De ce-și iau „săracii” gadgeturi scumpe iar "bogații" le preferă pe cele ieftine

E vorba în special de tineri fără prea multe economii în bancă (sau deloc) care se înfig în smartphone-uri și tablete de peste 1.000-1.500 lei, laptopuri de peste 3.000 lei, electrocasnice de firmă, televizoare cu mulți de „K”, etc. De ce-și cumpără ei lucruri pe care în mod evident nu și le pot permite?

Din start trebuie să spun că nu iau în calcul mostra de înțelepciune „nu suntem atât de bogați încât să ne permitem lucruri ieftine”. Era valabil când nu se inventase garanția extinsă de 2-5 ani. După acest interval și lucrurile scumpe sub branduri recunoscute pot avea probleme iar o reparație arde la buzunar.

În plus, cam ce oferă un telefon inteligent de 300 de lei face și unul de 3.000 (adică poze mai proaste ca orice cameră compactă și internet la purtător, în scurtul interval când ne deplasăm de acasă unde avem internetul fix la job unde ne așteaptă altul)

De ce ar vrea atunci cineva care câștigă 1.000-1.500 lei pe lună să plătească tot atâta pe un telefon inteligent sau pe o tabletă cu un măr pe ea? Din punctul meu de vedere, vina o poartă mentalitatea rezumată prin „și cu 1.000 de lei și fără 1.000 de lei tot nu sunt bogat. De ce să nu mă simt atunci bine pentru 5 minute?”

Cine nu prea are bani puși de-o parte, cine nu a consumat timp și energie pe temen lung pentru asta și nu a făcut prea mari sacrificii pentru banii economisiți, se desparte relativ ușor de sume de câteva mii de lei-fie că e vorba de singurele sale economii, fei de bani împrumutați de la prieteni sau scoși de pe cardul de credit-din exact acest considerent. „Nu sunt suficienți pentru independența mea financiară pe termen lung...atunci de ce să nu-i cheltui?”. 

Se uită ușor că independența financiară se construiește pas cu pas, că pentru asta e nevoie de disciplină și voință. Sigur, la această ușurință de a cheltui contribuie și grupul cu valorile și gadgeturile sale, nevoia de imitație, marketingul agresiv care ne construiește nevoi false. Dar pentru că toate astea să prindă e nevoie cu siguranță de un consumator ușor influențabil. 

Cine are în schimb bani puși de-o parte pentru zile negre în urma unor ani de economisit disciplinat, cine a traspirat intens pentru acumulările sale, e mult mai reticent când vine vorba să bage adânc mâna în pungă, deși și-ar permite o astfel de cheltuială.

Nu pentru că 1.000-1.500 lei dați prea ușor l-ar condamna la sărăcie lucie, ci pentru că un astfel de gest e perceput ca renunțarea la un anumit tip de comportament cumpătat care a dat roade până atunci, o cedare periculoasă prin riscul sau de permanentizare (consumul compulsiv).

Iată de ce mulți oameni cu ceva stare înghit în sec când vine vorba de telefoane de marca ce oferă o „intensă experiență de utilizare” și trec mai departe.  

Cele mai frecvente greșeli în concediu

Să alegi vârful de sezon și de preț, vacanțele rutinate, sejururile exorbitante pe datorie sunt modalități sigure de transformare a unei perioade mult-visate într-o experiență ratată.

În majoritatea cazurilor, vei petrece mai bine în concediu dacă alegi intervalul mai-iunie ori septembrie-octombrie, decât în clasicele luni de sfârșit de vară (iulie-august). Va fi în mod cert mai ieftin, mai relaxant și intim, nu riști să te calci pe bătături cu alte mii de turiști veniți în vârf de sezon. De ce atunci asistăm an de an la blocaje în trafic, nervi și stres în drumul spre/dinspre mare ori pe Valea Prahovei prin august? Același lucru în tradiționale mini-concedii legale (1 mai, Paște, etc)-de ce n-aș alege tihna unor zile în familie în astfel de perioade când prea multă lume circulă pentru a avea apoi o mini-vacanță pe cinste la 1-2 weekend-uri distanță?

Concediul reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, o extraordinară investiție în amintiri. O vacanță este cu atât mai reușită cu cât trăiești experiențe inedite, cu cât ieșirea din rutina zilnică este mai spectaculoasă. Ar fi o mare eroare să transformi concediul în rutină, mergând an de an cu familia în același loc sau, când mergi într-o excursie organizată, respectând cu stictete programul impus de ghidul agenției de turism în loc să încerci o explorare pe cont propriu pentru a simți mai bine pulsul lumii noi vizitate. Este trist când cele 2-3 săptămâni de vacanță sunt programate doar pentru odihnă, mase regulate și lâncezit la umbră. Poți face la fel de bine asta la fiecare sfârșit de săptămâna, acasă, și pentru mai puțini bani.

Un concediu reușit se planifică în majoritatea cazurilor din timp-vei alege traseele, vei citi despre specificul locului, vei pune ban pe ban de-o parte din vreme. Creditele de vacanță se fac de multe ori în grabă, sub impulsul grupului din care faci parte iar alegerea unei destinații exotice cu mult peste puterile financiare ale turistului poate avea un efect de bumerang mai târziu. Ce te faci dacă pentru două săptămâni de distracție cu bani de împrumut trebuie să renunți apoi la 150 de weekend-uri de ieșit în oraș cu amicii sau la 50 de drumeții în locuri pe care nu le-ai mai văzut din țară? Am în vedere un credit pe cel puțin 3 ani....Merită? Ineditul, neprevăzutul care fac dintr-o ieșire în afara spațiului în care ne mișcăm zilnic o reușită nu se obține neapărat la mii de kilometri distanță....

„Resigilatele”: chilipiruri aparente cu vicii ascunse

Pe site-urile retailerilor apar uneori oferte pentru produse „resigilate”. Nu este vorba de o reambalare ci de produse obosite, cu defecte și, posibil, vicii ascunse.

De pildă, cel mai mare retailer on-line, eMag, înțelege prin produse resigilate, produse „funcționale, testate sau doar expuse pe raft”. Nu știu cum am putea verifica dacă un produs expus pe raft nu a fost testat de nenumărate ori de vizitatorii showroomului, dar ne putem lămuri care este starea acestor gadgeturi din câteva descrieri. De pildă, pe 23 august era oferit un produs „resigilat”sub brandul HTC.

Era vorba de un telefon mobil HTC One X care era descris în felul următor „ambalaj original deschis, prezintă urme de uzură. Produsul beneficiază de garanție 6 luni”. În mod normal, o garanție este de 2 ani. Faptul că aceasta fusese scurtată la 25% din durata sa standard spune multe despre câte a văzut și simțit pe propria piele respectivul telefon.

Prețul era însă aparent tentant, reducere de 44%, de la 2.499 lei la 1.399 lei. Merită o economie de 1.000 lei disconfortul unei garanții reduse cu 18 luni și aspectul uzat? 

Înainte de a răspunde, să mai verificăm ceva. Cât de onest este prețul de unde pleacă reducerea, de 2.499 lei?

Produsul nu mai face parte din oferta eMAG acum, așa că bănuiesc că cei 2.499 lei erau ceruți în momentul în care clienții îl mai găseau pe rafturi sau la comandă pe site. Cât o costa un astfel de telefon la alte magazine în acest moment?

Cu ajutorul comparatorului Shopmania.ro găsesc 19 oferte pentru HTC One X la prețuri cuprinse între 1.291 lei și 1.899 lei. Ups, reducerea de la eMAG nu mai e așa de mare. Ba nu mai e reducere deloc dacă voi cumpăra același telefon, de această dată nou și cu garanție intactă, de la Basicom.ro (1.291 lei), 123GSM.ro (1.292 lei), Telefonultau.eu (1.376 lei), etc, magazine care vând chiar mai ieftin decât „resigilatul” eMAG!

Ți-e jenă să returnezi produse?

Excesele la shopping pot fi atenuate în interiorul perioadei de retur practicate de comercianți: 1-2 zile la majoritatea hipermarketurilor, 10 zile pentru comerțul on-line, 30 de zile în unele cazuri.

Te câte ori nu te-a luat valul și ai bruscat cardul de credit/debit cu cheltuieli neprevăzute, de câte ori n-ai cumpărat lucruri de care nu aveai neapărată nevoie, ori prea scumpe? Ei bine, există un remediu.

Dacă îți dai seama a doua zi de la achiziție că nu era cazul să deschizi baierele pungii, poți returna produsele la majoritatea hipermarketurilor, fără explicații. Există și cazuri în care perioadă de retur poate fi extinsă până la 30 de zile, cum se întâmplă de pildă la retailerul de bricolaj Hornbach.

La cumpărăturile on-line, unde nu ai ocazia să testezi bine produsele întorcându-le pe toate fețele, ai în mod legal 10 zile lucrătoare în care te poți rasgândi și cere banii înapoi (mai puțin costul transportului). Iar în cazul eMag, Altex (doar pentru anumite categorii de produse achiziționate de pe site în acest caz), Flanco poți returna produsul în 30 de zile fără penalități sau justificări.

Perioada de retur poate funcționa ca o frână în calea cumpărăturilor compulsive, pe care te sfătuiesc să o folosești la maximum, cu condiția să nu cazi în cealaltă extremă: să returnezi doar pentru a face o nouă achiziție care să fie la rândul ei returnată. Dacă vei cădea în „patima” retururilor nu rezolvi nimic, nu îți însănătoșești finanțele personale, doar te alegi cu o doză suplimentară de stres și alergătură.

Dacă returnezi însă când îți dai seama că achiziția făcută nu se justifica, fie prin costuri, fie prin specificații și facilitățile oferite la respectivul preț, gestul va fi de bun augur pentru bugetul familiei iar experiența câștigată te va feri de viitoare alegeri pripite.  

Iepurașul de Paște vine de...Black Friday?

Black Friday a ajuns sinonim cu discontul iar unii retaileri îl folosesc abuziv pentru a prinde în plasă amatorii de chilipiruri (Black Friday de primăvară, vară, etc).

După ce majoritatea marilor comercianți de electrocasnice și gadgeturi IT a furat startul anul trecut de Black Friday, mutând evenimentul cu o săptămână mai devreme decât corespondentul său din SUA (a fost pe 22 noiembrie 2013 în România), iată că rețeta unui succes de marketing și vânzări a ajuns să fie replicată și în alte anotimpuri. Am avut cu o săptămâna în urmă un Black Friday de ...vară la Altex, după ce compania lansase anterior unul de primăvară, la concurență cu Iepurașul de Paște. Două observații se pot face aici:

Black Friday a ajuns să fie sinonim cu „reducere”. Există însă o deosebire esențială între amplitudinile reducerilor: față de Black Friday-ul clasic, din noiembrie, cele organizate în alte anotimpuri și sub diferite pretexte au procente lipsă mult mai puține. Orice se vinde sub sloganul de Black Friday exportat în alt sezon, nu oferă mai mult decât o campanie periodică de reduceri simbolice, amatorii de chilipiruri fiind însă momiți cu amintirea unor mici „afaceri” posibile în perioada veritabilului Black Friday (și acestea palide însă în comparație cu disconturile ce se practică în SUA în acel moment).

Concluzia? La pomul lăudat nu va duceți cu sacul, chiar dacă acesta a fost rebotezat „Black Friday”, deoarece ulciorul nu merge de multe ori la apa reducerilor „irezistibile”.

Pe ce canale ați aflat de ultimul Black Friday? Poate că dintr-un spot media, poate vizitând magazinele comercianților. Sunt șase mari însă să aflați dintr-un newsletter primit prin poșta electronică după ce ați avut imprudența să va treceți adresa de mail în lista retailerului, tentat de promisiunea unei reduceri modeste, a unui concurs cu premii sau pur și simplu „free”.

Cine se simte vulnerabil la campaniile mai mult sau mai puțin promoționale, cine este în pericol să facă achiziții compulsive, ar fi bine să renunțe la toate aceste newslettere sau, dacă vrea neapărat o mică reducere la primul obiect cumpărat, să folosească un e-mail de rezervă, unde nu intră frecvent și unde să se colecteze spamurile de marketing, fără să mai riște ca acestea să-i facă cu ochiul permanent.

„Okazii” second-hand. E bine, e rău?

 Să cumperi lucruri cu vicii ascunse, pe care nu le mai doresc proprietarii, la un raport preț/calitate dezavantajos sunt principalele riscuri pentru fanii okazii.ro, tocmai.ro, olx.ro.

Suntem asaltați de publicitatea site-urilor de comerț on-line pentru „neprofesioniști”. Variantele autohtone pentru ebay.com-e vorba de siteurile de anunturi okazii.ro, olx.ro, tocmai.ro-încearcă să ne inducă ideea că e foarte trendy să cumperi lucruri de care altcineva nu mai are nevoie, ba poate fi chiar o mare oportunitate.

Corect, este o mare oportunitate pentru deținătorii acestor site-uri care trăiesc din comisionul de la vânzător, taxele percepute pe anunturi, publicitate, etc, dar pentru cumpărător există o serie de riscuri la achiziția unui articol second-hand (grosul tranzacțiilor se face pentru produse folosite, deși există destui comercianți de produse noi, persoane juridice, intrați pe astfel de site-uri în căutare de clientelă suplimentara sau încercând să facă primii păși în afaceri). Iată care ar fi acestea:

*Cumperi un produs pe care altcineva nu îl mai vrea, care este uzat moral și fizic și care poate avea și vicii ascunse. Înainte de a te felicita pentru achiziție, gândește-te că și vânzătorul e la fel de încântat, iar fericirea lui are șanse să fie mai informată că a ta. 

*Disconturile sunt modeste și nu merită efortul. Gândește-te cât de repede evoluează tehnica, cât costa un laptop acum 10 ani și cât costă acum, cât era un apărat de fotografiat compact în urmă cu 5 ani și cât a ajuns acum presat de concurența cu tabletele și smartphone-urile. Cine a cumpărat un produs de două ori mai scump față de prețul sau actual și cu specificații mai slabe, cât ar putea să ceară pe el acum? Să presupunem că 25% din cât a plătit la achiziție (sub ar fi poate tentat să îl facă mai degrabă cadou), ceea ce echivalează cu aproximativ jumătate din prețul actual. De acești bani cumperi un produs mai slab decât ai găsi în prezent, fără garanție, cu specificații mai slabe. Merită? 

*Nu poți testa prea bine produsul înainte de achiziție iar de cele mai multe ori nu beneficiezi de dreptul de retur de 10 zile ca în cazul comerțului on-line cu produse noi. Nu îți permiți să nu-ți mai placă și să-l dai înapoi, nu îl poți returna nici dacă funcționează necorespunzător. 

*Cumperi in principal de la persoane fizice care nu pot fi reclamate la ANPC dacă apar probleme.

De ce n-am asigurare și internet banking

Prețul riscului e întotdeauna mai mare pentru asigurat decât pentru asigurator. Iar un card de debit oferă facilități asemănătoare internet bankingului fără riscurile asociate. 

De ce ne temem cel mai mult? Eu zic că de un cutremur semnificativ la oraș ori de inundații în anumite localități din zonele rurale. Care este probabilitatea de a se produce un asemenea eveniment? În ultima sută de ani au fost două cutremure mari (1940 și 1977) și mult mai multe inundații. N-aș vrea să risc dacă aș sta într-un bloc construit în perioada interbelică și nici dacă aș locui în zonă inundabilă. Surpriză, companiile de asigurări fie nu oferă polițe pentru astfel de cazuri, fie o fac la un preț atât de mare încât clienții potențiali preferă să...își asume riscurile. Se vând fără probleme polițe pentru apartamentele mai noi și zonele fără risc de inundații, dovadă că probabilitățile mici de producere a evenimentului asigurat se traduc în marje mari de profit pentru asiguratori. 

 Și totuși, ce se întâmplă dacă vine un mare cutremur, o scurgere de gaze, un incendiu la vecini și casa ți-e distrusă? Cam așa pot fi întrebat de cei care nu aproba decizia mea de a nu-mi face asigurare de casă și viață (mașină n-am). Le răspund că, mai întâi, exploziile din cauza buteliei/aragazului uitat deschis le numărăm pe degete în ultimii ani în București. La fel distrugerile din incendii. În ceea ce privește cutremurele, riscul există și este considerabil mai mare decât în primele două cazuri. Totuși, nu foarte mare dacă ne gândim că la ultimele două mari cutremure au căzut în București doar locuințele cu structuri precare. Eu m-am decis să îmi asum astfel de risc din mai multe considerente.

În primul rând, nu știu dacă firma de asigurare va putea face volumului despăgubirilor și nu va intra în faliment, fie și reasigurata fiind. Apoi, nu pot fi sigur că un astfel de seism mă prinde dormind, în casa asigurată, și nu la job. Cum mai spuneam, au fost doar 2 cutremure majore în ultima sută de ani iar riscul că în timpul vieții să mai prind unul mi se pare semnificativ mai mic decât riscul de a-mi compromite sănătatea prin alimentație nesănătoasă (carbogazoase, dulciuri, etc), sedentarism, obezitate. Prefer ca banii economisiți din asigurarea de casă și viață să îi redirecționez spre minimalizarea acestor riscuri mult mai..palpabile (din nefericire, nicio bancă n-o să-și oblige debitorii să facă sport și să nu mai mănânce la fastfood așa cum îi obligă să își facă asiguare de viață și casă). Sigur, dacă va prisosesc banii și vreți să simțiți sentimentul de siguranță din plin, puteți investi și în sănătate și în polițe. Eu unul mă opresc însă la sănătate.

Acum despre internet banking. L-am evitat mereu din două motive. Puteam face plăți de facturi în numeroase cazuri și prin intermediul cardului de debit, prin internet, fără să mai dau bani pe un serviciu de internet-banking. Iar când nu se putea cu cardul de debit, mergeam la multiplele rețele de multimate bancare și rezolvăm totul fără cozi. Aș fi dormit pe ghimpi știind că la banca unde am economiile există și un serviciu de internet banking pe numele meu, care permite lichidarea depozitelor de pildă. Dacă posibilitatea de a lichidă depozite ar fi eliminată din opțiunile internet-bankingului și ar rămâne doar opțiunea de plăți și transferuri, poate aș înfrunta amenințarea fraudelor pe internet. Deocamdată nu îmi permit s-o fac. 

Cum aștepți 133.000 de ani câștigul la Loto

Iluzia cu care se hrănesc împătimiții Loteriei 6/49 este că vor da lovitura dacă joacă aceleași numere, suficient de mult timp. O așteptare de, cel mult, 133.653 de ani 

Am văzut mulți fani ai Loteriei care joacă disciplinați, săptămână de săptămână, aceleași combinații de numere, în speranța că până la urmă vor da marea lovitură la 6/49. Datele nașterii copiilor, căsătoria, data când au fost promovați la serviciu sau alte numere norocoase sunt fixate prin raționamente complicate pe bilețele de participare iar apoi jucătorii „investesc” săptămână de săptămână câte 5 lei în steaua lor norocoasă. 

Care este probabilitatea de a nimeri cu o variantă simplă cu numere norocoase biletul câștigător la 6/49? Infime, din păcate. Să ținem cont că sunt 13,9 milioane variante posibile. Dacă niciuna din variantele câștigatoare nu se repetă, ar putea ajunge în posesia premiului mult-visat în maxim 133.653 de ani (am luat în calcul două extrageri pe săptămână), interval în care ar investi însă în bilete suma de 6,9 milioane lei. Evident, în ipoteza în care ar avea ceva ghinion și biletul lor ar fi extras abia când celelalte combinații au fost epuizate. 

Să vedem însă ce s-ar întâmplă dacă norocul le-ar surâde iar destinul ar extrage biletul lor norocos în primele 5% din variantele extrase de când au demarat proiectul „6/49 ne scoate din foame”. Din 13,9 milioane de variante posibile nu ar trebui să aștepte decât extragerea a 0,69 milioane, mai exact 695.000. Cât timp? Păi, un mizilic de 6.682 de ani, cam cât s-a scurs de la primele semne ale civilizației umane. 

Și dacă ar fi atât de norocoși încât variantă lor cu numere alese pe sprânceana să fie extrasă în primele 1% din variantele posibile? Așteptarea se scurtează la 1.336 de ani. Un interval care nu ne-ar mai aduce înapoi în civilizatia sumeriană, dacă am derula invers timpul, ci doar în Evul Mediu!  Sigur, există și varianta să lași moștenire combinația norocoasă de numere, din generație în generație, timp de...500 de generații. 

Asta mă face să cred că Iuda, cel care l-a trădat pe Isus, dacă ar fi mizat câte puțin din cei 30 de arginți primiți că recompensă pe un câștig norocos la un echivalent al Loteriei 6/49, probabil că ar mai juca încă, plin de speranță, în așteptarea câștigului. 

Cateva chei de lectura la finalul procesului lui Voiculescu

Aud din toate partile „deciziile justitiei nu trebuie comentate”, „a fost o comanda politica”, „sistemul l-a eliminat pe Voiculescu”, „nu este o decizie impotriva trustului media”, etc.

Deciziile justitiei nu trebuie comentate.Fals. Nu cred ca judecatorii sunt un fel de supraoameni, suspusi greselii. Ce parere aveti de judecatorul Mustata, care isi negocia spagile (judecator extras „intamplator” inaintea judecarii recursului lui Voiculescu)? Deciziile sale pot fi comentate? Si cum am mai depista erorile judiciare daca deciziile judecatorilor n-ar mai fi comentate, analizate, intoarse pe mai multe parti? Chiar magistratii au de castigat din comentarea deciziilor justitiei pentru ca pot indentifica mai usor eventualele erori anterioare, putand sa le evite mai usor pe viitor. Sunt de acord ca pe magistrati nu trebuie pusa presiune inainte de a judeca o cauza, dar odata furnizata o solutie trebuie privita cu simt critic si nu ca izovor al unei judecati divine (ma rog, cei care mananca acum justitie pe paine nu s-ar simti confortabil daca le-ai interzice sa comenteze preceptele Bibliei-cuvantul Domnului; nu?-simtul critic poate ocoli religia, nu insa si justitia). Altfel nici nu am putea sa intelegem discrepantele dintre hotararile pe fond si sentintele la recurs (vezi inclusiv cazul Voiculescu, cu dublarea pedepsei si cresterea prejudiciului de la o decizie la alta). De fapt, cei care au tot interesul sa nu se comenteze deciziile justiei sunt cei oarecum avantajati, prin scufundarea adversarilor politici.

„A fost o comanda politica”. E de discutat. Ok, cand numesti in functii de conducere reusesti sa-ti fidelizezi proaspetii sefi. Sa presupui ca fidelizarea se transmite apoi ierarhic, pana la bazele organizatiei mi se pare cam mult. Sistemele sunt pana la urma o suma de indivizii, e loc cu alte cuvinte pentru multe variabile. As miza la fel de bine pe arivism. Tinerii judecatori din completul care a judeacat recursul vroiau „sa scrie istorie”si gandeau, poate, fara nuante, calitati care puteau fi sesizate usor de anturaj si speculate prompt de superiorii care i-au scos in fata.Aflu cum Camelia Bogdan fusese invitata, intr-un cerc restrans, de ziua Americii. Moment in care Silviu Sergiu de la Evz i-a si dedicat o oda pe Facebook viitoarei eroine justitiare.

Pana la urma, daca Voiculescu ar fi fost condamnat la 3 ani si prejudiciul fixat la 10 milioane euro, mai putini ar mai fi tipat. Afacerea n-a fost cusher, ca multe altele din istoria postdecembrista, procesul de privatizare spoliind resursele statului. Si n-au profitat doar „securistii” ci si tot soiul de companii mari, multinationale. SG a cumparat BRD, daca nu ma insel, sub 300.000 dolari in 1997. Pai ia calculati prejudiciul statului pornind de la valoarea bancii in 2008, pe varf de bula a creditului. IMGB a fost vanduta pe un euro, bani care s-au transformat repede in cateva zeci de milioane prin vanzarea clubului (actualul sediu al universitatii Spiru Haret) in buzunarele norvegienilor care au luat-o. Petrom? Flota?

Jaful la care a fost supusa economia nationala, jaf de care sunt responsabili toti decidentii din politica dupa 1989, a fost imens. Voiculescu nu e nevinovat in acest context, dar marea majoritatea a oamenilor din politica si marii granguri din mediul de business au si ei partea lor de vina, complicitatile lor. Nimeni nu e sfant din cati au fost la putere dupa Revolutie. Iar Basescu a fost unul dintre primii intrati la masa deciziilor, in paranteza fie spus. Cati n-au luat si dat mita in acesti ani de tranzitie? Voiculescu e vinovat ca multi altii, dar a fost penalizat ca nimeni altul pana acum. Eu  cel putin asa interpretez decizia de a confisca si pretins subevaluate active ICA si sediile Antenelor si banii din conturile condamnatilor. Foarte bine, justitia sa-i penalizeze pe cei care au profitat de tranzitie, dar sa nu o faca selectiv, incepand cu inamicii lui Basescu (Adrian Nastase, Vantu sunt condamnati; Relu Fenechiu, Becali la fel, Patriciu a scapat se pare predand la timp trustul media, etc). Unde sunt Videanu, Berceanu, Cocos, Casuneanu, oameni care s-au imbogatit s-au i-au ajutat pe altii s-o faca la fel de repede ca Voiculescu, in ce stadii sunt procesele lor? Gala Bute?

Si nu doar severitatea deciziei ci si modul in care aceasta a fost luata socheaza. Au fost doar 4 termene intinse pe o singura luna, in plina vacanta judiciara. Cam repede pentru un proces in care erau peste 10 inculpati, expertize de analizat dar si contraexpertize solicitate, etc. Procesul in care Putin a louat Yukos inapoi o fi fost la fel de rapid? Pai, nici daca vreau sa obtin o indreptare a unei erori materiale nu reusesc intr-o luna. De ce s-au grabit asa tare judecatorii? Ma rog, daca decizia s-ar fi dat in preajma campaniei ar fi picat si mai greu victimizarea Antenei 3 iar dupa, banuiesc ca cineva n-ar mai fi putut sa-si prinda la fel de demostrativ la cingatoare scalpul unui mare dusman.

„Sistemul l-a eliminat pe Voiculescu”. Nu imi este clar.  Care sistem, securistii vechi, care au facut repede bani dupa Revolutie si au pus bazele capitalului autohton, sau securistii noi, care castiga acum contractele cu statul?. Batranii „acoperiti”, nationalisti precum Ceausescu, care nu priveau cu ochi buni avansul multinationalelor si nici transformarea Romaniei intr-o simpla borna pe axa Londra-Washington sau securistii noi, internationalisti, mari luptatori impotriva terorismului si imperialismului rusesc, suporteri ai corporatismului si globalismului?

„N-a fost o decizie impotriva trustului media”. Oficiali ai Departamentul de Stat din SUA subliniau prin mai 2014 ca Statele Unite se vor concentra pe lupta împotriva coruptiei în Europa Centrală şi de Est, pentru a ajuta ţările din regiune să aibă guverne curate, presă independentă şi o societate civilă puternică. N-ar fi rau, cat timp lupta impotriva coruptiei nu se rezuma la coruptii „lor”, cat presa independenta nu se limiteaza la cea care nu ne critica niciodata iar societatea civila nu include doar sicofanti care sa ne glorifice prin editoriale cu darnicie gazduite de presa „independenta”, orice decizie, fie si discutabila. Eu, deocamdata, nu vad echidistanta, transparenta, echilibru in toate aceste masuri de „asanare” a mediului politic, de business si a pietei media. Doar partizanat camuflat in lozinci. 

Cine te ghidează în luarea deciziilor?

Intuiția dublată de experiență cântărește mai greu decât rapoartele analiștilor cu target de vânzări. Ascultând toate punctele de vedere vei sfârși fără să iei nicio decizie. 

Vrei să demarezi o afacere și te interesează mersul economiei în următoarele luni, te gândești să investești la bursă și vrei să pariezi pe acțiunile potrivite, cauți o casă dar nu ești sigur care e trendul pieței imobiliare....Așa că apelezi la câteva rapoarte de analiză publice, asculți experții ce apar prin presă și buletinele de știri pentru a lua o decizie „informată” și apoi te întrebi unde ai greșit. Iată, în opinia mea, unde ai greșit:

 *Ai crezut că un raport de analiză valoros poate fi gratuit. Mai tot ce apare gratis, în coloanele ziarelor sau primit pe mail, cu titluri pompoase și realizat de echipe glorioase de analiști este un cârlig de marketing. Chiar crezi că o bancă, o companie de brokeraj își plătește cu bani buni analiștii ca să lucreze pentru creșterea tirajului ziarelor sau pentru profitul tău? Nu, mai întâi aceștia vor lucra pentru profitul companiei lor care are de vândut niște prooduse, apoi a clienților mari ai acesteia care știu primii noutățile și interpretările departamentului de analiză. Asta nu înseamnă că nu există analiști valoroși, care te pot ghida în luarea deciziilor-aceștia vor avea însă un preț piperat și nu toți își permit să-l plătească. Concluzia? Când afli de vreo ocazie unică, de ne-ra-tat din presă, e prea târziu să mai profiți iar riscul să pierzi bani e destul de mare. Asta pentru că grosul banilor „inteligenți” au intrat deja pe respectivul activ iar acum caută mai degrabă pretexte pentru marcarea profitului (vezi „indicatorul Andreea Esca”).

 *Ai ascultat toate punctele de vedere, ai citit toate analizele posibile și ai luat în calcul toate variabilele expuse de analiști dar ai sfârșit prin a...nu lua nicio decizie. Mult prea diverse, punctele de vedere și analizele disponibile încep să se anuleze reciproc și nu vei ști în care parte ar trebui să înclini balanța și cine are dreptate sau MAI MULTĂ dreptate. Separă semnalul de zgomot, altfel zgmotul devine asurzitor și paralizant. 

 *Ai ignorat propria intuiție, deși era bazată pe experiență. Realitatea e prea complexă pentru a fi îngrămădită într-o analiză, chiar și onestă fiind, așa că mai bine te bazezi pe propriile evaluări și pe raportul risc-recompensa (deci pe probabilități). Riscurile aparente sunt mult mai mari decât beneficiile posibile? Atunci nu te aventura. Ai mai mult de câștigat decât de pierdut? Atunci poate ar trebui să îți pui banii la bătaie. 

 *Ai dat o importantă prea mare lucrurilor stufoase, cu aparentă complexitate. De la falimentul fondului Long Term Capital Management, cu laureați ai premiului Nobel printre administratori, lumea a înțeles că uneori geniile în finanțe pot pierde din vedere lucruri foarte simple, prea ocupate să gestioneze „ansamblul” și legile sale de funcționare. Analizele stufoase nu înseamnă neapărat că au reușit să surprindă complexitatea realității ci, poate, că au ratat evidențele.

Cum arata si cum se manifesta „acoperitii” din presa?

In calitatea lor de formatori de opinie si lustruitori ai anticamerei personalitatilor din politica si economie, jurnalistii sunt o miza interesanta pentru serviciile de informatii. Ca si procurorii si judecatorii de altfel, justitia fiind o parghie importanta pentru implementarea „directiilor strategice” (vezi unele decizii ale justitiei in timpul guvernarii Basescu si nici pe plan international lucrurile n-ar fi chiar cusher-iata ca Rusia a fost condamnata „oportun” sa plateasca 50 miliarde dolari actionarilor Yukos, in contextul mai larg al sanctiunilor internationale dupa conflictul din Ucraina).

Sa ne intoarcem deci la oile noastre din servicii care manuiesc pixul. Vestea proasta este ca n-am nume, ma gandesc doar la un profil-robot al celor scosi in fata, securistii din vitrina media. Cum starea presei si conditia jurnalistului s-au degradat accentuat in ultimii 7 ani, „acoperitii” din presa ar trebui sa aibe un statut privilegiat in redactii, altfel ar rezista mai greu programului lung, supra-incarcarii, salariilor intarziate cu lunile.

Ar fi deci scriitori de bloguri gazduiti la loc vizibil pe web-site, colaboratori abonati la opinii si editoriale in momentele fierbinti, ziaristi cu jumatate de norma dar pozitii bune in redactie (ma refer la pozitiile de pe statele de plata, la libertatea de alegere a subiectelor, etc). Nu sunt deci „palmasi”. Sunt colaboratori externi, colaboratori interni cu program relaxat, adjuncti cu libertate mare de miscare, sefii de sectii pe care colegii ii vad mai rar, etc. Cred ca ati inteles ideea. E vorba atat de jurnalisti cu experienta cat si de ONG-isti care cocheteaza cu editorialul. Pentru a-i identifica, e suficient sa le urmaresti consecvent pozitiile in momentele in care apar subiectele sensibile...pentru servicii. Vezi „lovitura de stat din 2012”, vezi „sprijinul Rusiei pentru miscarile teroriste din estul Ucrainei” mai recent, sau abuzurile asupra kosovarilor, armele lui Saddam, sprijinirea invadarii Libiei, etc.Urmariti si interviurile sefului SRI, Maior, prin presa. Unde le acorda, cui le acorda si cat de percutante sunt intrebarile celor care ii iau interviurile.

Evident, oamenii de care vorbesc au opinii ferme, foarte stabile, ei apara democratia si principiile dreptei fara echivoc, fara ezitari sau dileme interioare. Iar pe subiectele controversate (genocidul Israelului in Gaza, torturile aplicate de americani suspectilor de terorism-apropo, poate aflam ca am avut si noi, in Romania, o astfel de inchisoare, dupa modelul polonez) au puncte de vedere ortodoxe sau nu au deloc. N-o sa-i vezi cu fluctuatii si retractari. Oameni care detin "adevarul" deci si care nu accepta ca se pot insela ori ca s-au inselat in trecut. 

 Am zis ca nu dau nume, cel putin cat timp nu am probe, dar poate am cititori mai informati decat mine. Deci, pe cine ati paria? Si care sunt publicatiile-portavoce ale serviciilor, in opinia voastra? Astept propuneri motivate-simple insiruiri de nume nu se publica.

Newsletterul, carlig de marketing

Poți profita de discounturile și reducerile aduse de abonarea la newsletterele retailerilor numai dacă plănuiești o achiziție. După, e mai bine să te dezabonezi.

Mai multe companii de comerț on-line oferă reduceri de câteva procente sau câteva zeci de lei dacă te abonezi la newsletterele lor. După care începe bombardamentul. Săptămână de săptămână (uneori de mai multe ori pe săptămână) vei afla ce reduceri-bombă, ce promoții la articole de care nu ai nevoie ți s-au pregătit. Și, bombardat constant, vei sfârși prin a cumpăra câte ceva, mai ales că nu ai cum să testezi în magazin cărțile, tabletele, telefoanele, etc vândute on-line.

Cumpărăturile cu cardul au în plus dezavantajul că te forțează să te desparți mult mai ușor de bani decât în cazul în care ar trebui să treci prin mână bancnotele înainte de a le înmâna vânzătorului.

Una peste alta, newsletterele reprezintă un cârlig de marketing pentru tot soiul de oferte, din ce în ce mai personalizate. Asta deoarece sistemele informatice ale retailerilor au început să monitorizeze și obiceiurile de consum iar reducerile promovate agresiv în newsletter vor începe să se diferențieze în funcție de client, de achizițiile sale anterioare sau de preferințele care rezultă din modul în care navighează pe site-ul retailerului.

Să nu ne abonam la niciun newsletter? Nu susținem asta. E bine să te abonezi doar dacă plănuiești o achiziție iminentă, vrei să fii la curent cu ultimele oferte și să prinzi și o mică reducere. După ce ai terminat cumpărăturile, sfatul nostru este să te dezabonezi însă urgent dacă nu vrei să dai repede înapoi banii economisiți mulțumită newsletterului săptămânal, la prima achiziție de care nu ai nevoie, făcută doar pentru că reducerile erau i-re-zis-ti-bi-le.