“Ponturi” pentru pariori

Nu-i aşa că un articol cu ponturi este mult mai convingător pentru publicul-ţintă al agenţiilor de pariuri decât o macheta publicitară inserată în paginile ziarului de sport?

Nu sunt mare amator de sport dar îmi mai arunc ochii din când în când (rar) pe ziarele de profil. Iar un tip de articol îmi sare în ochi cu regulariatate. De fapt este un soi de editorial preluat de pe un site specializat, pariori.ro. Şi ce aflăm din aceste editoriale zilnice? Ce tipuri de pariuri există (tutoriale), care sunt cele mai avantajoase cote la meciurile zilei şi ce câştigători-surpriză au mai apărut. Evident, orice “informaţie” oferită este un cârlig de marketing. Chiar şi “ponturile” te trimit la anumite case de pariuri unde vei găsi respectivele cote mai atractive (deşi nu se precizează în text în raport cu ce sunt mai atractive, ceea ce demonstrează că pariori.ro nu promovează industria ci doar o anumită reţea de case de pariuri). Iar în ceea ce priveşte poveştile cu marii câştigători-model pentru jucătorii consecvenţi, ultima văzută de mine era chiar savuroasă. Se relata de pildă cazul unui parior care îşi multiplicase de 625 de ori banii astfel încât cu numi 10 lei câştigase aproximativ 6000 de lei net. Omul pariase pe două evenimente cu cote de 1:25 fiecare (cota cea mai mică e 1, la 1 leu pariat primeşti tot 1 leu), deci extrem de improbabile. Pentru potenţialii entuziaşti, vestea proastă e că probabilitatea că ei să repete respectiva perfomanţă e mult mai mică decât riscul producerii unui accident când aşteaptă autobuzul pe refugiu.

Şi încă un mic detaliu legat de casele de pariuri. Auzim de multe ori fraze de genul “cota oferită pentru victoria echipei X a fost drastic diminuată pentru că din Asia s-a pariat mult pe această variantă” sau “casa de pariuri nu mai oferă cotă la victoria lui Y”. Ce sens are să se modifice o anumită cota sau să dispară altele înainte de desfăşurarea evenimentului respectiv? Casa de pariuri nu oferă cote fixe, bătute în cuie indifierent de numărul celor care pariază, ci are un sistem dinamic în care se monitorizează permanent expunerile casei şi cele ale pariorilor. Astfel, când casa riscă să piardă o sumă prea mare în raport cu încasările totale, cotele pentru pariori sunt diminuate până în punctul în care nu se mai oferă deloc cote la un eveniment. Cu alte cuvinte, casele de pariuri au o afacere sigură, oricât de greu de crezut pare, destul de asemănătoare cu cea a loteriilor (de regulă organizatorii nu îşi riscă banii personali ci doar redistrubuie banii participanţilor). A auzit de altfel cineva de o casă de pariuri băgată în faliment de experienţa/şansa pariorilor? Falimentele, atunci când mai apar, sunt doar rodul fraudelor.