În principiu, legea dă ocazia
debitorului să-și plătească datoriile față de creditori prin vânzarea bunurilor
mobile sau imobile. Când suma nu acoperă toată datoria, se poate stabilli un
plan de plăți suplimentare întins pe maxim 5-6 ani iar restul datoriei se
șterge.România, la presiunile
băncilor și FMI, amână adoptarea unei legi a falimentului personal deși a rămas
printre puținele țări europene (singura exceptând Ungaria) unde nu există o
asemenea lege. In caz că autoritățile se vor răzgândi la un moment dat, iată
câteva asemenea legi, prezentate într-un amplu raport London Economics din
2012.
În Cehia, există două
proceduri judiciare pentru supra-îndatorare: falimentul și anularea datoriilor.
Legea falimentului poate fi utilizată atât de persoanele fizice cât și de cele
juridice. Declararea falimentului se poate face când debitorul este în
imposibilitatea de a-și plăti creditorii iar suma obligațiilor sale o depășește
valoarea activelor. Procedura poate fi deschisă atât de creditor cât și de
datornic și presupune conversia activelor în bani de către administratorul
falimentului (nu de către creditor deci). După ce aprobă raportul
administratorului, instanța va da o rezoluție care deschide calea satisfacerii
diverșilor creditori din suma rezultată. Anularea datoriilor poate fi
solicitată doar de debitor, după ce acesta își asumă cu bună credință plata a
cel puțin 30% din obligațiile sale în următorii 5 ani, in conditiile in care nu
s-a mai aflat in ultimii 5 ani in insolvență sau nu a fost condamnat pentru
infracțiuni economice. Anularea datoriei se poate face prin vânzarea activelor
datornicului, fie prin asumarea unui calendar de plăți petnru următorii 5 ani.
Creditorii sunt forțați să aleagă modalitatea de plată, fie îndreptându-se
împotriva activelor debitorului (caz în care veniturile sale sunt protejate),
fie împotriva veniturilor (caz în care proprietățile datornicului sunt
protejate). După îndeplinirea
acestui plan de plăți eșalonate datoriile rămase sunt șterse prin decizia
instanței.
În Polonia, o lege a
falimentului personal a fost adoptată în 2009. Doar debitorul poate solicita
falimentul, nu și creditorii acestuia, și nu cu o frecvență mai mare de zece
ani. Pentru ca cererea să fie primită de instanță, debitorul trebuie să
demonstreze ca supra-îndatorarea s-a produs ca urmare a unor condiții ce nu țin
de voința sa (motiv de respingere a multor cereri între 2009-2010). În cadrul
procedurilor este permisă vânzarea bunurilor mobile și imobile, inclusiv a
bunurilor de valoare sentimentală. Se întocmește apoi un plan al plăților ce
urmează să fie făcute creditorilor pentru ca aceștia să își recupereze sumele
datorate, plan care nu se poate întinde însă pe mai mult de 5 ani și care
sabilește inclusiv ce parte a datoriilor va fi anulată după efectuarea
rambursării. La cererea creditorilor, pe parcursul celor 5 ani sumele plătite
de datornic pot fi majorate dacă veniturile acestuia cresc. Legea protejează
debitorii care ar risca să ajungă în stradă. După ce își vând bunurile mobile
sau imobile vor primi o sumă care să le acopere valoarea chiriei pentru un an
(suma variază în funcție de venitul debitorului, persoanele aflate în
întreținerea sa, etc).
Legea din Germania este,
previzibil, mult mai metodică. În prima etapă debitorul trebuie să încerce să
negocieze o soluție cu creditorii în afara tribunalului. Dacă nu ajung la o
înțelegere, debitorul va formula o cerere pentru a deschide insolvența, cerere
care trebuie să includă o ofertă nouă pentru creditori, de eșalonare a
plăților. Dacă majoritatea acestora o aceptă, soluția va fi adoptată și de
instanță iar procesul se oprește. Dacă o resping, se intră în etapa 3:
lichidarea bunurilor, cu sumele obținute astfel debitorul urmând să-și
îmbunătățească oferta pentru creditori. Dacă tot nu e suficient, etapa 4:
debitorul intră într-un plan de 6 ani în care trebuie să facă eforturi pentru
a-și menține sau câștiga un job din care va plăti o parte din salariu
creditorilor, ca și o parte a veniturilor din alte surse (se poate reține 50%
din moștenirile primite în această perioadă). Datoriile care rămân neplătite după
lichidarea bunurilor și plățile eșalonate timp de 6 ani se anulează.
Oare chiar atat de slaba este aceasta tara? In felul asta in conditiile actuale este imposibil orice progres. Cum pot oare acesti conducatori sa puna mai presus interesele bancilor fata de cele ale cetatenilor. Sa fie clar un lucru, nu oamenii de rand au declansat criza, ci tot din banci a pornit, datorita lacomiei lor. De ce oare nu exista un mecanism de constrangere si pentru banci, cum exista pentru debitori? Sunt foarte mahnit.
RăspundețiȘtergere