Avem o bursă mică şi un număr mare de intermediari costelivi ce supravieţuiesc tot mai greu din comisioanele puţinilor clienţi. O piaţă “scumpă” (trazacţii puţine = comisioane mari) şi tot mai nesigură. Din când în când apar scurtături între conturile brokerilor şi conturile clienţilor şi toată lumea (CNVM-ASF, conducerea bursei, presa de specialitate) se miră cum de a fost posibil aşa ceva.
Fosta conducere a încercat să ia taurul de coarne şi să reducă forţat numărul de intermediari punând o taxă pentru participarea la piaţă. S-a considerat că riscul de fradă se reduce dacă există un număr limitat de brokeri, cu bănci sau capital solid în spate, sau măcar scade riscul ca un client păgubit să nu fie despăgubit. Abonamentul”pentru brokeri n-a fost pe gustul majorităţii SSIF-urilor de buzunar iar executivul Victor Cionga a fost debarcat. La prima sa conferinţă de presă, l-am întrebat pe noul CEO, Ludwik Sobolewski dacă va continua politica demarată de Cionga. Atunci a refuzat să ofere un răspuns concret; ieri, cu scadalul Harinvest încă proaspăt, s-a arătat dispus să ajungă la acelaşi rezultat prin creşterea cerinţelor de capital.
Ce-i face pe clienţi atât de vulnerabili în acest moment la abuzurile brokerilor?
1. Fondul actual de garantare nu acoperă riscul de fraudă ci doar pe cel de faliment al brokerului. Dacă societatea de brokeraj dă faliment, fondul existent acoperă în limita a câteva milioane euro şi a 20.000 de euro per investitor (sau o fracţiune din aceştia dacă sunt prea multe victime) pagubele. Dacă brokerul “fură” acţiunile clienţilor, le vinde fără ştirea acestora şi pleacă cu banii nu ai decât să te judeci cu hoţul sau angajatorul său cu speranţa că vei putea demonstra că au acţionat concertat.
2. Costurile pentru “blocarea”acţiunilor la depozitar sunt prohibitive. Cine nu vrea ca brokerul să aibă acces la acţiunile sale le poate “bloca” contra unei taxe de 200 lei/titlu. La un portofoliu de 10.000 lei în care intră acţiunile a 10 companii trebuie să plăteşti 2000 lei pentru a dormi liniştit. Cine îşi permite?
3. Cu un document fals, sau uneori chiar şi cu o copie Xerox, se pot obţine de la depozitar lista acţiunilor şi codurile confidenţiale ce permite apoi tranzacţionarea lor. Dacă ar exista ceva similar ununi cod PIN pentru deţinătorii de acţiuni riscurile furtului de identitate (vezi cazul Ana Maria Mihăescu) sau a tranzacţiilor abuzive s-ar reduce spectaculos (investitorul care lichidează deţineri ar trebui să introducă pe lângă parola ordinului şi pe cea a aferentă pachetului de acţiuni deţinut).
4. Există o tradiţie de incompenţă a organismelor de reglementare şi control care se perpetuează. Pentru mulţi, o “orbire” interesată de vreme ce organismul de control trăieşte din comisioanele celor verificaţi. Vechiul CNVM n-a zis nici pâs când se derula frauda de la FNI; actualul ASF a n-a observat neregulile de la WBS Holding-ul lui Cristian Sima, a început apoi nişte controale preventive la fondurile de pensii după furtul de identitate şi de acţiuni al Anei Maria Mihăescu dar n-a mai ajuns şi la brokeri. Asta deşi în cazul Harinvest primele semnale (o trazacţie nedecontată în urmă cu un an) erau vechi.
Conducerea şi acţionariatul bursei, organismul de reglementare şi control ar trebui să rezolve rapid aceste probleme de securitate pentru micii investitori pentru că sunt tot mai multe semnale că BVB va rămâne mai departe o piaţă ignorată de marile fluxuri de capital. Oferta economiei interne e săracă (primul IPO privat după 5 ani a eşuat recent), noile listări din portofoliul statului (Nuclearelectrica, Romgaz) nu sparg gura târgului ca volum de tranzacţionare iar Fondul Proprietatea şi o parte din SIF-uri au intrat într-un proces accelerat de lichidare. Bursa trebuie să ofere mai mult micilor investitori, cel puţin la capitolul securitate, cu ei va rămâne o lungă perioadă de timp. Dacă şi aceştia pleacă nu rămâne decât să se stingă lumina în Bulevardul Carol I 34-36, etajul 14 (oricum ajungea greu atât de sus).
:) e maxima postarea ;)
RăspundețiȘtergere