Doua valute “zombie”: leul romanesc si yenul japonez

Fruntasi la inflatie si codasi la revenirea economica in UE romanii au totusi o moneda care se apreciaza fata de euro. Cu o economie ravasita de cutremurul ce a revolutionat scara Richter, un dezastru nuclear inca nedezamorsat si trilioane de yeni parasutate de Banca Centrala imediat dupa seism, japonezii s-au trezit cu yenul la maximul perioadei postbelice fata de dolar. Mai conteaza performantele economiei locale in zestrea valutelor nationale? Leul si yenul vin sa demonstreze ca pulsul economiei nu da mereu tonul pe piata valutara, dinamica cerere-oferta avand ultimul cuvant.

In decembrie 2010, raportul euro/zlot era de 4 apoi zlotul a avut o miscare de apreciere pana la EUR/PLN 3,85. Din ianuarie insa moneda poloneza pierde constant teren, pana la 4,05 zloti/euro la sfarsitul saptamanii trecute. Suntem mai tari ca polonezii care nici macar n-au intrat in…recesiune in criza asta? Sa nu ne grabim, euro s-a depreciat in 2011 fata de Forint (de la 280 la 271 EUR/HUF) dar si fata de coroana ceheasca (de la 25,4 la 24,4 EUR/CZK), asa cum a facut-o si fata de leu (euro a inceput anul la 4,27 lei). Cine doreste atat de tare lei romanesti astfel incat sa determine o evolutie valutara in contratimp cu mersul economiei si tempoul inflatiei? Asta pentru ca monedele cu inflatie mare in spate ar trebui sa se deprecieze, in timp ce economiile cu deflatie au monede puternice, ma rog, cel putin in teorie…Sa vedem mai intai cine vinde euro. Capsunarii nu mai trimit bani acasa ca in alte dati (ianuarie a fost cea mai slaba luna din ultimii 6 ani conform datelor BNR), apetitul pentru credite a scazut si el odata cu consumul (imprumuturile in euro erau schimbate repede in lei odata acordate). Exporturile e drept stau un pic mai bine, dar nu rup inca gura targului. Cine forteaza nota vanzand euro astfel incat sa determine aprecierea leului? Avem pe de-o parte BNR (rezervele sale au scazut in februarie cu 620 milioane euro), care lupta sa tina jos inflatia folosind parghia cursului de schimb (un euro mai slab egal preturi ale produselor din import mai mici), pe de alta parte bancile si ceva investitori costelivi care au intuit strategia Bancii Centrale si pariaza si ei pe leu pe termen scurt pentru a beneficia de dobanzile relative mari. In acest punct, o schimbare de perspectiva poate surveni doar la un nou puseu al crizei financiare, in ipoteza ca dimensiunea repatrierilor de valuta va descuraja chiar si vanzarile BNR, care sta totusi pe un munte de euro. Pana atunci, sa ne imbatam cu apa rece: “economia isi revine si leul beneficiaza de politicile intelepte ale autoritatilor”.

Deflatie vs carry trade
Daca ingrijorarea BNR fata de cresterea preturilor reprezinta cauza aprecierii leului, de ce s-a apreciat yenul intr-o economie atata de lovita precum cea a Japoniei? Va vine sa credeti ca in 2007, la debutul crizei financiare, dolar/yen era 120 (fata de 80 in prezent)? Oare ce a determinat o tresarirre de orgoliu de asemnea amploare a yenului intr-o economie sufocata de datorii (datoria publica e 200% din PIB) si intr-un context international dificil? Pai, tocmai dobanzile mentinute la niveluri apropiate de zero, banii ieftini din Japonia alimentand pana atunci buna parte din cresterea pietelor de capital la nivel global (fenomenul carry trade). Odata cu izbucnirea crizei, investitorii au inceput sa isi inchida pozitiile si sa returneze yenii, presiunea la cumparare ducand la aprecierea monedei japoneze (asa cum si dolarul va creste in momentul in care politica monetara se va schimba, Fed fiind imprumutatorul de ultima instanta in aceasta criza globala). Trebuie amintit ca in momentul spargerii bulelor speculative din imobiliar si pietele de capital, la inceputul anilor ’90, raportul dolar/yen era pe la 135. A urmat apoi spargerea balonului creditului si deflatia, in ciuda eforturilor autoritatilor care au aruncat cu bani in piete si au demarat ample programe de investitii publice, iar moneda japoneza s-a apreciat pana la un raport dolar/yen de 79 (in 1995). Din acel punct tendinta se inverseaza, nu atat pentru ca economia japoneza ar fi reintrat pe crestere iar inflatia ar fi revenit la ordinea zilei, ci din cauza fenomenului carry trade( imprumuturile obtinute in yeni erau schimbate repede pentru dolari in vedere deschiderii unor pozitii speculative astfel incat yenul s-a depreciat pana la nivelul din 2007). Cei care au fortat aprecierea yenului saptamana trecuta pana la un nivel record dolar/yen de 76, determinand interventia tarilor G7 pentru a stopa procesul, s-au temut probabil ca economia nipona se va confrunta cu un nou val de deflatie si au intuit noi repatrieri de valuta grabindu-se sa ramburseze yenii inainte ca acestia sa se aprecieze mai mult, spre dezamagirea exportatorilor locali, greu incercati in ultimii ani de cresterea cursului fata de dolar.

In concluzie, starea unei economii nu determina automat raporturile pe piata valutara, oscilatiile dintre cerere si oferta fiind determinante. Daca ati ratat miscarile dolar/yen din ultima perioada va puteti revansa in momentul schimbarii politicii monetare in SUA (Fed a fost imprumutatorul de ultima instanta in aceasta criza globala). O scumpire a creditului in SUA va duce la repatrieri masive de dolari, moment in care moneda americana va intra pe un trend consistent de apreciere fata de euro, franc, lira. La primul semnal al ridicarii dobanzilor (cel mai probabil vor exista mai multe valuri de cresteri modeste de 0,25%) luati deci in calcul un “long” dolar/euro, dolar/leu, etc.