Reglementarea sectorului financiar este împotriva… naturii umane

“Susținem ideea că orice proiect care privește societatea trebuie să fie compatibil cu natura umană pentru a aduce beneficii”. Nu este din declaratia de independenta  a Statelor Unite, este din consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, care incepe asa o analiza privind reglementarea din sistemul financiar-bancar ("Sfarsitul reglementarii si ultimul reglementator"-Hotnews, 9 aprilie). Care este mesajul (mea culpa pentru simplificare)?

1. Reglementarea sectorului financiar limiteaza liberatea de alegere si este deci impotriva naturii umane. („Forța care se naște din dorința omului de a fi respectat (Thymos-ul la care se referea Platon) modelează reglementarea astfel încât aceasta să asigure transparența în sectorul finaciar, contabilitatea corectă a avuției și minimizarea fraudei.Orice reglementare care nu asigură aceste cerințe sau care este în exces limitează libertatea de alegere și intră în conflict cu nevoia omului de a fi respectat. Pe termen lung, întărirea reglementării de tipul „comandă și control” care se realizează în prezent se va dovedi ineficientă”). Altfel spus, daca autoritatile vor ca prin reglemetarea sectorului financiar sa ajusteze cumva cererea la posibilitatile pe termen lung ale economiei, astfel incat bulele creditului, imobiliare sau bursiere sa se umfle mai rar si mai putin, atenteaza la libertatea de alegere a electoratului, limitand-o.

2. Pietele ar trebui sa se regleze singure in interiorul ciclului comportament rational-euforie-panica-comportament rational iar interventia autoritatilor pentru relglementare si control nu va elimina decat temporar riscurile supraincalzirii anumitor segmente din mediul financiar („Această suscesiune repetabilă între rațiune-euforie-panică-rațiune permite piețelor să se repare singure, nu pentru că o cer reglementatorii. În cel mai bun caz, reglementările cer piețelor să facă ajustări în direcții spre care piețele s-ar fi îndreptat oricum”).

3.Chiar si in contextul institurii reglementarilor, treptat vor apare presiuni tot mai mari (citeste lobby din partea sectorului financiar-bancar, „cointeresare” a decidentilor din politica) pentru eliminarea lor, presiuni ce vor avea, in final, castig de cauza. („controalele stricte nu pot împiedica apariția euforiei prin suprimarea libertății de alegere decât temporar, deorece îngrădirea libertății declanșează lupta pentru eliminarea controalelor. Această luptă a început la mijlocul anilor ’80 și a rezultat în dereglementarea care a urmat până la izbucnirea crizei în 2007”)

Ce putem spune aici? Bancherii se viseaza din cand in cand trimisii lui Dumnezeu pe pamant. Boss-ul de la Goldman Sachs a spus-o aproape textual acum vreo 2 ani. Domnul Croitoru este mai modest, se limiteaza la apararea naturii umane. Avem insa cateva obiectii de ridicat.

1.Daca reglementarea incalca dreptul la alegere, ce sa spunem de salvarea bancilor din bani publici care s-a practicat pe scara larga in lume? Oare contribuabilul a fost intrebat daca e dispus sa plateasca prin taxe si impozite pentru supravietuirea celor care au practicat pe scara larga hazardul moral? Poate vroia sa directioneze fonduri suplimentare spre educatie si sanatate nu spre banci sau plata imprumuturilor destinate salvarii sectorului bancar? Nu i-am incalcat liberatatea de alegere?

2.Pe linia asta, a menajarii..naturii umane si liberatatii de alegere, ar putea fi justificate o multime de chestii. Pornografia infantila de pilda sau consumul de droguri. De ce sa le interzicem daca exista cerere pentru asa ceva si dorinta de a le alege? Ce scapa din vedere domnul Croitoru este ca liberatea mea de alegere n-ar trebui sa afecteze viata celor de langa mine, cu alte cuvinte libertatea lor de alegere. N-ar avea nimeni nimic cu cei ce inghit halucinogene daca respectivii ar lenevi apoi zile intregi in pat razand de mama focului; riscul ca un astfel de om „liber” sa capete un comportament incontrolabil, punand in pericol viata si integritatea altora e insa evident. La fel in cazul bulei creditului. Daca cei care vor sa se imprumute cu pana la 70% din venituri, contractand ipotecare fara garantii nu m-ar afecta si pe mine, in momentele cand spargerea bulelor imobiliare si de creditare provoaca recesiune severa in economie, as fi dispus sa-i lasam sa moara pe mana lor. Or, cat timp programele de austeritate care au urma dupa dilatarea deficitelor bugetare in scopul salvarii bancilor ne afecteaza pe toti, poate n-ar trebui sa fim suparati daca bancilor li se reteaza din aripi cand vor sa ne inunde cu credite tocmai pe final de ciclu economic.

3.Daca doar pietele ar trebui sa regleze ciclul ratiune-euforie-panica-ratiune, de ce n-au fost lasate sa cada TOATE bancile cu probleme? Nu era o solutie in spiritul miscarii pietelor (vezi cotatiile bancilor in 2009)?. De ce li s-a permis sa acceseze bani publici, fonduri de la Fed, sa adopte noi reguli de raportare prin care sa-si evalueze decent mizeriile de sub pres? Argumentul „too big to fail” are ceva in comun cu natura umana? Cu ideea de echitate, de justitie sociala?. Ce ar spune Platon despre asta?

PS. „Experiența României confirmă că întărirea unor reglementări în condițiile liberalizării capitalului au rămas ineficiente (Isărescu 2009, pp. 346-360; Georgescu, 2011)” mai spune domnul Croitoru. Da, asa e, am avut o bula a creditului si in conditiile unor rezerve minime de 40% la valuta. Dar daca n-ar fi permis BNR ca, pe varful bulei, in 2007, raportul dintre rata si venituri ale debitorilor sa poata urca pana la 70% (de la 33-40% anterior) poate n-am fi avut atatea credite neperformante acum (cam 20% din total, peste 700.000 romani cu restante).Cati dintre cei care tremura sa nu fie aruncati in strada din casa pentru care nu mai pot plati rate ar mai apara liberatea de a alege un credit scump, cu clauze defavorabile si intr-o valuta care sa surclaseze in vremuri de criza leul?

De ce se-mpiedică mereu România?

Pe scurt: stăm grozav la capitolul individualism dar ne lipsește spiritul antreprenorial, mentalitatea asistențială e (prea) bine reprezentată în timp ce sentimentul comunității e costeliv. 

Au intrat în peisaj blocurile cu scări insalubre dar cu interioare ale apartamentelor cochete, mijloacele de transport în comun vandalizate, mizeria care se aruncă cu voioșie în stradă, etc. Proasta creștere poate fi explicația rapidă, dar la fel de bine ne putem gândi că lipsește sentimentul comunității. Câți se gândesc că dacă distrug, murdăresc și emit tensiune în jur, se vor simți și ei inconfortabil, că vor fi afectați la un momen dat? Iar modul in care se exploateaza functiile publice si se baga mana in buzunarul statului ține în esență și de asta. La fel, e greu să coagulezi o mișcare de protest în România, sa determini aderența la ceva. “Toți sunt niște hoți, toți sunt mânjiți, să te implici e un moft”. Românul e deștept, știe el mai bine cum stau lucrurile, dacă ar adera la ceva, o mișcare sau un set de valori și-ar pierde individualitatea la care ține atât de mult, dreptul lui suveran de a fi cârcotaș, de a exclama post-factum “vedeti, v-am spus eu!”. Bulă nu e membru de sindicat. Lipsa sentimentului de comunitate, individualismul de care dau dovada romanii au făcut greu de digerat comunismul iar odată sistemul adoptat cu forța l-au făcut nefuncțional. Țările nordice, chibuțul evreiesc sunt mult mai aproape de ideea de comunism și datorită sentimentului puternic de apartenență la cumunitate care există în interiorul societății.

Din păcate, individualismul nostru nu se prelungește în spirit antreprenorial. De când ne-am pierdut pierdut evreii și nemții, exportați masiv de Ceaușescu, libera inițiativă suferă în România. Uitați-vă la fotografiile de epocă din piața Victoriei. Vedeți numele scrise pe vitrine-nu prea sunt românești neaoșe. De altfe, populația urbană românească era minoritară între cele două războaie. Cele mai profitabile afaceri în prezent le au importatorii care driblează taxele și firmele-căpușa pe banii publici.

Suntem de asemenea asistați de succes. “Am muncit o viață și acum ce pensie primesc? “ Vedeți ce gropi sunt pe stradă, ce face primăria?” Să vină statul să ne dea despăgubiri, nu vedeți ce inundații grozave?” Ce ai făcut însă cu banii economisiți o viață, de ce nu pui mâna să dai zăpada pe trotoar, de ce nu te unești cu vecinii să umpli gropile, de ce-ți faci casă în zonă inundabilă fără să ai măcar asigurare? Vestea proastă este că odată cu îmbătrânirea populației și migratia generațiilor mai tinere și bine pregatite profesional, mâinile întinse către bugetul public se vor înmulți.

Suntem individualiști, n-avem spirit comunitar și antreprenorial, dar așteptăm ca statul “să ne dea”.Mai e ceva? Critica corozivă, capacitatea de a ne plânge în permanență remarcată repede de străinii cu care venin în contact sunt doar derivate ale trasăturilor de mai sus, pornite din dorinta de a ne distanța, de a nu ne asuma mediul în care am ales să trăim (autorul acestui text gândeste evident, românește). Avem și calități? Bineînțeles. Suntem flexibili, versatili, adaptabili. Dovadă că integrați într-un sistem funcțional românii fac ce știu cel mai bine, “se descurcă” cu succes, se integrează, sunt profesioniști respectați și bine plătiți. Nenorocirea e că nu ne construiește nimeni un sistem funcțional acasă, să vezi atunci “tigrul estului” la lucru.”Descurcăreala” ne vine probabil din istorie, au fost prea multe stăpâniri de mulțumit, prea multe invazii de ocolit. Și o migrație permanentă a segmentului sănătos, viu, calificat din populație cum se întâmplă și acum.

Mai știm să facem haz de necaz, o calitate rară și deosebit de utilă în primele momente după un dezastru când disperarea poate să ucidă la fel de bine. Ulterior, calitatea cu pricina se transformă în handicap, prea mult haz de necaz te pot împiedica să faci efectiv ceva pentru îndreptarea situației. Dar pentru asta e nevoie de spirit de inițiativă, de efort conjugat, iar aici, cum spuneam, nu stăm prea bine. Hazul de necaz era desăvârșit când regimul era opresiv, acum cand autoritatea statului s-a moleșit chiar și bancurile cu Bulă au dispărut, care ar mai fi miza lor?

Cu atâtea defecte și calități, este evident că avem clasa politică pe care o merităm. Nu sunt reprezentanții invadatorilor, politicienii sunt doar tușe mai groase trase pe portretul românului mediu.Fanfaroni, incapabilli să se coaguleze în proiecte cu orizonturi mai largi, oportuniști, puși repede pe căpătuială, semidocți cu aere atotștiutoare, individualisti, raportandu-se doar la interesele grupusculului din care fac parte, patrioți cu majuscule care îi dau repede două palme interesului public când interesul personal o cere insistent. Să ne mai mire că singura alternativa la actuala clasă politică pe care a produs-o societatea în ultimii ani a fost..PPDD? Existau și alți oameni credibili, competenți în domeniul lor și bine intenționați de scos în față și făcut un partid? Păi, probabil că da, dar nu prea putem da nume luati repede, exceptându-i poate pe românii… Arafat și Johhanis.

Oferta Transgaz este o teapa pentru "investitori"

"Analiştii susţin că preţul din oferta iniţială a Transgaz, din decembrie 2007, va fi un reper de preţ important pentru investitori. Calculele arată însă că Transgaz este mult mai atractiv evaluată acum decât în urmă cu cinci ani”. Asa se incheie un articol triumfalist din ZF-ul de azi, dupa cum ne-a obisnuit ziarul in perioada de derulare a ofertelor publice prin bursa (vezi cat de increzatori erau analistii si brokerii citati anul trecut, la SPO-ul Transelectrica-apropo, cei care au subscris atunci sunt inca in pierdere, in ciuda unui hei-rup general al pietelor de capital).

Actiunile Transgaz nu prea isi merita banii din simplul motiv ca riscurile asociate sunt mai mari ca beneficiile potentiale. Sa le luam pe rand:

-Nabucco: sunt cateva miliarde euro partea companiei la constructia gazoductului, la o capitalizare TGN de aproximativ 500 milioane euro. Daca ia credite de valoarea asta, adio dividende pe termen lung spre foarte lung

-liberalizarea preturilor va reduce treptat consumul de gaze (la consumatorii industriali se termina liberalizarea in 2014, deci destul de repede)

-nu se stie cum se transeaza contractele de tranzit semnate cu Gazprom...expira in 2015 si 2016, statul roman le-a denuntat deja dar raman in vigoare pana la expirare.Daca se transforma in unele venit-plafon, profitabilitatea TGN scade.

-UE doreste reglementarea tarifelor de tranzit extern, cel mai probabil pretul va fi in scadere fata de ce e acum.

-statul a impus o taxa pentru monopolul natural care va reduce profitul din 2014 al TGN

-presiunile pe alocareA unei parti de peste 80% din profit ca dividende se vor reduce pe masura ce ponderea statului in actionariat scade; oricum, cei 3 ani in care s-a intamplat asta au subrezit si decapitalizat compania

Avantaje? Gazele din Marea Neagra. Numai ca pana acolo, ne vom lovi de dezavantajele expuse.In plus, ANRE poate compensa o parte a efectelor negative acceptand niste majorari de tarife. In conditiile in care consumatorii sunt oricum loviti de liberalizarea preturilor,compansatiile nu vor acoperi, evident,golurile create in profitabilitatea TGN. Ar mai fi si exporturile OMV, din 2015, greu de estimat insa ca volum (o necunoscuta esentiala este viitoarea redeventa). Una peste alta, cine cumpara Transgaz pe termen lung, ca "investitor", are sanse sa ia teapa. Cum au patit si investitorii de la Transelectrica anul trecut

Ce voi face eu? E posibil sa iau putine actiuni din piata daca se ajunge spre 170 lei inainte de incheierea ofertei si alte cateva dupa, cred ca sunt sanse bune ca pretul sa se duca in jos dupa modelul TEL. N-o sa ma arunc sa subscriu la 230 lei, cu speranta ca se va inchide totusi oferta sub 200 lei. Nu merita riscul si nu cred ca face in nici un caz mai mult de 170 lei in acest moment.Si asta mai mult pentru speculatori, in ideea unei marcari de profit relativ repede daca SPO-ul se inchide "cu succes".

PS1: Contrar promisiunilor initiale, compania nu vede un leu in urma listarii. Banii nu ii sunt lasati pentru dezvoltare, cum s-a promis, ci merg in buzunarele statului.
PS2:De ce se vinde totusi felia asta de TGN? Nu e vorba de transparenta (e deja listata la bursa compania), nici de atragerea de fonduri pentru societate....o fi pentru ca perspectivele nu arata grozav, precum la TEL? ....

Dacă BNR creditează fără limită băncile, cum de apar super-ofertele pentru deponenți?

Robinetul BNR e deschis permanent la dobânda de 5,25%  pentru băncile locale (“gestionarea adecvată a lichidității”). Simultan, mai multe bănci mici atrag banii deponenților la peste 6,5%. Să se teamă acestea că generozitatea BNR e limitată în timp sau au primit ordin  să vireze băncilor-mamă fonduri cu orice preț?

Deschid dimineata radioul și-l aud pe Gyuri Pascu cum mă sfătuiește să nu țin banii la saltea, la ciorap sau în șifonier, ci să aleg cu ei la OTP Bank unde mă așteaptă o ofertă de până la 6,9% pe an la lei și peste 4% la euro. Millenium plătește 6,5% pentru depozitele la 3 luni, Piraeus, ATE Bank 5,95%, etc, sunt peste 13 bănci care oferă randamente mai bune decât dobânda de politică monetară pe scadența asta, conform conso.ro. Asta ca să nu mai includem produse de economisire mai atipice, cu randament crescător. La euro, aceeași dărniciei. Marfin Bank, fiica defunctei Laiki din Cipru, are cea mai atractivă ofertă din piață pentru euro-4,5% și sunt cu torul 15 bănci care plătesc cel puțin 3,5% la euro.

Cum se explică excesul de generozitate, cel puțin în zona economiilor în lei, unde BNR oferă de câteva săptămâni fonduri nelimitate băncior la licitațiile săptămânale repo? “Nu uitați că BNR oferă aceste sume pe o săptămână iar băncile au nevoie și de resurse pe termen mai lung” spune Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR. De acord, dar schimbarea politicii monetare nu se face săptămânal, băncile au siguranța că “gestionarea adcvată” a lichidităților din sistem o să mai țină o vreme (“ gestionarea fermă” e sintagma ce anunță strângerea robinetului). De ce nu se ajustează atunci și dobânzile oferite de o serie de bănci mici populației?

Și cum se explică procentul din dreptul resurselor atrase în euro? Poate sta în picioare un scenariu în care foamea de bani a unor bănci de talie redusă n-ar avea nici în clin nici cu impulsionarea creditării ci cu rambursarea accelerată a unor linii de finanțare către băncile-mamă? În condițiile în care finanțările către fiice s-au făcut pe perioade relativ scurte iar creditele acordate de acești bani în România au scadențe mai lungi, este legitim să ne întrebăm dacă nu cumva sumele atrase de la deponenți sunt expediate rapid în afara țării.

Ei bine, la această întrebare am primit doar un răspuns metaforic de la domnul Vasilescu “ Când se umple o găleată nu poți ști din ce căni a venit apa” mi s-a spus când am întrebat dacă BNR are pârghiile necesare de a controla dacă returnarea unor linii de finanțare de către fiicele din România spre băncile-mamă din exterior folosește resurse atrase de la deponenți sau sume provenind din alte fonduri (rate la credite, fracțiuni din principal, credite declarate scadente, lichidarea unor proprietăți, etc). “Dar nu poate fi vorba de uun fenomen extins de vreme ce creditarea, per total, continuă să crească”. Aici aș avea însă o obiecție-e adevărat că asistăm la creșterea creditării, dar nu pe seama banilor virați de la băncile mamă ci, mai degrabă, pe seama fondurilor pompate în sistem de BNR. “Nu există în prezent nici o restricție privind virarea unor sume atrase de la deponenți către băncile-mamă pentru închiderea unor linii de finanțare” ne-a confirmat bănuiala Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal.

Concluzia? Randamente mult peste media pieței denotă o anumită foame de bani din partea băncii;  poate a identificat o nișă-surpriză pe care vrea să o finanțeze și are nevoie de resurse, poate însă că banca-mamă i-a ordonat să-i returneze de urgență banii împrumutați și se aspiră sumele necesare de la deponenți. Sigur, câtă vreme mai mulți deponenți decât de obicei nu bat cu pumnul în ghișee cerându-și banii, lucrurile pot arăta bine în raportări. 

PS: Aud ca Papa Francisc ia in calcul restructurarea, chiar inchiderea Bancii Vaticanului. In acest caz, spre deosebire de ciprioti, deponentii cu peste 100.000 euro vor fi despagubiti direct de Bunul Dumnezeu. 

S-au făcut retrageri masive prin sucursala românească a Bank of Cyprus?

Oficial, Bank of Cyprus a închis ieri sucursala din România, pentru o săptâmănă, “pentru a identifica o soluție de vânzare”. Dincolo de ața albă cu care este cusut un asemenea argument, întrebarea de 100 de puncte este “s-au operat retrageri pe sub mână și de la București, precum prin sucursalele din Londa și Moscova?”

Nu este păcăleală de 1 Aprilie, sursala românească a Bank of Cyprus s-a închis ieri ca urmare a unei decizii a băncii centrale din Cipru, care o reglementează direct (dacă era filială depindea de BNR). Clienții români care aveau economiile acolo sunt rugați să folosească cu încredere bancomatele (limita zilnică este de 4.000 lei) iar pentru retragerile de valori mai mari să discute cu robotul băncii (deși am încercat repetat noi n-am găsit nici un om care să ridice receptorul la call-center) și să se roage bunului Dumnezeu. Explicația oferită: “banca se închide pentru identificarea unei soluții de vânzare”. De parcă nu se poate găsi o soluție și cu banca deschisă, cum deschisă a rămas și în perioada în care banca-mamă era închisă în Cipru de teama că toți bănuții vor fugii mâncând pământul. Asta aduce în prim plan întrebarea zilei: s-au retras bani masiv prin sucrusala din România, așa cum s-au petrecut lucrurile cu sucursale Bank of Cyprus din Londra și Moscova, “sute de milioane de euro” luându-și zborul netaxate în acest mod (asta l-a costat postul pe șeful băncii centrale din Cipru)? Și dacă da, ce măsuri a luat BNR? Știm, închiderea sucursalei se putea decide doar din Nicosia, totuși cineva ar fi putut trage niște semnale prin canalele pe care le avea dacă se constatau retrageri exorbitante. Închiderea băncii poate fi explicată și prin dorința de a verifica respectivele transferuri?

O altă explicație pentru închiderea sucursalei românești ar putea fi retragerile masive din fondurile atrase în România (aproximatv 240 milioane euro), până la nivelul la care recapitalizarea băncii locale ar fi iminentă. Totuși, de ce nu s-a închis mai devreme dacă ăsta e motivul? Că apogeul retragerilor masive din sucurasla locală bănuim că a fost în preajma anunțării taxelor la care sunt supuși deponenții ciprioți ai celor două bănci cu probleme (Marfin și Bank of Cyprus). Potrivit Ziarului Financiar, banca suspendase sâmbătă şi duminică operaţiunile în agenţiile din hotelurile JW Marriott din Bucureşti şi New Montana din Sinaia, invocând efectuarea unor operaţiuni de mentenanţă (în mod obişnuit cele două agenţii fiind deschise în weekend) iar programul de procesare al plăților fusese scurtat săptâmâna trecută (transferurile bancare puteau fi procesate în aceeaşi zi doar dacă ordinele de plată erau emise de către clienţi până în ora 11.00).

Interesant de remarcat, cu câteva zile în urmă Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara că “Marfin Bank poate să fie preluată de altă bancă, existând cadrul legal, însă nu va fi uşor din punct de vedere juridic să vorbim de preluarea unei sucursale - cazul sucursalei Bank of Cyprus în România”. Toate depozitele constituite la sucursala românească a Bank of Cyprus sunt garantate prin schemele de garantare din Cipru. Din păcate, reprezentanții BNR nu au putut fi contactați pentru mai multe detalii legate de acest caz.