Mai multe bănci au acordat înlesniri datornicilor în CHF, o asociație de protecție a consumatorilor a încercat o negociere colectivă cu băncile în numele acestora, sunt proiecte legislative ce-i vizează direct...Cu ce se deosebesc însă datornicii în franci de cei în euro?
Pe scurt vorbind, deprecierea mai mare a leului față de franc și statul de monedă mai putin circulată ca euro a acestuia, dublate de strategia mai agresivă de acordare a împrumuturilor în franci au contribuit la postura de victime pe care debitorii în franci și-o arogă acum, spre deosebire de datornicii în euro care par mai resemnați cu creșterea ratelor și n-au cerut tratament special. E justificată însă această diferență de abordare? Adevărat, de la minimele din 2007, cursul franc/leu s-a dublat în vreme ce euro s-a scumpit cu numai 50%. Asta n-are prea mare importantă însă pentru un datornic în euro care întinsese coarda raportului rată/venituri până la 70%, maximul permis de normele de creditare relaxate “oportun” de BNR chiar în 2007, și care s-a trezit între timp cu veniturile diminuate de criză (bonusuri, sporuri mai mici). Numărul debitorilor cu mari probleme la rambursarea împrumuturilor în euro îl depășește oricum pe cel în franci, în ciuda devalorizării mai mari a leului față de franc, având în vedere că cele mai mult împrumuturi s-au acordat în România în moneda unică europeană. Francul n-ar trebui considerat de asemenea monedă “exotica”, având în vedere statutul său la nivel global (doar nu s-au dat împrumuturi în bahtul tailandez), se poate afirmă cel mult că francul este mult mai volatil decât euro sau dolarul în momente de criză economică dar asta nu face din debitorii în franci victime, poate doar unele ale propriei ignoranțe. Iar în ceea ce privește strategia mai agresivă a principalelor bănci care au acordat credite în franci în România (Volksbank, Banca Românească, Piraeus, Raiffeisen, OTP), asta n-a depășit totuși agresivitatea creditelor cu buletinul (împrumuturile sunt în acest caz în lei) care făcuse ravagii anterior.
O distincție importantă
Problema în cazul debitorilor în franci, precum și în cazul celor care s-au îndatorat în euro, o reprezintă faptul că aceștia n-au împărțit povara deprecierii cu banca, indiferent de mărimea acesteia. Dacă mâine Banca Centrală a Elveției ar lua decizia să ducă dobânzile puternic în teritoriu negativ pentru a deprecia francul ajutând exportatorii locali iar leul ar crește neașteptat față de franc, băncile romanesti ar putea cere atunci în justiție să se anuleze toate hotărârile care le obligau să facă conversii CHF-leu la cursuri apropiate de cel din momentul acordării, nu? Până la urmă, filosofia oricărei conversii n-ar trebui să se bazeze pe deprecierea de moment a leului față de valuta în care s-a acordat împrumutul ci pe alegerea unui algoritm prin care băncile să împartă permanent povara deprecierii. O măsură necesară având în vedere că băncile nu dispun în momentul acordării de întreaga sumă ce va deveni soldul împrumutului ci doar de o fracțiune din aceasta, proporțională cu procentul pe care îl reprezintă rezervele minime obligatorii impuse de BNR în acel moment, dar beneficiază de dobânzile și returnarea principalului ca și cum ar fi avut 100% din valoarea creditului acordat. Ne referim aici la proiectul legislativ inițiat în primăvară de Ministerul Finanțelor ce prevedea o conversie a creditelor din valută în lei, cu un discount de 15% oferit de bănci și o garantare în proporție de 50% de către stat a împrumuturilor astfel convertite, de această lege urmând să benefcieze însă doar cei îndatorați în valute care s-au depreciat cu minim 50% față de leu. Cu alte cuvinte, cine s-a împrumutat în euro în vala lui 2007 s-ar încadra, cine a făcut-o la începutul lui 2008, nu. Un proiect legislativ mai echitabil, în opinia noastră, ar urmări ca băncile să fie obligate să taie gradual dobânzile și comisioanele începând de la un anumit procent de depreciere a leului fată de valuta creditului, ajungând chiar sa nu mai încaseze nimic în afară de rambursarea eșalonată a principalului dacă deprecierea sare de o anumită valoare (să spunem 50% din momentul acordării împrumutului, ca in proiectul MF). O asemenea lege ar împarți echitabil povara rambursării între debitori și bănci și ar reprezenta o adevărată gură de oxigen pentru primii, având în vedere că băncile percep în acest moment marje de profit de 8-9% la creditele în CHF (dobânda =Libor plus marja băncii).
Ce facilități au primit până acum debitorii în franci
Bancpost a propus clienților cu împrumuturi garantate cu ipotecă conversia din franci în lei, la cursul din ziua conversiei, iar la soldul rezultat va aplica o dobândă de numai 1,5%, fixă timp de trei ani. Reprezentanții Bancpost susțin că rata lunară va scădea, în medie, cu 30% în perioada de trei ani de dobândă fixă. „După această perioadă se va aplica o dobândă individualizată variabilă, compusă din marja fixă și indicele ROBOR la 3 luni”. O conversie din CHF în lei sau euro a oferit și Banca Transilvania pentru clienții preluați de la Volksbank. Oferta, care a expirat în iulie, presupunea returnarea retroactivă a comisionului de risc încasat de bancă, conversia rezultată presupunând o diminuare a soldului împrumutului cu 22%. Peste 14.000 din cei 18.000 de debitori franci ar fi acceptat oferta, potrivit unui comunicat Băncii Transilvania din 23 iulie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu