Vrei să intri în sistemul MLN (Multi Level Nătărăi)?

Deschid aici o categorie distinctă de postări: “prosteli”.

1. Sistemul MLM. Adica multi level marketing, vanzarea in retea a unor marfuri nevandabile in supermarket. Nici un detergent-minune, nici o pasta de dinti-trasnet sau vreun produs naturist cu pret astronomic n-ar rezista comparatiilor de pe raftul supermarketului sau a farmaciei cu alte produse similare dar nemelemizate. E nevoie se pare de o retea de saraci, inclusiv cu duhul, care sa-si imagineze ca se vor imbogati vanzand pe baza de comision la baza piramidei (transformati ei insisi in clienți), fara sa bage de seama ca produsele minune-sunt in majoritatea cazurilor greu de vândut, altfel n-ar fi introduse în sistem.

2. Comentariile clienților de pe site-urile comerciantilor

Daca te gandesti ca vei afla lucruri interesante pe site-urile celor care comercializaeaza diverse chestii pe net, te inseli. Parerile cu adevarat critice le afli poate de pe site-urile organizatiilor de protectie a consumatorilor sau de pe forumuri. Sunt ceva review-uri negative si pe site-urile comerciantilor, cat sa intretina ideea ca discutiile sunt libere si parerile necenzurate. Am incercat de pilda sa postez un comentariu ironic prin ianuarie, dupa ce am returnat un produs la Emag. Produsul in cauza avea mai multe review-uri pozitive si mai astept si acum sa imi apara comentariul pe site. Comentariile de pe site-urile comercianților on-line sunt un simplu instrument de marketing, nu ghid de achizitii.

De ce au nevoie bancherii de datele clienților de la Fisc?

În piață se vorbește despre un proiect legislativ care ar permite bancherilor să aibă acces, prin STS, la bazele de date ale clienților de la Evidența Populației și Fisc, prezentat ca inițiativă care va descuraja tentativele de fraudă prin asumarea unei identități false. Paternitatea ideii e pasată între ARB și BNR. Bancherii pomenesc în contextul acestei inițiative doar de contracararea fraudelor prin obținerea datelor de la Evidența Populației, nu și despre utilitatea datelor de la Fisc. Să ne gândim însă la debitorii cu restanțe la creditele de nevoi personale fără ipotecă. Unii au proprietăți dar băncile nu știu de ele mai ales dacă adresa de domiciliu și cea a imobilelor în cauză nu coincid. Amenințarea cu executarea silită a unui imobil are însă o mai mare greutate decât cea cu poprirea unei treimi din salariu pentru răi-platnici, mai ales că în multe cazuri valoarea ratei lunare sare bine de respectiva treime. Iar în caz extrem, se poate trece de la amenințare la punerea ei în practică; iar dacă bancherii ezită să facă asta pe scară largă din cauza prejudiciilor de imagine, recuperatorii de creanțe nu au aceleași rețineri. 

In altă ordinie de idei, dacă bancherii pot avea acces la datele personale ale clienților, de ce n-ar avea și agentii imobiliari care au luat țeapă, avocații neplatiți și curvele înșelate? Mi se pare discriminatoriu....

„Reintoarcerea Securitatii” pe intelesul microbistilor

Am citit in ultima vreme niste interviuri cu seful SRI, Maior, care broda pe tema revenirii in prim plan a fostei Securitati (sub umbrela celor care contesta actuala conducere a serviciiilor si practicile lor), pericolul retragerii scutului de la Deveselu (evident, din ratiuni...politice si nu strategice), reintrarea tarisoarei sub plapuma ruseasca, etc.

Ca si la CSM, lupta se da acum intre inlocuirea yesmenilor si executantilor servili ai ordinelor unei tabere, cu protejatii alteia. Sigur, justitia a avut unele succesuri in timpul lui Basescu-in principal urmarind coruptii adversarului-si va avea probabil rezultate asemanatoare urmarind coruptii celorlalti dupa o rocada in varful institutiilor cheie. La fel in cazul serviciilor. Se vor repozitiona microfoanele, va ajunge in presa pro-USL un nou teanc de stenograme, de aceasta data din tabara adversarilor noilor sefi. Asta e circuitul structurilor de putere in natura politica romaneasca, debarci sau pleci odata cu tot alaiul.

Nu vad insa de ce ar trebui sa agiti toate temele sensibile, cate mai sunt ele, ca sa te proptesti mai bine in scaun. Dupa niste reusite modeste (dar bine agitate prin media pentru impresia artistica) in luptele recente cu teroristii, SRI are acum misiunea nobila de a salva tara de sub ghearele renascutei Securitati si de a tine departe Ursul rusesc care abia asteapta sa puna laba pe partea asta de Europa, Romanica. De parca ar fi cineva nebun sa renunte la robinetul cu bani care vine acum din zona euro, prin finantari si licitatiile ce le acompaniaza, schimburile comerciale fara taxe vamale, etc. Securistii, vechi sau noi, se pricepeau de minune sa ia urma banilor iar ideea ca s-ar grabi subit sa profite de oportunitatile...pietei ruse, e ridicola in sine.

Ce naiba mai ofera Rusia acum, dezbracata de ideologie? Ce a mai insemnat Rusia in crizele din Irak, Afganistan, Libia? De parca oligarhii de sub Kremlin n-ar fi capitalistii pur-sange, ba chiar unii de tip sudamerican Ma rog, la noi vinde bine inca fantoma Securitatii, mai ales daca o acompaniezi cu anticomunismul. Basescu a castigat niste alegeri (2004) activand resentimentele intelectualitatii anticomuniste, de ce n-ar mai merge inca o data figura, cand ai de salvat baietii buni din CSM, SRI, SIE si care or mai fi?.

Nu vreau sa spun ca rotirea cadrelor din varful institutiilor cheie odata cu apropiata  apunere a luceafarului de la Cotroceni ar avea ceva nobil. Clientelismul si incompetenta banuiesc ca se vor conserva chiar daca ocupantii fotoliilor sunt altii. N-am nici un chef sa inghit insa ciorba reincalzita a campaniilor electorale din anii 90.

PS: Un amic imi povestea la un moment dat cum a fost contactat de un personaj important din media, care i-a oferit posibilitatea sa produca, contracost, niste analize si comentarii pe baza preturilor produselor petroliere-materiale din care urma sa iasa bine o anumita companie energetica autohtona. Mi-am amintit de povestea respectiva vazand genul asta si asta de articole. 

Cer drept la replica Romaniei Libere, ziarul unde lucrez!

Motto: Draga Petrom, imi dai voie sa te pup in fund?

Initial, articolul pe care il gasiti atasat la final a fost scris in 21 februarie pentru Romania libera  (varianta print) ce urma sa apara in 22 februarie si poarta titlul: "Petrom, are profit record. Va plati dividende record?". Am selectat pentru blogul personal chintesenta materialului, am plecat acasa si credeam ca de aici nu mai urmeaza nimic. Ma inselam. In varianta on-line, in care se preia seara varianta finala a textelor pentru print, vad cate ceva schimbat, prin locurile esentiale. Sare in ochi titlul "Petrom, profit record, taxe si impozite pe masura", onor conducerii editoriale a ziarului. Ok, cred ca e dreptul ei sa dea titlul, nu insa sa cosmetizeze continutul pentru a da bine. Povestea transformarii titlului si a metamorfozei continutului e insa simpatica si imi permit sa o rezum-cred ca e dreptul meu, cel putin aici nu trebuie sa cer bun de tipar. Asta pentru ca, din pacate, nu doar titlul articolului s-a schimbat; au disparut pasaje, s-a reorganizat informatia iar modul in care tratez materialele despre Petrom ("fara entuziasm") nu mi se imputa prima data. 

Revin. In discutiile de joi mi s-au reprosat cateva lucruri in biroul sefului:

-Ma axez prea mult pe pretul la care compania produce barilul. 
-Scot implicit in vedere diferenta dintre acesta si cel la care se comercializeaza. -Este evident ca nu iubesc compania asta. 
-Nu zic nimic de faptul ca diferenta in cauza nu reprezinta profit brut pentru companie, mai sunt si costurile cu redeventa, amortizarile, etc. 

Mi s-a sugerat sa:

-Daca pomenesc de pretul de productie al barilului echivalent petrol in chapeau (15 dolari, in medie, pentru titei si gaze-cum vedeti mai jos), sa scriu neaparat ce valoare o au taxele si impozitele virate statului de companie, pentru echilibrare. 
-Sa spun obligatoriu ca efectele pretului de productie, foarte mic, sunt diluate de redevente (3-13% in cazul Petrom), amortizari, provizioane, marketing, etc.

Cu strangere de inima-ce sa-i faci, presa trece printr-o perioada grea, de compromisiuri- am inghitit broasca si am introdus informatia cu veniturile din taxe si impozite in chapeau, desi lipsita de relevanta in context (vorbeam in articol de profitabilitatea companiei si resorturile ei, va amintiti?) am pus si mentiunea legata de costurile cu redeventa, etc atragand atentia ca profitul brut nu vine din diferenta dintre pretul de productie si cel de comercializare, ca mai sunt factori de diluare.

Ce vad in varianta "bun de tipar", care avea sa apara in 22 februarie si in print?

1. Titlul capata o nuanta PR-istica evidenta. 
2 Din "chapeau" -partea introductiva de la inceput textului, ce rezuma ideile prezentate- dispare orice referire la pretul de productie al barilului, chintesenta obtinerii rezultatelor record din ultima vreme de catre Petrom (ma rog, plus redeventa mica)
3. Articolul incepe cu declaratiile Marianei Gheorghe, plasate in partea de final anterior, dar fara observatia mea privind sugestiile transparente ale conducerii Petrom transmise autoritatilor privind noul nivel al redeventei ce va fi stabilit din 2014.
4. Lipsesc mentiunile mele legate de profitul record, si conditiile in care a fost obtinut (redevente inca mici). 

Asta mi s-a parut mai greu de inghitit, mai ales ca nu este prima disputa dintre mine si conducerea editoriala a ziarului privind modul in care se scriu articolele despre Petrom (articolele despre compania energetica sunt supervizate de redactorul-sef). La precedentul articol, prin noiembrie, care trata favoarea facuta de autoritati Petrom in ceea ce priveste gazul utilizat in centrala de la Brazi (procent mai mare din gazul romanesc fata de structura cosului) mi s-a reprosat ca:

-nu am viziune de dreapta, precum ziarul
-nu incurajez mediul de afaceri local care sustine prin taxe si impozite , etc....
-din articolele mele nu razbate entuziasmul
-copiez puncte de vedere de stanga precum cele din...ZF! (ei tratasera subiectul mai critic in acea zi)

Atunci, varianta initiala a textului a fost considerata nepublicabila. Am scris inca una care a fost de asemenea considerata incorecta..... Pana la urma n-a mai intrat nimic in ziar, dar a scris un coleg la cateva zile acelasi articol intr-o forma ..adecvata. Puteti aprecia articolul scris initial despre profitul Petrom, "stirea zilei". Il pun pentru a sublinia stilul echilibrat (in opinia mea) in care se trateaza subiectul. Se pare insa ca in starea in care se afla presa romaneasca, prea mult echilibru te poate impiedica sa facturezi la un moment dat publicitate, intr-o forma sau alta (pe ziar, pe firma ta, etc). Interesul public trece inevitabil dupa cel comercial, al platitorului sau incasatorului de reclama. Si, ironia sortii, poti asista la asta cand ai aproape 2 luni de intarziere la salariu. 
  
In alta ordine de idei, nu m-au dat (inca) afara. Domnule Turturica, pot fi util semnand "Cristian Dogaru" viitoarele comunicate Petrom! Altfel, sunt de 13 ani in meseria asta. Am fost subaltern, am fost si sef. Niciodata nu am intrat in esenta textelor pentru a le coafa PR-istic si nu mi s-a umblat pe text, altfel decat indreptand erori de logica, stil, exprimare. Titluri am schimbat si mi s-au modificat ,dar pastrand logica articolului (nu propui titlul "imi place verdele" si apare "ce frumos e galbenul" cum tocmai am patit eu la Romania Libera). Cum ar fi sa cer drept la replica ziarului unde lucrez? Transformarea unui articol neutru intr-unul cu tente PR-istice, fără acordul autorului, nu intra la prejudicii de imagine? 

Gasiti mai jos trei variante ale articolului cu pricina. Prima este cea trimisa redactorului sef pentru avizare (la cererea sa), prin e-mailul de serviciu. A doua, este varianta trimisa la DTP dupa includerea sugestiilor sale,-ce credeam eu ca este varianta finala. A treia, este varianta care apare in ziar (print-vineri 22 februarie si on-line-in seara zilei de 21 februarie), dupa modificarile operate de conducerea editoriala.

1.

Petrom are profit record. Va plăti dividende-record?

Cu un profit de aproape 1,2 miliarde dolari în 2012 și o creștere a vânzărilor cu 16%, OMV Petrom și-a depășit încă o dată recordul personal. Cu prețurile la țiței și gaze încă “sus” pe plan internațional și costuri de producție de 15 dolari/baril echivalent petrol profitabilitatea afacerii este asigurată.

 Creșterea profitului cu 5% anul trecut se reflectă și în așteptările acționarilor privind fondul de dividende. Se va păstra rata de distribuție din 2012 (46%), când la un profit de 0,066 lei acțiune s-au plătit 0,031 lei? Probabil că da, sau în orice caz una apropiată, iar un prim indiciu vine odată cu cifra avansată de companie pentru investiții în 2013-1 miliard euro, comparabilă cu cea din 2012 (1,1 miliarde). Trei lucruri ne-au reținut atenția în raportul Petrom de azi asupra rezultatelor pe 2012.

Primul este costul de producție pentru hidrocarburi. Pentru țițeiul, gazele naturale și “condensatul” extrase compania plătește în medie 15,37 dolari/baril, potrivit raportului transmis bursei. Tot din raport reiese că prețul țițeiului practicat la nivelul grupului anul trecut de OMV a fost de 94 dolari (țițeiul Ural a avut o medie de 110 dolari în 2012). În ceea ce privește gazelele naturale, vândute pe piața internă, ANRE impune un tarif de 143 dolari/1.000 mc producătorilor autohtoni (față de 442 dolari/1000 mc pentru gazele de import). Aici marja de profit pare mică (din calculele noastre reiese un cost de 0,09 dolari la extracție și 0,14 la vânzare dar probabil că aceasta va crește după liberalizarea completă a pieței-în 2014 pentru consumatorii industriali și 2018 pentru cei casnici). Cum se vede, compania are toate argumentele pentru a obține și în 2013 sau 2014 profituri în jurul a 1 miliard euro, la valoarea actuală a redevențelor.

A doua observație importantă ce rezultă din raportul transmis bursei este nivelul rezervelor. Petrom vorbește de rezerve totale dovedite de 775 milioane barili echivalent petrol (bep) sau de 1.091 milioane bep în cazul rezervelor dovedite și probabile. La producția din 2012, de 67 milioane bep, ar rezulta încă 11,5 ani de actvitate de extracție. Bineînțeles, făcând abstracție de rezervele din Marea Neagră ce urmează să fie exploatate, probbail, spre  sfârșitul celor “dovedite”. În sfârșit, producția de energie electrică a centralei  de la Brazi a Petrom atinge deja 6% din piața internă.

În precedentul exerciţiu financiar, Petrom a consemnat un profit net de 3,759 miliarde lei (3,953 miliarde lei în 2012) şi vânzări de 22,614 miliarde lei.

Declarații de intenții

"După o perioadă recentă caracterizată prin preţuri volatile ale ţiţeiului şi incertitudine macroeconomică, 2012 a fost un an de relativă stabilitate, cu performanţă operaţională şi financiară foarte bună pentru Petrom", spune directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe, în raportul de prezentare a rezultatelor înregistrate anul trecut. "Am iniţiat cel mai mare program de seismică 3D din sectorul românesc al Mării Negre, în ape de mare şi mică adâncime. În 2013 vom continua să ne concentrăm eforturile pe excelenţa operaţională, stabilizarea volumelor de producţie şi valorificarea oportunităţilor de creştere prin intermediul lucrărilor de explorare şi al achiziţiilor de licenţe de explorare. În acest scop, una dintre priorităţile noastre o reprezintă dialogul cu autorităţile pentru definirea unui cadru fiscal şi de reglementare pe termen lung, stabil şi rezonabil (atenționare legată de viitorul nivel al redevențelor ce urmează să se aplice din 2014; firesc Petrom l-ar vrea bătut în cuie pentru o perioadă mai lungă și nu în creștere abruptă față de nivelul actual, n.n ), condiţie esenţială pentru efectuarea investiţiilor semnificative şi pe termen lung necesare în industria de ţiţei şi gaze" subliniază aceasta. Compania este controlată de grupul OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acţionariat se mai regăseşte Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 20,11%, BERD cu 2,03%, iar restul acțiunilor sunt listate la bursă.

2. 

Petrom are profit record. Va plăti dividende-record?

Cu un profit de aproape 1,2 miliarde dolari în 2012 și o creștere a vânzărilor cu 16%, OMV Petrom și-a depășit încă o dată recordul personal. Cu prețuri medii de producție la țiței și gaze de 15 dolari/baril echivalent petrol profitabilitatea afacerii pare asigurată. Din taxe și impozite aferente activității Petrom s-au strâns anul trecut peste 2,5 miliarde dolari.

Creșterea profitului cu 5% anul trecut se reflectă și în așteptările acționarilor privind fondul de dividende. Se va păstra rata de distribuție din 2012 (46%), când la un profit de 0,066 lei acțiune s-au plătit 0,031 lei? Probabil că da, sau în orice caz una apropiată, iar un prim indiciu vine odată cu cifra avansată de companie pentru investiții în 2013-1 miliard euro, comparabilă cu cea din 2012 (1,1 miliarde). Trei lucruri ne-au reținut atenția în raportul Petrom de azi asupra rezultatelor pe 2012.

Primul este costul de producție pentru hidrocarburi. Pentru țițeiul, gazele naturale și “condensatul” extrase compania plătește în medie 15,37 dolari/baril, potrivit raportului transmis bursei. Tot din raport reiese că prețul țițeiului practicat la nivelul grupului anul trecut de OMV a fost de 94 dolari (țițeiul Ural a avut o medie de 110 dolari în 2012). În ceea ce privește gazelele naturale, vândute pe piața internă, ANRE impune un tarif de 143 dolari/1.000 mc producătorilor autohtoni (față de 442 dolari/1000 mc pentru gazele de import). Aici marja de profit pare mică (din calculele noastre reiese un cost de 0,09 dolari la extracție și 0,14 la vânzare dar probabil că aceasta va crește după liberalizarea completă a pieței-în 2014 pentru consumatorii industriali și 2018 pentru cei casnici). Pentru fair play, trebuie subliniat că diferența dintre prețul de producție și cel de vânzare nu reprezintă automat marja de profit a Petrom, ca în orice afacere apar costuri cu amortizări, deprecieri, redevențe, marketing,etc. Compania are însă toate argumentele pentru a obține și în 2013 sau 2014 profituri în jurul a 1 miliard euro, la valoarea actuală a redevențelor.

A doua observație importantă ce rezultă din raportul transmis bursei este nivelul rezervelor. Petrom vorbește de rezerve totale dovedite de 775 milioane barili echivalent petrol (bep) sau de 1.091 milioane bep în cazul rezervelor dovedite și probabile. La producția din 2012, de 67 milioane bep, ar rezulta încă 11,5 ani de actvitate de extracție. Bineînțeles, făcând abstracție de rezervele din Marea Neagră ce urmează să fie exploatate, probbail, spre  sfârșitul celor “dovedite”.

În sfârșit, după începerea exploatarii comerciale in august 2012, trimestrul patru  a reprezentat primul trimestru în care centrala electrică de la Brazi a fost în operare întreaga perioadă. Productia netă totală de energie electrica a fost atunci de 0,75 TWh, acoperind deja 5% din productia românească de electricitate. Pe piața reglementată producția centralei a fost vândută în proporție de 45%.

În precedentul exerciţiu financiar, Petrom a consemnat un profit net de 3,759 miliarde lei (3,953 miliarde lei în 2012) şi vânzări de 22,614 miliarde lei.

Declarații de intenții

"După o perioadă recentă caracterizată prin preţuri volatile ale ţiţeiului şi incertitudine macroeconomică, 2012 a fost un an de relativă stabilitate, cu performanţă operaţională şi financiară foarte bună pentru Petrom", spune directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe, în raportul de prezentare a rezultatelor înregistrate anul trecut. "Am iniţiat cel mai mare program de seismică 3D din sectorul românesc al Mării Negre, în ape de mare şi mică adâncime. În 2013 vom continua să ne concentrăm eforturile pe excelenţa operaţională, stabilizarea volumelor de producţie şi valorificarea oportunităţilor de creştere prin intermediul lucrărilor de explorare şi al achiziţiilor de licenţe de explorare. În acest scop, una dintre priorităţile noastre o reprezintă dialogul cu autorităţile pentru definirea unui cadru fiscal şi de reglementare pe termen lung, stabil şi rezonabil (atenționare legată de viitorul nivel al redevențelor ce urmează să se aplice din 2014; firesc Petrom l-ar vrea bătut în cuie pentru o perioadă mai lungă și nu în creștere abruptă față de nivelul actual, n.n ), condiţie esenţială pentru efectuarea investiţiilor semnificative şi pe termen lung necesare în industria de ţiţei şi gaze" subliniază aceasta. Compania este controlată de grupul OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acţionariat se mai regăseşte Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 20,11%, BERD cu 2,03%, iar restul acțiunilor sunt listate la bursă.

3. 

Petrom - profit-record, taxe şi impozite pe măsură

Cu un profit de aproape 1,2 miliarde dolari în 2012 şi o creştere a vânzărilor cu 16%, OMV Petrom şi-a depăşit încă o dată recordul. Din taxele şi impozitele aferente activităţii Petrom, la bugetul de stat au intrat, anul trecut, peste 2,5 miliarde dolari.

Petrom a înregistrat anul trecut un profit record, de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%, iar vânzările au urcat cu 16%, la un nou maxim, de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro), în principal datorită evoluţiei pozitive a preţurilor produselor petroliere, deşi cantităţile comercializate au fost mai mici.
„După o perioadă recentă, caracterizată prin preţuri volatile ale ţiţeiului şi incertitudine macroeconomică, 2012 a fost un an de relativă stabilitate, cu performanţă operaţională şi financiară foarte bună pentru Petrom", spune directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe, în raportul de prezentare a rezultatelor înregistrate anul trecut. "Am iniţiat cel mai mare program de seismică 3D din sectorul românesc al Mării Negre, în ape de mare şi mică adâncime.
În 2013 vom continua să ne concentrăm eforturile pe excelenţa operaţională, stabilizarea volumelor de producţie şi valorificarea oportunităţilor de creştere prin intermediul lucrărilor de explorare şi al achiziţiilor de licenţe de explorare. În acest scop, una dintre priorităţile noastre o reprezintă dialogul cu autorităţile pentru definirea unui cadru fiscal şi de reglementare pe termen lung, stabil şi rezonabil, condiţie esenţială pentru efectuarea investiţiilor semnificative şi pe termen lung necesare în industria de ţiţei şi gaze", a subliniat aceasta.
Trei lucruri reţin atenţia în raportul Petrom de azi asupra rezultatelor pe 2012.
Primul este costul de producţie pentru hidrocarburi. Pentru ţiţeiul, gazele naturale şi “condensatul” extrase compania plăteşte în medie 15,37 dolari/baril, potrivit raportului transmis bursei. Tot din raport reiese că preţul ţiţeiului practicat la nivelul grupului anul trecut de OMV a fost de 94 dolari (ţiţeiul Ural a avut o medie de 110 dolari în 2012).
Evident, diferenţa dintre preţul de producţie şi cel de vânzare nu reprezintă marja de profit a Petrom, deoarece la costurile de producţie se adăugă toate celelalte, inerente oricărei operaţiuni comerciale. Cu toate acestea, compania are toate argumentele pentru a obţine şi în 2013 sau 2014 profituri consistente.
În ceea ce priveşte gazele naturale, vândute pe piaţa internă, ANRE impune un tarif de 143 dolari/1.000 mc producătorilor autohtoni (faţă de 442 dolari/1.000 mc pentru gazele de import). Aici marja de profit pare mică (din calculele noastre reiese un cost de 0,09 dolari la extracţie şi 0,14 la vânzare, dar probabil că aceasta va creşte după liberalizarea completă a pieţei-în 2014 pentru consumatorii industriali şi 2018 pentru cei casnici).
A doua observaţie importantă ce rezultă din raportul transmis bursei este nivelul rezervelor. Petrom vorbeşte de rezerve totale dovedite de 775 milioane barili echivalent petrol (bep) sau de 1.091 milioane bep în cazul rezervelor dovedite şi probabile. La producţia din 2012, de 67 milioane bep, ar rezulta încă 11,5 ani de activitate de extracţie. Bineînţeles, făcând abstracţie de rezervele din Marea Neagră.
Şi ultima observaţie - după începerea exploatării comerciale, în august 2012, trimestrul patru a reprezentat primul trimestru în care centrala electrică de la Brazi a fost în operare întreaga perioadă. Producţia netă totală de energie electrica a fost atunci de 0,75 TWh, acoperind deja 5% din producţia românească de electricitate. Pe piaţa reglementată, producţia centralei a fost vândută în proporţie de 45%.
În precedentul exerciţiu financiar, Petrom a consemnat un profit net de 3,759 miliarde lei (3,953 miliarde lei în 2012) şi vânzări de 22,614 miliarde lei.
Creşterea profitului cu 5% anul trecut se reflectă şi în aşteptările acţionarilor privind fondul de dividende. Se va păstra rata de distribuţie din 2012 (46%), când la un profit de 0,066 lei acţiune s-au plătit 0,031 lei? Probabil că da sau, în orice caz una apropiată, iar un prim indiciu vine o dată cu cifra avansată de companie pentru investiţii în 2013 - 1 miliard euro, comparabilă cu cea din 2012 (1,1 miliarde).
Petrom este controlată de grupul OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acţionariat se mai regăseşte Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 20,11%, BERD cu 2,03%, iar res­tul acţiunilor sunt listate la bursă.

 

Bula energiei verzi a început să pârâie

ANRE propune reducerea numărului certificatelor verzi pentru energia solară și microhidrocentrale. Se pregătește eolianul? Enegia verde generează pierderi de competivitate pentru industria internă, costuri suplimentare pentru consumatorii casnici dar profituri generoase pentru investitori și comenzi grase pentru furnizorii externi de componente.

România are una dintre cele mai generoase scheme de compensare a producătorilor de energie regenerabilă. Distribuitorii sunt obligați să cumpere un anumit procent de energie “verde” din cantitatea totală livrată iar investitorul are asigurat un profit considerabil. În eolian se iau de pildă 2 certificate verzi (unul din 2018) pentru fiecare megawatt produs. Investitorul îl vinde cu 40-50 euro pe piața liberă și primește apoi 2 certificate verzi care se tranzacționează până la 55 euro/bucata.

Totul se descarcă însă în cârca consumatorilor finali, industriali-care își pierd competivitatea (ce-ar fi să ne trezim că Alro își mută prin China capacitățile de producție?) și casnici (pe lângă faptul că până în 2018 trebuie eliminate prețurile reglementate, o sursă suplimentară de creștere a prețurilor vine pe seama stimulării investițiilor în energie verde). În plus, riscăm să falimentăm producătorii interni de energie convențională (CN Oltenia), care nu mai pot vinde energia termo la prețul de producție din cauza concurenței cu energia verde, sistemul energetic neavând capacitatea de a prelua toate cantitățile oferite (nu uitați de centrala Petrom de la Brazi). Pe cine ajută energia verde românească? Investitori precum Cez sau Iberdrola și furnizori de componente-majoritatea străini, în timp ce industria românească gâfâie iar consumatgorii casnici oftează. Și nu vă gândiți la locurile de muncă nou create-n-ai nevoie de prea mulți oameni să păzești un camp de eoliene.

Deocamdată, reprezentanții ANRE au propus Guvernului să reducă schema de sprijin pentru energia regenerabilă produsă în microhidrocentrale şi panouri fotovoltaice, iar Executivul trebuia să decidă în acest sens. "La solar şi la hidro este clar supracompensare. Noi am propus Guvernului încă de anul trecut să reducă numărul de certificate verzi de la 3 la 2,6 pentru microhidrocentrale (la 1 megawatt produs) şi de la 6 la 5 la solar”, spunea ieri Zoltan Nagy-Bege, membru al Consiliului de Reglementare din ANRE. Se pregătește eolianul? “Probabil că e vorba de dozaj, energia verde e mai scumpă, trebuie să știi când și cu cât să compensezi producătorii, mai ales în vremuri de criză cât puterea de cumpărare a consumatorilor e afectată”spune analistul Aurelian Dochia.

Teoretic, la nivelul UE există recomandarea ca până în 2020 un procent de 20% din energie să fie “verde”. România are însă un sfert din energie produsă în regim “hidro”, nepoluant și deja 10% în regim “verde”. Din păcate, în definirea energiei verzi nu sunt incluse decât hidrocentralele de buzunar, de sub un megawat așa că Hidroelectrica nu face mulți bani din certificate. Nu toți se grăbesc însă. Cehia, Polonia se bazează în principal pe energia produsă pe bază de cărbune. Iar Germania și Bulgaria au luat deja măsuri de reducere a schemelor de compensare a producătorilor de energie verde. În țara vecină a ieșit chiar scandal, cu demostrații de strada masive, o retragere a licenței pentru distribuitorul Cez și promisiuni ferme ale președintelui că factura va scădea cu ..8% în perioada următoare (după ce aproape s-a dublat în ultimul an).

“Dacă s-ar limita la sumele obținute din sistemul energetic național, producătorii de energie ne-convenționala ar fi pe pierdere, ar intra în faliment. Singurul lucru care le dă speranțe este certificatul verde. Investitorii nu fac, de fapt, decât să speculeze aceste certificate. Este vorba și aici de speculație financiară, așa cum a fost vorba de speculatie financiara în domeniul creditelor ipotecare sub-prime” scrie pe blog avocatul Gheorghe Piperea.

Totul de vanzare?

Orice discuţie despre privatizare are pe fundal dispute ideologice. Oscilăm între „nu ne vindem ţara“ şi „proprietatea de stat sfârşeşte în faliment prin căpuşare“. 

Asta, pentru că am asistat la falimentul comunismului, dar n-am văzut încă luminiţa de la capătul tunelului capitalist. Scăpăm însă din vedere că un sistem politic nu are cum să fie net superior societăţii în care se aplică. Poţi eşua construind capitalismul în societăţi individualiste, cu un grad redus de cultură civică („capitalismul de bantustan“), şi poţi avea un socialism decent, fără substituirea goanei după bunuri cu alergătura după privilegii şi poziţii sociale (ţările nordice). 

Din nefericire, noi am experimentat comunismul fără să ajungem la sentimentul comunităţii şi urmărirea binelui comun (vezi aruncatul gunoiului pe stradă, vandalizarea mijloacelor de transport, furturile de la locul de muncă etc.), deşi sistemul reuşise să egalizeze oarecum veniturile şi proprietăţile, iar apoi, în mai puţin de o generaţie, ne-am apropiat de capitalismul de lumea a treia, cu averi uriaşe acumulate rapid din contracte cu statul şi o diferenţă astronomică de potenţă financiară între „top 300“ şi costeliva clasa mijlocie.

Iar în acest context, dacă în societatea românească se pune „învârtirea“ personală pe prim-plan, dacă resursele statului sunt bune pentru a fi căpuşate, iar funcţiile publice vânate ca feude personale, n-ar fi mai bine să stopăm odată pentru totdeauna furturile din companiile publice prin privatizare? 

O dată cu capitalul privat vine şi eficienţa, companiile pot concura mai bine pe pieţele externe după infuziile de lichiditate, clientelei de partid îi rămân mai puţine oase de ros prin consiliile de administraţie, iar băieţilor deştepţi care ştiu pe cine să ungă – mai puţine contracte bănoase cu statul… Sau ar fi mai bine să păstrăm cu orice preţ proprietatea de stat, mai ales în ceea ce priveşte resursele, pentru a asigura consumatorilor o viaţă mai bună (fie prin preţ, fie prin subvenţii provenite din dividendele vărsate de companiile care exploatează resursele)? De fapt, lucrurile sunt ceva mai nuanţate.

Să luăm, de pildă, cazul OMV Petrom. Se aude mai ales povestea de succes privind taxele şi impozitele virate statului de companie după privatizare şi marile investiţii realizate de atunci. Se vorbeşte însă mai puţin despre diferenţa potenţială între preţurile la pompă între timp. 

Ar fi vândut Petromul de stat, căpuşat cum era, benzina la acelaşi preţ pe care îl cere acum OMV? O companie de stat care are costuri de extracţie ale ţiţeiului de 30-40 dolari/baril (un exemplu la întâmplare) ar vinde consumatorilor interni cu peste 100 dolari, pe motiv că asta e cotaţia internaţională? 

Mă rog, în viitorul apropiat s-a stabilit deja alinierea preţurilor la energie (vezi gazul, electricitatea), dar din 2004, când s-a vândut Petrom, până în 2018, când consumatorii interni nu vor mai beneficia de preţuri subvenţionate, sunt totuşi nişte ani. Dar chiar şi în cazul alinierii preţurilor există şansa subvenţionării consumatorilor prin tot soiul de politici sociale având ca suport chiar dividendele obţinute din vânzarea resurselor (o companie privatizată nu va vărsa dividende în bugetul de stat decât proporţional cu cota acestuia în acţionariat).

Nu există deci o soluţie de mijloc între căpuşare până la falimentare şi eficientizare forţată prin tarife după privatizare? Din fericire, experienţa ultimului an arată că se pot îmbina avantajele ambelor strategii, fără a integra şi punctele lor slabe. Priviţi Hidroelectrica. Fără valurile făcute de Fondul Proprietatea – partea privată din acţionariat – nu s-ar fi aflat de contractele superavantajoase încheiate în favoarea băieţilor deştepţi şi în dauna companiei. 

S-a găsit soluţia insolvenţei (pentru care a votat în AGA şi FP-ul), s-au denunţat nişte contracte, se vor concedia angajaţii în exces (mai ales TESA),  iar în 2013 Hidroelectrica va redeveni profitabilă. În loc să privatizezi integral resurse sau companii strategice, mirându-te apoi ce repede cresc preţurile facturate, poţi lăsa investitorii să intre în acţionariat, garantându-le un management privat care să nu repete măgăriile celui provenit din clientela de partid sau obedient acesteia. Este cea mai bună alegere până când statul va putea să asigure o administrare eficientă sau pârghiile de control care s-o determine. 

(N-am pomenit nimic despre soluţia privatizării urmată de impunerea unor redevenţe care să ajute la compensarea tarifelor crescute rapid din două motive. Nivelul redevenţelor poate fi influenţat de forţa lobby-ului şi iar ne trezim legaţi de mâini de un contract pe termen lung; redistribuţia banilor din redevenţe se face greoi şi nu întotdeauna echitabil.)

Să sperăm în final că există o filosofie asemănătoare în strategia listării la Bursă a pachetelor de 10% din Romgaz şi Hidroelectrica, după reţeta privatizare parţială pentru transparenţă şi un plus de eficienţă, cât timp pagubele nu cresc prea mult (câţi privaţi minoritari ar intra acum cu sufletul împăcat la Oltchim sau chiar la CFR Marfă?), şi nu la vânzări succesive de pachete minoritare urmate de o majorare de capital care să pecetluiască transferul controlului asupra lor.

Chiar avem nevoie de FMI?

M-a amuzat săptămâna trecută un articol-pamflet de pe Hotnews care împacheta mesajul populist şi apelurile de nu vinde activele valoroase din economie practicate de fosta Opoziţie la începutul anului trecut într-un protest indignat după ultimele decizii ale Guvernului Ponta. Dacă vă amintiţi, moţiunea care a trântit Guverul Ungureanu se intitula “Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată! şi ataca cu un populism grobian tentativa (eşuată) de privatizare a CupruMin, atitudinea mai degrabă favorabilă exploatării gazelor de şist şi aurului de la Roşia Montana sau vânzarea unui pachet minoritar suplimentar de la Transelectrica şi de la alte companii din energie (în cazul Translectrica se reproşa ca preţul este inferior celui din oferta publică din 2006, deşi compania trecuse între timp de la un profit consistent la o pierdere mai greu de digerat).

După ce orice privatizare sau subiect sensibil legat de locurile de muncă la stat au fost îngheţate în 2012, an electoral, iată că Guvernul s-a angajat recent ca până în iulie să recupereze terenul pierdut şi să vândă acţiuni la Transgaz (nu ratăm oportunitatea gazelor din Marea Neagră, cum s-a invocat anul trecut la amânarea ofertei secundare?), Romgaz, integral CFR Marfă (nu mai e societate strategică?), complexele energetice, etc. În plus, exploatarea gazelor de şist nu mai sună rău pentru Premier iar la Roşia Montana…riscăm să ne dea în judecată investitorul plicitisit de aşteptare, deci trebuie făcut ceva.

De ce atâtea cedări surprinzătoare având în vedere discursul practicat cu mai puţin de un an în urmă? Autorităţile, devenite brusc “responsabile” la trecerea din opoziţie la putere, arată cu degetul spre FMI. Ei ne obligă, nu avem ce face, noi am vrea dar nu se poate. De ce ţin atât de mult politicienii, indiferent de culoare, la relaţia cu FMI?

Cel mai la îndemână răspuns este că FMI asigură un somn liniştit şi o acumulare de osânză netulburată la putere taberei politice ce deţine majoritatea. România nu mai este în postura din 1989, fără datorii externe şi fără obligaţii de onorat. Ţara funcţionează pe deficite şi cu datorii de onorat, pentru finanţarea lor la costuri rezonabile este nevoie de bunavoinţa creditorilor interni şi externi. Dacă pe cei interni îi rezolvă BNR (banca centrală oferă lichiditate la discreţie la dobânda de politică monetară, de 5,25%, urmând ca băncile locale să plaseze banii în titluri de stat, cu o mică primă care să le justifice efeortul), pentru cei externi avem nevoie de acordul cu FMI pentru ca dobânzile să nu sară prea mult peste cal (pentru a fi percepuţi ca economie fără derapaje, oarecum “sigură”). Nu vă gândiţi că România are datorie mică (35% din PIB, 51 miliarde euro), costurile cu refinanţarea ei sunt mari (în medie, dobânzi de 5%). Cheltuim de pildă cu dobânzile cam cât creştrea economică preconizată în 2013 (1,6% din PIB); dacă creştem mai puţin ne scufundăm şi mai mult în datorii. E ca şi cum am avea datorii de 100% din PIB (ca SUA) dar le-am refinanţa la dobânzi puţin peste 1,5%.

Facem deci sluj în faţa FMI pentru că de ei depinde mărimea dobânzii la partea în valută a datoriei publice (ponderea ei este de 50% din total) şi pentru că în lipsa unei atitudini cooperante (implicând aici privatizări ale resurselor şi eterna protecţie acordată băncilor în dauna debitorilor-vezi ultima solicitare a Fondului de amânare a unui articol din Codul de Procedură Civilă) politicienii ar trebui să accepte ajustări interne nepopulare dar cuantificabile electoral (concedieri în sectorul de stat, tăieri de fonduri pentru clientela de partid, etc). Concesiile făcute FMI cumpără liniştea şi prosperitatea la guvernare. Merită însă efortul?

În 2013 şi 2014, conform graficului de rambursare sumat, dispare mai bine de jumătate din datoria publică în valută, plătită preponderent din rezerva BNR. Dacă ţinem sub control deficitele, nu sărim cu populismul peste cal şi ne abţinem cât putem de la investiţii publice costisitoare (ne place sau nu, n-am ajuns încă la stadiul de a respecta banul public, se fură încă prea mult), nici n-am avea nevoie de certificate de bună purtare de la FMI iar grosul necesarului de finanţare va veni din piaţa internă. Vă temeţi că băncile nu vor plasa la infinit bani în certificate de trezorerie ale Guvernului? Ia să vedem cu ce ochi vor privi bancherii nişte emisuni de titluri de stat pentru populaţie, bine popularizate? Vor mai mima abstinenţa în căutarea unor randamente superioare? Eu pariez că nu.

Cel mai bine a sesizat că nu riscăm mare lucru dacă ne dispensăm de FMI însuşi Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Sigur, nu s-a spus pe şleau că odată cu scăderea datoriei publice în valută nu trebuie să avem insomnii legate de refinanţarea din pieţele externe, Guvernatorul s-a limitat să sublinieze că nu pică bine postura de etern asistat pentru credibilitatea unui Guvern. L-o fi auzit însă cineva? După graba Guvernului Ponta de a-şi face temele pentru vizita FMI şi de a-şi asuma cuminte sarcini noi, s-ar zice că nu.