Cu cine (si pentru cat) face banking Hotnews? Update

Avocatul Piperea a castigat un proces colectiv pe clauze abuzive cu BCR. Hotararea este definitiva iar dobanda creditelor in euro pentru clientii reprezentati de Piperea ar urma sa adauge la Euribor marja intiala a bancii (aproximativ 1,5%) si nu nesimtirea de 7-8% practicata in baza Ordonantei 50/2010. Cum respectiva lege impunea ca dobanzile sa fie neaparat legate de un indice de referinta, BCR care folosise pana atunci o dobanda “interna” variabila dupa cum vroia muschii sai astfel incat clientii plateau si 10% la creditele in euro, s-a gandit atunci sa-si conserve profitul iar algoritmul impus clientilor in 2010 a fost Euribor plus 7-8%. Ei bine, recent (in septembrie) banca a venit la sentimente mai bune si propus clientilor o dobanda ceva mai mica (Euribor plus 4-5%), parca presimtind ca urmeaza sa piarda un proces important. Ei bine, Piperea a castigat procesul iar 207 dintre clientii care n-au cedat cantecelor de sirena ale bancii si flotarilor PR-istice de prin media, pot ajunge acum la costuri mult reduse, chiar si fata de oferta din campania “rate reduse”.

Si acum intru in subiect. Ia uitati ce minunatie de articol publica Hotnews ca sa calmeze spiritele si sa nu dea apa la moara si altor debitori sa se repeada cu procese impotriva bancii. Mai intai e expusa pe larg doar opinia uneia dintre parti. Avocata Diculescu Sova, reprezentanta BCR, vine sa anunte ca de fapt victoria debitorilor e a la Pyrrhus si ca vor trebui sa negocieze de fapt cu banca noul nivel de dobanda (iar la negociere probabil ca generoasa BCR le va oferi conditii identice cu cele din “rate reduse” daca sunt slabi de inger). Diculescu Sova incearca sa demonteze toate postarile entuziaste ale avocatului Piperea, iar profesionistul Hotnews se face ca uita sa ceara si opinia lui Piperea rezumandu-se sa preia doar un pasaj dintr-o postare a acestuia pe Facebook. Nu uita insa sa puna cateva cazmale la demolarea credibilitatii lui Piperea. Iata un citat:

“Conflictele dintre clienti si banci sunt o mina de aur pentru avocati. In acest moment exista peste 10.000 de asemenea procese, iar onorariile nu sunt deloc modeste. Potrivit unor surse din piata avocaturii, Piperea detine circa 30% din portofoliul clientilor nemultumiti.  De cealalta parte, nici bancile nu au gestionat eficient relatiile cu clientii, venind relativ tarziu cu oferte insuficient de transparent comunicate, mai ales ca avocatii recomandau tuturor clientilor sa respinga orice propunere pe motiv ca ar putea contine capcane. Pe scurt, bancile ar trebui sa devina mult mai transparente, sa-si educe angajatii proprii in a discuta cu un client care a intarziat cu plata, iar clientii ar trebuie sa stie ca odata ce ai luat un imprumut, acela va trebui returnat”. 
Mie greu sa adaug asta, dar textul servil fata de BCR e semnat chiar de Dan Popa, jurnalist care se remarcase pana acum cu o pozitie mai degraba echilibrata in relatia clienti-banci. Dar, cand interesul nation..pardon, bancar o cere....ce sa-i faci, raspunzi in pozitie de drepti. Pariul meu e ca Dan Popa va parca in final in BNR, locul unde se premiaza serviciile facute prin presa, atitudinea “echilibrata” (citeste absolut necritica) sau demolarea criticilor institutiei. Un loc caldut, pe masura celui castigat recent de Ionut Balan.

Hotnews este un site deci poate fi updatat rapid; iata insa o noua postare relevanta a avocatului Piperea pe Facebook ce completeaza declaratiile avocatei BCR care n-a mai ajuns insa si in articolul HN.

“CCJ a declarat nula clauza de DRV si a obligat BCR sa emita un grafic de rambursare care sa contina dobinda corecta, ne-abuziva, adica euribor + 1,5%. Exista unele contracte care au marja 0. Mai clar decit atit nu se poate. Intelege asta si un elev de clasa a saptea care face la scoala o ora de educatie civica pe saptamina. Nici vorba de vreo idee de negociere. Ideea e un delir al cuiva care nu intelege ce i se intimpla.  De fapt, negocierea este ceea ce si-ar dori acum, la spartul tirgului, BCR. Si Alfred Rosenberg isi oferea oficiile la finalul razboiului. Si el a fost refuzat de invingatori. A urmat Nurnbergul. Si, oricum, de ce ar accepta cineva sa renunte la 40 milioane lei cu titlu de restituire plata nedatorata (plus dobinzi care vir dubla suma, plus daune morale care vor dubla suma dublata) si la o reducere cu 70% a costurilor in schimbul unei penibile reduceri a soldului cu 20% "asezonata" cu renuntarea la orice alte pretentii? Si asta in favoarea celei mai recalcitrante si arogante dintre bancile recalcitrante si arogante?”

Ce urmeaza? Piperea va fi, previzibil, atacat acum cu multa imaginatie pentru ca a inceput sa fluiere cam tare in parohia BNR. Va fi facut hoitar, profitor, speculant, procesoman. I se vor gasi dosare in care a a aparat, poate, personaje cu moralitate indoielnica. Baietii au retea extinsa si sunt bine informati. Corifeii BNR de prin presa ii vor pune lupa pe scamele de pe rever sub diferite pretexte-si vor ponta atat afiliatii, cat si neafiliatii (ii astept pe Guran, Hostiuc, Oanta, Mandruta, etc) sau se va incerca sa fie macar..eclipsat, asa cum s-a intentionat la un moment dat sa se formeze o asociatie care sa duca o parte a clientilor nemultumiti (AURSF, condusa de Alin Iacob) cat mai departe de Piperea.

Update. Un text complet care surprinde foarte bine mersul "negocierilor" BCR-clientii din proces a publicat tot Dan Popa pe Hotnews pe 26 octombrie. Vezi aici. Cu aceasta ocazie  declar public ca textul incriminat mai sus este posibil sa fi scapat dezechilibrat din ratiuni ce tin de bucataria jurnalistica (reactie in criza de timp, lipsa unor pozitii ale tuturor partilor din cauze obiective) iar eu sa-i fi facut un proces nejustificat de intentie lui Dan Popa caruia ii prezint pe aceasta cale scuzele mele. Asta nu-i scuza insa lui Dan Popa suturile si insinuarile la adresa avocatului Piperea, iar aici n-am de ce sa-mi mai cer scuze.

“Dacă e gratis, tu eşti marfa”

Să vedem în ce zone de retail se verifică acest slogan, mai ales că românii par ahtiaţi după tot ce este gratis sau măcar bine redus

Cel mai frecvent primim un telefon gratis când ne facem un abonament de telefonie mobilă. Preţul este apoi plătit cu suprapreţ în cei doi ani în care se derulează contractul încheiat iar în majoritatea cazurilor este mai ieftin să-ţi iei singur telefonul şi să plăteşti apoi un abonament cu valoarea mai mică, decât să te bucuri de cadoul providerilor.

Primim apoi gratis tot soiul de rapoarte de analiză, broşuri on-line, etc. Preţul real pentru acestea este înscrierea pe site şi în baza de date a autorului şi spamul generos de după (reţeaua de “afliati” aduce uneori profituri bunicele).

Băncile ne ofereau la un moment dat perioade de graţie cu dobânzi zero, urmate invariabil de costuri piperate la credite. Dobânda zero contribuia însă la lărgirea bazei de selecţie (numărul celor care se calificau la un împrumut creştea artificial prin calcularea unui raport subevaluat rată/venituri).

Prin hipermarketuri avem campaniile “două la preţ de unul”. Rezultă că se oferă ceva gratis, dar dacă împărţim la doi preţul întreg reiese că acesta fusese anterior  majorat forţat în mare parte din cazuri.

“Cine îşi face ochelarii la noi primeşte gratis ramele”. O altă gratuitate mascată în costul ulterior. În acest caz, preţul lentilelor va fi suficient de mare încât să includă şi preţul ramelor.

Pe scurt, deşi există mai multe variaţiuni, gratuităţile fie maschează un cost real ce urmează să fie suportat ulterior, fie presupun un anumit disconfort ca plată pentru serviciul oferit (spam, sondaje, etc), ori reprezintă doar o altă denumire pentru discount (“două la preţ de unul”).

De ce sunt discriminați debitorii în euro?

Mai multe bănci au acordat înlesniri datornicilor în CHF, o asociație de protecție a consumatorilor a încercat o negociere colectivă cu băncile în numele acestora, sunt proiecte legislative ce-i vizează direct...Cu ce se deosebesc însă datornicii în franci de cei în euro?

Pe scurt vorbind, deprecierea mai mare a leului față de franc și statul de monedă mai putin circulată ca euro a acestuia, dublate de strategia mai agresivă de acordare a împrumuturilor în franci au contribuit la postura de victime pe care debitorii în franci și-o arogă acum, spre deosebire de datornicii în euro care par mai resemnați cu creșterea ratelor și n-au cerut tratament special. E justificată însă această diferență de abordare? Adevărat, de la minimele din 2007, cursul franc/leu s-a dublat în vreme ce euro s-a scumpit cu numai 50%. Asta n-are prea mare importantă însă pentru un datornic în euro care întinsese coarda raportului rată/venituri până la 70%, maximul permis de normele de creditare relaxate “oportun” de BNR chiar în 2007, și care s-a trezit între timp cu veniturile diminuate de criză (bonusuri, sporuri mai mici). Numărul debitorilor cu mari probleme la rambursarea împrumuturilor în euro îl depășește oricum pe cel în franci, în ciuda devalorizării mai mari a leului față de franc, având în vedere că cele mai mult împrumuturi s-au acordat în România în moneda unică europeană. Francul n-ar trebui considerat de asemenea monedă “exotica”, având în vedere statutul său la nivel global (doar nu s-au dat împrumuturi în bahtul tailandez), se poate afirmă cel mult că francul este mult mai volatil decât euro sau dolarul în momente de criză economică dar asta nu face din debitorii în franci victime, poate doar unele ale propriei ignoranțe. Iar în ceea ce privește strategia mai agresivă a principalelor bănci care au acordat credite în franci în România (Volksbank, Banca Românească, Piraeus, Raiffeisen, OTP), asta n-a depășit totuși agresivitatea creditelor cu buletinul (împrumuturile sunt în acest caz în lei) care făcuse ravagii anterior. 

O distincție importantă

Problema în cazul debitorilor în franci, precum și în cazul celor care s-au îndatorat în euro, o reprezintă faptul că aceștia n-au împărțit povara deprecierii cu banca, indiferent de mărimea acesteia. Dacă mâine Banca Centrală a Elveției ar lua decizia să ducă dobânzile puternic în teritoriu negativ pentru a deprecia francul ajutând exportatorii locali iar leul ar crește neașteptat față de franc, băncile romanesti ar putea cere atunci în justiție să se anuleze toate hotărârile care le obligau să facă conversii CHF-leu la cursuri apropiate de cel din momentul acordării, nu? Până la urmă, filosofia oricărei conversii n-ar trebui să se bazeze pe deprecierea de moment a leului față de valuta în care s-a acordat împrumutul ci pe alegerea unui algoritm prin care băncile să împartă permanent povara deprecierii. O măsură necesară având în vedere că băncile nu dispun în momentul acordării de întreaga sumă ce va deveni soldul împrumutului ci doar de o fracțiune din aceasta, proporțională cu procentul pe care îl reprezintă rezervele minime obligatorii impuse de BNR în acel moment, dar beneficiază de dobânzile și returnarea principalului ca și cum ar fi avut 100% din valoarea creditului acordat.  Ne referim aici la proiectul legislativ inițiat în primăvară de Ministerul Finanțelor ce prevedea o conversie a creditelor din valută în lei, cu un discount de 15% oferit de bănci și o garantare în proporție de 50% de către stat a împrumuturilor astfel convertite, de această lege urmând să benefcieze însă doar cei îndatorați în valute care s-au depreciat cu minim 50% față de leu. Cu alte cuvinte, cine s-a împrumutat în euro în vala lui 2007 s-ar încadra, cine a făcut-o la începutul lui 2008, nu. Un proiect legislativ mai echitabil, în opinia noastră, ar urmări ca băncile să fie obligate să taie gradual dobânzile și comisioanele începând de la un anumit procent de depreciere a leului fată de valuta creditului, ajungând chiar sa nu mai încaseze nimic în afară de rambursarea eșalonată a principalului dacă deprecierea sare de o anumită valoare (să spunem 50% din momentul acordării împrumutului, ca in proiectul MF). O asemenea lege ar împarți echitabil povara rambursării între debitori și bănci și ar reprezenta o adevărată gură de oxigen pentru primii, având în vedere că băncile percep în acest moment marje de profit de 8-9% la creditele în CHF (dobânda =Libor plus marja băncii). 

Ce facilități au primit până acum debitorii în franci

Bancpost a propus clienților cu împrumuturi garantate cu ipotecă conversia din franci în lei, la cursul din ziua conversiei, iar la soldul rezultat va aplica o dobândă de numai 1,5%, fixă timp de trei ani. Reprezentanții Bancpost susțin că rata lunară va scădea, în medie, cu 30% în perioada de trei ani de dobândă fixă. „După această perioadă se va aplica o dobândă individualizată variabilă, compusă din marja fixă și indicele ROBOR la 3 luni”. O conversie din CHF în lei sau euro a oferit și Banca Transilvania pentru clienții preluați de la Volksbank. Oferta, care a expirat în iulie, presupunea returnarea retroactivă a comisionului de risc încasat de bancă, conversia rezultată presupunând o diminuare  a soldului împrumutului  cu 22%.  Peste 14.000 din cei 18.000 de debitori  franci ar fi acceptat oferta,  potrivit unui comunicat  Băncii Transilvania din 23 iulie. 

Iluzia voucherelor cadou

Citește cum ocazia de a primi un voucher cadou de 50 de lei la cumpărături de minim 200 de lei se metamorfozează într-un bonus de numai 10% din achizițiile in valoare de 500 de lei. Fiecare campanie cu voucher inclus e posibil să aibe și mici capcane. Iată un exemplu. La împlinirea unui an de comenzi on-line prin eMag, lantul Mega Image oferă un voucher cadou în valoare de 50 de lei pentru cumpărături din magazin comandate on-line în perioada 1-31 octombrie în valoare de minim 200 de lei. Voucherul se va primi pe mail, după livrarea și recepționarea comenzii, și este valabil în perioada 1-15 noiembrie pentru cumpărături comandate on-line în valoare de minim 200 de lei. Asadar, pentru a te alege cu un câștig în produse de 50 de lei, trebuie să cumperi de minim 400 de lei.

Asta nu este tot însă. Citind regulamentul Mega Image privind livrările, observăm că există un cost de 20 lei la comenzi mai mici de 250 de lei, peste fiind gratuit. Cu alte cuvinte, pentru a te alege cu 50 de lei va trebui să comanzi de 500 de lei (250+250 de lei, altfel plătești costuri de livrare de 40 de lei și nu mai e nicio afacere). Oferta cu voucher gratuit de 50 de lei sună bine la prima vedere dar câți ar mai fi la fel de încântați dacă ar auzi traducerea sa (la cumpărături de 500 de lei ai reducere aniversară de 10%)?

De ținut cont și de specificul hipermarketului, unul cu profil mai mult alimentar, nu e chiar atât de ușor să stochezi produsele cumpărate în exces....Ca să nu mai pomenim de faptul că luați de valul promoției, destui ar putea să comande produse de numai 200 de lei, cu ochii la voucherul cadou, fără să observe că au luat și taxa de transport de 20 de lei în coș...

Avantajele conturilor online la utilități

Un cont online îți oferă șansa plăților cu cardul, transmiterii indexului de consum și chiar a raționalizării cheltuielilor în anumite contexte. Poți aștepta cuminte lună de lună factura în cutia poștală și pe băiatul care citește contorul odată la 3 luni, cu emoții de ficare dată când întârzie, sau poți alege varianta conturilor online ( te înregistrezi, cu adresa de mail și o parolă, pe site-ul furnizorului ), de unde poți descărca singur facturile imediat după emiterea lor. Apoi le poți plăti cu cardul de debit și scutești și un drum la bancă.Un alt avantaj este că îți vei putea introduce indexul consumului fără să mai aștepți cititorul de contoar de la furnizorul de utilități. Aici sistemul lasă loc chiar de raționalizări din partea consumatorului. Astfel, dacă ști că într-o lună ești mai strâmtorat cu banii, poți introduce un indice mai mic, urmând ca la luna următoare să faci citirea la zi și să plătești “restanța”.Contul online la furnizorii de gaz, apă, energie electrică, 3 P (cablu/telefon fix/internet) îți oferă de asemenea informații utile privind istoricul de consum, deci vei putea să îți dai seama când se întâmplă ceva anormal (creșterea consumului de apă în mod nejustificat poate arăta o fisură pe traseu dacă stai la curte de exemplu).

Banii Tăi Expo-Cronica unui eșec anunțat

Defazarea față de perpectivele pieței pe termen scurt, lipsa unei targetări a evenimentului, orele de desfășurare inaccesibile corporatistului mediu au generat o audiență ridicolă pentru manifestarea “BVB and friends”. Ne mai miră?

Bursa este locul de joacă al speculatorilor și investitorilor pe termen mai lung. Cui se adresează Banii Tăi Expo, căreia dintre cele două categorii? Dacă erau vizați în principal speculatorii-în paranteză fie spus o cauză cam moartă pentru BVB având în vedere lipsa de lichiditate și comisioanele mari ale brokerilor-atunci mă așteptam la lansarea unor noi intrumente dedicate. Opțiuni de pildă sau niște tranzacții fără costuri ori măcar ceva instrumente noi de hedging sau arbitraj. Mă rog, nu insist aici, pe bursele mature există un cu totul alt arsenal pentru speculatori iar cine vrea speculații are tot soiul de platforme ale marilor brokeri internaționali și nu mai pierde vremea cu BVB. Dacă însă conducerea bursei autohtone țintea spre investitorii de cursă lungă, atunci evenimentul trebuia să aibe în spate măcar o listare iminentă, o perioadă de ascensiune viguroasă a cotațiilor traversată recent, ceva avantaje fiscale de ultimă oră de comunicat. Or, ce avem în prezent? Cotații leșinate, în așteptarea mutărilor Fed și veștilor noi dinspre economia chineză sau Ucraina/Siria (avem sau nu conflict global?). Un cod fiscal care a amânat reducerea impozitului pe dividende din 2016 dar n-a uitat de introducerea contribuțiilor de sănătate. Nicio listare notabilă în perspectivă dar ceva scandaluri în derulare (Chronos, Harinvest). Banii Tăi Expo reușește să egaleze în acest context contra-performanța campaniei de promovare a bursei de la începutul anului 2008. Pauzele publicitare pe TV erau invadate atunci de cei doi amatori de tenis ce vorbeau despre ce cool este să ai banii la BVB taman când piețele externe începeau prăbușirea iar SIF-urile, acțiuni populare la acea vreme, urmau să se corecteze cu 80%. Acum, când prudența este cuvântul de ordine pe plan extern, BVB s-a gândit să câștige carne proaspătă pentru piața locală, exact la timp pentru ca respectivii investitorii să nu mai vrea să audă curând de bursă cum au făcut-o și cei aduși cu arcanul promo-urilor în 2008. Altfel, pe cine încearcă să mobilizeze BVB la eveniment între orele 10-18? Pe elevii care ies de la cursuri cu bunicii din dotare? N-au aflat experții din blocul Modern că publicul lor țintă, corporatistul mediu, abia pe la ora 17,30 termină cu jobul?

In altă ordine de idei, faptul tragic pentru BVB este că volumele de tranzacționare au scăzut în ultima vreme exact pe fondul reducerii în paralel a dobânzilor bancare. Iar dacă nici când dobânzile scad piața nu se dezmorteste chiar este o problemă serioasă acolo. Bursa locală de acțiuni riscă să moară lent dacă eforturile inteligente de promovare nu sunt conjugate cu cele de formare și educare a investitorilor. Evenimentele gen Banii Tăi Expo nu reușesc decât să aducă ceva vizibilitate bursei iar efectul dipare apoi în lipsa unor ancore mai puternice de marketing. Am fost sunat de nenumărate ori de soiul de așa-zisi brokeri cu propunerea unor pariuri tentante pe Forex dar nimeni nu m-a sunat vreodată de la o casă locală de brokeraj când a fost cu adevărat marfă de vândut în galantarele BVB (Romgaz, Transgaz, Transelectrica, etc). Educația financiară este o disciplină care ar trebui să fie obligatorie în sistemul de învățământ dar nici BVB nici BNR nu par dispuse să se bată pentru asta, spălându-se pe cap cu cele câteva opționale introduse recent. Iar dincolo de materia împachetată deja arid în suporturile de curs, profesorii care le predau sunt tot dintre dăscălii vechi ce încearcă să-și rotunjească veniturile de bază, absolvenți în fugă ai unor cursuri de formare, și care mai mult plictisesc decât trezesc interesul. La cum merg lucrurile acum, cine stinge ultimul lumina la BVB să încerce măcar să nu-l uite pe domnul Sobolevski în cuier.

Scandalul VW și viciile societății de consum

Mitul seriozității germane s-a făcut țăndări din coliziunea cu dorința acționarilor Volkswagen de a vedea mereu profituri în creștere. Dar poate exista armonie între acționari și consumatori într-o economie corporatistă?

După cazul VW auzim tot mai des că viciile ascunse abil n-ar fi o excepție în industria auto, ba că nici consumul electric al televizoarelor n-ar fi chiar atât de apropiat de eficiența energetică clamată de producători. Ne miră? Când sancțiunile aplicate marilor companii prinse cu mâța în sac abia se apropie de profitul lor anual, de ce n-ar încerca să repete figura? Cât timp cei care fraudează, companiile care înșală încrederea consumatorilor și testele autorităților de supraveghere, pot continua să activeze în piața liberă pe care tocmai au distorsionat-o, de ce am avea un mediu economic dominat de onestitate și respect pentru consumatori? Vorbesc de un respect tradus prin calitatea produselor, nu prin formulele de politețe însușite după training intensiv de departamentele de relații cu clienții.

Schemele de ocolire a vigilenței supraveghetorilor și legislația blândă cu firmele fraudatoare (vezi cât de ușor scapă băncile care manipulează piața) nu reprezintă decât consecințele unui viciu de sistem. Problema, într-o economie în care majoritatea actorilor principali sunt companii listate la bursă, este că acționarii acestora nu vor tolera scăderi ale profitului și dividende mai mici. Pentru ca valoarea activelor acţionarilor să nu scadă, iar managerii să-și ia bonusurile promise și să-și păstreze fotoliile, aceştia trebuie să aibă mereu rezultate în creștere, fie inovând (cazuri rare), fie mărind eficiența (deci reducând costurile, inclusiv tăind din schema de personal), fie fraudând. 

Iar consumatorii se uită la toată această încleștare pentru profit și cote de piață și se bucură că prețurile scad ca efect al concurenței. Da, prețurile scad, dar... cu ce preț? Să ne uităm la nivel micro, la micii producători lăsați la mâna hipermarketurilor. Marile lanțuri le impun marje minuscule de profit pentru a-și atrage propriii clienți cu preţuri mici, asta după ce au acceptat tot soiul de taxe împovărătoare - de raft, de pliant, de poziționare în locul mai luminos, în calea clientului, sub panourile cu reduceri etc., etc. Ce vor face producătorii? Vor merge în pierdere sau, în cazul fericit, vor accepta să-și amortizeze suma investită în sute de ani? Ori vor încerca, la rândul lor, să fenteze clienții hipermarketurilor oferind produsul cel mai slab calitativ, dar care mai păstrează urme vagi ale calităților și proprietăților invocate pe etichetă? Cei mai mulţi aleg varianta B. Cum protecția consumatorilor se ocupă mai mult de neîndeplinirea unor condiții asumate prin contract decât să vegheze dacă se respectă standardele de calitate și rețetele originale, riscurile sunt minime.

*articol publicat in ziarul Puterea