“Sunt actiuni de dividend” auzi la coltul forumurilor bursiere despre SIF-uri. “Uite ca in ciuda crizei financiare SIF-urile n-au inchis robinetul dividendelor, chiar daca bancile nu le-au mai virat cota-parte din profituri”. Putini isi pun insa problema de unde vin banii distribuiti in acest an de SIF-uri. Sunt roadele unor participatii profitabile, efectul unor plasamente inteligente in timp de criza sau provin din lichidarea unor actiuni inregistrate la preturi mai mici in evidenta SIF, actiuni care nu vor mai oferi dividende in anii ce vin? SIF-urile se comporta practic asemanator Guvernului care se imprumuta pentru a plati salarii si pensii, imprumutul in cauza reducand averea generatiilor viitoare care vor trebui sa-l acopere din taxe si impozite majorate.
Pe fondul provizioanelor in crestere continua, bancile unde SIF-urile au participatii au renuntat sa mai distribuie dividende actionarilor (cu exceptia BRD, unde acestea sunt insa mult diminuate). In 2009 SIF-urile au trait relativ confortabil pe seama profitului spectaculos raportat de banci in 2008 (ba chiar si in 2010 pentru ca o parte din acel profit revenit SIF a fost trecuta la rezerve), an in care creditarea mergea inca din plin, castigul bancilor nu incepuse sa fie dramuit de provizioane iar externalizarile erau izolate . Din 2009 insa bancile au inceput sa stranga cureaua (BCR e principala deziluzie pentru societatile de investitii care s-au trezit captive intr-o companie care nu pare sa se mai listeze curand si care nici dividende nu mai da), iar SIF-urile s-au vazut fara principala resursa pentru dividendele cuvenite actionarilor proprii. Nu imi amintesc de vreun plasament inspirat facut de SIF-uri in 2009, anul minimelor la BVB. Imi amintesc insa de achizitiile de actiuni Biofarm operate in principal de Oltenia prin 2008, cand multi isi imaginau ca bursa are doar o corectie de parcurs si nu un picaj in forta, asa cum imi amintesc de achizitiile de actiuni SIF facute de companiile detinute de acestea, in scopul sustinerii cotatiilor societatilor-mama, decizie care s-a dovedit mai tarziu absolut neinspirata. Iar in lipsa unor speculatii reusite pe pietele financiare sau unor exituri spectaculoase din societati construite de “strategii” SIF, singura sursa pentru dividendele actionarilor ramane vinderea unor participatii la societatile listate din portofoliu. Vezi de pilda cazul Muntenia care da in acest an un dividend brut de 0,05 lei (mai mare decat cei 0,04 lei oferiti in 2009 si 2010) pe seama unor vanzari de actiuni…BRD. SIF-ul a renuntat doar in decembrie 2010 la aproximativ 1% din actiunile banciii (in urma cu un an avea 5,27%, cota sa reducandu-se in ultima luna a anului trecut la 4,2%). Motivatia vanzarii actiunilor BRD devine clara daca observam ca in noiembrie 2010, SIF4 realizase doar 35 milioane lei din profitul bugetat de 60 milioane). BRD-ul, unde fiecare SIF avea la un moment dat o feliuta de aproximativ 5% este cea mai la indemana actiune lichida de pe care se poate iesi fara probleme la BVB. Nu contest oportunitatea acestui exit partial -bula creditarii nu se intoarce curand. Daca insa profitul generos rezultat din aceasta decizie (in contabilitatea SIF actiunile sunt prinse la valori minuscule avand in vedere ca SIF-urile sunt actionare cam de la infiintarea bancii) este distribuit mare parte sub forma de dividende actionarilor e ca si cum ai vinde din casa ca sa ai bani de cosnita. Este exemplul tipic de dividend care reduce valoarea companiei oferind satisfactie temporara actionarilor. Un administrator intelept ar redirectiona sumele provenite din exitul in cauza spre domenii cu potential (poate agricultura? Muntenia chiar are o anumita baza in domeniu) altfel cu timpul SIF-urile vor semana tot mai mult cu niste cochilii goale. Ar mai trebui mentionat “detaliul”actiunilor reziduale (cam 40% din total) la Muntenia, fapt care permite societatii sa pastreze in final o buna parte din fondul de dividende (cine isi ridica annual banii aferenti unei detineri de cateva actiuni), fapt ce explica cumva generozitatea politicii de dividend.
Riscurile renuntarii la dividende
Am subliniat modul pagubos de acordare a dividendelor prin vanzarea de active. Nu inseamna neaparat ca renuntarea la dividende din partea actionarilor-cealalta extrema-nu ar fi lipsita de riscuri. Un exemplu este Banca Transilvania care a ales sa isi capitalizeze an de an profitul acordand “actiuni gratuite”. In 2009, cand sectorul bancar avea mari probleme iar cotatiile cazusera din pod, multi au regretat probabil decizia de a-si mari numarul de actiuni in dauna incasarii de dividende ani la rand. Nu e bine nici sa vinzi din active pentru a da dividende cu orice pret dar nici sa renunti la dividende lasand la dispozitia administratorilor sume pe care nu le vor folosi intotdeauna cu cap (poate numai in situatia in care actionarul e si administrator situatia i-ar surande fara retinere). Acordarea an de an a 40-60% din profitul operational sub forma de dividende poate fi un procent bun pentru o societate care isi respecta actionarii incercand totodata sa creasca sanatos.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Adrian,ai observat corect faptul ca SIF platesc dividende actionarilor dezinvestind. Remediul propus de tine este insa gresit. Tu spui ca SIF-urile ar trebui sa pastreze profiturile provenite din vanzarea unor participatii la BRD pentru a face alte investitii (le faci si o sugestie: agricultura) in loc sa le distribuie actionarilor. Te rog nu le mai da idei proaste administratorilor SIF pentru ca au deja suficiente.
RăspundețiȘtergereLas deoparte faptul ca exista putine oportunitati mai potrivite decat BRD. (Dupa toti multiplii, BRD se este cotata cu discount fata de majoritatea bancilor europene. Din punct de cedere al rentabilitatii capitalului (ROA) nu stiu o alta banca care sa foloseasca mai bine banii actionarilor, chiar si intr-un an de criza, cum a fost cel trecut.)
Dar nu asta e problema, administratorii SIF n-au decat sa vanda BRD daca le convine, dar in acest caz cred ca cel mai corect este ca intregul profit net, rezultat in urma acestei vanzari, sa fie alocat ca si dividende.
O mai buna politica decat aceasta ar fi -din considerente strict fiscale- doar cea urmarita de Franklin Templeton la FP si anume rascumpararea propriilor actiuni, atata timp cat acestea se tranzactioneaza la un discount atat de mare fata de activul net unitar. Cum acest lucru nu este posibil la SIF-uri (datorita pragului minim de detinere, care ar face ca o rascumparare a propriilor actiuni, urmata de anularea lor, sa treaca in ilegalitate acei actionari care in urma respectivei proceduri s-ar vedea cu o detinere peste 1%).
Cea mai proasta optiune, oricare ar fi sursa profitului net raprortat de SIF (si cu atat mai mult cand sursa acestuia sunt activele vandute si nu dividendele incasate)este cea a retinerii acestuia de catre societate.
Odata ca, asa cum spuneai, nimic nu garanteaza ca administratorii SIF vor face plasamente mai profitabile decat cele din care au iesit.
In al doilea rand, retinerea fiecarui leu de catre SIF-uri inseamna transformarea lui in pierdere pentru actionari, atata timp cat leul ce a fost retinut se transforma imediat in 40-45 de bani, adica isi pierde in unele cazuri chiar si pana la 60% din valoare -cazul SIF Muntenia. Cum? Simplu: leul retinut, care se regaseste in active la valoarea lui unitara, se tranzactioneaza pe bursa cu un discount de pana la 60% in raport cu Valoarea Unitara a Activului Net (VUAN).
Ca urmare,leul retinut actionarilor va trebui in primul rand sa recuperze handicapul unei subevaluari de 60% inainte de a aduce cel mai mic profit actionarilor. Cu alte cuvinte, fiecare leu pastrat de catre SIF Muntenia, va trebui sa aiba un randament de 150% pentru a se intoarce la valoarea lui unitara de un leu catre actionri in anul urmator, prin intermediul cotatiei bursiere.
Asadar, nu valoarea absoluta cu care se vand actiunile SIF este sau a fost vreodata problema pentru actionari, ci discountul pe care aceasta valoare il reprezinta fata de VUAN. Acest discount a fost extrem de mare si atunci cand bursa a fost in boom si ulterior cand bula s-a spart si el reprezinta prima de risc pe care o cumparatorii o cer pentru faptul ca vor intra in posisia unor active manageriate de SIF.
Vanzarea participatiilor detinute de SIF-uri(ceea ce implica, asa cum ai observat in analiza ta, un profit adesea chiar de 90% din pretul de vanzare) este un lucur bun, daca banii rezultati se intorc celor care le apartin de drept: actionarilor (chiar cu inevitabilul cost pentru actionari de 16%, impozit). Sigur, asta inseamna o dezinvestire, o auto-dizolvare a SIF-urilor in esenta, dar aceasta autodizolvare ar putea fi cel mai bun lucru care li s-ar putea intampla actionarilor acestor societati. Cu cat dizolvarea acestor institutii va fi mai accelerata (salariilor mari ale administratorilor si angajatilor SIF-urilor sunt, pe termen lung, principala sursa a topirii activelor acestora, deci a averii actionarilor) cu atat mai castigati vor fi proprietarii lor.
Cu bine,
Dan Tornea