Care este costul preţurilor mici din hipermarketuri?*

Sub aparenta scădere a preţurilor după apariţia hipermarketurilor se ascund pierderea de locuri de muncă şi închiderea micilor afaceri din retail, reducerea calităţii produselor comercializate, salariile mici şi descurajarea sindicalizării, reducerea producţiei autohtone în dauna celei din import, sufocarea traficului urban.

Apariţia reţelelor de magazine din “comerţul modern”, cum le place patronilor de hipermarketuri să se alinte, şi creşterea lor rapidă până la dominarea retailului autohton presupune o serie lungă de dezavantaje ascunse abil sub aparenţa scăderii preţurilor. Cu numai 1,1% din totalul magazinelor de pe piaţă şi 25% din suprafaţa de vânzare, cele 12 reţele mari de retail cumulau încă de la finalul anului 2013 jumătate din cifra totală de afaceri a pieţei de retail (comerţ modern şi comerţ tradiţional), potrivit unui studiu Vektor Marktforschung, iar în acest moment au deja partea leului. Românii lăsau în 2015 în hipermarketuri o treime din bugetul lor pentru alimente şi produse de îngrijire personală şi a locuinţei (evident, ponderea este mult mai mare în zona urbană, n.n), fiind în fruntea clasamentului din Europa alături de ţări ca Franţa şi Rusia, aşa cum arată un studiu Planet Retail. Dincolo de succesul de suprafaţă sunt însă şi dezavantaje evidente.


Există destule studii în străinătate (vezi unul aici) care demonstrează că apariţia unui hipermarket duce în mod real la pierdere de locuri de muncă în zonă (în cazul analizat la 10 locuri noi de muncă create se pierdeau 14 locuri de muncă existente) şi nu la reducerea şomajului. Destul de curând micile afaceri, confruntate cu presiunea preţurilor mai mici din hipermarketuri obţinute prin puterea mai mare de negociere cu producătorii, vor fi forţate să se restrângă sau să îşi închidă porţile. În cazul României, tendinţa poate fi chiar mai pregnantă având în vedere că hipermarketurilor li s-a permis să ocupe locaţii chiar în mijlocul oraşelor, contribuind în plus la sufocarea traficului urban pe langă pulverizarea micului comerţ stradal. Succes asigurat din start, cei dispuşi să cumpere din hipermarket găsind oferta la 2 paşi de casă, fără să mai fie nevoie să se deplaseze în afara oraşului sau la o extremitate a sa cum se întâmplă în străinătate. Mai multe despre efectele negative ale hipermarketurilor constatate prin alte părţi găsiti aici.

Un alt aspect mai puţin vizibil dar foarte palpabil al prezenţei hipermarketurilor este reducerea calităţii produselor comercializate. Producătorii sunt supuşi unei presiuni draconice pentru reducerea preţurilor, sufocaţi cu tot soiul de taxe suplimentare pentru promovare (de raft, de poziţionare, de pliant, etc) şi în consecinţă aceştia vor dori să se revanşeze cumva. Iar singurul lor debuşeu este calitatea produsului care va semăna tot mai puţin cu cea inscripţionată pe etichetă. Riscurile sunt mici-controalele OPC/ANPC rare iar amenzile relativ modeste-astfel încât consumatorii plătesc din plin cu propria sănătate pentru preţurile aparent mici din hipermarketuri. Sare în ochi de asemenea reprezentarea foarte slabă a vânzărilor accelerate (vânzări cu discount pentru produsele ajunse în pragul expirării) spre deosebire de varianta occidentală a hipermarketurilor autohtone. Una dintre explicaţii este că în destule cazuri se reciclează...doar eticheta, o alta fiind alegerea hipermarketurilor să arunce respectivele produse în loc să le scadă preţul pentru a nu crea consumatorilor un reper fals de preţ determinându-i să nu mai cumpere decât în apropierea acestuia.

De altfel, există în prezent un proiect de lege  depus la Senat (“legea anti-risipă”) care prevede ca magazinele şi restaurantele să doneze alimentele care se apropie de termenul de expirare, dar sunt consumabile, către orfelinate, cămine de bătrâni sau spitale, iniţiativa fiind menită să reducă risipa de alimente şi să ajute ONG-urile cu rol social. Descurajarea poductiei şi producătorilor locali în dauna celor externi este încă un aspect neplăcut al prezenţei reţelelor mari de retail. Şi nu vorbim doar de produse fine precum salamurile scumpe şi brânzeturile de fiţe, vorbim de banalele legume care au început să vină din Belgia, Olanda, Franţa sau Germania sub pretextul subţire că producătorii locali nu pot livra cantităţile cerute la standardele impuse. De fapt, e vorba de relaţiile preferenţiale cultivate în ani lungi de colaborare în ţările de origine ale hipermarketurilor şi de canale suplimentare de vânzare pentru produsele agricole străine puternic subventiontate la origine astfel încât ajung să concureze producătorii autohtoni. Acest fapt a fost sesizat într-un târziu de forurile legislative din România iar Senatul a adoptat în octombrie o lege care impune magazinelor din România (iniţial în textul legii era vorba doar de hipermarketuri dar pasajul a fost ajustat pentru ca legea să nu fie atacată pentru discriminare) să vândă în proporţie de cel puţin 51% carne, fructe şi legume româneşti sub sancţiunea unor amenzi de 25.000-50.000 lei. Vezi aici.

În sfârşit, deşi operează cu marje semnificativ mai mari de profit decât în ţările de origine, mult mai aşezate în zona de retail, hipermarketurile din România îşi plătesc angajaţii prost, în vecinătatea salariului minim pe economie în multe cazuri, descurajând simultan orice asociere care să pună sub semnul întrebării politica salarială. Sindicatele sunt slabe atunci când li se permite totuşi să existe. Vezi aici. Altfel, salariul minim pentru un angajat Kaufland în Germania este de 10 euro pe ora, o suma pe care un angajat din Kaufland România o câştigă într-o zi după cum reiese de aici.

*articol aparut initial pe site-ul Active News (www.activenews.ro)