BCR arată miza reală a ieftinirii creditelor vechi: renunțarea la procese

In momentul în care banca lansa programul de scădere a ratelor pentru clienții vechi, la începutul lunii, oficialii săi dădeau asigurări că nu e nicio legătură cu procesele demarate în justiție de către debitori. “Clienții au libertatea să facă ce vor dacă au demarat deja un proces în justiție, acceptarea ofertei noastre nu îi condiționează în niciun fel, pot continua dacă vor procesele, oferta noastră este independentă de demersurile lor anterioare, dorim doar să venim în întâmpinarea nevoilor acestora” răspundea unei întrebări vizând clienții cu procese împotriva băncii Dana Demetrian, vicepreședinte executiv Retail și Private Banking în BCR. Banca își propunea, cel puțin la nivel declarativ, pentru uzul jurnaliștilor, să ajungă la un echilibru între interesele sale de afaceri și cele ale clienților renunțând la venituri de 200 milioane euro din partea celor 50.000 de debitori cărora li se adresa oferta cu reducerea ratelor în medie cu 20% (până în prezent peste 7.000 dintre aceștia acceptaseră oferta).

Ei bine, între realitatea frumoasă din conferințele de presă și cea mai dură, din teren, există mereu diferențe. Declarații ulterioare ale oficialilor băncii arată că nici vorbă ca oferta să poată fi accesată și de clienții care au deschise acțiuni în justiție împotriva BCR, cine vrea să se judece nu pupă reducerea ratelor.  "Nu mai vrem litigii. Nu acceptăm ca cei care semnează oferta noastră să mai aibă în continuare procese în justiție. Cei care au acțiuni în instantă, dacă doresc să beneficieze de program, trebuie să renunțe la litigii. Oamenii care au acceptat oferta au făcut acest lucru. Vrem să închidem litigiile și să avem o relație normală cu clienții, or o relație normală nu inseamnă să-ți dai în judecată contrapartida" declara însă joi pentru ziarul Bursa Alexandru Berea, director executiv al Direcției Juridice din BCR. De ce vor băncile să dispară procesele cu clienții? In România bula creditului s-a făcut pe marje mari de profit din partea băncilor (la indicii de referință, Euribor, Robor, Libor s-au adăugat procente de 7-10% chiar și pentru cei cu ipotecare) și pe concesii minimale la negocierile cu clienții. Din acest motiv predomină contractele-tip iar orice victorie în justiție a unui client în mod individual, a unei asociații a debitorilor nemulțumiți sau chiar a unei asociații de protecție a consumatorilor poate obliga banca să rectifice ulterior toate contractele de același fel aducând deci o ieftinire a condițiilor inițiale de acordare a împrumuturilor și pentru cei ce nu demaraseră procese. In plus, există destule decizii acordate în favoarea debitorilor în franci și care obligă finanțatorul să revină la cursul de schimb leu-franc elvețian din momementul acordării sau la acesta plus o primă de câteva procente, trend care poate viza la un moment dat și creditele în euro (de pe vârful bulei creditului, moneda euro s-a apreciat cu aproximativ 50% față de leu) chiar dacă amplitudinea deprecierii leului a fost mai mică decat cea leu-CHF.

(Auto)plagiatul a ajuns și în curtea BNR

E ok să publici un articol tehnic pe Opinii BNR în septembrie, din papucii de angajat al instituției, după ce ai tratat aceași subiect pe cursdeguvernare.ro, în august, din postura de analist independent și l-ai semnat cu pseudonim?  Cazul semnalat de analistul Florin Câțu ridică câteva semne de întrebare privind modul în care mai mulți angajați ai instituției aleg să facă “presa independenta” apărând însă pozițiile BNR. 

Cazul a fost semnalat miercuri pe blogul analistului independent Florin Câțu care-l asezonează cu linkurile de rigoare. Titlul celor două articole este identic (“Un indicator care ne spune multe despre potențialul de creștere pe viitor al României-la cel mai mic nivel din ultimii zece ani”) dar semnăturile diferă. Pe cursdeguvernare.ro analizează independentul Marin Pană, pe Opinii BNR își dă cu părerea Dan Cristian Palangean, fost ziarist dar în prezent angajat al BNR-ului. E cusher ca angajați ai instituției să pozeze în formatori de opinie...economică, sub pseudonim? Dar sub semnătura reală dar fără o asumare a funcției din BNR și  răspândind punctul de vedere al instituției în publicații media? Intrebările își au rostul de vreme ce Cristian Palangean nu este singurul vector “discret” de opinie prezent în mass-media din partea instituției. Un al caz este angajatul departamentului de comunicare, Daniel Oanță, tot fost jurnalist, care scrie pe Vox Publica articole care apără direct sau mai voalat poziția BNR, fără să se precizeze nicăieri pe respectiva platformă că e vorba de opinia unui angajat al Băncii Centrale și nu de un comentator independent (poate dacă facem abstracție de costumul de culoare neagră în care pozează și care poate reprezenta, prin sobrietate, un indiciu pentru avizați). Mai mult, autobiografia domnului Oanță de pe Voxpublica (intitulată “ziarist și un pic economist”) se oprește cu enumerările de poziții de prin presă în 2009, probabil anul în care Daniel Oanță a făcut joncțiunea cu BNR-ul. 

Pune cineva pumnul în gură vocilor BNR?

Unii se pot întreba ce este în neregulă ca angajați ai BNR să publice opinii personale prin alte părți-creația blogului Opinii BNR fiind de dată recentă și implicit cu audiența ceva mai redusă-de ce nu-și pot da cu părerea ca orice blogger independent? Lăsând la o parte cazul de autoplagiat de la începutul articolului la care, sperăm,  n-ar mai trebui explicat ce este în neregulă, problema se pune si în cazul folosirii numelor reale dar fără a se preciza poziția respectivului (Oanță). N-ar fi mai onest că fiecare angajat al BNR în care se trezesc aptitudinile de ziarist să își asume onest apartenența? In acest mod fiecare cititor la care ajung opiniile respectivilor ar lua acest detaliu în calcul când își formează o părere asupra chestiunii în cauză cantariind argumentele aruncate în discuție din toate părțile. Să recunoaștem că apartenența autorului e de natură să determine cititorul să fie mai atent la modul în care acesta își construiește demonstrația. Este amuzant în acest context cum Daniel Oanță folosește platforma Vox Publica pentru a polemiza chiar cu Florin Catu (vezi “Cum e cu interdependența de politici mai pe înțelesul domnului Catu”) fără a preciza poziția sa în cadrul BNR deși îl critică pe Câțu pentru luări de poziție împotriva instituției (“cvasitotalitatea intervențiilor sale pe teme macroeconomice conțin același „driver” , repectiv un atac la adresa credibilității BNR respectiv asupra reputației conducerii sale”). Spuneam asta deoarece există și angajați ai BNR adevărat, cu nume ceva mai sonore, care publică transparent analize prin diferite vehicole media-vezi articolele economistului-șef Valentin Lazea sau ale consilerului Guvernatorului Isărescu, Lucian Croitoru de pe Contributors.ro, ori Cursdeguvernare.ro ca să nu mai vorbim de prolificul consilier Adrian Vasilescu.  Discutând cu acesta despre opiniile din media ale angajaților BNR, neasumate în acest sens, părerea sa a fost că “este o practică jurnalistică ca doar persoanele mai puțin cunoscute publicului să explice pe scurt în debutul articolului postura în care se află” (se deduce de aici că editorialistii BNR au destulă notorietate pentru a nu o mai face) și că “există alte cazuri, inclusiv la Banca Angliei, unde angajații publică opinii care nu angajează nicicum instituția” (noi presupunem însă că in acest caz menționează explicit acest lucru)

Sincronizări strategice

Interesant de remarcat,mai toate vocile BNR de prin media, se sincronizează destul de bine când vine vorba de subiecte sensibile. Vezi cazul crizei creditelor în franci, când opinia publică sau partea sa direct interesată în soluționarea problemei debitorilor după modelul altor state europene (Croația a decis de pildă conversia împrumuturilor la cursul “istoric”, din momentul acordării) presa BNR să forțeze băncile să adopte soluții similare iar mai mulți analiști arondați instituției s-au repezit să contraatace. Daniel Oanță îi acuza atunci de pildă pe cei de la Ziarul Financiar, ce luaseră partea debitorilor într-un editorial subliniind ceva responsabilități ale BNR-ului față de situația acestora, că sunt un soi de agenți ai avocatului Piperea și că ar avea la rândul lor credite în franci. Criza referendumului din Grecia, un nou episod al Grexitului, a reprezentat un caz similar de implicare sincronizată a editorialistilor BNR la fel ca recentele dezbateri pe marginea adoptării modificărilor la codul fiscal, cu BNR-ul polemizând energic cu Guvernul. 

*articol publicat in ziarul Puterea

Se pot prăbuși bursele și economia ca în 2009?

Incetintirea economiei chineze, motor al cererii la nivel global, or creșterea dobânzilor în Statele Unite, atrăgând o scumpire generală a finanțărilor, sunt motive care îngrijorează bursele. Iar când bursele tușesc, economia poate face febră. Se mai poate repeta însă panica post-Lehman Brothers?

August a fost o lună de corecții pentru piețele de capital alimentate de pasa proastă a burselor chineze. Dar cotațiile în scădere ale materiilor prime denotă faptul că încetinirea viitoare a economiei chineze este deja inclusă în prețuri. Până la urmă, intervențiile autorităților (am avut inclusiv sancțiuni pentru “speculatori”) au temperat declinul în China iar în Statele Unite, Fed (Banca Centrala) a amânat încă o dată creșterea dobânzilor astfel încât în septembrie am avut ceva recuperări timide ale piețelor de acțiuni. Majorarea dobânzii de politică monetară în SUA ar echivala cu o scumpire generală a finanțărilor, având în vedere că foarte mulți au ales împrumuturile denominate în dolari în ultima vreme datorită dobânzilor modice. Iar mișcarea Fed va fi urmată în mod previzibil de BCE, după un anumit interval. Cum scumpirea finanțărilor reduce marjele de profit ale companiilor, orice creștere a dobânzilor e primită cu scăderi de marile burse iar asta dă frisoane politicienilor, mai ales în economiile în care piețele de capital sunt bine dezvoltate. 

Relația corecții bursiere-recesiune

De ce se tem autoritățile de corecțiile burselor?  Orice scădere a cotațiilor acțiunilor e primită de investitori cu nemulțumire și urmează implacabil cereri adresate managementului companiilor de creștere a profitului pentru ca prin dividende mai generoase să se stopeze sau măcar atenueze scăderea acțiunilor. Si cum se poate obține mai mult profit care să fie oferit ca dividende în condițiile în care dobânzile cresc? Reducând foarte mult costurile iar asta echivalează cu cheltuieli mai mici cu salariile, promovarea, etc. Fondul mai mic de salarii înseamnă însă șomaj și cerere mai redusă în economie și iată că avem explicația recesiunilor ce urmează unei scăderi mai de durată a burselor. Poate și din acest motiv “eminențele cenușii” ce veghează la buna funcționare a piețelor nu permit declinuri de durată, ci preferă corecțiile agresive dar relativ scurte ca întindere în timp (în perioada crizei bursele au picat din 2008 până în martie 2009 și apoi au început urcarea în timp ce economiile importante și-au revenit treptat din 2010-2011 iar România abia din 2012). Vezi aici reducerile agresive de dobândă ce au urmat falimentului Lehman Brothers din SUA. Asta pentru că orice declin burseir care se prelungește e catastrofal pentru piețele muncii în țările unde majoritatea companiilor importante sunt listate.

Vom mai avea un caz Lehman cu prăbușirea aferentă a piețelor?

Falimentul Lehman Brothers a reprezentat apogeul crizei subprime. Marile bănci americane pariaseră pe o sumedenie de produse toxice legate de creditele garantate cu ipoteci supraevaluate, iar când piața imobiliară a căzut pierderile sectorului bancar s-au multiplicat exponențial. Lehman a fost doar vârful aisbergului, au existat fuziuni prin absorbție (Bank of America-Merrill Lynch), preluări de către stat (AIG, Geral Motors) și închiderea a peste 1.000 de bănci de dimensiuni mici în Statele Unite. Corecțiile s-au amplificat atât de mult pe piețe (indicele S&P 500 a atins chiar 666 puncte în 2009! în prezent este la 1.940 de puncte...) pentru că domnea frica de contraparte, nimeni nu știa dacă partenerul său de tranzacții nu este insolvent. Scăderea graduală a dobânzilor a fost semnul că Băncile Centrale nu vor repeta greșeala Marelui Crah din 1929-1932, atunci când lichiditatea a fost absorbită. Cu banii oferiți aproape gratis marile bănci și-au dres bilanțurile, companiile au putut să se împrumute ieftin pentru retehnologizare iar profiturile mai mari obținute în acest mod au putut fi direcționate spre investiții și crearea de locuri de muncă (șomajul a revenit la valori de dinaintea crizei deși numărul de locuri de muncă n-a recuperat integral pierderile...). Poate reprezenta China sau majorarea dobânzilor din SUA (Grexitul nu mai este un subiect de actualitate) un declic similar episodului Lehman din 2008? Greu de crezut și asta pentru că falimentul Lehman a venit pe neașteptate și a îngrozit prin consecințe (teama de contraparte) pe când în acest moment despre încetinirea economiei chineze se vorbește de ceva vreme la fel ca despre majorarea graduală a dobânzilor în SUA iar lichiditatea se oferă repede. Asta nu înseamnă că nu vor există corecții, dar până la vânzări dezordonate și în panică e cale lungă.

 Cum stă România?

In 2008 România a fost prinsă cu deficite mari (deficitul bugetar amenința să sară de 7%), după o perioadă în care economia duduia iar statul majorase veniturile mai multor categorii sociale. Băncile se aflau de asemenea în dificultate, cu linii de finanțare de la băncile-mamă tăiate și un mănunchi de viitoare credite neperformante sub preș. Imprumutul de la FMI a avut drept scop finanțarea deficitului bugetar dar și finanțarea indirectă a băncilor, acestea primind o reducere a rezervelor minime obligatorii păstrate la BNR cu promisiunea ca nu își vor reduce expunerea pe România trimițând banii acasă (o vor face însă începând din 2011-2012). Acum BNR are rezerve generoase ca urmare a rostogolirii împrumutului de la FMI-aparent acesta a fost rambursat, practic statul a făcut noi împrumuturi din piețele de capital care să umple ieșirile de fonduri din rezervele BNR-costurile de finanțare au scăzut semnificativ (Robor la 3 luni e 1,5%), băncile si-au acoperit o  parte din pierderi fie externalizand neperformentele fie aducând bani proaspeți in majorări de capital iar deficitul bugetar pare rezonabil ( jur de 2%) deși  prevederile noului cod fiscal pot aduce ceva dezechilibre dacă climatul extern se deteriorează. Pe scurt, putem reveni in recesiune odată cu marile economii europene  într-un scenariu defavorabil dar e greu de imaginat ca vom reedita convulsiile din 2009-2010, cu devalorizări de amploare ale monedei naționale și tăieri de venituri și prestații sociale deoarece elementul- surpriză lipsește de această dată  iar echipamentul de start al economie arată mai bine ca in 2008.

*articol publicat in ziarul Puterea

A renuntat BNR la obiectivul euro in 2019?

In ultimele declarații ale viceguvernatorului Bogdan Olteanu, adoptarea euro în 2019 apare ca o țintă nefezabilă, principalul argument fiind lipsa de competitivitate a economiei autohtone și inexistența unui plan de acțiune pentru adoptarea monedei unice. Opinia sa se bate însă cap în cap cu viziunea economistului-șef, Valentin Lazea, care în vară demonta argumentele adversarilor euro.

Cum Bogdan Olteanu a fost parașutat cu ani în urmă în BNR exclusiv pe baza sprijinului politic, fără să fi arătat mari competențe în materie de politici fiscal-monetare, ieșirea sa cu declarații tranșante care să nu aibă suportul majorității factorilor cu putere de decizie din Banca Centrală e mai greu de imaginat. Iată ce a ținut să sublinieze Olteanu la sfârșitul săptămânii trecute la conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR): “BNR a calificat anul 2019 drept o ţintă foarte ambiţioasă și a lăudat aptitudinile de ancoră pentru politici publice. Însă 2019 a devenit tot mai mult o ţintă nefezabilă pe măsură ce nu a fost urmată de elaborarea unui plan de acțiune și punerea sa în practică. (...) Găsesc neserioasă abordarea intrării în zona euro a unei economii necompetitive, dincolo de evidența faptului că o asemenea evoluție nu ar fi acceptată de zona euro. Ea ar fi contrară interesului public. Urmărirea atingerii unui nivel de convergență reală, alături de păstrarea indicatorilor de convergență nominală rămân obiective de politici ale următorilor ani, obiective nespectaculoase, dar esențiale și care nu pot fi înlocuite prin altele mai rapide. Nu există substitut pentru creșterea de productivitate”.

Divergenţe la BNR

Opiniile de dată recentă ale viceguvernatorului Olteanu contrastează cu demonstrația făcută de economistul-șef Valentin Lazea, în contextul discuțiilor aprinse din luna iulie pe marginea potențialei ieșiri a Greciei din zona euro după aprobarea referendumului convocat de guvernul Tsipras (până la urmă a fost alarmă falsă). Lazea lua atunci la puricat, pe cursdeguvernare.ro, argumentele adversarilor adoptării euro - e vorba de renunțarea la devalorizarea externă prin cursul de schimb și apelarea doar la devalorizarea internă prin tăieri de salarii și pensii, posibilitatea ca România să furnizeze bani pentru salvarea unor economii mai bogate, renunțarea la suveranitate națională și independența monetară, lipsa de logică a aderării la o uniune monetară cât timp nu există transferuri fiscale în interiorul său etc. - încercând să le demonteze sau măcar să le minimalizeze. 

Iată, de pildă, cum răspundea Lazea celor care se temeau că odată cu aderarea la zona euro, statul va pierde capacitatea de a răspunde la o criză prin intermediul unei devalorizări externe (deprecierea monedei), fiind obligat să recurgă la devalorizare internă (scăderi de salarii și/sau pensii): “Această constrângere nu reprezintă o pierdere atât de mare precum se crede de obicei. Prin devalorizare internă pot fi ţintite doar anumite grupe de câştigători de venit, lăsând neafectate largi segmente ale populaţiei. În schimb, prin devalorizare externă pierd toate persoanele dintr-un stat, fără excepţie, întrucât scade valoarea activelor deţinute de fiecare cetăţean, indiferent dacă este tânăr, bătrân, salariat, şomer sau casnică”. În paranteză fie spus, contraargumentul Lazea suferă puțin la capitolul logică, deoarece prin devalorizare externă, deși pierd toate persoanele,  dimensiunea pierderilor diferă. Una este să-ți scadă casa din Primăverii cu 20% din valoarea în euro, alta garsoniera din Militari. Or, devalorizarea externă este echitabilă, pentru că se aplică tuturor procentual egal pe când devalorizarea internă este cât se poate de selectivă cu clientela și sensibilă la lobby. Vezi alocările pentru bugetele serviciilor în perioada de criză și maximă austeritate.

S-a schimbat ceva?

Ce a putut determina această fractură în interiorul BNR, o instituție obișnuită să vorbească de regulă pe o singură voce, mai ales că tema este importantă, iar implicațiile sale majore? Iar când vorbim de implicații nu ne referim doar la pierderea importanţei Băncii Centrale care devine o simplă instituție decorativă în materie de politică monetară, direcțiile de acțiune fiind dictate de BCE, ci la impactul adoptării euro asupra puterii de cumpărare a românilor, peste tot unde a fost introdusă moneda unică generând o avalanșă de rotunjiri de prețuri...

În primul rând, a avut loc o schimbare radicală de context pe plan extern. De la un refuz majoritar la referendumul din Grecia privind adoptarea măsurilor cerute de Comisia Europeană și spectrul ieșirii țării din zona euro cu implicațiile sale (bani blocați în bănci, scumpiri pe linie, șomaj etc., dar totuși cu perspective de redresare a economiei pe termen mai lung) s-a ajuns relativ repede la un guvern conformist în Grecia și un prim-minustru metamorfozat din contestatar al birocraților de la Bruxelles în proaspăt fan al austerității și privatizărilor, recent confirmat prin noi alegeri. Cu sperietoarea Grecia la ușă (vedeți ce-au pățit grecii dacă au ieșit din zona euro!) ar fi fost mult mai ușor de convins populația să accepte constrângerile adoptării euro, iar marii avocați ai integrării în euro-zone au dat atunci bice prin media. Iată însă că Grecia a rămas în euro, iar după numai câteva luni Uniunea se  confruntă cu cea mai mare migrație de la căderea Imperiului Roman. Ocazie cu care României i se cere să găzduiască migranți, deşi n-are prea mari resurse nici pentru cetățenii ei şi n-a avut nici o contribuție la declanșarea războaielor “pentru democrație şi înlăturarea dictaturii” din Irak, Libia sau Siria. Autoritățile s-au opus să-şi asume câteva mii de migranți  impuşi de la centru, dar cu spectrul tăierii unei felii din fondurile europene ca represalii, cum cer voci tot mai vehemente  din Germania, s-ar  putea să cedeze la final. Măcar să recupereze  din pierderi în zone mai puţin sensibile, cum ar fi aderarea la euro, nu? Ceea ce ar presupune sărbătorirea celor 100 de ani de la înființarea României nu prin renunțarea la leu, ci, eventual, printr-o calificare a naționalei de fotbal ori măcar vreun trofeu major al Simonei Halep. Şi încă ceva. Opinia economistului-șef Lazea n-a apărut pe blogul oficial al instituției (opiniibnr.ro), ci pe o platformă independentă, cursdeguvernare.ro, ceea ce denotă o  oarecare marginalizare a economistului-șef al BNR în respectiva chestiune.

*articol publicat in ziarul Puterea

De ce ne asaltează promoțiile în septembrie-octombrie?

In așteptarea sărbătorii anuale a reducerilor (Black Friday), cumpărătorii își limitează achizițiile de la jumătatea anului iar retailerii încearcă disperații să-i tenteze cu câte ceva.

Până la sfârșitul lunii noiembrie, când ne vom confrunta cu altă campanie masivă de lichidare de stocuri mascată în festival al reducerilor, pretextele pentru noi achiziții scad gradual. De ce să cumperi în septembrie telefonul/tableta/televizorul dorit când le poți avea de Black Friday la un preț mai bun? Cunoscând acest raționament, marii retaileri încearcă să-i momească cu tot soiul de campanii de reduceri care preced Black Friday. De exemplu, Altex a avut în week-end-ul trecut (18-20 septembrie) nu mai puțin de două campanii în paralel: discounturi de la Microsoft și un soi de “Black Sunday” iar eMag are “Revoluția Prețurilor” între 22-24 septembrie.

Filosofia acestor campanii este următoarea: dacă mulți clienți așteaptă să facă achiziții doar de Black Friday, destui ar putea fi dezamăgiți de dimensiunea stocurilor (marile  reduceri nu se fac pe volum altfel ar pierde destul comercianții, mai degrabă acestea sunt un soi de instrument de marketing așa că se epuizează repede, în câteva minute) sau de cea a reducerilor procentuale și să nu mai cumpere nuimic! Asfel încât sunt momiți cu ceva tăieri de prețuri, mai mari în special la produsele obosite și în curs de lichidare de stoc, poate-poate bagă mâna în buzunar luați de valul spoturilor publicitare. 

Iată un exemplu. Cea mai mare reducere la telefoane din campania eMag o poartă un Microsoft Lumia 635 (-42%). Este un telefon de 4,5 inch la care compania producătoare nu și-a potrivit bine pașii aducând o memorie de numai 512 MB pe un procesor quad-core Snapdragon 400. Prețul său de listă, care face posibilă această reducere era de 699 lei. Tot în cadrul acestei campanii regăsim însă și fratele mai mare, Lumia 640, care beneficiază de un ecran de 5 inch, o memorie de 1 G (pe acelasi tip de procesor) și o baterie de 2500 mah în loc de una de numai 1830 mAh ca în cazul Lumia 535. Plus că e dual sim în loc de single sim și are o cameră mai bună, de 8 Mp în loc de 5 Mp. Acesta e redus însă cu “numai” 20%, de la 749 la 599 lei. Observați trucul: pentru a putea fi redus cu 42%, telefonul mai slab ca performanțe (e o difeenta netă între cele două, și un “profan” poate observa asta!) are plasat prețul de listă în apropierea celui dintr-o clasă superioară. Cine vânează doar reducerile, procentul în sine, va fi însă tare încântat că poate cumpăra aproape la jumătate de preț!

De ce "vinde" bine culpabilizarea românilor?

De ce au atâta succes cărțile lui Lucian Boia? De ce ne place diagnosticul aspru, mai puțin măgulitor la adresa noastră, ca popor? In opinia mea, în primul rând pentru că suntem individualiști. Secole de-a rândul ne-am ascuns în munți, am exersat plecarea capului pentru a supraviețui tuturor năvălirilor și jafurilor. Dacă am fi încercat mereu, cum au făcut-o dacii odată, să ne opunem cu arma în mână luptând până la unul, am fi dispărut probabil ca popor. Așa, cu victorii de etapă urmate invariabil de plăți ale tributului tradițional, am putut supraviețui asimilându-i chiar pe alții.

Individualismul cultivat în dauna solidarității și conjugării eforturilor pentru un scop comun a asigurat supraviețuirea, chiar dacă una mai puțin glorioasă. Individualistul de azi vrea să se distanțeze de profilul majorității și nu se va recunoaște în criticile aduse acesteia, ba le va sublinia bucuros în opinia sa fiind vorba doar despre “ceilalți”. Cei mai mulți dintre conaționalii ce citesc bucuroși opinii critice despre români, le percep în principal ca diagnostic rece aplicat celorlalți și nu se simt jigniți ci doar scoși implicit în evidența prin contrast.

In al doilea rând, pentru că am fost sufocați ani buni cu propaganda agresivă despre măreția noastră ca popor, despre faptele de vitejie ale stramoșilor. Toată această orchestrare patriotică a trecutului contrasta atât de evident cu prezentul deprimant încât generația decrețeilor a ajuns să respingă odată cu propaganda și pretextele sale. Patriotismul pompat cu obstinație și fără inteligență până la refuz, pe fondul unei mentalități colective din care practica solidarității lipsea (cu atât mai explicabil într-un regim diactatorial), a dus la lipsa de interes și chiar respect pentru istoria și posibilele valori și personaje marcante ale nației.

Iată de ce cred că se citesc cu voluptate în țară lucrurile mai puțin măgulitoare despre noi ca popor dar puțini dintre amatorii de așa ceva ar accepta cu același entuziasm criticile aduse propriei persoane.

Marketing pentru tubul de hârtie igienică

Cât de obositor poate fi să duci la coșul de gunoiul tubul rămas după consumarea unui sul de hârtie igienică?

O marcă bine cunoscută de hârtie igienică de calitate se promovează la TV cu o găselniță de marketing: nu mai trebuie să duci tubul consumat la coș, e suficient să-l arunci în WC și acesta se dizolvă! Iar pentru acest beneficiu plătești de peste două ori valoarea unui sul de hârtie de la concurență, mă rog, de la majoritatea firmelor concurente. E justificat?

Fiecare răspunde cum vrea și cum îl ține buzunarul iar pretextul pentru acest articol este versatilitatea noilor cârlige de marketing. Pentru a te determina să plătești mai mult, îți oferimi facilități în plus. Câtă nevoie ai însă de acestea?

Păi, câtă nevoie ai de ecran 4K pe mobil? Nu e cam meschin micul ecran al telefonului, chiar și de 5 inch fiind acesta? Nu e obositor să te uiți la filme pe mobil, indiferent de rezoluția ecranului? Experiența de vizionare e oricum șchioapă pe un ecran așa mic...

Câtă nevoie ai de internet 4G? Providerii au profitat pentru a scumpi abonamentele cu internet mai “iute” dar, totuși, chiar contează să deschizi pagini cu fracțiuni de secundă mai repede? Ce, suntem toți jucători la bursă și vânăm oportunități contra-cronometru, e în fiecare zi Black Friday cu promoții epuizabile în câteva secunde de la deschiderea magazinelor virtuale?

Până la urmă, succesul acestor campanii de marketing pentru servicii adiționale e dat de apetitul bine stimulat al consumatorilor pentru ultimele noutăți. Emisiuni TV, site-uri de profil le scot în evidență și le ridică în slăvi. Cel mai înțelept mod de a te raporta la acestea este să amâni achiziția și să-ți imaginezi care ar fi experiența de utilizare și starea de bine general după câteva săptămâni de la deschiderea portofelului. Parcă nu mai e la fel de “cool”, nu?

Puseul de generozitate bancară vine din teama de pierderi mai mari

BCR și Bancpost au oferit recent clienților posibilitatea de a plăti rate mai mici la creditele vechi contractate. Sub explicația venirii în întâmpinarea dorințelor acestora se ascunde însă preocuparea pentru tranșarea litigiilor din justiție și efectele introduse de noua lege a falimentului personal. Mai multe bănci și-au amintit brusc că o parte a clienților n-o duce chiar bine cu ratele mari, fixate pe timp de bulă a creditului la marje generoase de profit pentru băncile creditoare, când veniturile debitorilor nu fuseseră ciuntite de criză. Totuși, până în acest an, încercările debitorilor de a obține condiții mai bune se izbiseră de zidul “avem un contract semnat”, băncile insistând că au ponderi mari ale “neperformantelor” și nu își permit să reducă din costurile creditelor bunilor platnici. Acum, brusc, pot asta deși scăderea din ultima vreme a dobânzilor de referință (Euribor și, în special, Robor) a generat reducerea naturală a valorii dobânzilor plătite de către debitori. Ce a generat schimbarea de optică bancară?

Soluțiile avantajoase pentru clienți obținute în justiție. Mai mulți debitori și  asociații de clienți cu credite au obținut prin justiție reduceri de costuri, asta însemnând returnarea retroactivă din partea băncilor a comisoanelor încasate abuziv sau chiar conversii ale soldurilor împrumuturilor în lei, la valori apropiate de cotațiile valutare din momentul acordării creditelor. Cum multe procese sunt încă în faze preliminarii iar multe sentințe vor fi pronunțate în perioada următoare, în condițiile în care eventuale decizii favorabile clienților ar putea genera acțiuni asemănătoare în justiție din partea altor debitori sau cel puțin revendicări pentru uniformizarea condițiilor de creditare la toate contractele-tip, băncile încearcă să vină în întâmpinarea acestor acțiuni cu condiții mai bune de rambursare. 

Prevederile legii falimentului personal. Efectele legii vor începe să se facă simțite de anul viitor, după o perioadă-tampon de 6 luni, iar una dintre cele mai importante noutăți ale actului normativ este că se diminuează datoriile reziduale după lichidarea activelor datornicului. Până acum, dacă achiziționai un imobil cu credit ipotecar sau de nevoi personale garantat cu ipotecă, în cazul de neplată a ratelor banca îți vindea casa și rămâneai dator cu diferența dintre valoarea soldului împrumutului și prețul obținut prin vânzarea pe piață a proprietății. Prin noua lege a falimentului personal, datornicul este eliberat de majoritatea datoriilor reziduale rămase neacoperite după perioada de supraveghere ce urmează lichidării activelor. Concret, datornicul va fi eliberat de datorie în cazul în care după trei ani de la data închiderii procedurii a acoperit cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor reziduale, sau după 5 ani 40%, etc. Ei bine, asta este o prevedere tentantă pentru cine a luat cu credit scump (marjă mare a băncii aplicată peste Robor sau Euribor) o casă pe vârful bulei imobiliare, iar acum valoarea proprietății sale s-a înjumătățit. Nu mai plătește ratele, lasă banca să-i vândă casa și achită apoi doar jumătate din diferența dintre soldul creditului și valoarea de piață a proprietății, în loc să se  chinuie inca 20 de ani cu plata ratelor. Poate și din acest motiv, ofertele BCR și Bancpost sunt destinate doar celor cu credite cu ipotecă. 

Facilitățile la plata ratelor

BCR oferă clienților cu credite garantate cu ipotecă o reducere a dobânzilor la creditele în lei și euro. Astfel, după o perioadă de 5 ani cu dobândă fixă de 4,95% la creditele ipotecare și 5,95% la creditele de consum garantate cu ipotecă, aceștia vor achita apoi o dobândă variabilă compusă din indicele Euribor/Robor la 3 luni plus 3% marja băncii în cazul creditelor ipotecare și 4% pentru cele de consum cu ipotecă. Având în vedere că majoritatea dobânzilor erau în prezent de peste 8% pe an, reducerea la plata ratelor va fi de aproximativ 25-30% pentru cei mai mulți debitori. Oferta BCR poate fi accesată și de clienții altor bănci cu credite garantate cu ipotecă. Bancpost propune la rândul sau clienților cu împrumuturi garantate cu ipotecă conversia din franci în lei, la cursul din ziua conversiei, iar la soldul rezultat aplică o dobândă de numai 1,5%, fixă timp de trei ani. Banca a fost printre fruntașele acordării de împrumuturi în franci elvețieni în 2008, din acel moment cursul CHF-leu practic dublându-se. Reprezentanții Bancpost susțin că rata lunară va scădea, în medie, cu 30% în perioada de trei ani de dobândă fixă. „După această perioadă se va aplica o dobândă individualizată variabilă, compusă din marja fixă și indicele ROBOR la 3 luni”. Comunicatul Bancpost nu menționează nivelul marjei de dobândă care se va aplica peste indicele ROBOR la trei luni după expirarea perioadei de dobândă fiaxa dar în cadru discuțiilor dintre repezentanii băncii și cei ai clienților s-a avansat, potrivit Conso.ro,  o marjă cuprinsă între 3% și 4,6% în funcție de tipul creditului și de situația specifică a fiecărui debitor în parte. O conversie din CHF în lei sau euro propusese și Banca Transilvania pentru clienții preluați de la Volksbank. Oferta, care a expirat în iulie, presupunea returnarea retroactivă a comisionului de risc încasat de bancă, conversia rezultată presupunând o diminuare  a soldului împrumutului  cu 22%.  Peste 14.000 din cei 18.000 de debitori  franci ar fi acceptat oferta,  potrivit unui comunicat  Băncii Transilvania din 23 iulie. 

*articol publicat initial in ziarul Puterea