joi, 10 ianuarie 2013

Cum îi face domnul Swap imagine guvernului Ponta


“Leul a fost o valută lovită în 2012, poate nemeritat”, “euro scade ca efect al stabilității politice din țară”, “economia nu arată rău”, etc. De fapt aprecierea leului din ultimele zile ține mai puțin de macroeconomie și politică și are de-a face cu speculațiile câștigătoare care se fac pe piețele valutare. Citiți mai jos cum câștigă de două ori cei ce vând euro și cumpără lei.

“Vă amintiți când se deprecia leul în vara? Toți dădeau vina atunci pe USL…Acum, când leul se întărește față de euro, să ne gândim că e meritul Guvernului, nu?” spunea într-un interviu la începutul anului Premierul. Și pe bună dreptate să se mândrească: nici n-a facut bugetul, nici n-am trecut cu bine peste varful de rambursare al datoriei publice că leul s-a și năpustit pe euro și  crește ca apucatul. Ieri, cursul a fost de 4,375 lei/euro, o fotografie frumoasă de grup pentru perechea valutară care începea anul de la 4,428 lei/euro.

Vi se pare un mizilic avansul de 1,2% al leului în 2012? Poate vouă, dar există în lume o specie deosebit de încântată de asta:  speculatorii de pe Forex (piața valutară internațională). Ei câștigă de mai multe ori din aprecierea leului iar profiturile se scriu cu mai multe cifre!

Cine nu știe cu ce se mănâncă sportul asta, explicăm pe scurt. Se joacă în marjă, chiar și cu una de 1% (pui 1% din suma drept garanție, imobilizezi niște bani pentru a suporta eventualele pierderi și suporți oscilațiile de preț ale contractului euro/leu ca și când ai fi investit toți banii-de exemplu, la o oscilație de 1% îți dublezi banii dacă ai pariat în direcția bună). Leul nu crește însă din această cauză ci mulțumită punctelor de swap. Punctele de swap sunt costurile de tranzacționare (nu se percep comisioane dar asta nu înseamnă că distracția pe Forex nu costă!) și reprezintă, în principiu, diferența dintre dobânzile de referință din economiile de proveniență ale celor două valuter, cu ceva ajustări în funcția de politica brokerului. Cine cumpără de pildă contractul Euro/Leu (valoare 100.000 euro), va plăti zilnic un anumit număr de puncte de swap, iar cine vinde Euro/Leu (vinde euro și cumpără lei) va primi un număr de puncte de swap. Ce înseamna asta în bani?

La XTB de pildă, pentru cumpărarea de Euro/Leu plătești 8,06 puncte de swap, la vânzarea Euro/leu primești 5,78 puncte de swap. Un punct de swap reprezintă 0,0001 din valoarea contractului, deci 10 euro. Cine vinde euro ca să cumpere lei va primi deci 57,8 euro pe zi, ceea ce la o marjă (garanție) minimă de 1% (1.000 euro la o valoare a contractului de 100.000 euro) înseamnă peste 5% câștig zilnic.Sau 15%, dacă ne uităm la cotațiile Admiral Markets, pentru echivalentul unui lot de 100.000 euro! Păi, să tot pariezi pe leu!

Vă dați seama că o valută care provine dintr-o econommie ce traversează o perioadă de stabilitate și cu o dobândă mare de referință în spate, va fi raiul speculatorilor. Numărul mare de investitori care intră “short” pe euro/leu (vând euro si cumpără lei) determină simultan și deprecierea euro în piața valutară și un câștig constant din puncte de swap. Cu alte cuvinte, speculatorii câștigă în acest moment pe ambele sensuri din euro/leu 9și din deprecierea cursului și din punctele de swap), profitând de “stabilitatea politică” și alte bla-bla-uri folosite pentru explicarea publicului larg evoluțiile valutare. Până când? Până când euro va ajunge atât de jos încât speculatorii se vor muta pe poziții de cumpărare, simțind că vor câștiga mai mult din aprecierea cursului euro/leu față de cât vor pierde din punctele de swap (în acest caz se plătesc puncte de swap).Moment în care politicienii vor da din noou vina unii pe alții sau vor încerca să-l aresteze pe sir Swap cum au mai făcut cu Rasdaq-ul!

Pentru avizati: 

Swap-ul pentru perechile valutare este calculat dupa formula:

f = (s x p x r) / d

unde:  f = ajustarea zilnica;  s = numarul de CFD-uri in valuta de baza, prima; p = cotatia la rollover (cotatia medie AM la 17:00 ET – 22:00GMT);  r = diferentialul ratei LIBOR dintre prima valuta si a doua valuta; d = numarul de zile, se utilizeaza 360.

Daca prima valuta are o dobanda superioara, atunci va fi creditata balanta pentru o pozitie long, de cumparare, sau debitata in cazul unei pozitii short, de vanzare.  Daca prima valuta are o dobanda inferioara, atunci va fi debitata balanta pentru o pozitie short, respectiv creditata pentru o pozitie short.
 


2 comentarii:

  1. cand crezi ca va fi cel mai jos? ai putea avansa o marja de timp?

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Adi Marele Sincai calare pe sapte cai de la BCR dixit in decembrie ca leul in 2013 va fi intre 4,4-4,7 cu zero sanse de a cobori sub 4,4 !!!sic!!!Deci vezi ce zic bancile si fa invers !!Ca sa-ti dau un indiciu are Tiriac un complex rezidential pe camp prin Chitila si in reclama inca din noiembrie anul trecut scrie ca doar la ei un euro e calculat la 4,3!!!sic!!!Sa aiba legatura cu masinile de 650000 euro cumparate de BNR de la el vara trecuta ?Sa fi transpirat cineva din interiorul BNR?Nuuuuu se poate asa ceva :).Cert e ca spre 4,3 se duce.Prin mai la Soviani venea Cristian Popa si zicea ca leul nu se va aprecia si nu se va deprecia prea mult de la nivelul de atunci care era 44500,iar eventuale iesiri in decor vor fi doar temporare.Prin prea mult ei inteleg maxim 3-5%.Ceea ce s-a si intamplat.Mai spun inca odata ca F Georgescu are 80% din bani in lei cam 2000000 in titluri de stat si ca tot el a spus in august ca leul va cobori sub 4,5 dupa referendum.Deci cine face cartile stie!!!!!Normal ca va varia cursul dar nu mai mult de 5% in jurul valorii de echilibru care cred ca urmatorul an e 4,4.Deci pune mana pe pix si calculeaza :)

    RăspundețiȘtergere