“Spargerea euro”: cine pe cine a salvat si pentru cat timp

Bancile au primit asigurari ca nu vor mai pati “rusinea” restructurarii datoriilor suverane ca in cazul Greciei. In compensatie, vor trebui sa se “simta”si sa imprumute Guvernele cu probleme pasand mai departe banii fara numar furnizati la dobanda de 1% de BCE. Pentru ca actionarii bancilor si investitorii sa nu maraie, Guvernele se angajeaza sa tina in frau cheltuielile bugetare dupa o regula “de aur” prea abstracta ca sa nu poata fi aplicata de fiecare dupa preferinte. Probabil urmeaza in 2012 un nou summit pentru “salvarea euro”, inca “10 zile critice” in care BCE va primi rolul de imprumutator de ultima instanta. Cum vor reactiona insa cetatenii statelor cu probleme care vedeau pana acum UE ca izvor de bunastare si acum se trezesc cu o sursa de constrangere pe termen lung?

Dobanda de politica monetara a fost recent coborata in spatiul euro la 1% (poate o vedem chiar mai jos in lunile ce vine) pentru ca bancile trebuie momite sa imprumute statele cu probleme care nu mai pot apela deocamdata la pusculita virtuala a BCE. Filozofia? Iei cu 1% de la domnul Draghi si plasezi cu 7% domnului Monti. Ca sa nu caraie actionarii bancilor si investitorii vazand cum bilanturile se umplu cu gunoaie, statele din euro-zone (mai putin Marea Britanie) promit sa se responsabilizeze fiscal si bugetar. Adica, “stim ca suntem o gaura neagra, ca datoriile noastre nu mai pot fi platite si cu toate astea va cerem bani in plus sa finantam deficitele, dar va rugam frumos sa tineti cont ca viteza cu care va cerem bani o sa scada, la fel si sumele solicitate”.

Deficit structural de 0,5% din PIB nu inseamna mai nimc. Este vorba de deficitul bugetar din care scoatem efectul ciclic al banilor pompati in recesiune. Si fiecare va calcula cum vrea musch.., pardon, expertii sai respectiva contributie “ciclica”. Basca dificultatea si taraiala cu care se poate implementa in legislatie asa ceva.

De ce respectivul plan e subred? Uniunea Europeana a fost considerata un izvor de prosperitate pentru statele membre. Saracii si neperformantii economic se puteau imprumuta ieftin si consuma peste posibiitati, importand din productia bogatilor si eficientilor economic. Si uite asa Germania are cam 40% din PIB exporturi si componenta latina a Uniunii se zbate cu datoriile de gat. Vor accepta tarile cu probleme sa stranga cureaua pe termen lung? Eu nu cred. Din vaca grasa UE se transforma in buba neagra (pentru greci nu e deloc exagerat!). De ce sa ramai cu forta intr-o structura care te obliga sa strangi cureaua in loc sa adopti modelul islandez si sa dai cu flit celor care au pretentii financiare de la tine? Exista viata si dupa falimentul suveran, argentinienii pot fi chemati sa conferentieze pe tema asta. Modelul islandez va deveni tot mai tentant odata cu trecerea timpului.

Tot ce s-a facut la summitul incheiat vineri a fost sa se traga de timp pentru banci. Asigurarea impotriva falimentului le-a fost garantata, dar sa nu uitam ca politicienii care si-au asumat asta nu sunt vesnici. Se va mai obtine un moment de respiro poate in primavara, cand BCE mai are sa-si asume rolul de imprumutator de ultima instanta. Daca se canta insa in continuare aria austeritatii, despre euro putem vorbi deja la trecut, cu tot rolul de sosie a Fed asumat eventual de BCE. Singura sansa reala de salvare a euro nu poate ocoli restructurarea datoriilor si o legislatie impotriva speculatiilor financiare care sa impiedice bancile sa vina din timp in timp cu mana intinsa la Guvern amenintand ca sunt prea mari sa fie lasate sa cada.

Doua vorbe despre Marea Britanie, marele “izolat” de ieri. Ca nu vrei sa-ti asumi constrangeri bugetare parafate in contextul in care n-ai o moneda unica de aparat, pot intelege (mai greu inteleg de ce au dinamitat britanicii in ultima vreme constructia euro prin tot soiul de declaratii ce parea copiate din laboratoarele Goldman Sachs). Dar sa pretinzi asigurari ca industria ta financiara nu va avea amenintate profiturile si bonusurile dupa ce tocmai se dadeau asigurari ca bancile nu vor da faliment, mi se pare o dovada de mare nesimtire.