca terenul de sub Palatul Imperial ajunsese sa valoreze, pe varful bulei, cat toate proprietatile din California) si cea bursiera. Pentru a opri declinul economiei, autoritatile au experimentat tot arsenalul de masuri anticriza posibile. S-au marit investitiile publice, lucrarile de infrastructura, s-au tiparit bani pentru a umple gaurile din banci. Fara rezultat insa; economia a continuat sa se contracte, deficitul public a urcat pana la 170% din PIB, iar deflatia s-a instalat hotarat. Preturile imobilelor au coborat de atunci cu 50-80%, in functie de locatie.
Instinct de conservare
Placere-Durere
Castig-Pierdere
Lauda-Repros
Mandrie-Rusine
Conform filozofiei budhiste, mentalitatea egocentrica evolueaza permanent intre aceste "trasee" emotionale, osciland intre extremele fiecareia si schimbandu-le periodic in cautarea unui echilibru pe care doar lipsa Dorintei l-ar aduce. Prin forta imprejurarilor, ne-am ocupat de-a lungul anilor de binomul Pierdere-Castig alimentandu-va, dupa caz, dorinta de castig sau teama de pierdere. Desi, daca ar fi sa ne luam insa dupa legea universala a actiunii si reactiunii, am realiza probabil ca in orice castig ceva se pierde, asa cum in orice esec exista si parti bune. Alergand doar dupa castig punem caramizi in fundatia viitoarelor deceptii, chiar daca acestea nu vin pe acelasi plan in care inregistram reusitele. Avand in vedere conextul macroeconomic global, am ales sa ne concentram in ultima perioada mai mult pe evitarea pierderilor, semnalandu-va zonele din care pot apare "lebedele negre". Schimbarile de paradigma pe care le asteptam in viitor ar putea aduce mari deceptii celor care vaneaza obsesiv doar profitul. Si asta pentru ca modelele consacrate de a-l obtine s-ar putea sa nu mai functioneze.
Creditul nu mai poate alimenta viitoarea crestere economica din simplul motiv ca s-a mers prea departe cu acest stimulent. Iar in lipsa unor descoperiri tehnologice epocale ne asteapta ani lungi de stagnare si, prin bunavointa bancilor centrale, chiar de stagflatie. Gasiti aici un grafic sugestiv (http://market-ticker.denninger.net/archives/1422-The-Consumer-Credit-Game-Is-OVER.html). Observati cum in intervalul 1970-1980 cresterea veniturilor merge in tandem cu expansiunea creditului ipotecar, de consum, si a datoriei publice. Din anii 80 insa (e perioada cand debuteaza bubble-ul construit de burse) echilibrul se rupe, astfel incat in 2007 avem o crestere cu 2500% a creditului ipotecar fata de 1970, un avans de 2000% a celui guvernamental si un plus de aproximativ 1000% a creditului de consum, interval de timp in care veniturile consumatorilor au crescut cu numai 750%. Avand in vedere ritmul in care se tiparesc banii in ultima vreme, s-ar putea ca ultima bula speculativa a generatiei noastre sa fie cea a...banului. Dupa care "game over", "inapoi la locurili voastre", economia ar putea sa mearga atat de bine incat o sa regretam ca n-avem cat mai mult rude prinse in agricultura.
Castig-Pierdere
Lauda-Repros
Mandrie-Rusine
Conform filozofiei budhiste, mentalitatea egocentrica evolueaza permanent intre aceste "trasee" emotionale, osciland intre extremele fiecareia si schimbandu-le periodic in cautarea unui echilibru pe care doar lipsa Dorintei l-ar aduce. Prin forta imprejurarilor, ne-am ocupat de-a lungul anilor de binomul Pierdere-Castig alimentandu-va, dupa caz, dorinta de castig sau teama de pierdere. Desi, daca ar fi sa ne luam insa dupa legea universala a actiunii si reactiunii, am realiza probabil ca in orice castig ceva se pierde, asa cum in orice esec exista si parti bune. Alergand doar dupa castig punem caramizi in fundatia viitoarelor deceptii, chiar daca acestea nu vin pe acelasi plan in care inregistram reusitele. Avand in vedere conextul macroeconomic global, am ales sa ne concentram in ultima perioada mai mult pe evitarea pierderilor, semnalandu-va zonele din care pot apare "lebedele negre". Schimbarile de paradigma pe care le asteptam in viitor ar putea aduce mari deceptii celor care vaneaza obsesiv doar profitul. Si asta pentru ca modelele consacrate de a-l obtine s-ar putea sa nu mai functioneze.
Creditul nu mai poate alimenta viitoarea crestere economica din simplul motiv ca s-a mers prea departe cu acest stimulent. Iar in lipsa unor descoperiri tehnologice epocale ne asteapta ani lungi de stagnare si, prin bunavointa bancilor centrale, chiar de stagflatie. Gasiti aici un grafic sugestiv (http://market-ticker.denninger.net/archives/1422-The-Consumer-Credit-Game-Is-OVER.html). Observati cum in intervalul 1970-1980 cresterea veniturilor merge in tandem cu expansiunea creditului ipotecar, de consum, si a datoriei publice. Din anii 80 insa (e perioada cand debuteaza bubble-ul construit de burse) echilibrul se rupe, astfel incat in 2007 avem o crestere cu 2500% a creditului ipotecar fata de 1970, un avans de 2000% a celui guvernamental si un plus de aproximativ 1000% a creditului de consum, interval de timp in care veniturile consumatorilor au crescut cu numai 750%. Avand in vedere ritmul in care se tiparesc banii in ultima vreme, s-ar putea ca ultima bula speculativa a generatiei noastre sa fie cea a...banului. Dupa care "game over", "inapoi la locurili voastre", economia ar putea sa mearga atat de bine incat o sa regretam ca n-avem cat mai mult rude prinse in agricultura.
2010 poate fi anul inflatiei
Nu e suficient ca tiparitul banilor a devenit un sport la moda prin marile economii ale lumii, mai trebuia sa existe un personaj precum Vladescu de la Finante, care facut deja aluzii transparente in acest sens: la ce bun sa sufere bietii oameni concediati din serviciile publice, mai bine sufera cate putin fiecare roman altoit cu ciomagul inflatiei. In definitiv, de ce sa tot imprumute statul de la bancile autohtone pentru a-si compensa deficitul structural, riscand sa ajunga la fundul sacului cand bancherii isi ating limita de expunere pe certificatele de trezorerie, nu e mai bine sa-si fabrice singur banii? Va ganditi ca BNR nu ar permite asa ceva, mai ales de cand se tot chinuie sa tinteasca inflatia (ratand insa consecvent in fiecare an)? Pai, unde era domnul Isarescu intre 1990-2000, cand cei care isi pastrau economiile in banci au fost jefuiti senin prin inflatie? Nu cumva tot in fotoliul sau din BNR? Tot acolo era de altfel si cand picau bancile, se dezvolta SAFI ori FNI, etc...Vorbind de inflatie, nu strica sa amintim consecintele scaparii ei de sub control:
1. cresc accelerat preturile la alimente. In Germania, ponderea cheltuielilor cu alimentele crescuse la 90% in 1933, de la 35% cu zece ani in urma. Se scumpesc in primul rand produsele de stricta necesitate, preturile nu cresc proportional la orice articol.
2. dobanzile bancare nu tin pasul cu inflatia. Exista bineinteles cresteri ale dobanzilor bancare pentru a da iluzia deponentilor ca sunt protejati intr-o oarecare masura si a-i impiedica sa-si retraga economiile din banci masiv, dar in nici un caz nu acopera cresterea preturilor, mai ales in mediul urban (unde inflatia e mai mare decat media pe tara, daca va amintiti). Putem spune deci ca inflatia reprezinta jaful organizat al statului asupra celei mai responsabile categorii de cetateni, cei care au ocolit consumul aberant preferand sa puna un ban de-o parte.
3. scade pretul real al bunurilor cumparate in mod uzual prin credit. Scazand puterea de cumparare odata cu cresterea preturilor, putini mai au curajul sau isi permit sa faca un imprumut. Fara cresterea artificiala a cererii prin parghia creditului bancar, preturile imobilelor, autoturismelor, electrocasnicelor, etc va tinde sa scada.
4. valoarea imprumuturilor se reduce. Pentru a se bucura insa de acest fenomen, debitorii vor trebui sa supravietuiasca cresterii preturilor la alimente, in conditiile in care puterea lor de cumparare este oricum redusa de ratele pe care trebuie sa le achite (ganditi-va la cei care si-au asumat in 2007 un raport rata-venituri de 70%, cu binecuvantarea BNR si a bancherilor autohtoni).
1. cresc accelerat preturile la alimente. In Germania, ponderea cheltuielilor cu alimentele crescuse la 90% in 1933, de la 35% cu zece ani in urma. Se scumpesc in primul rand produsele de stricta necesitate, preturile nu cresc proportional la orice articol.
2. dobanzile bancare nu tin pasul cu inflatia. Exista bineinteles cresteri ale dobanzilor bancare pentru a da iluzia deponentilor ca sunt protejati intr-o oarecare masura si a-i impiedica sa-si retraga economiile din banci masiv, dar in nici un caz nu acopera cresterea preturilor, mai ales in mediul urban (unde inflatia e mai mare decat media pe tara, daca va amintiti). Putem spune deci ca inflatia reprezinta jaful organizat al statului asupra celei mai responsabile categorii de cetateni, cei care au ocolit consumul aberant preferand sa puna un ban de-o parte.
3. scade pretul real al bunurilor cumparate in mod uzual prin credit. Scazand puterea de cumparare odata cu cresterea preturilor, putini mai au curajul sau isi permit sa faca un imprumut. Fara cresterea artificiala a cererii prin parghia creditului bancar, preturile imobilelor, autoturismelor, electrocasnicelor, etc va tinde sa scada.
4. valoarea imprumuturilor se reduce. Pentru a se bucura insa de acest fenomen, debitorii vor trebui sa supravietuiasca cresterii preturilor la alimente, in conditiile in care puterea lor de cumparare este oricum redusa de ratele pe care trebuie sa le achite (ganditi-va la cei care si-au asumat in 2007 un raport rata-venituri de 70%, cu binecuvantarea BNR si a bancherilor autohtoni).
Criza, valul doi. Scenariu
In ce masura ne-am putea confrunta cu un val doi al crizei financiare in contextul in care, deocamdata, Bancile Centrale nu par sa aibe limite in programul de tiparit bani iar Guvernele maresc deficitele publice cu tot mai mare larghete? Eu vad asta intr-un singur mod: la presiunea paturii sarace a populatiei. Vin tot mai des semnale privind subtirimea stocurilor de marfuri agricole. Stim de asemenea ca intr-un climat inflationist, in care ne pregatim sa intram multumita multiplicarii nesimtite a masei monetare, preturile cresc la unison, dar cu viteze diferite. Cel mai mult se scumpesc produsele de baza, in special cele alimentare. Or, speculatorii stiu asta, bancile care pot imprumuta bani la dobanzi derizorii din America, Japonia sau chiar Europa stiu la randul lor asta. Ce ne impiedica sa nu ne imaginam ca vom asista la un nou raid asupra pietelor de commodities in aceasta primavara, cum s-a petrecut in 2008? Atunci, temerile privind intrarea in recesiune a economiei globale si retezarea cererii reale i-a temperat pe speculatori iar petrolul de pilda a plonjat de la aproape 150 dolari/baril la 35 dolari in jumatate de an. Acum, cu dobanzi aproape de zero, cu artificiile revenirii economiei globale pe toate canalele mediei de business, ce i-ar impiedica pe speculatori sa parieze inca o data pe marfuri? Iar o combinatie de produse alimentare si combustibil scumpe+somaj ridicat este greu de ignorat de autoritati, mai ales ca afecteaza majoritatea sau macar o buna parte a electoratelor. Iar in acest context, o majorare a dobanzilor care sa ia banii ieftini din piete de sub nasul speculatorilor fortandu-i sa inapoieze bancilor centrale sumele imprumutate anterior la dobanzi mai mici, nu poate fi evitata. Apoi, cel mai repede vor simti bursele aceasta scumpire a finantarii speculative, raliul din ultimele 6 luni fiind generat din banii pompati bancilor de Fed in principal. In economia reala, orice scumpire a finantarii va cantarii de asemenea greu. Iar in ceea ce priveste programele guvernamentale de stimulare a economiilor, o crestere a dobanzilor nu va fi in nici un caz... stimulativa, deja multe bugete fiind impovarate de plata dobanzilor la bondurile emise anterior. Cam asta ar fi scenariul meu, pentru o perioada de 6 luni-un an din acest moment. Ramane de vazut ce se va intampla. Sigur, optimistii pot paria ca S&P 500 ajunge la 1300 inainte iar BET la 9000 de puncte. In definitiv, este perfect posibil. Si in marea bula a lalelelor, un bulb ajunsese sa coste cat o casa, asa ca nimic nu ne mai mira. Doar avem intre timp un Fed, BCE, Goldman, etc care sa dea o mana de ajutor.
Imobiliare si nou-nascuti
1.Vorbeam cu seful unei banci din Romania saptamana trecuta despre perspectivele pietei autohtone. I-am amintit de decalajul intre generatii, decreteii fiind cu 300.000 mai numerosi decat cei nascuti in fiecare an dupa 1990, cand avortul se liberalizase iar contraceptivele devenisera accesibile. Da, mi s-a spus, dar nu vezi ca fenomenul se inverseaza? Si bancherul mi-a dat exemplul cazul bancii unde lucra: de anul trecut se confrunta cu un val incredibil de nasteri, functionarele grabindu-se sa devina mame pe capete. Cu alte cuvinte, retailerii vor suferi putin in urmatorii 20 de ani ca urmare a reducerii cererii, dar pe urma vin iar vremurile bune. Bancherului in cauza nu-I scapa probabil motivatia maternitatii in banca sa: vazand ca sectorul financiar-bancar are probleme, multe tinere s-au hotarat sa devina mai degraba mame decat somere, bazandu-se pe faptul ca 85% dintr-un salariu mare, cat reprezinta alocatia platita de stat, reprezinta un venit comod in urmatorii 2 ani. Ce ii scapa din vedere domnului cu pricina este ca multe potentiale mame din sectorul bugetar isi vor amana decizia in asteptarea vremurilor mai bune. Pentru ca 85% dintr-un salariu mediu pe economie (cam 1200 lei) nu reprezinta o suma care sa incurajeze aducerea pe lume a inca unui suflet, mai ales daca celalalt venit din casa e tot la nivelul salariului mediu pe economie. Ce a facut criza in acest domeniu a fost sa ofere disponibilitate pentru maternitate/paternitate, chiar si in mod fortat, celor mult prea ocupati din financiar-bancar, si sa amane respectiva decizie prin sectorul bugetar, unde timpul liber nu era o problema, dar banii au devenit una.
2.www.aur.ro Am dat peste site intamplator, printr-un ziar de anunturi. Niste romani din Germania s-au gandit ca pot vinde niste proprietati de acolo romanilor din Romania, date fiind preturile care aici par mici. De altfel, am mai auzit si de prin alte surse ca prin preajma marilor orase de prin Germania se pot gasi vilute la 40-50.000 euro, o suma care pare accesibila, avand in vedere pretentiile aberante pe care le au inca proprietarii din Romania.
3.Daca tot vorbim de preturi la imobiliare, va recomandam site-ul globalpropertyguide.com. Exista aici un top al celor mai scumpe orase, din punct de vedere al pretului pe mp pentru locatiile centrale, in cazul apartamentelor de aproximativ 120 mp. Bucurestiul ocupa un neverosimil loc 34 (3900 dolari/mp-aproximativ 2600 euro) avand in vedere venitul mediu din Romania si sa vedem cine se afla in urma noastra: Taipei-Taiwan, Auckland-Australia, Berlin, Warsovia, Viena, Bratislava, Limasol, Zagreb, Bruxelles. Budapesta e abia pe 68 cu 1900 dolari (1200 euro-mai ieftin ca in Berceni!), Istanbul pe 74, Skopje-Macedonia pe 86 cu 1135 dolari iar cel mai ieftin e sa traiesti (din cele 90 de orase monitorizate) in Cairo-Egipt (doar 595 dolari). Hasta la vista baby!
2.www.aur.ro Am dat peste site intamplator, printr-un ziar de anunturi. Niste romani din Germania s-au gandit ca pot vinde niste proprietati de acolo romanilor din Romania, date fiind preturile care aici par mici. De altfel, am mai auzit si de prin alte surse ca prin preajma marilor orase de prin Germania se pot gasi vilute la 40-50.000 euro, o suma care pare accesibila, avand in vedere pretentiile aberante pe care le au inca proprietarii din Romania.
3.Daca tot vorbim de preturi la imobiliare, va recomandam site-ul globalpropertyguide.com. Exista aici un top al celor mai scumpe orase, din punct de vedere al pretului pe mp pentru locatiile centrale, in cazul apartamentelor de aproximativ 120 mp. Bucurestiul ocupa un neverosimil loc 34 (3900 dolari/mp-aproximativ 2600 euro) avand in vedere venitul mediu din Romania si sa vedem cine se afla in urma noastra: Taipei-Taiwan, Auckland-Australia, Berlin, Warsovia, Viena, Bratislava, Limasol, Zagreb, Bruxelles. Budapesta e abia pe 68 cu 1900 dolari (1200 euro-mai ieftin ca in Berceni!), Istanbul pe 74, Skopje-Macedonia pe 86 cu 1135 dolari iar cel mai ieftin e sa traiesti (din cele 90 de orase monitorizate) in Cairo-Egipt (doar 595 dolari). Hasta la vista baby!
Mai ai timp sa privesti in jur?
E imposibil sa nu va sara in ochi: oamenii care se grabesc pe strazile orasului aproape ca nu mai privesc in jurul lor. Observati atent si veti remarca doar priviri fugare, alunecoase, focalizate parca in interior. Ganduri, probleme, obiective de indeplinit-minti care macina in gol in timp ce corpul se grabeste sa prinda tramvaiul, metroul, condica la semnat. Strada ar fi un spectacol in sine daca am mai avea timpul si cheful s-o observam, limbajul corpurilor trecatorilor, mimica, gesticulatiile, tipologiile umane ar fi chiar amuzant de disecat daca n-ar trebui sa ne framantam rasucind pe toate partile ratele de achitat la banca, targeturile de atins la job, problemele de rezolvat in familie in viitorul apropiat. Mai pastram in minte felii subtiri de trecut (fericirea e doar retrospectiva, nu?), o pojghita subtire de prezent cat sa nu cadem in nas pe strada sau sa ne dam cap in cap, si halci imense dintr-un viitor posibil pe care le rasucim insa obsesiv pe toate partile de dimineata pana seara tarziu. Poate pe asta se bazeaza succesul televiziunii: are meritul ca te rupe de monologul interior, ca te elibereaza de obiective, ca iti ofera un temporar vid interior chiar daca pentru asta trebuie sa suporti prostul gust trambitat din cutia aflata in fata ta. Revenind, de ce oare lasam viitorul incert sa ocupe spatiul prezentului concret din vietile noastre, cati oameni rabdand de foame vedeti zilnic in jur si cati perpelindu-se speriati de fluctuatiile veniturilor viitoare? Sunteti siguri ca merita efortul?
Sunt oameni care au facut greseala vietii lor imprumutandu-se la banci cu gandul ca vor fi fericiti forever cu achizitiile facute. Au descoperit acum ca satisfactia trece repede si ca multumirea temporara trebuie platita ani buni cu sudoare si tensiune nervoasa. Au renuntat la confortul prezentului si au primit de la bancheri stresul datoriei pana la scadenta, ani lungi de emotii si nesomn (poate imi pierd servicul, cum voi plati? daca ma imbolnavesc ce ma fac? daca se depreciaza leul cum voi acoperi ratele?). Merita? Vreau insa sa vad si debitori fericiti, spuneti-mi cum vi se umple zilnic inima de bucurie privindu-va masina luata in leasing sau pe credit din garaj, si cum plutiti in fiecare luna la banca sa va achitati ratele. Poate ca ma insel eu si sunt si astfel de oameni. Din decenta n-am pomenit nimic de cei care s-au indatorat pentru o casa in ultimii doi ani, suferinta e mult mai mare aici.
Ganditi-va bine, pentru ce sunt folosite creditele pe scara larga? Cate electrocasnice iti poti lua intr-o viata de om, cate imbunatatiri sa aduci la casa? Creditele mici se pot plati cu chiu cu vai in cativa ani, ce va faceti insa cand sunteti datori la banca pentru 30? Va ganditi cumva ca viata dvs profesionala va fi lina pana atunci? Ca economia o sa creasca constant, ca nu vor fi turbulente? Cea mai mare capcana in care puteti cadea este sa va treziti pe viata dator dintr-un capriciu de moment, din lacomie, din dorinta de a avea cu ce va lauda la job. Iar daca acceptati sa platiti mai mult de jumatate din venituri pentru confortul de a fi proprietar, v-ati facut singur latul, ramane ca viata sa va impinga doar scaunul de sub picioare. Priviti adevarul in fata: va asteapta ani lungi cu priviri pierdute in gol pe strada, calcule complicate de facut in cap, oftaturi lungi in fata ghiseului. Bula asta apocaliptica din imobiliare care a pocnit in 2006-2007 s-a bazat pe credit, pe umflarea artificiala a cererii. Cum altfel decat artificial au putut fi crescute preturile apartamentelor din Bucuresti de peste 4 ori pretul de constructie "la nou"? Nu va amanetati viitorul, confortul emotional, lejeritatea de a-i rade sefului in fata la job, ganditi-ba bine cand va cedati libertatea. In 30 de ani poate ca veti face un mariaj de sucess, poate ca veti primi o mostenire, poate ca pretul chiriilor va scadea foarte mult. In Roma antica, pentru buna purtare, servicii facute fostului stapan, calitati deosebite, scavii putea fi eliberati de proprietar devenind liberti. Uneori reauseau sa stranga o suma cu care sa-si cumpere libertatea (nu li se percepea insa comision de rambursare anticipata). Si in lumea de azi puteti primi reesalonari care sa va prelungeasca starea de dependenta, dar nu si o scurtare a "pedepsei" pentru calitati pesonale sau servicii aduse creditorului. Ba va puteti pierde si bunul iptecat ramanand datori la banca (asta e o inventie moderna). Mare grija inainte de a semna pentru un credit, o sa repet de sute de ori asta daca e cazul.
Sunt oameni care au facut greseala vietii lor imprumutandu-se la banci cu gandul ca vor fi fericiti forever cu achizitiile facute. Au descoperit acum ca satisfactia trece repede si ca multumirea temporara trebuie platita ani buni cu sudoare si tensiune nervoasa. Au renuntat la confortul prezentului si au primit de la bancheri stresul datoriei pana la scadenta, ani lungi de emotii si nesomn (poate imi pierd servicul, cum voi plati? daca ma imbolnavesc ce ma fac? daca se depreciaza leul cum voi acoperi ratele?). Merita? Vreau insa sa vad si debitori fericiti, spuneti-mi cum vi se umple zilnic inima de bucurie privindu-va masina luata in leasing sau pe credit din garaj, si cum plutiti in fiecare luna la banca sa va achitati ratele. Poate ca ma insel eu si sunt si astfel de oameni. Din decenta n-am pomenit nimic de cei care s-au indatorat pentru o casa in ultimii doi ani, suferinta e mult mai mare aici.
Ganditi-va bine, pentru ce sunt folosite creditele pe scara larga? Cate electrocasnice iti poti lua intr-o viata de om, cate imbunatatiri sa aduci la casa? Creditele mici se pot plati cu chiu cu vai in cativa ani, ce va faceti insa cand sunteti datori la banca pentru 30? Va ganditi cumva ca viata dvs profesionala va fi lina pana atunci? Ca economia o sa creasca constant, ca nu vor fi turbulente? Cea mai mare capcana in care puteti cadea este sa va treziti pe viata dator dintr-un capriciu de moment, din lacomie, din dorinta de a avea cu ce va lauda la job. Iar daca acceptati sa platiti mai mult de jumatate din venituri pentru confortul de a fi proprietar, v-ati facut singur latul, ramane ca viata sa va impinga doar scaunul de sub picioare. Priviti adevarul in fata: va asteapta ani lungi cu priviri pierdute in gol pe strada, calcule complicate de facut in cap, oftaturi lungi in fata ghiseului. Bula asta apocaliptica din imobiliare care a pocnit in 2006-2007 s-a bazat pe credit, pe umflarea artificiala a cererii. Cum altfel decat artificial au putut fi crescute preturile apartamentelor din Bucuresti de peste 4 ori pretul de constructie "la nou"? Nu va amanetati viitorul, confortul emotional, lejeritatea de a-i rade sefului in fata la job, ganditi-ba bine cand va cedati libertatea. In 30 de ani poate ca veti face un mariaj de sucess, poate ca veti primi o mostenire, poate ca pretul chiriilor va scadea foarte mult. In Roma antica, pentru buna purtare, servicii facute fostului stapan, calitati deosebite, scavii putea fi eliberati de proprietar devenind liberti. Uneori reauseau sa stranga o suma cu care sa-si cumpere libertatea (nu li se percepea insa comision de rambursare anticipata). Si in lumea de azi puteti primi reesalonari care sa va prelungeasca starea de dependenta, dar nu si o scurtare a "pedepsei" pentru calitati pesonale sau servicii aduse creditorului. Ba va puteti pierde si bunul iptecat ramanand datori la banca (asta e o inventie moderna). Mare grija inainte de a semna pentru un credit, o sa repet de sute de ori asta daca e cazul.
Pacala si Tandala sau iluzia cazinoului stiintific
Tandala este investitor la bursa, Pacala este broker cu veleitati de analist. Pacala are convingeri ferme, exprimate intr-un jargon pasaresc bun de agatat fetele care servesc la BT Cafe-medii mobile, stop loss, PER, price to book value, leverage, arde-i pe shorteri, X5, vii la Sinaia sa bem un suc?,etc-inchidem citatele. Tandala are in schimb idei putine dar fixe: e bine sa te diversifici, totul creste pe termen lung, sa ai actiuni e ca si cum ai poseda o bucatica dintr-o afacere, viitorul e al fondurilor mutuale si de pensii, vitorul suna in general bine.
Tandala bate intr-o zi la usa lui Pacala. Cioc-cioc! "ia-mi si mie draga niste SIF-uri, niste PRSN, ia un Azomures ca astia ne scot din foame, pune si la SNP ca petrolul se termina curand, daca mai ramane maruntis ia niste Rasdace cu terenuri bune ca azi-maine isi revin imobiliarele. Si Biofarm, neaparat Biofarm,vezi ce de boli mai apar si mai nou se vinde ca painea calda orice placebo inofensiv". Dupa care se opreste transpirat si da un pas inapoi. "Esti sigur ca e bine ce fac mai Pacala, sau sa stau mai degraba pe depozite si sa uit de griji? Tu dormi bine noaptea"?
Pacala il priveste superior. A vazut multi ca el la viata lui. Stie ca Tandala nu vrea sa castige pentru ceva anume niste bani,ci mai mult ca sa se pretinda "cool", sa simta ceva adrenalina si sa priveasca superior prin vecini "stiti, eu am castigat la bursa, nu e mare lucru, trebuie doar sa urmaresti atent graficele,profiturile, dividendele, e oricum mult de povestit". Pacala ii arata pe grafic ce moment bun de cumparare este chiar acum, tocmai s-a spart MM200, rezistentele sunt facute harcea-parcea, numai cine e fraier n-ar intra la bursa acum. Tandala zice da-da, nu intelege mare lucru dar din tonul lui Pacala deduce ca e rost de ceva bani facuti usor.
Si trec ceva saptamani, Tandala ia actiunile si uita de ele, Pacala are alti Tandala de care sa se ocupe, meseria lui e sa fie sigur pe el si aparent documentat in timpul programului si sa se simta bine dupa. Graficele incep sa se schimbe pe nesimtite. "E vorba de un trend temporar zice Pacala, se marcheaza doar profiturile,stati linistiti la locurile voastre". Economia scartaie tot mai tare, chiar si analistii cei mai inregimentati o recunosc, ziaristii corporatisti incep sa puna accente critice, estimarile sunt proaste. Pietele isi revin apoi brusc "vedeti, v-am spus eu zice Pacala" dar scaderea se reia la fel de repede. "Din punct de vedere fundamental actiunile sunt ieftine, cine cumpara acum va face multi bani anii ce vin" se mai aude timid printre brokerii invitati la un fursec la TV.
Tandala a aflat la randul sau ca ceva scartaie la bursa dar a mers pe mana lui Pacala. Brusc,schimba insa perioada de amnezie cu una de implicare maxima. Acum il suna zilnic pe Pacala: "cat or sa mai scada? Cine manipuleaza piata"? Pacala nu mai e la fel de sigur pe el, de fapt se gandeste sa inceapa o afacere personala undeva prin vanzari, prea il bat la cap toti panicosii. In definitiv asa e bursa, uneori pierzi alteori castigi, uneori ai noroc, alteori nu. In final Tandala vinde tot, in mare pierdere, si nu mai vrea sa auda de bursa. Pacala la randul lui iese din business, vrea ceva mai stabil si mai usor de controlat, in definitiv cine a vazut in Romania broker batran?
Bursele isi revin in forta, ca dupa orice minim. Acum se vede ca cei care au bani SUNT cu adevarat analiza tehnica, ei n-au nevoie de grafice, ei pot genera prin forta banilor aruncati in piata ce fel de alura vor pe grafice. Pietele sunt din nou in zodia taurului, economiile abia se tin pe picioare dar asta nu pare sa aiba nici o importanta. Societatile de brokeraj asteapta cu nerabdare perechi proaspete de Pacala si Tandala. Pietele uita repede de vremea proasta, ziaristii instaureaza sentimentul altui El Dorado. Avem din nou analistii si brokeri optimisti, investitorii simt lacomia cum le da iar aripi, malaxorul functioneaza. Bursele redistribuie banii, iluzia unora ca pot controla jocul duce magia mai departe. "Bursa e un mod de viata" se citeste iar prin presa de specialitate. "Iesi cat mai poti" sfatuiesc cei vindecati de boala pe cei dispusi sa-i asculte dar lupii tineri nu pot gandi atat de retrograd.
Care e morala povestii de azi copii? Daca n-ati realizat despre ce e vorba la bursa, cereti data viitoare brokerilor sa va dea niste jetoane "ca sa simtiti mai bine piata" intr-un demo. Daca ar fi atat de simplu sa castigi la bursa in urma analizelor fundamentale si tehnice, brokerii si-ar lasa balta afacerea si ar face bani din fata calculatoarelor. Ii credeti masochisti,credeti ca aleg de buna voie sa se scoale dimineata ca sa mearga la job in loc sa se limiteze la analize si tranzactii pe cont propriu? ILUZIA CASINOULUI STIINTIFIC e cea mai mare pacaleala cu care va adoarme bursa. Sunt convins ca ati vazut carti despre numerele care au iesit cel mai des la loto,despre schemele recomandate celor absorbiti de bilele de la 6/49. Le-ati luat in ras, le considerati puerile dar tomurile scrise de investitori legendari vi se par serioase doar pentru ca nu intelegeti cu ce se mananca bursa. Principiul de functionare e insa acelasi, singura deosebire este ca banii fraierilor se redistribuie integral in cazul bursei si doar partial la loto (statul isi taie propria felie) sau la cazino (unde patronul incaseaza grosul).
Tandala bate intr-o zi la usa lui Pacala. Cioc-cioc! "ia-mi si mie draga niste SIF-uri, niste PRSN, ia un Azomures ca astia ne scot din foame, pune si la SNP ca petrolul se termina curand, daca mai ramane maruntis ia niste Rasdace cu terenuri bune ca azi-maine isi revin imobiliarele. Si Biofarm, neaparat Biofarm,vezi ce de boli mai apar si mai nou se vinde ca painea calda orice placebo inofensiv". Dupa care se opreste transpirat si da un pas inapoi. "Esti sigur ca e bine ce fac mai Pacala, sau sa stau mai degraba pe depozite si sa uit de griji? Tu dormi bine noaptea"?
Pacala il priveste superior. A vazut multi ca el la viata lui. Stie ca Tandala nu vrea sa castige pentru ceva anume niste bani,ci mai mult ca sa se pretinda "cool", sa simta ceva adrenalina si sa priveasca superior prin vecini "stiti, eu am castigat la bursa, nu e mare lucru, trebuie doar sa urmaresti atent graficele,profiturile, dividendele, e oricum mult de povestit". Pacala ii arata pe grafic ce moment bun de cumparare este chiar acum, tocmai s-a spart MM200, rezistentele sunt facute harcea-parcea, numai cine e fraier n-ar intra la bursa acum. Tandala zice da-da, nu intelege mare lucru dar din tonul lui Pacala deduce ca e rost de ceva bani facuti usor.
Si trec ceva saptamani, Tandala ia actiunile si uita de ele, Pacala are alti Tandala de care sa se ocupe, meseria lui e sa fie sigur pe el si aparent documentat in timpul programului si sa se simta bine dupa. Graficele incep sa se schimbe pe nesimtite. "E vorba de un trend temporar zice Pacala, se marcheaza doar profiturile,stati linistiti la locurile voastre". Economia scartaie tot mai tare, chiar si analistii cei mai inregimentati o recunosc, ziaristii corporatisti incep sa puna accente critice, estimarile sunt proaste. Pietele isi revin apoi brusc "vedeti, v-am spus eu zice Pacala" dar scaderea se reia la fel de repede. "Din punct de vedere fundamental actiunile sunt ieftine, cine cumpara acum va face multi bani anii ce vin" se mai aude timid printre brokerii invitati la un fursec la TV.
Tandala a aflat la randul sau ca ceva scartaie la bursa dar a mers pe mana lui Pacala. Brusc,schimba insa perioada de amnezie cu una de implicare maxima. Acum il suna zilnic pe Pacala: "cat or sa mai scada? Cine manipuleaza piata"? Pacala nu mai e la fel de sigur pe el, de fapt se gandeste sa inceapa o afacere personala undeva prin vanzari, prea il bat la cap toti panicosii. In definitiv asa e bursa, uneori pierzi alteori castigi, uneori ai noroc, alteori nu. In final Tandala vinde tot, in mare pierdere, si nu mai vrea sa auda de bursa. Pacala la randul lui iese din business, vrea ceva mai stabil si mai usor de controlat, in definitiv cine a vazut in Romania broker batran?
Bursele isi revin in forta, ca dupa orice minim. Acum se vede ca cei care au bani SUNT cu adevarat analiza tehnica, ei n-au nevoie de grafice, ei pot genera prin forta banilor aruncati in piata ce fel de alura vor pe grafice. Pietele sunt din nou in zodia taurului, economiile abia se tin pe picioare dar asta nu pare sa aiba nici o importanta. Societatile de brokeraj asteapta cu nerabdare perechi proaspete de Pacala si Tandala. Pietele uita repede de vremea proasta, ziaristii instaureaza sentimentul altui El Dorado. Avem din nou analistii si brokeri optimisti, investitorii simt lacomia cum le da iar aripi, malaxorul functioneaza. Bursele redistribuie banii, iluzia unora ca pot controla jocul duce magia mai departe. "Bursa e un mod de viata" se citeste iar prin presa de specialitate. "Iesi cat mai poti" sfatuiesc cei vindecati de boala pe cei dispusi sa-i asculte dar lupii tineri nu pot gandi atat de retrograd.
Care e morala povestii de azi copii? Daca n-ati realizat despre ce e vorba la bursa, cereti data viitoare brokerilor sa va dea niste jetoane "ca sa simtiti mai bine piata" intr-un demo. Daca ar fi atat de simplu sa castigi la bursa in urma analizelor fundamentale si tehnice, brokerii si-ar lasa balta afacerea si ar face bani din fata calculatoarelor. Ii credeti masochisti,credeti ca aleg de buna voie sa se scoale dimineata ca sa mearga la job in loc sa se limiteze la analize si tranzactii pe cont propriu? ILUZIA CASINOULUI STIINTIFIC e cea mai mare pacaleala cu care va adoarme bursa. Sunt convins ca ati vazut carti despre numerele care au iesit cel mai des la loto,despre schemele recomandate celor absorbiti de bilele de la 6/49. Le-ati luat in ras, le considerati puerile dar tomurile scrise de investitori legendari vi se par serioase doar pentru ca nu intelegeti cu ce se mananca bursa. Principiul de functionare e insa acelasi, singura deosebire este ca banii fraierilor se redistribuie integral in cazul bursei si doar partial la loto (statul isi taie propria felie) sau la cazino (unde patronul incaseaza grosul).
Petrica si Lupul valutist
In povestea "clasica" personajul principal avea drept hobby speriatul posesorilor de oi (nu pe cei cu valente microbistice, precum titanul din Pipera). Petrica de care vom vorbi azi face exact invers: striga cat il tin plamanii ca lupul a luat viza de flotant in alta padure, ba ca a fost amendat de protectia consumatorilor,ba ca a devenit covor in casa padurarului. Ideea este ca Petrica al nostru vrea sa linisteasca cu orice pret posesorii de oi, vopsind mai roz decat e cazul gardul realitatii, facand deci exact pe dos decat tizul sau din poveste,dar cu acelasi efect (nimeni nu il mai crede cand se hotaraste in final sa vorbeasca serios).
Si acum povestea noastra. Petrica era un ciobanas care se specializase in inmultitul oilor. De cand era el in fruntea stanii, oamenii din sat chiar pierdusera sirul. De exemplu, la inceputul anilor 90,aveau doar cateva oi, vai de mama lor. Dupa care, Petrica si-a manifestat abilitatile, in urma numeroaselor MBA-uri de specializare in materie pe care le frecventase la case mai mari. Si au inceput sa apara oi pe banda rulanta astfel incat masa ovina crestea intr-o zi cat in 7 ani inainte. Cine isi pastrase oile acasa, fara sa le paseze ciobanasului Petrica, avea de ce sa fie suparat: ramasese cu oile lui in vreme ce oile stanii se inmultisera peste poate astfel incat ale sale isi pierdusera valoarea. Este la fel de adevarat ca ispravile ciobanasului Petrica facusera sa scada repede valoarea behaitoarelor locale in dauna unor oi mai putin numeroase de afara, multa lume preferand, in mod ciudat, niste oi de culoare verde, cu miros specific,importate din America. In cei aproape 10 ani cat Petrica se ocupase personal cu tipar...pardon, cu inmultitul oilor, nimeni nu mai putea sa le numere fara sa adoarma extenuat inainte sa ajunga macar la jumatate, drept pentru care a fost necesara tunderea unor zerouri din balana lor (in limbaj tehnic, procesul se numeste daracit sau,ca regionalism, denominat).
Moment publicitar: Pentru anul viitor imi propun sa scot maximul din cotatiile leului fata de alte valute. Am spus maxim! (cu cartela BNRfone poti vorbi ieftin cu cat mai multi prieteni din zona euro)
In ciuda acestor lucruri, oamenii au uitat repede ce efect avusese asupra lor "alchimia" ciobanasului Petrica, ba chiar il considerau un fel de binefacator al satului avand in vedere longevitatea lui in fruntea stanii. In ultima vreme insa, lucrurile nu prea mergeau bine pentru Petrica. Nu mai veneau tarani de pe alte meleaguri sa cumpere oile sale, acestea fiind mai rapanoase decat prin alte parti, efect al furajului de slaba calitate pe care il gaseau in imprejurimi. Satul din care proveneau oile avea in plus prea multi caini la paza care taiau frecvent...frunza la caini neputand fi dati afara din motiv de pile si prea putini magari care sa traga pentru binele comun iar incasarile scazusera mult sub cheltuieli; in consecinta se astepta de la stana minuni pentru a iesi din criza. Petrica nu dorea sa recunoasca ca urma o scadere acelerata a valorii oilor sale, ba s-a obtinut chiar un imprumut de furajare in echivalentul unor oi verzi mai vanjoase, imprumut care sa le mentina pretul oilor autohtone cat de cat pe linia de plutire, credit ce urma sa fie restituit de urmasii-urmasilor satenilor, in timp (sau nu).
Ciobanasul nostru isi imbraca deci tot mai des suba de vreme rea, lua din cui toiagul cel lung ( cu care altoia lupii speculatori ce incercau sa schimbe avantajos oile sale pe oi mai mari din vecinatate) si iesea in fata oamenilor sa-i linisteasca. "Stati linisiti, pe noi o sa ne ocoleasca epidemia care ravaseste stanele dezvoltate. Nu va temeti, stana noastra o sa ramana pe profit. Stana noastra duduie, pariati pe oile noastre". Numai ca afacerile au scazut ca efect al blocarii furajelor la nivel mondial, iar oile lui Petica au valorat si mai putin pe pietele din jur. De teama, Petrica folosea in ultima vreme din cand in cand niste oi verzi din imprumutul extern, pe care le vindea nemilos ca sa ridice valoarea oilor sale. Cum de fiecare data cand Petrica se dovedea mai optimist afacerile stanii mergeau mai prost iar oilea lor erau tot mai costelive,oamenii din sat au inceput sa schimbe tot mai des oile locale pe altele mai sanatoase de pe alte meleaguri (evident mai putine), ba incepusera sa urmeze oile straine in trashumanta lor spre locurile unde lucrurile erau mai asezate, ulitele din sate mai largi, carutele nu faceau ambuteiaje, oamenii mai amabili,etc. Uneori mai trimiteau si rudelor ramase acasa cateva oi din cele straine, echilibrand astfel deficitul ovin si usurand viata celor ramase sa pasca iarba inconstient de verde de acasa.
Cum lucrurile mergeau tot mai prost la sat, putini se mai uitau in gura lui Petrica, desi acesta isi facea treaba in mod normal, povestind ca dracul nu e atat de negru, lupul atat de rau, ca stana are imense posibilitati in ciuda modestelor realizari. In final, finantele stanii au ajuns la fundul traistei, proprietarii oilor s-au schimbat iar decizia a ajuns sa apartina proprietarilor de oi din strainatate,care adusesera alte reguli de pasunat si tuns si impusesera chiar si oamenilor din sat alta optica. Abia acum Petrica avea motive sa fie ceva mai increzator si le spunea asta si oamenilor mirandu-se de ce nu se sare prea sus de bucurie de pe fundul gropii. In jurul sau se auzea tot mai rar cate un "BEEE" timid de aprobare, urmat repede de un "BOOO" apasat. Dupa supradozele din trecut, optimismul sau devenise pe nesimtite imposibil de digerat.
Sigur, uitasem morala. Nu va mai uitati in gura sefului Bancii Centrale. Ca si Presedintele sau Primul Ministru, Guvernatorul se crede un instrument de euforizare a maselor si de evanghelizare intru religia consumului. Optimismul e manuit aici ca un ciomag, lumea trebuie sa creada permanent ca viitorul e roz pentru a cheltui mai mult decat isi permite iar pe varful bulelor speculative apar si victimele. Din pacate, aceste personaje oficioase uita repede ca sunt oameni care isi construiesc scenarii de viata dupa cum li se spune pe la televizor ca urmeaza sa bata vantul in economie. In plus,chiar nu mai conteaza cati bani ai in buzunar cand tiparul e iubit de Banca Centrala. Inflatia te obliga sa consumi de teama ca banii isi pierd valoarea, te sileste sa fugi cu bani in banca pentru a te apara cu dobanda depozitului de multiplicarea masei monetare, inflatia ajuta producatorii sa isi mascheze ineficienta.In afara de consummator,mai toata lumea iubeste inflatia.
Si acum povestea noastra. Petrica era un ciobanas care se specializase in inmultitul oilor. De cand era el in fruntea stanii, oamenii din sat chiar pierdusera sirul. De exemplu, la inceputul anilor 90,aveau doar cateva oi, vai de mama lor. Dupa care, Petrica si-a manifestat abilitatile, in urma numeroaselor MBA-uri de specializare in materie pe care le frecventase la case mai mari. Si au inceput sa apara oi pe banda rulanta astfel incat masa ovina crestea intr-o zi cat in 7 ani inainte. Cine isi pastrase oile acasa, fara sa le paseze ciobanasului Petrica, avea de ce sa fie suparat: ramasese cu oile lui in vreme ce oile stanii se inmultisera peste poate astfel incat ale sale isi pierdusera valoarea. Este la fel de adevarat ca ispravile ciobanasului Petrica facusera sa scada repede valoarea behaitoarelor locale in dauna unor oi mai putin numeroase de afara, multa lume preferand, in mod ciudat, niste oi de culoare verde, cu miros specific,importate din America. In cei aproape 10 ani cat Petrica se ocupase personal cu tipar...pardon, cu inmultitul oilor, nimeni nu mai putea sa le numere fara sa adoarma extenuat inainte sa ajunga macar la jumatate, drept pentru care a fost necesara tunderea unor zerouri din balana lor (in limbaj tehnic, procesul se numeste daracit sau,ca regionalism, denominat).
Moment publicitar: Pentru anul viitor imi propun sa scot maximul din cotatiile leului fata de alte valute. Am spus maxim! (cu cartela BNRfone poti vorbi ieftin cu cat mai multi prieteni din zona euro)
In ciuda acestor lucruri, oamenii au uitat repede ce efect avusese asupra lor "alchimia" ciobanasului Petrica, ba chiar il considerau un fel de binefacator al satului avand in vedere longevitatea lui in fruntea stanii. In ultima vreme insa, lucrurile nu prea mergeau bine pentru Petrica. Nu mai veneau tarani de pe alte meleaguri sa cumpere oile sale, acestea fiind mai rapanoase decat prin alte parti, efect al furajului de slaba calitate pe care il gaseau in imprejurimi. Satul din care proveneau oile avea in plus prea multi caini la paza care taiau frecvent...frunza la caini neputand fi dati afara din motiv de pile si prea putini magari care sa traga pentru binele comun iar incasarile scazusera mult sub cheltuieli; in consecinta se astepta de la stana minuni pentru a iesi din criza. Petrica nu dorea sa recunoasca ca urma o scadere acelerata a valorii oilor sale, ba s-a obtinut chiar un imprumut de furajare in echivalentul unor oi verzi mai vanjoase, imprumut care sa le mentina pretul oilor autohtone cat de cat pe linia de plutire, credit ce urma sa fie restituit de urmasii-urmasilor satenilor, in timp (sau nu).
Ciobanasul nostru isi imbraca deci tot mai des suba de vreme rea, lua din cui toiagul cel lung ( cu care altoia lupii speculatori ce incercau sa schimbe avantajos oile sale pe oi mai mari din vecinatate) si iesea in fata oamenilor sa-i linisteasca. "Stati linisiti, pe noi o sa ne ocoleasca epidemia care ravaseste stanele dezvoltate. Nu va temeti, stana noastra o sa ramana pe profit. Stana noastra duduie, pariati pe oile noastre". Numai ca afacerile au scazut ca efect al blocarii furajelor la nivel mondial, iar oile lui Petica au valorat si mai putin pe pietele din jur. De teama, Petrica folosea in ultima vreme din cand in cand niste oi verzi din imprumutul extern, pe care le vindea nemilos ca sa ridice valoarea oilor sale. Cum de fiecare data cand Petrica se dovedea mai optimist afacerile stanii mergeau mai prost iar oilea lor erau tot mai costelive,oamenii din sat au inceput sa schimbe tot mai des oile locale pe altele mai sanatoase de pe alte meleaguri (evident mai putine), ba incepusera sa urmeze oile straine in trashumanta lor spre locurile unde lucrurile erau mai asezate, ulitele din sate mai largi, carutele nu faceau ambuteiaje, oamenii mai amabili,etc. Uneori mai trimiteau si rudelor ramase acasa cateva oi din cele straine, echilibrand astfel deficitul ovin si usurand viata celor ramase sa pasca iarba inconstient de verde de acasa.
Cum lucrurile mergeau tot mai prost la sat, putini se mai uitau in gura lui Petrica, desi acesta isi facea treaba in mod normal, povestind ca dracul nu e atat de negru, lupul atat de rau, ca stana are imense posibilitati in ciuda modestelor realizari. In final, finantele stanii au ajuns la fundul traistei, proprietarii oilor s-au schimbat iar decizia a ajuns sa apartina proprietarilor de oi din strainatate,care adusesera alte reguli de pasunat si tuns si impusesera chiar si oamenilor din sat alta optica. Abia acum Petrica avea motive sa fie ceva mai increzator si le spunea asta si oamenilor mirandu-se de ce nu se sare prea sus de bucurie de pe fundul gropii. In jurul sau se auzea tot mai rar cate un "BEEE" timid de aprobare, urmat repede de un "BOOO" apasat. Dupa supradozele din trecut, optimismul sau devenise pe nesimtite imposibil de digerat.
Sigur, uitasem morala. Nu va mai uitati in gura sefului Bancii Centrale. Ca si Presedintele sau Primul Ministru, Guvernatorul se crede un instrument de euforizare a maselor si de evanghelizare intru religia consumului. Optimismul e manuit aici ca un ciomag, lumea trebuie sa creada permanent ca viitorul e roz pentru a cheltui mai mult decat isi permite iar pe varful bulelor speculative apar si victimele. Din pacate, aceste personaje oficioase uita repede ca sunt oameni care isi construiesc scenarii de viata dupa cum li se spune pe la televizor ca urmeaza sa bata vantul in economie. In plus,chiar nu mai conteaza cati bani ai in buzunar cand tiparul e iubit de Banca Centrala. Inflatia te obliga sa consumi de teama ca banii isi pierd valoarea, te sileste sa fugi cu bani in banca pentru a te apara cu dobanda depozitului de multiplicarea masei monetare, inflatia ajuta producatorii sa isi mascheze ineficienta.In afara de consummator,mai toata lumea iubeste inflatia.
Praslea cel Voinic si ratele de aur
Ei dragii Mosului, stiu ca ati avut o vacanta scurta (intotdeauna e prea scurta) si ca ati prefera sa stati la gura sobei fara sa faceti nimic decat sa mergeti la serviciu si sa va prefaceti ca faceti ceva. Dar, daca tot trebuie sa comiteti in curand niscaiva genuflexiuni intelectuale impotriva spalarii pe creier pe care ati suportat-o in fata televizoarelor (desi va promiteti mereu ca la anul va fi altfel), sa va spuna Mosul o poveste cu rate, scadente, dobanzi si alte jivine care ne populeaza zilele (si tot mai des noptile) din care s-ar putea sa retineti cate ceva, chiar daca n-am gasit sanii Nicoletei Luciu ca sa o ilustram. Si, cum Mosul va simte nitel plictisiti, luati de colea o concluzie intermediara pe care s-o rumegati o vreme: rareori ratele la un credit ipotecar vor fi mai mici decat chiria din piata libera, din simplul motiv ca banca va vinde la pachet si iluzia proprietatii (de care sa va bucurati pana va executa silit), alaturi bineinteles de dobanzi si comisioane grase.
Si acum faptele. Peste noua mari si tari, pe unde gasise Al Gore primele semne de incalzire globala dand apoi fuga cu ele la Discovery sa sperie tot norodul, doar-doar o plati o taxa de ecologizare suplimentara, ei bine acolo era Imparatia lui Verde-Imparat. Si n-avea decat un singur fiu s-o mosteneasca, pe Praslea cel Voinic, care implinise pe nesimtite 30 de ani tot alergand dupa fuste, jocuri de societate si noroc. Ca, orice s-ar spune, era mai comod sa iei totul de-a gata la mama acasa, decat sa mimezi responsabilitea in gospodaria ta. Numai ca ultima Ileana Cosanzeana din lunga lista ce-o bifase mezinul imparatului a stiut sa-si puna desuurile in prag "Praslea, te rog frumos, ori la castelul nostru, ori abstinenta totala, bine draga?".
Acum, ce era sa faca Praslea? E plina istoria speciei de astfel de renuntari: s-a incordat, a protestat voiniceste dar a facut in final cum a zis femeia lui, ca era si atunci de bon ton sa fii feminist si familist. Si au plecat cei doi insuratei la castelul lor, pentru care urmau sa plateasca bir 30 de ani Aurarului care ii imprumutase la randul sau din galbenii primiti spre buna pastrare de la niste targoveti mai slabi de inger. Si de bucurie cei doi n-au mai bagat de seama ca galbenii le erau mai usori si cu diametre ceva mai mici decat in mod normal, ca functiona si atunci un fel de sistem al rezervelor fractionare. Si si-au luat tinerii palatul lor in primire, mandru nevoie mare, lipit de alte palate dintr-un ansamblu, de care s-au bucurat hat, vreo trei luni de zile batute pe muchie, pana le-a intrat in rutina simtul proprietatii si au devenit mai suparatoare zgomomotele de la maruntitul cepei cu palosul sau urletele copiilor prin vecini. Si cand le era lumea mai draga s-a intamplat ceva neprevazut, asa cum mereu se intampla.
Praslea cel Voinic a cazut brusc pe ganduri si s-a apucat sa calculeze ceva (ce, va gandeati ca venise Criza financiara? In lumea povestilor??). "Deci eu, Praslea, am 30 de ani. Tatutu, Verde-Imparat are 60 iar bunelu, Rosu-Imparat, are 90. Iar eu Praslea, tocmai m-am dat rob Aurarului pentru 30 de ani. Pai, in 30 de ani eu mostenesc oricum 1 sau chiar 2 castele, ca sa nu mai pun la socoteala castelele care pot veni din partea Ilenei Cosanzene, ca nu e nici ea o sarantoaca". Ca uitai sa va zic, in Imparatia lui Verde Imparat, diferenta numerica intre generatii crescuse de la o vreme tare mult, si erau mult mai multi batrani si targoveti intre 2 varste decat tineri precum Praslea, asa ca voinicul nostru nu-si facea probleme ca va imparti mostenirile. "Am fost un dobitoc" se gandi mai apoi Praslea cugetand mai departe la birul Aurarului. "Deci eu platesc pe an bir cat ar fi fost chiria pe piata libera a castelelor, cel mai adesea mai mult, dar voi primi la un moment dat niste mosteniri, si am ales sa iau bani cu imprumut in conditiile astea?" Tare s-a mai maniat atunci Praslea, a fluierat (oarecum a paguba) si a chemat 3 prieteni (Fat-Frumos, Zana Zanelor-in nici un caz Zanul de la Banca Transilvania pe care nu putea sa-l sufere-si Batman) care i-au imprumutat iute banii pe care sa-i dea indarat Aurarului, ca in lumea povestilor se poate. Si a stat Praslea cel Voinic in chirie o vreme, fericind un targovet cinstit cu banii lui, fara sa mai puna umarul la sistemul de inrobire pus la cale de Aurari. Si nici n-a vrut macar sa auda de programul "Primul Castel" pus la cale in Imparatia lui Portocaliu Imparat ce se intindea chiar vis-a vis de domeniile lui Verde-Imparat. Si am incalecat repede pe-o sa, pana nu va pierd complet pe drum. Buun. Ce invatam acum copii din povestea asta?
1. Rata la credit e de regula la nivelul chiriei lunare sau chiar peste aceasta pentru ca bancile vand la pachet si iluzia proprietatii. In momentul in care se intra intr-o perioada inflationista, cum ne pregatim acum, ratele la banca cresc (cresc si dobanzile), in timp ce chiriile scad (lumea cheltuie mai multi bani pe alimente si lucruri de stricta necesitate si are mai putini pentru chirii).
2. Diferenta numerica intre generatia decreteilor si cei care vin din urma e foarte consistenta (200.000-300.000/an) asa ca pana la scadenta unui credit ipotecar luat in aceste zile (25-30 ani) veti mosteni sigur ceva, de la parinti sau bunici. E mai convenabil sa stati in chirie pana atunci, mai ales ca vine inflatia si veti fi in pericolul unei executari silite la un moment dat. Chiar daca nu sunteti din Bucuresti, veti putea valorifica proprietatile din provincie pentru a reduce povara achizitiei unui imobil in Capitala (asta daca vreti neaparat sa va blestemati restul zilelor in trafic).
Si acum faptele. Peste noua mari si tari, pe unde gasise Al Gore primele semne de incalzire globala dand apoi fuga cu ele la Discovery sa sperie tot norodul, doar-doar o plati o taxa de ecologizare suplimentara, ei bine acolo era Imparatia lui Verde-Imparat. Si n-avea decat un singur fiu s-o mosteneasca, pe Praslea cel Voinic, care implinise pe nesimtite 30 de ani tot alergand dupa fuste, jocuri de societate si noroc. Ca, orice s-ar spune, era mai comod sa iei totul de-a gata la mama acasa, decat sa mimezi responsabilitea in gospodaria ta. Numai ca ultima Ileana Cosanzeana din lunga lista ce-o bifase mezinul imparatului a stiut sa-si puna desuurile in prag "Praslea, te rog frumos, ori la castelul nostru, ori abstinenta totala, bine draga?".
Acum, ce era sa faca Praslea? E plina istoria speciei de astfel de renuntari: s-a incordat, a protestat voiniceste dar a facut in final cum a zis femeia lui, ca era si atunci de bon ton sa fii feminist si familist. Si au plecat cei doi insuratei la castelul lor, pentru care urmau sa plateasca bir 30 de ani Aurarului care ii imprumutase la randul sau din galbenii primiti spre buna pastrare de la niste targoveti mai slabi de inger. Si de bucurie cei doi n-au mai bagat de seama ca galbenii le erau mai usori si cu diametre ceva mai mici decat in mod normal, ca functiona si atunci un fel de sistem al rezervelor fractionare. Si si-au luat tinerii palatul lor in primire, mandru nevoie mare, lipit de alte palate dintr-un ansamblu, de care s-au bucurat hat, vreo trei luni de zile batute pe muchie, pana le-a intrat in rutina simtul proprietatii si au devenit mai suparatoare zgomomotele de la maruntitul cepei cu palosul sau urletele copiilor prin vecini. Si cand le era lumea mai draga s-a intamplat ceva neprevazut, asa cum mereu se intampla.
Praslea cel Voinic a cazut brusc pe ganduri si s-a apucat sa calculeze ceva (ce, va gandeati ca venise Criza financiara? In lumea povestilor??). "Deci eu, Praslea, am 30 de ani. Tatutu, Verde-Imparat are 60 iar bunelu, Rosu-Imparat, are 90. Iar eu Praslea, tocmai m-am dat rob Aurarului pentru 30 de ani. Pai, in 30 de ani eu mostenesc oricum 1 sau chiar 2 castele, ca sa nu mai pun la socoteala castelele care pot veni din partea Ilenei Cosanzene, ca nu e nici ea o sarantoaca". Ca uitai sa va zic, in Imparatia lui Verde Imparat, diferenta numerica intre generatii crescuse de la o vreme tare mult, si erau mult mai multi batrani si targoveti intre 2 varste decat tineri precum Praslea, asa ca voinicul nostru nu-si facea probleme ca va imparti mostenirile. "Am fost un dobitoc" se gandi mai apoi Praslea cugetand mai departe la birul Aurarului. "Deci eu platesc pe an bir cat ar fi fost chiria pe piata libera a castelelor, cel mai adesea mai mult, dar voi primi la un moment dat niste mosteniri, si am ales sa iau bani cu imprumut in conditiile astea?" Tare s-a mai maniat atunci Praslea, a fluierat (oarecum a paguba) si a chemat 3 prieteni (Fat-Frumos, Zana Zanelor-in nici un caz Zanul de la Banca Transilvania pe care nu putea sa-l sufere-si Batman) care i-au imprumutat iute banii pe care sa-i dea indarat Aurarului, ca in lumea povestilor se poate. Si a stat Praslea cel Voinic in chirie o vreme, fericind un targovet cinstit cu banii lui, fara sa mai puna umarul la sistemul de inrobire pus la cale de Aurari. Si nici n-a vrut macar sa auda de programul "Primul Castel" pus la cale in Imparatia lui Portocaliu Imparat ce se intindea chiar vis-a vis de domeniile lui Verde-Imparat. Si am incalecat repede pe-o sa, pana nu va pierd complet pe drum. Buun. Ce invatam acum copii din povestea asta?
1. Rata la credit e de regula la nivelul chiriei lunare sau chiar peste aceasta pentru ca bancile vand la pachet si iluzia proprietatii. In momentul in care se intra intr-o perioada inflationista, cum ne pregatim acum, ratele la banca cresc (cresc si dobanzile), in timp ce chiriile scad (lumea cheltuie mai multi bani pe alimente si lucruri de stricta necesitate si are mai putini pentru chirii).
2. Diferenta numerica intre generatia decreteilor si cei care vin din urma e foarte consistenta (200.000-300.000/an) asa ca pana la scadenta unui credit ipotecar luat in aceste zile (25-30 ani) veti mosteni sigur ceva, de la parinti sau bunici. E mai convenabil sa stati in chirie pana atunci, mai ales ca vine inflatia si veti fi in pericolul unei executari silite la un moment dat. Chiar daca nu sunteti din Bucuresti, veti putea valorifica proprietatile din provincie pentru a reduce povara achizitiei unui imobil in Capitala (asta daca vreti neaparat sa va blestemati restul zilelor in trafic).
Cei trei purcelusi imobiliari
Cine n-a auzit de cei trei purcelusi-arhitecti si constructructori care experimentau solutia ideala anti-lup? In povestea noastra de azi doi dintre purcelusi vor sa construiasca la fel de repede multe casute, dar nu ca sa se apere de lup ci ca sa le arate in final lupul celor care vor cumpara de la ei. Dar asta nu inseamna ca nu dau si ei ochii cu individul cu par sur. Avem in plus purcelusul analist, ante-mergatorul cu toba, care construieste cu aer profesionist scenarii de crestere anuale cu doua cifre, pe motiv ca cererea e mare, oferta mica si lumea rea. Si acum, muzica!
Purcelusul numarul 1 e cel mai vechi in piata. S-a specialiat pe vilute ingramadite, facute uneori si din lemn, un fel de blocuri pe orizontala prin zona de nord a orasului, cautata pentru ulitele inguste si intime, lipsa de utilitati care incurajeaza inventivitatea si traficul infernal care apropie oamenii in drumul spre casa. Purcelusul nostru isi iubeste atat de tare clientii astfel incat ii leaga prin contracte draconice de administrare a ansamblurilor pentru a-i avea, ca orice parinte protector, cat mai mult prin preajma (cu banii pregatiti).
Purcelusul nu este insa egoist, dovada ca lasa pe oricine sa intre in afacerea lui, cu conditia sa-I cumpere actiunile listate la bursa si sa nu-l deranjeze ca nu se dau mai deloc dividende. Cand ii era lumea mai draga purcelusului nostru, Lupul vine si le sufla clientilor creditele pregatite pentru doua generatii,le sufla slujbele celor care incercau sa plateasca cu mai mult cash casutele, si ii sufla in nas Purcelusului numarul 1 marjele de profit cu doua cifre. Ghinion. Pe varful crizei, toata afacerea purcelusului ajunge sa valoreze cat sediul social al cocinei sale de afaceri, luata la valoarea de inventar (minus termopanele). Norocul lui este ca si Lupul a luat o pauza de respiratie in 2009.
Purcelusul numarul doi sufera de o senzatie ciudata de dedublare astfel incat da senzatia ca ar avea un frate geaman.Altfel, baiat bun, s-a gandit sa ofere clientilor sai un fel de Taj Mahal-uri intime,cu mii de unitati locative, asezate cumva in camp, pentru a se bucura toata lumea de aerul curat. El nu vrea sa aiba de a face cu bursa sau fiscalitatea asa ca face toate casutele sale din beton direct pe persoana, pardon, mamifer fizic. Pe acesta Lupul il ia prin surprindere si ii matura toate comparatiile avantajoase cu care incerca sa isi castige clientii. Iar apartamentele sale nu mai par acum deloc ieftine, cat timp pretul cotetelor vechi din oras s-a prabusit. In disperare de cauza cei doi purcelusi cer si obtin un program minune "Prima si ultima casa" prin care spera sa-si mai dreaga cumva cifra de afaceri si sa evite Ignatul propriu.
Purcelusul numarul trei este ruda intelectuala. El mananca la troacele primilor doi purcelusi pe furis (desi declara oricui vrea sa-l asculte ca isi castiga laturile independent si echidistant) avand o mica afacere de intermediere a vanzarii casutelor construite de acestia. Lupul ii matura si lui cotetele firave de hartie botezate analize si studii de piata, dar Purcelusul nostru iese cel mai bine de aici pentru ca, slava Domnului, fraieri se gasesc inca pe toate drumurile,trebuie doar recastigati. El se apara in continuare de gurile rele pretinzand ca piata a fost proasta si nu asteptarile lui exagerate si ca, in viitorul incert, preturile ar putea fi iarasi ce-au fost, ba chair mai mult decat atat. Ultima parte o grohaie timid "sigur,e doar opinia mea" si isi arata obrajorii, imbujorati in mod natural.
Exista si o morala aici? Nu, nu in piata imobiliara, dar in povestea noastra? In primul rand "Nu lasa ideea de casa sa se trasforme in cosciugul tau zilnic cand platesti pentru ea". Apoi, mare grija la clauzele porcesti din contractele cu dezvoltatorii. In sfarsit, vilute "Pipereze" cu pretentii de castele vieneze se vor mai vinde "cand o zbura porcul" prin zona de nord a Bucurestiului. Si nu in ultimul rand, o mica filozofie in ceea ce priveste cotetele de beton suprapuse. Vi se pare normal ca pretul unui apartament ceausist sa nu depaseasca pretul de constructie pe mp "la gata", discountul de vechime si uzura morala fiind echivalat cu pretul terenului aferent apartamentului respectiv? Plus o mica prima de locatie unde e cazul? Mie da. Cat ar costa in aceasta ipoteza un apartament de 2 camere de 50 mp in Berceni de pilda? Pai, ar fi cam la jumatate de pret fata de sumele solicitate in prezent. Ei, si dupa 4 povesti consecutive, incalecam pe-o sa, luam o pauza pentru refacerea fortelor si revenim de luni in realitatea imediata. Hai, pa!
PS: M-am intalnit azi cu Honorius Prigoana la metro. Eu in tren,el pe peron,pe un afis electoral. Zambea ca in reclamele la Colgate, cu un aer inteligent de parca ingerase timp de generatii fluorul din respectiva pasta de dinti. Mi-am trasat deci o linie punctata in dreptul incheieturii mainii. Dupa broastele pe care le-am inghitit vazand-o pe Nicushoara EBA Basescu aleasa in Parlamentul European si pe Honorius prospat catindat,daca la batranete va trebui sa votez in alegeri unde juniorul Maximus Prigoana sa fie candidat la randul sau, sa-mi vina macar mai usor sa-mi tai venele!
Purcelusul numarul 1 e cel mai vechi in piata. S-a specialiat pe vilute ingramadite, facute uneori si din lemn, un fel de blocuri pe orizontala prin zona de nord a orasului, cautata pentru ulitele inguste si intime, lipsa de utilitati care incurajeaza inventivitatea si traficul infernal care apropie oamenii in drumul spre casa. Purcelusul nostru isi iubeste atat de tare clientii astfel incat ii leaga prin contracte draconice de administrare a ansamblurilor pentru a-i avea, ca orice parinte protector, cat mai mult prin preajma (cu banii pregatiti).
Purcelusul nu este insa egoist, dovada ca lasa pe oricine sa intre in afacerea lui, cu conditia sa-I cumpere actiunile listate la bursa si sa nu-l deranjeze ca nu se dau mai deloc dividende. Cand ii era lumea mai draga purcelusului nostru, Lupul vine si le sufla clientilor creditele pregatite pentru doua generatii,le sufla slujbele celor care incercau sa plateasca cu mai mult cash casutele, si ii sufla in nas Purcelusului numarul 1 marjele de profit cu doua cifre. Ghinion. Pe varful crizei, toata afacerea purcelusului ajunge sa valoreze cat sediul social al cocinei sale de afaceri, luata la valoarea de inventar (minus termopanele). Norocul lui este ca si Lupul a luat o pauza de respiratie in 2009.
Purcelusul numarul doi sufera de o senzatie ciudata de dedublare astfel incat da senzatia ca ar avea un frate geaman.Altfel, baiat bun, s-a gandit sa ofere clientilor sai un fel de Taj Mahal-uri intime,cu mii de unitati locative, asezate cumva in camp, pentru a se bucura toata lumea de aerul curat. El nu vrea sa aiba de a face cu bursa sau fiscalitatea asa ca face toate casutele sale din beton direct pe persoana, pardon, mamifer fizic. Pe acesta Lupul il ia prin surprindere si ii matura toate comparatiile avantajoase cu care incerca sa isi castige clientii. Iar apartamentele sale nu mai par acum deloc ieftine, cat timp pretul cotetelor vechi din oras s-a prabusit. In disperare de cauza cei doi purcelusi cer si obtin un program minune "Prima si ultima casa" prin care spera sa-si mai dreaga cumva cifra de afaceri si sa evite Ignatul propriu.
Purcelusul numarul trei este ruda intelectuala. El mananca la troacele primilor doi purcelusi pe furis (desi declara oricui vrea sa-l asculte ca isi castiga laturile independent si echidistant) avand o mica afacere de intermediere a vanzarii casutelor construite de acestia. Lupul ii matura si lui cotetele firave de hartie botezate analize si studii de piata, dar Purcelusul nostru iese cel mai bine de aici pentru ca, slava Domnului, fraieri se gasesc inca pe toate drumurile,trebuie doar recastigati. El se apara in continuare de gurile rele pretinzand ca piata a fost proasta si nu asteptarile lui exagerate si ca, in viitorul incert, preturile ar putea fi iarasi ce-au fost, ba chair mai mult decat atat. Ultima parte o grohaie timid "sigur,e doar opinia mea" si isi arata obrajorii, imbujorati in mod natural.
Exista si o morala aici? Nu, nu in piata imobiliara, dar in povestea noastra? In primul rand "Nu lasa ideea de casa sa se trasforme in cosciugul tau zilnic cand platesti pentru ea". Apoi, mare grija la clauzele porcesti din contractele cu dezvoltatorii. In sfarsit, vilute "Pipereze" cu pretentii de castele vieneze se vor mai vinde "cand o zbura porcul" prin zona de nord a Bucurestiului. Si nu in ultimul rand, o mica filozofie in ceea ce priveste cotetele de beton suprapuse. Vi se pare normal ca pretul unui apartament ceausist sa nu depaseasca pretul de constructie pe mp "la gata", discountul de vechime si uzura morala fiind echivalat cu pretul terenului aferent apartamentului respectiv? Plus o mica prima de locatie unde e cazul? Mie da. Cat ar costa in aceasta ipoteza un apartament de 2 camere de 50 mp in Berceni de pilda? Pai, ar fi cam la jumatate de pret fata de sumele solicitate in prezent. Ei, si dupa 4 povesti consecutive, incalecam pe-o sa, luam o pauza pentru refacerea fortelor si revenim de luni in realitatea imediata. Hai, pa!
PS: M-am intalnit azi cu Honorius Prigoana la metro. Eu in tren,el pe peron,pe un afis electoral. Zambea ca in reclamele la Colgate, cu un aer inteligent de parca ingerase timp de generatii fluorul din respectiva pasta de dinti. Mi-am trasat deci o linie punctata in dreptul incheieturii mainii. Dupa broastele pe care le-am inghitit vazand-o pe Nicushoara EBA Basescu aleasa in Parlamentul European si pe Honorius prospat catindat,daca la batranete va trebui sa votez in alegeri unde juniorul Maximus Prigoana sa fie candidat la randul sau, sa-mi vina macar mai usor sa-mi tai venele!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
