Să vedem în ce zone de retail se verifică acest slogan, mai ales că românii par ahtiaţi după tot ce este gratis sau măcar bine redus
Cel mai frecvent primim un telefon gratis când ne facem un abonament de telefonie mobilă. Preţul este apoi plătit cu suprapreţ în cei doi ani în care se derulează contractul încheiat iar în majoritatea cazurilor este mai ieftin să-ţi iei singur telefonul şi să plăteşti apoi un abonament cu valoarea mai mică, decât să te bucuri de cadoul providerilor.
Primim apoi gratis tot soiul de rapoarte de analiză, broşuri on-line, etc. Preţul real pentru acestea este înscrierea pe site şi în baza de date a autorului şi spamul generos de după (reţeaua de “afliati” aduce uneori profituri bunicele).
Băncile ne ofereau la un moment dat perioade de graţie cu dobânzi zero, urmate invariabil de costuri piperate la credite. Dobânda zero contribuia însă la lărgirea bazei de selecţie (numărul celor care se calificau la un împrumut creştea artificial prin calcularea unui raport subevaluat rată/venituri).
Prin hipermarketuri avem campaniile “două la preţ de unul”. Rezultă că se oferă ceva gratis, dar dacă împărţim la doi preţul întreg reiese că acesta fusese anterior majorat forţat în mare parte din cazuri.
“Cine îşi face ochelarii la noi primeşte gratis ramele”. O altă gratuitate mascată în costul ulterior. În acest caz, preţul lentilelor va fi suficient de mare încât să includă şi preţul ramelor.
Pe scurt, deşi există mai multe variaţiuni, gratuităţile fie maschează un cost real ce urmează să fie suportat ulterior, fie presupun un anumit disconfort ca plată pentru serviciul oferit (spam, sondaje, etc), ori reprezintă doar o altă denumire pentru discount (“două la preţ de unul”).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu