În ultimele zile, am văzut cum adversari ce păreau ireconciliabili, precum Aurelian și George Simion, au găsit o notă comună. Liderii PPR (Dragoș Constantinescu, Adriana Vitan Balint) îl sprijină pe Simion, deși inițial aveau o părere catastrofală despre el.
Asta pentru că și oamenii care îl antipatizează pe Simion sunt conștienți că miza e mai mare decât antipatia personală și că Nicușor reprezintă răul mai mare.
Chiar și pornind de la faptul că ambii sunt creația sistemului, faptul că Simion a mers ceva vreme pe linia suveranistă și anti-woke tot te-ar determina să îi acorzi credit în dauna unuia care reprezintă exact opusul, pe ideea că nu se poate schimba macazul atât de radical în primul caz.
Sunt unii care refuză însă să renunțe la ideea de boicot și merită analizate cazurile cunoscute.
Șoșoacă l-a înjurat pe Georgescu, îl înjură pe Simion. Dincolo de faptul că e iritantă și că nu ar putea aduna vreodată un procent cu care să facă jocurile în România, Șoșoacă are un orgoliu monumental, care ar justifica poziționări împotriva unor eventuali concurenți pe autostrada suveranistă.
Poziționări temporare însă. Odată ales, Simion va face suficiente gafe încât să lase loc de critică din partea SOS. Să îți faci un calcul meschin pornind de la faptul că, eventual, ai putea culege mai multe procente ca si contestatar al lui Nicușor decât al lui Simion, deci e bine să îl blochezi pe Simion, făcând abstracție de ce reprezintă totuși Nicușor (camarilla băsistă grupată în spatele lui, neoliberalism, woke-ism și macronism în plan extern), e o dovadă de micime înfiorătoare.
Mai sunt boicotiștii de talia lui Bogdan Duca. Omul scrie la foc continuu pe Facebook (e genul de ritm care denotă simbrie, să fim onești, nimeni nu își sacrifică atât de mult timp doar pentru a lumina audiența de pe rețelele sociale) și e de părere că România trebuie să se prăbușească pentru a se reface. Din acest motiv, calea cea mai sigură spre dezastru e să îl încurajezi pe Nicușor să câștige prin boicot.
Mai nou, a început să înjure și diaspora, pe motiv că nu ar avea dreptul să ne influențeze viețile dacă tot e la distanță (deci dreptul de vot anulat, cum susține și Mungiu-Pippidi) și că remiterile lor amărâte abia fac de un jalnic 2% din PIB, cât contribuie OMV-ul și alții mai mărunți. Aici uită că, din 5-6 milioane de români din diaspora, votează cel mult 1 milion și că cei care votează au păstrat legătura cu țara și vor să se întoarcă, iar mulți dintre ei își iubesc țara mai mult decât mare parte dintre progresiștii care, în general, se simt jenați de ea.
Iar în ceea ce privește „amărâtul” de 2% din PIB, să vedem cât vom strânge cureaua până la finalul anului pentru a reduce deficitul bugetar de la 9% la 7% din PIB.
Ce l-a apucat, deci, pe Duca? Dezastrul e locul de unde te ridici să pleci mai departe, dar poate fi la fel de bine și locul în care să te afunzi pe termen lung. Datoria fiecărui om onest ar fi să contribuie cât poate la evitarea dezastrului țării sale și abia apoi, când acesta se produce totuși, ar avea dreptul să încrucișeze brațele și să exclame filosofic: „Nu v-am zis eu?”.
Pentru a-i înțelege pe Duca și Șoșoacă, mă gândesc la altceva. Ce ar dori Rusia pentru România la aceste alegeri? Să câștige curentul suveranist și moderat anti-rus, cum e AUR-ul lui Simion, sau să câștige unii care să prăbușească țara mai repede, așa cum a demonstrat că poate coaliția PSD-PNL (probabil plus USR, dacă iese Nicușor)?
Haosul ar fi de preferat pentru noi în viziunea unui adversar pe care l-am tot provocat în ultimii trei ani, mai degrabă decât o stabilizare relativă. Nu vreau să cad în capcana antirusismului de operetă practicat de secta progresistă, chiar m-am întors spre cultura rusă când rusofobia era la apogeu și aș fi scris și pe site-ul Sputnik dacă mi-ar fi asigurat cineva independența totală—ceea ce nu se mai întâmplă de mult în media autohtonă.
Dar asta până în punctul în care ar trebui să apăr inițiative care să sape în fundația noastră de țară, așa prăpădită cum e ea acum.
Iar ce fac Duca și Șoșoacă, în mod consecvent și parcă la foc automat, îmi seamănă a poziție dictată de un „actor statal”, că tot e la modă termenul. I-am transmis un comentariu și lui Bogdan Duca pe pagina personală de Facebook, în această notă, la una dintre multiplele lui postări în care face apologia boicotului, și m-a făcut dobitoc, plus comentarii blocate. Cam suspect de agresivă reacția, având în vedere stilul asumat până acum…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu