Te culci pe urechea pensiei private?

Ungaria le-a naţionalizat, Polonia şi Slovacia au redus contribuţiile către fondurile private de pensii. „Resursele statului vor asigura decreţeilor o pensie de cel mult 15% din ultimul salariu", ameninţă CSSPP. „Fondurile din pilonul II au crescut cu 11% pe an", se laudă reprezentanţii industriei. Ce pensie ar primi însă decreţeii dacă fondurile private redevin publice, cum se discută deja în mai multe state europene?

 Cu state din ce în ce mai îndatorate şi deficite publice din ce în ce mai greu de peticit, tentaţia guvernelor de a înghiţi fondurile de pensii private este cât se poate de palpabilă. În urmă cu doi ani. Ungaria a naţionalizat fondurile private de pensii, echilibrând miraculos bugetul. Anul trecut, Polonia a modificat legea pensiilor reducând contribuţiile către fondurile private de la 7,3% din salariul brut la 2,3%, iar în 2012 Slovacia a tăiat, la rândul său, contribuţiile de la 9% din salariul brut la 4%. După cum vedeţi, tăieri spectaculoase şi n-ar fi de mirare dacă modelul unguresc, de naţionalizare completă, ar fi adoptat prin regiune. Cum stă România la acest capitol, cât de liniştiţi pot dormi administratorii? Cu un deficit cronic la fondul public de pensii care se tot adânceşte, România va privi tot mai lacom spre fondurile sale de pensii private pe măsură ce generaţiile decre­ţeilor se apropie de pensie. Din fericire, cotizaţiile obligatorii încă mici (3,5% din salariul brut) şi sumele acumulate de fondurile din pilonul II (pensii private obligatorii) modeste (1,9 miliarde euro) pentru a tenta cu adevărat statul să le înghită în acest moment (Polonia are, de pildă, 74 miliarde dolari acumulaţi în fondurile de pensii). Problema se va pune pe tapet probabil în apropierea valului de pensionări pentru cei născuţi între 1966 şi 1971.

Cât va reprezenta totuşi o pensie de stat?

Ieri, prezenţi la un seminar despre pensile private, reprezen­tanţii Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) au afirmat că pensile de stat pentru decreţei nu vor fi mai mari de 15% din ultimul salariu. Pentru a înveseli audienţa, reprezentanţii administratorilor de fonduri au venit cu o statistică ce demonstrează că din mai 2008 creşterea medie obţinută de aceştia este de 11,5% pe an. Să fie fondurile private salvarea decreţeilor la pensie, iar fondul public condamnarea lor sigură la foame? N-aş miza pe asta, din mai multe motive. În primul rând, cotizaţia de 3,5% pentru fondurile private este modestă, iar în condiţiile în care banii la buget se tot subţiază, speranţa că Guvernul va renunţa anii următori la sume suplimentare pentru a permite creşterea cotizaţiilor este firavă. În plus, creşterea de 11,5% nu e chiar atât de spectaculoasă dacă ne gândim că reprezintă profit încă nemarcat, poate nişte instrumente mai puţin lichide prin protofolii (să nu uităm nici de dobânzile mari din 2008-2009 care nu se mai întorc). Apoi, nu e obligatoriu ca pensia de stat să fie chiar atât de subţire, dacă la un moment dat statul va înghiţi fondurile private, cum s-a întâmplat în Ungaria şi cum este tot mai aproape în Polonia. În sfârşit, este posibil ca cele 15 procente din ultimul salariu avansat de CSSPP ca sperietoare să fie obţinute presupunând că decreţeii vor deveni automat abonaţi la sistemul public, or, dacă ne uităm că în acest moment sunt mai puţin de 5 milioane salariaţi, în condiţiile în care muncesc cele mai numeroase generaţii ale ţării, estimarea este exagerată (mulţi decreţei sunt fie contributori la sistemele de pensii din alte ţări, fie şomeri de cursă lungă).