Bancile de investitii si producatorii vad pretul petrolului in stratosfera. E dovedit clinic: se apropie inversarea trendului.

Cum se intampla in multe situatii cand un pret depaseste cota bunului simt, apar invariabil “experti” care sa sustina respectiva evolutie, sa ofere argumente pentru depasirea unor noi maxime istorice si trompete media care sa-i promoveze cu satisfactie nedisimulata, stirile catastrofiste care sa inspaimante publicul facand inca ratinguri bune (vezi saga cartofului, “benzina la 7 lei” sau…cutremurul din Japonia).

In 2008 erau la mare voga la bursa companiile implicate in producerea de energie verde, panouri solare, fermele eoliene, etc. Firesc de vreme ce petrolul depasise 100 dolari/baril iar la inceputul verii se apropia de 150 dolari. Ploua cu analize si estimari sofisticate, cu grafice frumos colorate, prognozele pentru sfarsitul anului mergeau spre 200 dolari/baril. Apoi a crapat Lehman Brothers si frica de contraparte s-a instalat peste tot, bancile ezitau sa tranzactioneze intre ele de teama ca partenerul sa nu fie insolvent si sa-si ingroape de fapt banii in felul asta. Investitorii au fugit vazand cu ochii de pe actiuni si marfuri si s-au refugiat pe bonduri, drept rezultat pretul petrolului a scazut pana la 35 dolari/baril, in ton cu intreg sectorul de commodities. Ce se alese atunci de prognozele cu “sfarsitul petrolului”? Observati cum analistii bancilor de investitii isi lanseaza rapoartele de..marketing intr-un anumit context de piata. Preturile tinta pot varia, dar in putine situatii apare cineva care sa mearga impotriva trendului general. Cand preturile urca de ceva vreme, recomandarile sunt de cumparare si preturile tinta sunt ridicate, cand scaderea e aproape de sfarsit, pesimismul analistilor e mai mare decat al publicului. Acum, ne confruntam din nou cu un val al prognozelor generoase (Erste vede petrolul la 150 dolari de pilda, Deutsche Bank la 3,3 dolari/gallon, adica 138 dolari/baril, etc), pe aceleasi considerente (“peak oil”) plus “contributia” Libiei (care nu reprezinta totusi decat 2% din productia si 3% din rezervele mondiale) foarte mult exagerata. Bineinteles, nu se insista pe adevarata cauza-banii fara dobanda daruiti cu generozitate de Bancile Centrale, bani care umfla bursele, inclusiv pe cele de marfuri-doar nu vorbesti de funie in casa spanzuratului cat timp bancile care se inghesuie sa dea prognoze .de crestere a “commodities” sunt printre beneficiarii fondurilor.

Goldman Sachs si petrolul 2005-2011
In 2005 banca de investitii publica “super-spike oil theory” aratand ca in “viitorul apropiat” pretul petrolului urmeaza sa se situeze intre 50-110 dolari/baril. In martie 2008 aceasta proiectie avea sa fie revizuita, petrolul ajunsese deja la 100 dolari, dolarul era mult mai slab fata de euro (moneda unica europeana ajunsese pana la 1,6 dolari) iar actiunile financiare erau evitate de investitori in favoarea “activelor sigure”. Analistii Goldman avanseaza o tinta pentru preturile medii anuale de 95 dolari pentru 2008, 105 dolari in 2009 si 110 dolari/baril in 2010 cu mentiunea ca, in eventualitatea unor disfunctionalitati pe partea ofertei, cresterea continua a cererii din partea non-membrilor OECD si reluarea cresterii economice in SUA, pretul ar putea varia intre 150-200 dolari/baril in intervalul 2008-2012. Dupa falimentul Lehman Brothers perspectiva analistilor se schimba radical astfel incat acestia isi manifesta chiar temerea ca pretul ar putea scadea pana la 25 dolari/baril la sfarsitul lui 2008, pentru a atinge 45 dolari in 2009 (fata de 105, cat era prognoza anterioara!). Care era perceptia Goldman la sfarsitul anului trecut, inainte de criza din Libia? 105 dolari/baril era tinta pentru 2011, relativ una cuminte prin comparatie cu cea pe aur (1690 dolari/uncie).

Petrolul, trambulina pentru …orice.
Daca petrolul tot urmeaza sa creasca la stele, conform ultimelor rapoarte de analiza si panicii instaurate de media, de ce ar sta pe loc celelalte active, nu? Adica, daca analistii pe petrol sunt super-ocupati zilele astea, de ce s-ar plictisi cei responsabili de …metalele pretioase?. Vezi aici un model interesant de rationament. Analistul nostru a calculat cate uncii de argint erau necesare la inceputul anilor ‘80 pentru a cumpara un baril de petrol (pretul argintului a atins atunci 52 dolari, dupa o cursa pornita in urma cu 10 ani de la ..1,3 dolari accelerarea de final datorandu-se speculatiilor fratilor Hunt, petrolul urmand la randul sau o traiectorie similara, de la 2 la 40 dolari, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu si crearea OPEC). De ce sa fie necesare in 2011 mai bine de 3 uncii pentru barilul nostru se intreaba retoric fanii argintului ? Tot ei trag concluzia: se merge spre paritate in viitorul apropiat, o uncie argint egal un baril de petrol! Faptul ca respectiva paritate a fost obtinuta pentru foarte scurt timp ca efect al unei conjuncturi si efortului speculativ nu mai are nici o importanta cand vrei sa scoti in evidenta “corelatiile” istorice.

Mecanismul unei psihoze
Nu stiu cati cred sincer ca analistii din banci, firme de brokeraj, etc sunt platiti sa ofere gratuit publicului roadele muncii lor. Cel mult, ar putea s-o faca daca de analiza in cauza s-au folosit mai intai marii clienti ai bancii, or chiar banca in cauza pentru a-si plasa o parte din fonduri, pe principiul “dupa ce ai incarcat cat trebuia, nu strica sa vina si altii care sa mai umfle preturile”. “De ce sunt oferite insa analize entuziaste cand preturile sunt pe maxime istorice?” este evident o intrebare retorica.Cum ajung astfel de analize in media si apoi in casele noastre? Ziaristul specializat pe domeniul “piete de capital” primeste la un moment dat pe mailul personal, de regula din partea departamentului de comunicare al bancii/firmei de brokeraj, oferta de a i se oferi regulat esantioane din activitatea departamentului de research.Cu alte cuvinte, primeste pe mail analizele de care vorbim, “el fiind in masura sa decida daca le va folosi sau nu ca surse in articolele sale”. E lesne de imaginat ca majoritatea jurnalistilor le foloseste fiind vorba de un potential articol servit pe tava. Si asta se intampla pentru ca jurnalistii in cauza nu au nici timpul si nici expertiza necesare alcatuirii unei analize concurente, in plus au o norma de articole pe zi/saptamana care oricum nu le-ar permite sa se ocupe de articole ample. Asa ca ambele parti sunt multumite: banca isi face publice analizele de marketing fara costuri, jurnalistul primeste un articol aproape gata fara sa mai puna osul la treaba. A treia variabila din ecuatie-publicul-va afla de multe ori pe final de trend ca un activ are…potential de crestere, sau despre ultima faza a unei corectii-ca miscarea va continua in forta.