Se afișează postările cu eticheta bani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bani. Afișați toate postările

joi, 30 decembrie 2010

Este aurul o “bula”? Da si nu. Cum stam cu bulele in definitiv?

Dan Diaconu de la Trenduri Economice scria saptamana trecuta (vezi aici) un articol despre bula speculativa gata sa se sparga in cazul aurului. Argumentele sale: piata bijuteriilor din SUA si India e in scadere, se pregateste deschiderea unor noi mine, aurul a performat mai prost in 2010 decat indicii bursieri din SUA. Dan are si nu are dreptate. In primul rand, aurul a inceput anii 2005, 2006 si 2007 la 500-600 euro/uncia. Din 2008 saltul e brusc si il gasim in ianuarie deja la 900 dolari. Acum sa nu imi spuna mie Dan de la Trenduri ca indienii au pus bani la ciorap 3 ani, intre 2005-2007 pentru a cumpara in forta bijuterii din 2008, moment in care si Fed se pregatea de o taiere agresiva de dobanzi care vor ajunge pana aproape de 0%, pietele fiind invadate in acest fel de lichiditate (si in UE dobanzile au coborat la 1%, in definitiv unde n-au scazut dobanzile ca panaceu impotriva crizei?). E clar ca nu raportul cerere-oferta pe piata bijuteriilor a dus aurul unde e acum, ci intrarea la cumparare in forta a investitorilor manati din urma de teama de inflatie sau doar incercand sa profite de evolutia unui activ sensibil la politica monetara . Contributia pietei bijuteriilor poate fi gasita-aici sunt de acord cu Dan-in performantele mai slabe ale aurului fata de indicii bursieri din ultima vreme. Iar despre deschiderea de noi mine nu merita sa vorbim: asta nu se face peste noapte iar pana atunci politica monetara poate arata diferit astfel incat si cotatiile pot avea cu totul alta fata.

Aurul este deci o bula? Da, este. Este in pericol de spargere? Nu, nu este deocamdata, din simplul motiv ca nu exista semnale ca politica monetara este in pragul inaspririi. Tiparitul de bani tine loc acum de scadere a dobanzilor, pentru ca sub zero nu pot fi totusi duse. Va fi un moment bun de iesit din aur cand dobanzile vor incepe usor-usor sa urce iar Fed-ul nu va mai pomeni nimic de QE. Nu va ganditi ca la prima urcare a dobanzilor (probabil in 2012, cu 0,25%) aurul va plonja in bot pana la 600 dolari/uncia cat era in 2006. Banii vor incepe sa iasa gradual, vor exista tot soiul de destepti care vor sfatui prostii sa profite de corectii si de noul pret-chilipir la care a ajuns aurul iar scaderea se poate intinde pe mai multe luni/ani, deci va fi loc de shortat cat cuprinde.

“Cash is trash”. Asta e sintagma care functioneaza ca un magnet pentru amatorii de metale pretioase, un bun slogan de marketing in definitiv. Cat timp 70% din forta de munca e prinsa in servicii in lumea civilizata, va imaginati ca barterul e o alternativa reala? Sau trocul? Banii nu vor disparea, sunt sigur de asta, dar credibilitatea lor poate fi carpita prin introducerea aurului intr-un soi de cos valutar, strategie de care pomenea recent presedintele Bancii Mondiale (va imaginati ca baiatul asta a avut brusc o revelatie in timpul unei conferinte de presa? sau o fi mai degraba pregatirea opiniei publice pentru asa ceva?).Ipoteza in care aurul desi va scadea simtitor dupa iesirea banilor “fierbinti” nu se va intoarce unde era inainte de 2004.

Din acelasi motiv din care creste aurul, creste si argintul si cuprul. Cele din urma cu o rata mai mare, pentru ca au acoperirea utilizarii industriale (55% din productia anuala de vreo 20 tone de argint la nivel global e utilizata in scop industrial). Banii scosi din bancile centrale la dobanda insignifianta sunt plasati pe pietele de marfuri si pe bursele de actiuni (mai putin aici pentru ca domina componenta financiara-banci, asigurari-unde increderea e redusa) iar cat timp nu vom asista la ceva inflatie care sa determine bancile centrale sa isi schimbe politica, bulele vor creste in continuare. Sigur, chemarile de sirena pentru plasarea banilor in bunuri “tangibile” vor fi mai credibile decat oricand, usurand exitul marilor jucatori. De fapt very-smart money vor iesi inainte de a da semnalul Fed de crestere a dobanzilor, doar dumnezeii de la Goldman Sachs au insider-ii lor.

Stiu, experienta Japoniei. Cu dobanzi aproape de zero n-au reusit sa produca inflatie in mai multi ani. Acum insa toate bancile centrale sunt un fel de BOJ iar resursele planetei ceva mai limitate.

Ce vreau sa spun in concluzie: sa judeci din punct de vedere “fundamental” un activ facand abstractie de politica monetara din acel moment e prostia secolului. Asta a facut ca multi sa cumpere case infiorator de scumpe cand creditul era ieftin, multi vor ramane la un moment dat cu aurul luat ca asigurare impotriva inflatiei pentru multi ani nemaigasind amatori la un pret apropiat, etc. Majoritatea gandim pro-ciclic iar baietii destepti abia asteapta sa ne jumuleasca, vanzandu-ne un credit, o actiune SIF, ceva uncii de aur si argint, etc. In loc sa facem calcule cat ar merita un anumit activ, sa ne concentram mai bine pe potentialele fluxuri de lichiditate spre el. Marii investitori in acest moment sunt foarte speculativi asa ca multi dintre cei care gandesc pe termen lung si nu se sincronizeaza cu acestia risca sa ramana cu respectivul activ “valoros” in brate. Cu atat mai mult cu cat lichiditatea lui e mai mica.

Petrolul e o resursa limitata si la 35 si la 149 dolari/baril, extreme intre care a oscilat pretul in 2008. Si aurul tot o moneda alternativa e atat la 300 dolari/uncia cat era in 2000, cat si la 1400 cat e acum. Perceptia noastra modificata e cea care a generat oscilatiile ample, perceptie ajutata de tot soiul de binevoitori cu analize, stiri, rapoarte bine tintite si generos propagate prin media...cand dobanda de politica monetara era la 4% in spatiul euro, sunt vreo 3 ani de atunci, nu cumva "porcusorii" erau in acelasi rahat? brusc perceptia s-a schimbat si respectivele state trebuie sa se refinanteze la dobanzi mult mai mari acum, cand dobanda e de numai 1%...pietele isi vor schimba din nou perceptia asupra datoriilor publice mari dupa o perioada mai consistenta de austeritate, drum pe care a pornit Europa si spre care se va indrepta vrand-nevrand si SUA....perceptia se schimba repede, suntem o specie care nu poate focaliza o perioada mai mare un singur lucru si e ajutata sa fie asa de o sumedenie de agenti de marketing...

Ps: Sa aveti un 2011 interesant (dar nu traumatizant)!!